: litigii cu profesionişti – concurenţă neloială

Cuprins:

„În fapt, începând cu anul 2010, reclamanta s-a axat pe obiectul de activitate vizând producerea şi comercializarea produselor şi oferirea serviciilor corespunzătoare claselor 16, 30, 35 si 43, din clasificarea de la Nisa, fiind titularii mărcii înregistrate sub nr. M 2010 03068 „Sombrero Crochete Mexicane si a modelului nr.019761.

Aceştia reclamă faptul că pârâta W F SRL comercializează produse identice cu ale lor, dar de calitate mai slaba, in ambalaje identice/similare cu marca reclamantei înregistrata. Aceasta activitate ilicita este de natura sa creeze confuzie în rândul publicului consumator şi să le producă grave prejudicii materiale si morale.

Acţiunea în contrafacere presupune întrunirea în mod cumulativ a trei condiţii, respectiv: mărcile aflate în conflict să fie identice sau similare din punct de vedere auditiv, vizual sau conceptual, produsele pentru care sunt utilizate să fie identice sau similare şi să existe risc de confuzie pentru publicul relevant, care include riscul de asociere.

Analiza identităţii sau similarităţii dintre mărci trebuie făcută din punct de vedere vizual, auditiv şi conceptual. Ceea ce contează este impresia generală pe care marca o produce consumatorului.

Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa comunitară (în cauza T-437/11 Golden Balls Ltd. Contra OAPI ş.a.), două mărci sunt similare atunci când din punctul de vedere al publicului relevant există între ele o identitate cel puţin parţială, în ceea ce priveşte unul sau mai multe aspecte pertinente.

Astfel cum s-a constatat în jurisprudenţa, sunt pertinente aspectele de ordin vizual, auditiv şi conceptual (Hotărârea Curţii din 11 noiembrie 1997, SABEL, -251/95, Rec, p. 1-6191, punctul 23, şi Hotărârea Curţii din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik 1eyer, C-342/97, Rec, p. I-3819, punctul 25)."

Riscul de confuzie între cele două mărci în percepţia publicului nu se prezumă ci trebuie dovedit, inclusiv atunci când este vorba de mărci notorii, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-251/95 Sabel BV v Puma Ag (1997) ECR 1-6191, respectiv cauza C-39/97 Canon Kabushiki Kaisha v Metro - Goldwyn - Meyer inc. (1998) ECR 1-5507.

În analiza semnelor aflate în conflict instanţa porneşte de la regula conform căreia similaritatea, având drept consecinţă riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, se apreciază prin prisma asemănărilor şi nu a deosebirilor dintre ele, fiind suficient să existe asemănare într-un singur domeniu – fie vizual, fie auditiv, fie conceptual, dacă induce publicul în eroare. Aceasta din punctul de vedere al consumatorului obişnuit din segmentul relevant de public, rezonabil de bine informat şi atent în distingerea produselor similare, ţinând cont  totuşi de faptul că produsul în cauză se adresează unei game largi de consumatori.

Două semne se găsesc în situaţia de a fi similare când, fără a fi identice, se asemănă una cu cealaltă, iar în aprecierea similarităţii mărcilor combinate elementele verbale beneficiază de preferinţă în raport cu cele figurative, având în vedere că acestea se percep pe cale auditivă.

Vizual, instanţa constată că cele două semne sunt diferite ca şi prezentare grafică, fotografiile depuse în dovedire nefiind color şi astfel neputând identifica similitudine sub aspect coloristic.

Astfel, din planşele foto de la dosar, se poate observă că pe ambalajele, tip pălărie folosite de reclamantă există desene diferite faţă de cele utilizate de pârâtă, şi, de asemenea, pe ambalajele aparţinând pârâtei se află inscripţionat ”sombrero” iar pe ambalajele folosite de pârâtă „churros”.

De asemenea, pe ambalajele simple, fără forma de pălărie, apar imagini diferite, respectiv pe ambalajul utilizat de reclamantă imaginea unui mexican iar pe cele ale pârâtei imaginea de gogoşi chiurros.

Ambele produse sunt comercializate însă în ambalaje de carton asemănătoare, dar nu identice. Această oarecare asemănare, singură, nu poate duce la concluzia existenţei unei similarităţi între cele două semne.

 Din punct de vedere auditiv instanţa constată că între ”sombrero” şi „churros” nu există similaritate auditivă. Ca şi traducere, sombrero desemnează pălăria mexicană iar churros reprezintă gogoşi spaniole.

Conceptual, semnele grafice de pe cele două ambalaje sunt diferite.

Din declaraţiile celor doi martori, rezultă că pârâta comercializa produse asemănătoare, diferea desenul dar aveau formă identică.

Or, în speţă, semnele în cauză nu prezintă o identitate sau o similitudine conceptuală ridicată, ci, cel mult, o similitudine redusă ce rezidă din faptul că ambele desemnează, în fapt, vânzarea de gogoşi mexicane/spaniole.

Astfel, aşa cum a statuat şi curtea europeană (în cauza T-437/11 Golden Balls Ltd. Contra OAPI ş.a.), această similitudine conceptuală redusă – chiar foarte redusă –, care necesită o traducere prealabilă, nu poate fi suficientă pentru a compensa diferențele vizuale și fonetice existente.

În acest context, rezultă, într adevăr, din jurisprudența constantă a curţii europene (în cauza T-437/11 Golden Balls Ltd. Contra OAPI ş.a.), că posibilitatea ca o simplă similitudine conceptuală între două mărci să creeze un risc de confuzie în cazul în unei similitudini a produselor nu poate fi exclusă, cu condiția totuși ca marca anterioară să aibă un caracter distinctiv ridicat. Similitudinea conceptuală redusă, nu poate fi suficientă, în împrejurările speței, pentru a crea, singură, un risc de confuzie în percepția publicului vizat.

În consecinţă, instanţa va înlătura argumentele reclamantei referitoare la reaua credință a pârâtei, neputându-se reţine intenţia de creare a unei false reprezentări a destinatarului produsului din perspectiva existenţei aceluiaşi produs, semnalarea unor asemănări nefiind suficientă pentru angajarea răspunderii, atâta timp cat elementele asemănătoare nu sunt semnificative. 

Instanţa apreciază că acţiunile părţilor se înscriu în cadrul liberei concurenţe, în condiţiile unei pieţe deschise, produsele oferite de cei doi operatori economici fiind utilizate în mod liber pe piaţă.

În considerarea celor reţinute mai sus, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.”

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 158/04.05.2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Domenii speta

Spete similare