Civil.eroare aparat radar. constatarea cu propriile simțuri a nr. de înmatriculare a mașinii

EROARE APARAT RADAR. CONSTATAREA CU PROPRIILE SIMȚURI A NR. DE ÎNMATRICULARE A MAȘINII

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 05.08.2021 sub nr. .../200/2021, petentul BMC, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU, a contestat procesul-verbal PBZX nr. .../23.07.2021 prin care a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1305 lei și cu măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

În motivare, a arătat că, la data de 23.07.2021, ora 22:55, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. provizoriu A... pe DN2 W85, în localitatea Cioranca, a fost oprit de un organ de poliție și a fost sancționat pentru faptul că a fost înregistrat de aparatul radar având o viteză de 122 km/h. Petentul a arătat că procesul-verbal nu respectă realitatea deoarece presupusa fapta imputată acestuia nu există.

A precizat că într-adevăr a condus autoturismul indicat anterior în localitatea Cioranca, dar nu a depășit viteza legală cu mai mult de 50 km/h pe sectorul de drum respectiv și pentru ca categoria din care face parte vehiculul condus. Mai mult, în înscris, a arătat că nu se menționează care este viteza legală de deplasare pe respectivul drum, astfel nu se poate verifica dacă a depășit într-adevăr viteza legală cu 50 km/h. În acest sens, a indicat art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002.

În continuare, a precizat că procesul-verbal este nelegal și netemeinic, astfel că orice îndoială cu privire la condițiile în care se presupune că a fost săvârșită contravenția trebuie să opereze în favoarea acestuia deoarece acesta se bucură de prezumția de nevinovăție așa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului și, mai mult, sarcina probei revine exclusiv organului constatator. De asemenea, a arătat că mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator nu pot servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.

Petentul a precizat că legalitatea sancțiunilor aplicate este contrară normelor în vigoare și procedurilor stabilite, conturându-se o încălcare gravă a principiilor și normelor legale, astfel, în conformitate cu art. 3.5.1 din N.M.L. nr. 021-05, trebuie să existe dovada că cinemometrul a fost prevăzut cu funcția de autotestare. Mai mult, a învederat faptul că atât timp cât în parte de stânga jos a fotografiei apare litera T, aparatul radar nu și-a finalizat autotestarea, iar măsurătorile nu pot reprezenta probe pentru aplicarea legislației rutiere.

De asemenea, petentul a indicat faptul că, în considerarea nevinovăției acestuia, va trebui să se țină cont de marja de eroare a aparatului radar, aceasta fiind de până la 4%. Prin urmare, pentru ca un aparat radar să fie declarat corespunzător, trebuie ca viteza indicată să difere de cea efectivă/reală. În plus, a subliniat că o atentă verificare trebuie făcută și asupra temperaturii cinemometrului pentru a menține constantă frecvența microundei pentru a avea o citire corectă a vitezei reale de deplasare.

Prin raportare la art. 3.1.1 lit. b) și c) din N.M.L. 021-05, viteza înregistrată de aparat este greșită având în vedere eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare care este de +/- 3% din valoarea convențional adevărată pentru viteze legale sau mai mari decât 100 km/h. În plus, chiar dacă sunt respectate toate normele legale în vigoare cu privirea la efectuarea înregistrărilor radar, nicio măsurătoare nu se poate realiza cu precizie deplină. Dat fiind cele arătate, petentul a arătat că, în fapt, circula cu o viteză mult mai mică.

De asemenea, a precizat că orice persoană sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor și, totodată, acestuia trebuie să i se ofere garanțiile procesuale recunoscute de art. 6 CEDO. Chiar dacă contravențiile au fost scoase din sfera dreptului penal, în lumina jurisprudenței CEDO, acest gen de contravenție intră în sfera acuzațiilor în materie penală. În acest sens, petentul a invocat jurisprudența CEDO.

În final, a precizat că agenții constatatori nu au voie să folosească aparatul radar scos de pe suport sau să folosească un paravan pe care să-l ridice la aproprierea autovehiculului, deci nu se permite nicio modificare a poziției aparatului ce în mod evident transformă unghiul de incidență de măsurare a vitezei cu care rurala în acel moment. Mai mult, DN2 E 85 este un drum cu patru benzi, aparatul radar fiind poziționat într-un autovehicul al intimatului aflat pe contrasens, astfel, trebuie dovedit că aparatul era setat pentru sensul de mers din care venea petentul.

Cu privire la elementele constitutive ale contravenției, petentul a arătat că acesta nu are calitatea de subiect activ a acesteia, iar, în concluzie, procesul-verbal este nul absolut. De asemenea, a arătat că procesul-verbal nu conține indicarea tuturor împrejurărilor ce putea servi la aprecierea gravității faptelor și la evaluarea eventualele pagube suferite. Astfel, agentul constatator nu indică toate detaliile, respectiv că aparatul radar se afla pe contrasens și orice alte elemente care să sprijine instanța în analiza plângerii și în aprecierea gravității presupusei fapte.

Potrivit art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, contravenientul are dreptul să facă obiecțiuni, acestea fiind consemnate distinct în procesul-verbal, astfel, petentul a invocat faptul că agentul de poliție doar l-a întrebat dacă are obiecțiuni fără a-i explica în mod concret că pot fi consemnate în procesul-verbal, iar el sub presiune și constrângerea de moment, a specificat vag că nu are.

În final, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertismentul sau cu o sancțiune mai blând, urmând a dispune în orice caz anularea măsurii tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere și a solicitat ca instanța să țină cont de faptul că acesta locuiește în Buzău și lucrează la ... cu sediul în București, astfel încât măsura suspendării îi aduce grave prejudicii, fiind în imposibilitatea de a se prezenta la muncă. În plus, a arătat că are permis din 2003 și nu a înregistrat în calitate de conducător autor evenimente rutiere considerabile.

În drept, a invocat art. 31 din O.G. 2/2001, prevederile O.U.G. nr. 195/2002, N.M.L. 021-05 și jurisprudența CEDO.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu mijlocul material de probă constând în planșele foto și înregistrarea video.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea petentului trebuie respinsă, fiind neîntemeiată.

A arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. (1) din R.O.U.G. 195/2002 deoarece acesta a fost depistat în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare A...în localitatea Cioranca, jud. Buzău circulând cu viteza de 122 km/h, depășind cu 72 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum. A precizat că viteza cu care a circulat petentul a fost înregistrată și filmată de aparatul radar PYTHON/PYT 673000196 montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI ..., operator radar fiind agentul de poliție VD.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, a precizat că acesta e întocmit  cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.

În privința faptei, a precizat că fapta săvârșită de petent este descrisă de agentul constatator prin raportare directă la cele constatate și nu la un cadru general normativ.

Sub aspectul temeiniciei, a arătat că imaginile depuse la cauză fac dovada clară a săvârșirii contravenției de către petent, fiind astfel singura proba a fundamenta concluzia existenței faptei comise, astfel imaginile au fost surprinse cu un mijloc tehnic verificat metrologic. Cu privire la înregistrare, a mai precizat că imaginile trebuie să conțină doar valoarea vitezei măsurate, însă în plus mai conține data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului prin care poate fi pus în evidență numărul.

Intimatul a precizat că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, ca urmare a îndeplinirii de către cinemometru a cerințelor legale și tehnice aplicabile la momentul verificării metrologice fiind emis buletinul de verificare, document care atestă calitatea de mijloc de măsurare legal. Astfel, intimatul a arătat că măsurătorile efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, operatorul radar doar constatând valoarea măsurată de cinemometru.

În ceea ce privește condițiile de la pct. 5 din Anexa 1 la Ordinul nr. 301/2005, a precizat că acestea sunt necesare pentru validarea legală a cinemometrului, acestea fiind cerințe tehnice și nu privesc regimul probator al contravențiilor rutiere. A subliniat că dacă cinemometrul nu este apt din punct de vedere tehnic să efectueze înregistrări autoritatea competentă nu va elibera buletinul aferent.

Intimatul a arătat că obligațiile ce incumbă conducătorilor pe drumurile publice sunt de diligență, nu de rezultat, astfel încât pentru ca abaterea să existe este suficient ca șoferul să nu respecte regulile de circulație, nefiind necesar și producerea unui rezultat. Astfel, a accepta un alt punct de vedere ar însemna ca fapta petentului să subziste doar dacă un alt participant la trafic ar fi fost pus în pericol, situație de neacceptat, fapt pentru care a solicitat respingerea solicitării de înlocuire a amenzii cu avertismentul.

Referitor la sancțiunea complementară, intimata arată că instanța nu are posibilitatea să analizeze proporționalitatea acesteia.

În drept, intimatul a invocat art. 205-208 C. pr. civ. și a precizat că se opune audierii martorilor prevăzuți de art. 315 alin. (1) și (2) C. pr. civ.

În dovedire, intimatul a propus proba cu înscrisuri și proba cu mijlocul material de probă constând în înregistrare video.

Deși a fost legal citat, petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Petentul a formulat însă concluzii scrise prin care a arătat că a condus autoturismul indicat în procesul-verbal, în data de 23.07.2021, în localitatea Cioranca, dar nu a depășit limita de viteză cu mai mult de 50 de km/h. Cu privire la înregistrarea depusă de intimat, petentul a arătat că aceasta nu sprijină și nici nu dovedește sub nicio formă presupusa contravenție, întrucât din aceasta nu se poate identifica autoturismul și nici numărul de înmatriculare. Mai mult, nici din fotografia depusă, nu se vede autoturismul sau numărul de înmatriculare, vizibile fiind doar niște faruri și înscrierea cu litera T unde apare viteza de 122 km/h, dar fără a se putea dovedi care este autoturismul care a rulat cu această viteză.

În final, a precizat că, din planșa foto, nu rezultă și imaginea autovehiculului din care să se poată observa numărul de înmatriculare, astfel, orice îndoială cu privire la condițiile în care se presupune că a fost săvârșită contravenția trebuie să opereze în favoarea presupusului contravenient. Mai mult, în baza prezumției de nevinovăție, sarcina probei trebuie să revină exclusiv organului constatator care nu a putut dovedi prin probatoriul administrat că autovehiculul pe care îl conducea în data de 23.07.2021 a înregistrat viteza de 122 km.

Petentul, în continuare, a invocat aspecte care se găsesc și în cererea de chemare în judecată, astfel instanța nu le va relua.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv atestatul de operator radar al agentului constatator, precum și mijlocul material de probă constând în înregistrare video și planșele foto. Instanța a respins ca neutile cauzei proba privind manualul de utilizare a aparatului radar, ordinul de misiune pentru echipajul de poliție și solicitarea privind numărul casetei pe care s-a efectuat înregistrarea, de asemenea, instanța a arătat că, în ceea ce privește data ultimei calibrări, efectuarea calibrării e doar pentru etilotest, la radar, existând verificarea metrologică. 

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 23.07.2021, s-a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PBZX nr. ... de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Serviciul Rutier, prin care s-a reținut că, la aceeași dată, la ora, 22:53, petentul BMC a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare A... pe DN2 E85, în localitatea Cioranca, fiind înregistrat de aparatul radar seria PYT nr. 673000196 montat pe autospeciala MAI ... în timp ce circula cu viteza de 122 km/h depășind cu 72 km/h, viteza maximă admisă pe acel sector de drum.

Cu titlu preliminar, instanța arată că petentul a invocat faptul că, în procesul-verbal, nu s-a indicat limita de viteză de deplasare. Cu privire la această critică, instanța reține faptul că limita de viteză existentă pe tronsonul de drum în cauză este o constatare personală a agentului constatator fiind percepută prin propriile simțuri ale acestuia, sub acest aspect procesul-verbal contestat bucurându-se de prezumția relativă de veridicitate, în consecință revenindu-i petentului sarcina de a proba că situația de fapt reținută în cadrul procesului-verbal contestat nu este una conformă cu realitatea, aspect ce reiese din dispozițiile art. 249 C. pr. civ., conform cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu cele ale C. pr. civ., în concret petentul neaducând probe din care să reiasă faptul că pe acel tronson de drum era o altă limită legală de viteză. De asemenea, cu privire la limita de viteză existentă pe tronsonul de drum în cauză, instanța reține că, potrivit art. 49  alin. (1) din O.U.G. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h. Alin. (2) prevede că pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B limite de viteză superioare dar nu mai mult de 80 km/h. Mai mult, în întâmpinare, intimatul a precizat că petentul a depășit viteza maximă admisă cu 72 km/h, prin urmare, viteza legală pe acel sector de drum este de 50 km/h. Prin urmare, instanța arată că această critică nu este întemeiată, neducând la anularea proceslui-verbal.

În conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și hotărăște asupra sancțiunii stabilite.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 prin raportare la art. 183 alin. (1) C. pr. civ., petentul primind procesul-verbal contestat la data de 23.07.2021, iar plângerea contravențională a fost depusă la 03.08.2021, fiind trimisă instanței prin curier.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, instanța constată că procesul-verbal contestat conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal al acestuia din urmă, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește eventualele motive de nulitate relativă prev. de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea), instanța reține că petentul a făcut referire la art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, menționând faptul obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal, iar agentul constatator doar l-a întrebat dacă are mențiuni fără a-i explica că acestea pot fi consemnate în procesul-verbal,  iar acesta, sub presiunea și constrângerea de moment, a specificat vag că nu are. Cu privire la acest aspect, instanța reține faptul că petentul recunoaște că agentul constatator și-a îndeplinit obligația legală,  respectiv i-a adus la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Mai mult, acestea au fost consemnate în procesul-verbal la rubrica „Mențiuni contravenient”: Nu am mențiuni. Instanța arată că era de la sine înțeles că mențiunile se vor consemna în procesul-verbal, acesta fiind actul de constatare a contravenției și, în plus, faptul că petentul a simțit presiune și a menționat că nu are mențiuni sunt aspecte ce țin strict de persoana acestuia și nu influențează în vreun mod legalitatea procesului-verbal. Astfel, agentul constatator și-a îndeplini obligația prevăzută de art. 16 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002. În plus, prin Decizia 22/2007 dată în recurs în interes în recursul legii, ICCJ a statuat că  „În aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, stabilește: Nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.” Prin urmare, neîndeplinirea obligației arătate mai sus este condiționată de existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, vătămare nedovedită de petent.

Referitor la susținerea petentului, în sensul că procesul verbal ar fi lovit de nulitate pentru omisiunea precizării de către agentul constatator a faptului că aparatul radar se afla pe contrasens, instanța va respinge această apărare ca neîntemeiată, raportat la conținutul prevederilor legale invocate de către petent, astfel din O.G. nr. 2/2001, nu prevede obligativitatea unei asemenea mențiuni și o asemenea precizare nici nu poate fi asimilată unei ipoteze privind descrierea faptei și anume a împrejurărilor în care a fost comisă fapta contravențională.

Elementele la care face referire articolul 16 din O.G. nr. 2/2001, în legătura cu săvârșirea abaterii, sunt mențiuni referitoare la împrejurări din care să reiasă dacă sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale contravențiilor reținute în sarcina petenților, or raportat la conținutul constitutiv al contravenției privind depășirea viteze maxime legale admise, legiuitorul nu a prevăzut în conținutul acestei fapte ca și condiție necesară atașată laturii obiective, respectiv menționarea faptul că aparatul se afla pe contrasens.

Petentul a arătat că în procesul-verbal nu au fost indicate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, instanța reține că  sancțiunea incidentă în cazul nerespectării acestor prevederi legale este nulitatea relativă, iar pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, este necesar ca petentul să indice exact mențiunea care ar lipsi din actul contestat și să dovedească că o asemenea omisiune i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției. Raportat la susținerile petentului, instanța reține că acesta nu a indicat expres care sunt acele împrejurări care pot servi la aprecierea gravității faptei, mai mult, instanța apreciază că, prin simpla conducere a autovehiculului cu viteza de 122 km în localitate, se creează un pericol real, nemaifiind necesare alte aspecte care să arate gravitatea faptei. În plus, referitor la evaluarea eventualelor pagube suferite, instanța reține că acestea nu s-au produs, astfel, agentul constatator nu avea ce să consemneze. Prin urmare, instanța va înlătura și această apărare, petentul neinvocând vreo vătămare care i s-a adus.

În continuare, cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că persoana sancționată se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăția sa, însă această prezumție nu neagă valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit.

Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzațiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator. În concluzie, nu este înlăturată prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională, reținându-se în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunțată în Cauza Salabiaku contra Franței (Cererea nr. 10519/83), că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar acestea nu trebuie să depășească limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei și prezervând dreptul la apărare. În același sens, în Cauza Haiducu și alții contra României (Cererea nr. 7034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 parag. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materia circulației rutiere, fiind important însă ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții

În plus, instanța reține că, aplicabilitatea prezumției de nevinovăție în materie contravențională nu instituie o obligație în sarcina statului de a dovedi fiecare aspect al vinovăției contravenientului, ci presupune o egalitate de arme între persoanele implicate în raportul contravențional, astfel încât probatoriul propus și administrat la inițiativa contravenientului să aibă aceeași greutate cu cel propus de intimată și, cel mai important , orice dubiu născut de către contravenient pe  care statul nu l-a putut înlătura îi va profita.

Astfel, prezumția de nevinovăție nu înseamnă o pasivitate totală a contravenientului, ci înseamnă că acestuia trebuie să i se ofere ocazia să-și dovedească nevinovăția prin administrarea probatorului propus, precum și înclinarea balanței în favoarea sa atunci când din probatoriul administrat rezultă un dubiu asupra săvârșirii faptei.

În prezenta cauză, instanța constată că fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002, respectiv depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei legale maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul respectiv, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În consecință, întrucât petentul a fost sancționat pentru o contravenție care se constată prin mijloace tehnice de către agentul constatator și nu în mod direct, prin propriile simțuri ale acestuia din urmă, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției este atenuată, revenindu-i agentului constatator sarcina de a proba că situația de fapt reținută în cadrul procesului-verbal contestat este una conformă cu realitatea, aspect ce rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se impune a se preciza că, potrivit art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002, prin mijloc tehnic omologat și verificat metrologic se înțelege dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei. Totodată, art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05, prevede faptul că înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat este susținută de acestea.

Instanța arată că, într-adevăr, filmarea depusă pe CD  de intimat (f. 31) are anumite intermitențe, însă, la momentul 22:53:04, se înregistrează viteza de 122 km/h, iar, ulterior, la momentul 22.53:03, se observă cum mașina cu numărul de înmatriculare A.... este oprită de mașina de poliție. De asemenea, intimatul a depus și planșa foto care captează momentul în care s-a înregistrat viteza arătată, fiind tot cel de mai sus, respectiv 22:53:04. Instanța învederează că cele de mai sus de coroborează și cu cele menționate în procesul-verbal. Mai mult, însăși petentul a recunoscut că a condus mașina cu numărul de înmatriculare A...în localitatea Cioranca la ora 22:55. În plus, din filmare, se observă că mașina oprită este un BMW (fiind identificată de instanța după logo-ul acesteia), așa cum s-a consemnat și în procesul-verbal. În plus, instanța arată că, potrivit art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.” Alin. (2) are următorul conținut: Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”

Din coroborarea acestor prevederi, instanța reține faptul că doar viteza trebuie probată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, nu și numărul de înmatriculare al mașinii, acest aspect putând fi constatat prin propriile simțuri de către agentul constatator. Astfel, instanța consideră că nu se poate înlătura cu totul posibilitatea agenților statului de a aplica prevederile actelor normative în vigoare referitoare la răspunderea contravențională, iar veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității, acestea trebuind să rezulte din probe prezentate în fața instanței, nefiind suficiente simplele afirmații în acest sens ale petentului. Prin urmare, instanța consideră că petentul nu a dovedit în niciun mod faptul că mașina surprinsă conducând cu viteza de 122 km/h nu era a lui, mai mult, cum s-a arătat mai sus, el însuși a recunoscut că a condus mașina respectivă în localitate la orele arătate în procesul-verbal.

În continuare, instanța reține că intimatul a făcut dovada că aparatul radar folosit, respectiv aparatul radar  PYTHON II 673000196 era conform cu normele legale la data săvârșirii faptei contravenționale, fiind verificat metrologic, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-3733, aflat pe suport CD, emis la data de 10.02.2021, având valabilitate de un an de la data emiterii, în consecință fiind valabil și la data de 23.07.2021, data înregistrării contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, intimatul a făcut dovada că aparatul radar în cauză a fost folosit de un operator atestat, astfel cum rezultă din atestatul de operator radar ”PYTHON II” nr. 94326/05.10.2017, aparținând ag. principal de poliție VD, afla pe CD. Instanța apreciază că nu e impune aplicarea principiului in dubio pro reo dat fiind faptul că nu planează vreun dubiu cu privire la fapta imputată petentului.

Astfel, instanța reține că aparatul radar era apt să înregistreze viteza cu care a circulat petentul. Mai mult, referitor la litera T și la faptul că petentul a invocat că, atât timp cât apare în stânga jos această literă, înseamnă că aparatul nu și-a făcut autotestarea, instanța arată că litera T  înseamnă TARGET – ȚINTA și arată ca aparatul radar a identificat un corp în mișcare, adică mașina petentului și este viteza avută în vedere de agentul constatator.

În ceea ce privește funcția de autotestare, instanța referitor la solicitarea petentului privind verificarea respectării normelor prevăzute la art. 3.2.6. din NML 021-05 (autotestarea aparatului radar), instanța reține că potrivit acestei prevederi legale, cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care să poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocată.

Astfel instanța reține că potrivit NML 021-05, Biroul de Metrologie Legală nu procedează la eliberarea buletinelor de verificare metrologică decât dacă aparatele radar respectă dispozițiile art. 3.2.6.

Prin urmare, dacă ar fi fost depistate defecțiuni sau nereguli funcționale, acestea ar fi fost semnalate și, în consecință, funcționarea cinemometrului ar fi fost blocată, lucru care nu s-a întâmplat, din moment ce intimata a depus filmarea de pe înregistrarea radar.

Cu privire la susținerea petentului referitoare la erorile tolerate ale aparatului radar,  prin trimiterea la art. 3.1.1. din NML -021-05, instanța reține că măsurările efectuate cu aparatul radar, după verificarea metrologică a acestuia sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă și nu se scade nicio eroare, iar operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru.

Relevante fiind sub acest aspect și considerentele Deciziei nr. 3/19.02.2018, pronunțată Î.C.C.J (publicat în M. Of. nr. 423 din 17 mai 2018), prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, că „erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerințe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entitățile prevăzute la art. 4 din ordinul susmenționat, respectiv doar la momentul verificării și omologării aparatului”.

Din momentul în care se eliberează un buletin de verificare metrologică, iar măsurătorile sunt realizate în termenul de valabilitate al acestuia, aparatul este prezumat absolut că afișează viteza corectă până la limita minimă de la care încep erorile măsurate și este prezumat relativ că afișează viteza corectă în cadrul acestei limite, iar nu contrariul, în sensul că s-ar prezuma că afișează o viteză mai mare decât cea reală.

Aceste prezumții ar putea fi răsturnate de exemplu în cazul în care nu ar fi existat verificare metrologică la zi, aparatul radar nu ar fi fost omologat ori petentul ar fi produs alte probe în acest sens, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

Din acest motiv, având în vedere și prevederile O.U.G. nr. 195/2002, viteza în funcție de care se aplică sancțiunea contravențională este cea constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, prezumându-se că aceasta reprezintă viteza reală, neimpunându-se din cauza erorilor tolerate anularea procesului verbal sau a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce aplicate în cauză.

În plus, instanța arată cu susținerile petentului referitoare la temperatura cinemometrului în momentul testării nu sunt relevante, atât timp cât există un buletin de verificare metrologică din care rezultă că aparatul era apt pentru a realiza înregistrarea.

Cu privire la sancțiunile aplicate petentului, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta de depășire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile […].

Conform art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 195/2002, la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 102 alin. (3), permisul de conducere se reține.

Potrivit art. 98 alin. (2) și alin. (4) lit. d) din O.U.G nr. 195/2002, clasa a IV-a de sancțiuni presupune aplicarea unui număr între 9 și 20 puncte-amendă, iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, respectiv 145 lei. Așadar, pentru aceste contravenții poate fi aplicată o amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei.

Sancțiunile aplicate în cauză respectă limitele legale, amenda fiind orientată spre minimul prevăzut de lege, respectiv 1.305 lei (9 puncte x 145 lei), iar suspendarea dreptului de a conduce fiind aplicată pe o perioadă de 90 de zile.

Instanța consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic. Astfel, instanța consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui pericol social de un grad atât pentru pietoni și alți șoferi, cât și pentru petent însuși, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De altfel, instanța consideră că fapta de a circula cu o viteză atât de mare față de cea legală nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acestuia față de dispozițiile legale și față de siguranța traficului.

Instanța apreciază că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante, cât mai ales la consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.

Pentru considerentele menționate, instanța apreciază că sancțiunea amenzii este proporțională cu fapta comisă și nu se impune înlocuirea cu avertismentul.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, instanța reține că a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G nr. 195/2002, întrucât legiuitorul, în considerarea gradului de pericol social ridicat al contravențiilor constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, a decis că se impune în mod obligatoriu și aplicarea acestei sancțiuni complementare.

Prin decizia nr. 5/2021 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3)  și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

În considerentele acestei decizii (par. 68-71), s-a statuat că „din modalitatea de redactare a art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută la clasa a II-a, a III-a și a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30/60/90 de zile, rezultă caracterul obligatoriu al aplicării sancțiunii suspendării dreptului de a conduce, alături de sancțiunea principală, iar durata sancțiunii complementare este prevăzută într-un cuantum fix de 30/60/90 de zile, agentul constatator, respectiv instanța de judecată neavând o marjă de apreciere asupra unei durate de timp mai reduse.

În acest context, judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancțiunile complementare prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 doar în situația în care dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu și atunci când menține sancțiunea principală a amenzii sau o înlocuiește cu cea a avertismentului.

Așadar, reducerea de către instanță a perioadei suspendării dreptului de a conduce nu poate interveni ca modalitate de individualizare a sancțiunii, aplicarea unei alte durate de timp decât cea prevăzută de lege pentru clasa de contravenții în care se încadrează fapta echivalând cu încălcarea principiului nulla poena sine lege, care operează și în materie contravențională.

Instanțele de judecată învestite cu soluționarea plângerilor contravenționale pot înlătura sancțiunile complementare aflate în discuție doar atunci când anulează procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ori le pot reindividualiza sub aspect temporal, atunci când prin actul de sancționare au fost aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce, în esență, nu constituie o redozare pe criterii de proporționalitate, ci o reașezare a sancțiunii complementare conform principiului legalității.”

Prin raportare la dispozitivul și la considerentele deciziei anterior indicate, instanța observă că există posibilitatea de a înlătura sancțiunea complementară doar în cazul în care anulează procesul-verbal de contravenție, ipoteză care nu este incidentă în prezenta cauză, față de soluția care urmează a fi dispusă.

Pe cale de consecință, având în vedere toate considerentele expuse anterior, instanța, reținând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției seria PBZX nr. .... din data de 23.07.2021, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent.

Domenii speta

Spete similare