Civil.pretentii.penalitati de intarziere

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.09.2020 pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. X/200/2020, reclamanta C.N.A.I.R S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.C. S.G. S.R.L., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 179,52 lei, a penalităţilor de 0,06% întârziere datorate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării integrale şi efective a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contratul de utilizare a zonei drumului X/19.04.2020, obiectul contractului reprezentându-l acordarea de către ADMINISTRATOR în beneficiul UTILIZATORULUI a dreptului de a utiliza/ocupa terenul în suprafaţă de 42,50 m2/m, potrivit autorizației nr. X/03.04.2012 de amplasare și acces în zona drumului, situat în zona drumului național DN 10, km 52+628 dreapta, pe raza S.D.N. BUZĂU.

A mai arătat că obiectul contractului a fost reprezentat și de plata de către UTILIZATOR către ADMINISTRATOR, a tarifului de utilizare a zonei drumului, conform art. 47 alin. (4) și alin. (7) din OG nr. 43/1997, astfel cum sunt precizate prin Ordinul Nr. 568/19.07.2010 al Ministrului și Infrastructurii, coroborat cu dispoziţiile art.4 din contractul UZD.

În continuare, reclamanta a precizat că C.N.A.I.R. S.A. — prin D.R.D.P. București este administrator de drumuri naţionale, creanța provenind din obligațiile de plată ale tarifului de utilizare a zonei drumului pentru suprafața contractată, care face parte din domeniul public al statului, potrivit art. 3 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 (actualizată) privind regimul drumurilor.

Totodată, reclamanta a menţionat că prezentul contract a fost încheiat pe o durată inițială de 5 ani de zile, iar pârâtul s-a obligat să achite ratele la datele prevăzute în contract, însă nu a achitat tranşele scadente.

Mai departe, a indicat că respectivul contract este un contract comercial, sinalagmatic, comutativ ce s-a derulat potrivit înțelegerii părţilor, conţinând clauze stabilite prin acordul părților și instituind în sarcina utilizatorului și obligații care nu derivă din OG 43/1997, precum achitarea de penalități și nivelul acestora.

În continuare, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat tariful de utilizare datorat, dar a folosit și folosește terenul în continuare, contrar obligației de plată ce a fost asumată prin contract la momentul semnării acestuia.

În drept, a invocat prevederile art. 148, art. 194, art. 451 C.pr.civ, art.- 1270- 1272 Cod Civil, OG nr. 43/1997, art. 6 alin. 2 din OUG nr. 80/26.06.2013.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f. 14).

Pârâtei i-au fost comunicate în mod legal cererea şi înscrisurile anexate acesteia, însă acesta nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, aşa cum s-a reţinut în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 03.03.2021.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamantă, în calitate de administrator al drumului național, şi pârâtă, în calitate de utilizator al drumului național, s-a încheiat contractul pentru utilizare și acces în zona drumului public nr. X/19.04.2012 (f. 24-26), având ca obiect acordarea de către administrator în beneficiul utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul, proprietate publică a statului, în suprafață de 42.50 mp, potrivit autorizației nr. X/03.04.2012 de amplasare și/sau de acces în zona drumului, situat în zona drumului național 10, km 52+628 dreapta, pe raza Secției de Drumuri Naționale Buzău. În cadrul contractului s-a prevăzut că, în schimbul dreptului de utilizare/ocupare, utilizatorul este obligat să achite către administrator tariful inițial de utilizare în cuantum de 204 euro/an, din care contravaloarea în lei a 39,48 euro reprezentând TVA, în cuantumul prevăzut de lege (art. 2 alin. 1 teza finală coroborat cu art. 4 din contract).

La art. 4 alin. 3 din prezentul contract s-a prevăzut că tariful unitar aferent utilizării terenului care face obiectul contractului este stabilit de către administrator, în condițiile legii, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, tariful unitar putându-se modifica unilateral în condițiile legii, noile tarife urmând a intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României - partea I și în condițiile specificate în actul normativ de modificare.

Totodată, art. 5 prevede că plata tarifului de utilizare se va face anual/semestrial/trimestrial, cel mai târziu în preziua datei de începere a valabilității anului/semestrului/trimestrului contractual, cu excepția primei plăți, când utilizatorul beneficiază de un termen de plată de 20 de zile calendaristice de la data de început a primului act contractual, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere în cazul depășirii acestuia.

Mai departe, art. 7 prevede că utilizatorul este obligat să achite tariful de utilizare/ocupare a suprafeței lungimii/amplasamentului identificat la art. 2, în condițiile capitolului V din contract,  iar, conform art 12 alin. 4 din contract, pentru sumele restante, utilizatorul datorează și o penalitate de 0,06% zi de întârziere, calculate de la data scadenței facturii și până la plata integrală și efectivă a debitului.

Durata contractuală a fost stabilită la 5 ani, de la data semnării contractului, 19.04.2012, până la data de 18.04.2017. Conform art. 3 alin. 1 din prezentul contract, durata inițială de 5 ani este prelungită de drept cu perioada de la data încheierii contractului până la cea de încheiere a procesului-verbal de predare-primire.

În temeiul contractului sus-menționat, reclamanta a emis factura nr. BU X/06.03.2019, în cuantum de 1.088,01 lei, scadentă la 31.03.2019 și factura nr. X/20.03.2020, în cuantum de 179,52 lei, scandentă la 30.04.2020, reprezentând penalități contravaloare chirie corespunzătoare facturii BU X/06.03.2019.

În acest context, pârâta a înregistrat restanţe la reclamantă în cuantum total de 179,52 lei.

În drept, potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credinţă, conform art. 1170 C. civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora. Odată realizat acordul între părți, contractul este emanația voinței libere a părților, astfel că trebuie respectat prin executarea cu bună-credință a tuturor prestațiilor la care acestea s-au obligat.

După cum se cristalizează în cuprinsul art. 1350 C.civ., obligațiile contractuale asumate trebuie respectate; în caz de neexecutare fără justificare a acestora, partea culpabilă de neexecutare este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 1516 alin. 1 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar alin. 2 pct.1 al aceluiaşi articol prevede că, atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate să ceară executarea silită prin echivalent a obligaţiei.

Din contractul încheiat între părţi rezultă că, pe de o parte, reclamanta s-a obligat să acorde dreptul de utilizare/ocupare a amplasamentului identificat la art. 2 din contract, iar pârâta s-a obligat să achite tariful aferent acestuia.

În cauză, prin contractul încheiat între părţi şi prin factura fiscală emisă, reclamanta a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile pe care o deţine faţă de pârât, fiind reprezentată de factura .

Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acestuia, şi întrucât debitorul nu a făcut dovada liberării de obligaţie prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanţa reţine că, pârâtul, deşi a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.

În ceea ce privește caracterul nejustificat al neexecutării, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Cu privire la condiţia punerii în întârziere a debitorului, instanţa reţine că aceasta este îndeplinită în cauză, întrucât, conform art. 1522 alin. 1, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației (f. 17-19).

Astfel, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada executării obligaţiilor asumate (plata în integralitate a facturii emise în baza contractului încheiat cu reclamanta) şi nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acestuia în neexecutarea obligaţiilor contractuale, instanţa apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a pârâtului în privinţa debitului principal în cuantum de 1.088,01 lei.

Instanța constată cu reclamanta nu a solicitat debitul principal, ci doar penalităţile de întârziere aferente neplăţii la timp a debitului principal, calculate de către aceasta de la data scadenţei (31.03.2019) până la data de 31.12.2019.

Astfel, în ceea ce privește penalitățile de întârziere facturate, instanţa reţine faptul că în cadrul contractului sus-menționat, s-a prevăzut că utilizatorul datorează și o penalitate de 0,06% zi de întârziere, calculate de la data scadenței facturii și până la plata integrală și efectivă a debitului principal și al accesoriilor.

Cu titlu preliminar, cu privire la debitul de 179,52 lei, instanța constată că însăși reclamanta a precizat în cererea formulată că nu este purtător de penalități de întârziere, ci reprezintă însuși penalități de întârziere, astfel că se consideră că prin solicitarea penalităților de la scadența fiecărei facturi, reclamanta s-a referit doar la debitul principal, reprezentat de factura de la f. 22.

Potrivit art. 1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Astfel, daunele-interese pe care instanţa le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestaţiei debitorului sunt daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii.

Potrivit art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de către părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cauză, părțile au evaluat anticipat cuantumul daunelor-interese moratorii la valoarea de 0,06% pe zi întârziere, sub forma unei clauze penale conform art. 1538 alin. (1) Cod civil, iar potrivit art. 1539 Cod civil, în cazul în care clauza penală se prevede ca modalitate de stabilire anticipată a prejudiciilor rezultate din neexecutarea la termen a obligaţiilor contractuale, aceasta se poate cumula cu executarea în natură a obligaţiei (obligația de a da o sumă de bani fiind întotdeauna susceptibilă de executare în natură).

Astfel cum rezultă din cele expuse anterior, în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, cu privire la condiția punerii în întârziere, raportat la acest capăt de cerere, instanța reținând că pârâtul este de drept în întârziere, potrivit art. 1523 alin. (1) Cod civil, având în vedere că părţile au convenit expres prin contract că debitorul este în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi.

Prin urmare, instanţa reţine că reclamanta este îndreptăţită să solicite obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere calculate asupra debitului principal restant.

Instanța constată că pârâtul nu a achitat la termen factura nr. BU X/06.03.2019, în cuantum de 1.088,01 lei, scadentă la 31.03.2019

Astfel, pentru factura respectivă curg penalități de întârziere de 0,06%/zi de întârziere asupra debitului principal în cuantum de 1.088,01 lei de la 31.03.2019 și până la plata integrală a debitului principal.

În virtutea considerentelor expuse, instanţa va admite capătul de cerere privind dobânda contractuală penalizatoare şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum 179,52 prevăzute în factura BX/20.03.2020, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,06% asupra debitului principal de 1.088,01 lei calculate de la data scadenței și până la 31.12.2019.

De asemenea, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,06% asupra debitului principal de 1.088,01 lei de la data de 01.01.2020 și până la data achitării integrale a plății.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 1032 alin. 1 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța constată că reclamanta a achitat taxa judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (f. 14).

Instanţa va admite cererea reclamantei, pentru care aceasta a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, calculată potrivit art. 3 alin. 1) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât instanţa urmează să admită şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare