Uzucapiune

Sentinţă civilă 205 din 29.07.2020


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin prezenta cerere, reclamantul B.G. a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului casa ncc 2D cu curte în suprafaţă de 182 mp, înscris în CF 2355 M.N., nr. top 256/a/1/2/3/4/5, precum și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui imobil, cu titlu de uzucapiune.

Posesia a fost începută de către mama reclamantului, B.E., decedată la data de 15 aprilie 2013, reclamantul solicitând joncțiunea posesiei mamei sale cu posesia sa.

Din adeverința nr. 6543/20.11.2017 emisă de Primăria Orașului M.N., (fila 12), rezultă ca reclamantul B.G. figurează ca plătitor de impozit din anul 2004.

Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, reclamantul și pârâții sunt copiii numitei B.E. și ai lui B.I. Ei sunt nepoții de fiică ai proprietarei tabulare B.I.

Din adeverința nr. 3493/01.04.2019 emisă de Primăria Orașului M.N., rezultă că imobilul in cauză nu face parte din domeniul public al orașului M.N.

In cauză a fost administrată proba testimonială, martorii audiaţi in cauză (f.66,67) precizând că in imobilul situat in M.N., a locuit acum 50 de ani, bunica reclamantului, B.I., iar ulterior, părinții reclamantului împreună cu reclamantul. După moartea părinților a continuat să locuiască in imobil reclamantul B.G., acesta fiind cunoscut in zonă ca proprietar. Posesia nu le-a fost tulburată de nicio persoană și au achitat impozitul pentru imobilul respectiv.

In cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize topografice, efectuată in cauză de expert Voina Ioan, f.137-150, fiind identificată suprafața de 323 mp, cu 141 mp mai mult decât suprafața tabulară de 182 mp, așa cum apare înscris in CF nr. 2355 M.N.

In CF 2355 M.N., nr. top 256/a/1/2/3/4/5, casa ncc 2/D cu curte, în suprafață de 182 mp, proprietar este B.I. – in cotă de 1/1 (f.6).

Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea ca prescripţiile împlinite, precum si cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce priveşte natura, durata si efectele lor, de dispoziţiile legii sub care au început.

In privința imobilelor înscrise in cartea funciară, precum in speță, nu sunt aplicabile regulile din Codul civil referitoare la uzucapiune, întrucât sistemul de carte funciară are caracter excepțional, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, neputându-se accepta extinderea aplicării ei și la alte situații. In regim de carte funciară, uzucapiunea este prevăzută de dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, in vigoare la momentul începerii posesiei utile pretinse de reclamantă.

In absența unor dispoziții tranzitorii care să stabilească raportul dintre normele cuprinse in art. 27 și 28 din D.L. nr. 115/1938 și prevederile Codului civil referitoare la uzucapiune, in regiunile in care au fost incidente primele norme, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 69 al. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, raportate la art. 56 al. 1 și art. 58 al. 1 din aceeași lege.

Astfel, potrivit art. 69 al.2 din Legea nr. 7/1996 republicată, numai la finalizarea lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unității administrativ teritoriale, își încetează aplicabilitatea D.L. nr. 115/1938, iar conform art. 3 al aceluiași articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii țări, intervine și abrogarea acestui decret lege.

Din adresa nr. 127480/13.07.2020 emisă de Primăria M.N. rezultă că nu s-au finalizat lucrările cadastrale şi registrele de publicitate imobiliară pentru intreg teritoriul administrativ al UAT M.N.

Prin urmare, până la finalizarea acestor lucrări cadastrale, Legea nr. 7/1996 care reglementează noile cărți funciare ce au ca bază tehnică cadastrul, nu se aplică imediat, voința legiuitorului, exprimată expres in dispozițiile arătate, fiind aceea de a institui o aplicare treptată, cu consecința incidenței in continuare, a vechilor dispoziții ale D.L. nr. 115/1938 in regiunile de carte funciară.

Prin Decizia ÎCCJ nr.86/10.12.2007 pronunțată în cadrul procedurii privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr.697/14.10.2008 s-a stabilit că „în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938”.

În cauză, aşa cum s-a menţionat, cursul prescripţiei achizitive a început sub incidenta dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 115/1938.

