Contestaţie act administrativ fiscal

TitluContestaţie act administrativ fiscal

Tip speţăSENTINŢĂ

Număr speţă1263

Data speţă17.11.2021

Domeniul asociatContencios administrativ şi fiscal

Conţinut speţăSENTINŢA NR. 1263

Data: 17.11.2021

Autor: Ion Alexandra

Domeniul asociat: Contencios administrativ şi fiscal

Obiect: Contencios administrativ şi fiscal - contestaţie act administrativ fiscal

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.  3638/105/2021,  reclamanta RAL, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA Ş PRIN PRIMAR,  a solicitat:  anularea celor doua acte administrative respectiv decizia de impunere pentru anul 2021 si dispoziția nr. 71/19.03.2021.

In motivare arata faptul ca,  prin decizia de impunere pentru anul 2021 a fost stabilit in sarcina contestatoarei obligația de plata a impozitului pentru autoturismul marca Renault tipul 25TX, număr identificare XXX, serie motor XXX, an fabricație 1985, capacitate cilindrica 2165cmc.

Contestatoare a înstrăinat autoturismul cu privire la care a fost calculat impozitul potrivit actului administrativ menționat mai sus, fara a încheia actul de vânzare cumpărare in forma scrisa, stabilind la acel moment cu persoana cumpărătoare ca vor încheia actul la o data ulterioara. Acest lucru nu a fost posibil dat fiind faptul ca contestatoarea nu a mai putut lua legătura cu cumpărătorul pentru îndeplinirea formalităților specifice vânzării autoturismului. In aceasta situație, contestatoarea a înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 28487/281/2013, cererea de chemare in judecata având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de act de vânzare cumpărare a autoturismului, cauza rămânând nesoluționata din același motiv.

Urmare acestei împrejurări, la data de 22.08.2014,  contestatoarea a înregistrat declarație pentru scoaterea din evidenta a mijlocului de transport arătând ca nu mai deţine in proprietate respectivul autoturism.

In situația in care, contestatoarea nu poate face in alt mod dovada înstrăinării autoturismului, am formulat cererea de scoatere din evidenta a mijlocului de transport declarând pe proprie răspundere aceasta situație. Practic, contestatoarea  este in situația in care nu poate face dovada in alt mod a faptului ca nu mai deține in proprietate respectivul autoturism.

Potrivit art. 468 alin. 1 din Legea nr. 227/2015, orice persoana care are in proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat in România datorează un impozit anual.

Potrivit pct. 124 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, impozitul pe mijlocul de transport se datorează pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat/înregistrat in România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior si încetează de a se mai datora începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor în situația înstrăinării mijlocului de transport.

Potrivit pct. 125 tot din Norme, înstrăinarea privești pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

Contestatoarea  se afla in situația in care a înstrăinat dreptul de proprietate in ceea ce privești autoturismul ceea ce atrage aplicabilitatea disp. pct 124 din Normele metodologice.

Cu toate acestea, contestatoarea este in imposibilitatea de a proba transferul dreptului de proprietate pentru motivele menționate.

Legiuitorul nu a prevăzut aceasta situație însă a reglementat o situație similara cu referire la imposibilitatea contribuabilului de a face dovada existentei fizice a mijlocului de transport (pct. 126 alin. 3) situație in care practic se afla contestatoarea, din punct de vedere al intenției legiuitorului de a legifera situația, respective; în lipsa documentului prevăzut la alin. 2. contribuabilul care nu mai poate face dovada existentei fizice a mijlocului de transport cu care figurează înregistrat ...prezintă o declarație pe propria răspundere din care rezulta elementele de identificare a contribuabilului si a mijlocului de transport respectiv, documentul prin care a dobândit acel mijloc de transport, împrejurările care au condus la pierderea acestuia si operează, in ceea ce privești scăderea de la plata obligațiilor fiscale datorate, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care depune aceasta declarație la organul fiscal la care figurează înregistrat, numai daca are achitate integral orice obligații fiscale datorate de natura impozitului asupra mijloacelor de transport stabilite pana Ia data de 31 decembrie a anului fiscal in care se depune declarație."

Prin urmare, considera ca parata intimata Unitatea Administrativa Comuna Ş a interpretat greșit, restrictiv dispozițiile legale anterior menționate cu ocazia soluționării plângerii prealabile.

Din punct de vedere procedural, prima critica formulata împotriva deciziei de impunere se refera la încălcarea prevederilor art. 95 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora: „organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori acesta stabilește sau modifica baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale efectuate in condițiile legii."

Analizând textul de lege invocat raportat la actul administrativ contestat, parata a respins critica subsemnatei reținând in cuprinsul Dispoziției nr. 71 pag 3 paragraful 2: „In dezacord cu susținerea petiționarei, prin art. 95 alin.2 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedura fiscala, legiuitorul nu a limitat emiterea deciziei de impunere doar pentru situațiile in care se stabilește sau se modifica baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale efectuate in condițiile legii, ci, prin norma fiscala enunțata, s-a dorit a se stabili faptul ca, emiterea actului administrativ fiscal, reprezentat de decizia de impunere, este imperios necesara si in situația in care, in decursul unui an fiscal, intervine unui din cazurile indicate in respectiva prescripție legala. "

Precizează ca contestatoarei nu i-a fost stabilita la acest moment baza de impozitare si nici modificata dat fiind faptul ca de la momentul înregistrării declarației privind scoaterea din evidenta a mijloacelor de transport (22.08.2014) nu a intervenit nicio modificare in ceea ce privești situația juridica a bunului.

Solicita ca instanța de judecata sa constate ca emiterea deciziei de impunere in afara condițiile reglementate de codul de procedura fiscala este si trebuie sa fie sancționată.

O alta critica pe care a formulat-o împotriva deciziei de impunere este referitoare la obligația organului fiscal de a face cunoscut contestatoarei despre situația care a condus la emiterea actului administrativ contestat si despre dreptul acesteia din urma de a-si exprima punctul de vedere cu referire la situația fiscala personala care a condus la măsura luata.

In temeiul disp. art. 9 din Legea nr. 207/2015, înainte de emiterea deciziei de impunere organul fiscal avea obligația sa asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea deciziei, nefiind in cauza incident niciunul din cazurile de excepţie prevăzute de alin.2. Din punctul nostru de vedere, nu se aplica disp. art. 92 alin. 2 lit c din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora organul fiscal nu este obligat sa aplice prevederile alin. 1 atunci cand se accepta informațiile prezentate de contribuabilul plătitor pe care acesta le-a dat intr-o declarație sau într-o cerere, contrar apărărilor reţinute in cuprinsul Dispoziției nr. 71 potrivit cărora: „organul fiscal a stabilit impozitul pe mijlocul de transport in baza documentelor prezentate chiar de către contribuabil (contract de vânzare cumpărare autovehicul, cartea de identitate a autovehiculului) ". Respectarea exigentelor reglementate de lege in sensul celor de mai sus era obligatorie in contextul in care, la data de 22.08.2014 la unitatea administrativ teritoriala subsemnata a înregistrat o solicitare de scoatere din evidenta fiscala a mijlocului de transport in condiţiile arătate.

Contestatoarea  înțelege sa critice decizia de impunere si dispoziţia nr. 71 din 19.03.2021 si ca urmare a neconcordantei intre datele esenţiale cu referire la debitul cu care contestatoarea figurează in evidentele intimatei. Concret, intimata a emis doua certificate de atestare fiscala nr. 8004/02.11.2020 pentru rol nominal unic 262, respectiv 5226, cu conţinut total diferit desi titularul acestora este o singura persoana - contestatoarea. Desi prezenta contestaţie nu dezvolta critici fata de conţinutul celor doua certificate, totuşi informațiile furnizate susţin argumentele in solicitarea anularii celor doua acte administrative in raport de faptul ca subsemnata nu mai deţine in proprietate mijlocul de transport si prin urmare nici nu mai datorează impozit. Mai mult decât atat, însăși împrejurarea ca pe numele contestata are i figurează cu doua roluri este in sine o măsura nelegala menita sa atragă in derizoriu principiile fiscale.

Pe cale de consecinţa, solicita anularea celor doua acte administrative respectiv decizia de impunere pentru anul 2021 si dispoziţia nr. 71/19.03.2021.

In drept: disp. Legii 207/2015, Legii 227/2015, Legii 544/2004, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015.

In dovedirea acţiunii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri. 

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neintemeiata.

 In motivare arată faptul ca, în baza declaraţiei de impunere pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice, înregistrata la compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Ş sub nr.1302/03.01.2006, depusa de contestatoarea RAL, in evidentele fiscale ale instituţiei a fost înregistrat autoturismul marca Renault, având capacitate cilindrica 2165 cmc, serie motor XXX.

Declaraţia de impunere menţionata anterior a fost însoţita de contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 16.12.2005, prin care contestatoarea RAL a dobândit dreptul de proprietate cu privire la autoturismul marca Renault având datele de identificare indicate în precedent si de cartea de identitate a respectivului mijloc de transport.

Desi prin declaraţia depusa la Primăria Ş la data de 22.08.2014, contestatoarea RAL a solicitat scoaterea din evidenta a mijlocului de transport marca Renault, motivat de faptul ca nu îl mai deţine întrucât 1-a vândut si nu mai găseşte persoana pentru a întocmi actele, cererea contribuabilului nu a primit eficienta dorita, deoarece nu a făcut dovada situaţiei de fapt menționate, anume a înstrăinării respectivului autoturism.

Conform punctului 101 alin.(2) din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 - Codul fiscal, ,, În cazul unui proprietar, persoana fizica sau persoana juridica, de mijloc de transport care face obiectul înmatriculării/înregistrării in România si care înstrăinează/dobândește mijlocul de transport prin oricare din modalitățile prevăzute de lese, organul fiscal are obligaţia înregistrării actului de înstrăinare — dobândire in registrul prevăzut la alin. (1).

Potrivit punctului 101 alin.3 din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 - Codul fiscal, "Actul de înstrăinare -dobândire a mijlocului de transport, in cazul in care ambele parti au domiciliul fiscal in România, se prezintă de persoana care înstrăinează, in original, precum si 4 fotocopii ale acestuia, cu mențiunea «Conform cu originalul». Cele 5 exemplare sunt utilizate dupa cum urmează:

a)exemplarul original ramane la persoana care dobândește;

b)un exemplar ramane in arhiva organului fiscal local la care este luata in evidenta fiscala persoana care instraineaza;

c)un exemplar ramane la persoana care înstrăinează proprietatea;

d)un exemplar, pe care se inscrie si de către organul fiscal de la domiciliul dobânditorului numărul de înregistrare din registrul prevăzut la alin.(l), se depune la organul competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport;

e)un exemplar se depune la organul fiscal local unde isi are domiciliul fiscal persoana care dobândeşte proprietatea ".

Totodată, la punctul 101 alin 6 din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 s-a prevăzut ca "în cazul unei hotărâri judecătoreşti care consfințește faptul ca o persoana a pierdut dreptul de proprietate, aceasta are obligaţia înregistrării documentului respectiv in registrul prevăzut la alin.(l) si sa depună la organul fiscal o copie certificata conform cu originalul si semnata de către contribuabil, iar la alin.(7) din acelaşi act normativ s-a stipulat ca "Pe baza actului de înstrăinare -dobândire, organul fiscal local unde se afla înregistrat mijlocul de transport înstrăinat scoate din evidentele fiscale mijlocul de transport respectiv".

Din prescripțiile legale evocate rezulta ca, înstrăinarea priveşte pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, persoana care realizează vânzarea având obligaţia sa depună la organul fiscal fie actul de înstrăinare, fie hotărârea judecătoreasca prin care se consfințește pierderea dreptului de proprietate, pentru ca, pe baza lor, respectivul autoturism sa poată fi scos din evidentele fiscale.

Însă, contestatoarea RAL s-a limitat exclusiv la afirmația ca "a vândut" autoturismul marca Renault, fara a proba susținerea făcuta, pentru a avea pretenţia ca mijlocul de transport sa nu mai figureze la rolul sau fiscal.

Nu in ultimul rand, prin prezenta dispoziție se menționează ca, in urma accesării, de către organul fiscal din cadrul Primăriei Ş, a bazei de date din cadrul Inspectoratului Judeţean de Politie Prahova - Direcţia Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, petiționara figurează cu mijlocul de transport marca Renalut înmatriculat pe numele sau (conform extrasului ataşat prezentei întâmpinări), aceasta fiind o dovada suplimentara a faptului ca respectivul autoturism, in realitate, nu a fost înstrăinat.

De asemenea, trebuie consemnat ca, referitor Ia mijlocul de transport marca Peugeot tipul 508, pentru care, prin decizia de impunere contestata s-a stabilit un impozit in suma de 200 lei aferent anului 2021, contribuabilul RAL nu a formulat nicio apărare din care sa rezulte motivul ce a generat contestarea actelor administrativ-fiscale si sub acest aspect.

Prin urmare, întrucât petiționara RAL nu a lămurit in niciun fel faptul ca, la data de 31.12.2020, aceasta ar fi avut transferat dreptul sau de proprietate cu privire Ia cele doua autoturisme asupra cărora s-a realizat impunerea pentru anul 2021 prin decizia contestata, situației juridice a acesteia i se circumscrie prevederea legala stabilita prin art.471 alin,(0 din Legea nr.227/2015 - privind Codul fiscal, in raport de care "impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat in România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior".

In dezacord cu susținerea petiționarei, prin art.95 alin.(2) din Legea nr.207/2015, privind Codul de procedura fiscala, legiuitorul nu a limitat emiterea deciziei de impunere doar pentru situațiile in care se stabilește sau modifica baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale efectuate în condițiile legii, ci, prin norma fiscala enunţata, s-a dorit a se stabili faptul ca, emiterea actului administrativ-fiscal, reprezentat de decizia de impunere, este imperios necesara şi in situația in care, in decursul unui an fiscal, intervine oricare din cazurile indicate in respectiva prescripție legala, in cazul de fata fiind verificarea situației fiscale personale in privința autoturismului pentru care s-a stabilit impozitul.

De altfel, decizia de impunere contestata a fost elaborata in considerarea prevederilor art.93 alin.(2), litera b) din Legea nr.207/2015, privind Codul de procedura fiscala, prin aceasta fiind stabilita, determinata creanța fiscala comunicata contribuabilului in scopul de a I se aduce la cunoștința cuantumul si obligația de a se conforma la plata acestuia, in condițiile în care numita RAL nu şi-a respectat îndatorirea de a depune declarație fiscala, astfel cum prevăd dispozițiile art.101 alin.(l) din Legea nr.207/2015 - privind Codul de procedura fiscala si cum i s-a adus la cunoștința prin adresa nr.9420/18.12.2020 emisa de Primăria comunei Ş si comunicata cu confirmare de primire la data de 23.12.2020.

Contrar susținerii contestatoarei, legalitatea si temeinicia deciziei de impunere împotriva căreia s-a formulat contestația analizata prin prezenta întâmpinare, nu este afectata de prevederea reglementata prin art.9 alin.(l) din Legea nr.207/2015 privitoare la Codul de procedura fiscala, întrucât organul fiscal a stabilit impozitul pe mijloacele de transport in baza documentelor prezentate chiar de către contribuabil (contract vânzare -cumpărare autovehicule, cartea de identitate a vehiculelor), astfel cum permit dispozițiile art.9 alin.(2) lit.c) din Legea nr.207/2015, cu atat mai mult cu cat, prin adresa nr.9420/18.12.2020, emisa de Primăria comunei Ş, numita RAL a fost înştiinţată asupra faptului ca, referitor la mijlocul de transport marca Renault, se va proceda la emiterea deciziei de impunere in privinţa impozitului corespunzător anului 2021, in contextul in care aceasta nu si-a îndeplinit, din proprie inițiativa, respectiva îndatorire fiscala.

Decizia de impunere nr.3213/13.01.2021 nu vizează obligaţii fiscale restante constând in impozit pentru autoturism, asa cum se susţine prin contestație, ci, potrivit conținutului sau, aceasta vizează impozit mijloace de transport pentru anul 2021, anume impozit curent, astfel ca, certificatul de atestare fiscala nr.8004/02.11.2020, la care face referire petiționara, in mod evident, nu avea cum sa reflecte in anul 2020 o obligaţie fiscala ce urma sa fie stabilita in anul 2021.

Cat priveşte susținerea contestatoarei, in sensul ca, autoturismul marca Renault a fost înstrăinat de aceasta, fara a încheia act de vânzare cumpărare in forma scrisa, iar demersul sau judiciar de constatare a vânzării mijlocului de transport nu s-a finalizat, fiind perimat de instanţa de judecata (asa cum afirma in contestația depusa in procedura prealabila), nu o îndreptăţeşte pe aceasta sa fie exonerata de la plata impozitului aferent respectivului autovehicul, intrucat, practic, in realitate, nu s-a realizat in mod efectiv un transfer al dreptului de proprietate prin vreuna din modalitățile prevăzute de lege, asa cum se stabileşte prin punctul 125 din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele de aplicare ale Legii nr.227/2015, numita RAL deținând in continuare calitatea de proprietar al mijlocului auto.

Faptul ca promotoarea litigiului nu a încheiat acte valabile prin care sa se ateste transferul dreptului sau de proprietate, către o terţa persoana, in privinţa autoturismului marca Renault, respectiv ca a lăsat in nelucrare demersul judiciar având ca obiect constatarea valabilității vânzării, reprezintă situaţii care ii sunt direct si exclusiv imputabile acesteia, dar, care, nu echivalează cu pierderea proprietății in ceea ce o priveşte.

Totodată, urmează a fi cenzurata si apărarea potrivit căreia situaţiei juridice a contestatoarei i-ar fi aplicabile prevederile punctului 126 alin.(3) din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele de aplicare ale Legii nr.227/2015, întrucât conținutul textului legal face referire la noțiunea de "pierdere" a mijlocului de transport, or, in cauza de fata, însuși contribuabilul menționează ca autoturismul a fost "înstrăinat", intre cele doua situații fiind diferente majore atat de forma, cat si de conținut.

Daca s-ar interpreta situația contestatoarei in modalitatea conferita de aceasta, înseamnă ca ar fi golite de conținut prevederile punctului 101 alin.(2), alin.(3), alin.(6) si alin.(7) din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015, aspect ce nu ar putea fi permis si îngăduit.

In dovedire solicita proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reţinut următoarele:

În fapt, în baza declaraţiei de impunere pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice, înregistrata la compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Ş sub nr.1302/03.01.2006, depusa de contestatoarea RAL, in evidentele fiscale ale instituţiei a fost înregistrat autoturismul marca Renault, având capacitate cilindrica 2165 cmc, serie motor XXX.

Prin  contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 16.12.2005, ataşat declaraţiei de impunere, reclamanta RAL a dobândit dreptul de proprietate cu privire la autoturismul marca Renault serie motor XXX.

Ulterior, prin declaraţia depusa la Primăria Ş la data de 22.08.2014, reclamanta RAL a solicitat scoaterea din evidenta a mijlocului de transport marca Renault, motivat de faptul ca nu îl mai deţine întrucât 1-a vândut si nu mai găseşte persoana pentru a întocmi actele.

Reţinând faptul că  reclamanta nu a  făcut dovada înstrăinării respectivului autoturism, organele fiscale nu au dat eficienţă cererii reclamantei, emiţând Decizia de impunere pentru anul 2021 pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale cu titlu de impozit mijloc transport persoana fizică, respectiv:

-869 lei pentru autoturismul marca Renault, nr. identificare XXX, serie motor XXX;

- 200 lei pentru autoturismul marca Peugeot nr.identificare XXX, serie motor XXX.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Dispoziţia nr.71/19.03.2021.

În drept, Tribunalul a reţinut că  potrivit art.468 alin.1 Cod fiscal orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care prezentul capitol se prevede altfel iar conform alin.2 din același articol impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.

De asemenea conform art.471 alin.1 Cod fiscal impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, potrivit alin.4 din același articol în cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, proprietarul are obligația să depună o declarație la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, și încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Potrivit alin.5 din același articol în cazul oricărei situații care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau a punctului de lucru, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile, inclusiv, de la modificarea survenită, și datorează impozitul pe mijloacele de transport stabilit în noile condiții începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Conform punctului 101 alin.(2) din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 - Codul fiscal, ,, În cazul unui proprietar, persoana fizica sau persoana juridica, de mijloc de transport care face obiectul înmatriculării/înregistrării in România si care înstrăinează/dobândește mijlocul de transport prin oricare din modalitățile prevăzute de lese, organul fiscal are obligaţia înregistrării actului de înstrăinare — dobândire in registrul prevăzut la alin. (1).

Potrivit punctului 101 alin.3 din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 - Codul fiscal, "Actul de înstrăinare -dobândire a mijlocului de transport, in cazul in care ambele parti au domiciliul fiscal in România, se prezintă de persoana care înstrăinează, in original, precum si 4 fotocopii ale acestuia, cu mențiunea «Conform cu originalul». Cele 5 exemplare sunt utilizate dupa cum urmează:

a) exemplarul original ramane la persoana care dobândește;

b) un exemplar ramane in arhiva organului fiscal local la care este luata in evidenta fiscala persoana care instraineaza;

c) un exemplar ramane la persoana care înstrăinează proprietatea;

d) un exemplar, pe care se inscrie si de către organul fiscal de la domiciliul dobânditorului numărul de înregistrare din registrul prevăzut la alin.(l), se depune la organul competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport;

e) un exemplar se depune la organul fiscal local unde isi are domiciliul fiscal persoana care dobândeşte proprietatea ".

Totodată, la punctul 101 alin 6 din HG nr.1/2016, actualizata, privind Normele metodologice de aplicare ale Legii nr.227/2015 s-a prevăzut ca "în cazul unei hotărâri judecătoreşti care consfințește faptul ca o persoana a pierdut dreptul de proprietate, aceasta are obligaţia înregistrării documentului respectiv in registrul prevăzut la alin.(l) si sa depună la organul fiscal o copie certificata conform cu originalul si semnata de către contribuabil, iar la alin.(7) din acelaşi act normativ s-a stipulat ca "Pe baza actului de înstrăinare -dobândire, organul fiscal local unde se afla înregistrat mijlocul de transport înstrăinat scoate din evidentele fiscale mijlocul de transport respectiv".

Pct 124. Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și încetează de a se mai datora începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor în următoarele situații:

a) înstrăinarea mijlocului de transport;

b) radierea mijlocului de transport din circulație; ori

c) radierea contribuabililor persoane juridice din evidențele fiscale, inclusiv din Registrul prevăzut la pct. 101, ca urmare a pronunțării unei sentințe de închidere a procedurii falimentului;

d) schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului într-o altă unitate administrativ-teritorială, caz în care acesta are obligația să depună declarație fiscală în acest sens, atât la organul fiscal unde a avut domiciliul fiscal, cât și la organul fiscal unde își stabilește noul domiciliu fiscal, în termen de 30 de zile de la apariția acestei situații.

Pct.125. Înstrăinarea privește pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

Pct.126. (1) Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulație a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul dorește retragerea definitivă din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii, spațiu care nu afectează domeniul public sau care afectează domeniul public, dar pentru care există o convenție sau o autorizație, în acest scop, de la autoritățile competente;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării;

c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;

d) În cazul furtului vehiculului.

(2) Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovada existenței fizice, scăderea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se face prin prezentarea unui certificat de distrugere emis în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 19 din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.

(3) În lipsa documentului prevăzut la alin. (2), contribuabilul care nu mai poate face dovada existenței fizice a mijlocului de transport cu care figurează înregistrat în evidențele organelor fiscale locale prezintă o declarație pe propria răspundere din care să rezulte elementele de identificare a contribuabilului și a mijlocului de transport respectiv, documentul prin care a dobândit acel mijloc de transport, împrejurările care au condus la pierderea acestuia și operează, în ceea ce privește scăderea de la plata obligațiilor fiscale datorate, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care depune această declarație la organul fiscal la care figurează înregistrat, numai dacă are achitate integral orice obligații fiscale datorate de natura impozitului asupra mijloacelor de transport stabilite până la data de 31 decembrie a anului fiscal în care depune declarația.

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior citate reiese faptul că, înstrăinarea priveşte pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, persoana care realizează vânzarea având obligaţia sa depună la organul fiscal fie actul de înstrăinare, fie hotărârea judecătoreasca prin care se consfințește pierderea dreptului de proprietate, pentru ca, pe baza lor, respectivul autoturism sa poată fi scos din evidentele fiscale.

Tribunalul a constatat că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reclamanta  deține încă  în proprietate autoturismul marca Renault, nr. identificare XXX, serie motor XXX, pentru care nu a depus declarație de radiere din circulație pentru a se înceta datorarea impozitului pe mijloacele de transport.

Pentru acest autoturism a fost stabilit anual impozitul datorat, în conformitate cu dispozițiile Codului fiscal, potrivit cu care orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport datorează un impozit anual. Ca atare, obligația achitării impozitului este stabilită prin lege astfel încât pârâta în mod legal a procedat la impunerea reclamantei.

Astfel s-a constatat că sumele stabilite prin decizia de impunere contestată în cauză cu titlu de impozit pe mijloacele de transport sunt datorate de către reclamantă, având în vedere calitatea acesteia de proprietar asupra vehiculului.

Prin apărările sale, reclamanta susţine că a înstrăinat autoturismul marca Renault, dar invocă faptul că, fiind în imposibilitatea de a proba transferul dreptului de proprietate îi sunt aplicabile prevederile pct.126 din Normele metodologice, care reglementează o situaţie similară cu referire la imposibilitatea contribuabilului de a face dovada existenţei fizice a mijlocului de transport.

 Contrar susţinerilor reclamantei Tribunalul a constatat că prevederile invocate nu sunt aplicabile situaţiei acesteia, având în vedere că potrivit propriilor declaraţii ale acesteia  autoturismul a fost înstrăinat/vândut, or dispoziţiile invocate privesc situaţia distrugerii autoturismului în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000, sau a pierderii acestuia, neputând fi reţinută o similaritate sau echivalenţă între aceste situaţii.

Prin cererea de chemare în judecată s-a invocat totodată de către reclamantă încălcarea de către organul fiscal, cu ocazia emiterii deciziei de impunere contestată,  a normelor procedurale, respectiv a prevederilor art.9 si art.95 alin.2 din Legea 207/2015, precum şi existenţa unei neconcordanţe între datele esenţiale referitoare la debitul cu care figurează în evidenţele fiscale ale pârâtei..

Potrivit prevederilor art.9 din Legea nr.207/2015: Dreptul de a fi ascultat

(1) înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;

b) cuantumul creanțelor fiscale urmează să se modifice cu mai puțin de 10% din valoarea creanței fiscale stabilită anterior;

c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;

d) urmează să se ia măsuri de executare silită;

e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

În cauză de faţă sunt incidente prevederile alin.2 anterior citate având în vedere faptul că, impozitul pe mijloace auto a fost stabilit pe baza documentelor prezentate de către contribuabil, respectiv declaraţia de impunere, contractul de vanzare-cumparare si cartea de identitate a vehiculului.

Şi cu privire la incalcarea prevederilor art.95 alin.2 din Legea 207/2015 Tribunalul a reţinut netemeinicia susţinerilor reclamantei având în vedere faptul că potrivit art.93 alin.1 Cod procedură fiscală stabilirea creanțelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare și a creanțelor fiscale iar conform alin.2 lit.b din același articol creanțele fiscale se stabilesc prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei privind existenţa a două roluri nominale unice pe numele acesteia şi conţinutul certificatelor de atestare fiscală, Tribunalul a constatat că aceste aspecte nu sunt de natură a afecta legalitatea deciziei de impunere contestată în cauză, impozitul pe mijloacele de transport fiind stabilit şi datorat în temeiul legii.

Faţă de toate considerentele expuse Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare