Neîndeplinirea uneia dintre condițiile legale pentru dobândirea uzucapiunii de scurtă durată.

Cuprins pe materii: Drept civil.

Index alfabetic:

-uzucapiune

Cod civ. din 1864: art. 1.846-1.847

Neîndeplinirea uneia dintre condițiile legale pentru dobândirea uzucapiunii de scurtă durată.

 (Judecătoria Galați, secția civilă, sentința civilă nr. 5606/01.10.2019)

Prin cererea înregistrată, reclamanţii N. I. şi N. N., prin procurist N. M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D. A., I. C, B.-Z. R., B.-Z.L., B. P., B. V.şi UAT M.G.prin P., constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra diferenţei de teren de 128 mp aferent imobilului situat în G. str., prin efectul uzucapiunii de scurtă durată.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. C. C., B. G. S., B. P., D. A., I. C., instanţa va avea în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

În cazul uzucapiunii reglementate de Codul civil din 1864, pentru imobile neînscrise în cartea funciară, aceasta conduce la dobândirea proprietății prin exercitarea posesiei utile, iar nu prin transmiterea dreptului de proprietate de la un proprietar către altul, ca în cazul actelor juridice. Ca atare, calitatea de proprietar a posesorului imobilului, anterior posesiei exercitate de uzucapant, rămâne irelevantă atunci când se analizează îndeplinirea, în persoana uzucapantului, a condițiilor legale de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Aşadar, în virtutea prevederilor art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă semnifică nu dovedirea dreptului de proprietate al pârâţilor, ci dovedirea împrejurării că pârâţii sunt cei care ar putea invoca drepturi asupra imobilului și ar putea contesta drepturile pretins dobândite de reclamanţi. Cu alte cuvinte, invocând dobândirea proprietății prin uzucapiune, reclamanţii nu au a proba existența unui titlu de proprietate aparținând pârâţilor asupra suprafeţei pretinse, întrucât nu se invocă un mod de dobândire a proprietății pe cale de transmitere prin act juridic, ci un mod originar de dobândire a proprietății, reclamanţii având sarcina doar să probeze că cererea de chemare în judecată se justifică a fi formulată în contradictoriu cu pârâţii, întrucât, în raport cu circumstanțele cauzei, aceştia ar putea invoca vreun drept de proprietate asupra imobilului sau ar putea contesta dreptul de proprietate dobândit de reclamant prin uzucapiune.

În concluzie, văzând că pârâţii B. C. C., B. G. S., B. P., D. A., I. C., în calitate de proprietari vecini ai terenului aparţinând reclamanţilor, ar putea pretinde un drept de proprietate asupra suprafeţei cu privire la care se solicită constatarea intervenirii uzucapiunii, ţinând cont şi de împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art. 36 C.proc.civ. existenţa acestui drept de proprietate constituie o chestiune de fond, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Bunea Gabriel Stelian ca neîntemeiată.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de acelaşi pârât, în sensul că terenul ce se doreşte a fi uzucapat este proprietatea UAT M. G., şi deci proprietate publică, neputând fi dobândit prin uzucapiune, faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea 213/1998 şi art. 861 C.civ., instanţa va avea în vedere următoarele:

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din Legea 213/1998, domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public, asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale având drept de proprietate privată, iar potrivit art. 5 alin. 2 din acelaşi act normativ, dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.

Aceste dispoziţii sunt în concordanţă şi cu prevederile Legii 215/2001 care dispune la art. 119 că patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale cuprinde bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial, iar la art. 121 alin.1 şi 2 că domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin.1, intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege, bunurile ce fac parte din domeniul privat fiind supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Si Codul civil, în art. 858 statuează că proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege, iar la art. 859 se stabileşte că formează obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică, celelalte bunuri care aparţin statului ori unităţilor administrativ-teritoriale făcând parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

Din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că suprafaţa de teren ce face obiectul cererii de chemare în judecată ar face parte dintr-una din categoriile prevăzute de lege ca făcând obiectul proprietăţii publice, nefăcându-se dovada că asupra acesteia a fost dobândit un drept de proprietate publică în vreunul din modurile de dobândire prevăzut de lege. Mai mult, nici pârâta UAT, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, nu a emis o astfel de susţinere, în sensul existenţei unui drept de proprietate publică asupra terenului în litigiu, care, în condiţiile art. 861 alin. 2 C.civ., ar fi condus la imposibilitatea dobândirii de către reclamanţi a dreptului de proprietate prin uzucapiune.

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxxx/xxxx1998, reclamanţii N. I. şi N. N. au devenit proprietarii suprafeţei de teren de 800 mp. La momentul întocmirii documentaţiei cadastrale în vederea înscrierii imobilului în cartea funciară, din planul de amplasament şi delimitare a imobilului a rezultat o diferenţă de 128 mp între suprafaţă menţionată în titlul de proprietate şi cea măsurată efectiv.

Conform art. 1846 C.civ. de la 1864 (act normativ incident în cauză deoarece sub incidența acestuia a început să curgă prescripția achizitivă), orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii.

Potrivit art. 1847 C.civ. de la 1864, ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

În baza art. 1899 C.civ. de la 1864, justa cauză trebuie să fie întotdeauna dovedită de cel ce invocă prescripția de la 10 la 20 de ani și buna-credință se presupune întotdeauna.

Justul titlu reprezintă un act translativ de proprietate, un ”negoțium”, care provine de la altcineva decât proprietarul.

În cauză, reclamanții nu au făcut dovada că au un just titlu pentru diferența de teren în suprafață de 128 mp ce se cere a fi uzucapată.

Singurul titlu pe care îl au reclamanții este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxxxxxxx/xxxxxxxxxx.1998 de BNP M. V.,  prin care au dobândit în proprietate suprafața de 800 mp, acest act constituind prin el însuşi, un act valabil, fiind suficient să conducă la dobândirea proprietăţii, fără a se cere trecerea unui timp şi neputând fi asimilat unui just titlu, în accepţiunea art. 1847 C. civ., întrucât provine de la adevăratul dominus.

Pentru suprafaţa excedentară de 128 mp reclamanţii nu deţin just titlu, asupra acesteia exercitând o posesie fără titlu, motiv pentru care pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate este necesar exerciţiul unei posesie utile de 30 de ani.

Nefiind îndeplinită una din condițiile impuse legislativ pentru dobândirea uzucapiunii de scurtă durată, nu se mai impune analizarea celorlalte condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât cererea reclamanților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Domenii speta

Spete similare