Plângere contravențională respinsă

Sentinţă civilă 2386 din 03.11.2021


Conţinut speță: contestarea procesului verbal de contravenţie prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se că a condus auto cu viteza de +72 km/h peste limita legală

 Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției Seria PGLW nr. 098488, întocmit la data de 08.07.2021, petentul CA a fost sancționat de către intimată cu amenda contravențională de 1305 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se că la data de 08.07.2021 a condus auto marca --- cu nr. de înmatriculare XXXX  cu viteza de 122 km/h (+72 km/h peste limita legală), în localitatea Priponești, pe un sector de drum cu viteză maximă admisă de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar AUTOVISION ROM 156 montat pe MAI 41194.

Fapta săvârșită a fost încadrată juridic conform art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar în baza același act normativ i-a fost aplicată petentului amenda contravențională de 1305 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența contravenientului, acesta semnând că a luat la cunoștință și a primit procesul-verbal, iar la mențiuni contravenient s-a consemnat „nu are”, iar petentul a semnat în dreptul acestei mențiuni.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa investită cu soluţionarea plângerii verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăşte asupra sancţiunii.

Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată de către petent în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, respectiv în 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, în speță data comunicării fiind 08.07.2021, data semnării procesului verbal, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 22.07.2021 (f. 4), adică înainte de expirarea celor 15 zile.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, examinându-l prin prisma motivelor de nulitate ce se pot reţine şi de către instanţa de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, instanţa apreciază că acesta este legal întocmit. Procesul-verbal cuprinde numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele persoanei sancţionate, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator, iar încadrarea juridică a faptei este corectă şi sancţiunea contravenţională a fost aplicată în limitele legale.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Instanța apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, care, în baza art. 11 din Constituția României, face parte din dreptul intern și are prioritate, în temeiul art. 20 alin. (2) din legea fundamentală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a raportat definiția noțiunii de materie penală la trei criterii: criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate și cel al scopului și severității sancțiunii. De asemenea, Curtea a stabilit că modul de calificare a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esențiale fiind celelalte două criterii, respectiv natura faptei și gravitatea sancțiunii, oricărui acuzat garantându-i-se dreptul la un proces echitabil indiferent de calificarea faptei în dreptul intern (cauza Öztürk c. Germaniei).

În această situație, întrucât procedura de soluționare a unei plângeri contravenționale este calificată drept o procedură penală, contravenientul se bucură de protecția oferită în cadrul unei astfel de proceduri, printre care și de prezumția de nevinovăție.

În dreptul contravențional procedura soluționării unei cereri privind o plângere contravențională este reglementată de O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din textul art. 34 al acestui act normativ rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de temeinicie.

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări (ex propriis sensibus) beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, sarcina probei incumbând celui ce îl contestă.

Potrivit jurisprudenței CEDO, această prezumţie nu este una absolută, ci una relativă, care poate fi răsturnată de către petent, regimul juridic național aplicabil contravențiilor fiind completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății, aspect ce a fost apreciat de către Curte în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea Haiducu împotriva României).

De asemenea, dispozițiile art. 47 din OG nr. 2/2001 prevăd faptul că regimul juridic al contravenţiilor se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă., iar conform art 249 C. proc. civ. cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Astfel, Curtea admite existenţa unor prezumţii, în speţă cea de legalitate şi de veridicitate a procesului-verbal de contravenţie, cu condiţia ca acestea să nu fie răsturnate.

Asadar, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contravenientului.

Instanța reține că, în prezenta cauză, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost încheiat ca urmare a constatării săvârșirii faptei ex propriis sensibus de către agentul constatator, fiind o contravenție ce se constată prin mijloace tehnice. Astfel, procesul-verbal nu se bucură de prezumția de temeinicie, sarcina probei incumbând intimatei, care a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri în dovedirea temeiniciei procesului-verbal.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că înregistrarea video a fost efectuată de către operator radar calificat, operatorul radar deținând certificare conform căreia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar marca „Autovision”, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei (f. 24).

 De asemenea, instanța constată că cinemometrul a fost verificat metrologic, la dosarul cauzei depunându-se buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-3936 din data de 23.06.2021 (f. 23), în cuprinsul căruia este menţionat că aparatul radar de tip Autovision ROM 156, instalat pe autospeciala MAI 41194, funcţionează în regim de staţionare şi în regim de deplasare și este omolgat conform aprobării de model nr. 012/2009 şi îndeplineşte cerinţele de metrologie prevăzute de normele în vigoare, pentru o perioadă de valabilitate de 1 an. Astfel, buletinul de verificare metrologică, respectiv dovada verificării metrologice a mijlocului tehnic certificat, relevă că în acest caz constatarea a fost făcută în conformitate cu prevederile legale, iar viteza de deplasare a autovehiculului a fost stabilită de un mijloc tehnic specializat și nu aleatoriu, aparatul radar ca mijloc tehnic omologat și verificat metrologic fiind instrumentul care furnizează în timp real sub forma unor valori exprimate în cifre, informații cu privire la viteza de deplasare a unui vehicul.

