Recunoaştere hotărâre arbitrală. Încuviinţarea executării. Condiţii

Recunoaştere hotărâre arbitrală. Încuviinţarea executării. Condiţii.

Sentinţa civilă nr.54/17.03.2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi reclamanta M I LTD a solicitat în contradictoriu cu pârâta T SRL recunoaşterea hotărârii arbitrale din 31.08.2021, pronunţată de Centrul Elveţian de Arbitraj în dosar nr.500125-2020 şi încuviinţarea executării în România a acestei hotărâri.

În motivarea de fapt a cererii a arătat că între părţi s-a desfăşurat litigiul având ca obiect obligarea pârâei la plata sumelor de bani datorate în temeiul contractului de vânzare nr…./12.12.2018.

Contractul prevedea o clauză arbitrală ce atribuia competenţa de soluţionare a disputelor în favoarea Instituţiei de Arbitraj a Camerelor Elveţiene.

Litigiul a fost soluţionat prin hotărârea din 31.08.2021, prin care pârâta a fost obligată la plata unor sume la care au fost calculate şi dobânzi penalizatoare.

A precizat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de Convenţia de la New York din 1958 şi prevederile art.1125 c.p.c., în sensul că diferendul poate fi soluţionat pe cale arbitrală în România, iar hotărârea nu conţine dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român, nefiind incidente niciunul dintre motivele de refuz ale recunoaşterii.

Există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele sentinţelor arbirale străine între România şi statul de pronunţare, în contextul în care Elveţia a aderat la Convenţia de la New York. Ambele ţări sunt şi membre ale Convenţiei de la Haga cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, fiind suprimată cerinţa supralegalizării prin aplicarea apostilei pe actul oficial, de către autoritatea competentă a statului emitent.

În drept a invocat art.1125-1133 cpc., Convenţia de la New York, Convenţia de la Haga.

Pârâtai legal citată au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca vădit nefondată.

Cererea are aspecte de informitate ce atrag soluţia de respingere ca inadmisibilă, deoarece nu întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă. Reclamantul are obligaţia de a prezenta documentele prevăzute în Convenţia de la New York, printre care şi sentinţa arbitrală în formă autentificată sau în copie certificată conform art.IV (1) (a), obligaţie ce nu a fost îndeplinită de reclamant.

A apreciat că aceasta trebuia în mod obligatoriu depusă odată cu cererea, iar în cazul neîndeplinirii condiţiei cererea este inadmisibilă.

Hotărârea nu a fost depusă împreună cu anexele acesteia, deşi în cuprinsul ei se face trimtiere la acestea. De asemeea, nu au fost depuse traduceri legalizate autorizate ale actelor necesar a fi depuse odată cu aţciunea, aşa cum impun dispoziţiile art.1128 alin.2 şi 1127 c.pr.civ. Or, în cauza de faţă, nici hotărârea arbitrală şi nici convenţia arbitrală nu au fost depuse în maniera în care să acopere aceste cerinţe. Nu se poate stabili nici cine a efectuat traducerea convenţiei arbitrale, în condiţiile în care traducerea legalizată în limba română nu a fost ataşată cererii. În lipsa acestor cerinţe obligatorii, cumulative şi imperative, acţiunea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

A invocat şi nelegala compunere a Tribunalului Arbitral, care nu a fost corect constituit în acord cu dispoziţiile Convenţiei de la New York şi ale art.1129 c.pr.civ. Faţă de dispoziţiile convenţiei arbitrale, după valoarea obiectului cererii cauza trebuia soluţionată de un tribunal arbitral compus din 3 arbitri, clauza fiind foarte clară în acest sens. În speţă, deşi valoarea obiectului cererii s-a ridicat la aproximativ 1.600.000 USD, a fost numit un arbitru unic, cu încălcarea convenţiei părţilor. În cauză sunt incidente dispoziţiile art.1129 lit.d c.pr.civ., tribunalul arbitral care a pronunţat hotărârea nefiind constituit conform legii.

A mai arătat că sentinţa a cărei recunoaştere se solicită se referă, în parte, la un diferend ce excede convenţiei arbitrale agreate de părţi. Hotărârea nu este nici definitivă, nefiind susceptibilă a fi recunoscută, deoarece, în sensul Convenţiei de la New York, noţiunea de „obligatorie” a fost utilizată cu sensul de „definitivă”.

În condiţiile art.V(1)(c) din Convenţie, părţile pot aduce în faţa Centrului de Arbitraj pretenţii ce decurg din sau în legătură cu contractul, legalte de vlabilitatea, nevalabilitatea, încălcarea sau rezileirea acestuia.

În speţa de faţă, pe lângă pretenţiile legate de pretinsa neexecutare culpabilă a contractului şi rezilierea acestuia, au mai fost solicitate despăgubiri constând în pierderea profitului, cheltuieli legate de manipularea şi depozitarea încărcăturii, costurile pentru finanţarea suplimentară, taxa de brokeraj aferentă vânzării compensatorii, toate acestea excedând în mod vădit convenţiei arbitrale.

Analizând cererea pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între M I LTD, în calitate de creditoare şi T SRL , în calitate de debitoare, s-a desfăşurat o procedură arbitrală în faţa Centrului Elveţian de Arbitraj, finalizată prin pronunţarea hotărârii din 31.08.2021, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumelor de bani indicate de reclamantă în cererea introdcutivă.

 Litigiul s-a întemeiat pe dispoziţiile contractului de vânzare nr…/12.12.2018 încheiat între părţi, contract care conţine o convenţie arbitrală. Contractul prevede faptul că arbitrajul va fi realizat  la Centrului Elveţian de Arbitraj din Lugano, potrivit regulilor acestuia.

Prin aceleaşi dispoziţii părţile au convenit ca diferendul va fi soluţionat de un singur arbitru, dacă valoarea acestuia este mai mică sau cel mult egală cu 1.000.000 euro, iar numărul arbitrilor va fi de 3 , dacă valoarea disputată depăşeşte această sumă. Valoarea obiectului se determină în euro, la cursul de schimb al Băncii Centrale Europene din data emiterii notificării de arbitraj.

În drept, sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei de la New York, care prevede la art.III că fiecare dintre Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele următoare.

Potrivit art. 1.125, orice hotărâre arbitrală dintre cele prevăzute la art. 1.124 este recunoscută şi poate fi executată în România dacă diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluţionat pe cale arbitrală în România şi dacă hotărârea nu conţine dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român.

Potrivit art.V din Convenţie, recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decît dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute a faptului că este incidentă una din situaţiile indicate în art.V, situaţii care se regăsesc transpuse în dispoziţiile art.1129 c.pr.civ.

Condiţia supralegalizării actelor prevăzută de art.1093 cpc nu este necesar a fi îndeplinită, având în vedere că atât România, cât şi Elveţia sunt membre ale Convenţiei de la Haga referitoare la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, iar originalul hotărârii are aplicată apostila de către autorităţile elveţiene.

Diferendul soluţionat între părţile din prezenta cauză constă în pretenţii rezultate dintr-un contract de vânzare comercial, litigiu care ar fi putut fi soluţionat pe cale arbitrală şi în România, iar hotărârea nu conţine dispoziţii contrare odinii publice de drept internaţional român. Aşadar, condiţiile sunt îndeplinite în cauză, reclamanta fiind în posesia unei hotărâri arbitrale definitive pronunţate de Centrul de Arbitraj din Elveţia, respectiv Hotărârea din 31.08.2021, asupra căreia a fost aplicată Apostila de la Haga.

Pârâta a invocat inadmisibilitatea cererii motivat de nerespectarea dispoziţiilor art.IV din Convenţie şi ale art.1128 c.pr.civ. referitoare la faptul că cererea reclamantei nu a fost însoţită de hotărârea arbitrală şi convenţia de arbitraj în original sau copie, traduse în limba română şi certificate pentru conformitate.

Instanţa apreciază că inadmisibilitatea ar putea fi invocată şi reţinută exclusiv în situaţia în care posibilitatea formulării cererii nu ar fi prevăzută de lege. Or, în situaţia dată, formularea unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri arbitrale străine este prevăzută de lege, cererea fiind admisibilă. Susţinerile pârâtei sunt de fapt apărări formulate pe fondul cauzei urmând a fi analizate odată cu acesta, iar nu ca o excepţie.

Aceste susţineri nu se verifică în speţă, având în vedere că reclamanta a ataşat cererii sale copie conformă cu originalul a hotărârii arbitrale, traducerea acesteia realizată de un traducător autorizat şi contractul părţilor cuprinzând convenţia de arbitraj, toate înscrisurile fiind certificate conform cu originalul.

 La data de 10.12.2021, anterior începerii regularizării cererii, au fost depuse hotărârea arbitrală în copie certificată, eliberată de Centrul Elveţian de Arbitraj la data de 22.11.2021, originalul traducerii acestei hotărâri, cu încheierea de legalizare a notarului public, traducerea contractului părţilor în copie certificată pentru conformitate, precum şi originalul hotărârii, cu Apostila de la Haga. Prin urmare, la data comunicării catre pârâtă a cererii şi a înscrisurilor anexate, toate condiţiile legale erau îndeplinite, iar excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă va fi respinsă ca nefondată.

Prin întâmpinare pârâta a formulat apărări întemeiate pe motivele de refuz prevăzute de art.1129 lit.d şi e c.pr.civ. respectiv recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existenţa uneia dintre următoarele împrejurări:(…)

d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;

e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedează termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi declarate executorii.

În ceea ce priveşte neconformitatea constituirii tribunalului arbitral conform convenţiei părţilor, instanţa constată că prin convenţia arbitrală părţile au convenit, în primul rând, ca diferendele rezultând din contract să fie soluţinate în conformitate cu regulile elveţiene de arbitraj internaţional ale Instituţiei de Arbitraj a Camerei Elveţiene în vigoare la data depunerii notificării de arbitraj.

De asemenea, în funcţie de valoarea obiectului litigiului au convenit şi ca tribunalul arbitral să fie constituit din unul sau din trei arbitri.

Cu privire la constituirea tribunalului arbitral, la pct.III paragraful 12 din hotărâre s-a reţinut că, în lipsa acordului părţilor de a desemna împreună un arbitru unic, au fost aplicate regulile art.7(3) din Regulile de arbitraj ale Instituţiei, arbitrul unic fiind desemnat de către Curtea de Arbitraj. Procedându-se astfel, s-a dat eficienţă voinţei părţilor în privinţa aplicării regulilor Instituţiei de Arbitraj, fiind respectată convenţia arbitrală.

Succesiunea evenimentelor, aşa cum a fost menţionată în hotărâre, confirmă faptul că , în final, a fost decizia părţilor ca litigiul să fie soluţionat de un arbitru unic.

Instanţa remarcă şi faptul că cererea reclamantei viza pretenţii în cuantul total de 8… USD, situaţie în care, în mod corect şi cu respectarea convenţiei arbitrale, a solicitat desemnarea unui arbitru unic, totalitatea pretenţiilor sale nedepăşind pragul de 1.000.000 euro stabilit prin contract.

Apărarea pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art.1129 lit.d c.pr.civ. şi art.V.1.d din Convenţie urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la caracterul nedefinitiv al hotărârii a cărei recunoaştere se solicită, instanţa constată că pârţile au stabilit prin convenţia arbitrală caracterul definitiv şi obligatoriu al hotărârii astfel pronunţate, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art.1129 lit.f c.pr.civ.

Referitor la apărarea constând în depăşirea limitelor convenţiei arbitrale, instanţa constată că la pct.309 din hotărâre arbitrul unic a reţinut că , urmare a încălcării contractului de către pârâtă, reclamanta a suferit mai multe tipuri de daune, iar câştigul nerealizat este inclus în mod explicit în domeniul de aplicare al pierderilor care pot fi solicitate ca daune interese, fiecare dintre acestea fiind analizate separat.

Toate tipurile de daune analizate în capitolul VIII lit.E pct.4.1-4.4 au fost rezultatul stabilirii culpei pârâtei pentru încălcarea cotnractului şi rezilierea acestuia.

Or, convenţia arbitrală a părţilor stabileşte competenţa Instituţiei sesizate pentru rezolvarea oricărui litigu, controversă sau pretenţie, inclusiv încălcarea sau rezilierea acestuia, motiv pentru care instanţa nu consideră că hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţie sau în afara limitelor fixate de aceasta.

Textul de lege recunoaşte posibilitatea instanţei de a respinge cererea numai în ipoteza în care pârâta probează existenţa acestei împrejurări. Or, prin probele administrate, pârâta din prezenta cauză nu a reuşit să-şi probeze afirmaţiile, ipoteza de la art.1129 lit.e c.pr.civ. neputând fi reţinută.

Din cuprinsul hotărârii arbitrale şi a contractului de vânzare, coroborate cu dispoziţiile art.1129 cpc, instan reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale pentru recunoaşterea hotării, nefiind incidente motivele de refuz al recunoaşterii prevăzute în lege.

Cu privire la executarea hotărârii arbitrale pe teritoriul României, reclamanta va trebui însă să se conformeze dispoziţiilor Legii nr.85/2014, având în vedere că s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă asupra debitoarei T SRL.

Pentru aceste motive, cererea de recunoaştere a hotărârii arbitrale urmează a fi admisă astfel cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare