Coproprietate concubin

Asupra apelului civil de faţă,

Prin sentinţa civilă nr. X/24.06.2019, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2018*, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul M S, în contradictoriu cu pârâta G R, şi s-a constatat că reclamantul şi pârâta au dobândit în coproprietate pe cote părţi egale (50%-50%) imobilul situat în com., jud. O, respectiv o casă cu 5 camere şi bucătărie, edificată din cărămidă, acoperită cu ţiglă şi racordată la reţeaua de energie electrică de joasă tensiune a com. M, jud. O.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1550 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin titlul de proprietate nr. X/41 eliberat la 30.08.1993 pe numele pârâtei, aceasta din urmă a primit prin constituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 (fila 7 dosar) suprafaţa de 2457 mp, arabil intravilan, situat în T 3, P 40 şi T 4, P 46, în satul,  jud. O.

Prin încheierea nr. X dosar nr. X din 11.09.2007 a OCPI O -  BCPI S (fila 11 dosar)  s-a admis cererea cu privire la imobilul în suprafaţă de 1745 mp, teren intravilan cu construcţie, înscris în  CF  nr.  a localităţii M, cu nr. cadastral 456, proprietate G R.

Conform extrasului de carte funciară, menţiunile privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, rezultă că pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului conform titlului de proprietate nr. X/41/30.08.1993 emis de Comisia Judeţeană O prin constituire în cotă de 1/1 pentru suprafaţa de 1745 mp, la care se adaugă suprafaţa de 763 mp, curţi construcţii, iar pe suprafaţa de teren se află o construcţie de 112 mp, cu certificat de atestare a edificării construcţiei nr. X/2007 eliberat de Primăria M.

Reclamantul a pretins constatarea dreptului său de proprietate în cotă de 3/4 din contravaloarea construcţiei edificată împreună cu pârâta în timpul concubinajului, construcţie situată în comuna M, , jud. O, cu motivarea că, în fapt, relaţiile de concubinaj dintre reclamant şi pârâtă au început din 1984, iniţial concubinii locuind temporar fie la părinţii pârâtei, fie la părinţii reclamantului, iar din relaţiile de concubinaj ale părţilor a rezultat copilul M G I, născut în 1987 şi care în prezent este major; de asemenea, s-a susţinut că în perioada anilor 1991 - 1992, întrucât pârâta a primit de la mătuşa sa P I (îngrijită de ambele părţi), suprafaţa de teren de 0,2457 ha situată în comuna M, sat U, jud. O, după decesul mătuşii cei doi concubini au început edificarea unei case de locuit pe acest teren.

Aspectele legate de concubinajul de notorietate la nivelul localităţii M invocate de reclamant în cuprinsul cererii nu au fost contestate de către pârâtă, sens în care acestea oricum au şi fost confirmate de către martorii E G şi G M, dar pârâta a invocat în primul rând excepţia inadmisibilităţii, respectiv că partea reclamantă nu are la dispoziţie acţiunea în constatare, ci pe cea în realizare, iar în subsidiar acesta nu poate pretinde un drept asupra unei construcţii pentru care pârâta este recunoscută ca proprietar în cartea funciară, precum şi în considerarea faptului că reclamantul, pe perioada convieţuirii părţilor, nu a contribuit cu mijloace fizice sau materiale pentru edificarea construcţiei casă.

Raportat la excepţia inadmisibilităţii, deşi instanţa s-a pronunţat deja asupra acesteia pe parcursul cercetării judecătoreşti, conform menţiunilor descrise anterior, în acest pasaj s-a făcut o analiză adiacentă prin prisma susţinerii pârâtei că reclamantul nu poate pretinde un drept asupra unei construcţii pentru care pârâta este recunoscută ca proprietar în cartea funciară.

Conform art. 56 din Legea nr. 71/2011, (1) dispoziţiile art. 557 alin. (4), art. 565, art. 885 alin. (1) şi art. 886 din Codul civil se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi.

Astfel fiind, înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei asupra construcţiei în litigiu asupra căreia reclamantul pretinde reţinerea unei cote de participare nu poate constitui o negare a dreptului solicitat pe cale judiciară, în condiţiile în care pârâta nu a prezentat un veritabil titlu de proprietate asupra construcţiei în sensul celor expuse de art. 557 C.civ., respectiv convenție (contract), moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, ocupațiune, tradițiune, hotărâre judecătorească (atunci când aceasta este translativă de proprietate prin ea însăși) sau prin efectul unui act administrativ (în cazurile prevăzute de lege).

Este adevărat că s-a invocat incidental accesiunea imobiliară artificială, conform filei 26 a dosarului (întâmpinare), dar aceasta se constată pe cale judiciară, iar pârâta nu a prezentat o hotărâre judecătorească de acest fel şi nici nu a învestit instanţa cu o acţiune de acest fel.

De asemenea, textul art. 579 alin. (1) C.civ. instituie două prezumţii relative: prima, potrivit căreia construcţia sau plantaţia a fost făcută de proprietar pe cheltuiala sa (materiale şi manoperă), a doua conform căreia construcţia sau plantaţia aparţine proprietarului terenului.

Consacrarea legală a acestor prezumţii înseamnă un beneficiu acordat proprietarului imobilului în sensul că, în cadrul unui proces, sarcina probei va reveni celeilalte părţi care invocă un drept asupra lucrării sau materialelor cu care s-a făcut. Aceasta va trebui să răstoarne, prin proba contrară, prezumţiile instituite de art. 579 alin. (1) C.civ.

Potrivit art. 579 alin. (2), înlăturarea prezumţiilor instituite în alin. (1) se poate face prin dovedirea constituirii unui drept de superficie sau a împrejurării că proprietarul imobilului nu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării.

Probele prin care se răstoarnă prezumţia de proprietate duc, în acelaşi timp, la dovedirea dreptului de superficie.

Or, reclamantul, prin acţiunea promovată a solicitat să se constate că are o cotă parte determinată din dreptul asupra construcţiei prin intermediul unei acţiuni în constatare a dreptului de superficie, în condiţiile în care pârâta este proprietarul terenului pe care este edificată această construcţie.

Aşa cum s-a statuat în doctrina şi practica judiciară în materie, în cazul edificării unei construcţii de către soţi pe terenul proprietatea unuia dintre ei, imobilul – construcție devine proprietatea comună a soţilor, iar soţul neproprietar dobândeşte asupra acestuia un drept de superficie pentru partea aferentă construcţiei.

În situația specială a concubinilor, două prezumții legale intră în conflict. În primul rând, este vorba de prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 482 Cod civil, potrivit cărora „proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul şi asupra a tot ce se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial”; aceasta operează în ipoteza în care între proprietarul terenului şi constructor nu există o convenţie sau o altă situaţie legală din care să rezulte un drept de superficie în favoarea constructorului. În al doilea rând, este vorba de prezumţia de comunitate prevăzută de dispoziţiile art. 30 din Codul familiei. În acest caz are prioritate regimul comunităţii, astfel că, indiferent căruia dintre soţi îi aparţine terenul pe care s-a construit, dacă acea construcţie a fost edificată în timpul căsătoriei, ea va deveni bun comun în devălmăşie al soţilor.

Deși concubinul nu beneficiază de prezumţia de comunitate asupra bunurilor, prevăzută de art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuţie comună în timpul concubinajului sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuţia fiecăruia, contribuţie ce se poate stabili prin orice mijloc de probă.

Conform art. 68 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 693-702 din Codul civil nu se aplică drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a Codului civil.

Prin urmare, s-a reţinut că speţa de faţă are reglementarea legală a disputei juridice pe temeiul vechiului Cod civil indicat anterior, fiind vorba despre o construcţie pe care părţile au edificat-o anterior datei de 01.10.2011.

Aşadar, în cadrul unui astfel de litigiu se impun a fi dovedite: existenţa şi durata relaţiilor de concubinaj, dobândirea bunurilor în această perioadă şi contribuţia fiecăruia dintre concubini la dobândirea fiecărui bun în parte, instanţa de judecată având a stabili, pe baza probelor administrate, modul de dobândire şi regimul juridic aplicabil acestora.

În cauza pendinte judecăţii, instanţa a apreciat că se impune administrarea probei cu martori motivat de faptul imposibilităţii reclamantului de a preconstitui sau a conserva dovezile scrise privind contribuţia personală la achiziţionarea imobilului.

Imprescriptibilitatea acţiunii în constatare rezultă şi din aceea că reclamantul nu urmăreşte obligarea pârâtei la executarea unei anume prestaţii, ci numai ca instanţa să constate existenţa sau inexistenţa unui drept subiectiv.

În cauza pendinte judecăţii, deşi concubinii nu pot beneficia de prezumţia de comunitate asupra bunurilor prevăzute de art 30 din C.fam, dispoziţie ce se aplica numai bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, nimic nu împiedică, însă, să se constate că la baza convenţiei lor, expresă sau tacită, bunurile s–au dobândit pentru a fi proprietatea lor indiviză, în raport de contribuţia fiecăruia, indiferent pe numele căruia dintre ei a fost achiziţionat bunul, fiind îndreptăţit fiecare din ei să facă dovada potrivit dreptului comun, inclusiv prin prezumţii conform art. 327 C.pr.civ., că a dobândit bunul, prin contribuţie materială comună.

Din declaraţiile martorilor E G şi G M, precum şi parţial din răspunsurile pârâtei la întrebările adresate acesteia de partea adversă la interogatoriu – întrebarea nr. 3, a reieşit că părţile au edificat o casă pe terenul pe care pârâta l-a primit de la numita P I, aspect confirmat şi de titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtei şi indicat anterior.

De asemenea, contribuţia acestora a fost dovedită numai raportat la imobilul casă, nu şi la anexele descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv fântâna, pătulul din lemn şi gardul din ciment la stradă, martorul propus de reclamant (E G) necunoscând aspecte certe legate de aceste ultime bunuri imobile prin prisma datei edificării acestora sau contribuţia părţilor la acestea, iar martorul propus de pârâtă – G M – aducând în discuţie aspecte legate de cota de contribuţie a părţilor, respectiv mai redusă a reclamantului, deşi avea serviciu, în contextul cheltuirii banilor pe alte chestiuni nespecificate, precum şi de anexele solicitate de reclamant în cerere, în speţă s-a reliefat numai aspectul legat de contribuţia ambilor la edificarea casei, nu şi a celorlalte imobile, în contextul ajutorului dat pârâtei de către tatăl acesteia, numitul G M.

În cauză nu au putut fi efectuate dovezi cu care să se demonstreze că imobilul casă a fost dobândit cu contribuţia exclusivă a vreuneia dintre părţi sau cu majoritatea de ¾ invocată de reclamant la achiziţionarea acestuia, pentru că aşa cum au arătat martorii audiaţi în cauză, fiecare dispunea de resursele necesare, dar nu în proporţie mărită faţă de celălalt, iar cheltuirea sumelor câştigate de reclamant în alte scopuri şi ajutorul dat de tatăl pârâtei nu au fost pe deplin certificate de depoziţiile martorilor.

La dosar au fost ataşate şi înscrisuri din care rezultă că pe o perioadă a concubinajului reclamantul a exercitat meseria de şofer transport produse periculoase (fila 61 şi urm. dosar).

Astfel, instanţa, prin prisma probelor administrate şi pe baza prezumţiei relative a contribuţiei reclamantului la achiziţionarea imobilului casă, a constatat că acesta are un drept asupra a jumătate din aceasta, respectiv a constatat că reclamantul şi pârâta au dobândit în coproprietate pe cote părţi egale (50%-50%) imobilul situat în com. M, str., jud. O, respectiv o casă cu 5 camere şi bucătărie, edificată din cărămidă, acoperită cu ţiglă şi racordată la reţeaua de energie electrică de joasă tensiune a com. M, jud. O.

Conform art. 451-453 C.pr.civ., a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 1550 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru) şi a respins, ca neîntemeiată, nedovedită (conform art. 452 C.pr.civ.) cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta G R, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivare, a arătat că instanta de fond a pronunţat o soluţie nelegala având in vedere pe de o parte ca schimba obiectul acţiunii deduse judecaţii, iar pe de alta parte motivează hotărârea atât in baza dispoziţiilor vechiului cod civil cat si in baza dispoziţiilor noului cod civil.

Astfel, in ceea ce priveşte obiectul acţiunii deduse judecaţii, trebuie observat ca intimatul a solicitat a se constata dreptul sau de proprietate in cota de 3/4 din contravaloarea construcţiei edificata împreuna cu apelanta in timpul concubinajului, constructie situata in com. M.

Instanţa de fond a arătat ca intimatul a solicitat prin acţiunea promovata sa se constate ca are o cota parte determinata din dreptul asupra construcţiei prin intermediul unei acţiuni in constatare a dreptului de superficie,in condiţiile in care apelanta este proprietarul terenului pe care este edificata aceasta construcţiei pag 5 paragraful 6 din considerentele hotărârii.

Or, asa cum s-a arătat, intimatul nu a invocat un drept de superficie, care ar fi putut viza doar dreptul de a avea sau a edifica o construcţie pe terenul altuia, drept in baza căruia superficiarul ar dobândi un drept de folosinţa si nu un drept de proprietate.

In consecintă, instanta a recunoscut intimatului un drept pe care acesta nu l-a solicitat, ce a solicitat intimatul fiind doar stabilirea unei cote de 3/4 dintr-un drept de creanţa din moment ce se solicitata constatarea dreptului de proprietate in cota de 3/4 din contravaloarea construcţiei.

Având in vedere cele menționate, rezulta ca soluţia privind respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii este nelegala deoarece intimatul, asa cum s-a susţinut, în raport cu cererea formulata, avea la indemâna o acţiune in realizarea dreptului, pe de o parte, iar pe de alta parte trebuie avut in vedere ca este vorba de o construcţie realizata pe terenul unuia dintre concubini.

In ceea ce priveşte aplicabilitatea legii, a solicitat apelanta sa se constate că instanţa de fond a considerat ca sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod civil raportat la perioada edificării construcţiei astfel incat reţinerea constituirii unui drept de superficie potrivit dispoziţiilor noului cod civil apare ca fiind incorectă si ducând la nelegalitatea hotărârii pronunţate. Reţinerea unui drept de superficie dobândit de către intimat conduce la o necercetare asupra fondului cauzei având in vedere faptul ca i se recunoaşte intimatului, fara sa se faca alte cercetări, un drept de coproprietate asupra construcţiei.

Instanţa a pierdut din vedere faptul ca regimul comunităţii de bunuri nu foloseşte concubinilor deoarece, sub vechea reglementare, concubinajul era in afara de lege, statul ocrotind numai căsătoria (art. 1 alin. 1 si 3 C. familiei). In raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispoziţiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-parti, in măsura in care este dovedita existenta unei asemenea proprietăţi. In cazul concubinilor nimic nu împiedica sa se constate existenta unui drept de proprietate comuna pe cote-parti a concubinilor asupra bunurilor dobândite de ei, in raport de contribuţia fiecăruia la dobândirea lor, stabilita prin probe. Rezulta ca, in cazul concubinilor, bunurile devin coproprietate comuna pe cote-parti pentru fiecare in proporţia in care a contribuit la achiziţionarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul. In cazul concubinajului, dovada proprietăţii indivize trebuie făcuta in raport de fiecare bun nu in raport de totalitatea bunurilor.