În plus, instanța constată că din înregistrarea video pe suport CD depusă la dosarul cauzei de către intimată (plic fila 25) rezultă în mod neîndoielnic că petentul a circulat cu viteza de 122 km/h, cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare CAV5, în data de 08.07.2021, în localitate, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză admisă de 50 km/h, depășind astfel cu 72 km/h viteza legală admisă de lege.

Având în vedere ansamblul considerentelor expuse anterior, instanța constată că în speță, prezumţia de temeinicie a prezentului proces-verbal de contravenţie nu a fost răsturnată de către petent, ci a fost dovedită de către intimată, întrucât din probele aflate la dosar, respectiv înscrisuri și înregistrarea video a faptei, nu poate fi reţinută o altă situaţie de fapt decât aceea cuprinsă în procesul-verbal de contravenţie.

Astfel, deși petentul a afirmat faptul că cele reținute în cuprinsul procesului-verbal nu sunt reale, acesta nu a făcut dovada contrară.

De asemenea, instanța constată că la momentul întocmirii procesului-verbal petentul a semnat în dreptul mențiunii ‚‚ nu are obiecții’’ astfel încât se poate aprecia că acesta a fost de acord cu cele consemnate de către agentul constatator. Simpla negare a petentului în sensul că acest aspect a fost completat ulterior momentului la care a semnat el procesul nu este suficientă, atât timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere că, la pronunțarea unei hotărâri, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției contravenientului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauza pendinte probele în acuzare au un caracter cert, intimata reușind să susțină prezumția de veridicitate a procesului-verbal întrucât a depus la dosarul cauzei probe cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei pe suport CD, probe în baza cărora s-a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, rezultând dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a comis fapta contravențională reținută în sarcina sa și deoarece mijloacele materiale de probă care să confirme situația de fapt expusă în procesul-verbal au fost prezentate instanței,  aceasta își poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul vinovăției petentului.

Pentru aceste considerente, reținând că sarcina probei incumba intimatei, ca urmare a neconstatării faptei ex propriis sensibus de către agentul constatator, iar probele în baza cărora a fost încheiat procesul-verbal existente la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile și înregistrarea video a faptei, dovedesc dincolo de orice dubiu situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, nefiind răsturnată prezumția de veridicitate a procesului-verbal și prin urmare temeinicia acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, situaţia de fapt reţinută în speţă întrunind elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, instanța apreciază că se impune respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției Seria PGLW nr. 098488, întocmit la data de 08.07.2021, ca legal și temeinic.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. 2/2002 sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În conformitate cu art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „ constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Potrivit art. 98 alin. (4) lit. d) din OUG 195/2002 în temeiul clasei a IV a de sancțiuni se pot aplica între 9 și 20 puncte amendă. Conform art. 98 alin. (2) din același act normativ un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar conform art. 98 alin. (24) prin excepție de la prevederile alin. (2), în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2021 un punct-amendă este 145 lei.

Astfel, instanța constată că organul de poliție a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în limitele legale, orientându-se către minimul acesteia și aplicând petentului numărul minim de puncte amendă, respectiv 9 puncte amendă, acestea însemnând 1305 lei, și sancțiunea complementară prevăzută de lege, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Instanţa constată că pentru a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Astfel, referitor la sancţiunea aplicată petentului pentru depăşirea cu 56 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, aceasta este în deplină concordanţă cu gradul de pericol social al faptei reţinute şi al împrejurărilor în care a fost săvârşită, fiind de notorietate multitudinea de evenimente rutiere cauzate de nerespectarea regulilor privind viteza de circulaţie, satisfăcând în acest fel principiile legii contravenţionale.

De asemenea, în ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, instanța reține că, potrivit Deciziei ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2021 „instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”.

Astfel, în opinia instanţei, sancţiunea complementară nu poate fi înlăturată pe motive de oportunitate de către instanţă, întrucât prin aceasta s-ar eluda voinţa legiuitorului care a prevăzut obligativitatea cumulării sancţiunii principale cu sancţiunea complementară a interzicerii dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile în cazul săvârşirii contravenţiei pentru care a fost sancţionat petentul.

Instanţa apreciază că aplicarea cumulativă a pedepsei principale a amenzii cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce, satisface standardul de protecţie prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepurilor Omului, în dimensiunea penală. În acest sens, interzicerea dreptului de a conduce pe o durată de 60 de zile reprezintă o sancţiune complementară prevăzută expres de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, existând şi un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, cât timp suspendarea este dispusă pe o durată limitată de timp, respectiv pe 90 de zile, iar nu pe o durată nelimitată sau îndelungată care să afecteze însăși substanța dreptului.

Pentru aceste considerente, instanţa va concluziona în sensul că sancţiunea complementară a interzicerii dreptului de a conduce a fost în mod corect aplicată petentului, cumulativ cu pedeapsa principală a amenzii, scopul vizat fiind înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, respectiv pentru asigurarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, scop prevăzut expres de art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pe cale de consecință, instanţa apreciază că sancţiunile contravenționale aplicate petentului au fost corect individualizate.

Prin urmare, având în vedere toate considerentele ce preced, instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată de către petent în contradictoriu cu intimata, ca neîntemeiată, și va menține procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției Seria PGLW nr. 098488, întocmit la data de 08.07.2021, ca legal și temeinic.