Conform art.6 din D.L. 115/1938, „posesiunea cerută în vederea uzucapiunii, în cazurile prevăzute de articolele 27 și 28 din legea pentru unificare dispozițiilor privitoare la cărțile funciare trebuie să îndeplinească condițiile cerute de Codul civil”.

Astfel, instanța constată că în cauză sunt aplicabile condițiile impuse de art.27 și 28 din Decretul-lege nr.115/1938, care se completează cu condițiile impuse de Codul Civil din 1864 (cele privitoare la posesia publică, continuă și netulburată).

Conform dispoziţiilor art. 1847 Cod civil anterior , de asemenea aplicabil în speţă, raportat la data începerii posesiei, “ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Prin cererea de chemare în judecată se invocă posesia asupra unui imobil înscris în CF 2355 M.N., nr. top 256/a/1/2/3/4/5, casa ncc 2/D cu curte, în suprafață de 182 mp, proprietar este B.I. – in cotă de 1/1.

Instanţa va verifica dacă sunt întrunite condiţiile art. 28 din D.L. 115/1938 şi cele privitoare la posesie conform dispoziţiilor Codului civil anterior.

Potrivit art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, aplicabil în cauză raportat la momentul începerii posesiei, „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Instanța constată faptul că proprietar tabular este numita B.I., una și aceeași persoană cu B.I., care a decedat la data de 17.07.2002, conform certificatului de deces seria DR , nr. 122803 (f.9).

Pentru a putea fi uzucapat imobilul, posesia trebuie exercitată timp de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular, adică timp de 20 de ani de la moartea numitei B.I.. Nefiind îndeplinit acest termen, imobilul nu poate fi uzucapat in condițiile D.L. 115/1938, art. 28.

Conform dispoziţiilor art. 1847 C.civ.anterior , de asemenea aplicabil în speţă, raportat la data începerii posesiei, “ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Posesia reclamantului este utilă, iar instanța constată că stăpânirea imobilului exercitată de reclamant a fost efectuată „pentru sine”, astfel încât în speță sunt îndeplinite condițiile atât a elementului material „corpus” cât şi a elementului psihologic intențional „animus”, dovadă în acest sens fiind declarația martorilor.

În reglementarea art. 1860 din Cod civil de la 1864 „orice posesor are facultatea spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu a autorului său“. Alin. 2 al articolului 933 din actualul Cod Civil preia prevederile şi instituie că „pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesie cu cea a autorului său“.

Susținerile reclamantului potrivit cărora el şi antecesorii săi au folosit imobilul în discuție de peste 15 de ani de la moartea proprietarului tabular, în mod continuu, public şi sub nume de proprietar, nefiind tulburați vreodată în posesie, au fost confirmate de martorii audiați în cauză.

Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii ambelor condiţii: posesia utilă a bunului şi exercitarea acestei posesii, timp de 20 de ani, după decesul proprietarului înscris în cartea funciară.

Din probele administrate în cauză reiese faptul că reclamantul, împreună cu antecesorii săi, au stăpânit imobilul în discuţie mai puțin de 20 de ani, de la moartea proprietarului tabular, însă posesia sa a fost una utilă potrivit dispoziţiilor Codului civil.

Chiar dacă reclamantul a folosit imobilul impreună cu antecesorii săi pentru foarte mulți ani, plătind impozit pentru acest imobil, acest fapt nu conferă reclamantului dreptul de a obține proprietatea imobilului, in prezent. Drepturile reale asupra imobilelor se obțin în condițiile strict impuse de lege, iar în această cauză instanța constată că nu sunt îndeplinite aceste criterii legale.

În consecinţă, instanţa reţine că, în cauză nu sunt întrunite cerinţele legale cumulative pentru a opera uzucapiunea cu privire la imobilul în litigiu, in condițiile art. 28 din D.L. 115/1938 aplicabil in cauză, astfel că va respinge cererea, ca neîntemeiată.

Deoarece instanța urmează să respingă capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, va respinge și celălalt capăt de cerere privind intabularea dreptului de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul B.G. in contradictoriu cu pârâții B.I., B.I., C.E., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria M.N..

Pronunţată azi, 29.07.2020, prin mijlocirea grefei instanței.