Contestatie la executare

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub nr. dosar 108/310/2021, contestatorul FA, în contradictoriu cu intimatul GB, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea ca fiind abuziva a clauzei regasite la art. 5.3 privind un comision de administrare în valoare de 50.760,31 EUR - valoarea totală a comisionului de administrare fiind de 50.760,31 EUR; constatarea ca fiind abuziva a clauzei regasite la art. 6 privind o dobândă penalizatoare de 0,4 % pe zi de întârziere; anularea actelor de executare întrucât din cuprinsul contractului de credit rezultă mai multe clauze abuzive, fiind percepute sume în mod nelegal de către bancă; întoarcerea executării efectuate în dosarul execuțional ca urmare a anulării executării silite; obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate de judecată, constând în onorariul de avocat și cheltuielile ocazionate de fotocopierea dosarului execuțional şi restituirea taxei de timbru in baza OUG 80/2013.

În fapt, contestatorul a arătat că la data de 11.12.2013, a contractat cu DOMENIA CREDIT IFN S.A.. un credit în valoare de 186.733 EUR. Menționează că nu s-au purtat negocieri, ci i s-a comunicat că singurele posibilități sunt de a semna sau nu contractul. Ulterior, în baza titlului executoriu contractul de credit mai sus mentionat, s-a cerut încuviințarea de către instanță a executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 761/ 2017 împotriva contestatorului. Aceasta s-a dispus de către Judecătoria SINAIA.

Solicită constatarea ca abuzive a următoarelor prevederi contractuale, în raport de Legea 193/2000 și prin urmare anularea din actele de executare sau restituirea sumelor ce derivă din clauzele constatate ca fiind abuzive, dupa cum urmează:

Contractul de credit in cauza este un contract de adeziune, preformulat, contestatorul neavând posibilitatea de a influența conținutul clauzelor cuprinse în acesta. Tipul preformulat de contract - definitia acestuia reiese chiar din Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului nr. 92/207, ca fiind acel contract redactat in intregime sau aproape in intregime de catre operatorul economic, prestator de servicii, consumatorii neputand modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu, adica exact situatia contractului de faţă.

Mai arată că, negocierea efectivă a clauzelor contractuale trebuie dovedită de Bancă. Banca trebuie să facă dovada că a explicat consumatorului clauzele contractului și că acesta, înțelegând despre ce este vorba, a acceptat să semneze pentru o astfel de clauză, în cunoștință de cauză. De asemenea, aceasta trebuie să dovedească faptul că a oferit posibilitatea consumatorului de a influența cuprinsul clauzelor contractuale. Or, evident, Banca nu poate dovedi așa ceva întrucât nu a existat o astfel de negociere.

Negocierea este diferită de respectarea obligației de informare, ce oricum incumba creditorului bancar pentru ca partenerul de dialog să poată lua o decizie în cunoștință de cauză. Pentru a putea fi probată negocierea este necesară existența unor acte emanate de la contestator și de la bancă, care să ateste, anterior încheierii contractului, existența unui schimb de oferte și contraoferte. În lipsa acestor documente, nu este posibilă răsturnarea prezumției de nenegociere instituită de art. 4 din Legea 193/ 2000.

Menţionează că solicită constatarea ca fiind abuziva a clauzei regasite la art. 5.3 privind un comision de administrare în valoare de 50.760,31 EUR - valoarea totală a comisionului de administrare este de 50.760 31 EUR Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Din aceste motive, precum si pentru argumentele care vor fi dezvoltate in cele ce urmeaza, aceasta clauza abuziva este nula absolut, urmand a fi eliminata din contract. Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand băncii un avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banci.

Precizează în continuare că, în contract nu se prevede ce servicii bancare suplimentare sunt prestate în schimbul acestui comision de administrare. Perceperea unor sume de bani în condițiile în care nu există o contraprestație efectivă din partea instituției financiar bancare, mai ales în situația în care părțile se află pe poziții de inegalitate ca urmare a faptului că este vorba despre un contract preformulat, de adeziune, echivalează cu existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile acestora. Mai arată că, acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale contestatorului, aduce atingere si mediului concurential al băncii, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.

Disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o dovada de netagaduit a relei credinte a bancii, intrucat, pe de o parte, reprezinta o modalitate de inducere in eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi avantajoase, in raport cu ofertele altor banci care actionau pe aceeasi piata relevanta cu banca, dar care in realitate, datorita adaugarii la DAE a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase, si, pe de alta parte, reprezinta o modalitate de procurare a unui avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.

Concluzionând, solicită instanței de judecată constatarea caracterului abuziv al clauzei care reglementează existenta unui comision de administrare a creditului din contractul de credit al subsemnatului și restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

A mai precizat că solicită constatarea ca fiind abuziva a clauzei regasite la art. 6 privind o dobândă penalizatoare de 0.4 % pe zi de întârziere. Invocă în acest sens prevederile Art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000 şi art. 6 al Legii 193/2000, alin. (3) al art. 4 din legea 193/2000. În contractul de imprumut in cauza, incheiat sub incidenta Legii 193/2000, clauzele sunt stabilite în mod unilateral de către institutia financiar nebancara, iar posibilitatile de negociere lipsesc, singurele optiuni pe care le are consumatorul fiind de a semna sau nu contractul.

Apreciază ca rolul instanței de judecată este acela de a pune în balanță pe de o parte principiul forței obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat și pe de altă parte principiul bunei-credințe și cel al protecției consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă și susceptibilă de a fi supusa unor abuzuri. Clauza prevazuta la art. 6 prevede faptul ca în cazul în care ratele lunare datorate conform Contractului de Credit nu au fost creditate în contul Creditorului în termen de 5 zile calendaristice de la scadenta acestora, debitorul va plăti o dobânda penalizatoare de 0,4% pe zi de întârziere.

Prin stabilirea acestei clauze care prevede un cuantum vadit excesiv in raport de prejudiciul suferit prin neexecutarea la timp a obligatiilor contractuale, se instituie o clauza abuzivă, stabilită cu încălcarea exigențelor echității, bunei-credințe si a echilibrului între prestații, ajungandu-se astfel la îmbogățirea fără justa cauza a unei părți, în dauna celeilalte.

In speta, se arată că exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prevazand intr-un contract preformulat, fara posibilitatea de a fi negociat si cu incalcarea principiului bunei-credinte, o dobanda penalizatoare intr-un procent foarte mare, care nu se justifica .

Învederează ca doar prevederile contractuale privind restituirea imprumutului si dobanda contractuala se refera la elemente componente ale costului creditului, nu si cele privind dobanda penalizatoare. Clauza care prevede perceperea unei dobanzi penalizatoare pentru neexecutarea la timp a obligatiilor se incadreaza in ipoteza celor vizate de pct. 1 lit. i din lista anexa.

De asemenea, apreciază că nu poate fi vorba nici de o creanță lichida așa cum este definită în art. 663 alin. 3 NCPC. Prin existența clauzelor abuzive din cuprinsul contractului, ceea ce s-a plătit în baza acestora trebuie returnat, astfel că nu se poate aprecia valoarea creanței existente În momentul de față și nu se poate vorbi despre un obiect al contractului determinat sau cel puțin determinabil.

Mai mult decât atât, prin neîndeplinirea primelor două condiții nu poate fi îndeplinită nici a treia condiție și anume exigibilitatea. Consideră că nu poate fi scadentă o plată a carei întindere nu se cunoaște din cauza relei-credinte a băncii, prin inserarea clauzelor abuzive.

Solicită întoarcerea executării efectuate în dosarul execuțional ca urmare a anulării executării silite.

În consecință, solicită instanței de judecată să admită contestația la executare formulată de către acesta, să anuleze toate actele de executare efectuate de către executor în dosarul de executare mai sus-menționat și să dispună întoarcerea executării.

În drept: cererea a fost întemaiată pe disp. art. 711, art.723-725 din Noul Cod de procedură civilă, Legea 193/ 2000 precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul contestației la executare.

Intimatei i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, aceasta formulând întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nr. DOM 13.003241/11.12.2013, pe cale de excepție ca fiind tardiv formulată și inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată.

