Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Condiţii

Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Condiţii

C.proc.civ., art. 364

Trecerea termenului prevăzut în art. 3533 din Codul de procedură civilă nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea.

Niciuna dintre ipotezele evocate de lit. f) a art. 364 din acelaşi cod nu pot da instanţei de judecată care efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare dreptul să abordeze din nou fondul litigiului.

Din cele nouă motive de desfiinţare a hotărârii în anulare reglementate în mod limitativ de art. 364, patru [cele de la lit. a), b), c) şi e)] cenzurează limitele arbitrajului, validitatea convenţiei arbitrale şi conformitatea judecăţii arbitrale cu convenţia arbitrală, alte patru [cele de la lit. d), f), g) şi h)] cenzurează conformitatea judecăţii arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile, iar cel de-al nouălea motiv [cel de la lit. i)] cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, sentinţa civilă nr. 28 din 9 septembrie 2008

Prin acţiunea în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub dosar nr. 380/59/2008 reclamanta S.C. G S.R.L. Arad în contradictoriu cu pârâta S.C. M S.R.L. Arad a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 4/07.03.2008 a Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Arad pronunţată în dosarul nr. 23/A/2006, după care, judecând în fond cererile de arbitrare principală şi cea reconvenţională, să se admită în parte acţiunea introductivă formulată de reclamanta din dosarul arbitral S.C. M S.R.L. Arad, în sensul dispunerii rezilierii contractului nr. 29/2006 începând cu data de 7 septembrie 2006 din culpa exclusivă a societăţii reclamante pârâtă-reconvenţională, să se admită cererea reconvenţională a S.C. G S.R.L. Arad în acelaşi sens, din culpa exclusivă a reclamantei pârâtă-reconvenţională, şi aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 54.762 lei reprezentând contravaloarea diferenţei dintre avansul primit de 2.361.238,86 lei şi valoarea materialelor achiziţionate şi a manoperei efectuate, precum şi a sumei de 141.102,12 euro reprezentând daune interese. De asemenea, reclamanta a solicitat, în temeiul alin. (3) al art. 365 din Codul de procedură civilă, suspendarea executării hotărârii atacate.

Faţă de această soluţie reclamanta a invocat motivul de anulare prevăzut de art. 364 litera e) din Codul de procedură civilă întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533 din acelaşi cod. Reclamanta a mai invocat şi motivul prevăzut de art. 364 lit. f), potrivit căruia se poate solicita anularea unei hotărâri arbitrale dacă tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, considerând că, sub aspectul cererii comune având ca obiect rezilierea contractului dintre părţile litigante, la o simplă analiză a petitelor fiecăreia dintre cererile acestora este evident faptul că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat în conformitate cu ceea ce i s-a cerut.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. G S.R.L. Arad împotriva hotărârii nr. 4/07.03.2008 pronunţată de Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Arad în dosarul nr. 23/A/2006 în contradictoriu cu pârâta S.C. M Arad, respingând, totodată, şi cererea de suspendare a executării hotărârii atacate. De asemenea, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 141.102,12 euro cu titlu de daune interese, admiţându-i, însă, cererea de ridicare a sechestrului judiciar şi, în consecinţă, a dispus ridicarea acestei măsurii asigurătorii aplicate prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2007 pronunţată de tribunalul arbitral în dosarul nr. 23/A/2006 asupra bunurilor existente pe şantierul pârâtei şi cuprinse în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc H.P. la data de 17 octombrie 2006.

Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut că în susţinerea cererii în anulare formulată reclamanta S.C. G S.R.L. Arad a invocat prevederile art. 364 lit. e) şi f) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare, printre altele, dacă hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533 ori dacă tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În ceea ce priveşte primul motiv de anulare, este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 3533 din Codul de procedură civilă, dacă părţile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale. Termenul se suspendă pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342, părţile putând consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului. De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni, termenul prelungindu-se de drept cu două luni în cazul prevăzut de art. 3603, precum şi în cazul decesului uneia dintre părţi. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că acelaşi text de lege în alin. 6 stipulează că trecerea termenului prevăzut în art. 3533 nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea. Or, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi notificat atât pârâtei S.C. M S.R.L. Arad, cât şi tribunalului, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea arbitrajului, susţinerile sale din cuprinsul acţiunii în anulare referitoare la faptul că la data de 20 aprilie 2007, când instanţa a propus ambelor părţi prelungirea termenului de soluţionare a litigiului arbitral motivat de împrejurarea că în cauză nu s-au finalizat expertizele dispuse, ar fi solicitat tribunalului ca prelungirea să se facă cu respectarea dispoziţiilor legale fiind irelevante.

Aceasta, întrucât pe de o parte, în cuprinsul încheierii din acea dată nu există menţionat nimic cu privire la acest aspect, reclamanta nefăcând dovada că tribunalul arbitral nu ar fi consemnat în mod complet susţinerile reprezentantului său, la dosar neexistând nicio cerere de completare a omisiunii vădite în acest sens, ştiut fiind faptul că, hotărârile arbitrale (inclusiv încheierile de şedinţă) constituie, din punct de vedere probator, înscrisuri autentice. Pe de altă parte, la acel moment (20 aprilie 2007) era deja oricum depăşit termenul de cinci luni reglementat de alin. (1) al art. 3533 din Codul de procedură civilă, primul termen de judecată fiind cel din 17 noiembrie 2006. Mai mult decât atât, la dezbaterile din 20 aprilie 2007 reprezentantul S.C. G S.R.L. Arad a fost cel care a învederat instanţei arbitrale că a luat legătura cu experţii tehnici în construcţii desemnaţi în cauză şi că aceştia au solicitat, pentru finalizarea expertizei, acordarea unui termen de cel puţin o lună.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) din Codul de procedură civilă nu poate fi primit, neputându-se susţine cu temei că hotărârea contestată ar fi fost pronunţată în afara cadrului legal sub aspectul termenului de  soluţionare a litigiului.

Nici celălalt motiv de anulare invocat de societatea reclamantă nu este incident în speţă. Pentru ca instanţa de judecată competentă să soluţioneze o acţiune în anulare să poată dispune desfiinţarea unei sentinţe arbitrale în temeiul art. 364 lit. f) din Codul de procedură civilă este imperios necesar ca prin respectiva hotărâre tribunalul arbitral să se fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau să nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut ori să fi dat mai mult decât s-a cerut.

Într-adevăr, autorizaţia dată arbitrilor prin actul de compromis de a judeca în echitate lasă acestora toată libertatea de a soluţiona diferendul după conştiinţa lor, cu respectarea dispoziţiilor imperative, tribunalul fiind ţinut să-şi sprijine decizia pe probele administrate în cauză. Chiar dacă arbitrii au toată libertatea în soluţionarea litigiului, aceasta este, totuşi, limitată la obiectul supus judecăţii, instanţa arbitrală fiind obligată să se pronunţe asupra tuturor lucrurilor cerute, să nu atribuie ceea ce nu i s-a cerut şi nici să nu dea mai mult decât i s-a cerut.

În esenţă, reclamanta, în dezvoltarea acestui motiv de anulare, a arătat că tribunalul arbitral, deşi a dispus rezilierea contractului de execuţie lucrări (antrepriză) încheiat între părţile litigante sub nr. 29/17.04.2006, nu a stabilit căreia dintre ele îi revine culpa pentru neexecutarea convenţiei, ceea ce ar constitui o pronunţare în minus petita.

Aceste critici nu pot fi primite în condiţiile în care, pe de o parte, ele nu au nici un corespondent în realitate, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate (pag. 10, parag. 3) rezultând fără putinţă de tăgadă că instanţa arbitrală a reţinut că, „dat fiind faptul că lucrările executate sunt neconforme cu proiectul din culpa pârâtei – S.C. G S.R.L. Arad, rezultă că aceasta a încălcat obligaţii esenţiale pe care şi le-a asumat prin contract, ceea ce îndreptăţeşte cererea reclamantei – S.C. M S.R.L. Arad – de reziliere a contractului, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1021 din Codul civil, cuprinse şi în art. 21.1 din convenţia părţilor”. De altfel, însăşi reclamanta a recunoscut (pag. 4, parag. 3 din cererea de chemare în judecată) faptul că în motivarea sentinţei arbitrale se arată că tribunalul a reţinut că ea este partea în culpă pentru neexecutarea corespunzătoare calitativ a construcţiei, fiind singura răspunzătoare pentru aceasta.