In situaţia in care instanţa ar considera ca se poate pronunţa asupra dreptului de coproprietate asupra imobilului casa de locuit, soluţia instanţei de fond este nelegala având in vedere că în cazul concubinilor se aplica regulile dreptului comun, in speţa de fata fiind vorba despre constructorul de buna credinţa pe un teren aparţinând altei persoane, urmand a se stabili cota de contribuţie asupra construcţiei.

In atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 492-494 v cod civil, intimatul având doar un drept de creanţa in raport de cota sa de contribuţie la edificarea construcţiei.

Cota de contribuţie se stabileşte in funcţie de probele administrate in cauza. Din acest punct de vedere hotărârea instanţei este netemeinica deoarece nu au fost analizate toate probele administrate in cauza.

Astfel, este important a se face dovada nu ca partile au avut sau nu venituri, ci daca aceste venituri au fost folosite in scopul achiziţionării bunului.

In speţa de fata construcția a fost edificata începând cu anul 1992, intimatul lucrând doar pana in anul 1992 când i s-a desfăcut contractul de munca in baza art 130 lit i (disciplinar) din vechiul cod al muncii.

Din declaraţia martorei G M acesta folosea veniturile pe care le realiza, in alte scopuri, personale, necontribuind la cumpărarea materialelor pentru edificarea construcţiei. Martora a relatat faptul ca cel care plătea si aducea materialele necesare era tatăl apelantei, acesta fiind cel care a cumpărat un grajd pe care l-a demolat, caramida si lemnăria din acest grajd fiind utilizate la edificarea construcţiei.

Apelanta a depus la dosar dovada cumpărării grajdului, declaratia martorei fiind in concordanta cu actele depuse. Instanţa de fond nu face nicio referire la aceasta chitanţă, astfel incat se poate constata nemotivarea hotărârii cu privire la neacceptarea sau nu a anumitor probe si la relevanta acestora.

In drept au fost invocate dispoz art 466 si urm c proc civila.

In apel a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii  M C. G si D M.

La data de 11.12.2019, intimatul M S a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

 Arata ca în mod neîntemeiat se invocă de către apelantă că instanţa de fond ar fi schimbat obiectul acţiunii dedus judecăţii. Este uşor de observat că prin cererea cu care a sesizat instanţa reclamantul a solicitat să se constate dreptul de proprietate în cotă de 3/4 din construcţia edificată împreună cu pârâta în timpul concubinajului, iar prin dispozitivul sentinţei apelate instanţa a admis în parte această cerere şi a constatat coproprietatea părţilor pe cote în părţi egale (50 % - 50 %) asupra imobilului cu destinaţie casă de locuit cu 5 camere şi bucătărie. Prin urmare, nu există nicio schimbare a obiectului acţiunii dedus judecăţii.

Tot nefondat se invocă faptul că sentinţa apelată ar fi motivată atât pe dispoziţiile vechiului Cod Civil cât şi pe dispoziţiile noului Cod Civil.

In motivarea sentinţei, judecătorul fondului, la fila 4 şi 5 face o interpretare a prevederilor legale cu raportare la Legea nr. 71/2011 şi respectiv prevederile noului Cod Civil, numai raportat la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă (respinsă şi motivată respingerea prin încheierea din 21.01.2019- fila 48 dosar) cu menţiunea expresă: "în acest pasaj se va face o analiză adiacentă prin prisma susţinerii pârâtei că reclamantul nu poate pretinde un drept asupra unei construcţii pentru care pârâta este recunoscută ca proprietar în cartea funciară".

Din această perspectivă, instanţa nu putea să analizeze prevederile Legii nr. 7/1996 decât prin raportare la prevederile atât ale vechiului cât şi ale noului C.civ. însă, aceeaşi instanţă concluzionează: "Prin urmare, speţa de faţă are reglementarea legală a disputei juridice pe temeiul vechiului cod civil indicat anterior, fiind vorba despre o construcţie pe care părţile au edificat-o anterior datei de 01.10.2011. Instanţa de fond a făcut interpretarea prevederilor art. 30 din Codul familiei cu menţiunea că deşi concubinul nu beneficiază de prezumţia de comunitate asupra bunurilor, bunurile dobândite cu contribuţie comună în timpul concubinajului sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuţia fiecăruia, ce va fi stabilită prin orice mijloc de probă.

Aşadar, instanţa de fond a făcut aplicabilitatea vechiul Cod civil.

În mod legal instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilității.

Cum reclamantul a învestit instanţa cu constatarea proprietăţii şi a stabilirii cotelor legale ce se cuvin părților, fără să solicite ieșirea din indiviziune, discuția invocată în apel cu privire la dreptul de creanţă al intimatului nu poate face obiectul prezentei speţe.

Corect a reţinut instanţa că părţile au edificat o casă pe terenul pe care apelanta l-a primit de la numita P I, aspect confirmat şi de titlul de proprietate eliberat pe numele apelantei.

De asemenea, corect a reţinut contribuţia părţilor dovedită numai raportat la imobilul casă, nu şi la anexele descrise în cererea de chemare în judecată.

Nu au existat dovezi din care să rezulte că imobilul casă de locuit ar fi fost dobândit cu contribuţia exclusivă a vreuneia din părţi ori cu o majoritate de ¾ întrucât fiecare parte dispunea de resursele necesare, dar nu într-o proporţie mărită faţă de celălalt, reţinându-se şi înscrisurile constând în copia carnetului de muncă depusă de intimatul reclamant din care rezultă că acesta a avut venituri constante şi lunare pe întreaga perioadă, dar şi în prezent prin exercitarea profesiei de şofer transport produse periculoase.

În mod greşit se invocă de către apelantă că instanţa nu ar fi analizat toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv o chitanţă invocată de aceasta, în situaţia în care, la fila 6 din sentinţă instanţa de fond analizează şi interpretează atât răspunsurile la interogatoriu, cât şi proba testimonială, dar şi toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că prin întâmpinarea formulată la instanţa de fond pârâta recunoaşte regimul juridic de coproprietate al construcţiei ca fiind edificată împreună cu reclamantul, dar apreciază că i s-ar cuveni o cotă mai mare, respectiv 3/4 din construcţie, aceasta în situaţia în care în perioada edificării acestei construcţii aceasta nu avea un loc de muncă cu venituri curente, ci se ocupa de menajul familiei şi creşterea copilului, veniturile financiare fiind aduse în familie de către reclamant. La acestea se adaugă şi împrejurarea că pârâta, în perioada edificării construcţiei era debitorul unor obligaţii constând în pensie de întreţinere pentru un alt minor rezultat din căsătoria cu numitul S M.

Apreciază intimatul că este inutilă cauzei proba testimonială solicitată de apelanta – pârâtă, întrucât la instanţa de fond au fost administrate probe suficiente pentru dezlegarea prezentei cauze, iar solicitarea acesteia pentru a mai fi audiaţi încă doi martori apare ca excesivă.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.p.c.

Prin decizia  civilă nr. X/20.02.2020, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis apelul civil declarat de apelanta pârâtă G R, împotriva sentinţei civile nr.X din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosar nr. X/311/2018, în contradictoriu cu intimatul reclamant M S, s-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

A fost obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 752,5 lei către apelanta-pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia  civilă nr. X/01.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant M S, împotriva deciziei civile nr. X de la 20 Februarie 2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G R.

S-a casat decizia civilă nr. X de la 20 Februarie 2020 şi s-a  trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Olt.

A reţinut, în esenţă, instanţa de recurs, că în cauza pendinte nu s-a solicitat, iar instanța de fond nu a dispus asupra instituirii unui drept de superficie în favoarea recurentului reclamant.

In raport de motivele de fapt ale cererii si scopul urmărit de reclamant prin promovarea acestui demers judiciar, prima instantă a retinut corect că a fost chemată să se pronunte dacă între părti a existat un acord, fie el tacit sau nu, privind dobândirea în comun a construcțiilor.

Prima instantă a motivat că deşi concubinii nu pot beneficia de prezumţia de comunitate asupra bunurilor prevăzute de art 30 din C.fam, dispoziţie ce se aplica numai bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, nimic nu împiedică, însă, să se constate că în  baza convenţiei lor, expresă sau tacită, au dobândit bunuri pentru a fi proprietatea lor indiviză, în raport de contribuţia fiecăruia, fiind indiferent pe numele căruia dintre ei a fost achiziţionat bunul.

Aplicând această argumentatie în cauza de fată, prima instantă a retinut conventia părtilor pentru a dobândi în comun constructia edificată pe terenul pârâtei, constatând starea de coproprietate  asupra constructiei.

Prin urmare, eronat s-a reținut în considerentele deciziei recurate că prima instanță nu s-a preocupat de stabilirea izvorului coproprietății invocate de reclamant, rezultând, în mod evident, din cuprinsul sentinței, că acesta este reprezentat de convenția părților, în mod real, în raporturile dintre concubini izvorul coproprietății neputând fi legea, un regim special și derogatoriu de la dreptul comun fiind rezervat doar soților.

Curtea a reamintit că, spre deosebire de celelalte bunuri, regimul juridic al construcțiilor ridicate de către concubini pe terenul proprietatea unuia dintre ei prezintă anumite particularități, în sensul că dacă unul dintre aceștia ridică o construcție pe terenul proprietatea celuilalt concubin, fără a fi avut consimțământul proprietarului terenului, construcția devine proprietatea concubinului proprietar al terenului, celălalt având dreptul numai la o indemnizație egală-drept de creanță - cu valoarea contribuției sale. Așadar, consimțământul proprietarului terenului pentru edificarea construcției pe terenul său, cu mijloace comune, face ca dreptul cuvenit constructorului neproprietar al terenului să fie un drept real, iar construcția astfel edificată să fie supusă regimului juridic al proprietății comune pe cote-părți.

Curtea a constatat că se confirmă susținerile din recurs privind motivarea deficitară a soluției adoptate în apel, aplicarea eronată în cauză a dispozițiilor privind instituția superficiei, decizia instanței de apel neținând cont nici de faptul că judecata trebuia să aibă loc în limitele precis determinate de părți.

Așadar, reținând că decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 si 8 C.proc.civ., în aplicarea disp. art. 496 C.proc.civ. Curtea a admis recursul reclamantului, a casat decizia tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, având în vedere că prin admiterea eronată a apelului au rămas nerezolvate celelalte critici formulate de pârâtă, asupra cărora instanța de recurs nu s-a putut pronunța, altfel părțile ar fi private de beneficiul unui grad de jurisdicție.

Ca urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la data de 09.11.2019, sub nr. X/311/2018*.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, ţinând seama de dispoziţiile art. 501 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prealabil, faţă de considerentele deciziei civile nr. X/20.02.2020, pronunţată de Tribunalul Olt la prima judecare a apelului, coroborate cu cele ale deciziei civile nr. X/01.10.2020, având în vedere principiul non reformatio in pejus, tribunalul constată că nu au fost soluţionate criticile apelantei referitoare la cotele de contribuţie stabilite pentru foștii concubini şi nemotivarea hotărârii referitor la interpretarea în acest sens a probelelor de la dosar.

Se concluzionează astfel întrucât prin decizia civilă nr. X/2020 au fost constatate nefondate criticile referitoare schimbarea obiectului cererii, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi aplicarea normelor de drept material.

 Răspunzând criticilor referitoare la cotele de contribuţie, în acord cu instanţa de fond tribunalul reţine că concubinajul sau uniunea consensuală dintre două persoane nu a fost reglementat ca atare în Codul civil de la 1864, aplicabil în speţă, nici cu privire la relaţiile personale nepatrimoniale şi nici cu privire la relaţiile patrimoniale dintre concubini.

Drept urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soţi, respectiv proprietatea în devălmăşie, nu este aplicabil şi concubinilor, indiferent de durata convieţuirii acestora. Prezumţia comunităţii de bunuri reglementată de art. 30 din Codul familiei nu se aplică decât soţilor, nefiind posibilă extinderea sferei acesteia.

Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenţie, chiar tacită, în acest sens.

În cazul bunurilor achiziţionate în perioada concubinajului părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote părţi. Aşadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 644, 645 şi 728 Cod civil, atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cote-părţi, cât şi cu privire la sistarea stării de coproprietate pentru fiecare bun în parte.

Esenţială în cazul unui asemenea litigiului este stabilirea, pe bază de probe, a contribuţiei fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de achiziţie. Fiind vorba despre împrejurări de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială.

Împrejurarea că instanţa de fond a stabilit o contribuţie egală a celor doi concubini la dobândirea bunurilor nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta nu a cercetat fondul pricinii prin prisma probelor administrate în cauză, chiar dacă nu se face referire, în mod expres, în cuprinsul hotărârii la fiecare probă administrată de părţi.

În acord cu instanţa de fond, tribunalul constată că apărarea pârâtei, în sensul unei contribuţii inegale la edificarea casei, este neîntemeiată.

Astfel, tribunalul are în vedere carnetul de muncă seria Bd nr. X, coroborat cu adeverinţa nr. X/01.03.2018, eliberată de SC T L D SA, din care rezultă că în perioada 01.08.1989-06.01.1993, reclamantul a realizat venituri din muncă.

În ceea ce-o priveşte pe pârâtă, obţinerea de venituri din muncă nu poate fi constatată, în lipsa vreunei probe în acest sens.

De reţinut că, astfel cum recunoaşte chiar pârâta în cuprinsul întâmpinării formulată la fond, finalizarea construirii casei a avut loc în toamna anului 1992. Ori, în perioada anterioară, reclamantul era singurul care realiza venituri.

Tribunalul nu poate valorifica depoziţia martorei G M, în sensul dorit de apelantă, în condiţiile în care este contrazisă de probe de la dosar. Astfel, se observă că martora a relatat că şi pârâta realiza venituri din muncă, ori acest lucru este contrazis de depoziţia martorului E G, dar şi de propriile recunoaşteri ale apelantei din cuprinsul apelului, atunci când afirmă că nu este important dacă foştii concubini au avut sau nu venituri, ci dacă acestea au fost folosite în scopul achiziţionării bunului.

Mai apoi, existenţa extrasului din registrul fostului CAP din anul 1992, în care este menţionat numele tatălui pârâtei, nu poate constitui o dovadă a faptului că, într-adevăr, materialele rezultate din demolarea fostului grajd au fost utilizate la construirea casei părţilor. Pe de altă parte, şi dacă s-ar reţine că la edificarea noii construcţii s-au folosit materiale provenite de la fostul grajd, este de reţinut că, potrivit depoziţiei martorului E G, reclamantul este cel care a contractat un credit bancar pentru a remite tatălui pârâtei suma necesară cumpărării imobilului de la CAP.

Ca urmare, tribunalul constată că reţinerea unei cote egale de contribuţiei a foștilor concubini la dobândirea imobilului casă cu 5 camere şi bucătărie, edificată din cărămidă, acoperită cu ţiglă şi racordată la reţeaua de energie electrică de joasă tensiune a com. M, jud. O, este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză.

Nu se poate reţine critica apelantei referitoare la nemotivarea hotărârii, în condiţiile în care că obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt intr-adevăr "ascultate", adică analizate temeinic de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina "instanței", obligația de a proceda la o analiza efectiva a mijloacelor, argumentelor si propunerile de probe ale părților, fără a le stabili relevanta (Perez împotriva Franței).

Cu toate acestea, daca art. 6 alin. 1 obligă instanțele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles în sensul ca impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument, astfel cum eronat apreciază apelanta.

În speță, tribunalul constată că instanţa de fond a reţinut şi a înlăturat susţinerile părţilor şi a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 07.04.2021

Domenii speta

Spete similare