În fapt, intimata (succesoare legala a DC), în calitate de creditor și FA, în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nr. DOM. 13.003241/11.12.2013,

Avand in vedere nerespectarea de catre imprumutat a obligatiilor de plata asumate prin Contractul de credit, banca a procedat la declararea scadentei anticipate a creditului, iar la data de 02.08.2017, banca a formulat cerere de executare silita, fiind inregistrat în acest sens dosarul executional nr. 761/2017.

Pe cale de excepţie, aceasta a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, precizând că instanţa urmează să constate că executarea silită împotriva debitorului a fost încuviinţată la data de 08.08.2017, iar la data de 21.08.2017, contestatorului i-au fost comunicate somaţia mobiliară, copia titlului executoriu, copie a încheierii de încuviinţare şi încheierea de stabilire cheltuieli de executare. Contrat esusţinerilor debitorului, chiar dacă există posibilitatea pentru consumator de a cere oricând constatarea existenţei unor clauze abuzive, acţiunea fiind imprescriptibilă extinctiv, în speţă, raportat la motivul de contestaţie invocat, în măsura în care contestatorul nu se mai află în termenul de formulare a contestaţiei la executare, nu se poate admite că, analizarea caracterului abuziv al clauzelor în cadrul prezentei contestaţii va produce efecte directe asupra producerii de executare silită derulate la cererea creditorului în dosarul de executare nr. 761/2017.

Mai arată că, singura posibilitate pe care contestatorul o are la îndemână este aceea de a solicita întoarcerea executării silite în eventualitatea modificării/desființării parțiale sau totale a titlului executoriu prin declararea caracterului abuziv al unor clauze (acțiune ce se va formula pe calea dreptului comun) și nicidecum aceea de a solicita anularea actelor de executare efectuate în cauză (procedura executională fiind declansată în anul 2017), cu eludarea termenului legal imperativ de 15 zile privind formularea contestației la executare.

Prin urmare, desi contestatorul sustine că actiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauzelor contractuale produce efecte juridice asupra procedurii execuționale realizate până în prezent, în realitate, acest lucru are loc numai dacă actiunea este formulată cu respectarea termenului legal imperativ de formulare a contestației la executare si nicidecum cu eludarea acestuia.

Invocarea cauzei CJUE 75119 nu are ca efect abrogarea normei juridice prevăzute de art. 715 Cod proc. civ, iar, în situatia invocării ulterioare a caracterului abuziv al clauzelor, contestatorul are posibilitatea solicitării repunerii în situątia anterioară pentru ipoteza desfilntării unor clauze din titlu executoriu (remediu suficient oferit de dreptul intern pentru recuperarea sumelor de bani încasate de către creditor) si nicidecum anularea întregii executări silite, cu încălcarea unei norme juridice interne imperative privind termenul de formulare a contestatiei la executare.

Mai arată că, Iistanta urmează să retină că invocarea de către contestator a Ordonantei CJUE din data de 6 noiembrie 2019 pronuntate în cauza C-75/19 nu poate conduce la neaplicarea dispozitiilor art. 715 C.pr.civ., întrucât în acea spetă, instanta europeană a retinut că, în cererea de decizie preliminară s-a arătat că, există în dreptul national o procedură distinctă de calea contestatiei la executare, care nu este supusă unui termen de prescriptie, care permite invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale si că o astfel de împrejurare nu produce efecte asupra procedurii de executare silită. În măsura în care aceasta din urmă îi poate fi impusă consumatorului înainte de solutionarea actiunii în constatarea existenței unor astfel de clauze abuzive, or în prezenta cauză nu este identificată această ipoteză.

Așadar, precizează că, în speță, decizia CJUE mai sus menționată ar putea fi aplicată doar pentru actele de executare ce vor fi emise după formularea unei acțiuni având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și nicidecum pentru acte de executare sau pentru executarea silită realizată în trecut, din 2014 și până în prezent, acestea producând efecte juridice, nefiind contestate în termenul legal și anulate de vreo instanță judecătorească. Prin urmare, sancțiunea decăderii în cazul nerespectării termenului de 15 zile din materia contestației la executare poate fi în continuare aplicată de instanța de executare, pentru executările silite începute înainte de Legea nr. 301/2018 (dar și ulterior), pentru că, oricum, consumatorul are deschisă calea acțiunii de drept comun, în cadrul căreia poate obține atât suspendarea executării silite, cât și întoarcerea executării silite (în cazul admiterii acțiunii), or, în speță, contestatorul nu a invocat caracterul abuziv al clauzelor timp de 8 ani de la încheierea contractului și timp de 3 ani de la declanșarea procedurii execuționale,

Menţionează în continuarea că, așadar, constatând că, în speță, contestatorul a solicitat anularea actelor de executare efectuate, însă ca efect al constatării caracterului necert al creanței puse în exectuare, instanța urmează să analizeze cu prioritate excepția tardivității formulărll contestației la executare. Având în vedere cele mai sus expuse, intimata apreciază ca cererea contestatorului prin care a solicitat anularea întregii executări silite ca efect al lipsei caracterului cert al creanței puse în executare (cu referire la posibilul caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit) este o veritabilă contestație la executare iar nu o contestație la titlu care să poată fi formulată oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

Intimata a arătat că, având în vedere motivele de fapt și de drept anterior menționate, în temeiul art. 248 din Cod proc. civ., solicită instanței să dispună admiterea excepției tardivității contestației la executare și să respingă contestația la executare ca tardiv formulată. 

Intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii prin care se solicită constatarea caracterului a abuziv al unor clauze contractuale, menţionând art. 713 alin 2 NCPC, ce a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 publicată în Monitorul Oficial la data de 18 noiembrie 2018. Așadar, ar fi lipsită de fundament logic soluția de reinstituire și de extindere a cumulului de acțiuni, în sensul că verificarea caracterului abuziv al clauzelor ar urma să se poată face, atât pe calea contestației la executare, precum și pe calea acțiunii separate de drept comun (în constatarea caracterului abuziv al clauzelor). Prin urmare, calea procesuala specifica constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale constituie un instrument procedural creat de lege pentru desfiintarea titlului executoriu. iar debitorul are posibilitatea formulării unel actiuni de drept comun.

Intimata a continuat prin a arăta motivele pentru care, pe fondul cauzei, caluzele contestate nu au caracter abuziv. Arată faptul că, clauzele privind dobânda penalizatoare si comisionul de administrare fac parte din pretul contractului și fiind exprimate în mod clar și inteligibil nu pot face obiectul controlului instantei.

De asemenea, a mai arătat că, clauzele au fost negociate de catre contestator, iar acestea nu aduc un dezechilibru semnificativ între prestațiile la care se obligă părțile contractante, contrar cerințelor bunei-credințe. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor părților, ceea ce contestatorul din prezenta cerere a omis.

Mai precizează că, însă, contractul de credit încheiat cu contestatorul prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de clauze precum cele al căror caracter abuziv este invocat, dar si obligatia acesteia de a pune de îndată la dispoziția acestora o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung. Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul si dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.

În condițiile în care în schimbul perceperii comisionului de administrare, intimata desfăsoară o serie de activităti pe toată perioada contractuală, rațiunea economică a costurilor percepute nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual. Dobânda penalizatoare, fiind percepută si calculată în cazul în care debitorul întârzie plata sumelor de bani restante, din însăsi denumirea sa denotă că are configurația juridică a unei veritabile clauze penale, instituite pentru a predetermina cuantumului prejudiciului suferit de împrumutător ca urmare a executăril cu întârziere a obligatiei împrumutatului, astfel încât nu poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părtilor contractante.

Menţionează că, dobanda penalizatoare este echivalentul prejudiciului pe care creditorul il sufera ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei deoarece, neplata la scadenta determina consecinte prejudiciabile pentru banca, astfel că nu se poate reține existența unui dezechilibru semnificativ.

Solicită instanței de executare să observe că, cererea contestatorului referitoare la faptul că, anularea clauzelor contractuale ar conduce la anularea actelor de executare nu poate fi reținută de instanța de judecată. Până la acest moment clauzele contractuale beneficiază de o prezumție de legalitate, iar în situația în care o instanță de judecată va constata definitiv clauzele contractului de credit ca prezentând caracter abuziv, sumele la care intimata va fi obligată să le restituie consumatorului vor fi scăzute din creanța pusă în executare ca urmare a compensației legale întrucât între părți există creanțe reciproce certe, lichide și exigibile.

Astfel, solicită instanței să rețină că, o eventuală constatare a caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nu are vreo influenta cu privire la cuantumul creantei care face obiectul executarii silite, întrucât efectul retroactiv al constatării intervenirii sancțiunii nulității absolute nu este de natură a restabili situația anterioară din toate punctele de vedere, fiind excesiv a împovăra creditorul, afectat de neîndeplinirea de către debitor a obligației contractuale de plată a ratelor la scadentă, cu obligația de a nu aplica sancțiunea de urmărire silită a împrumutului datorat.

Întrucât, clauzele contractuale sunt în vigoare (nefiind dispusă măsura anulării) acestea își produc efectele întocmai cum au fost reglementate, astfel că toate criticile contestatorului sunt lipsite de temei.

A precizat că cererea de întoarcere a executării silite ca urmare a anulării unor clauze contractuale, este neîntemeiată Astfel cum reiese din cuprinsul acțiunii introductive, instanța este învestită cu o cerere accesorie prin care se solicită întoarcerea executării silite în situația în care ar fi admisă cererea privind anularea clauzelor contractuale contestate ca fiind abuzive. Or, un astfel de demers de întoarcere a executării silite pe calea contestației la executare prevăzute de art. 723 CPC este inadmisibil, întrucât întoarcerea executării silite se poate dispune doar in cazurile în care se dispune desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite.

Prin urmare, solicită instanței să retină că potrivit art 723 alin 1 Cod proc. civ. restabilirea situației anterioare declanșării executării silite se poate dispune numai în cazul în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, însă în cauză nu se poate reține niciunul dintre cazurile care ar fi de natură să atragă aplicabilitatea unei astfel de instituții.

Pentru toate cele arătate, a solicitat respingerea contestaţiei la executare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

În fapt, la data de 11.12.2013 a fost încheiat între contestator şi intimată  contractul de Contractul de credit nr. DOM.13.003241/11.12.2013, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3722/11.12.2013 de BR, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3721/11.12.2013 de BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3720/11.12.2013 de BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3719/11.12.2013 de BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3718/11.12.2013 de BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3717/11.12.2013 de  BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3716/11.12.2013 de BG, Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea nr.3715/11.12.2013 de BG prin care părţile au convenit acordarea către contestator a unui credit în sumă de 186.733 lei, pentru o perioadă de 360 de luni.

În drept, se observă că cererea de executare silită a fost înregistrată în anul 2017 pe rolul pe rolul executorului judecătoresc. Ca atare, prin raportare la prevederile art. 24 C.proc.civ., conform cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, instanţa constată că procedurii de executare silită din speţă îi sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016.

Sunt aplicabile cauzei prevederile art. 712 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora: Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 712 alin. 3 C.proc.civ., conform cărora după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

De asemenea, potrivit art. 713 alin. 2 C.proc.civ.: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui, iar, conform art. 720 alin. 1 C.proc.civ., dacă admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseşi, va anula ori lămuri titlul executoriu.

Instanţa constată că, în esenţă, contestatorul a invocat faptul că anumite clauze din contractul de credit sunt abuzive, fapt ce conduce la anularea actelor de executare, solicitând totodată restituirea sumelor corespunzătoare acestor clauze.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate iar potrivit art. 1 alin. 3 din aceeaşi lege, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Conform art. 4 alin. (1) din legea menţionată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor iar conform art. 4 alin. (4), lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. De asemenea, potrivit art. 4 alin. (5) în Legea nr. 193/2000 natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Pe de altă parte, art. 4 alin. (6) stipulează că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în Directiva 93/13/CE, art. 4 alin. (2) stipulând că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii astfel încât la aplicarea Legii respective trebuie avute în vedere atât dispoziţiile Directivei menţionate cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie în această materie.

Prin consumator se înţelege, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale iar prin comerciant se înţelege, conform art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

Din raportul juridic dedus judecăţii, instanţa reţine atât calitatea de profesionist a intimatei, întrucât obligaţiile contractuale s-au născut ca urmare a scopului profesional pentru care aceasta a fost înfiinţată cât şi calitatea de consumator a contestatorului, cu privire la care nu au fost administrate probe din care să rezulte că prin contract a urmărit un scop profesional.

În cauză, prin contestaţia formulată,  contestatorul a invocat caracterul abuziv al clauzei regăsite la art. 5.3 privind comisionul de administrare şi a clauzei regăsite la art. 6 privind dobânda penalizatoare de 0,4% pe zi de întârziere.

Pentru a se reţine caracterul abuziv al clauzelor respective, trebuie îndeplinite în mod cumulativ cele trei condiţii ce reies din interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respective:

- clauza să nu fi fost negociată de părţi,

-să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor,

-să contravină cerinţelor bunei-credinţe iar dezechilibrul respectiv să fie în defavoarea consumatorului.

 Îndeplinirea primei condiţii se prezumă în cazul invocării de către consumator a lipsei de negociere dacă profesionistul care a încheiat contractul respectiv nu face dovada negocierii individuale a clauzei standard preformulate faţă de prevederile art. 3 alin. (2) teza întâi din Directiva menţionată anterior, conform cărora se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune, şi art. 3 alin. (2) teza a treia din aceeaşi Directivă, conform cărora, în cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

Aşadar, instanţa reţine că, în privinţa caracterului negociat al contractului credit menţionat anterior, convenţia de credit încheiată de părţi este un contract de adeziune, cu clauze preformulate, în înţelesul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, iar intimata nu a făcut dovada contară, deşi sarcina probei îi aparţinea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeaşi lege. Contestatorul nu a avut posibilitatea să negocieze direct cu pârâta clauzele inserate în contract şi nici nu a putut influenţa natura acestora. Simplul fapt că banca îi pune clientului la dispoziţie mai multe tipuri de contracte preformulate din care să poată alege o variantă sau alta nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate.

Conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Potrivit practicii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se circumscriu noţiunii de „obiect principal” al contractului, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, clauzele contractuale care stabilesc prestaţiile esenţiale ale convenţiei şi care, ca atare, o caracterizează. Clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii de obiect principal al contractului (cauza C-26/13 Kásler şi Káslerné Rábai vs. OTP Jelzalogbank Zrt).

În ceea ce priveşte comisionul de administrare prevăzut la art. 5.3 din Contract, instanţa, raportat la jurisprudenţa comunitară, apreciază că acesta nu se circumscrie noţiunii de „preţ al contractului”, aşa încât, poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Astfel, prestaţiile esenţiale ale contractului de credit amintit, sunt reprezentate, pe de o parte, de acordarea unei sume de bani de către intimată, cu titlu de împrumut şi, pe de altă parte, de restituirea sumei împrumutate de către împrumutat, împreună cu dobânda aferentă. Dobânda reprezintă contraprestaţia pe care împrumutatul o datorează împrumutătorului, putând fi definită ca preţ al creditului. Toate celelate costuri avute în vedere de părţi la încheierea contractului, inclusiv comisionul perceput de instituţia de creditare, au un caracter accesoriu în raport cu elementele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual.

Totodată, potrivit art. 36 din OUG 50/2010:

(1)Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

 (3)Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului. 

Instanța reține că denumirea comisionului relevă, fără echivoc, rațiunea perceperii, respectiv activitatea de gestionare a creditului. Pe de altă parte, legislația din materia drepturilor consumatorului nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat, precum cele de gestionare (administrare) a creditului. Totodată, aceste noțiuni nu au un caracter tehnic, de specialitate, ci reprezintă termeni comuni, uzuali, des utilizați în limbajul curent, astfel încât, nu pot pune probleme de înțelegere nici măcar din partea celui mai puțin avizat consumator. Pe de altă parte, semnificaţia comisionului de administrare este specificată în definiţiile menţionate în Secţiunea I, Condiţii Generale a contractului de credit.

În concluzie, instanța reține că petentul a avut cunoștință de comisionul de administrare, de cuantumul şi modalitatea de calcul a acestuia, prevăzută la clauza 5.1. lit. b) din Secţiunea a II-a, Condiţii Speciale a contractului de credit DOM.13.003241/11.12.2013, astfel încât acesta nu contravine cerinţelor bunei-credinţe şi nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Prin urmare respinge capătul de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei vizând comisionul de administrare prevăzut la art. 5.3 din Secţiunea a II-a, Condiţii Speciale a contractului de credit DOM.13.003241/11.12.2013 ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte clauza referitoare la dobânda penalizatoare  de 0,4%/zi de întârziere, instanţa constată, aşa cum a reţinut anterior, că în cauză există un contract preformulat, clauza privind cuantumul dobânzii penalizatoare nefiind negociată.

În conformitate cu art. 1350 alin. (1) C.civ., „orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat” iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol „atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

Instanţa reţine că potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă şi până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau în lipsă, în cel stabilit de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei, iar stabilirea despăgubirilor se poate face judiciar, legal sau convenţional.

Clauza penală într-un contract civil nu trebuie să fie o modalitate de sancţionare absolută a debitorului care nu îşi respectă obligaţiile contractuale, ci reprezintă o modalitate prin care părţile anticipează posibilul prejudiciu suferit de creditor, chiar dacă creditorul poate cere executarea clauzei penale fără să fie nevoit să dovedească un prejudiciu, conform art. 1538 alin. (5) din Codul civil.

Potrivit art. 6.1.2  din Secţiunea a II-a, Condiţii speciale a contractului de credit în cazul în care ratele lunare datorate nu au fost creditate în contul Creditorului în termen de 5 zile calendaristice de la data scadenţei acestora, debitorul va plăti creditorului dobânzi penalizatoare în cuantum de 0,4 % pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.

Instanţa reţine că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, dezechilibrul fiind în mod evident în defavoarea consumatorului. 

Totodată, pct. 1 lit. i) din anexa Legii 193/2010 indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

Examinând clauza inserată în art. 6.1.2 din Secţiunea a II-a – Condiţii Speciale din contractual de credit cu privire la plata penalităților de întârziere datorate pentru neplata la scadență a contravalorii serviciilor prestate de creditoare, într-un cuantum de 0,4%/zi de întârziere, instanța constată că aceasta reprezintă o cotă disproporționat de mare în defavoarea consumatorului-contestator. Cuantumul penalităţilor este excesiv penalitatea de 0,4 % pe zi de întârziere rezultată fiind de 146% pe an, ceea ce este exorbitant, fiind aşadar contrară bunei-credinţe.

Prin urmare, instanța apreciază că aceasta este o clauză abuzivă impusă unilateral de către creditoare, clauză ce contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și îi acordă un statut privilegiat intimate, urmând ca instanţa să constate constate  caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.1.2 din Secţiunea a II-A – Condiţii speciale a contractului de credit ipotecar  pentru investiţii imobiliare nr. DOM 13003241/11.12.2013, referitoare la perceperea unei dobânzi penalizatoare în cuantum de 0,40%/zi de întârziere asupra capitalului restant şi să constate nulitatea absolută a clauzei menţionate.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va dispune anularea în parte a actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 761/DCA/2017 al Societăţii Civile Profesionale a Executorilor Judecătoreşti Coşoreanu & Asociaţii în ceea ce priveşte creanţa rezultată ca urmare a anulării clauzei abuzive prevăzute la art. 6.1.2 din Secţiunea a II-A – Condiţii speciale a contractului de credit ipotecar  pentru investiţii imobiliare nr. DOM 13003241/11.12.2013.

În ceea ce priveşte solicitarea de întoarcere a executării silite, potrivit art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă ,,în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.” Totodată, potrivit art. 724 alin. 1 din Codul de procedură civilă ,,în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.”

Având în vedere că a fost desfiinţat în parte titlul executoriu reprezentat de contractul de credit, constatându-se nulitatea clauzelor referitoare la perceperea dobânzii penalizatorii,  instanţa va admite în parte cererea de întoarcere a executării silite şi va dispune obligarea intimatei GB la restituirea către contestatorul-FA a sumelor de bani obţinute în dosarul de executare menţionat anterior cu titlu de dobânzi penalizatoare.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 451 din Codul de procedură civilă potrivit cărora ,,cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.” Totodată, conform art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală ,,partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Faţă de aceste aspect, instanţa va obliga intimata  la plata contestator a cheltuielilor de judecată constând în contravaloare fotocopiere dosar de executare (3035,69 lei), taxă de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite (300 lei) şi onorariu avocat (1100 de lei).

În baza art. art. 45 lit. f din OUG 80/2013 va dispune restituirea către contestator a sumei de 500 de lei, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare