Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. X/08.03.2021, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2020, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii principale, invocată de pârâţii persoane fizice.
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea principală promovată de reclamanta Comisia Locală P pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, prin Primar, cu sediul în oraşul P, jud. O, în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B M şi B M r, ambii cu domiciliul în oraş P, jud. O şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat L F, situat în jud. O şi pârâta Comisia Judeţeană O pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, cu sediul în, jud. O.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţii persoane fizice B M şi B M r contradictoriu cu Comisia Locală P pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, prin Primar şi Comisia Judeţeană O pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar.
S-a luat act că pârâţii persoane fizice îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea principală, explicitată la data de 19.10.2020 – fila 99 dosar şi fila 115, reclamanta a solicitat anularea înscrisului numit „Proces verbal de punere în posesie” din 20.05.1997 (fila 12 dosar) prin care este pus în posesie pârâtul B M cu suprafaţa de 6000 mp, adică 0,60 ha, ca fiind nelegal, apreciindu-se că în cauză operează nulitatea absolută a înscrisului întrucât acesta nu poartă număr de înregistrare în registrele Primăriei P şi nici semnătura Preşedintelui Comisiei de Fond Funciar, precum nici ştampila instituţiei.
De asemenea, înscrisul nu are corespondent în registrele agricole, dar nici în anexele 2a sau 2b la legile fondului funciar şi nu există o adeverinţă pentru suprafaţa în cauză şi nici un alt act de reconstituire premergător, singurul document existent la pârât, dar nu în arhiva instituţiei, fiind acest proces verbal.
Pentru acestea, reclamanta a menţionat că rezultă că la emiterea actului în cauză s-a realizat o încălcare a art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, însă, nefiind în prezenţa unui titlu de proprietate, ci numai a unui proces verbal de punere în posesie, act premergător, apreciază că nulitatea aplicabilă în cauză este cea prevăzută de art. 1247, art. 1250, art. 1225 alin. 2 şi art. 1238 alin. 2 Cod civil nou.
Instanţa a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv de nulitate în ce priveşte procesul-verbal de punere în posesie contestat şi nu se poate reţine în sarcina Comisiei locale existenţa unei culpe în executarea obligaţiilor referitoare la punere în posesie şi înaintarea documentaţiei pentru emiterea titlului de proprietate.
Astfel, art. III litera a din Legea nr. 169/1997 sancţionează cu nulitatea absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, respectiv când, prin emiterea acestor acte, nu s-a respectat vechiul amplasament.
Procesul-verbal de punere în posesie contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea fondului funciar, după parcurgerea acestei proceduri speciale.
Astfel, operaţiunea de efectuare a punerii în posesie presupune, în prealabil, realizarea în teren a delimitărilor necesare pentru efectuarea de măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei şi determinarea amplasamentului stabilit, conform art. 27 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, după efectuarea măsurătorilor, comisiile locale de fond funciar vor întocmi planurile de delimitare şi planurile parcelare, planuri ce vor fi supuse validării de către comisia judeţeană de fond funciar (art. 5 lit. f din HG nr. 890/2005), după validare, realizându-se punerea în posesie, în prezenţa persoanei solicitante.
Conform art. 36 alin. 1 din HG nr. 890/2005, pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20.
În cauză, comisia locală a întocmit procesul-verbal de punere în posesie în favoarea pârâtului B M.
Împrejurarea că acest înscris nu este regăsit în arhiva reclamantei şi nu poartă semnătura preşedintelui Comisiei locale de fond funciar nu prezintă relevanţă în cauză, cât timp aceste acte de reconstituire nu au fost anulate, iar pârâtului i s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate prin HCJ nr. X/18.08.1996, hotărâre ce nu a fost contestată şi desfiinţată în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991, astfel cum era necesar să existe temei juridic şi pentru procesul verbal în litigiu şi nu pe calea dreptului comun (vechiul Cod civil conform statuărilor instanţei din practicaua prezentei), cum a solicitat reclamanta şi au contestat valabil pârâţii-reclamanţi.
Numai prin dovedirea unor motive de nulitate în ce priveşte procesul-verbal de punere în posesie conform legislaţiei speciale se poate atesta nevalabilitatea unui act premergător reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate şi nu pe calea dreptului comun, având în vedere că procesul verbal de punere în posesie nu are o existenţă distinctă ca act juridic de drept comun, apt să producă efecte juridice per se, ci numai prin validarea acestuia de către Comisia judeţeană de fond funciar, aspect care în speţă nu a fost urmat de reclamantă.
Reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren sau constituirea acestui drept dacă nu l-a avut, se poate face atunci când persoana în speţă se află într-una din următoarele situaţii pe care legea le prevede:
- a fost membru cooperator şi a adus pământ în cooperative agricole de producţie sau i s-a preluat în orice mod teren de către acestea;
- este moştenitor al foştilor membri cooperatori care au adus pământ în cooperative agricole de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către acestea;
- a fost membru cooperator care nu a adus teren în cooperativele agricole de producţie sau a adus teren în suprafaţă mai mică de 5000 mp;
- nu a avut calitatea de cooperator, dar a lucrat în orice mod ca angajat în ultimii 3 ani de dinainte de 1991 în cooperative agricole de producţie;
- a fost deportat şi nu beneficiază de teren în condiţiile de mai sus;
- face parte dintr-o familie cu domiciliul într-o localitate cu excedent de teren agricol, situaţie în care poate primi teren agricol în limita de 10 ha (cererea se face în scris şi cu obligaţia de a lucra această suprafaţă);
- a fost membru cooperator care, după caz, a părăsit cooperativa agricolă de producţie, nu a muncit în cooperativa agricolă de producţie sau nu locuieşte în localitatea respectivă şi formulează cerere pentru terenurile ce au fost aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei;
- este moştenitor al foştilor membri cooperatori care, după caz, au părăsit cooperativa agricolă de producţie, nu au muncit în cooperativa agricolă de producţie sau nu au locuit în localitatea respectivă şi formulează cererea pentru terenurile care le-au fost aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei;
- a avut teren trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, fără să fi fost membru cooperator;
- este moştenitor al persoanelor cărora li s-a preluat teren, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie fără să fi fost membri cooperatori;
- este deţinător al titlului Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” sau „Mihai Viteazul Cu Spadă”, care a optat şi i s-a atribuit, la data împroprietăririi, teren arabil şi nu l-a înstrăinat;
- este moştenitor al unei persoane care a deţinut titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” sau „Mihai Viteazul Cu Spadă” care a optat şi i s-a atribuit, la data împroprietăririi, teren arabil şi nu l-a înstrăinat;
- i se poate atribui teren în suprafaţă de 10000 mp în echivalent arabil dacă a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă drept urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;
- i se poate atribui teren în suprafaţă de 10000 mp în echivalent arabil dacă este moştenitor al celor decedaţi ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;
- dacă au fost comasate în perimetrul unor cooperative agricole de producţie terenuri agricole, ca proprietar particular, şi nu a preluat în compensaţie alte terenuri;
- este moştenitor al unor persoane cărora li s-au comasat în perimetrul unor cooperative agricole de producţie terenuri agricole, ca proprietari particulari, şi nu au preluat în compensaţie alte terenuri;
- a avut terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe împădurite ce au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale;
- este moştenitor al unor persoane ce au avut terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe împădurite ce au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale;
- este cetăţean român cu domiciliul în străinătate sau a fost cetăţean român şi a redobândit cetăţenia română, indiferent dacă şi-a stabilit sau nu domiciliul în ţară.
Conform art. 5 din HG nr. 890/2005, comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale au următoarele atribuţii principale:
a) preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii;
b) verifică în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relaţiile şi datele necesare;
c) stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente şi consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;
d) completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite;
e) primesc şi transmit comisiei judeţene contestaţiile formulate de persoanele interesate;
f) întocmesc situaţii definitive, potrivit competenţelor ce le revin, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare şi parcelare întocmit;
g) întocmesc situaţii cu titlurile de proprietate eliberate în condiţiile art. 27 alin. (22) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cazurile în care proprietarii renunţă la titlul de proprietate pentru intrarea în legalitate şi înaintează comisiei judeţene propuneri de revocare a acestor titluri;
h) înaintează şi prezintă spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară, precum şi divergenţele produse şi consemnate la nivelul acestor comisii;
i) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, şi le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin;
j) analizează lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia locală este parte şi în funcţie de aceasta hotărăşte şi propune organului competent poziţia procesuală pentru termenele următoare;
k) sesizează organele competente pentru sancţionarea membrilor comisiei, când este cazul;
l) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează primarul, care înaintează sub semnătură acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
m) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.
Conform art. 6 din acelaşi act normativ, comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale:
a) organizează instruirea comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale şi asigură distribuirea legilor, a prezentului regulament, a hărţilor şi planurilor la zi, precum şi a altor materiale necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora;
b) asigură îndrumarea şi controlul comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale prin desemnarea pe comune, oraşe şi municipii a membrilor din comisia judeţeană;
c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora;
d) soluţionează contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale;
e) validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare;
f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate;
g) soluţionează cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere;
h) analizează propunerile comisiilor locale de revocare a titlurilor de proprietate eliberate în condiţiile art. 27 alin. (22) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, verifică temeinicia acestor propuneri şi hotărăsc în consecinţă;
i) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează prefectul, care va promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
j) analizează lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană, respectiv comisia municipiului Bucureşti este parte şi decide asupra măsurilor ce trebuie luate;
k) atribuie şi dispun delimitarea în teren, completarea proceselor-verbale de punere în posesie a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere proprietate publică ce le revin;
l) preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în cazul persoanelor care solicită reconstituirea dreptului de proprietate privată pe raza teritorială a mai multor localităţi din judeţ; în aceste cazuri comisia judeţeană va îndeplini, în mod corespunzător, şi atribuţiile prevăzute la literele b), c), d) şi h) de mai sus;
m) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.
Potrivit art. 54 al Legii nr. 18/1991 (1) dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III. (2) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.
Procesul verbal de punere în posesie nu reprezintă decât faptul că terenul supus procedurii legilor fondului funciar a fost delimitat la faţa locului şi acordat, astfel delimitat, în folosinţa persoanelor îndreptăţite.
Acest act nu are valoarea juridică a actului de atribuire la care face referire art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi, conform HG nr. 890/2005, comisiile locale sunt cele care au în atribuţii efectuarea punerii în posesie, indiferent dacă dreptul de proprietate urmează a fi constituit, reconstituit, stabilit sau atribuit, iar în speţă procesul verbal a fost întocmit în mod corect de către instituţia desemnată de legislaţia funciară cu asemenea atribuţii, care nu a fost anulat în procedura specială prevăzută de lege, ci a fost validat parţial prin intermediul HCJ nr. X/18.08.1996 (fila 50 dosar), iar instanţa judecătorească prin sentinţa civilă nr. X/15.12.1997 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/C/1997 (fila 51 dosar) a analizat aceste chestiuni şi a statuat definitiv asupra dreptului pretins de pârâţii-reclamanţi.
Astfel fiind, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii principale, invocată de pârâţii persoane fizice şi a respins, ca inadmisibilă, cererea principală promovată de reclamanta Comisia Locală P pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, prin Primar.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională privind obligarea pârâtelor Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar P şi Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar O să emită titlul de proprietate în favoarea pârâţilor-reclamanţi cu privire la terenul de 0,60 ha intravilan, teren aflat sub construcţii, curte şi grădină, instanţa a reţinut că această solicitare este neîntemeiată.
Astfel, conform deciziei nr. X/09.10.2019 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/311/2017 – fila 94 şi urm. dosar – s-a reţinut că din considerentele sentinţei civile nr. X/15 decembrie 1997 pronunţată în dosarul nr.X/C/1997 rezultă cu claritate că formularea acţiunii a avut ca temei refuzul Comisiei Locale de a-i pune pe pârâţii-reclamanţi în posesie pe suprafaţa de teren aferentă imobilului casă, astfel încât invocarea recunoaşterii prin sentinţa civilă a unui drept suplimentar apare ca fiind formulată cu vădită rea-credinţă.
Cu privire la procesul-verbal din data de 23.05.1997 emis de Comuna P- Comisia de aplicare a Legii 18/1991, s-a constatat, contrar afirmaţiilor pârâţilor-reclamanţi, că el se află în contradicţie atât cu Hotărârea Comisiei Judeţene nr. X/22.07.1996, cât şi cu sentinţa civilă nr. X/15.12.1997, care stipulează o suprafaţă constituită de 0,34 ha, iar nu de 0,6 ha.
În ceea ce priveşte valoarea probatorie a acestuia, după cum s-a reţinut în doctrina şi în practica judiciară de specialitate, în materie posesorie, judecătorul poate proceda la analiza validităţii aparente a titlului fără a realiza o antamare a fondului, iar în cazul în care titlul este neregulat ca formă, să nu pună niciun temei pe el, realizând, astfel, doar o analiză a regularităţii exterioare şi aparente a actului.
Tribunalul nu a validat solicitările pârâţilor-reclamanţi în privinţa procesului-verbal de punere în posesie, din moment ce, în absenţa oricărei documentaţii prevăzute de HG nr. 131/1991 şi unei operaţiuni de validare a acestui drept, înscrisul prezentat este lipsit de orice valoare probatorie, cu atât mai mult cu cât din Nota nr. X/08.01.1996 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 P (fila 49 dosar) rezultă cu claritate că solicitarea petentului B M de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 0,68 ha a fost admisă în parte, respectiv pentru suprafaţa de 0,26 ha, hotărârea fiind contestată sub acest aspect şi dispunându-se invalidarea propunerii comisiei locale şi validarea cu o suprafaţă de 0,34 ha, după cum s-a interpretat prin sentinţa civilă nr.X/15.12.1997, subsecventă hotărârii comisiei judeţene.
Astfel fiind, instanţa nu a putut valida un proces verbal de punere în posesie de natura celui din speţă, întrucât acesta nu a fost validat de Comisia judeţeană de fond funciar, iar instanţa de judecată a stabilit că acea suprafaţă este în completare, dar nu alăturat celei validate, prin urmare nu la suprafaţa de 0,26 ha s-a adăugat cea de 0,34 ha, ci s-a decis ca suprafaţa reconstituită să fie de 0,34 ha.
Având în vedere că se observă că cererea nr. X/14.03.1991 (fila 48 dosar) este formulată expres pentru suprafaţa de 0,20 ha, teren intravilan, iar Comisia Locală P a propus şi Comisia Judeţeană O, în urma contestaţiei formulată de către petent, a validat suprafaţa de 0.34 ha teren prin Hotărârea nr. X/22.07.1996, instanţa a reţinut că nu se poate solicita ulterior emiterea unui titlu de proprietate pentru o altă suprafaţă de teren decât cea validată conform legilor fondului funciar în procedura reglementată de aceasta, instanţa de faţă neputând valida o altă întindere a dreptului de proprietate, întrucât nu are competenţa legală în această privinţă, procedura specială prevăzând o cale de urmat pe care pârâţii-reclamanţi au urmat-o şi care nu mai poate fi rescrisă procedural ulterior în sensul solicitat prin cererea reconvenţională.
Art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocat de pârâţii-reclamanţi în cuprinsul cererii reconvenţionale, nu poate fi interpretat și aplicat decât prin prisma dispozițiilor din această lege care stabilesc procedura ce trebuie urmată de către persoana interesată pentru stabilirea dreptului de proprietate. Astfel, pentru a invoca în beneficiul său dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, cel interesat trebuie să parcurgă procedura prevăzută de acest act normativ, legea fondului funciar oferind posibilitatea moștenitorilor persoanelor care au predat teren la stat de a se adresa direct cu o cerere comisiilor de fond funciar, în termenul legal și stabilind procedura prin care ei își pot valorifica astfel drepturile de moștenitor cu privire la terenurile ce au aparținut autorului lor.
Conform art. 23, (1) sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. (2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori. (2^1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori. (3) Pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică. (4) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
Potrivit art. 24, (1) terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari. (1^1) Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă. (2) Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri. (3) Terenurile aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, de fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum, indiferent de denumirea acestora, precum și ale altor construcții aflate în proprietate privată se înscriu, la cerere, în proprietatea actualilor deținători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) sunt deținători de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate; b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor aferente în conformitate cu prevederile legale; c) pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate.
Analizând situația de fapt prin prisma prevederilor legale mai sus enunțate, instanța constată că situația terenului de 6000 mp, pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, nu se încadrează în nici una dintre ipotezele legii, iar obiect al dreptului de constituire pentru ipoteza prevăzută de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 îl reprezintă terenurile agricole aferente terenurilor atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești pe care le-au edificat, terenuri care, de regulă au fost atribuit ca loturi de folosință către aceste persoane.
În ipoteza alin. 2 obiectul dreptului de constituire îl reprezintă terenurile evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție la data intrării în cooperativă. Beneficiarii sunt actualii proprietari ai casei de locuit, foști membrii CAP sau moștenitorii acestora, cărora li le-au fost preluate terenurile aferente construcțiilor de către CAP.
În cazul art. 24, obiectul dreptului de constituire este terenul atribuit de CAP pentru construirea de case membrilor cooperativei.
Terenul în cauză nu se află în niciuna dintre ipotezele enumerate de lege, astfel că soluția adoptată prin Hotărârea nr. X/1996 a CJ Olt este corectă şi nu poate fi evitată de instanţă, în contextul în care aceasta nu a fost anulată, iar procedura judiciară demarată împotriva acesteia a fost definitivată.
Conform art. 9 C.pr.civ., a lua act că pârâţii persoane fizice îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele Unitatea Administrativă P prin Primar şi Comisia Locală de aplicare a legilor funciar P, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei instanţei de fond şi, rejudecând să se admită cererea de chemare în judecată, apelul vizând cererea principală şi respingerea acesteia. De asemenea, solicită judecarea cauzei şi în lipsă.
În motivare, a arătat că, în fapt, a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului numit „Proces verbal de punere în posesie” din 20.05.1997 prin care pârâţii sunt puşi în posesie cu suprafaţa de 6000 mp, adică 0,60 ha
Apreciază că în cauză operează nulitatea absolută a înscrisului având în vedere următoarele aspecte:
Înscrisul numit „Proces verbal de punere în posesie” din 20.05.1997 nu poartă număr de înregistrare în registrele Primăriei P şi nici semnătura Preşedintelui Comisiei de Fond Funciar, nici ştampila instituţiei.
De asemenea, înscrisul nu are corespondent în registrele agricole, dar nici în anexele 2a sau 2b la legile fondului funciar.
Precizează astfel că nu există o adeverinţă pentru suprafaţa în cauză şi nici un alt act de reconstituire premergător, singurul document existent la pârâte, dar nu în arhiva instituţiei, este procesul verbal în cauză.
Rezultă că la emiterea actului în cauză s-a realizat o încălcare a art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, însă nefiind în prezenţa unui titlu de proprietate, ci numai a unui proces-verbal de punere în posesie, act premergător, apreciază că nulitatea aplicabilă în cauză este cea prevăzută de art. 1247, art. 1250, art. 1225 alin. 2, art. 1238 alin. 2 Cod civil.
Procesul-verbal în cauză a produs şi produce efecte juridice, dovada fiind litigiile anterioare dintre părţi în cadrul cărora, în baza aceluiaşi proces verbal a cărui anulare o solicită, pârâtele au solicitat suspendarea unor lucrări de construcţii efectuate de către Unitatea Administrativ P.
Dovada este şi prezenta cauză în care pârâţii solicită emiterea unui titlu de proprietate pentru această suprafaţă de teren, deşi anterior prin diferite sentinţe s-au respins alte solicitări făcute în baza aceluiaşi proces verbal de punere în posesie.
Pe fondul cauzei, apreciază că în prezenta cauză operează nulitatea absolută pornind de la nevalabilitatea obiectului actului juridic civil sau a obiectului obligaţiei constituie. Potrivit art. 1225 alin. (2) NCC, obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute, iar art. 1226 alin (2) NCC dispune că obiectul obligaţiei trebuie să fie, sub sancţiunea nulităţii absolute, determinat sau cel puţin determinabil şi licit. Pe lângă aceste cerinţe generale pentru valabilitatea obiectului actului juridic, a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută, în mod expres, trebuie să se reţină că şi nerespectarea altor cerinţe, în anumite circumstanţe, conduce tot la sancţiunea nulităţii absolute. Au această aptitudine de a intra sub incidenţa nulităţii absolute cerinţele generale potrivit cărora obiectul trebuie să existe şi să fie posibil. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate (G. Boroi, C. A. Anghelescu, op. cit., p. 153), „imposibilitatea absolută a obiectului echivalează practic cu lipsa obiectului, ceea ce duce la nulitatea absolută a actului juridic, aşa încât obiectul actului juridic trebuie să fie posibil „ad impossibilium, nulla obligado”. În ceea ce priveşte condiţia legată de existenţa obiectului, aceasta constituie cea mai importantă cerinţă pentru valabilitatea actului juridic civil, deoarece, dacă obiectul nu ar exista, ar fi inutil să se mai analizeze îndeplinirea altor condiţii. Nu se poate concepe existenţa unui act juridic lipsit de orice prestaţie sau fără trimitere la un anumit obiect. Dacă obiectul actului juridic priveşte un bun, pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii, reaminteşte că actul nu este valabil, fiind nul absolut, atunci când bunul ce formează obiectul actului juridic a existat, dar nu mai există la data încheierii actului (res certa). Nu în ultimul rând, pe lângă condiţiile generale, în privinţa valabilităţii obiectului anumitor acte juridice civile există şi cerinţe speciale, a căror neîndeplinire poate atrage, după caz, sancţiunea nulităţii absolute (indiferent că ar fi vorba despre nulităţi expres prevăzute în legi speciale ori că ar fi vorba despre nulităţi virtuale, atunci când nerespectarea cerinţei încalcă un interes general, de ordine publică, potrivit criteriului statuat în art. 1250 NCC).
În cauza de faţă apreciază că obiectul actului juridic în cauză nu există, câtă vreme pârâţii nu se regăsesc în nicio anexă la Legea 18/1991 cu nicio suprafaţă de teren, dar nici nu se regăsesc în registrele agricole, deci nu sunt persoane îndreptăţite să primească aceste „bunuri”, respectiv terenuri.
Se poate aprecia că în cauză nulitatea este dată şi de nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil, cauza fiind ilicită, potrivit art. 1238 NCC. Legiuitorul creează o relaţie de la specie la gen, calificând frauda la lege drept o modalitate de cauză ilicită în ceea ce le priveşte, cauza ilicită este reprezentată de nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv dispoziţiile Legii 18/1991 care prevăd în mod expres categoriile de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, categorii în cadrul cărora pârâţii nu se încadrează.
Documentul nu poartă semnătura şi stampila reprezentantului Primăriei P, respectiv a Preşedintelui Comisiei pentru aplicarea legilor fondului funciar şi nici nu există un exemplar original în arhiva instituţiei. Acesta este şi primul aspect care le-a atras atenţia asupra corectitudinii înscrisului.
Potrivit legilor fondului funciar, acest teren ar fi trebuit să se regăsească înscris într-o anexă la legea fondului funciar, fapt care nu s-a realizat, terenul în cauză nefiind înscris la nicio anexă.
Nu există nicio adeverinţă de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren.
Documentul conţine o serie de date evident nereale, având în vedere că în zona în care reclamantul susţine că a primit teren în posesie nu exista fizic o suprafaţă de 6000 mp, fapt consfinţit şi printr-o sentinţă judecătorească mai veche. Cum sentinţa este definitivă, apreciază că şi motivarea instanţei de judecată a intrat în puterea lucrului judecat.
Din sentinţele judecătoreşti definitive şi irevocabile ataşate la prezenta cauză şi care reprezintă soluţiile pronunţate în diverse litigii care s-au purtat între domnul B M şi domnul I G (un vecin al acestuia) rezultă că domnul B ar fi putut deţine, dacă revendicau, maxim 0,34 ha (cât avea vânzătoarea din contractul de vânzare-cumpărare în acte), din care faptic mai existau la momentul judecăţii 2345 mp.
