Anulare act

Sentinţă civilă 513 din 03.06.2021


Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul A în calitate de proprietar al  imobilului din mun.A., str. P., a solicitat anularea parțială a H.C.L.M. A. nr.X/2015, având în vedere faptul că imobilul său nu îndeplinește criteriile pentru încadrarea în zona B, de impozitare, cu consecința încadrării acestuia în zona D, de impozitare .

În conformitate cu  prevederile art.129 alin.l și alin.2 din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, Consiliului Local îi este atribuit dreptul și obligația de a adopta hotărâri în toate problemele de interes local, inclusiv cele prevăzute la alin.2 lit.b) ”atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;" . Astfel,  lit.c) prevede că  atribuția de a stabilii și aproba impozitele și taxele locale, în condițiile legii îi revine Consiliului Local.

Coroborând dispozițiile menționate mai sus cu dispozițiile art.453 lit.i. din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, care definesc zonele ca fiind „ zone din cadrul localității - zone stabilite de consiliul local, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului " , pârâtul A.  a adoptat hotărâre prin care a stabilit zonele de impozitare ale municipiului, în funcție de poziția acestora față de rețelele edilitare, de dezvoltarea zonei respective, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ - teritoriale, conform documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism.

În temeiul acestei hotărâri,  imobilul reclamantului, la fel ca și toate celelalte imobile situate administrativ pe strada P,  a fost încadrat în zona de impozitare B, reclamantului fiindu-i emisă decizie de impunere pentru plata impozitului, în considerarea acestei încadrări, aspect necontestat de pârât.

Cu toate acestea, din probele existente la dosar - anume planșele fotografice care surprind starea carosabilului în dreptul imobilului reclamantului, adresa emisă de Primăria A. numitului G.E, cu domiciliul pe str. P, prin care autoritățile locale recunosc faptul că porțiunea respectivă urmează să fie reabilitată, adresa prin care Primăria A. recunoaște faptul că acest drum nu este asfaltat, adresa prin care Primăria A. recunoaște faptul că acest drum nu are iluminat public - instanța reține că imobilul reclamantului se încadrează, potrivit criteriilor de zonare în zona D, respectiv în zona C după introducerea iluminatului stradal, care a avut loc potrivit afirmațiilor necontestate ale reclamantului, în luna decembrie a anului 2020.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1 și 8 L.554/2004 rezultă că în materia contenciosului administrativ, interesul, ca o condiție de fond privind  exercitarea acțiunii, este recunoscut unei persoane vătămate într-un drept sau a unui interes legitim. În speță, vătămarea reclamantului este dovedită prin stabilirea unui impozit disproporționat pentru imobilul său, care nu beneficiază de utilitățile specifice zonei B, vătămare pe care, de altfel pârâții o consideră firească.

În considerarea acestui aspect, instanța reține că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în ceea ce privește imobilul său, iar nu întregul sector al străzii P. care nu beneficiază de utilitățile specifice zonei B, interesul fiind mărginit și justificat doar la acest imobil.