Conform art. 119 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2594/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, „cererea de înregistrare a menţiunii privind schimbarea sediului social va fi însoţită de înscrisurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. b) şi f) şi la art. 115 şi de dovada privind plata tarifului legal de publicitate şi, după caz, a tarifului poştal, în original sau în copie certificată”.
Potrivit art. 69 alin. 1 lit. c, ce face referire la „avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, în original; în cazul societăţilor, avizul nu este necesar atunci când administratorul sau, după caz, administratorii declară pe propria răspundere faptul că la sediul social nu se desfăşoară activitate”.
În speţă, reclamanta susţine că, în lipsa declaraţiei pe propria răspundere că nu există vecini direct afectaţi de faptul că societatea C.E. SRL va avea punctul de lucru cu activitatea „Alte activităţi anexe transporturilor” la adresa din Oradea, str. M. C., nr. xx, judeţul Bihor, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru autorizarea desfăşurării activităţilor secundare de transport la sediul pârâtei.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că, imobilul unde se desfăşoară activităţile comerciale cod CAEN 5221şi 5229 este un imobil format din casă şi curte proprie, nu este un imobil colectiv aflat sub incidenţa legii 196/2018, astfel că, la schimbarea destinaţiei din locuinţă în sediu social, respectiv punct de lucru, nu este necesar acordul vecinilor.
Curtea de Apel București
Hotărârea Consiliului de administraţie privind majorarea capitalului social prin aport în natură. Acţiune în constatarea nulităţii absolute formulată de terţ. Condiţii de exercitare - interesul personal ocrotit juridic.
Judecătoria Vatra Dornei
Somaţie de plată
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Litigii cu profesioniști. Recurs exercitat de un creditor al societății reclamante, în faliment, împotriva sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar
Tribunalul Mehedinți
Opoziţie împotriva deciziei asociatului unic privind cesionarea cu titlu oneros a părţilor sociale
Curtea de Apel Oradea
Apel. Procedura insolvenței. Contestație tabel preliminar. Obligația depunerii cererii de înscriere creanță de către creditorul care a formulat o asemenea cerere în procedura de lichidare administrativă