Caracterul prescriptibil al acțiunii în contencios administrativ în termenul prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004, indiferent de cauza de nulitate invocată.

Prin sentinţa nr. 87/CA/31.01.2018  pronunţată de Tribunalul Hunedoara  în dosar nr. …/97/2018 a admisă  acţiunea  formulată de reclamanta  R.N.P. – R.D.S.H.  cererea de intervenţie principală formulată de S.R. prin M.F.P. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului H. şi Municipiul H. şi  în consecinţă:

Au fost anulate  Hotărârile Consiliului Local H. nr…/24.10.2014* şi nr. …/30.01.2015*, actele nr.../13.10.2014 şi nr…/20.11.2014, inclusiv actele subsecvente acestora.

Au fost obligaţi  pârâţii să plătească reclamantei R.N.P. –R.D.S.H.  suma de  100 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de amânare a pronunţării din 17.01.2018, care face parte integrantă din sentinţa  nr. 87/2018 Tribunalul Hunedoara a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de pârâţi prin întâmpinare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii  Municipiul H. prin Primar şi Consiliul Local H. care au solicitat  casarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei  în principal  pe cale de excepţie, iar în subsidiar ca nefondată.

Recurenţii au  reiterat  excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca prescrisă, având în vedere  prevederile art.11 alin.1 lit.c şi d din Legea nr.554/2004.S-a  arătat în esenţă că  reclamanta  a făcut referire la adresa nr…/4.01.2006 la care nu a primit nici un răspuns, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 29.03.2017, cu depăşirea termenului  de 30 de zile prevăzut de lege.

De asemenea,  recurenta a invocat şi excepţia  inadmisibilităţii  acţiunii raportat la art. 31 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, referitor la actele de înscriere în cartea funciară, în sensul că reclamanta  nu a atacat  în termenul legal înscrierea în cartea funciară  a actelor administrative  nr…/13.10.2014 şi nr…/20.11.2014.

Pe fondul cauzei, recurenţii au arătat că  sentinţa pronunţată este în contradicţie cu prevederile Legii  nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, care la art. 3 alin. 4 stabileşte că domeniul public al  comunelor, oraşelor şi municipiilor  este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III  din anexă şi din alte bunuri  de uz sau de interes public declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local. Conform  punctului III  7  domeniul public al  comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din statuile  şi monumentele, dacă nu au fost declarate  de interes public naţional. Or, imobilul clădire care face obiectul  litigiului este monument istoric  de interes local, fiind cuprins în lista monumentelor istorice din 2015, aprobată prin Ordinul nr.2828/2015 pentru modificarea anexei 1 la Ordinul nr.2314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice. Au fost invocate prevederile art.8 din Legea  nr.422/2001 privind clasificarea  monumentelor istorice în monumente din grupa A – monumente istorice de  valoare naţională şi universală şi monumente din grupa B – monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.

În ceea  ce priveşte imobilul teren  solicitat în cuprinsul acţiunii acesta face parte  din domeniul public al Municipiului H.  potrivit pct. III  alin. 9 din Anexa  la  Legea nr. 213/1998. Reclamanta nu a făcut dovada trecerii ulterioare a acestor bunuri în proprietatea privată a statului, cu respectarea cerinţelor art. 10 alin. 2 din Legea nr.213/1998.

Pe de altă parte,  prin cele două hotărâri ale Consiliului Local a fost aprobată cererea de trecere a bunului  din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, urmând a se finaliza procedura  prin emiterea unei Hotărâri de Guvern,  aspect consemnat la art. 2 din cele două Hotărâri ale Consiliului Local.

În ceea ce priveşte înscrierea provizorie în cartea funciară, precizează recurenta că potrivit art.41  alin. 7 din Legea nr.7/1996 şi art. 314 din Regulamentul  aprobat prin Ordinul 700/2014, în lipsa actelor de proprietate sau a extraselor de pe inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale,  se poate dispune înscrierea provizorie  în baza actelor administrative, respectiv hotărâri ale consiliului local, sau la cererea conducătorilor instituţiei publice. 

Recursul a fost întemeiat în drept pe  Legea nr.554/2004, Legea nr.7/1996, Decizia CCR nr.1/2014, Legea nr.422/2001, Legea nr.213/1998, Ordinul nr.2828/2015 privind lista monumentelor istorice din Municipiul H., art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata reclamantă  R.N.P.R.- D.S.H.  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului  pârâţilor şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte  tardivitatea introducerii acţiunii se apreciază că această excepţie nu poate fi primită întrucât reclamanta a invocat nulitatea absolută  a  HCL nr.…/2014, nr…/2015  şi a actelor administrative  subsecvente, împrejurare faţă de care acţiunea formulată este inadmisibilă. Potrivit art. 861 Cod civil bunurile proprietate publică sunt  inalienabile,  imprescriptibile şi insesizabile, iar în temeiul art. 4 din HG nr.229/2009 R.  are ca scop principal gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietatea publică a statului.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, intimata consideră că nu era necesară parcurgerea procedurii speciale stabilă de art. 31 din Legea nr.7/1996, astfel că excepţiile au fost în mod legal respinse de prima instanţă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata arată că hotărârile atacate sunt lovite de nulitate absolută motivat de faptul că Primăria Municipiului  H. cu rea credinţă, declarând că este reprezentantul Statului Român a făcut demersuri anterior emiterii hotărârilor de consiliu, respectiv în data de 13.10.2014 pentru suprafaţa de 1269 mp şi construcţia casa de piatră C8 ( A1.8) şi la data de 20.11.2014 pentru suprafaţa de 616 mp, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. pentru înscrierea în Cartea Funciară a acestor suprafeţe de teren, precum şi a Construcţiei C8. Prin emiterea celor două hotărâri, Consiliul Local H. a aprobat trecerea din domeniul public al Statului Român, în domeniul public al Municipiului H. a terenului, fond forestier, în suprafaţa totală de 1885 mp şi a imobilului construcţie înscris în CF nr… Hunedoara, nr. cadastral ….

Primarul Municipiului H., în 23.09.2013, în calitate de preşedinte al Comisiei de fond funciar a vizat anexa privind situaţia terenurilor forestiere aflate în proprietatea statului. În acea situaţie, la punctul 5, era cuprins terenul în suprafaţă de 0,58 ha teren administrativ aflat înscris în amenajamentul silvic în U.P.VI V.R., u.a. 99C V.R., aflat în administrarea Ocolului Silvic H.

Mai mult, prin adresa nr…/12.03.2014, Primăria Municipiului H. a transmis o adresă prin care aduce la cunoştinţă că imobilul din secolul XIX ( clădire – sediu Ocol Silvic H.) este înscris în lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii şi pe cale de consecinţă solicită să efectueze pe cheltuiala reclamantei toate operaţiunile obligatorii prevăzute de Legea nr.422/2001 privind Protejarea monumentelor istorice.

Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B. sau consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public judeţean sau local.

Mai mult, terenul şi construcţia ce fac obiectul celor două hotărâri de consiliu, respectiv Hotărârea Consiliului Local  nr./2014 şi Hotărârea Consiliului Local nr./2015 au fost stăpânite nemijlocit de reclamantă de-a lungul timpului, fiind cuprinse în amenajamentele silvice din anul 1956, terenul fiind în posesia reclamantei şi în prezent, pârâtul cunoscând faptul că atât terenul cât şi construcţia se află în fondul forestier proprietate publică a Statului şi în administrarea R.N.P.R.

Având în vedere că terenul şi construcţia se află în fond forestier naţional aflat în proprietatea publică a Statului şi administrarea R.N.P.R., prin D.S.H.- O.S.H., P.M.H. nu avea cum să se substituie Ministerului de Finanţe ca reprezentant al Statului Român, fie doar prin prisma actelor cu efect de normă pe care le emite, aşa cum a procedat, fără a se mai raporta la autoritatea de lucru judecat, conform sentinţei civile nr. 939/1998.