Astfel, prin adresa nr. X/24.10.2002, Oficiul de Cadastru Geodezie şi Cartografie comunica faptul că potrivit planului topografic din 1974, suprafaţa din perimetrul construibil aferentă parcelelor identificate în actul de vânzare-cumpărare din anul 1977 este de 2730 mp. Drept urmare, domnii B au solicitat instanţelor în litigiile anterior menţionate să li se recunoască dreptul de proprietate pentru suprafaţa existentă faptic la momentul introducerii acţiunii, respectiv 2345 mp.
În ceea ce priveşte documentul pe care l-au invocat ca fiind nelegal şi nereal, document cu care domnul B justifica rolul activ în diverse litigii civile la acest moment, respectiv documentul numit Proces verbal de punere în posesie din data de 23 05.1997, apreciază că acesta nu este un înscris real, câtă vreme un duplicat al acestuia nu exista în arhiva instituţiei. Pe de altă parte, documentul nu conţine menţiunile obligatorii din lege, respectiv semnătura Primarului oraşului P, persoana care, potrivit legilor fondului funciar deţinea poziţia de Preşedinte al Comisiei de fond funciar.
În anul 1991, domnul B M a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0.20 ha, teren aferent casei de locuit. Urmare a solicitării, comisia locala a formulat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,20 ha, trecând această propunere în anexa 2B poziţia 18 la legea fondului funciar.
Domnul B a înţeles să conteste Hotărârea Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar prin care s-a stabilit trecerea sa în anexa 2B poziţia 18 cu suprafaţa de 0,20 ha, solicitând 0.68 ha teren intravilan dobândit potrivit actului de înstrăinare din anul 1977.
Deliberând asupra solicitării sale, Comisia Judeţeană O pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, a emis Hotărârea nr. X/22.07.1996 pentru o suprafaţa de 0,34 ha teren agricol, această hotărâre rămânând definitivă.
Rezultă de aici că domnului B M i s-a reconstituit suprafaţa de 0.34 ha printr-un act valabil şi definitiv, însă terenul în cauză este teren extravilan agricol.
Se găsesc în situaţia în care domnul B M are o hotărâre din care rezultă că este îndreptăţit la 0.34 ha teren agricol, urmare a contestării trecerii sale în anexa 2B cu suprafaţa de 0.20.
Domnul B M solicită însă să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 0,68 ha, apreciind că este îndreptăţit la toată această suprafaţă de teren, deţinută în anul 1959 de către vânzătoarea T E, conform registrului agricol.
Apreciază însă că solicitarea nu este una corectă întrucât, deşi este adevărat că în anul 1959 vânzătoarea T E deţinea la poziţia de rol o suprafaţă de 0.68 ha, în anul 1960, la poziţia de rol a acesteia nu mai figurează decât 0,35 ha teren intravilan, adică atât cât i-a reconstituit Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar.
Rezultă că domnul B cumpărând casa în anul 1977 de la vânzătoarea T E, aceasta nu putea trece la Stat o suprafaţă mai mare decât avea ultima dată în registrul agricol (anul 1960), adică, mai mult de 0,35 ha.
Potrivit principiului „Nemo dat quod non habet”, apare ca evident că în anul 1977 vânzătoarea T E nu putea înstrăina o suprafaţă de teren ce nu îi mai aparţinea din anul 1960.
Pe de altă parte, pârâţii reclamanţi nu erau îndreptăţiţi conform prevederilor legii fondului funciar să solicite şi să primească un astfel de document denumit proces verbal de punere in posesie.
În probaţiune solicită înscrisuri.
Împotriva sentinţei au declarat apel şi pârâţii B M şi B M r, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, în parte, sub aspectul respingerii cererii reconvenţionale, solicitând, în temeiul art. 480 alin. 2 C.p.c., să se dispună admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei nr. X/2021, în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi obligarea celor două comisii de aplicare a legilor fondului funciar să emită titlul de proprietate în favoarea apelanţilor pentru terenul intravilan în suprafaţă totală de 0,60 ha, teren cu destinaţia curte şi grădină, pentru următoarele motive:
În fapt, pârâţii B M şi B M r, au cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat prin încheierea nr. X/29.03.1977 înregistrat în registrul de transcripţiuni nr. 383 -384/1977, o locuinţă formată dintr-o casă din cărămidă cu 5 camere şi anexe gospodăreşti împreună cu terenul aferent, imobil situat în Comuna P, Jud. O şi având ca vecini: Răsărit - Drum judeţean, Apus - Valea Râului P, Miazăzi - localul Oficiul PTTR, Miază Noapte - cale acces sediul secţiei ICOTS P, conform schiţei ce a fost alăturată actului de înstrăinare notarial.
Prin sentinţa civilă nr. X/2021 în mod legal instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii principale formulată de intimaţii-reclamanţi, respingând, ca inadmisibilă, cererea principală formulată de Comisia locală pentru aplicarea a legilor fondului funciar.
Însă în mod nelegal şi netemeinic a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de apelanţii-pârâţi, pronunţând sub acest aspect o soluţie nelegală şi netemeinică, pentru următoarele argumente:
Apelanţii-pârâţi, aşa cum au arătat mai sus, având şi calitatea de profesori în localitatea P şi după achiziţionarea prin contractul de vânzare autentificat sub nr. X/29.03.1977 au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu nr. X/30.03.1991, iar prin hotărârea emisă de Comisia locală pârâţilor li s-a atribuit, în Anexa 2B/18 0,26 hectare teren intravilan şi 0,42 hectare teren extravilan. Total reconstituire 0,68 hectare.
La data de 01.01.1990 vânzătorul gospodăriei înstrăinată către pârâţi, respectiv T E era înscrisă în registrul agricol în anii 1959- 1963, la fila 163 cu suprafaţa de 0,68 hectare.
Prin contestaţia cu nr. X/08.01.1996, înregistrată la Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar sub nr. R215/30.01.1996, pârâţii au contestat modul în care le-a fost atribuită suprafaţa de teren aferentă gospodăriei, solicitând ca atribuirea întregii suprafeţe de 0,68 hectare să se efectueze conform registrului agricol din anii 1959 - 1963 şi actului de vânzare -cumpărare nr. X/1977, în intravilan. Au anexat Nota depusă de Comisia locală către Comisia judeţeană din care rezultă cele menţionate.
Prin hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar nr. X/1996 (nr. înreg. la Comisia Locală nr. X/08.08.1996) s-a dispus admiterea contestaţiei depusă de cetăţeanul B M şi invalidarea propunerii Comisiei comunale, „Dreptul de proprietate al acestuia se reconstituie pentru suprafaţa de 0,34 hectare teren agricol în completare”.
Comisia locală trimite adresa nr. X/02.06.1997 către Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991, în care se menţionează expres (cu ştampilă şi semnătura primarului şi secretarului comunei P) „Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991 a stabilit că i atribuie domnului B M suprafaţa de 0,26 ha intravilan, iar restul de 0,34 ha teren agricol în completare”. Aceasta înseamnă că interpretarea ambelor comisii de aplicare a legilor fondului funciar este în sensul că apelanţilor li s-a reconstituit o suprafaţă totală de 0,60 ha formată din cei 0,26 ha curtea gospodăriei şi restul de 0,34 ha teren agricol intravilan cu destinaţia de grădină.
Ca urmare a admiterii contestaţiei formulate de pârât la Comisia Judeţeană, dar şi pentru că nu se emitea procesul-verbal de punere în posesie petentul s-a adresat instanţei de judecată şi astfel prin sentinţa irevocabilă nr. X/15.12.1997 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/C/1997 a fost admisă acţiunea pârâtului din prezenta cauză şi instanţa: „ ...obligă Comisia funciară să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor pe o suprafaţă de 0,34 ha teren conform hotărârii nr. X/1996 a Comisiei Judeţene O de aplicare a Legii nr. 18/1991”, adică „în completare”.
După sesizarea instanţei şi pe parcursul soluţionării dosarului nr. X/C/1997, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 emite procesul-verbal încheiat la 23.05.1997 prin care aceeaşi comisie locală îl pune în posesie pe pârât în punctul cvartal nr. 38 cu terenul în suprafaţă de 6000 mp conform Legii nr. 18/1991, făcându-se menţiunea pe acest înscris „Conform hotărârii Comisiei judeţene pentru aplicarea legii nr. 18/1991, nr. X din 18.08.1996”.
Conform acestui înscris apelanţii primesc în posesie terenul aferent gospodăriei sale, respectiv curtea şi grădina sa, fiind menţionate în procesul - verbal de punere în posesie următoarele vecinătăţi: N - Ds - 15, E - DCL - 1 (DJ J-C), S - Sediul R + teren primărie, V - teren primărie (zăvoi P).
Faţă de cele de mai sus, rezultă că apelanţilor, deşi li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 0,68 hectare teren intravilan (format din cei 0,26 ha + 0,34 ha), în baza deciziei Comisiei judeţene din 22.07.1996 se emite procesul - verbal de punere în posesie din 23.05.1997, dar pentru o suprafaţă de 0,60 hectare, teren intravilan reprezentând curte şi grădină.
Într-un mod confuz şi eronat, în motivarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, instanţa de fond interpretează considerentele sentinţei civile nr. X/15.12.1997 prin prisma deciziei nr. X/09.10.2019, menţionând cu totul eronat că formularea acţiunii (nu se precizează care) ar fi avut ca temei refuzul Comisiei locale de a-i pune în posesie pe apelanţi, astfel ajungându-se la afirmaţia total eronată că apelanţii ar invoca recunoaşterea unui drept suplimentar prin sentinţa civilă (din nou nu se arată care sentinţă) şi astfel formularea cererii ar fi „cu vădită rea credinţă”.
Instanţa de fond confundă obiectele şi temeiurile celor două hotărâri judecătoreşti trăgând concluzii eronate.
Decizia nr. X/09.10.2019, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. X/311/2017 a fost pronunţată în baza unei acţiuni posesorii formulată de apelanţi, ca urmare a tulburării posesiei lor pe o parte din suprafaţa grădinii, posesie ce a fost invocată în baza procesului - verbal de punere în posesie emis la 23.05.1997 în favoarea apelanţilor. Această hotărâre s-a dat în baza Titlului VII „Cereri posesorii”, respectiv în temeiul art. 1003 şi 1004 C.p.c. În aceste condiţii, conform art. 1005 alin. 1 teza ultimă C.p.c., hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere posesorie „nu are însă o astfel de autoritate (de lucru judecat) într-o cerere ulterioară la fondul dreptului”.
Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. X/C/1997, a avut ca obiect obligarea Comisiei locale să procedeze la eliberarea procesului - verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 0,34 ha teren intravilan cu destinaţia de grădină a casei, în conformitate cu Hotărârea nr. X/22.07.1996 emisă de Comisia Judeţeană O.
Faţă de obiectele şi cauzele celor două hotărâri judecătoreşti reţinute în motivarea sentinţei la fila 19, instanţa de fond reţine acea pretinsă rea credinţă a apelanţilor, în mod neîntemeiat şi fără să aibă cel puţin în vedere faptul că, deşi au trecut aproape 30 de ani de emiterea actelor de reconstituire a proprietăţii apelanţilor, nici la acest moment acestora nu li s-a emis un titlu de proprietate cu privire la curtea şi grădina acestora. Chiar mai mult, şi în prezenta cauză apelanţilor li se refuză din nou vădit neîntemeiat emiterea titlului de proprietate.
In mod greşit se reţine că procesul - verbal de punere în posesie din 23.05.1997 s-ar afla în contradicţie atât cu Hotărârea Comisiei Judeţene nr. X/22.07.1996, cât şi sentinţa nr. X/1997, acte ce ar stipula o suprafaţă „constituită de 0,34 ha, iar nu 0,6 ha”.
Acest act de punere în posesie nu se află în contradicţie cu cele două dispoziţii pentru argumentele următoare:
Apelanţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu nr. X/30.03.1991, iar în Nota cu nr. X/08.01.1996 emisă chiar de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, aceeaşi reclamantă ce acum contestă orice fel de act emis în reconstituire menţionează expres că numitul B M contestă hotărârea Comisiei locale prin care i s-a atribuit „în anexa 2B/18 lui B M 0,26 ha teren intravilan şi 0,42 ha teren extravilan” acesta solicitând „atribuirea suprafeţei de 0,68 ha conform registrului agricol anii 1959-1963 şi actului de vânzare - cumpărare nr. X -în intravilan”. În aceeaşi notă semnată şi ştampilată de Comisia locală şi adresată Prefecturii O şi respectiv Comisiei judeţene de fond funciar se menţionează din nou expres la pct. 4 „în fapt autorul T E este înscris în registrul agricol din anii 1959-1963, fila 163 cu suprafaţa de 0,68 ha”. Rezultă în mod evident, că ceea ce a contestat apelantul în faţa Comisiei judeţene a fost de fapt nu suprafaţa totală, (fiind deja reconstituiţi 0,36 ha), ci faptul că suprafaţa de teren cu destinaţia de grădina i-a fost reconstituită în extravilan, apelantul solicitând ca reconstituirea să se efectueze pe vechile amplasamente aşa cum exista această proprietate de peste 70 de ani.
Comisia judeţeană de fond funciar prin Hotărârea nr. X/22.07.1996 dispune: „Admite contestaţia depusă de cetăţeanul B M şi invalidează propunerea Comisiei comunale P pentru aplicarea Legii fondului funciar. Dreptul de proprietate al acestuia se reconstituie pentru suprafaţa de 0,34 ha teren agricol în completare”. Rezultă fără echivoc că apelantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate iniţial pe suprafaţa de 0,26 ha teren intravilan, iar apoi prin admiterea contestaţiei i s-a mai reconstituit proprietatea pentru încă 0,34 ha teren agricol în completare, respectiv completarea grădinii gospodăriei. Este de neînţeles cum timp de aproape 30 de ani atât Comisia locală cât şi instanţa de fond refuză să citească textul integral al dispoziţiei Comisiei judeţene, în mod continuu omiţând în aplicare textul „în completare” ce apare în soluţia Comisiei judeţene.
Instanţa de fond, în mod greşit apreciază că prin hotărârea Comisiei judeţene s-a dispus reconstituirea proprietăţii apelanţilor numai pentru suprafaţa de 0,34 ha, refuzând să observe dispoziţia aceleiaşi comisii „în completare”. Devine evident că dacă apelanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia locală pentru o suprafaţă totală de 0,68 ha (formată din 0,26 ha intravilan + 0,42 ha teren extravilan) prin admiterea contestaţiei titularului nu i se putea micşora dreptul său prin propria contestaţie, iar menţiunea „în completare” trebuie interpretată ca fiind acordat 0,34 ha teren agricol intravilan în completarea celor 0,26 ha teren intravilan ce fusese deja acordat de Comisia locală. De aceea suprafaţa totală a rămas a fi 0,60 ha teren intravilan, teren pentru care în executarea hotărârii Comisiei judeţene din 22.07.1996, în 23.05.1997 apelanţii sunt puşi în posesie cu cei 0,60 ha teren intravilan aferent gospodăriei lor şi teren pentru care au cerut în prezenta cauză emiterea titlului de proprietate.
Instanţa de fond face aprecieri cu privire la valoarea probatorie a procesului - verbal de punere în posesie apreciind că acest înscris ar fi lipsit de orice valoare probatorie şi reţinând tot în mod greşit că apelantului i-ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia locală numai pentru 0,26 ha intravilan, în situaţia în care chiar în nota nr. X/08.01.1996 emisă de Comisia locală către Comisia judeţeană se menţionează expres: numitul B M contestă hotărârea Comisiei locale prin care i s-a atribuit „în anexa 2B/18 lui B M 0,26 ha teren intravilan şi 0,42 ha teren extravilan” acesta solicitând „atribuirea suprafeţei de 0,68 ha conform registrului agricol anii 1959-1963 şi actului de vânzare - cumpărare nr. X - în intravilan”. De aceea spun că instanţa de fond în mod greşit reţine că iniţial apelantului i s-ar fi reconstituit numai 0,26 ha şi că acesta ar fi fost motivul contestaţiei la Comisia Judeţeană.
Apreciază că în mod eronat instanţa de fond motivează „că acea suprafaţă este în completare, dar nu alăturat celei validate”. A completa înseamnă a adăuga chiar potrivit DEX-ului, situaţie în care nu pot fi de acord cu interpretarea că „în completare” cu cei 0,34 ha nu poate însemna modificarea unei suprafeţe parţiale de 0,26 ha.
Aceste motivări ale instanţei de fond sunt pe deplin contrazise de următoarele înscrisuri aflate la dosarul cauzei:
- Nota nr. X/08.01.1996 emisă de Comisia locală la pct. 11 menţionează expres: „Hotărârea adoptată de Comisia locală în legătură cu solicitarea petentului - atribuirea în Anexa 2B/18 lui B M 0,26 ha teren intravilan şi 0,42 ha teren extravilan”;
- Adresa nr. X/23.05.1996 emisă de Comisia locală către Prefectură în care se menţionează că în anii 1959 - 1963 vânzătorii proprietăţii aparţinând apelantului au figurat în Registrul agricol cu suprafaţa de 0,68 ha;
- Adresa nr. X/02.06.1997 emisă de Comisia locală către Comisia judeţeană în care se menţionează expres: „Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 a stabilit să i se atribuie dlui B M suprafaţa de 0,26 ha intravilan, iar restul de 0,34 ha teren agricol în completare conform actului de vânzare -cumpărare nr. X/1977”.
Este evident că ambele comisii au înţeles că reconstituirea proprietăţii apelanţilor s-a făcut în modalitatea descrisă în actele menţionate mai sus şi nu în modul eronat în care motivează instanţa de fond respingerea cererii privind emiterea titlului de proprietate.
Pentru a clarifica şi mai bine aceste aspecte şi în susţinerea apelului formulat solicită ca instanţa de apel să trimită o adresă către Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar prin care să i se solicite să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile care le-au avut în vedere la momentul dispunerii hotărârii nr. X/22.07.1996.
În motivarea aceleiaşi sentinţe, instanţa de fond refuză emiterea titlului de proprietate adăugând „neputând valida o altă întindere a dreptului de proprietate”.
Apelanţii prin cererea lor nu au solicitat a li se emite titlul de proprietate pentru o suprafaţă de teren faţă de care nu li s-ar fi dispus reconstituirea proprietăţii, ci emiterea titlului de proprietate tocmai în baza actelor de reconstituire despre care au vorbit mai sus. Pe de altă parte, dacă instanţa de fond a avut dubii cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor putea să dispună cel puţin emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren asupra căreia instanţa de fond şi-ar fi format convingerea restituirii proprietăţii. Însă, în mod nelegal apelanţilor li se refuză în totalitate emiterea unui titlu de proprietate asupra gospodăriei lor, ca şi cum construcţia cu delimitările menţionate în actul notarial de achiziţie din 1977 ar sta „în aer”.
Menţionarea celor 0,20 ha în cererea nr. X/30.03.1991 în mod corect a fost interpretată de ambele comisii prin raportare la menţionarea expresă „conform actului de vânzare - cumpărare nr. X/29.03.1977”.
În motivarea cererii, au invocat şi prevederile art. 23 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 18/1991, dar şi art. 23 alin. 2 indice 1, texte de lege faţă de care instanţa de fond în mod nelegal apreciază că nu le-ar fi aplicabile, pentru că acele norme ar fi aplicabile numai cooperatorilor şi urmaşilor lor, ori s-au făcut atribuiri de către fostele CAP -uri.
În speţă, este adevărat că persoanele ce au vândut gospodărie către apelanţi prin contractul autentificat sub nr. X/29.03.1977 au fost învăţători în comuna P şi deci nu au avut calitatea de membri cooperatori, după cum nici apelanţii-cumpărători nu au avut calitatea de membrii cooperatori, întrucât toată viaţa au fost profesori în aceeaşi localitate.
Însă, conform art. 23 alin. 4 din Legea nr. 18/1991R „dispoziţiile alin. 1 se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperatori”. Această normă legală este chiar reprodusă în motivarea sentinţei la fila 20, dar instanţa de fond o omite în aplicabilitate reţinând în mod greşit că apelanţii nu s-ar încadra în niciuna din ipotezele textelor legale invocate, nefiind foşti membri CAP, ori fiind vorba de terenuri preluate construcţiilor de către CAP.
Nu numai că este evidentă aplicarea în speţă a prevederilor art. art. 23 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 18/1991R, dar cauzei îi sunt aplicabile chiar şi prevederile art. 24 alin. 3 din aceeaşi lege potrivit cărora: „Terenurile aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, de fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum, indiferent de denumirea acestora, precum şi ale altor construcţii aflate în proprietatea privată se înscriu, la cerere, în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a)...”
Înseamnă că potrivit prevederilor art. 24 alin. 3 terenurile intravilane aferente construcţiilor (indiferent dacă au fost edificate de CAP -uri, alte asociaţii etc.) precum şi cele aflate în proprietate privată se înscriu în proprietatea actualilor deţinători ai construcţiilor cu îndeplinirea cumulativă a celor 3 condiţii prevăzute de lege, caz în care inclusiv acest text legal este aplicat cererii apelanţilor în condiţiile în care aceştia sunt titularii dreptului de proprietate ai construcţiei cu destinaţia casă de locuit încă din 1977, actul autentic de achiziţionare defineşte prin vecinătăţi curtea şi grădina integrală a gospodăriei lor (actul notarial fiind însoţit de schiţa cadastrală în care se regăseşte întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei şi având destinaţia de curte şi grădină), fiind îndeplinită pe deplin condiţia prevăzută de art. 24 alin. 3 lit. a, dar şi condiţiile prev. la lit. b şi lit. c, respectiv imobilul lor a fost dintotdeauna înregistrat în Registrul agricol, au plătit impozitele şi taxele aferente încă din 1977, adică de peste 45 de ani, iar pentru terenul aferent gospodăriilor însă nu s-a emis titlul de proprietate.
Pentru aceste motive, apreciază că instanţa a analizat superficial prevederile art. 23, dar şi art. 24 din Legea nr. 18/1991, reţinând în mod greşit că terenul în cauză nu s-ar afla în niciuna dintre ipotezele enumerate de lege şi devine de neexplicat motivul pentru care instanţa de fond nu a dat eficienţă nici cel puţin Hotărârii nr. X/1996 emisă de Comisia Judeţeană O.
În drept, îşi întemeiază prezentul apel pe prevederile art. 476, art. 478 şi art. 480 alin. 2 C.p.c.
În susţinerea apelului, înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri ce sunt depuse la dosarul de fond, dar şi înscrisuri ce le anexează prezentului apel cu solicitarea formulată la motivul 4 de apel, respectiv emiterea unei adrese către Comisia Judeţeană O pentru a depune la dosarul cauzei toate actele ce au stat la baza emiterii Hotărârii nr. X/22.07.1996.
Anexează: Nota X/08.01.1996, adresa nr. X/23.05.1996, Hotărârii nr. X/22.07.1996, adresa nr. X/19.05.1997 şi împuternicire avocaţială.
Faţă de apelul declarat de apelanţii pârâţi, la data de 26.05.2021, apelantele reclamante Unitatea Administrativa P prin Primar şi Comisia locala de aplicare a legilor funciar P reprezentata prin primar, au formulat întâmpinare, pentru următoarele motive:
În fapt, arată că au solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului numit „Proces verbal de punere în posesie” din 20.05.1997 prin care pârâţii sunt puşi în posesie cu suprafaţa de 6000 mp, adică 0,60 ha.
Pe cale de cerere reconvenţională pârâţii reclamanţi au solicitat emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,60 ha teren cu destinaţia curte şi gradină.
Faţă apelul formulat, înţeleg să solicite respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Comisia locala de fond funciar P nu are ca atribuţii emiterea de titluri de proprietate, acesta fiind atributul Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar, caz în care apreciază că nu aveau calitate procesual pasivă faţă de această solicitare.
Apărarea apelantului este confuză, câtă vreme acesta susţine că are o Hotărâre a Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar prin care i se atribuie o suprafaţă de 0,60 ha în baza unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1977.
În realitate, apelanţii au solicitat ca în baza Legii 18/1991 să li se reconstituie suprafaţa de 0,20 ha teren aferent casei de locuit urmare a cumpărării unui imobil casa de locuit în anul 1977 de la autoarea T E.
Comisia locala a admis cererea pentru 0,20 ha, însă apelantul B M a înţeles să conteste decizia Comisiei locale de fond funciar la Comisia Judeţeană de fond funciar. Comisia a admis cererea şi a dispus acordarea 0,34 ha teren agricol în completare.
Pornind de la afirmaţiile anterioare (probate cu cererea de reconstituire formulată de către B M în baza legii 18/1991), nu se poate interpreta că Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar prin care i s-a atribuit apelantului suprafaţa de 0,34 ha teren agricol în completare poate fi înţeleasă în sensul ca la cei 0,20 ha solicitaţi şi agreaţi de către Comisia locala de fond funciar P s-ar adaugă încă 0,34 ha, ci în sensul că toată suprafaţa reconstituită este de 0,34 ha, diferenţa de la 0,20 la 0,34 ha fiind teren agricol în completare. Adică, în completarea celor 0.20 ha acordate i se reconstituie diferenţa de teren agricol în completare.
Menţiunea teren agricol în completare este perfect logică câtă vreme în Registrul agricol din 1961, ultimul dinaintea colectivizării, T E - vânzătoarea de la care a dobândit apelantul- deţinea 0,10 ha teren curţi construcţii şi 0,25 ha teren agricol.
În cererea de reconstituire apelantul B M a solicitat reconstituirea a 0,20 ha teren aferent casei de locuit şi gradină.
Înţeleg că în cei 0,20 reconstituiţi se înscrie terenul aferent casei de locuit, respectiv categoria de folosinţă curţi construcţii şi o parte din terenul agricol. În atare situaţie, completarea până la 0,34 ha s-a făcut doar cu teren agricol.
O altă interpretare ar fi nefirească câtă vreme însuşi apelantul de astăzi s-a judecat în anul 2017 cu Comisia de aplicare a legilor fondului funciar P, iar prin sentinţa civila nr. X/15.12.1997, Tribunalul Olt stabileşte: „prin hotărârea nr. X/1996 pronunţată de Comisia Judeţeană O de aplicare a legii 18/1991 s-a constituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,34 ha teren”.
Or, însuşi reclamantul recunoştea în anul 1997 că este îndreptăţit la 0,34 ha, si nu la 0,20 plus 0,34 ha.
Un alt argument în susţinerea ipotezei enunţate este acela că în registrul agricol din anul 1961 vânzătoarea T E figura cu suprafaţa totală de 0.35 ha compusă din teren curţi construcţii 0.10 ha, 0.25 suprafaţă agricolă.
Este adevărat că anterior T E a figurat cu 0.68 ha în registrul agricol, însă ultima suprafaţă consemnată în registrul agricol este de 0,35 ha. Se poate observa că între anul 1960 şi 1961 din totalul suprafeţei de 0.68 ha deţinute de T E, se radiază din registrul agricol suprafaţa de 0,33 ha teren arabil.
Deci la data ultimei menţiuni în registrul agricol, respectiv anul 1961, vânzătoarea T E figura în registrul agricol cu suprafaţa de 0.35 ha compusă din 0,10 ha teren curţi construcţii şi 0,25 teren arabil.
Pentru acest considerent susţin că în anul 1977 vânzătoarea T E nu putea transmite mai mult teren decât deţinuse conform scriptelor. Ceea ce a dispărut în anul 1961 este o parte din terenul arabil.
Un alt argument în susţinerea opiniei sale este acela că apelantul cunoaşte faptul că în anul 2002, cu ocazia unei judecaţi ce purta între acesta şi unul dintre vecini, Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie, a emis un document folosit în cauza respectivă, document din al cărui conţinut rezultă că suprafaţa existentă la momentul vânzării imobilului casa nu putea fi mai mare de 3.662 mp, teren care la nivelul anului 2002 poate fi identificat doar ca 2730 mp.
Această analiză s-a făcut pornind de la împrejurarea că terenul revendicat de către apelanţi se învecinează cu valea/albia pârâului P, limita de proprietate instabilă, continuu supusa transformării prin eroziuni şi prăbuşiri de mal.
La aceste suprafeţe s-a ajuns suprapunând schiţa anexă la contractul de vânzare-cumpărare din anul 1977 pe planul topografic din anul 1974 şi pe planul cadastral al oraşului P existent în anul 2002, anul emiterii înscrisului denumit Nota tehnică.
Rezulta de aici că, pe de o parte, în anul 1977, când apelanţii au cumpărat casa în discuţie, terenul aferent acesteia putea măsura cel mult 3.662 mp (suprafaţă sensibil egală cu cea din registrul agricol din anul 19611, iar in anul 2002, suprafaţa efectiv existentă era de 2730 mp.
Explică demersul Comisiei Judeţene de aplicare al legii 18/1991 de a acorda diferenţa de teren până la 0.34, pornind de la împrejurarea ca vânzătoarea T E a deţinut, potrivit scriptelor suprafaţa de 0.35 ha.
Este adevărat că anterior vânzătoarea T E a deţinut şi alt teren până la totalul de 0.68 ha, dar, din motive necunoscute, aceasta a diminuat suprafaţa agricolă menţionată în registrul agricol cu 0.33 ha, anterior înstrăinării imobilului casă către apelant.
În atare situaţie, apreciază că cererea apelantului este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În probaţiune, solicită înscrisuri.
La data de 25.05.2021, apelanţii pârâţi B M şi B M r au formulat întâmpinare faţă de apelul declarat de UAT P şi Comisia de aplicare a legilor fondului funciar P, prin care, în temeiul art. 480 alin. 1 Cpc, solicită să se dispună respingerea apelului declarat de cele două apelante - reclamante, iar în temeiul art. 480 alin. 2 Cpc să se dispună admiterea apelului declarat de apelanţi-pârâţi B M şi B M r împotriva sentinţei civile nr. X/08.03.2021, cu schimbarea sentinţei conform apelului declarat de apelanţii-pârâţi. Solicită obligarea apelanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, arată că, în fapt, prin sentinţa nr. X/2021, faţă de cererea principală, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acestei cereri, excepţie invocată de apelanţii - pârâţi.
Prin apelul declarat de UAT P şi Comisia Locală P se reiterează motivaţia formulată de reclamanţi în cererea lor privind nulitatea absolută a procesului - verbal de punere în posesie din 20.05.1997, emis în favoarea apelanţilor - pârâţi pentru suprafaţa de 0,60 ha, apelul acestora fiind nefondat pentru argumentele ce le prezentăm mai jos:
La o simplă examinare ochiometrică se observă că procesul - verbal de punere în posesie din 20.05.1997 poartă semnătura tuturor membrilor Comisiei locale, a agentului agricol, a specialiştilor în măsurători topografice şi a secretarului Primăriei P, dar şi menţiunea expresă „conform hotărârii Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii 18/1991, nr. 1X din 18.08.1996”, poartă şi ştampila instituţiei reclamante, iar invocarea că acest înscris nu ar avea corespondent în registrul agricol şi nici act premergător, ajungând până la ideea că nu ar fi găsit acest înscris în arhiva lor, sunt afirmaţii de-a dreptul mincinoase, poate chiar hilare.
Sub acest aspect arată că reclamanţii au achiziţionat locuinţa şi terenul aferent prin contractul autentificat sub nr. X/29.03.1977 însoţit de schiţa de sistematizare a Comunei P, vânzători fiind T E şi I F.
Vânzătorii T E şi I F au fost înscrişi în registrul agricol în perioada 1959 - 1960 cu suprafaţa totală de 0,68 ha teren intravilan din care curte 0,10 ha şi grădină 0,58 ha.
Conform adresei nr. X/23.05.1996, emisă de Comuna P către Prefectura O rezultă aceeaşi situaţie, în sensul că vânzătorii reclamanţilor sunt înscrişi în Registrul agricol cu suprafaţa mai sus-menţionată.
Aceleaşi apelante pârâte trimit adresa nr. X/02.06.1997 către Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991, în care se menţionează expres (cu ştampilă şi semnătura primarului şi secretarului comunei P) „Comisia Judeţeană de aplicare a Legii 18/1991 a stabilit că i atribuie domnului B M suprafaţa de 0,26 ha intravilan, iar restul de 0,34 ha teren agricol în completare”. Înseamnă că la 19.05.1997 reclamantele ştiau exact că pârâţilor li s-a reconstituit suprafaţa totală de 0,60 ha, iar acum invocă împrejurări nereale doar în scopul de a nu emite titlul de proprietate ce în mod legal li se cuvine pârâţilor şi care trebuia emis de zeci de ani.
Aşa cum se menţionează în contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1977, vânzătorii şi-au dovedit dreptul de proprietate prin act de vânzare transcris sub nr. X/1932 la grefa Tribunalului Olt şi prin sentinţa civilă nr. X/1949, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. în acest sens, au anexat şi aceste acte transcrise. Cu actele descrise au făcut dovada deplină a dreptului de proprietate asupra gospodăriei începând din 1932 şi până în 1991 când începe aplicarea Legii nr. 18/1991.
Pârâţii - reclamanţi au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu nr. X/30.03.1991, iar în Nota cu nr. X/08.01.1996 emisă chiar de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, aceeaşi reclamantă ce acum contestă orice fel de act emis în reconstituire menţionează expres că numitul B M contestă hotărârea Comisiei locale prin care i s-a atribuit „în anexa 2B/18 lui B M 0,26 ha teren intravilan şi 0,42 ha teren extravilan” acesta solicitând „atribuirea suprafeţei de 0,68 ha conform registrului agricol anii 1959-1963 şi actului de vânzare - cumpărare nr. X - în intravilan”. În aceeaşi notă semnată şi ştampilată de Comisia locală şi adresată Prefecturii O şi respectiv Comisiei judeţene de fond funciar se menţionează din nou expres la pct. 4 „în fapt autorul T E este înscris în registrul agricol din anii 1959-1963, fila 163 cu suprafaţa de 0,68 ha”.
Comisia judeţeană de fond funciar prin Hotărârea nr. X/22.07.1996 dispune: „Admite contestaţia depusă de cetăţeanul B M şi invalidează propunerea Comisiei comunale P pentru aplicarea Legii fondului funciar. Dreptul de proprietate al acestuia se reconstituie pentru suprafaţa de 0,34 ha teren agricol în completare”. Rezultă fără echivoc că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate iniţial pe suprafaţa de 0,26 ha teren intravilan, iar apoi prin admiterea contestaţiei i s-a mai reconstituit proprietatea pentru încă 0,34 ha teren agricol în completare, respectiv completarea grădinii gospodăriei.
Prin sentinţa irevocabilă nr. X/15.12.1997 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. X/C/1996 a fost admisă acţiunea pârâtului B M şi a fost obligată Comisia locală de fond funciar să-i pună în posesie pe aceştia pentru suprafaţa reconstituită, inclusiv cei 0,34 ha în completare.
Chiar pe parcursul soluţionării acestei cauze, reclamanta din prezenta cauză, respectiv Comisia locală P emite procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 pentru suprafaţa de 6000 mp, act pe care acum şi-l contestă şi oscilează între nulităţi să mai invoce, ba chiar că nu şi-l găsesc în propria arhivă.
S-au invocat de către reclamante în precizările din 18.01.2021 (ca temei al cererii de chemare în judecată) prevederile art. 1247, 1250, 1225 alin. 2, 1238 alin. 2 C.civ., texte de lege ce sunt din nou reluate în motivarea apelului. Toate aceste texte sunt reglementate de Codul civil publicat în Monitorul Oficial nr. 505/15.07.2011, în situaţia în care nulităţile prevăzute de această nouă lege sunt invocate faţă de un act emis de reclamanţi la 23.05.1997.
În primul rând, legalitatea ori nelegalitatea unui act juridic cu privire la condiţiile emiterii sale se analizează în raport cu legislaţia în vigoare la data emiterii sale. Potrivit art. 6 alin. 1 C.civ. legea civilă nu are putere retroactivă, iar potrivit art. 6 alin. 2 C.civ.: „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii...”.
Şi mai explicit este art. 6 alin. 3 C.civ: „Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi”.
Mai mult, chiar şi articolele de lege din noul Cod civil enumerate de reclamanţi ca temei de drept, nu pot fi invocate în prezenta cauză raportat la obiectul procesului, întrucât toate acele texte de lege vizează reglementări privind încheierea contractelor, iar între părţile procesuale nu s-a încheiat nici un fel de contract din cele reglementate în legislaţia naţională.
Raportat la pretinsa nulitate absolută invocată de reclamanţi în baza noului Cod civil cu raportare la un proces - verbal de punere în posesie emis în temeiul Legii 18/1991 devine inutil a mai răspunde faţă de ceea ce apelantele numesc fie „obiectul contractului”, fie pretinsa „lipsa obiectului contractului”, fie pretinsa „nevalabilitate a scopului contractului”, etc. Mai lipsea să se invoce că nu au plătit preţul contractului.
După ce în precizarea menţionată apelantele revin prin menţionări nereale privind lipsa ştampilei de înscris ori pretinsa lipsă a actelor premergătoare (faţă de care au răspuns detaliat mai sus), apoi afirmând că nu şi-ar fi găsit exemplarul original prin propria arhivă şi ajung la afirmaţia de-a dreptul aberantă: „în zona în care reclamantul susţine că a primit teren în posesie nu există fizic o suprafaţă de 6000 mp”. Foarte curioasă această afirmaţie pentru că tocmai au depus la dosarul cauzei raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Arsenie Petre, expertiză care tocmai a identificat, măsurat şi delimitat terenul intravilan de 6000 mp aflat în posesia pârâţilor B M şi B M r şi aferent gospodăriei acestora.
De aceea, în mod corect în motivarea sentinţei instanţa a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv de nulitate în ceea ce priveşte procesul-verbal de punere în posesie contestat, iar acest înscris a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 18/1991, după parcurgerea procedurii speciale.
Operaţiunea de efectuare a punerii în posesie presupune, în prealabil, realizarea în teren a delimitărilor necesare pentru efectuarea de măsurători, stabilirea vecinătăţilor şi determinarea amplasamentului stabilit.
Împrejurarea că un astfel de înscris emis chiar de apelantele-reclamante nu s-ar regăsi în arhiva acestora şi nu are semnătura preşedintelui comisie locale, nu prezintă relevanţă în cauză, cât timp aceste acte de reconstituire nu au fost anulate conform prevederilor legii speciale, iar intimaţilor-pârâţi li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate prin HCJ nr. X/14.08.1996, hotărâre ce nu a fost contestată şi desfiinţată în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi nu pe calea dreptului comun, respectiv prevederile C.civ. aşa cum a solicitat apelanta-reclamantă şi au contestat valabil intimaţii - pârâţi.
Nefiind dovedite motive de nulitate în ceea ce priveşte procesul-verbal de punere în posesie conform legislaţiei speciale şi invocându-se pretinsa nevalabilitate a unui act premergător reconstituirii sau constituirii pe calea dreptului comun, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins o astfel de cerere ca fiind inadmisibilă. Potrivit legislaţiei speciale, procesul-verbal de punere în posesie nu are o existenţă distinctă ca act juridic de drept comun, apt să producă efecte juridice/se, ci numai prin validarea acestuia de către Comisia judeţeană, procedură pe care apelanta-reclamantă nu a contestat-o.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut „în speţă procesul-verbal a fost întocmit în mod corect de către instituţia desemnată de legislaţia funciară cu aceste atribuţii, a fost emis în baza HCJ nr. X/14.08.1996 (fila 50 dosar), iar instanţa de judecată, prin sentinţa nr. X/15.12.1997, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. X/C/1997 (fila 51 dosar) a analizat aceste chestiuni şi a statuat definitiv asupra dreptului pretins de intimaţii-pârâţi. Anexează chiar cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant în dosarul nr. X/C/I997, însoţită de Adresa nr. X/23.05.1997 emisă chiar de Comisia locală în care se menţionează: „Comisia comunală pentru aplicarea Legii 18/1991 întrunită Ia 23.05.1997, conform convocării nr. X/1997, luând în discuţie cererea dvs. cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,60 ha teren intravilan aferent casei de locuit a dispus întocmirea procesului - verbal de punere în posesie cu respectarea amplasamentului din actul de vânzare -cumpărare pe care îl deţineţi cu nr. X/1977 astfel: vecin la Răsărit cu drumul judeţean J-C, Apus - V râului P, Miază zi - sediul R P - Primăria P - B P - R T, Miază noapte -drum de acces la ICOTS P - proprietatea M I”.
Rezultă în mod evident şi din această adresă că anterior emiterii procesului-verbal de punere în posesie chiar a avut loc o şedinţă a Comisiei locale, legal constituită şi convocată, comisie ce a dispus, atât emiterea acestui act, cât şi reconstituirea proprietăţii pe cei 0,60 ha, conform HCJ X/14.08.1996.
În drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe prevederile art. 205 C.p.c.
În susţinerea prezentei întâmpinări înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, dar şi cele anexate întâmpinării.
Faţă de apelurile declarate, intimata pârâtă Comisia Judeţeană O pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar de pe lângă Instituţia Prefectului - Judeţul O, a formulat întâmpinare, precizând următoarele:
Comisia Judeţeană O pentru aplicarea Legilor fondului funciar se poate pronunţa numai în limitele competenţelor şi atribuţiilor stabilite expres de lege, raportat la obiectul cererii deduse judecăţii.
Astfel, Legile fondului funciar au stabilit o procedură specială, derogatorie, în ceea ce priveşte retrocedarea terenurilor preluate în mod abuziv de către stat în perioada comunistă, precum şi constituirile de terenuri în zonele unde exista excedent de teren.
Atribuţiile şi competenţele Comisiei Judeţene de aplicare a Legilor Fondului Funciar cât şi cele ale Comisiilor Locale sunt stabilite expres şi limitativ de H.G. nr. 890/2005 privind Regulamentul de aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, art. 6 lit. a - m) din acest act normativ prevede că atribuţiile Comisiei Judeţene se referă printre altele la:
- verificarea legalităţii propunerilor înaintate de comisiile comunale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestora;
- soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale;
- validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor comunale;
- emiterea titlurilor de proprietate pentru cererile validate.
Art. 5 lit. a - m) enumera atribuţiile Comisiilor Locale printre care şi punerea în posesie, stabilire amplasamente, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptăţite să primească terenul, completarea fişelor de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, şi înmânarea titlurilor de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin. (art. 5 lit. i).
În temeiul aceluiaşi art. 5 coroborat cu art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005, Comisiile Locale de Fond Funciar au atributul exclusiv: de a stabili mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, de a propune alte amplasamente şi de a consemna în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane.
Stabilirea dreptului de proprietate se face exclusiv pe baza cererilor formulate în termen legal de către persoanele care fac dovada că sunt îndreptăţite. Nedepunerea cererii în termen atrage pierderea dreptului de a mai solicita retrocedarea terenului - art. 9X art. 11, ar. 13 din Legea nr. 18/1991 rep.
Întinderea dreptului de proprietate se stabileşte raportat la actele doveditoare depuse de solicitant - acte de proprietate, copii Registre Agricole din ultimii ani înainte de colectivizare, cereri de intrare în CAP.
Nu se poate acorda mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, calitatea de persoană îndreptăţită este stabilită raportat la prevederile art. 8, 13 din Legea nr. 18/1991 rep. coroborat cu art. 1121 NCC (fost 696 Cod Civil) şi Decizia nr. XI/2007 pronunţată de I.C.CJ în soluţionarea recursului în interesul legii.
Solicită a se observa că faţă de contestaţia depusă de cetăţeanul B St. M („înregistrată la Prefectura Judeţului O sub nr. R X/10.04.1996”) Comisia Judeţeană O, a validat suprafaţa de 0.34 ha teren prin Hotărârea nr. X/22.07.1996.
De asemenea, la data cumpărării imobilului de către soţii B, conform contractului de vânzare - cumpărare din 29 martie 1977 erau incidente prevederile art. 30 din Decretul-lege nr. 58/1974.
În drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art. 205-208 Cod de procedură civilă şi pe Legile fondului funciar.
La data de 11.06.2021, apelanţii pârâţi B M şi B M r, faţă de întâmpinările formulate de Comisia Judeţeană O, UAT P şi Comisia Locală P de aplicare a legilor fondului funciar, au formulat răspuns la întâmpinare, prin care arată că îşi menţin toate argumentele prezentate, atât în motivarea apelului, cât şi în motivarea întâmpinării formulate.
Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, fiind solicitate şi din oficiu, mai multe relaţii.
Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:
În fapt, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977, apelanţii-pârâţi B M şi B M r au cumpărat o locuinţă formată dintr-o casă din cărămidă cu 5 camere şi anexe gospodăreşti împreună cu terenul aferent situat în comuna P, Judeţul O (actul aflat la f. 6-8 ds. fond, Autorizaţie de înstrăinare - f. 145 ds. apel, schiţa - f. 146 ds. apel).
În Autorizaţia de înstrăinare se menţionează că numiţii T E şi I F sunt autorizaţi să înstrăineze un imobil compus din 5 camere, împreună cu dependinţele sale situat pe terenul aferent în suprafaţă de 250 mp, în perimetrul construibil al Comunei P.
Terenul aferent construcţiei ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977 a fost identificat prin schiţa de sistematizare anexă la autorizaţia de înstrăinare nr. X/25.03.1997.
Potrivit Notei tehnice întocmită de Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie cu nr. X/24.10.2002, suprafaţa din perimetrul construibil, aferentă parcelelor A1, A4 arabil, AG3 arabil-grădini, CC2 curţi-construcţii, existente pe planul cadastral 1:2000 al localităţii P (mai precis), anexa la actul de vânzare-cumpărare, este de 2.730 mp; suprafaţa din perimetrul construibil (intravilan), rezultată din măsurătorile pe planul topografic editat în 1974, la scara 1:5000 al localităţii P este de 3,662 mp; se menţionează că limita albiei majore a pârâului P este limita instabilă (fiind continuu transformabilă prin eroziuni şi prăbuşiri de mal), în consecinţă nu poate constitui limita fermă în delimitări cadastrale, adică nu se poate determina suprafaţa corectă (Nota tehnică f. 14 ds. fond).
Ulterior apariţiei legilor fondului funciar reclamantul B St. M a solicitat emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 0,20 ha teren aferent imobilului cumpărat prin contractul din anul 1977, prin cererea înregistrată sub nr. X/14.03.1991, menţionând expres că această suprafaţă reprezintă teren aferent casei de locuit, anexe gospodăreşti, curţi şi grădina aferentă acestora (f. 48 ds. fond). Cererea a fost formulată în baza art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.
Comisia Locală P a propus înscrierea reclamantului în Anexa 2b cu suprafaţa de 0,26 ha.
Prin contestaţia formulată, petentul B M a solicitat suprafaţa de 0,68 teren intravilan (f. 57 ds. apel).
Potrivit înscrisului nr. 57 din 8.01.1996 întocmit de Comisia Locală P, denumit Notă privind înaintarea contestaţiei numitului B, se menţionează că se contestă Hotărârea prin care s-a stabilit înscrierea reclamantului în Anexa 2b cu suprafaţa de 0,26 ha, cu referire şi la suprafaţa de 0,42 ha teren extravilan; se arata că a solicitat 0,68 teren intravilan (f. 18 ds. apel).
Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei propuneri a fost soluţionată prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia pentru 0,34 ha teren agricol în completare; de asemenea, s-a dispus invalidarea propunerii Comisiei locale P (f. 50 ds. fond).
Ulterior emiterii Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, prin Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997, apelanţii-pârâţi B M şi B M r au fost puşi în posesie cu suprafaţa de 6000 m.p. (f. 12 ds. fond).
Prin Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul X/C/1997, instanţa a obligat Comisia Locală P să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa de 0,34 ha teren conform Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 şi a respins cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate formulată de reclamanţi. Astfel, se menţionează o suprafaţă constituită de 0,34 ha în favoarea apelanţilor-reclamanţi, iar nu de 0,60 ha (f. 51 ds. fond, f. 148 ds. apel).
În cererea care a făcut obiectul acestui dosar, înregistrată în data de 11.06.1997, reclamantul B M a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 0,34 ha teren situat în Com. P şi obligarea pârâtei Comisia Locală P să le elibereze procesul-verbal de punere în posesie pentru această suprafaţă de teren. În motivare, a făcut referire la Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977; la faptul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 0,60 ha, aferent casei de locuit, cu vecinătăţile precizate şi în Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997; la Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996. În drept, a invocat disp. art. 1 şi 3 din Legea 29/1990 (f. 67 ds. apel).
Din copia Registrului cadastral al posesorilor în care sunt evidenţiate suprafeţele posedate în anul 1990, rezulta ca numitul B St. M figurează ca fiind posesorul suprafeţei de 0,2620 ha (f. 191-192 ds. apel).
Din copia Registrului agricol din perioada 1956-1958, 1959-1963, certificată pentru conformitate cu originalul (f. 186-189 ds. apel) unde figurează înscrisă M (T) E rezultă că apare menţionată suprafaţa totală de 0,68 ha până în 1960 (0,58 ha grădină şi 0,10 ha curţi-construcţii), iar din 1961 (0,25 ha grădină şi 0,10 ha curţi-construcţii, total 0,35 ha).
Potrivit Adeverinţei nr. X 25.03.1977, eliberată de CAP P pt. completarea ds. de înstrăinare a casei şi a terenului aferent, numita T E nu este membră cooperatoare în cadrul unităţii (f. 126 ds. fond).
În cererea formulată de I M înregistrată sub nr. X/30.03.1991 se solicită reconstituirea dreptului de proprietate al soacrei petentei, T E, fostă I şi al soţului petentei, I F, precizându-se că in anul 1978 nu s-a putut vinde numitului B M decât suprafaţa de 200 mp. Petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra restului de teren, arabil şi pomi fructiferi (f. 184 ds. apel).
Primăria Oraşului P a menţionat că în arhiva instituţiei nu au fost găsite documente din care să rezulte modul de soluţionare al acestei cereri (răspuns f. 180 ds. apel).
Apărătorul apelanţilor – pârâţi a menţionat că a fost respinsă, cu motivarea că s-a acordat teren acestora. S-au depus Hotărârea Comisiei Judeţene O nr. 8731/05.09.1997, prin care s-a respins contestaţia formulată de I M; precum şi un extras dintr-o Hotărâre a Comisiei Judeţene O, prin care s-a respins contestaţia unei alte persoane, numita N I, cu menţiunea că dreptul de proprietatea asupra suprafeţei solicitate a fost înstrăinat de T E şi de I F către numitul B M prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/1977 (f. 196 şi 197 ds. apel).
În drept, conform art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991: (1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. (2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori. (2^1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații autentice de martori. (3) Pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică. (4) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
Prevederile art. alin. 2 ind. 1 citate mai sus au fost introduse prin Legea 247 din 2005.
Totodată, tribunalul reţine că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept (art. 8 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991).
De prevederile Legii nr. 18/1991 beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite (art. 8 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991).
Reconstituirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate pentru fiecare persoană îndreptăţită (art. 8 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991).
Din întreaga economie a Legii nr. 18/1991, cât şi din reglementările ulterioare, rezultă că, în materia fondului funciar, pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, a fost instituită o procedură administrativ-jurisdicţională şi o procedură specială de control judecătoresc a actelor administrativ-jurisdicţionale emise de comisiile judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Nemulţumirile persoanei legate de procedura de reconstituire, inclusiv aceea privitoare la întinderea sau amplasamentul suprafeţelor de teren pentru care se face reconstituirea, trebuiau să fie valorificate pe calea procedurii plângerii de fond funciar, reglementată de art. 12 din Legea nr. 18/1991 în forma iniţială în cazul hotărârilor de validare emise până la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/1997 sau pe calea plângerii prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată în cazul hotărârilor de validare ulterioare momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/1997.
O asemenea soluţie este justificată şi de faptul că legile adoptate în materia fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000) au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor agricole şi forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate.
Fiind o procedură cu caracter special, derogator de la dreptul comun, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuiau să respecte întocmai succesiunea etapelor ei şi să le conteste în condiţiile precis determinate de lege.
Etapele premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate şi a amplasamentului terenului atribuit. Sub acest aspect orice nemulţumire a solicitanţilor legată de reconstituire sau de punerea în posesie trebuie adusă la cunoştinţa comisiilor de aplicare a legii fondului funciar care rezolvă acest gen de contestaţii anterior emiterii titlului de proprietate, cum corect a reținut prima instanţă. După eliberarea titlului de proprietate, asemenea contestaţii nu mai sunt posibile întrucât acceptarea lor ar presupune o eludare şi o nesocotire a dispoziţiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil în reconstituirea proprietății.
De asemenea, cu privire la motivele de nulitate, cazurile de nulitate absolută a actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate sunt prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 şi care vizează, în principal, acte emise în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri. Textul de lege are în vedere actele emise pe numele unor alte persoane, considerate neîndreptăţite, şi nu pe numele persoanelor care au formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate.
Aşa cum s-a arătat în doctrină şi în practica judiciară, pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, pentru motivele prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, se poate obţine desfiinţarea titlurilor de proprietate şi a proceselor-verbale de punere în posesie, care au menirea de a stabili faptic amplasamentul terenurilor cuprinse în titlul de proprietate.
Tribunalul reţine, în prealabil, faptul că prin precizarea la cererea principală formulată de reclamantele-pârâte Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar P şi UAT P s-a invocat că, la emiterea actului în cauză, Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 emis de Comisia Locală P, s-a realizat şi o încălcare a art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997 (f.115-116 ds. fond).
Totodată, pârâţii-reclamanţi B M şi B M r au invocat în cererea reconvenţională dispoziţiile din Legea fondului funciar nr. 18/1991, inclusiv cele din art. 23.
Aplicând dispoziţiile legale de mai sus în cauza de faţă, se constată că sunt fondate apelurile formulate.
Prin cererea înregistrată sub nr. X/14.03.1991, reclamantul a solicitat emiterea titlului de proprietate doar pentru suprafaţa de 0,20 ha teren aferent imobilului cumpărat prin contractul din anul 1977.
În Nota întocmită de Consiliul Local al Comunei P nr. X/08.01.1995 de înaintare a contestaţiei numitului B M către Comisia Judeţeană O se face referire şi la cererea formulată de acesta şi înregistrată sub nr. nr. X/30.03.1991 (f. 49 ds. fond). Însă, menţiunea este una eronată, ultima cerere fiind de fapt formulată de I M şi nu de B M, care a formulat cerere doar pentru suprafaţa de 0,20 ha intravilan. Această suprafaţă se afla, de altfel, în posesia sa în anul 1990, aşa cum rezultă din copia Registrului cadastral al posesorilor în care sunt evidenţiate suprafeţele posedate în anul 1990, în care numitul B St. M figurează ca fiind posesorul suprafeţei de 0,2620 ha.
Aşa cum s-a reţinut şi în practica judiciară, în al doilea caz de constituire a dreptului de proprietate prevăzut de art. 23 din Legea nr. 18/1991 – caz incident în situaţia pârâţilor-reclamanţi B M şi B M r, raportat la dispoziţiile alin. 4 – respectiv în cazul persoanelor care au încheiat contracte translative de proprietate cu foştii membrii cooperatori sau cu persoane din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator, contracte ce au fost încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974, este necesar ca persoana îndreptăţită să recurgă la procedura constituirii prevăzută de Legea nr. 18/1991.
În cauza de faţă, numitul B St. M a formulat cerere privind emiterea titlului de proprietate, doar pentru suprafaţa de 0,20 ha teren aferent imobilului cumpărat prin contractul din anul 1977.
Tribunalul reţine însă faptul că, prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, a fost invalidată propunerea Comisiei Locale P şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorului B M pentru 0,34 ha teren agricol în completare. Prin urmare, propunerea Comisiei Locale privind înscrierea reclamantului în Anexa 2b cu suprafaţa de 0,26 ha nu a fost menţinută, ci a fost invalidată, motiv pentru care în copia acestei anexe depuse în apel, la poziţia 18, apare menţiunea anulat (f. 169 ds. apel).
Prin urmare, prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea contestatorului B M doar pentru 0,34 ha teren agricol în completare, nu şi pentru cei 0,26 ha, cu privire la care propunerea Comisiei Locale a fost invalidată. Totodată, reconstituirea se referă la teren intravilan, întrucât prin contestaţia formulată şi care a fost admisă parţial, petentul B M a solicitat suprafaţa de 0,68 teren intravilan.
De altfel, acest aspect rezultă, cu putere de lucru judecat, şi din considerentele Sentinţei civile nr. X/15.12.1997, în care se face referire la Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977, la Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, instanţa apreciind că se impune obligarea pârâtei Comisia Locală P la punerea în posesie a reclamanţilor asupra suprafeţei de 0,34 ha , reconstituită prin Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991. Cu privire la capătul de cerere referitor la recunoaşterea dreptului de proprietate, acesta este neîntemeiat, faţă de disp. Lg. 29/90, întrucât reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform L. 18/1991, prin hotărârea Comisiei Judeţene.
Prin urmare, instanţa a analizat şi cererea reclamanţilor cu privire la o suprafaţă suplimentară de teren, în condiţiile în care în acţiune s-a făcut referire la suprafaţa de 0,60 ha. Or, instanţa a arătat, cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, că este neîntemeiată cererea reclamanţilor referitoare la recunoaşterea dreptului de proprietate, concluzia fiind că li s-a reconstituit dreptul doar cu privire la suprafaţa de 0,34 ha prin Hotărârea Comisiei Judeţene O.
Menţiunea din Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 cu privire la suprafaţa de 0,34 ha teren agricol în completare are în vedere faptul că se acordă mai mult teren faţă de propunerea Comisiei locale, precum şi faţă de terenul aflat efectiv în posesia reclamantului în anul 1990, când acesta deţinea, conform Registrului cadastral al posesorilor în care sunt evidenţiate suprafeţele posedate în anul 1990, suprafaţa de 0,2620 ha.
Faţă de prevederile art. 23 din Legea 18/1991, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a reţinut şi în practica judecătorească, proprietarul construcţiei are dreptul la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului astfel cum a fost determinat, în mod real, de către părţi la data înstrăinării. O astfel de interpretare este confirmată şi de art. 23 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 147/2005. Acest ultim text nu era în vigoare la momentul emiterii Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, însă interpretarea textului în forma anterioară modificării era în acelaşi sens.
În cauza de faţă, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977, apelanţii-pârâţi B M şi B M r au cumpărat o locuinţă formată dintr-o casă din cărămidă cu 5 camere şi anexe gospodăreşti împreună cu terenul aferent, în perimetrul construibil al Comunei P, Judeţul O.
Aşa cum s-a reţinut şi în doctrină, terenul aferent construcţiei nu semnifică teren agricol, ci terenul pe care se afla construcţia, cel mult curtea aferentă – anume 1000 mp, dar nu şi lotul în folosinţă, care putea fi de 5000 mp.
Însă, întrucât din contractul de vânzare-cumpărare, nu rezultă clar suprafaţa de teren aferentă construcţiilor convenită de părţi la data înstrăinării, se are în vedere suprafaţa de teren evidenţiată în registrul agricol sau în alte documente funciare, dar nu mai mult decât suprafaţa deţinută de cel care a înstrăinat.
Tribunalul are în vedere şi faptul că în cazul reclamanţilor este vorba, de fapt, de o constituire a dreptului de proprietate conform art. 23 din legea 18/1991, singurul text incident în situaţia acestora şi nu de o reconstituire a acestui drept, întrucât reclamanţii nu au fost cei care au înscris în CAP suprafaţa totală de 0,68 ha. Doar în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pe numele foştilor proprietari, astfel deposedaţi de teren în urma cooperativizării, se are în vedere suprafaţa deţinută iniţial şi adusă la CAP sau preluată de stat în altă modalitate. În cazul celor care au dobândit terenul prin acte ulterioare – cazul reclamanţilor, care au dobândit casa şi terenul prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977 – se are în vedere suprafaţa astfel dobândită şi, oricum, nu mai mult decât suprafaţa deţinută de cel care a înstrăinat.
Or, în Registrul agricol din anul 1961 pentru numita M (T) E apare menţionată suprafaţa totală de 0,35 ha (0,25 ha grădină şi 0,10 ha curţi-construcţii). Astfel, în anul 1977, aceasta nu putea înstrăina mai mult decât suprafaţa deţinută în fapt. Cererile care au fost formulate în mumele acesteia şi modul în care au fost soluţionate nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, în care se pune problema verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 23 din Legea 18/1991 în cazul titularilor dreptului de constituire a dreptului de proprietate – anume în cazul dobânditorilor construcţiilor prin acte de înstrăinare.
Astfel, chiar dacă în Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 nu s-au avut în vedere strict prevederile din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977, în care se face referire doar la terenul aferent construcţiei, s-a reţinut suprafaţa menţionată în Registrul agricol din anul 1961 pentru numita M (T) E. Oricum, nu putea fi constituit pe numele contestatorului un drept de proprietate pe o suprafaţă mai mare decât cea deţinută de înstrăinător, anume pentru mai mult de 0,35 ha. Menţiunea de 0,34 ha teren agricol în completare are în vedere această situaţie, a terenului deţinut de cea care a înstrăinat, numita M (T) E, care din anul 1961 până în anul 1977 apare înscrisă în Registrul agricol cu suprafaţa de 0,35 ha.
Tribunalul apreciază că nu prezintă relevanţă menţiunile care apar în Nota Comisiei Locale cu nr. X/08.01.1996 cu privire la suprafaţa care era înscrisă în Registrul agricol, în condiţiile în care din acest ultim act oficial - depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul la dosar - rezultă că, în anul 1961, pentru numita M (T) E era înscrisă suprafaţa de 0,35 ha (0,25 ha grădină şi 0,10 ha curţi-construcţii).
Apelanţii – reclamanţi nu au contestat potrivit procedurii speciale Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 cu privire la diferenţa dintre suprafaţa de 0,35 ha menţionată în Registrul agricol şi cea de 0,34 ha atribuită prin aceasta hotărâre, aşa încât se reţine suprafaţa astfel stabilită. Aceştia au interpretat, în mod eronat, pentru motivele dezvoltate mai sus, faptul că suprafaţa de 0,34 ha teren agricol a fost atribuită în completarea suprafeţei de 0,26 ha, deşi propunerea Comisiei Locale privind înscrierea reclamantului în Anexa 2b nu a fost menţinută, ci a fost invalidată prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, aşa cum se arată expres în conţinutul acesteia.
Astfel, criticile apelanţilor – reclamanţi sunt nefondate cu privire la faptul că trebuia admisă în totalitate cererea reconvenţională şi obligate pârâtele la emiterea titlului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 0,60 ha teren intravilan aflat sub construcţii, curte şi grădină.
Însă, tribunalul apreciază că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele reclamanţilor, potrivit Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996.
Apelanţii B M şi B M r au susţinut şi în faţa tribunalului că, de la data emiterii acestei hotărâri până în prezent, pârâtele nu au procedat la emiterea titlului de proprietate pe numele lor.
Într-adevăr, aşa cum au arătat şi apelanţii, deşi au trecut aproape 30 de ani de la emiterea actelor de constituire a dreptului de proprietate, nici la acest moment, acestora nu li s-a emis un titlu de proprietate cu privire la terenul aferent construcţiei, curtea şi grădina lor. Totodată, nici în prezenta cauză intimatele nu au fost de acord cu emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa care a fost validată prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 şi care rezultă din înscrisurile analizate mai sus, ceea ce semnifică o nerespectare a dreptului de proprietate al apelanţilor – pârâţi - reclamanţi B M şi B M r, raportat la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar şi în sensul art. 1 Protocol 1 CEDO.
Tribunalul apreciază, pentru toate motivele de mai sus, că este întemeiată în parte cererea reconvenţională cu privire emiterea titlului doar pentru suprafaţa de 0,34 teren intravilan – curţi-construcţii şi agricol, aşa cum rezultă din toate actele analizate mai sus, inclusiv din Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, dar şi din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.03.1977, în care se face referire la teren aferent construcţiei, precum şi din Registrul agricol din anul 1961 în care apare menţionată suprafaţa totală de 0,35 ha (0,25 ha grădină şi 0,10 ha curţi-construcţii).
Prin urmare, vor fi obligate Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar P, potrivit atribuţiilor legale, să îndeplinească formalităţile premergătoare şi, respectiv Comisia Judeţeană O pentru aplicarea legilor fondului funciar să elibereze Titlul de proprietate pe numele pârâţilor-reclamanţi B M şi B M r pentru suprafaţa de 0,34 teren intravilan – curţi-construcţii şi agricol. Terenul intravilan este compus din teren aferent construcţiei, de 0,10 ha şi teren aflat în continuare, curte şi grădină, cu privire la care, prin Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997, Comisia Locală a fost obligată la punerea în posesie a numiţilor B M şi B M r.
Având în vedere şi considerentele de mai sus, tribunalul apreciază ca fiind fondate motivele invocate de apelantele-reclamante Unitatea Administrativa P-prin Primar şi Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar P cu privire la nulitatea absolută a Procesului-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 emis de Comisia Locală P.
Aşa cum s-a arătat, raportat la prevederile art. III din Legea 169 din 1997, pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute se poate obţine desfiinţarea titlurilor de proprietate şi a proceselor-verbale de punere în posesie, care au menirea de a stabili faptic amplasamentul terenurilor cuprinse în titlul de proprietate. În eventualitatea în care titlul de proprietate sau procesul-verbal de punere în posesie nu au respectat validarea dreptului de proprietate, atunci, pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, se poate cere desfiinţarea unor asemenea acte şi emiterea unui nou proces-verbal sau a unui nou titlu de proprietate care să respecte validarea dreptului de proprietate şi amplasamentul stabilit prin validare.
Or, în cauza de faţă, prioritar analizării, potrivit dreptului comun, a condiţiilor formale şi de fond privind Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 emis de Comisia Locală P, sunt incidente dispoziţiile legilor speciale în materia fondului funciar, în baza cărora se constată că respectivul proces-verbal nu a respectat validarea dreptului de proprietate, realizată prin Hotărârea Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, pârâţii – reclamanţi fiind astfel persoane neîndreptăţite la constituirea unui drept de proprietate pentru o suprafaţă mai mare decât cea validată.
Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 a fost emis ulterior validării dreptului de proprietate prin această hotărâre, fără a fi respectată suprafaţa de 0,34 ha teren intravilan, întrucât se menţionează în cuprinsul său că s-a procedat la punerea în posesie a numitului B M pe terenul în suprafaţa de 6000 mp, din satul P, în punctul Cvartal, nr. 38, cu vecinătăţile: N - DS 15; E – DCL 1 (D.F. J C); S- Sediul R şi teren Primărie; V – Teren Primărie (Z P).
Mai mult, ulterior emiterii acestui Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997, în data de data de 11.06.1997, prin cererea care a făcut obiectul acestui ds. X/C/1997, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997 pronunţată de Tribunalul Olt, reclamanţii B M şi B M r au solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 0,34 ha teren situat în Com. P şi obligarea pârâtei Comisia Locală P să le elibereze procesul-verbal de punere în posesie pentru această suprafaţă de teren.
Astfel, înşişi reclamanţii au solicitat, în principal, să fie puşi în posesie pentru suprafaţa de 0,34 ha, chiar dacă au făcut referire la faptul că li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 0,60 ha, teren aferent casei de locuit, cu vecinătăţile precizate şi în Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997. Instanţa a obligat Comisia Locală să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa de 0,34 ha teren conform Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996 şi a respins cererea privind recunoaşterea dreptului de proprietate formulată de reclamanţi.
Prin urmare, era emis Procesul-verbal de punere în posesie din data de 23.05.1997 anterior formulării, în data de 11.06.1997, a cererii care a făcut obiectul ds. X/C/1997, şi nu pe parcursul procesului, contrar susţinerilor apelanţilor - pârâţi B M şi B M r din apelul de faţă. Acest fapt rezultă nu doar din data anterioară a actului respectiv, ci şi din motivarea acţiunii soluţionate prin Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997, în care reclamanţii fac referire la reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia Locală pentru suprafaţa de 0,60 ha teren intravilan aferent casei de locuit, în punctul Cvartal, nr. 38, cu vecinătăţile: N - DS 15; E – DCL 1 (D.F. J C); S- Sediul R şi teren Primărie; V – Teren Primărie (Zona P). Or, aceste menţiuni, inclusiv vecinătăţile, apar în Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997. În situaţia în care reclamanţii apreciau ca fiind legal emis acest act, nu justifică motivul pentru care au înţeles să formuleze ulterior cererea care a făcut obiectul dosarului nr. X/C/1997 soluţionat prin Sentinţa civilă nr. X/15.12.1997 pronunţată de Tribunalul Olt. Această hotărâre judecătorească se impune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză cu privire la suprafaţa pentru care a fost obligată Comisia Locală să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor, anume suprafaţa de 0,34 ha teren, conform Hotărârii Comisiei Judeţene O cu nr. X/22.07.1996, precum şi cu privire la respingerea cererii reclamanţilor privind recunoaşterea unui drept de proprietate suplimentar.
Prin urmare, pentru motivele arătate mai sus, se constată, că, în mod eronat, fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.
Potrivit art. 480 alin. 3 Cpc: „- Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel: 3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Faţă de aceste prevederi legale, măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, în ipoteza anulării hotărârii primei instanţe, poate fi dispusă de instanţa de apel numai cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: cel puţin una dintre părţi să fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Soluţionarea procesului fără intrarea în judecata fondului nu implică numai ipoteza în care prima instanţă a judecat cauza în temeiul unei excepţii procesuale (excepţia inadmisibilităţii, excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive etc.), ci şi situaţia în care hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivarea soluţiei pronunţate, nefiind analizate susţinerile părţilor.
Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantele-reclamante Unitatea Administrativa P-prin Primar şi Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar P, va anula în parte sentinţa apelată cu privire la soluţia asupra cererii principale şi, reţinând cererea principală spre rejudecare, întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Slatina:
Va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii principale, ca neîntemeiată.
Va admite cererea principală.
Va anula Procesul-verbal de punere în posesie din 23.05.1997 emis de Comisia Locală P.
De asemenea, în temeiul art. 480 alin. 2 Cpc, va admite apelul declarat de apelanţii-pârâţi B M şi B M r şi, prin urmare:
Va schimba în parte sentinţa apelată cu privire la soluţia asupra cererii reconvenţionale, în sensul că:
Va admite în parte cererea reconvenţională.
Va obliga Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar P să îndeplinească formalităţile premergătoare şi, respectiv Comisia Judeţeană O pentru aplicarea legilor fondului funciar să elibereze Titlul de proprietate pe numele pârâţilor-reclamanţi B M şi B M r pentru suprafaţa de 0,34 teren intravilan – curţi-construcţii şi agricol.
În temeiul art. 453 Cpc, va obligă apelantele – reclamante - pârâte şi pe intimata – pârâtă Comisia Judeţeană O la plata către apelanţii – pârâţi – reclamanţi a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei depuse (f. 150 ds. apel). Se are în vedere soluţia de admitere a apelului formulat de aceste părţi, precum şi faptul că apelantele-reclamante Unitatea Administrativa P-prin Primar şi Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar P au arătat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Data publicarii pe portal: 09.12.2022
Tribunalul Iași
Fond funciar, actiune in constatare
Judecătoria Novaci
Fond funciar plângere Lg. 247-2005
Judecătoria Câmpina
Fond Funciar
Judecătoria Babadag
Revendicare
Judecătoria Corabia
Modificare titlu de proprietate