Obligaţie de a face

Sentinţă civilă **** din 09.11.2020


Dosar nr. .......

ROMÂNIA

Tribunalul Bucureşti

Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal

Sentința civilă nr.....

Şedinţa publică din data de  ......

Instanţa compusă din:

PREŞEDINTE:......

GREFIER:.......

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile, având ca obiect obligaţia de a face privind pe  reclamantul ..... în contradictoriu cu pârâţii .......

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns reclamantul prin apărător ales, având împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecăţii ,după care:

Tribunalul, verificându-şi competenţa în temeiul art. 131 C.proc. civ., după ascultarea reprezentantului reclamantului constată că este competent a soluţiona prezenta cauză general şi material raportat la dispoziţiile  art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ coroborate cu  dispoziţiile art.  95 pct. 1 C.proc.civ., în baza art. 238 alin. 1 C.proc. civ, estimează durata cercetării procesului la 10 zile, în baza dispoziţiilor art. 258 alin. 1 C.proc. civ., încuviinţează proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei şi dispune administrarea ei la termenul de azi potrivit art. 260 alin. 1 C.proc. civ.

Nemaifiind alte cererii de formulat, excepţii de invocat, tribunalul, în baza art. 392 C.proc. civ., declară dezbaterile deschise și acordă reprezentantului reclamantului cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin apărător ales, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Arată că cererea a fost depusă în data de ....., că pârâții au fost notificați în data de ....., dar că nici până în prezent nu au soluționat cererea. Cu cheltuieli de judecată constând în cuantumul taxei de timbru.

Tribunalul, în baza art. 394 C.proc. civ., declară dezbaterile închise și reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal  în data de ...., sub nr. ..., reclamantul ... în contradictoriu cu pârâţii ..... a solicitat ca instanța să constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâți a cererii de redobândire a cetățeniei române și să oblige pârâții la soluționarea cererii, la emiterea şi comunicarea Ordinului de redobândire/respingere a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales de îndată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în esenţă,  reclamantul a arătat că  a depus cererea la data de ....., dar că nici până în prezent nu a primit un răspuns, deşi termenul prevăzut de lege este de 5 luni. La data de ..... a notificat depăşirea termenului, dar nici după această notificare cererea nu a fost soluţionată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 9 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 11, 16, 19 şi urm. din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, modificată şi completată, O.U.G.  nr. 5/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Cetăţenie , art. 1, 2, 7, 8, 13 alin. 4 şi 16 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi practică judiciară.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copie certificată înscrisurile invocate.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de .... lei.

La data de ....,  pârâta ..... a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

A arătat că cererea depusă la data de .... a fost înregistrată sub nr.. ...., că, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. ....., inspectorii Corpului de control al ministrului au efectuat un control la ...., începând cu data de ..... și că, urmare a acestui demers, prin adresa ..... din ...., preşedintele .... a dispus măsura păstrării și conservării a unui număr de .... de cereri de redobândire a cetăţeniei române, în lista anexă, la poziţia ....  figurând și dosarul de cetăţenie română al domnului .....

Ulterior, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă ..... în dosarul nr. ....., în data de .... fiind ridicate o serie de înscrisuri și dosare de cetăţenie de la sediul .....

Prin adresa ....., ..... a solicitat Secţiei de ....., informaţii suplimentare privind măsurile dispuse în cauză pentru a putea lua măsurile legale ce se impun, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 21/1991 privind cetăţenia română.

Prin adresa de răspuns din ..... Secţia .... a informat .... că, în cauză, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, fiind efectuate cercetări, care privesc, printre alte aspecte și modul de soluţionare a dosarelor de acordare a cetăţeniei române.

Nemaifiind solicitări suplimentare din partea organelor de cercetare penală, cu privire la dosarul de cetăţenie al domnului ......., acesta urmează să fie reanalizat de către membrii desemnaţi de preşedintele ....., sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 11 din legea cetăţeniei române, iar în temeiul art. 19 alin. (1) preşedintele ..... va emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române.

Faţă de cele ce preced, învederează instanţei că nu a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, astfel cum pretinde acesta, în dosarul său de redobândire a cetăţeniei române fiind dispuse măsurile prevăzute de Legea cetăţeniei române, drept pentru care  solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 204 C.proc.civ.,  Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, modificată şi completată,  Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ  și practică judiciară.

A solicitat proba cu înscrisuri și judecata în lipsă.

A fost depus  dosarul de redobândire a cetăţeniei române nr. .......

Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

La data de ....,  reclamantul .... a depus la  pârâta ..... cererea privind redobândire a cetăţeniei române.

Aici s-a format dosarul  nr. .... şi s-a stabilit primul termen la ... , conform art. 16 alin. 2 lit.c Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, modificată şi completată.

La data de ....., reclamantul  a notificat depăşirea termenului de 6 luni, dar nici până în prezent cererea nu a fost soluţionată.

Art. 11 din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, modificată şi completată, prevede dreptul foștilor cetățeni români de a redobândi cetățenia română, respectiv, persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).

Potrivit art. 16, alin. 2 lit. c, Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluţie, dispune:  fixarea primului termen, la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, la cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii. De asemenea, tot atunci, Preşedintele Comisiei dispune prin rezoluţie, solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea de către solicitant a condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea cetățeniei române. Aceste relații trebuie comunicate Comisiei într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile, iar în situaţii excepţionale, în limitele termenului de cel mult cinci luni de la înregistrarea cererii.

Reclamantul a dedus judecăţii nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererii de redobândire a cetăţeniei române, asimilată de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ cu actul administrativ unilateral, cererea încadrându-se astfel în prevederile art. 8 alin. 1 teza a II-a şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. 1 lit. h şi art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care asimilează actului administrativ unilateral nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, definită de lege ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, prin raportare la termenul de 5 luni  prevăzut de art. 16 alin. 2 lit.c din Legea nr. 21/1991.

Tribunalul reţine că pârâţii aveau obligaţia de a soluţiona cererea în termen de 5 luni de la data înregistrării acesteia, apărările pârâţilor neputând fi reţinute în contextul în care toată procedura trebuie să fie realizată în acest termen, nu doar verificarea condiţiilor de către Comisie, astfel cum rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 16, alin. 2 lit. c din Legea nr. 21/1991.

Tribunalul constată că pârâţii au refuzat nejustificat să soluţioneze cererea de redobândire a cetăţeniei romane în termenul prevăzut de lege,  termen  rezonabil de altfel, iar acest comportament reprezintă o vătămare în drepturile reclamantului recunoscute de Constituţie şi de legislaţia româna în vigoare, fiind în contradicţie cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396/14.06.2002, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 490 din 09.07.2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, precum şi redobândirea acesteia.

În consecinţă, cererea urmează să fie admisă  aşa cum a fost formulată.

Având în vedere art. 451 C.proc.civ., constatând îndeplinite condiţiile art. 452 C.proc. civ., în baza art. 453 C.proc.civ., pârâții vor fi obligați, în solidar,  să plătească cheltuielile de judecată, respectiv cuantumul taxei de timbru  de ..... lei, întrucât culpa acestora în derularea prezentului litigiu este evidentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de  reclamantul ....., cetăţean ...., născut la data de ....., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în .......  - persoană însărcinată cu primirea corespondenţei fiind av. ...... în contradictoriu cu pârâţii ......şi ......., citat la locul de muncă din .......

Constată nesoluționarea în termen a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Obligă pârâţii să soluţioneze cererea, să emită  ordinul de redobândire cetățenie sau de respingere și să îl comunice de îndată reclamantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de ...... lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la sediul Tribunalului Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, .......

 PREŞEDINTE GREFIER

.............................................. ...............................................................

Red./Dact. Jud. ...

5 ex. ....

Prin decizia civilă nr. .......... pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal  a fost respins recursul ca nefondat..