Revocare/anulare suspendare executare pedeapsă

Sentinţă penală 303 din 10.11.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B sub nr. unic 2329/110/2020 din data de 02.10.2020, Serviciul de Probațiune B a solicitat revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată intimatului - condamnat S S,  cetăţean român, aplicată prin sentinţa penală nr. 204/D/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1565/110/2015, definitivă decizia penală nr. 1197/02.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel B, pentru neîndeplinirea obligațiilor civile.

Totodată, a înaintat la dosar raportul de evaluare nr. 23889/SP/C/30.09.2020.

În drept au fost invocate prevederile art. 94 alin. 4 lit. c) C.pen.

Instanţa a dispus atașarea sentinței penale nr. 204/D/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1565/110/2015, definitivă decizia penală nr. 1197/02.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel B

Analizând contestaţia la executare şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 204/D/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul B în dosarul nr. 1565/110/2015, definitivă decizia penală nr. 1197/02.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel B, intimatul S S,  cetăţean român,  a fost condamnat pentru  săvârşirea  infracţiunilor  prevăzute  şi  pedepsite  de :

1.art. 367 alin.1,3 C.pen., la  pedeapsa de 1 an închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 lit a şi b cod penal;

2.art. 5  alin. 1 lit. f  din  Legea 11/1991 , la pedeapsa de 6 luni  închisoare

3.art.90 alin. 1 lit. b din  Legea 84/1998,  la pedeapsa de 6 luni  închisoare

4.art. 323 cu aplicarea art 35 alin 1  C.pen,  la pedeapsa de 6 luni închisoare

În baza  art. 38 alin.1 , art .39 lit b din C.penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1  an închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 lit a şi b cod penal la care adaugă un spor de 6 luni  reprezentând  o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

PEDEAPSĂ DE EXECUTAT :  1 an şi 6 luni  închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 lit a şi b cod penal;

Intimatul a fost obligat, în solidar alături de inculpații B A, B A, M C și G C, să plătească să plătească părții civile SC P SRL B suma de 60.000 lei, cu titlu de daune morale, precum și suma de câtre 2.747,50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Conform Raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune B,  intimatul condamnat condamnat S S a depus dovada achitării către partea civilă SC P SRL B a sumei de 10.000 lei, precum și a sumei de 458 lei către Tribunalul Bacău, parte din cheltuielile judiciare ale părții civile.

De asemenea, se arată că și celelalte personae condamnate în același dosar au achitat către partea civilă diferite sume de bani, respective G C – 6000 lei, R A– 7600 lei, M C – 5452 lei, B A – 10.000 lei, însă obligațiile civile nu au fost achitate integral.

Potrivit art. 96 alin. 2 C. pen. "Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească."

Toate relaţiile ataşate la dosar confirmă faptul că intimatul a depus eforturi pentru a achita parte din despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat alături de celelalte persoane condamnate, respectiv a achitat suma de 10.000 lei, aceasta fiind suma care consideră că îi revine din suma totală.

Având în vedere că intimatul nu a dat dovadă de rea credință în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că, potrivit raportului de evaluare, acesta prezintă risc scăzut de săvârșire a altor infracțiuni, instanţa va respinge sesizarea Serviciului de  Probațiune B.

Va constata că intimatul – condamnat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în valoare de 313 lei, se va avansa din fondul special al M.J.L.C.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.