Pretenții. Excepția necompetenței materiale.

Sentinţă civilă 864 din 04.02.2022


Pretenții. Excepția necompetenței materiale. Sentința civilă nr. 864/2022, rămasă definitivă la data de 11.05.2022 prin Sentința civilă nr. 9/F/CC a Curții de apel Galați.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 19.480 lei, echivalentul sumei de 4.000 euro, reprezentând contravaloarea avansului pentru achiziționarea unui imobil.

În ședința de judecată din data de 14.09.2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ., excepția fiind pusă în discuția contradictorie a părților la termenul din data de 09.11.2021.

Analizând, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale, în conformitate cu prevederile art. 248 C.pr.civ., instanța a reținut următoarele:

În prezenta cauză, în aprecierea instanței, există un singur capăt principal de cerere, având ca obiect rezoluțiunea judiciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 09.01.2020, restul fiind capete accesorii a căror soluționare depinde de soluția dată capătului principal.

Instanța reține că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este acel contract în care ambele părți se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare. Printr-un antecontract se naște obligația de a face, respectiv aceea de a încheia în viitor contractul propriu-zis, translativ de proprietate. Astfel, promitentul-vânzător își asumă prin antecontract obligația de a vinde bunul asupra căruia s-a convenit, iar promitentul-cumpărător obligația de a cumpăra același bun.

Prin rezoluțiunea antecontractului și repunerea în situația anterioară atunci când aceasta se cere, promitentul-cumpărător urmărește obținerea nu numai a restituirii sumei achitate cu titlul de avans, ci și desființarea obligației sale de a plăti restul sumei, diferența dintre prețul convenit și avansul plătit, la momentul transferului dreptului de proprietate de către promitentul-vânzător în favoarea sa.

Prin cererea dedusă judecății, prin rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și repunerea în situația anterioară, promitentul-cumpărător urmărește obținerea nu doar a restituirii sumei achitate cu titlu de avans, ci și desființarea obligației sale de a plăti restul sumei, diferența dintre prețul convenit și avansul plătit, la momentul perfectării contractului de vânzare.

Astfel, plata avansului într-un cuantum mai mic sau mai mare nu determină modificarea întinderii obligației promitentului-cumpărător, ci este o modalitate de executare a obligației de plată a prețului din viitorul contract ce se dorea a fi încheiat atunci când s-a convenit asupra antecontractului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, trebuie avut în vedere faptul că plata avansului în acest caz nu reprezintă o executare a promisiunii, adică nu reprezintă prețul promisiunii de vânzare, ci o executare anticipată parțială a obligației de plată a prețului de 65.000 euro.

Așadar, instanța a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (1) și art. 101 alin. (2) Cod procedură civilă, competența materială pentru o acțiune în rezoluțiunea unui act juridic determinându-se după valoarea obiectului contractului.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, rezoluțiunea antecontractului de vânzare încheiat la data de 09.01.2020, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului la plata sumei de 19.480 lei, echivalentul sumei de 4.000 euro, reprezentând contravaloarea avansului pentru achiziționarea unui imobil.

În prezenta cauză, valoarea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare este de 65.000 euro, acesta fiind întregul preț prevăzut în contractul a cărui rezoluțiune se solicită.

Împrejurarea că reclamanta a executat parțial obligația de plată a prețului imobilului, nu este de natură a limita valoarea litigiului la suma achitată cu titlu de avans.

Finalitatea cererii formulate în instanță este, în mod prioritar, rezoluțiunea convenției în integralitatea ei și, totodată, lipsirea de conținut a tuturor obligațiilor asumate de către reclamantă prin contract. Prin urmare, desființarea promisiunii de vânzare-cumpărare presupune nu doar restituirea sumei plătite în baza acestuia, ci și înlăturarea obligației de plată a celorlalte tranșe din preț.

În consecință, valoarea litigiului este dată de valoarea contractului ale cărei efecte se cer desființate și reprezintă prețul imobilului, stabilit de părți și necontestat ca fiind suma de 65.000 euro, echivalentul a 317.395 lei la data introducerii cererii de chemare în judecată (1 euro = 4,883 lei).

Distinct de aceste aspecte, având în vedere că acțiunea are mai multe capete de cerere, însă cel prin care se solicită rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare are caracter principal, în timp ce celelalte au un caracter accesoriu, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 98 alin. (1) Cod procedură civilă: „Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere”.

Cu privire la capetele accesorii de cerere constând în: repunerea în situația anterioară, daune-interese constând în dublul avansului din preț plătit, operează prorogarea legală de competență instituită de dispozițiile art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă, în favoarea instanței competente pentru soluționarea capătului principal al cererii.

În aceste condiții având în vedere că potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă tribunalul are plenitudine de competenta pentru judecata în prima instanța, fiind instanța de drept comun și că obiectul cererii nu se încadreaza după criteriul valoric prevăzut la art. 94 lit k) Cod procedură civilă, în aria de competență a judecătoriei, în temeiul art. 98 alin. (1) C.proc.civ., art. 101 alin. (1) și (2) c.proc.civ., instanța constată că prezenta cauza este de competența materială a tribunalului.

În lumina argumentelor anterior expuse, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați invocată de instanță din oficiu, urmând să o admită și în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) și art. 130 alin. (2) C . pr. civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.