Aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. 5 din legea nr. 77/2016 doar în situația în care imobilul ipotecat a fost adjudecat. Verificarea condițiilor referitoare la existența impreviziunii.

Acţiune în constatarea dării în plată Legea 77/2016. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. 5 din legea nr. 77/2016 doar în situația în care imobilul ipotecat a fost adjudecat. Verificarea condițiilor referitoare la existența impreviziunii.

Sentinţa Nr. 7751/2019/13.12.2019 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia civilă nr. 252/05.11.2020 a Tribunalului Galați prin care s-a respins apelul ca nefondat

Între reclamanți, în calitate de împrumutaţi şi pârâta s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. _______ din data de 24.08.2007 (fila 12) pentru suma de 52.000 CHF, creditul fiind acordat conform art. 2 din contract în vederea achiziționării unui apartament situat în Galați, str. Av. V____ C____ nr. __, bloc __, ap._.

Creditul a fost garantat prin ipoteca instituită asupra imobilului achiziționat.

Întrucât reclamanții nu au mai putut achita ratele creditul a fost declarat scadent anticipat, fiind începută executarea silită a acestora pentru recuperarea sumei datorate în baza contractului de credit și deschis dosarul de executare nr. ___/TS/2019.

În cadrul acestui dosar de executare imobilul ipotecat a fost valorificat, creanța deținută de Bancă împotriva reclamanților fiind acoperită parțial, până la concurența sumei de 68.593,47 lei, astfel cum reiese din procesul verbal de distribuire sume din data de 13.11.2015, executarea silită a reclamanților continuând pentru diferența nerecuperată.

După valorificarea imobilului, reclamanții au transmis Băncii o primă notificare, notificarea anulată prin sentința civilă nr. ____ din 03.11.2017 pronunțată de Judecătoria Galați, definitivă prin decizia ___/2018 a Tribunalului Galați.  Motivul pentru care această primă notificare a fost anulată a fost neîndeplinirea condițiilor de formă a notificării, respectiv neindicarea unui interval orar în care reprezentanții Băncii să se prezinte la notar pentru încheierea formalităților necesare dării în plată.

Așadar, susținerile pârâtei în sensul că instanțele au analizat condițiile de admisibilitate a cererii reclamanților de constatare a stingerii datoriilor izvorâte din contractul de credit, sunt neîntemeiate, notificarea fiind anulată pentru lipsa unei condiții de formă, fără a se analiza fondul cauzei.

Ulterior, în aprilie 2018, reclamanții transmit Băncii o a doua notificare, fapt ce reiese din răspunsul transmis de Bancă reclamanților (f.84).  Prin acest răspuns, Banca a comunicat reclamanților nu va da curs solicitării de stingere a obligațiilor izvorâte din contractul de credit, ci dimpotrivă, având în vedere că notificarea transmisă în anul 2016 a fost anulată, va relua executarea silită a reclamanților.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin.5 din Legea 77/2016 potrivit cărora dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

Contrar susţinerilor pârâtei, instanţa consideră că art. 8 alin. (5) din lege, deși prevede incidența sa independent de stadiul în care se află executarea silită, este aplicabil de fapt numai în situația în care imobilul ipotecat a fost adjudecat, pentru restul ipotezelor, chiar dacă s-a început executarea silită, debitorul având la îndemână procedura dării în plată și acțiunea reglementată de alin. (1) al acestui articol, în acest sens statuând și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 15 ianuarie 2016, în analiza neconstituționalității dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6-8, în special art. 8 alin. (1), (3) și (5), art. 10 și ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său.

De asemenea, instanța reține că în cauză este îndeplinita și condiția de admisibilitate prevăzută de art.5 din Legea, întrucât după anularea primei notificări de către instanță pentru lipsa condiției de formă referitoare la indicarea intervalului orar pentru prezentarea la notar, reclamanții au transmis Băncii o nouă notificare, căreia Banca nu i-a dat curs, dar nici nu a contestat-o în instanță .

Totodată, instanța reține că pentru a limita caracterul discreţionar al dreptului consumatorilor de a solicita darea în plată, prin Decizia nr. 623/25.10.2016, Curtea Constituţională a stabilit că procedura dării în plată (în concret art. art.11 teza întâi raportat la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016) este constituţională numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Referitor la instituţia impreviziunii, în jurisprudenţa şi doctrina vechiului Cod Civil (aplicabil contractului încheiat între părţi), pentru aplicarea acestei instituţii trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: să existe un contract cu titlu oneros şi comutativ încheiat între părţi, ulterior încheierii acestuia să apară un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale care să creeze un dezechilibru contractual major, părţile să nu îşi fi asumat riscul contractual cauzat de elementul exterior intervenit.

Condiţiile impreviziunii enunţate mai sus se desprind şi din definiţia dată de Curtea Constituţională la pct. 96 din Decizia nr. 623/25.10.2016 unde se prevede că impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Astfel, raportat la Decizia instanţei de control constituţional, nu trebuie dovedită imposibilitatea de executare a obligaţiilor contractuale de către intimaţi, ci dezechilibrul contractual major cauzat de un eveniment intervenit ulterior încheierii contractului. 

Cu alte cuvinte, trebuie făcută distincţia între cauzele de neexecutare a contractului care pot fi culpabile sau nu debitorului, putând atrage răspunderea sa contractuală, şi cauzele care justifică teoria impreviziunii. Acestea din urmă nu se circumscriu nici răspunderii contractuale, nici unei cauze de neexecutare a contractului care înlătură această răspundere, cum ar fi, de exemplu cazul fortuit.

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa constată că dovada îndeplinirii acestora poate fi făcută şi în cursul judecăţii chiar dacă nu s-au comunicat dovezi către contestatoare odată cu notificarea de dare în plată, cu atât mai mult cu cât art. 5 impune consumatorului numai detalierea condiţiilor.

Instanţa apreciază că notificarea a fost comunicată în mod corect, în cuprinsul acesteia prevăzându-se toate elementele stabilite de art. 5 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 77/2016 necesare întâlnirii părţilor pentru încheierea acordului de dare în plată. În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile stabilite potrivit art.5 alin.3, instanţa constată că acesta se împlinea la data de 23.06.2016, fiind prima dată propusă de către intimaţi, astfel că au fost respectate prevederile Legii nr.77/2016.

Din analiza contractului de credit, se trage concluzia că reclamanţii aveau calitatea de consumatori în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, contractul de credit fiind încheiat în vederea achiziţionării unei locuinţe, garantat printr-o ipotecă instituită asupra imobilului cu destinaţia de locuinţă, iar valoarea creditului totalizând o sumă mai mică decât echivalentul în lei al 250.000 euro.

Apartamentul a fost ipotecat fără a fi grevat de vreo sarcină (cum ar fi obligaţia de respectare a sediului social al unei persoane juridice), fapt declarat pe propria răspundere de către reclamanţi în cadrul contractului de ipotecă.

De asemenea, nici pârâta nu face dovada unei alte destinaţii a imobilului decât aceea de apartament de locuit, deşi avea dreptul verificării acestuia astfel cum se prevede în cuprinsul contractului de ipotecă.

Or, imobilul, fiind situat într-un bloc de locuinţe, avea prin natura sa destinaţia de locuinţă, astfel că – având în vedere că există această prezumție simplă - pârâta era cea care să aducă probe pentru a o răsturna, respectiv să facă dovada faptului că, deși imobilul este un apartament, are o altă destinație decât cea uzuală.

Din cazierele judiciare depuse de reclamanţi reiese îndeplinirea condiţiei negative prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. d din Legea nr. 77/2016.

Condiţia prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 este îndeplinită în considerarea tezei a 2-a a textului de lege, având în vedere că asupra locuinţei reclamanţilor s-a constituit un drept de ipotecă în favoarea băncii.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor impreviziunii este de observat că evenimentul excepţional şi exterior contractului invocat de către intimaţi în justificarea solicitării dării în plată este reprezentat de faptul notoriu al creşterii excesive a cursului leu/CHF, de la momentul încheierii contractului de credit şi până la cel al solicitării dării în plată.

Instanţa constată că evenimentul invocat nu numai că era imprevizibil dar a condus la un dezechilibru contractual major fiind de notorietate că aprecierea monedei CHF a condus la dublarea cursului de schimb.

Nu se poate considera că intimaţii şi-ar fi asumat riscul acestei creşteri, o astfel de asumare trebuind să fi fost făcută printr-o clauză expresă.

În acest sens, nici o clauză de risc valutar nu poate fi apreciată ca reprezentând o astfel de asumare, ea fiind doar o concretizare a principiului nominalismului aplicabil relaţiilor contractuale civile.

Totodată, o asemenea modificare majoră a condiţiilor contractuale se circumscrie unui risc supra-adăugat al contractului, care intră sub incidenţa instituţiei impreviziunii, astfel cum stabileşte chiar Curtea Constituţională prin pct. 97 din Decizia nr. 623/25.10.2016 unde se prevede că „impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.”

Dezechilibrul contractual este evident, intimaţii fiind nevoiţi să suporte obligaţii duble ca valoare patrimonială faţă de cele iniţial contractate.

Chiar dacă o apreciere sau depreciere a cursului de schimb putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, dublarea valorii CHF raportat la leul românesc a fost total imprevizibilă cu atât mai mult cu cât nu exista nici un indiciu în sensul unei aprecieri atât de dramatice a francului elveţian.

Din contră, este de notorietate faptul că băncile, în calitatea lor de profesionişti, au prezentat francul elveţian ca fiind o monedă foarte sigură, exprimând o încredere totală în stabilitatea acesteia, ceea ce a determinat emiterea de către bănci a unor oferte de creditare în franci elveţieni extrem de avantajoase.

Prin urmare, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, fiind justificată cererea de dare în plată formulată de reclamanţi.

Pentru considerentele arătate, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va constata stinse datoriile izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. ______ din data de 24.08.2007.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să elibereze un act care să ateste că a operat în contabilitatea proprie stingerea obligaţiilor datorate de reclamanţi, instanţa îl va respinge ca fiind lipsit de interes.

Astfel, pe de o parte operarea în contabilitate a stingerii obligaţiilor este o chestiune ce ţine de executarea hotărârii şi o vizează exclusiv pe pârâtă, iar pe de altă parte, reclamanţii au posibilitatea de a face dovada stingerii  datoriilor prin prezenta acţiune, nefiind necesar să prezinte vreun act care să emane de la pârâtă şi care să ateste că aceasta a radiat din contabilitatea sa aceste datorii.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a pârâte, instanţa va admite cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata şi o va obliga pe această să achite reclamanţilor, cu acest titlu, suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat de aceştia conform chitanţei depuse.

Domenii speta

Spete similare