De asemenea, afirmaţiile reclamantei în sensul că în mod greşit tribunalul arbitral nu a reţinut în dispozitivul hotărârii pronunţate dacă a admis cererea S.C. M S.R.L. Arad în forma iniţială sau în varianta precizată la data de 10 noiembrie 2006, deşi reale, nu pot duce la admiterea acţiunii în anulare întrucât din analiza celor statuate de instanţă rezultă fără dubiu că aceasta a avut în vedere pretenţiile reclamantei în forma lor precizată.

În orice caz, însă, niciuna dintre ipotezele evocate de lit. f) a art. 364 din Codul de procedură civilă nu pot da instanţei de judecată care efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare dreptul să abordeze din nou fondul litigiului, aşa cum, de fapt, doreşte societatea reclamantă.

Nu în ultimul rând, susţinerile referitoare la încălcarea de către tribunal şi a unui principiu de drept material esenţial pentru dezlegarea pricinii întrucât a confirmat teza propusă de S.C. M S.R.L. Arad potrivit căreia este justă îmbogăţirea ei cu suma de 2.090.647 lei, la care a fost obligată societatea pârâtă – S.C. G S.R.L. Arad, cu toate că aceasta a executat 16,48% din obiectul contractului, încorporând în lucrările executate calitativ corespunzător materiale şi manoperă în valoare de 1.080.697,18 lei, ceea ce ar impune sancţionarea respectivei soluţii, care a fost dată cu ignorarea unor revederi legale imperative, nu se încadrează în vreunul dintre cele două cazuri expres indicate de partea reclamantă în prezenta acţiune (şi, de altfel, nici în celelalte şapte prevăzute de legiuitor).

Din cele nouă motive de desfiinţare a hotărârii în anulare reglementate în mod limitativ de art. 364 din Codul de procedură civilă, patru [cele de la lit. a), b), c) şi e)] cenzurează limitele arbitrajului, validitatea convenţiei arbitrale şi conformitatea judecăţii arbitrale cu convenţia arbitrală, alte patru [cele de la lit. d), f), g) şi h)] cenzurează conformitatea judecăţii arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile, iar cel de-al nouălea motiv [cel de la lit. i)] cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii. Totuşi, niciunul dintre aceste cazuri nu priveşte reexaminarea sentinţei arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului, ceea ce constituie un corolar al caracterului de judecată în primă şi ultimă instanţă pe care îl are, de lege lata, arbitrajul (deoarece hotărârea judecătorească pronunţată asupra acţiunii în anulare este susceptibilă numai de recurs), spre deosebire de vechea reglementare în viziunea căreia judecata arbitrală era doar o judecată în primă instanţă.

Cu alte cuvinte, acţiunea în anulare prevăzută de art. 364 din Codul de procedură civilă reprezintă mijlocul procedural prin care se realizează un control judecătoresc cu privire la hotărârea pronunţată în arbitraj prin care se poate solicita instanţei de judecată competente să desfiinţeze soluţia atacată dacă este incident vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege şi niciunul dintre acestea nu vizează greşita judecată a litigiului, în fapt sau în drept, ci convenţia arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată şi conţinutul hotărârii, fiind uşor de observat că motivele privesc condiţiile de formă ale hotărârii arbitrale şi nu modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, inclusiv stabilirea cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de părţi.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, Curtea, văzând cele învederate de reprezentantul reclamantei la termenul din 9 septembrie 2008, poziţia exprimată în scris de societatea pârâtă prin notele de şedinţă din 19 mai 2008, precum şi înscrisurile existente la dosar care atestă fără putinţă de tăgadă că sumele la plata cărora S.C. G S.R.L. Arad a fost obligată prin hotărârea nr. 4/07.03.2008 pronunţată de Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Arad în dosarul nr. 23/A/2006 faţă de S.C. M S.R.L. Arad au fost achitate, va respinge cererea de suspendare, considerând că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 365 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, faţă de solicitarea reclamantei de a se lua act de renunţarea sa la judecarea capătului de cerere privitor la suma de 141.102,12 euro, echivalentul în lei al sumei de 507.967 lei la cursul B.N.R. din data de 23 aprilie 2008, instanţa, văzând şi prevederile art. 246 din Codul de procedură civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă; dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli, iar când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi, va lua act de voinţa părţii şi va dispune în consecinţă.

În fine, în ceea ce priveşte cererea reclamantei de ridicare a măsurii asigurătorii dispusă în prezentul dosar şi aplicată asupra materialelor aflate pe şantierul construcţiei care face obiectul litigiului pendinte şi care, în opinia sa, nu se mai justifică a fi păstrate pe şantierul S.C. M S.R.L. Arad întrucât creditoarea a obţinut executarea hotărârii arbitrale, fiindu-i plătită integral creanţa stabilită prin hotărârea arbitrală contestată, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, urmând să o admită ca atare pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2007 tribunalul arbitral a admis cererea pârâtei S.C. G S.R.L. Arad de aplicare a măsurii sechestrului judiciar asupra bunurilor existente pe şantierul reclamantei, cuprinse în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc H.P. la data de 17 octombrie 2006, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii asupra fondului cauzei, încredinţând, totodată, aceste bunuri în sarcina reclamantei S.C. M S.R.L. Arad, pe care a numit-o administrator-sechestru, căreia i-a respins, însă, cererea de fixare a unei sume cu titlu de remuneraţie.

În primul rând este de reţinut faptul că instanţa arbitrală nu avea căderea de a determina durata măsurii asigurătorii până la rămânerea irevocabilă a soluţiei asupra fondului pricinii, nefiind de acceptat ca un tribunal arbitral să poată dispune o măsură asigurătorie, în timpul procedurilor arbitrale, de care să fie ţinută ulterior şi instanţa de judecată învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea respectivei hotărâri.

În al doilea rând trebuie menţionat faptul că partea adversă – S.C. M S.R.L. Arad – a fost întrutotul de acord cu solicitarea pârâtei din procesul arbitral, aspect care reiese din cuprinsul practicalei încheierii de dezbateri de la acel termen.

În al treilea rând se impune reamintit faptul că, potrivit art. 598 din Codul de procedură civilă, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Or, tribunalul arbitral a dispus încuviinţarea măsurii asigurătorii solicitate tocmai pentru conservarea materialelor de construcţii existente pe şantierul S.C. M S.R.L.

Pe de o parte, atâta timp cât reclamanta S.C. G S.R.L. Arad a fost obligată să restituie către societatea pârâtă avansul în sumă de 2.090.647 lei achitat în temeiul contractului desfiinţat, avans care a fost folosit de antreprenor în scopul achiziţionării materialelor de construcţie necesare executării lucrării contractate, este fără dubiu că menţinerea în continuare a sechestrului judiciar îi produce acesteia consecinţe negative prin aceea că bunurile suferă o degradare continuă, materialele aflându-se de doi ani de zile pe şantier. Pe de altă parte, menţinerea măsurii pentru situaţia ipotetică a refacerii unor probe cu privire la acestea nu se justifică dat fiind faptul că expertizele administrate în cauză au vizat calitatea lucrărilor realizate de antreprenor la construcţia comandată de beneficiar şi nu aceste materiale.

Nu în ultimul rând, obiecţiile societăţii pârâte referitoare la neplata cheltuielilor de executare a măsurii sechestrului nu au nici un fundament în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, tribunalul arbitral nu a încuviinţat plata vreunei sume cu titlu de remuneraţie către administratorul-sechestru, iar pentru eventuale daune aceasta are deschisă calea unei acţiuni separate.

Domenii speta

Spete similare