Cerere de valoare redusă - admisă

Conţinut speță: pârâta nu a respectat obligaţia de plată, asumată prin contract, pentru serviciile furnizate de reclamantă.

În fapt, părţile au încheiat contractul de furnizare servicii nr. 7369138734 din data de 09.11.2012, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract în schimbul plăţii tarifelor agreate. În temeiul contractului, pârâtei i-au fost activate şi furnizate serviciile contractate, fără ca aceasta să-şi  respecte obligaţia de plată, asumată prin contract.

În executarea contractelor, reclamanta a prestat serviciile contractate pârâtei, sens în care a procedat la emiterea facturilor depuse la dosar.

În continuare, în raport de valoarea obiectului cauzei, instanţa constată că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 Cod de proc. civ. este admisibilă.

În drept, instanţa reţine că potrivit disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.

Aşadar, văzând data încheierii contractului, instanţa constată că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Noului Cod civil.

Potrivit art. 1270 din Codul Civil, convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.

Instanţa apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o priveşte pe pârâtă, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită.

Astfel, fapta ilicită constă în nerespectarea unor obligaţii contractuale, respectiv obligaţiile prev. de art. 3 pct. 3.3, 3.4, 3.5 şi 3.6  din contract, potrivit căreia pârâtul avea obligaţia de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtei, instanţa constată că, întrucât reclamanta a făcut dovada creanţei, neexecutarea obligaţiei de plată din partea pârâtului face să fie prezumată culpa acesteia,  în conformitate cu art. 1548 Cod Civil.

Având în vedere faptul că obligaţia de a plăti o sumă de bani este o obligaţie de a da, creditorului acestei obligaţii, în vederea obţinerii executării acesteia prin intermediul unei acţiuni în justiţie, nu-i revine decât sarcina de a proba existenţa contractului şi executarea propriilor obligaţii, urmată de afirmarea neexecutării obligaţiei debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanţe de plată faptul că între cele două entităţi nu mai există nicio obligaţie valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Pârâta, deşi  avea sarcina de a dovedi  că şi-a executat propriile obligaţii nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a achitat în întregime şi în termen obligaţiile în cauză, fapt care va avea ca şi efect rămânerea în fiinţă a prezumţiei relative a neachitării datoriilor.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că pretenţiile deduse judecăţii de către reclamantă cu privire la debitul principal constând în contravaloarea facturilor emise, sunt  întemeiate, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1538,95 lei reprezentând contravaloare facturi-debit principal.

Suma arătată mai sus rezultă din factura depusă de către reclamantă, respectiv factura serie FDB17, nr. 28570303 din data de 10.05.2017 (fil. 33).

În privinţa penalităţilor de întârziere, instanţa reţine că potrivit disp. art. 3.6 din contract s-a stabilit ca în caz de neplată a contravalorii facturilor pana la expirarea termenului de plată, RCS & RDS poate percepe, penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 10-a zi a lunii următoare după data scadentă a fiecărei facturi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, iar totalul penalităţilor de întârziere datorate de Beneficiar poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Faţă de soluţia dată capătului principal de cerere, instanţa va admite şi capătul accesoriu referitor la plata penalităţilor de întârziere, în virtutea obligaţiei asumate de pârât potrivit art. 3.6 din contract, şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în procent 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 10-a zi a lunii următoare după data scadentă a fiecărei facturi până la plata efectivă a debitului, penalităţi care se vor calcula în continuare până la plata efectivă a debitului.

În ceea ce priveşte suma de 193,56  de lei, reprezentată de contravaloarea serviciilor de activare, utilizare reţea şi reducerea acordată preţului abonamentelor, instanţa o va admite pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile depuse de către reclamantă, respectiv Anexa 2 Extras din tarife RCS & RDS, rezultă faptul că pârâta datorează clauza penală pentru reducerile acordate, suma pretinsă de reclamantă fiind compusă din taxa de activare în cuantum de 96,78 lei (2 abonamente) şi taxă instalare în cuantum de 96,78 lei (2 abonamente).

Cu privire la clauza penală reprezentată de contravaoarea echipamentelor, instanţa reţine că potrivit clauzei 5.5 din contract, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea echipamentelor primite în chirie în cazul nepredării lor. 

Având în vedere faptul că din cauza neplăţii facturilor emise contractul a fost reziliat unilateral din culpa exclusivă a pârâtei, aceasta din urmă nefăcând dovada predării echipamentelor primite în custodie, datorează reclamantei contravaloarea acestor echipamente, respectiv suma de 1240 lei.

Faţă de aceste considerente, reţinând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor arătate mai sus, instanţa urmează să admită cererea de valoare redusă şi va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1538,95 lei reprezentând contravaloare facturi-debit principal, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 10-a zi a lunii următoare după data scadentă a fiecărei facturi până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata sumei de 1240 lei reprezentând clauză penală-contravaloare echipamente şi la plata sumei de 193,56 lei reprezentând justă despăgubire contravaloare promoţii.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 Cod proc. civ. şi art 1032 Cod proc. civ., instanţa constată că pârâta a căzut în pretenţii, astfel că o va obliga pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare