Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă **** din 22.11.2017


ECLI:RO:TBBUC:X

Dosar nr. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X

SECŢIA X

SENTINTA CIVILA  Nr. X

Şedinţa publică de la X

Completul compus din:

PREŞEDINTE X

Grefier  X

Pe rol judecarea cererii formulata de reclamanții X şi X în contradictoriu cu pârâta X, având ca obiect ordonanţă preşedinţială

Cauza se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul constata ca s-a depus taxa judiciara de timbru in suma de 20 lei respectiv cauțiunea în suma de 1.000 lei, achitata cu recipisa de consemnare nr 4479564/16.10.2017 si potrivit dispozițiilor legale invocate de reclamanți în cererea de ordonanță președințială, Tribunalul invocă din oficiu, excepția necompetenţei materiale în soluționarea cauzei potrivit art.450 NCPC si retine cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Asupra excepției necompetenței materiale a acestei instanțe, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului X - Secţia X la data de  X, sub nr. X, reclamanții X şi X în contradictoriu cu pârâta X au solicitat suspendarea provizorie a efectelor şi executării sentinţei civile nr. X, pronunţată în cauza X, de Tribunalul X Secţia X.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în temeiul dispoziţiilor art. 997 alin. 3 şi 999 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere prejudiciul grav deja creat prin actele şi faptele nelegale criticate şi dovedite, solicită pronunţarea prezentei ordonanţe de urgenţă, fără citarea părților, urmând ca prezenta ordonanţă să fie pusă în executare fără somaţie şi fără trecerea unui termen.

Astfel cum au arătat pe larg în apelul declarat împotriva sentinţei apelate, se apreciază că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a legii, precum şi cu neluarea în seamă a situaţiei de fapt şi a daunelor ce pot rezulta dintr-o atare hotărâre.

Arată reclamanții că, prin sentinţa ale cărei efecte le doresc suspendate, s-a respins cererea de intervenţie şi s-a încuviinţat înregistrarea în Registrul comerţului a menţiunilor privind Hotărârea AGA nelegală din 02.06.2017, adoptată în numele societăţii X SA, fraudulos de un grup de persoane conduse de X, prin care aceştia au schimbat nelegal consiliul de administraţie legai numit, al cărui Preşedinte este reclamantul X, cu mandat valabil până în 2018. Faţă de aceste aspecte a fost depusă şi plângere penală aflată în cercetare la DIICOT - Bucureşti.

Situaţia de fapt din care rezultă necesitatea şi urgenţa deosebită a suspendării hotărârii apelate, este că la data de 12.10.2017, grupul de persoane condus de autointitulatul Preşedinte la CA - X SA, X, au pătruns prin efracţie în sediul televiziunii X TV., au deturnat emisia postului, modificând grila de programe si afişând pe banda derulantă informaţii calomnioase la adresa reclamantului X.

Justificarea invocată de grupul organizat de X pentru pătrunderea în sediul televiziunii a fost existenţa încheierii de şedinţă nr. X, în baza căreia aceştia au pretins că ei controlează în prezent societatea X SA, deci implicit televiziunea X TV, deoarece licenţa de emisie pentru acest post tv a fost preluată prin cesiune de X SA, de la acţionarul său majoritar, societatea X SRL.

De reţinut însă este faptul - de notorietate de altfel - că brandul "X TV" este concepţia şi proprietatea lui X, fiind creat şi asociat emisiunii cu acelaşi titlu, realizată de acesta cu mulţii ani în urmă la postul tv X TV, iar ulterior, prin înfiinţarea televiziunii sub numele de XTV. De asemenea, obţinerea licenţei de emisie tv s-a făcut de către *****, acesta fiind şi persoana responsabilă la CNA. Ori, în aceste condiţii, prin preluarea frauduloasă a televiziunii, X împreună cu persoanele auto-impuse drept administratori, folosesc fără drept atât licenţa tv, cât şi drepturile de proprietate conexe, proprietatea asociatului majoritar al FBN SRL. şi acţionar majoritar al X SA, reclamantul X.

Faţă de aceste aspecte, de prejudiciul imens de imagine creat prin difuzarea unor informaţii false, precum şi de inducerea panicii în rândul celorlalţi acţionari ai X SA, al telespectatorilor, al salariaţilor oneşti ai televiziunii şi de posibilitatea difuzării unor ştiri false, emisiuni neautorizate etc., se impune suspendarea urgentă a efectelor hotărârii sus-menţionate.

În susținerea cererii, reclamanții arată că, X S.A. are ca acţionar majoritar cu 87,27% pe X SRL, pe X (50,2%), care împreună cu soţia sa (X) deţin peste 75% din părţile sociale. Astfel, indirect, X este persoana care deţine (împreună cu soţia) capitalul majoritar al XS.A., respectiv 75,2%*87,27% = 65,62% din capitalul societăţii X S.A.. Ori, în aceste condiţii, este evident că acesta nu ar fi votat în AGA X S.A. împotriva propriilor interese, pentru înlocuirea lui din CA. X deţine 24,9% din capitalul X SRL.

Faptul că societatea X SRL. se afla în insolvenţă, impunea verificarea cu atât mai mult a competenţelor de reprezentare a acesteia la data adoptării aşa-zisei hotărâri de înlocuire a consiliul de administraţie al X SA., dar ţinând seama şi de obiectul analizei: în procedura insolvenţei, potrivit dispoziţiilor art. 52 din legea nr. 85/2014, interesele asociaţilor sunt reprezentate de administratorul special, care, la data şedinţei, era X., potrivit Hotărârii AGA X SRL din X, publicată în BPI nr. X. Acest aspect a fost ignorat în hotărârea ale cărei efecte solicităm să fie suspendate.

Mai mult, pentru a hotărî (a vota legal) într-o şedinţă AGA a X S.A. şi - eventual - pentru o decizie în legătură cu administratorii acelei societăţii, fie administratorul judiciar (legal investit), fie cel special al X SRL., aveau obligaţia de a convoca mai întâi o AGA la X SRL., pentru a stabili obiectul şi limitele mandatului administratorului special în AGA la X S.A. . Nu există nici un temei legal (o dispoziţie în Legea nr. 85/2014) care să prevadă că drepturile asociaţilor X SRL., în raport cu interesele lor proprii faţă de calitatea de acţionar majoritar al X la X, erau suspendate. O atare interpretare, contrară spiritului legii, dar şi Legii 31/1990, ar duce la concluzia - lipsită de logică juridică - a faptului că o singură persoană, administratorul special (care poate să nici nu fie asociat/acţionar al societăţii, iar Ungureanu Gică nu era asociat al X SRL.), să dispună după bunul plac de dreptul de proprietate al asociaţilor...

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea reprezentării exclusive a asociaţilor de către administratorul special, aceasta interpretare (excesivă şi în afara spiritului legii) nu prezumă sub nicio formă, dreptul acestuia de a decide în contra intereselor asociaţilor şi fără o consultare (fie ea şi informală) a acestora. Ori administratorul special X (numit iniţial de asociatul minoritar X, în AGA din X 2016, într-o şedinţă convocată cu doar două zile înainte, de fostul administrator judiciar), a lucrat doar sub comanda asociatului minoritar ****, împotriva societăţii şi a asociaţilor majoritari, în scopul intrării acesteia în faliment si nu pentru reorganizarea judiciară a acesteia. În acest context, verificarea condiţiilor adoptării Hotărârii AGA din X.2017, pretins legale de către X, impunea deci şi analiza existenţei unui mandat legal pentru votul exprimat în AGA - X S.A. de către acţionarul majoritar X SRL. Un atare mandat, pentru înlocuirea Consiliului de administraţie nu a existat  pentru simplul motiv că nu a existat nici convocator legal şi nici o decizie în acest sens adoptată de asociaţii X SRL.

La data adoptării aşa-zisei hotărâri AGA, X.2017, administratorul judiciar X SPRL, care în realitate s-a erijat în reprezentantul absolut al X SRL, deci şi al asociaţilor acesteia (prin manevrarea după bunul plac şi interesele obscure ale lui X, a administratorului special Ungureanu Gică), fusese înlocuit încă din data de X.2017 (potrivit BPI anexat), cu CM X. în plus, această înlocuire a fost consemnată şi şi în încheierea de şedinţă din X.2017, de către instanţa de insolvenţă (judecătorul sindic). Astfel, cel mai târziu la data de X.2017, a încetat exercitarea legală a atribuţiilor sale de administrator judiciar pentru X SPRL. Pentru acest motiv, toate actele exercitate de acesta după data de X.2017, au devenit abuzive, întrunind elementele constitutive ale abuzului în serviciu contra intereselor asociaţilor (majoritari) ai X SRL. Susţinerile unor persoane, experte în insolvenţă, că nu au avut cunoştinţă despre înlocuirea lor nu pot fi evident primite, cât timp orice practician în insolvenţă are obligaţia de a consulta zilnic BPI cu privire la firmele pe care le gestionează şi avea obligaţia profesională de a fi prezent ia termenele de judecată pentru societatea X SRL., al cărei administrator judiciar a fost. Ori, dacă lipsa de la termenul din 08.05.2017 poate fi justificată prin faptul că fusese înlocuit, atunci, rămân total nejustificate actele îndeplinite după această dată.

Peste toate cele de mai sus, se suprapune lipsa verificării de către hotărârea apelată a publicării legale în Monitorul Oficial a Hotărârii AGA a cărei menţionare în Registrul comerţului se solicita de către X.

Astfel, la data pronunţării Sentinţei atacate, Hotărârea AGA nelegală invocată de auto-intitulatul Preşedinte al CA al X SA, nu fusese publicată în M.O.R. - si nu a fost publicată nici până la data apelului (X.2017), ori data prezentei cereri de suspendare - în schimb, la data de X.2017, a fost publicată în M.O.R. nr. X, Hotărârea adoptată legal de către AGA, convocată legal pentru X.2017. Cu alte cuvint, la momentul pronunţării hotărârii apelate, exista deja publicată adevărata Hotărâre a Adunării generale a acţionarilor din X.2017.

Ori, este în afara oricărei îndoieli şi posibilităţi de contra-argumentare juridică şi logică, faptul că este inadmisibilă existenţa a două Hotărâri AGA în aceeaşi zi, pentru aceeaşi societate, dar cu conţinut diferit şi semnată de persoane diferite ca reprezentant legal, însă efecte faţă de terţi produce hotărârea AGA nepublicată în Monitorul oficial şi adoptata vădit fraudulos de un grup de persoane care nu reprezintă acţionarii majoritari .

În aceste condiţii, se apreciază că este pe deplin dovedită necesitatea şi urgenţa suspendării provizorii a hotărârii apelate.

Faţă de cele expuse mai sus, fără a prejudeca fondul, suspendarea se impune deoarece este inadmisibilă punerea în executare prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti (sentinţă, încheiere), a unei hotărâri AGA X.S.A, nepublicate în Monitorul oficial (o atare verificare nu prejudeca fondul) şi a cărei validitate este contestată de acţionarii majoritari dovediţi ai societăţii (a se vedea apelurile declarate în cauzele nr. X şi nr. X).

Este de asemenea inadmisibilă existenţa în circuitul civil a două hotărâri AGA, adoptate în aceeaşi dată (X.2017), pentru aceeaşi societate (X SA), dar de acţionari diferiţi şi semnată ca reprezentant legal (preşedinte CA), de persoane diferite. Verificarea existenţei acestor două hotărâri, nu poate fi considerată prejudecare a fondului. De asemenea, fără a prejudeca fondul, se poate lesne constata că în convocatorul legal emis (publicat în M.O.R. nr. X) pentru şedinţa AGA din X.2017, nu există un punct 7 pe ordinea de zi, referitor la înlocuirea Consiliului de administraţie.

Majorarea prejudiciului adus societăţii X S.A. şi acţionarilor săi majoritari (X SRL., X) şi inducerea falimentului X SRL., sub masca interesului legitim şi aparenţei de drept.

Încă din 30 Decembrie 2016, data AGA - X SRL., convocată (nelegal) cu doar două zile înainte, ia 27.12.2016, de fostul administrator judiciar, X a profitat de neatenţia asociaţilor majoritari ai X (X, X care nu au urmărit deschiderea procedurii de insolvenţă şi nu au cunoscut despre această convocare) şi de încrederea existentă faţă de el, numind drept administrator special o persoană care nu era asociat în societate (X), care nu putea cunoaşte administrarea acesteia şi care, ulterior s-a dovedit a lucra împotriva intereselor asociaţilor majoritari.

X şi-a justificat întreaga atitudine prin intenţia de salvare a societăţii X SRL., afirmând în toate mediile că X doreşte falimentarea acesteia. Pentru a da aparenţă de legalitate faptelor sale, X a justificat că încheierea unui contract de credit de către X şi asumarea unei garanţii (fidejusiune) din partea societăţii X SRL. pentru acel credit îi afectează interesele şi duc la falimentul societăţii. în realitate, X a fost asigurat în repetate rânduri că nici el, nici XSRL., nu vor avea nimic de suferit ca urmare a acelui credit, deoarece X va încheia o tranzacţie în acest sens cu Banca Transilvania şi nu se va ajunge la nicio consecinţă păgubitoare pentru societate sau asociaţi, în acest sens, s-a depus în dosarul de insolvenţă adresa Băncii X prin care se confirmă negocierile pentru tranzacţie.

Argumentele suplimentare pentru care susţinerile auto-numitului preşedinte al CA al X S.A., X, nu sunt coerente si concludente si dovada lipsei interesului său legitim în acţiunile prin care, în realitate, a urmărit premeditat preluarea Televiziunii X TV sub aparenta legalităţii, sunt:

- preluarea creanţei iniţiale a XS.A. împotriva X SRL. s-a făcut pentru a prelua controlul procedurii insolvenţei, sub aparenţa sprijinului societăţii al cărei asociat minoritar era, cunoscând că asociatul majoritar, X, are intenţia plăţii acelei creanţe, plată care nu s-a făcut până în acel moment din lipsa unor fonduri pe care doar asociaţii ie puteau furniza societăţii, deoarece societatea nu mai avea o activitate comercială propriu-zisă;

- X SRL, este proprietarul licenţei de emisie pentru postul X TV, licenţă obţinută prin efortul nemijlocit al asociatului majoritar X, numitul X. intrând ulterior în societate, prin preluarea părţilor sociale deţinute anterior de X (soţia lui X - un alt administrator auto-propus al X S.A., prin hotărârea AGA nelegală din X.2017);

- la data intrării în societatea X SRL, ca asociat. X. a cunoscut despre existenţa creditului şi garanţiei acordate de societate;

- X SRL. a cesionat licenţa de emisie tv către X S.A.;

- pentru a păstra posibilitatea falimentului FBN SRL. (pentru care a şi optat în Adunarea creditorilor din X.2017) şi pentru a zădărnici încheierea unei tranzacţii între X şi Banca X, X a introdus mai multe cereri, atât în procedura insolvenţei (cauza X), cât şi separat (cauza nr. X) pentru anularea Hotărârii AGA - X SRL., prin care s-a aprobat garantarea creditului faţă de Banca X;

- profitând de faptul că Banca X, creditor majoritar în procedura insolvenţei, era concentrată pe încheierea unei tranzacţii de stingere a creanţei sale, nu pe continuarea procedurii şi falimentul X SRL., X, devenit şi el creditor al propriei societăţi, a numit drept administrator judiciar societatea X SPRL - Braşov, care, aşa cum dovedim cu actele şi faptele acesteia, a lucrat împotriva X SRL., pentru intrarea acesteia în faliment, interesul - de conivenţă cu asociatul X P.A. - fiind preluarea controlului total al X SRL., care era acţionar majoritar al X S.A. şi, pe această cale, preluarea televiziunii X TV., fie pentru modificarea programului editorial, fie pentru desfiinţarea acesteia.

- este de notorietate faptul că acest post tv s-a lăudat cu independenţa sa editorială sub logo-ul "TELEVIZIUNEA X" şi că a criticat continuu şi dovedit mulţi politicieni şi funcţionari publici incorecţi din România, indiferent de apartenenţa lor politică;

- pentru a dovedi intenţiile sale de scoatere a X SRL din procedura insolvenţei, asociatul majoritar *****, a lansat la X procedura ofertei reale de plată pentru stingerea creanţei asociatului minoritar X asupra societăţii, prin achitarea creanţei, urmând a fi depusă la instanţa de insolvenţă şi tranzacţia cu Banca X, astfel stingându-se toate creanţele declarate la masa credală şi putând fi închisă procedura insolvenţei X SRL;

- asociatul-creditor al X SRL., X., a refuzat încasarea creanţei în faţa executorului judecătoresc la data de X, suma fiind consemnată la dispoziţia sa. De altfel, avocatul "creditorului" X a declarat la termenul din data de X că va solicita anularea ofertei reale de plată, pe motiv că plata nu ar fi fost făcută de societate, ci de X (asociatul majoritar). Această abordare de refuz al încasării creanţei, dovedeşte pe deplin că adevăratul scop al asociatului-creditor X nu era de fapt recuperarea creanţei, ci controlul asupra XSRL. şi - indirect - asupra X S.A. şi a Televiziunii X TV.

- pentru finalizarea procedurii ofertei reale de plată, X a fost citat de executorul judecătoresc pentru înmânarea recipisei de consemnare, la data de X, acesta neprezentându-se nici de această dată pentru încasare;

- cunoscând despre încheierea tranzacţiei cu Banca X şi simţind că prin oferta reală de plată va pierde şi orice posibilitate de control asupra X SRL.., care va putea ieşi astfel din insolvenţă, X a declanşat preluarea prin efracţie a televiziunii, ia data de X.2017.

Faţă de aceste aspecte consideră că prezenta solicitare de ordonanţă preşedinţială este pe deplin admisibilă şi întemeiată, hotărârea atacată fiind dintre cele prevăzute la art. 448 pct. 10 Cod procedură civilă.

 În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 997 şi urm. Cod procedură civilă, raportate la art. 450 Cod procedură civilă.

Probe: înscrisurile anexate, respectiv: apelul declarat împotriva hotărârii a cărei suspendare se solicită; extras din  Buletinul  Procedurilor de  Insolvenţă  nr. X  privind înlocuirea administratorului judiciar X SPRL.; copia Încheierii de şedinţă din data de X, a judecătorului sindic privind insolvenţa societăţii X SRL.; extras din Buletinul Procedurilor de Insolvenţa nr.X, privind numirea ca administrator special al X SRL. a d-lui. X; extras din Buletinul Procedurilor de Insolvenţa nr.X; extras din Buletinul Procedurilor de Insolvenţa nr.X; Hotărârea AGA din X şi publicată în Monitorul Oficial nr. X; convocatorul emis de preşedintele Consiliului de administraţie al X, X, publicat în Monitorul oficial X; copia deţinută de reclamanți a Hotărârii AGA din X; adresa emisă de X SPRL cu nr. X din X; extras ORC cu acţionariatul X S.A; dovada ofertei reale şi recipisa de consemnare a sumei creanţei pentru creditorul X.

La termenul de judecată de azi, tribunalul din oficiu în temeiul art. 450 cu referire la art. 719 alin.7 C.proc.civ. a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanțe, excepție asupra căreia reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.450 C.proc.civ., ”suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel.

(2) Cererea se va depune la prima instanţă sau, după caz, la instanţa de apel. În această din urmă situaţie, la cerere se va alătura o copie legalizată a dispozitivului hotărârii.

(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

(4) Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum va fi stabilit de instanţă în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3).

(5) Până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. (4)”

Prin cererea de emitere a ordonanței președințiale, reclamanții X, şi X SRL,  prin administrator judiciar CII X au solicitat suspendarea provizorie a efectelor și executării sentinței civile nr.X pronunțată de Tribunalul X, Secția X (filele 47-48 dosar), sentință împotriva căreia s-a formulat apel, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 13-19 din dosar.

Apreciază Tribunalul, văzând dispozițiile legale sus enunțate, că, fiind vorba despre o hotărâre judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, cererea de suspendare provizorie a acesteia trebuie soluționată de instanța ierarhic superioară, textul de lege fiind clar în acest sens.

Împrejurarea că reclamanții au înțeles să depună cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii judecătorești, la instanța care a pronunțat soluția, în fond, nu poate fi asimilată unei prorogări legale de competență, dispozițiile art.450 alin.2 și 5 C.proc.civ.. fiind fără echivoc.

În raport de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 450 cu referire la art.997-998 C.proc.civ.,va admite excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de instanţă, din oficiu, și, pe cale de consecință, va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze privind pe reclamanții X şi X SRL, prin administrator judiciar CII X în contradictoriu cu pârâta X SA, în favoarea Curții de Apel X, Secția X sau X Civilă (aceasta fiind instanța competentă material potrivit art.450 alin.2, 3 și 5 C.proc.civ.)

PENTRU  ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de instanţă, din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a prezentei cauze privind pe reclamanții X, CNP X domiciliat în X şi cu domiciliul ales la X (persoană desemnată cu primirea corespondenței, X) şi X, J X, CUI X cu sediul în X prin administrator judiciar CII X, cu sediul în X în contradictoriu cu pârâta X, CUI X, cu sediul în X, în favoarea Curții de Apel X, Secția a X sau  X Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată  în şedinţă  publică, azi  19 octombrie 2017.

 

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red.jud. X./X octombrie X

Dactilo. X /5 ex./XXXX 2017

Comunicat ……………………

Ex. ……………………