Minori.ordonanţă preşedinţială - inadmisibilitate

ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ - INADMISIBILITATE

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei  Buzău la data de 18.11.2021 sub nr.X /200/2021, reclamantul SCNM  a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SLG, în cadrul procedurii de ordonanţă preşedinţială,  stabilirea locuinţei minorei SCN, la domiciliul său din Marea Britanie, suplinirea acordului pârâtei pentru a ieşi din ţară cu minora, dar şi suplinirea acordului pentru obţinerea paşaportului.

În motivare, a arătat că părţile au fost căsătorite, iar din relaţia acestora a rezultat minora CN, născută la data de X.XX.XXXX.

În anul 2019 părţile s-au despărţit, conform certificatului de divorţ nr. ...iar prin acordul parental autentificat sub nr ... au convenit ca locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul pârâtei, autoritatea părintească să se exercite în comun, urmând a avea un program de legături personale cu minora.

Ulterior divorţului, s-a mutat în Marea Britanie, iar minora a rămas cu pârâta în România, dar, în ciuda acordului parental cu privire la locuinţa minorei, pârâta a mutat minora  în mun. Buzău, la bunicii materni,  şi a plecat în străinătate.  De asemenea, pârâta a înscris minora la Şcoala Gimnazială ..., fără a avea acordul său.

Reclamantul a subliniat că nu contestă faptul că bunicii materni se îngrijesc de minoră, dat aceştia nu se pot substitui părinţilor, apreciind că este în interesul acesteia să locuiască alături de unul dintre părinţi, pentru a nu interveni sentimentele de abandon, anxietate sau depresie.

A menţionat că are o situaţie stabilă în Marea Britanie, o locuinţă închiriată pe termen lung, obţine venituri legale, iar relaţia cu minora este foarte bună, aceasta fiind şi în vizită  în această ţară. De asemenea, a arătat că în urma discuţiilor avute cu minora, aceasta şi-a exprimat dorinţa de a veni în Marea Britanie, pentru a locui cu tatăl său.

A apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv aparenţa dreptului, fiind tatăl minorei, vremelnicia, până la soluţionarea dosarului de fond, dar şi urgenţa, reprezentată de efectele înstrăinării de părinţi.

În susţinerea cererii, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi un martor.

În drept, a invocat disă. Art. 114, 996 şi urm. C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 de lei, f 121.

Cererea de chemare în judecată şi înscrisurile aferente au fost comunicate pârâtei, care a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de ¼ din veniturile realizate, dar şi suplinirea consimţământului acestuia pentru deplasarea minorei în Marea Britanie, la reşedinţa sa, până când minora va împlini 18 ani. De asemenea, a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale,a apreciat că se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată, în condiţiile în care prin acordul parental au stabilit ca locuinţa minorei să fie la domiciliul mamei.

A arătat că minora a locuit cu mama, după ce părinţii s-au despărţit, iar reclamantul a  plecat în Anglia. În toamna anului 2020 a  existat o încercare de reconciliere pentru minoră, context în care a mers cu minora în Anglia, la domiciliul reclamantului, constatând că această locuinţa era formată dintr-o cameră foarte mică, cu baie comună, motiv pentru care a revenit cu minora în ţară

A arătat că până în momentul în care a plecat în Marea Britanie lucra la Megaimage, dar a demisionat pentru a încerca acea reconciliere, iar în momentul în care a revenit în ţară nu a mai găsit un loc de muncă, motiv pentru care a plecat să muncească în Anglia, în această perioadă de minoră având grijă bunicii materni.

În continuare, a menţionat că în primăvara anului 2021 minora a frecventat cursurile unei instituţii de învăţământ din mun. Bucureşti, dar a mers fizic foarte puţin la şcoală, bunici locuind cu aceasta în această perioadă.

Pentru că bunicii materni au revenit în Buzău, în toamna anului 2021 a înscris minora la o unitate şcolară în municipiu, dar în toată această perioadă reclamantul a păstrat legătura cu minora, a fost informat constant de aceste aspecte şi nu a obiectat în niciun fel.

De asemenea, l-a informat că începând cu vara anului 2020 urmează ca minora să se mute în Anglia, la domiciliul său, apreciind că este în interesul minorei să finalizeze clasa a -II -a în România, pentru a îşi îmbunătăţi limba engleză.

Or, în acest context, se pare că reclamantul apreciază că minora este în pericol, că bunicii materni nu pot să se îngrijească de aceasta câteva luni.

A subliniat că minora este foarte ataşată de mama sa şi, având în vedere vârsta sa, are nevoie de sprijinul mamei.

Cu privire la pensia de întreţinere, a invocat că nevoile minorei au crescut de la momentul despărţirii părinţilor, urmează cursuri şcolare pe care le suportă integral.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere din cererea reconvenţională, a menţionat că obţine venituri salariale superioare reclamantului, locuieşte într-o casă care prezintă condiţii locative adecvate, spre deosebire de reclamant, care locuieşte în aceeaşi cameră mică, dar a încheiat, de conivenţă, un contract de închiriere cu vărul său.

În susţinere, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 de lei, f.69.

Din oficiu, s-a efectuat anchetă psihosocială la locuinţa bunicilor materni, unde locuieşte minora în prezent. De asemenea,  rap. la 264 C.civ., instanţa a apreciat că se impune audierea minorei, fiind întocmit procesul verbal de la f. 66.

În temeiul art. 255 rap. la 258 C.proc.civ au fost încuviinţate probele cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, din relaţia de căsătorie a părţilor a rezultat minora SCN născută la data de X.XX.XX, certificat de naştere f.34.

Potrivit certificatului de divorţ nr..., f.32, căsătoria părţilor s-a desfăcut prin acordul soţilor, care au convent asupra păstrării numelui dobândit prin căsătorie. De asemenea, au încheiat un acord parental cu privire la minora CN, autentificat sub nr. X, f. 33, în sensul că autoritatea părintească se exercită în comun, locuinţa minorei a fost stabilită la domiciliul mamei, în mun. Bucureşti, urmând ca tatăl să contribuie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională cu suma de 500  de lei, fiind stabilită şi modalitatea de păstrare a legăturilor personale ale tatălui, zilnic, în intervalul orar 08-22.00 şi jumătate din perioada vacanţelor şcolare.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat faptul că ambele părţi locuiesc în prezent în Marea Britanie.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că locuinţa minorei a fost schimbată la domiciliul bunicilor materni, în mun. Buzău, context în care reclamantul a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul său din Marea  Britanie, invocând că a intervenit această schimbare de locuinţă fără acordul său, reclamanta a plecat din ţară, lăsând minora cu bunicii, ceea ce ar determina o alienare parentală cu privire la minoră, apreciind că în interesul acesteia se impune a locui cu  unul dintre părinţi. De asemenea, a solicitat suplinirea consimţământului pârâtei la deplasarea minorei la domiciliul ce va fi stabilit prin prezenta cerere, dar şi pentru obţinerea paşaportului minorei.

Pârâta – reclamantă a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat, la rândul său, suplinirea acordului reclamantului – pârât pentru deplasarea minorei în Marea Britanie, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În drept, analizând litigiul din perspectiva dispozițiilor legale incidente, instanța reține că, având în vedere calificarea juridică dată cererii de chemare în judecată de către părţi– ordonanță președințială, se impune verificarea întrunirii cerințelor art. 997 C.proc.civ., potrivit cărora „instanța  de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara , precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ”.

Astfel, conform dispozițiilor art. 997 alin. 1 și 5 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Ca atare, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, trebuie să fie îndeplinite patru condiții în mod cumulativ : aparența dreptului, urgența (existența unor cazuri grabnice), caracterul provizoriu al măsurilor și neprejudecarea fondului.

Condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale se analizează nu doar din perspectiva formală a condițiilor art. 997 C.proc.civ., ci și din perspectiva consecințelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părților implicate în proces. Chiar dacă în această procedură nu se recunoaște sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse se intervine radical în raportul juridic de drept privat.

Analizând cererea formulată de reclamantul – pârât, instanţa reţine următoarele:

Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acesteia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.

Potrivit art. 919 C .proc.civ., care privește procedura divorțului – care se aplică pentru respectarea principiului nediscriminării dintre copii născuți din căsătorie și din afara acesteia, și în ceea ce privește relațiile dintre părinți și copii născuți din afara căsătoriei, „instanța poate lua, pe timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.

Analizând condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța reține, în ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurilor solicitate în cauză, că această cerință este îndeplinită, întrucât reclamantul a solicitat ca măsurile privind stabilirea locuinței minorilor și a pensiei de întreținere, să fie dispuse până la soluționarea dosarului de fond nr. ...

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, este îndeplinită întrucât în cauză nu se procedează la soluționarea litigiului dintre părți în mod definitiv, ci urmează să se adopte o măsură cu caracter temporar până când se va stabili, printr-o hotărâre definitivă, părintele sau persoana la care să fie stabilită locuința minorului.

În ceea ce privește aparența dreptului din perspectiva stabilirii locuinței minorului, instanța reține că potrivit art. 400 alin. 1 C .civ.,  în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic, iar potrivit prevederilor alin. 3, „în mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa”.

Însă, instanţa apreciază că nu este întrunită condiția urgenței. Astfel,  condiţia urgenţei trebuie justificată de reclamant într-o astfel de cauză, de vreme ce luarea unor astfel de măsuri prin această procedură, este prevăzută expres de lege în cauzele privind minorii.

Astfel, în prezenta cauză instanţa reţine că părţile s-au despărţit în 2019, iar conform acordului parental, locuinţa minorei a fost stabilită la domiciliul mamei, în mun. Bucureşti. Ulterior, în decembrie 2020 părţile au încercat să se împace, context în care pârâta a demisionat de la locul său de muncă şi a plecat în Marea Britanie cu minora, cei trei locuind pentru o perioadă de aproximativ o lună în domiciliul reclamantei. Părţile nu au reuşit să reconcilieze relaţia, motiv pentru care pârâta a revenit, împreună cu minora în  ţară, unde au continuat să locuiască în Bucureşti. Ulterior, aproximativ prin luna aprilie 2021, pârâta s-a angajat în Marea Britanie, unde a obţinut o rezidenţă temporară, iar minora a rămas în România, în mun. Bucureşti, unde a locuit cu bunicii materni. Având în vedere situaţia bunicilor materni (vârstă, stare de sănătate), la începutul lunii septembrie, anul curent, minora a fost mutată în mun. Buzău, fiind înscrisă la o unitate şcolară (toate aceste aspecte au rezultat din susţinerile părţilor, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu şi declaraţiile martorilor). 

Dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil. În acest sens, în mod constant, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a statuat că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui.

Instanța va avea în vedere faptul că ceea ce trebuie să primeze este interesul superior al minorilor, iar în cauză, raportat la probele administrate în cauză, instanţa apreciază că în  prezent interesul superior al minorilor este atins prin locuirea în mun. Buzău, la bunicii materni.

Instanţa apreciază că în prezent nu poate fi dispusă stabilirea domiciliului minorei la tatăl său, pe calea ordonanţei preşedinţiale, iar din susținerile părților și din probele administrate, instanța nu constată existența unei cauze care să determine stabilirea locuinţei minorei în marea Britanie la acest moment.

Instanţa apreciază că minora are nevoie de un mediu stabil (inclusiv locativ), iar din referatul de anchetă socială întocmit în urma deplasării la locuinţa la care aceasta locuieşte  nu rezultă că ar exista factori negativi, de pericol imediat  pentru dezvoltarea minorei şi nici împrejurări noi care să justifice modificarea locuinţei acesteia în regim de urgenţă, până la soluţionarea dosarului de fond.

De altfel, din probele administrate nu a rezultat că minora ar fi în pericol prin faptul că locuieşte în prezent cu bunicii materni, o prezenţă constantă în viaţa minorei, inclusiv reclamantul – pârât afirmând această stare de fapt. 

De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului, în sensul că ar interveni alienarea parentală în contextul în  care din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat că i s-ar fi împiedicat dreptul de a păstra legăturile personale cu minora în modalitatea convenită prin acordul parental.

Or, cel puţin din 2019 minora a locuit cu mama sa, cu bunicii materni, iar reclamantul nu a susţinut că ar fi intervenit o astfel de alienare parentală, iar faptul că în luna septembrie 2021 minora s-a mutat în mun. Buzău nu reprezintă un caz de alienare parentală în condiţiile în care nici reclamantul nu afirmă că ar fi fost împiedicat prin această mutare să păstreze relaţia cu minora. În plus, deşi susţine că din luna septembrie a aflat de această mutare a minorei, prezenta cerere a fost formulată în data de 18.11.2021.

Nu se poate reţine alienare parentală nici prin prisma a faptului că nu mai locuieşte cu mama sa, în condiţiile în care aceasta a plecat în Marea Britanie, în condiţiile în care  minora a continuat să locuiască cu bunici materni până în luna septembrie 2021 în mun Bucureşti (mama fiind plecată din aprilie în străinătate).

Într-adevăr un copil se impune a locui cu unul dintre părinţii săi, iar din  probele administrate rezultă că ambii doresc ca minora în viitor să locuiască în Marea Britanie, existând însă neînţelegeri cu care dintre cei doi va locui, la domiciliul căruia, dar aceste aspecte, în aprecierea instanţei nu se pot tranşa în cadrul prezentei cereri, ci pe calea acţiunii de drept comun, unde se vor efectua probe de natură a se considera dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (6) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, în contextul în care părţile îşi contestă în mod reciproc condiţiile locative şi relaţiile pe care le au cu varii persoane.

Astfel,  în cadrul prezentei cereri nu pot fi administrate probe a căror administrare necesită un timp îndelungat, având în vedere caracterul urgent al ordonanţei preşedinţiale, iar pentru a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru stabilirea locuinţei minorei în Marea Britanie instanţa apreciază că ar trebui administrat un probatoriu amplu, care va fi avut în vedere în procedura de drept comun.

Din probele administrate in cauza, instanţa constata ca nu rezultă ca pana la soluţionarea dosarului nr.... în care părţile urmează să se judece pe procedura de drept comun cu privire la stabilirea locuinţei minorei (în condiţiile în care ambii doresc ca minora să locuiască efectiv în Mare Britanie), aceasta este pusa in fata unui pericol iminent, iar in lipsa măsurii solicitate de reclamant pe calea ordonanţei preşedinţiale, viaţa acesteia este pusa in pericol.

Sub acest aspect instanţa constată  că,  din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat ca ulterior mutării minorei în mun. Buzău, bunicii sau mama acesteia nu s-ar preocupa în mod corespunzător de aceasta, dând dovada de un comportament iresponsabil de natura să pună în primejdie viaţa sau creşterea şi dezvoltarea armonioasa a minorei.

Or, pentru a justifica luarea unei masuri grabnice, pe calea ordonanţei preşedinţiale, pericolul trebuie sa fie unul iminent, de natură să pună în primejdie creşterea si dezvoltarea normala si armonioasa a minorei.

În această situaţie, în aprecierea instanţei, se poate pronunţa în cadrul procedurii de ordonanţă preşedinţială  strict o hotărâre de admitere, când sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin.1 C.proc.civ.

Or, în  acest context, când nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal menţionat, soluţia firească este de a se respinge ordonanţa preşedinţială ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată.

Astfel, conform art. 997, instanţa trebuie sa verifice îndeplinirea sau neîndeplinirea celor patru condiţii impuse de norma de drept, toate acestea fiind condiţii de admisibilitate a procedurii.

Faţă de aceste aspecte, instanţa va respinge  cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamantul – pârât SCNM, în contradictoriu cu pârâta – reclamantă SLG, privind stabilirea locuinţei minorei la domiciliul tatălui în Marea Britanie, ca inadmisibilă.

În privinţa celorlalte două capete de cerere care vizează suplinirea consimţământului pârâtei la deplasarea minorei în Marea Britanie şi pentru obţinerea paşaportului, instanţa consideră că sunt accesorii cererii de stabilire a locuinţei minorei, context în care, de asemenea, vor fi respinse ca inadmisibile.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimţământului  reclamantului – pârât pentru deplasarea minorei în Marea Britanie, până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit prevederilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, raportat la dispoziţiile legii nr.248/2005, deplasarea copiilor în ţara şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.

Conform  art. 30 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 248/2005: „ minorilor li se permite iesirea din tara numai daca sunt insotiti de o persoana majora si, in situatia in care calatoreste impreuna cu unul din parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte din care sa rezulte acordul sau cu privire la efectuarea calatoriei respective in statul sau statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia. ”

De asemenea, vor fi avute în vedere disp. art. 997 C.proc. civ., respectiv dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe : aparența dreptului; caracterul provizoriu al măsurilor; existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.

În cauză, instanţa reţine că  pârâta este mama minorei, fiind  îndreptățită a solicita luarea de măsuri cu privire la copil, deci  în favoarea sa există aparenta dreptului .

Cu privire la caracterul provizoriu, instanţa reţine că acest termen se referă la conţinutul reversibil al măsurilor luate, în condiţiile în care pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt, acest termen referindu-se, pe de altă parte, şi la durata limitată în timp a acestor măsuri.

Or, prin admiterea acestui capăt de cerere, instanţa apreciază că s-ar pronunţa o măsură cu caracter definitiv (până la împlinirea vârstei de 18 ani, când minora ar avea capacitate deplină de exerciţiu).

Astfel, pe calea ordonanţei presedinţiale poate fi luată numai o măsura provizorie, ceea ce înseamnă nu doar existenţa unei limite formale în timp, dar şi ca aceasta limită să fie efectivă şi previzibilă. În plus, caracterul provizoriu al unei măsuri presupune, pe lângă durata limitată în timp, si reversibilitatea măsurii adoptată, adică posibilitatea de a întoarce efectele măsurii luată sau reluarea situaţiei juridice din momentul şi locul în care dispoziţia instanţei de judecată a întrerupt-o, ceea ce nu ar fi posibil dacă ar fi admisă această cerere.

Mai mult, instanţa reţine că măsura suplinirii consimţământului unuia dintre părinţi la părăsirea de către copil a ţării în care s-a născut, prin consecinţele pe care le implică, nu este o măsură provizorie, ci una cu caracter definitiv, cu atât mai mult cu cât reclamanta solicită instituirea acestei măsuri pentru toată perioada minoratului fiicei sale.

În concluzie, admiterea cererii ar echivala cu o măsură definitivă care ar urma să-şi producă efectele pe toată perioada de minoritate a minorei,  iar nu una provizorie, conformă cu dispoziţiile art. 997 alin. 1 C.proc. civ., până la soluţionarea litigiului asupra fondului.

Sub un alt aspect, luarea unei asemenea măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale ar presupune cu necesitate analizarea fondului dreptului invocat de către pârâta -reclamantă, respectiv a raporturilor juridice dintre părţi, în scopul stabilirii dacă există un refuz din partea pârâtului de a-şi da acordul la deplasarea acesteia în afara ţării şi dacă acest refuz are sau nu caracter abuziv, încălcându-se condiţia de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale de neprejudecare a fondului.

În plus, instanţa apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia urgenţei, în contextul în care pârâta – reclamantă este plecată în Marea Britanie din luna aprilie 2021, iar până în acest moment nu a formulat o  cerere prin care să solicite stabilirea locuinţei minorei  la domiciliul său în Marea Britanie (ceea ce se urmăreşte prin promovarea acestui capăt de cerere, prin eludarea dispoziţiilor legale).

Instanţa  reţine, atât pentru cererea principală, cât şi pentru capătul de cerere analizat, formulat pe cale reconvenţională, în contextul în care ambii părinţi intenţionează să stabilească minora în Marea Britanie, că nu justifică  urmarea acestei proceduri sub aspectul urgenţei, care să justifice  intervenţia instanţei de tutelă pentru a  hotărî în locul părinţilor şi că în concret  au  urmat această procedură  doar pentru a benefica de  condiţiile excepţionale de  judecată a cererii de ordonanţă ( termene scurte, soluţii rapide, forţa  executorie  a hotărârii),  dar că în concret măsurile  solicitate vizează chiar  lămurirea fondului dreptului, solicitându-se luarea unor măsuri de lungă durată, iar nu  înlăturarea unor piedici actuale în exercitarea  drepturilor sale  sau ale copilului.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimţământului reclamantului – pârât la deplasarea minorei în Marea Britanie, până la împlinirea vârstei de 18 ani, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte obligaţia reclamantului – pârât la plata unei pensii de întreţinere, în beneficiul minorei, instanţa reţine că prin acordul parental încheiat în 2019 părţile au convenit asupra sumei de 500 de lei.

Şi în privinţa acestei cereri se impune a se observa dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.997 C.proc.civ.

In ceea ce priveşte urgenţa, instanţa apreciază că sunt incidente dispoziţiile speciale ale art.919 C.pr.civ., caz în care urgenţa este stabilită chiar de nevoile materiale ale minorului, ceea ce impune luarea unor măsuri grabnice.

Vremelnicia si neprejudecarea fondului sunt, de asemenea, îndeplinite, măsurile pe care instanţa le va dispune cu privire la minor având caracter provizoriu, respectiv producând efecte numai pe o perioadă scurtă de timp şi neaducând atingere fondului raporturilor litigioase dintre părţi, ce vor fi tranşate pe calea dreptului comun.

În ceea ce priveşte aparenţa dreptului referitor la cererea de acordare a unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, instanţa reţine că părinţii sunt obligaţi la plata unei contribuţii în natură sau băneşti pentru creşterea şi educarea copilului într-un mod care va răspunde cerinţelor şi nevoilor acestuia. Conform art. 524 C.civ., dreptul la întreţinere aparţine aceluia care se află în stare de nevoie şi nu se poate întreţine din munca proprie. Acest articol trebuie coroborat cu prevederile art. 525 alin. 1 C.civ. care instituie o prezumţie a stării de nevoie a minorului.

La stabilirea cuantumului acestei obligaţii, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.529 C.pr.civ. care prevăd că întreţinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când este datorata de părinte pentru doi copii, ea se stabileşte pana la o treime din venitul sau lunar net al acestuia.

În cauza de faţă, din probele administrate (declaraţiile martorilor, audierea minorei) instanţa consideră că nevoile minorei au fost dovedite, aceasta fiind înscrisă în clasa a -II – a, face pregătire la limba engleză pentru a se putea adapta în mod corespunzător în momentul în care se va muta în marea Britanie, motiv pentru care va admite această cerere şi va obliga reclamantul – pârât să achite minorei pensie de întreţinere în cuantum de 200 de lire, lunar, începând cu data  formulării cererii, 02.12.2021, f. 67.

În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 529 întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cerere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.Astfel, obligaţia de întreţinere reprezintă îndatorirea impusa de lege unei persoane, de a acorda altei persoane, mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum si – in cazul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala.

Astfel, în aprecierea instanţei, o pensie de întreţinere în cuantum de 200 de lire (aproximativ 1.000 de lei) reprezintă o sumă suficientă pentru a fi stabilită în sarcina debitorului obligaţiei de întreţinere, de natură a satisface nevoile de creştere şi educare ale minorei, în condiţiile, în care în egală măsură, mama minorei  îşi va executa obligaţia de întreţinere în natură, asigurând cele necesare traiului, suportând cheltuielile pentru educare şi învăţătură

În mod evident, în situaţia în care va interveni o schimbare cu privire la nevoile minorei, instanţa de tutelă va putea mări pensia de întreţinere, prin raportare la disp. art. 531 C.civ.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului, prin avocat că nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru a  se admite cererea formulată pentru că pe rolul Judecătoriei Buzău nu este înregistrată o acţiune de drept comun, instanţa reţine că pe rolul Judecătoriei Buzău a fost înregistrat dos nr. ..., cerere formulată de reclamantul din cauză, având ca obiect stabilire locuinţă minor, în cadrul căruia pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea la plata unei pensii de întreţinere (din aplicaţia Ecris a rezultat că a fost înregistrată în data de 02.12.2021).

Măsura dispusă se va aduce la îndeplinire doar pana la soluţionarea cauzei având ca obiect stabilire locuinţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. .../200/2021.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului – pârât de obligarea a pârâtei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată, având în vederea soluţia dispusă (de respingere a ordonanţei preşedinţiale), raportat la disp. art. 453 C.proc.civ, instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea pârâtei – reclamante,  de obligare a reclamantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere disp. art. 453 alin2 C.proc.civ., o va admite, în parte, sens în care va dispune obligarea reclamantului – pârât la plata cheltuielilor  de judecată în cuantum de 20 de lei, taxă judiciară de timbru, şi onorariu avocaţial în cuantum de 1.000 de lei, apreciat de instanţă corespunzător, prin raportare la soluţia dispusă.

Domenii speta

Spete similare