Uzucapiune

Sentinţă civilă 3555 din 25.05.2022


Data publicare portal: 25.05.2022

Prin Sentinta civila nr.... din data de ... pronuntata de Judecatoria ….  a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală .... pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar.

Respinge cererea față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .... prin primar.

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanții P.D.D. , CNP ....,  și P.D., CNP ..., ambii cu domiciliul în ...., jud. ...., în contradictoriu cu pârâta ...., cu sediul în ...., jud. ...., aşa cum a fost precizată.

Constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului-teren intravilan în suprafaţa de teren măsurată este de 568 mp, situată în municipiul ...., judeţul ...., identificată conform anexei 1 la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar I.I., punctele topografice 1;2;10;3;4;31;32;36;33;29;35;25;24;26;5;1 având ca vecinii la N: B,M. pe d=48,39m punctele topografice 1;5;26;24;25;35;29; la E:str. .... pe d=12,83m – 1;2; la S – D.I. pe d=45,9m punctele topografice 2;10;3;4;31;32;36;33 la V- D.C. pe d=12,05m – punctele topografice 33;28;29.

Ia act  că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamant.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei ..... la data de .... sub nr. ...., reclamanţii P.D. si P.D.D. în contradictoriu cu pârâţii UAT .... prin Primar, Comisia Locala de aplicare a Lg. 18/1991 .... a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate uzucapiunea de lunga durata pentru suprafaţa de 500 mp teren intravilan aferent curţi construcţii situat in ...., Str..... ,nr.37, Jud .... cu vecinii: N- B.M., E- B.M., S-str. ...., V- D.I., prin joncţiunea posesiilor.

In fapt, in anul 1972, soţul sau si respectiv tatăl sau P.F.actualmente decedat a primit de la CAP .... suprafaţa de 500 mp pe care si-a edificat o casa in suprafaţa de 57 mp si o magazie in suprafaţa de 30 mp impreuna cu reclmanata P.D..

Precizeaza faptul ca din 1972 cand s-au si edificat construcţiile au stăpânit terenul netulburați de nimeni si de asemenea tot din 1972 l-au si imprejmuit.

Totodată precizeaza faptul ca terenul se afla la dispoziţia autorităţii administrativ teritoriale sau al Comisiei Locale, el nefiind reconstituit niciunei alte persoane.

Apreciaza valoarea terenului la suma de 5000 lei pentru care timbreaza.

În drept a invocat prevederile art 562 cod civ.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri ( f 4-11), proba testimoniala cu martori, expertiza de specialitate.

La data de 18.12.2020 parata a depus intampinare prin care solicita instanţei respingerea actiunii ca neintemeiata.

În fapt, reclamanţii au chemat în judecată UAT .... si Comisia Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa sa constate uzucapiunea de lunga durata pentru suprafaţa de 500 mp. teren intravilan aferent curţi construcţii situat in ...., jud. ...., cu vecinii: N - BM, E - B.M., S- str. ...., V - D.I., prin joncţiunea posesiilor.

Pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului .... si a Comisiei Locale .... pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar.

Astfel, calitatea procesuala presupune existenta unei identităţi intre persoana reclamantului si cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuala activa), precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecaţii (calitate procesuala pasiva).

Reclamantul fiind cel care porneşte trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.

Uzucapiunea, invocata in cauza de fata drept temei juridic al acţiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietăţii, prin care se constituie dreptul de proprietate in patrimoniul posesorului unui bun imobil, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând in exercitarea posesiei asupra bunului imobil in temeiul si in condiţiile prevăzute de lege.

Însă, având in vedere ca uzucapiunea este instituita de lege ca o sancţiune împotriva proprietarului care, dând dovada de lipsa de diligenţă a lăsat vreme îndelungată bunul sau in mana altei persoane, reprezentând in acelaşi timp un beneficiu acordat de lege posesorului ce a stăpânit bunul o perioada de timp stabilita de lege, ca un adevărat proprietar, rezulta ca acţiunea pentru constatarea uzucapiunii trebuie îndreptata impotriva adevăratului proprietar.

Conform adresei nr. .... din ...., întocmita de către compartimentul de specialitate din cadrul ...., imobilul teren ce face obiectul prezentei spete, in suprafaţa de 500 mp situat in ...., jud ...., nu figurează in inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat al municipiului .....

Constatarea îndeplinirii condiţiilor legale ale uzucapiunii, în sensul ca posesia sa exercitată in toata aceasta perioada de reclamanţi ar fi aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate, nu se poate solicita in contradictoriu cu instituţia pârâta, astfel cum au procedat reclamanţii in prezenta speţă, nefăcându-se niciun fel de dovezi ca instituţiile pârâte, ar fi dobândit vreun drept real asupra respectivului imobil teren.

Analizând probele aflate la dosarul cauzei, se va constata ca imobilul teren in cauza nu se afla in proprietatea instituţiei parate.

Mai mult decât atat, din adresa nr. ....a ....rezulta faptul ca, pentru imobilul situat in ...., figurează înregistraţi numiţii P.D. si F., cu casa si teren curţi construcţii - 500 mp, in baza declaraţiei nr. ....

Prin urmare, intrucat reclamanţii nu au făcut dovada ca cele doua instituţii parate au proprietatea imobilului teren cu privire la care pretind ca au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, pentru a sta in judecata in calitate de parate, solicita instantei sa admita excepţia invocata si sa respinga acţiunea ca fiind formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva in cauza.

 Pe fondul cauzei, au arătat faptul ca, din relaţiile comunicate de către structura de specialitate din cadrul instituţiei parate rezulta faptul ca, in urma verificărilor efectuate in registrele agricole s-a constatat faptul ca pentru adresa str. .... nr. ... s-au deschis poziţii de rol pe numele P.F.- cap gospodărie si membri, in perioadele: 1981-1985, 1986-1990, 1992-1996, 1997-2000.

Prin aceeaşi adresa se comunica faptul ca, in Registrul Agricol perioada 2007-2011 si 2010-2014, figurează înregistrata numita P.D..

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri ( f 28-67).

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială constând în audierea martorilor B.M.C,(f. 80), D.V.(f. 81), proba constând în expertiză tehnică judiciară topografică fiind depus raportul de expertiză tehnică judiciară nr. .... efectuat de inginer I.I., expert tehnic judiciar din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice .... (f. 107).

Deliberând cu prioritate, conform art. 248 alin.1 C.pr.civ., asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL ...., prin primar şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală .... pentru aplicarea legilor fondului funciar invocată de către instanţa se reţine următoarele:

Reclamanții P.D.D. și P.D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu UAT MUNICIPIUL .... prin primar să constate intervenită uzucapiunea de lungă durată pentru suprafața de 500 mp asupra suprafeței de 500 mp teren intravilan curți construcții situat în ...., jud. ..... Au arătat reclamanții că în anul 1972 defunctul P.F.(tatăl reclamantului P.D.D.  și soțul reclamantei P.D.) a primit de la CAP .... această suprafață, pe care și-a edificat o casă și o magazie. Pârâtele Municipiul .... și Comisia Locală .... pentru aplicarea legilor fondului funciar au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun. .... și Comsiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar întrucât din verificările efectuate, suprafața de 500 mp situat în .... nu figurează în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al municipiului ..... Din aceleași verificări rezultă că pentru acest imobil figurează înregistrați numiții P.D.și F., cu casă și teren curți construcții 500 mp, în baza declarației nr. ...., iar din relațiile comunicate de către structura de specialitate din cadrul instituției rezultă faptul că, în urma verificărilor efectuate în registrele agricole s-a constatat faptul că pentru adresa str. .... nr. 37 s-au deschis poziții de rol pe numele P.F.cap gospodărie și membri în perioadele: 1981-1985, 1986-1990, 1992-1996, 1997-2000. Din adresa nr. ....emisă de Compartimentul de Fond Funciar, Cadastru  din cadrul Primăriei Mun. .... rezultă că suprafața de 500 mp din .... Str. .... nr. ...., nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Una din condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil este existenţa calităţii  procesuale pasive.

Calitatea procesuală, potrivit art.36 C.pr.civ., presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Potrivit dispoziţiilor art.9 şi art.194 lit c C.pr.civ. reclamantul are obligaţia de a preciza prin cererea de chemare în judecată, obiectul cererii sale şi motivarea în fapt şi în drept a acesteia.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamantului îi incumbă obligaţia de-a clarifica cadrul procesual atât în raport de obiectul cererii, cât şi de persoanele ce urmează a fi chemate în judecată, stabilind astfel atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului.

În soluționarea excepției, instanța urmează să aibă în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 24/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea Tribunalului Călărași privind următoarea chestiune de drept: "dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1845 coroborat cu art. 1847 din Codul civil de la 1864 şi art. 36 din Codul de procedură civilă, în cazul uzucapiunii pentru un imobil situat în intravilan, neînscris în cartea funciară, când posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află situat imobilul."

În considerentele acestei decizii (pct. 86-90), s-au reținut următoarele:

85. În cazul analizat, cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită întrucât, pe parcursul timpului, instanţele de judecată au pronunţat, în privinţa problemei de drept semnalate de către titularul sesizării, hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată, majoritar, către acelaşi gen de soluţie.

86. Din examenul jurisprudenţial al hotărârilor selectate de curţile de apel rezultă că, în proporţie considerabilă, opinia majoritară a instanţelor este în sensul că atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripţia achizitivă, se consideră că nemişcătorul aparţine domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă.

87. Ca atare, în majoritatea speţelor examinate s-a decis că în condiţiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existenţa unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleaşi condiţii ca şi atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moştenitori, iar succesiunea este vacantă.

88. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 26 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moştenitori, precum şi cele ale art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 şi art. 680 din Codul civil de la 1864, în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială.

89. S-a reţinut că în această situaţie particulară a inexistenţei unei persoane care să revendice drepturi asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, a respinge acţiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reţinut existenţa unui drept protejat de Convenţie, din situaţii de fapt, cu mare persistenţă în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice.

Or, în cauză, nu există o altă persoană care să exhibe un titlu asupra suprafeței de 500 mp teren intravilan situate pe str. .... nr. .... din ..... Prin urmare, în această situația, unitatea administrative teritorială – în speță, MUNICIPIUL ...., are calitate procesuală pasivă în cererea formulată de reclamanți, o interpretare contrară conducând la lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care chiar Curtea Europeană a reţinut existenţa unui drept protejat de Convenţie.

În consecință, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei MUNICIPIUL .... prin primar.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Comisia Locală din cadrul Mun. .... pentru aplicarea legilor fondului funciar, se reține că din adresa nr. ....emisă de Compartimentul de Fond Funciar, Cadastru  din cadrul Primăriei Mun. .... (f. 28) rezultă că suprafața de 500 mp din .... Str. .... nr. ...., nu a făcut obiectul legilor fondului funciar. În aceste condiții, instanța apreciază că această excepție este întemeiată și pârâta Comisia Locală din cadrul Mun. .... pentru aplicarea legilor fondului funciar nu are calitate procesuală pasivă în prezentului litigiu. Prin urmare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală .... pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar și va respinge cererea față de această pârâtă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele :

Prin înscrisul nr. ....emis de CAP .... (f. 6), defunctul P.F. a primit loc de casă contra cost în suprafață de 500 mp pe str. .... având lungimea de 40 m și lățimea de 13 m, vecini la Răsărit Str. ...., miază-zi D.I., apus Proprietatea CAP, miază-noapte C.C..

Potrivit verificărilor din Registrul Agricol efectuată de pârâta Mun. ...., pentru adresa din Str. .... nr. .... s-au deschis poziții de rol pe numele Popa F., cap gospodărie și membri, în perioadele: 1981-1985, 1986-1990, 1992-1996, 1997-2000, potrivit extraselor din Registru de la f. 29-63.

Pârâții P.D.D. și P.D. sunt fiul, respectiv soția defunctului P.D., conform certificatului de naștere seria .... nr. ....(f. 7), respectiv certificatului de căsătorie seria .... nr. .....(f. 8).

Din extrasele din registrul agricol, se poate observa că familie defunctului era compusă din P.F.– cap gospodărie, P.D. soție, P.D. fiu, P.M.– fiică.

Reclamanții figurează înscriși în istoricul de rol fiscal în baza declarației nr. .....

Conform adresei nr. ..../.... emisă de Consiliul Local al Mun. ...., Direcția Administrare Patrimoniu (f. 67), suprafața de 500 mp situată în mun. ...., nu figurează în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al municipiului ...., nu a făcut obiectul niciunei notificări formulate în temeiul legii nr. 10/2001 și nu este înscris în cartea funciară.

Conform certificatului nr. ....emis de OCPI ...., Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară .... (f. 22) imobilul compus din 500 mp situat în ...., nu este înscris în evidențele de cadastru și carte funciară.

Din declarațiile martorilor D.V.(declarație f. 81), respectiv B,M.C. (f. 80), vecinii reclamanților, rezultă că reclamanta P.D. și defunctul P.F.au cumpărat de la CAP imobilul situat pe str. .... nr. ...., în jurul anilor 1970-1972 și de atunci locuiesc neîntrerupt în acest imobil, teren ce este îngrădit și cu privire la care nu au existat conflicte cu privire la posesie cu alte persoane.

În art.644 şi art.645 Vechiul C.civ., se arată că dreptul de proprietate se poate dobândi prin succesiune, prin legate, prin convenţie, prin predare (tradiţiune), prin accesiune sau încorporare, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupare.

Uzucapiunea, invocată în cauza de faţă drept temei juridic al acţiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietăţii, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul şi în condiţiile prevăzute de lege.

Pe de alta parte, uzucapiunea este instituita de lege ca o sancţiune împotriva proprietarului care, dând dovada de lipsă de diligenţă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane.

Prescripţia achizitivă este reglementată de art.1847 Vechiul C.civ., din care rezultă că pentru a uzucapa, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar, iar imobilul să fie susceptibil de a fi uzucapat, respectiv să nu aparţină domeniului public sau privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale.

Uzucapiunea de 30 de ani este recunoscută de art. 1890 Vechiul Cod civil, în favoarea posesorului bunului care poate prescrie în 30 de ani (…) fără a fi obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reau-credință. Prin urmare, spre a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani; posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu. Regularitatea posesiei se prezumă, urmând ca cel care afirmă că posesia invocată este afectată de un viciu să facă această dovadă.

Aplicând aceste dispoziții legale, instanța reține că din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisul nr. ....emis de CAP .... (f. 6), extrasele din registrul agricol (f. 29-63), coroborate cu declarațiile martorilor D.V.(declarație f. 81), respectiv B.M.C (f. 80), vecinii reclamanților, rezultă că reclamanta P.D. și defunctul P.F.au locuit în imobilul în suprafață de 500 mp situat pe str. .... nr. .... din mun. ...., neîntrerupt, încă din anul 1972, intrând în posesia imobilului în baza chitanței emise de CAP ..... Ulterior, în anul 1977, s-a născut fiul acestora, reclamantul P.D.D. , care a locuit în același imobil, cu părinții săi, până în prezent.

Conform adresei nr. ..../.... emisă de Consiliul Local al Mun. ...., Direcția Administrare Patrimoniu (f. 67), suprafața de 500 mp situată în mun. ...., nu figurează în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al municipiului ...., nu a făcut obiectul niciunei notificări formulate în temeiul legii nr. 10/2001 și nu este înscris în cartea funciară.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară nr. .... efectuat de inginer I.I., expert tehnic judiciar din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice ...., reclamanții dețin, de fapt, suprafaţa de teren măsurată  de 568 mp, situată în municipiul ...., judeţul ...., identificată conform anexei 1 la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar I.I., punctele topografice 1;2;10;3;4;31;32;36;33;29;35;25;24;26;5;1 având ca vecinii la N: B.M.pe d=48,39m punctele topografice 1;5;26;24;25;35;29; la E:str. .... pe d=12,83m – 1;2; la S – D.I.pe d=45,9m punctele topografice 2;10;3;4;31;32;36;33 la V- D.C. pe d=12,05m – punctele topografice 33;28;29.

Reclamantul la termenul din data de ....a precizat că solicită constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune pe întreaga suprafață constată de expert, respectiv de 568 mp,  astfel cum s-a reţinut prin planul de amplasament şi delimitare.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa reţine că posesia  reclamanților asupra terenului descris mai sus a fost utilă, adică propriu-zisă şi neviciată, paşnică, publică şi sub nume de proprietar, fiind îndeplinită şi cea de a doua condiţie legală de a uzucapa, respectiv faptul că posesia a fost exercitată neîntrerupt, un timp mai mare de 30 de ani.

Faţă de cele expuse, în baza art.1890 Vechiul C.civ., instanţa apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, aşa cum a fost precizată şi urmează să constate că reclamanții a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului-teren intravilan în suprafaţa de teren măsurată este de 568 mp, situată în municipiul ...., judeţul ...., identificată conform anexei 1 la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar I.I., punctele topografice 1;2;10;3;4;31;32;36;33;29;35;25;24;26;5;1 având ca vecinii la N: B.M.pe d=48,39m punctele topografice 1;5;26;24;25;35;29; la E:str. .... pe d=12,83m – 1;2; la S – D.I.pe d=45,9m punctele topografice 2;10;3;4;31;32;36;33 la V- D.C. pe d=12,05m – punctele topografice 33;28;29.