Intimatul intervenient  Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului  şi menținerea sentinţei, arătând în esenţă că excepţiile au fost corect soluţionate de prima instanţă întrucât reclamanta a invocat nulitatea absolută  a HCL nr…/2014, nr…/2015  şi a actelor administrative subsecvente, împrejurare faţă de care acţiunea formulată este inadmisibilă. Potrivit art. 861 Cod civil bunurile proprietate publică sunt  inalienabile,  imprescriptibile şi insesizabile, iar în temeiul art. 4 din HG NR.229/2009 R.  are ca scop principal gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietatea publică a statului.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, intimatul consideră că nu era necesară parcurgerea procedurii speciale stabilă de art. 31 din Legea nr.7/1996, astfel că excepţiile au fost în mod legal respinse de prima instanţă.

De altfel, intimatul apreciază că  excepţiile au fost soluţionate de prima instanţă prin încheierea interlocutorie din data de 17.01.2018, încheiere care nu a fost supusă recursului,  calea de atac vizând numai sentinţa nr. 87/2018. Prin urmare, criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor procesuale sunt inadmisibile, soluţia  pronunţată intrând sub autoritatea lucrului judecat, sub acest aspect.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimatul consideră hotărârea este temeinică şi legală întrucât prin sentinţa civilă nr. 939/1998 pronunţată în dosarul nr…/R/1997 având ca obiect acţiune în constatare instanţa a admis acţiunea formulată de R.N.P.-R. prin D.S.D. în contradictoriu cu SC S.F. SA şi Consiliul Local al municipiului H. şi a constatat că Statul Român este proprietar asupra terenurilor şi construcţiilor înscrise în CF nr…H., nr. Topo …, …, în suprafaţă de 5837 mp.

Suprafaţa de 0,58 ha este fond forestier naţional, cuprinsă în amenajamentul silvic al U.P. VI V.R., u.a. 99 C, aflată în administrarea Ocolului Silvic H. şi cuprinde construcţii şi curţi care deservesc activităţii ocolului.

Potrivit Anexei nr. 3 a HG nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la nr…  apare înregistrat fondul forestier cuprinzând terenuri forestiere, în suprafaţă totală de 56705, 03 ha, pe care s-au instalat diverse obiective care servesc nevoilor de cultură, de producţie sau de administraţie silvică, terenuri ce pot fi identificate după amenajamentele silvice.

În C.F. nr…  ( provenită din conversia pe hârtie a C.F…) nr. cadastral …, … este înscris Statul Român proprietar pe teren şi pe construcţia de sub A1.8 nr. cadastral …, iar Direcţia Silvică D. este înscrisă ca şi proprietar asupra construcţiilor de sub A1.1,  A1.2,  A1.3,  A1.4,  A1.5,  A1.6,  A1.7.

La baza întabulării  în anul 2000 a stat adeverinţa nr…/276/04.09.2000 emisă de Primarul municipiului H., adeverinţă din care rezultă că terenul înscris în CF H. nr…, nr. topo …, …, în suprafaţă de 5837 mp este proprietatea Statului Român, iar construcţiile aferente acestuia sunt proprietatea Direcţiei Silvice D.

Intervenientul mai arată că Primarul municipiului H., în data de 23.09.2013, în calitate de preşedinte al Comisiei de fond funciar a vizat anexa privind situaţia fondurilor forestiere aflate în proprietatea statului. În acea situaţie, la punctul 5, era cuprins terenul în suprafaţă de 0,58 ha, teren administrativ aflat înscris în amenajamentul silvic în U.P. VO V.R., u.a. 99C V.R., aflat în administrarea Ocolului Silvic H.

Se mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică „ Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B. sau consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public judeţean sau local”, iar potrivit art. 860 alin. 3 din Codul civil „ Bunurile care formează exclusiv obiectul al proprietăţii publice a statutului sau a unităţilor administrativ –teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ – teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice”.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea  constată următoarele:

Potrivit  art. 488 alin.  1  Cod de procedură civilă  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurenţii  au înţeles să invoce motivul prevăzut de art.488 alin.1 pct.6, respectiv hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive  contradictorii ori numai motive  străine de natura cauzei  şi pct.8 din Codul de procedură civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art.488 pct.6 Cod procedură civilă vizează casarea hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivul  de recurs  nu este întemeiat în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei, întrucât din analiza considerentelor prezentate de prima instanță reiese că hotărârea  atacată cuprinde  motivele pe care se sprijină, nu cuprinde motive contradictorii sau numai  motive străine de natura cauzei.

Contrar susținerilor recurenţilor, Curtea constată că jurisprudența este în sensul că obligația motivării hotărârii judecătorești nu presupune existența unor răspunsuri detaliate  la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real, efectiv problemele esențiale deduse judecății, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii,  hotărârea recurată  nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) Cod procedură civilă, considerentele pentru care instanţa  de fond a respins aceste excepţii fiind extrem de sumare şi totodată străine acţiunii în contencios administrativ, astfel că este incident în cauză motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 NCPC.

Instanţa de recurs apreciază de asemenea  că recursul este fondat  şi prin prisma motivului de casare prev. de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă,  respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată şi ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deşi se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Recurenţii pârâţi apreciază că  instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 11  alin. 1, 2 şi 5 din Legea nr.554/2004 privind  termenul în care pot fi formulate acţiunile în contencios administrativ, cu motivarea că  prin acţiunea formulată reclamanta solicită  constatarea nulităţii absolute  a HCL nr…/2014 şi nr…/2015 şi a actelor subsecvente, iar bunurile în litigiu  fac parte din domeniul public al statului fiind inalienabile,  imprescriptibile şi sesizabile.

Curte constată că instanţa de fond a  dat o rezolvare eronată excepţiei invocate  de pârâţi, excepţia fiind soluţionată prin încheierea de şedinţă din 17.01.2018 ( dosar fond). Această încheiere  din 17.01.2018 este încheierea de amânare a pronunţării  în care s-au consemnat dezbaterile  asupra excepţiilor şi asupra fondului cauzei. Potrivit art. 425 alin. 1 lit. a  Cod procedură civilă, această încheiere face parte integrantă din sentinţa nr. 87/2018, constituind partea introductivă a hotărârii judecătoreşti, care s-a comunicat părţilor împreună cu sentinţa.

Prin urmare, susţinerile intimatului intervenient Statul Român prin MFP că ceea ce s-a dezbătut prin încheierea de amânare a pronunţării nu poate fi suspus cenzurii instanţei de recurs întrucât nu a format obiect separat al recursului, sunt nefondate şi în afara cadrului legal. Încheierea din 17.01.2018 nu este o încheiere premergătoare care să poată fi atacată separat cu recurs, ci este parte integrantă din hotărârea judecătorească, constituind partea introductivă a acesteia, practicaua unei hotărâri, care este suspusă căii de atac odată cu hotărârea atacată.

Aşadar, criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor  prescripţiei  dreptului la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, sunt supuse controlului instanţei de recurs odată cu calea de atac declarată împotriva sentinţei  nr. 87/2018.

Analizând aceste critici, Curtea constată că ele sunt întemeiate, având în vedere următoarele:

Prin  Hotărârea Consiliul Local nr…/24.10.2014* s-a aprobat cererea de trecere din proprietatea Statului Român în  domeniului public al municipiului H. a imobilului construcţie înscris în CF nr… C1- împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 1269 mp, situat pe strada C., nr…  Potrivit art. 2 din Hotărâre  aceasta va sta la baza emiterii unei Hotărâri de Guvern  care va avea  ca obiect  transferul imobilului menţionat mai sus .

Anterior,  prin cererea nr…/13.10.2014 Municipiul H.  a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. dezmembrarea terenului situat în H. str. C., nr.., aflat în proprietatea Statului Român, înscris în CF … Hunedoara, nr. topo …, …, …, …, …, …/., ..

Prin  Hotărârea Consiliul Local nr…/30.01.2015* s-a aprobat cererea de trecere din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Hunedoara a imobilului teren în suprafaţă de 616 mp înscris în CF … H., nr. cad. … situat pe strada C., municipiul H.

 Anterior, prin cererea nr…/20.11.2014, Municipiul H. a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. dezmembrarea terenului situat în H. str. C., aflat în proprietatea Statului român, înscris în CF … H., nr. topo …, …, …, …, …, …/., ...

Prin adresa nr…/04.01.2016 R.N.P. - D.S.H.  a notificat pârâţii pentru anularea actelor sus-menţionate fără a i  se comunica răspuns .

Această cerere  constituie actul prin care s-a realizat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, în conformitate cu care  înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ persoana  care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim  printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente, sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a actului.

Având în vedere  cererea adresată pârâţilor, aceştia  trebuiau să răspundă reclamantei în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, însă reclamanta nu a primit nici un răspuns cererii sale, aspect necontestat în cauză.

Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art.2 alin.(1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin.(1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Potrivit art. 11 alin. 5 termenul prevăzut la alin.(1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Potrivit art.11 alin. 1 lit. c  din Legea nr.554/2004, reclamanta trebuia să formuleze acţiunea  în termen de 6 luni de la data expirării termenului  legal de soluţionare a cererii.  Având în vedere că reclamanta a introdus acţiunea abia la data de  29 martie 2017, se constată că aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului legal, aşa cum corect au invocat recurenţii.

Termenul de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 este un termen de prescripţie, a cărui nerespectare atrage sancţiunea respingerii acţiunii ca prescrisă, nefiind invocate şi nici dovedite cazuri de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei.

Susţinerea reclamantei şi a intervenientului, însuşită de prima instanţă,  că acţiunea este imprescriptibilă  întrucât  a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor administrative atacate, nu poate  fi primită, deoarece  distincţia  între diferite  cazuri de nulitate, absolută sau relativă, este străină  contenciosului administrativ.

Distincţia  specific civilă  între acţiunile în constatarea  nulităţii  şi acţiunile în anulare nu prezintă relevanţă deosebită în dreptul administrativ. Prezumţia de legalitate  de care beneficiază actele administrative este răsturnată  în situaţia în care se  demonstrează că acestea au fost adoptate cu încălcarea unor prevederi normative, independent de natura interesului ocrotit, public sau privat, după distincţiile  operate de art.1 din Legea nr.554/2004.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, regula în contenciosul administrativ este prescriptibilitatea acţiunilor într-un termen general de 6 luni, calculat potrivit art. 11 din lege,  fără nicio distincţie  după natura motivului de nulitate invocat (absolută sau relativă),  după cum aceasta este condiţionată ori nu de vătămare sau după regimul juridic al proprietăţii asupra bunurilor  la care se referă actele administrative atacate.

Fiind în prezenţa unei acţiuni în contencios administrativ  cu un obiect  precis determinat şi încadrabil în prevederile art. 8 din Legea nr.554/2004, este imperios necesar a se aplica termenele de introducere  a acţiunii prevăzute de art.11 din acelaşi act normativ, neputându-se accepta ideea aplicării unor termene generale de prescripţie prevăzute de Codul civil.

Aşa fiind, concluzia care se degajă cu necesitate este aceea că imprescriptibilitatea acţiunilor în contencios administrativ reprezentând  o situaţie de excepţie, trebuie să fie expres prevăzută de lege, ea neputând să fie dedusă prin analogie, ca efect al raportării la actele juridice civile.

Prin urmare,  reclamanta  a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care se arată nemulţumită de faptul că nu a primit răspuns cererii sale  formulată la data de 4.01.2016;  având în vedere că  acţiunea a fost introdusă abia la data de 29 martie 2017, se constată că aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului legal, aşa cum corect au invocat recurenţii, recursul acestora urmând a fi admis cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei şi respingerii acţiunii reclamantei ca prescrisă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii  acţiunii se constată că şi aceasta a fost greşit soluţionată de prima instanţă, care a considerat că  nu era necesară  parcurgerea procedurii prevăzute de art. 31 din Legea nr.7/1996, însă nu a indicat motive  concrete.

Sub acest aspect este  de menţionat că textul amintit mai sus reglementează  calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de carte funciară  de către cel interesat, cale de atac care este plângerea  ce se depune la judecătoria în a cărei  rază teritorială se află imobilul.

Desigur, inadmisibilitatea acţiunii nu poate fi privită din punct de vedere al  procedurii speciale prevăzute de Legea nr.7/1996, deoarece Legea nr.554/2004 nu impune  parcurgerea prealabilă a unei proceduri prevăzute de o altă lege, ci trebuie să avem în vedere actul administrativ atacat în faţa instanţei de contencios administrativ, aşa cum este el definit  de art. 2 lit. c din Legea nr.554/2004.

Or, adresele nr…/13.10.2014 şi nr…/20.11.2014 sunt doar cereri  prin care Municipiul H. a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. dezmembrarea terenului situat în H. str. C., înscris în CF … H., nefiind vorba de acte administrative unilaterale emise de autoritatea publică  în vederea organizării sau executării legii; de asemenea, ele nu dau naştere, nu modifică şi nu sting  raporturi juridice  în sensul  legii speciale, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ.

Aceste adrese, însoţite de memoriile tehnice corespunzătoare întocmite de experţi topografi, au stat la baza încheierilor de  carte funciară  prin care s-au dezmembrat imobilele, care au fost şi au rămas în continuare proprietatea Statului Român, însă  nu au stat la baza emiterii Hotărârilor Consiliului Local H. nr…/2014 şi …/2015, prin care s-au aprobat cererile de trecere din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului H.

Faţă de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs întemeiate pe art. 488 pct. 6 şi 8 sunt fondate, prima instanţa  argumentând  sumar şi cu interpretarea greşită a legii contenciosului administrativ  respingerea excepţiilor invocate de pârâţi, astfel că în temeiul art.498 alin.1 Cod procedură civilă  Curtea va admite recursul declarat de pârâţii Municipiul H. prin primar şi Consiliul Local al Municipiului H.  împotriva sentinţei  nr. 87/CA/2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr…/97/2017.

Sentinţa  atacată urmează a fi casată şi rejudecând cauza,  instanţa de recurs va constata că excepţia  prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii sunt întemeiate, acţiunea reclamantei R.A.P.R. – D.S.H., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Consiliului  Local H. nr…/24.10.2014 şi …/30.01.2015 urmând a fi respinsă ca prescrisă.

Acţiunea aceleiaşi reclamante având ca obiect anularea actelor nr…/13.10.2014  şi nr. …/20.11.2014 emise de Primăria Municipiului H.  va fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H., aceasta va fi respinsă ca nefondată,  sentinţa instanţei de fond fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

În motivarea cererii de intervenţie principală aflată la fila …(dosar fond), intervenientul argumentează motivele de nulitate ale actelor administrative atacate prin încălcarea art.9 din Legea nr.213/1998  privind trecerea unor bunuri  din domeniul public al statului în domeniul public  al unei unităţi administrativ teritoriale.

Intervenientul este într-o gravă eroare cu privire la conţinutul celor două Hotărâri de Consiliu Local atacate în cauză, eroare preluată şi de instanţa de fond.

 Astfel, prin HCL nr…/2014  s-a aprobat cererea de trecere din proprietatea Statului Român în  domeniului public al municipiului H. a imobilului construcţie înscris în CF nr. … C1- împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 1269 mp, situat pe strada C., nr…,  iar prin HCL …/2015  s-a aprobat cererea de trecere din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului H. a imobilului teren în suprafaţă de 616 mp înscris în CF … H., nr. cad. .. situat pe strada Castelului, municipiul H.

Potrivit art. 2 din cele două HCL  se prevede expres că acestea „vor sta la baza emiterii unei Hotărâri de Guvern  care va avea  ca obiect  transferul imobilului menţionat la art. 1”.  Prin urmare, prin cele două hotărâri  a fost demarată doar procedura  de trecere a unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor  administrativ teritoriale prevăzută de Legea nr.213/1998, procedură care  se va finaliza cu o Hotărâre de Guvern.

Aşa fiind, sunt lipsite de conţinut susţinerile intervenientului referitoare la calitatea sa de proprietar asupra bunurilor în litigiu, atâta timp cât nimeni nu i-a contestat dreptul de proprietate, aşa cum este el înscris în cartea funciară.

După cum se poate observa  în extrasele de  carte funciară depuse la dosar , proprietar asupra  imobilelor în litigiu, dezmembrate în urma cererilor nr…/20.11.2014 şi  nr.  …/13.10.2014  este Statul Român, aspect necontestat în cauză.

 Din acest punct de vedere sunt nerelevante şi considerentele primei instanţe referitoare la calitatea de proprietar a Statului Român şi  la autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 939/1998  a  Judecătoriei Hunedoara prin care s-a constatat  că Statul Român este proprietar  asupra terenurilor şi construcţiilor înscrise în CF …  nr. top …, …, întrucât nu s-a contestat calitatea de proprietar a Statului Român asupra acestor imobile.

 De asemenea, reţinerea că pârâţii au  acţionat abuziv şi cu exces de putere cu depăşirea competenţelor legale, este eronată şi dovedeşte faptul că instanţa de fond a preluat confuzia în care s-a aflat reclamanta şi intervenientul, apreciind că prin cele două HCL a avut loc o trecere efectivă a imobilelor din proprietatea statului în proprietatea unităţii administrativ teritoriale.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, prin cele două hotărâri de consiliu local pârâţii au demarat procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr.213/1998, aprobând  mai întâi cererea de trecere din proprietatea Statului în proprietatea unităţii administrativ teritoriale, urmând ca ulterior să se emită o Hotărâre de Guvern  prin care să se  aprobe efectiv această trecere, prin schimbarea  titularului dreptului de proprietate publică.

Pentru motivele expuse mai sus, cele două HCL nu sunt afectate de nici un viciu de nelegalitate, cererea de intervenţie principală  formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H., fiind greşit admisă de prima instanţă, hotărârea urmând a fi casată, iar cererea de intervenţie respinsă ca nefondată.

În privinţa adreselor  nr…/13.10.2014 şi nr… /20.11.2014 emise de Municipiul H., cererea intervenientului este inadmisibilă  întrucât  acestea sunt doar cereri  prin care Municipiul H. a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. dezmembrarea imobilelor, nefiind vorba de acte administrative unilaterale emise de autoritatea publică  în vederea organizării sau executării legii; de asemenea, ele nu dau naştere, nu modifică şi nu sting  raporturi juridice  în sensul art. 2 lit. c din Legea nr.554/2004, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ.

Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 498 alin. 1 coroborat cu art. 488 pct. 6 şi 8 cod pr. civilă, Curtea va admite recursul pârâţilor Municipiul H.  prin primar şi Consiliul Local al Municipiului H. împotriva sentinţei  atacate care va fi casată în tot, cu consecinţa respingerii atât a cererii formulată reclamanta R.A.P.R. – Direcţia Silvică H. cât şi a intervenţiei principale formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T.

În baza art. 453 alin. 1  cod pr. civilă vor fi obligaţi  intimaţii R.A.P.R. – Direcţia Silvică H. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice H. să plătească recurenţilor pârâţi Municipiul H. prin primar şi Consiliul Local al Municipiului H. suma de 332 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru şi cheltuieli de transport.

Domenii speta

Spete similare