Anularea deciziei (adresei) s.c.j.u. Craiova prin care s-a dispus sistarea plăţii concediului de odihnă pentru medicii şefi de secţie care îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de cadru didactic universitar la umf Craiova

Asupra cauzei de faţă,

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, reclamantul A.F. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul S.J.U. C..., să dispună anularea deciziei adresei SJU C... nr. 57529/05.12.2019, ca fiind nelegală şi a Deciziei SCJU C... prin care s-a dispus sistarea plăţii concediului de odihnă pentru medicii şefi de secţie care îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de cadru didactic universitar la UMF Craiova, începand cu data de 01.11.2019, precum şi obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei aferente concediului de odihnă la care este îndreptăţit reclamantul, în calitatea sa de medic şef secţie, în baza contractului de management intervenit între reclamant şi instituţia pârâtă, începand cu data de 01.11.2019 şi până la încetarea contractului de administrare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia (adresa) contestată, pârâtul i-a adus la cunoştinţă faptul că s-a luat decizia sistării plăţii concediului de odihnă către medicii şefi de secţie care au funcţia de bază la UMF Craiova, începand cu data de 01.11.2019.

A apreciat reclamantul ca o astfel de măsură reprezintă o modificare unilaterală a contractului de management intervenit între părţi, prevederile H.G. nr. 250/1992 (invocate ca temei de drept al măsurii dispuse) nefiind aplicabile în cauza.

A mai arătat reclamantul că a încheiat cu pârâtul contractul de management nr. 7783/29.02.2016, pe o perioada de 3 ani, cu începere de la 01.03.2016, acest contract fiind prelungit prin actul aditional nr. 2/22.08.2019, până la data de 01.03.2020.

Totodată, reclamantul a arătat că, în respectarea dispoziţiilor art. 31 din OMS 320/2007, contractul său individual de muncă a fost suspendat pe durata existenţei contractului de administrare, întreaga sa activitate fiind desfăşurată în cadrul programului de la funcţia de conducere.

A susţinut reclamantul că acest contract de administrare, în baza căruia îşi desfăşoară activitatea nu este un contract individual de muncă, contractul său de muncă încheiat cu pârâtul fiind suspendat.

Drept urmare, reclamantul a arătat că nu are în derulare decât un contract individual de muncă, încheiat în calitate de cadru universitar cu UMF Craiova, contractul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţii medicale pârâte fiind un contract distinct, de administrare.

A subliniat reclamantul că natura contractului de administrare este una distinctă, contractul de management neputând a fi asimilat unui contract de muncă, întrucât este încheiat în baza unei legi speciale – Legea nr. 95/2006, are un conţinut de drepturi şi obligaţii prestabilit prin norme imperative, cuprinse prin OMS nr. 320/2007 şi Legea nr. 95/2006, obiectul contractului este reglementat  de OMS nr. 320/2007, iar partea contractantă- SJU Craiova nu are prerogativa disciplinară în ceea ce îl priveşte, neexistând un raport de subordonare.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. codului muncii, codului civil legii nr. 95/2006, legii nr. 153/2017, legii nr. 2/2011 şi actelor normative speciale menţionate în acţiune.

S-au depus la dosar înscrisuri, în dovedire.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.03.2020, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj în data de 11.03.2020 sub nr... cu prim termen de judecată fixat în data de 05.05.2020.

Prin Sentinţa nr..., pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr..., s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal.

S-a declinat cererea de chemare în judecată formulată de  reclamantul A.F., în contradictoriu cu pârâtul S.C.J.U. C..., în favoarea Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi trimite cauza Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

S-a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea regulatorului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr..., la data de 23.07.2020 şi a fost fixat termen la data de 29 iulie 2020.

Prin sentinţa nr..., pron. de Curtea de Apel Craiova în dos. nr..., constatând conflictul negativ de competenţă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj-– Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru următoarele considerente :

În cauza dedusă judecăţii, obiectul acţiunii este reprezentat de cererea formulata de reclamantul A.F. în contradictoriu cu pârâtul S.J.U. C... privind anularea deciziei SJU C... nr. 57529/05.12.2019 şi a Deciziei SCJU C... prin care s-a dispus sistarea plăţii concediului de odihnă pentru medicii şefi de secţie care îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de cadru didactic universitar la UMF Craiova, începand cu data de 01.11.2019, precum şi obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei aferente concediului de odihnă la care este îndreptăţit reclamantul, în calitatea sa de medic şef secţie, în baza contractului de de administrare intervenit între reclamant şi instituţia pârâtă, începand cu data de 01.11.2019 şi până la încetarea contractului de administrare.

Curtea a constatat că drepturile solicitate prin prezenta acţiune decurg din contractul de administrare încheiat între reclamant şi pârât, contract definit în mod expres de disp. art. IX din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 320/2007, ca fiind act adiţional la contractul individual de muncă, conform art. 17 alin. (4) din Codul muncii.

Rezultă aşadar că în speţă nu suntem în prezenţa unor drepturi decurgând din raporturi de drept administrativ, ci din raporturile de muncă încheiate între reclamant şi pârât, astfel încât, prezentul litigiu este supus jurisdicţiei muncii, competenţa solutionarii cauzei în primă instanţă aparţinând Tribunalului Dolj-– Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

În raport de aceste considerente, în baza art.136, rap. la art.135 alin.4 N.c.p.civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare în fond a cauzei în favoarea Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 c.p.c., excepţia autorităţii de lucru judecat, prev. de art. 430 alin. 2 c.p.c.invocată  din oficiu, instanţa reţine că reclamantul A.F., având funcţia de şef al Secţiei Clinice ORL din cadrul pârâtului S.J.U. C..., dar şi calitatea de cadru didactic universitar la UMF Craiova, a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei (adresei) SJU C... nr. 57529/05.12.2019 şi a Deciziei SCJU C..., prin care s-a dispus sistarea plăţii concediului de odihnă pentru medicii şefi de secţie care îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de cadru didactic universitar la UMF Craiova, începând cu data de 01.11.2019, precum şi obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei aferente concediului de odihnă la care este îndreptăţit reclamantul, în calitatea sa de medic şef secţie, în baza contractului de management intervenit între reclamant şi instituţia pârâtă, începând cu data de 01.11.2019 şi până la încetarea contractului de administrare.

Prin decizia contestată, depusă în copie la fila 14 din dosar, s-a  adus la cunoştinţa şefilor de secţie, de către managerul interimar al S.J.U. C..., faptul că, prin raportul nr. 60 583/30.10.2019 al Direcţiei Control şi Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii, s-a constatat că plata de către unitatea sanitară a concediilor de odihnă la şefii de secţie având funcţia de bază la UMF Craiova, s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr.250/1992, aşa încât, începând cu data de 01.11.2019 se sistează plata concediilor de odihnă.

Prin decizia nr..., pron. de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr..., invocată de reclamant prin notele scrise depuse la dosar la data de 29.10.2020,  s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, în contradictoriu cu intimatul-pârât S.C.J.U. C..., având ca obiect anulare act, s-a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea, s-a anulat decizia nr..., emisă de S.C.J.U. C... şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului indemnizaţia aferentă concediului de odihnă efectuat şi neplătit, în perioada 1.11.2019 şi până la data pronunţării  deciziei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art.3, alin. l din H.G. nr. 250/1992, republicată, invocate de altfel, de pârât la emiterea deciziei contestate şi  potrivit cu care "salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate", au fost abrogate prin articolul unic al L. 31/31.03.2020, ce prevede: „alineatul (1) al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995, cu modificările ulterioare, se abrogă.”

Astfel, s-a reţinut că cel puţin începând cu data abrogării, dreptul apelantului la concediu de odihnă potrivit celor două contracte de muncă este asigurat, iar în ceea ce priveşte perioada anterioară Curtea a reţinut că prin intrarea în vigoare a Codului muncii, dreptul la concediu de odihnă a fost instituit de către legiuitor ca drept garantat al salariaţilor, fără excludere şi diferenţieri în textul legal.

Mai mult, prin alin. 2, legiuitorul a interzis posibilitatea ca acest drept să fie suspus vreunei cesiuni, renunţări sau limitări, dând expresia de drept garantat pe care legiuitorul a înţeles să-l acorde concediului de odihnă, aşa încât, deşi Codul muncii nu conţine un text de abrogare expresă, prin regimul juridic care i-a fost conferit acestui drept şi ca urmare a forţei juridice superioare în ierarhia actelor normative, dispoziţia din hotărârea de guvern intră în contradicţie cu prevederile din legea organică(codul muncii), urmând a fi  avut în vedere principiul ierarhiei actelor normative, o altă interpretare  conducând la situaţia în care un drept garantat prin lege organică, fără limitări şi distincţii să fie anulat printr-o normă conţinută într-un act anterior, cu forţă juridică inferioară.

S-a mai reţinut faptul că, pentru a nu mai exista interpretări în practica judiciară privind modul de aplicare a dispoziţiilor legale, legiuitorul a optat pentru abrogarea expresă a acestui text, aşa cum rezultă din expunerea de motive ce a stat la baza fundamentării Lg. 31/2020, motive ce vin în susţinerea celor mai sus expuse.

Potrivit art. 430 alin.1 din c.p.c. Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricăriu alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar conform alin.2 al aceluiaşi articol,  Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform disp. art. 431 alin.2 c.p.c., Oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Această dispoziţie legală reglementează prezumţia legală de lucru judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, nefiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoz. art. 430 alin.2 c.p.c.

Prin urmare, a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

Sub acest aspect, CEDO a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie (cauzele Driha contra României, Paduraru contra României, Beian contra României, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei).

Instanţa europeană a subliniat că, „chiar dacă divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale, în măsura în care situaţia de fapt rămâne neschimbată, interpretarea dată legii trebuie să fie aceeaşi.”

Aşadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranţa legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.

Mai mult, Decizia nr. 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secţia Civilă, lămureşte caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive:“Principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces”.

Faţă de considerentele expuse anterior, Tribunalul constată că prin decizia nr..., pron. de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr..., prin care s-a schimbat în totalitate sentinţa pron. de Tribunalul Dolj, s-a decis în mod definitiv faptul că este întemeiată o cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 57529/5.12.2019, emisă de managerul interimar al S.C.J.U. C..., precum şi obligarea pârâtului la plata către reclamantul- şef de secţie şi cadru didactic universitar a  indemnizaţiei aferente concediului de odihnă efectuat şi neplătit, în perioada 01.11.2019 şi până la data pronunţării  hotărârii.

În cauză, reclamantul A.F. îndeplineşte funcţia de şef al Secţiei Clinice ORL din cadrul unităţii pârâte, în baza contractului de administrare  al secţiei clinice ORL, înregistrat sub nr. 7783/29.02.2016,  încheiat pe o durată de 3 ani, începând cu data de 01.03.2016, fiind prelungit prin actele adiţionale cu nr. 2/22.08.2019, nr. 3/24.02.2020 şi nr. 4/19.08.2020, până la data de 01.03.2021, perioada dedusă judecăţii fiind precizată prin notele scrise din data de 29.10.2020.

Ca atare, faţă de cele reţinute anterior, se constată că solicitarea reclamantului din cauza de faţă, de anulare a deciziei (adresei) SJU C... nr. 57529/05.12.2019, prin care s-a dispus sistarea plăţii concediului de odihnă pentru medicii şefi de secţie care îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de cadru didactic universitar la UMF Craiova, începând cu data de 01.11.2019 şi obligare a pârâtului la plata indemnizaţiei aferente concediului de odihnă la care este îndreptăţit reclamantul, în calitatea sa de medic şef secţie, în baza contractului de management intervenit între reclamant şi instituţia pârâtă, începând cu data de 01.11.2019 şi până la data pronunţării sentinţei este întemeiată, prin intrarea în vigoare a codului muncii, dreptul la concediu de odihnă fiind instituit de legiuitor ca drept garantat al salariaţilor, fără excluderi şi diferenţieri, alin. 2 interzicând posibilitatea ca acest drept să  fie supus vreunei cesiuni, renunţări sau limitări, dând expresia de drept garantat pe care legiuitorul a înţeles să-l acorde concediului de odihnă.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art.3, alin. l din H.G. nr. 250/1992, republicată, pe care s-a întemeiat pârâtul la emiterea actului contestat, au fost abrogate prin articolul unic al Lg. nr.31/31.03.2020, ce prevede: „alineatul (1) al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995, cu modificările ulterioare, se abrogă”, aşa încât, începând cu data abrogării, dreptul reclamantului la concediu de odihnă potrivit celor două contracte de muncă este asigurat, nefăcându-se însă dovada de către angajator, că cel puţin începând cu această dată, a achitat  drepturile solicitate, disp. art. 272 din codul muncii fiind aplicabile.

În consecinţă, instanţa va admite acţiunea reclamantului, fiind întemeiată, va anula decizia nr. 57529/05.12.2019, emisă de pârât, în ce-1 priveşte pe reclamant şi va obligă pârâtul să plătească reclamantului indemnizaţia aferentă concediului de odihnă efectuat, pentru perioada 01.11.2019-14.12.2020, aşa cum s-a solicitat prin notele scrise din data de 29.10.2020.

 Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare