Reziliere contract de arendă, cauza cererii de chemare în judecată

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2018:165.002550

Dosar nr. 2192/201/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

 Decizia civilă Nr. 2550/2018

Şedinţa publică de la 14 Decembrie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE: I.G.Ş.

Judecător: I.O.C.

Grefier: C.D.S.

Pe rol judecarea  apelului formulat de apelanta-pârâtă SC B.A.SRL PRIN REPREZENTANT A.H.P.J.împotriva  sentinţei civile  nr. 316/02.04.2018 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr.  2192/201/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L.G., având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că  la data de 06.12.2018 s-a depus precizare de acţiune de apelanta-pârâtă.

Instanţa, constată încheiată cercetarea judecătorească şi având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reţine cauza în pronunţare.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 316/02.04.2018 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr.  2192/201/2017, a fost admisă cererea formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu pârâta S.C. B.A.S.R.L., prin reprezentant legal A.H.P.J..

S-a dispus rezilierea contractului de arendă numărul 132/14.01.2015 înregistrat la Primăria Comunei C.N., judeţul Dolj, având ca obiect suprafaţa de 3,02 ha teren situat în extravilanul comunei C.N..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 14.01.2015 reclamantul L.G.a încheiat cu pârâta, contractul de arendare nr. 132, pentru o perioadă de 15 ani, pentru suprafaţa de 3,02 ha teren arabil, contract în baza căruia societatea pârâtă se obliga să-i dea anual cantitatea de 1800 kg grâu sau echivalentul în lei, la preţul de vânzare stabilit de Ministerul Agriculturii în perioada recoltării culturii, dar nu mai târziu de 45 de zile.

Astfel, prin contractul de arendare nr. 132/14.01.2015 a fost arendată o suprafaţă de 3,02 ha teren arabil situat pe raza comunei C.N., judeţul Dolj.

Reclamantul, prin acţiunea înregistrată la data de 25.09.2017, a solicitat rezilierea contractului de arendare, invocând culpa pârâtei pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat, dar şi notificarea din data de 01.08.2017, comunicată pârâtei, de reziliere a contractului pe cale amiabilă.

Având în vedere că Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil a întrat în vigoare la data de 01.10.2011, raportat la data încheierii contractului de arendă, respectiv 14.01.2015, instanţa urmează să aplice în prezenta cauză dispoziţiile Noului Cod civil.

Într-un contract încheiat pe perioadă determinată, denunţarea unilaterală poate interveni doar dacă părţile au stabilit în contract posibilitatea denunţării unilaterale, reglementându-se şi modul în care operează aceasta.

Acest drept este recunoscut chiar şi după începerea executării contractului, fiind condiţionat de respectarea unui termen de preaviz rezonabil cu consecinţa că prestaţiile executate nu se restituie („ce s-a executat rămâne bun executat”). Dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată.

În general, termenul de preaviz se acordă celeilalte părţi contractante tocmai pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a-şi găsi un nou partener contractual.

De subliniat faptul că dreptul de a denunţa unilateral contractul reprezintă o clauză neuzuală potrivit art. 1203 Cod civil, ceea ce înseamnă că respectiva clauză nu va produce efecte decât în măsura în care această clauză este acceptată în mod expres, în scris, de către cealaltă parte contractantă.

Conform art. 10 alin. (8) lit. b) din contract de arendare aflat la dosarul cauzei la filele 7-9 se prevede că: prezentul contract poate înceta şi înainte de termenul pentru care a fost încheiat prin denunţarea unilaterală a contractului de către Arendator cu un preaviz de cel puţin un an agricol, printr-o notificare scrisă transmisă Arendaşului prin poştă cu confirmare de primire sau înregistrată direct la sediul/punctul de lucru al Arendaşului.

La dosarul cauzei, fila 23, se găseşte notificarea din data de 01.08.2017 prin care reclamantul a solicitat rezilierea contractului de arendă, notificare ce a fost depusă de către pârâtă odată cu întâmpinarea.

Conform art. 1552 alin. (1) Cod civil rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Având în vedere dispoziţiile contractuale mai sus menţionate precum şi poziţia reclamantului care nu mai este de acord cu continuarea contractului, instanţa a admis capătul de cerere privind încetarea contractul de arendare nr. 132/14.01.2015.

Apreciind că pârâta se face responsabil de declanşarea prezentului litigiu, fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) Cod proc.civ., instanţa a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C.B.A.S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului şi  schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În esenţă, apelanta a arătat că, raportat la obiectul cereriii de chemare în judecată instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii şi a pronunţat o soluţie netemeinică si nelegală.

Toată motivarea sentinţei civile nu are legătură cu motivul de fapt şi de drept al obiectului dedus judecăţii. Motivarea instanţei de fond este străină de motivele de fapt şi de drept menţionate în cererea de chemare în judecată.

În acest sens, apelanta a menţionat faptul că intimatul-reclamant a solicitat rezilierea contractului de arendare şi a motivat această solicitare prin prisma neîndeplinirii de către societatea apelantă a obligaţiilor contractuale, iar instanţa de fond a motivat soluţia prin prisma denunţării unilaterale a contractului de arendă de către intimatul- reclamant.

Sunt două aspecte diametral opuse, deoarece apelanta a făcut probe, s-a apărat şi a dovedit că şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale. În schimb instanţa de fond, fără a-i da posibilitatea să se apere în fapt şi în drept, a motivat soluţia pe instituţia denunţării unilaterale a contractului de arendare, nici din acest punct de vedere soluţia instanţei de fond nefiind temeinică şi legală.

În mod netemeinic s-a reţinut ca fiind întrunite dispoziţiile art. 10 alin. 8 lit. h) din contractul de arendare, întrucât intimatul-reclamant avea posibilitatea denunţării în mod unilateral a contractului de arendare numai după comunicarea unui preaviz înainte cu cel puţin un an agricol şi sub rezerva întrunirii dispoziţiilor art. 1203 C.civil.

Analizând înscrisul de la fila 23 s-a constatat că intimatul-reclamant a comunicat notificare prin care înţelegea să rezilieze contractul de arendare, notificare datată 01 August 2017.

În continuare, apelanta a arătat că anul agricol începe odată cu însămânţarea şi se încheie odată cu recoltarea, iar în analizarea raţionamentului instanţei de fond trebuia să îşi producă efectul începând cu 01 august 2018.

Dacă intimatul-reclamant a învederat în mod expres şi în mod clar că denunţă în mod unilateral contractul de arendare începând cu data de 01 August 2018 (respectând condiţia anului agricol), ar fi înţeles dorinţa acestuia şi nu s-ar mai fi ajuns la acest litigiu.

În îndeplinirea dispoziţiilor art. 1203 C.civ, apelanta a răspuns şi comunicat intimatului-reclamant poziţa sa de a nu fi de acord cu rezilierea contractului de arendare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 – 482 N.C.P.C.

S-a solicitat proba cu înscrisurile de la dosar.

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 25 lei, achitată prin chitanţa nr. 14318/16.07.2018.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind substanţă. Hotărârea primei instanţe este corectă, legală şi temeinică, fiind pronunţată pe baza probelor administrate, pârâta nerespectând obligaţia contractuală.

Materialul probator constând în înscrisuri, interogatoriul şi proba testimonială sunt relevante pentru reţinerea corectă a stării de fapt şi de drept şi concludente pentru formarea convingerii instanţei, astfel încât instanţa de fond a reţinut corect atât starea de fapt, cât şi de drept şi a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, conform dispoziţiilor art. 22 N.C.P.C.

Intimatul, în continuare, a arătat că, prima instanţă, în motivarea hotărârii a explicat persuasiv, conform normelor legale, denunţarea unilaterală a contractului de către arendator, motiv pentru care este inutil să reiterăm, reţinând totodată culpa pârâtei pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat şi pentru declanşarea litigiului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 22, art. 476-480 N.C.P.C. şi art. 1203 şi 1552 alin. 1 C.civil.

Intimatul-reclamant a formulat, de asemenea, note scrise, pentru termenul din 02.11.2018, prin care a cerut judecarea cauzei în lipsă şi a reiterat cererea de respingere a apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 Noul Cod de Procedură Civil şi de alte dispoziţii legale, precum art. 22 alin.6 Noul Cod de Procedură Civilă şi presupune posibilitatea părţilor de a determina existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, a obiectului şi a cauzei. Instanţa este obligată să statueze asupra celor solicitate de părţile din proces, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea, prin cererile şi apărările formulate în condiţiile legii.

Cauza cererii de chemare în judecată înseamnă situaţia de fapt calificată juridic de către parte.

Instanţa este ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a altui act de procedură având această natură juridică (cerere reconvenţională, cerere de intervenţie voluntară principală) în sensul că nu ar putea să schimbe, peste voinţa celui care are calitatea de reclamant în cererea respectivă, fundamentul pretenţiei formulate.

Judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte, ci trebuie să aplice acel temei legal care corespunde situaţiei de fapt calificate juridic de parte, calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege, fiind două operaţiuni distincte care nu se confundă.

În speţă, intimatul - reclamant L.G.a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu apelanta - pârâtă S.C. B.A.SRL, soluţionată prin sentinţa atacată, prin care a solicitat rezilierea contractului de arendare nr. 132/14.01.2015, invocând faptul că societatea a achitat arenda aferentă anului 2015 cu întârziere, fără respectarea termenului de 45 de zile iar pentru anul 2017, i-a fost achitată doar parţial cantitatea de 1000 kg. A arătat, de asemenea, că de la data încheierii contractului de arendă şi până în prezent, suprafaţa pe care a arendat-o, nu a fost cultivată de arendaş.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1549 – 1554 Noul Cod Civil.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus rezilierea contractului de arendă mai sus menţionat, reţinând în esenţă, că dreptul de a denunţa unilateral contractul reprezintă o clauză neuzuală potrivit art. 1203 Noul Cod Civil de natură să producă efecte în măsura acceptării de cealaltă parte contractantă, clauză prezentă în contractul de arendă a cărui reziliere s-a solicitat. A avut în vedere notificarea din data de 01.08.2017 şi dispoziţiile art. 1552 alin.1 Noul Cod Civil potrivit cărora rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel.

Tribunalul consideră că, raportat la cauza juridică a cererii de  chemare în judecată, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra celor pretinse de reclamant, soluţionând cauza prin prisma instituţiei juridice a denunţării unilaterale, deşi a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în reziliere a contractului de arendă.

Rezoluţiunea şi rezilierea presupun o neexecutare culpabilă, totală sau parţială ori o executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale de către una dintre părţile contractante în timp ce denunţarea unilaterală, în accepţiunea doctrinei, vizează în cele mai multe cazuri, motive de oportunitate contractuală şi în niciun caz de culpă în executarea angajamentului.

Câtă vreme, prin acţiunea introductivă, intimatul – reclamant L.G.a invocat neexecutarea  contractului de arendă încheiat cu apelanta - pârâtă S.C. B.A.SRL, se cuvenea ca prima instanţă să analizeze raportul juridic dedus judecăţii prin prisma acestei instituţii de drept iar nu a denunţării unilaterale.

Este de necontestat faptul că potrivit art. 1552 Noul Cod Civil, declaraţia unilaterală de rezoluţiune poate fi un mod distinct de operare a rezoluţiunii însă doar în cazurile prevăzute de alin.1, respectiv, atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află în întârziere de plin drept, în condiţiile art. 1523 Noul Cod Civil sau atunci când, fiind pus în întârziere, debitorul nu a executat obligaţia în termenul stabilit de creditor ori, după caz, într-un termen rezonabil.

Practic, prima instanţă a făcut o confuzie între rezoluţiunea judiciară, care este în speţă fundamentul cererii de chemare în judecată întrucât  intimatul - reclamant L.G.a invocat neexecutarea obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte şi rezoluţiunea  unilaterală, o altă modalitate de desfiinţare a unui contract, reglementată de art. 1552 Noul Cod Civil, care se face la cererea persoanei îndreptăţite printr-o notificare adresată debitorului care, prin ipoteză, nu şi-a executat obligaţia.

Or în speţă, notificarea la care se face trimitere în considerentele hotărârii atacate  nu s-a referit la neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a vreuneia dintre obligaţii de către apelanta - pârâtă S.C. B.A.SRL, ci a fost justificată prin voinţa părţii de a exploata terenul în proprietate altfel decât prin arendarea iniţial instituită.

Urmare a greşitei schimbări din oficiu a cauzei cererii de chemare în judecată, Tribunalul constată o necercetare a fondului cauzei, din perspectiva celor susţinute de reclamant. 

Potrivit art. 480 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Raportând considerentele de ordin teoretic la datele de fapt ale speţei, Tribunalul, în baza art. 480 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă, va admite apelul, va anula sentinţa apelată şi va reţine cauza pentru evocarea fondului.

Tribunalul, cu privire la evocarea cauzei pe fond, reţine următoarele:

Între părţile litigante a fost încheiat contractul de arendă nr. 132/14.01.2015 având ca obiect arendarea terenului în suprafaţă de 3,02 ha, situat în extravilanul com. C.N., jud. Dolj, încheiat pe o durată de 15 ani, începând cu data de 10.07.2014 şi până la data de 10.07.2029.

Potrivit art. 6  din contract nivelul arendei a fost stabilit la 600 kg/hectar de grâu sau echivalentul în lei, plata arendei în natură urmând a se face imediat după recoltarea culturii dar nu mai târziu de 45 de zile iar plata în bani, până la 45 de zile de la recoltarea produsului respectiv, direct la sediul/punctul de lucru al arendaşului sau prin mandat poştal la adresa arendatorului.

În speţă, reclamantul L.G.a susţinut că pârâta S.C. B.A.SRL  a achitat cu depăşirea termenului de 45 de zile arenda aferentă anului 2015 şi că a achitat  parţial arenda aferentă anului 2017, respectiv, doar pentru cantitatea de 1000 kg. A invocat, de asemenea, că terenul arendat nu a fost cultivat niciodată de arendaş. A solicitat rezoluţiunea contractului.

Conform art. 1516 Noul Cod Civil, rezoluţiunea este unul dintre drepturile de care dispune creditorul în caz de neexecutare fără justificare a obligaţiilor contractuale de către debitor, doctrina tradiţionalistă atribuind rezoluţiunii natura juridică de sancţiune civilă sau de acţiune în răspundere civilă, având la bază neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către debitor.

Interpretând coroborat dispoziţiile art. 1549 cu cele ale art. 1516 şi art. 1517, 1551 Noul Cod Civil, pot fi enunţate patru condiţii ale rezoluţiunii: neexecutarea fără justificare a obligaţiei de către debitor, conform art. 1516 alin.2 Noul Cod Civil, neexecutarea să  nu fie imputabilă creditorului, potrivit art. 1517 Noul Cod Civil, neexecutarea să aibă o anumită însemnătate sau gravitate, conform art. 1551 Noul Cod Civil, punerea în întârziere a debitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1552 Noul Cod Civil.

În cauză, însă, din probele administrate, nu rezultă îndeplinirea acestor condiţii.

Arenda pe anul agricol 2014/2015, în valoare de 1087 lei a fost achitată prin chitanţa din 12 iulie 2015 (fila 21 dosar fond), aspect care se coroborează cu tabelul nominal privind plata arendei pe anul 2015 (fila 22).

În ceea ce priveşte arenda aferentă anului 2017, prin răspunsul la interogatoriu, intimatul - reclamant a arătat că a convenit achitarea acesteia în mod mixt, adică atât în produse (grâu) pentru 1000 kg cât şi în bani pentru 812 kg, recunoscând achitarea în luna iulie 2017 a cantităţii de 1000 kg grâu (răspunsul la întrebarea nr. 7) şi în luna noiembrie a aceluiaşi an a sumei de 446 lei reprezentând contravaloarea pentru cantitatea de 812 kg (răspunsul la întrebarea nr. 9). În sens similar au declarat martorii R. M. L.  şi B. D.: nu au auzit ca între societatea pârâtă şi vreo persoană fizică să aibă loc discuţii cu privire la plata arendei, reclamantului i s-a plătit arenda în anul 2017 în grâu.

În măsura în care pârâta nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate, reclamantul avea posibilitatea, potrivit clauzei contractuale reglementată de art. 6 alin.4 din contract, să demareze procedura de executare silită pentru plata arendei la termenul şi în modalităţile stabilite, în considerarea caracterului de titlul executoriu al contractului încheiat. Or, reclamantul nu numai că nu a iniţiat un astfel de demers dar nici prin Notificarea de la 01.08.2017 nu invocă neexecutarea culpabilă a obligaţiilor din partea S.C. B.A.SRL. Aceasta nu valorează punere în întârziere ci reprezintă o exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

Necultivarea terenului reprezintă o situaţie de fapt pe care reclamantul, în cazul în care ar fi fost adevărată, ar fi putut în mod lesne să o dovedească prin proba testimonială şi proba cu înscrisuri. Potrivit art. 7 lit. „d” din contract, acesta are dreptul de a controla oricând modul în care arendaşul exploatează terenul arendat. Pe timpul controlului, arendatorul va fi însoţit de arendaş sau de un împuternicit al acestuia.

Raportat la clauzele contractuale, reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 249 Noul Cod de Procedură Civilă, declaraţia singulară a martorului T. I. privind lăsarea în nelucrare a terenului, neputând fi coroborată cu alte mijloace de probă administrate în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Dreptul la un proces echitabil include în conţinutul său o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile art.453 Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, va obliga intimatul - reclamant  la plata către apelanta - pârâtă  a sumei de 825 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi în apel, dovedite prin chitanţele de plată a onorariului de avocat (filele 84, 85 dosar fond) şi a taxei de timbru (fila 15 dosarul din apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B.A.SRL prin reprezentant A.H.P.J., având CUI ..., împotriva sentinţei civile nr. 316/02.04.2018 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr.  2192/201/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L.G., CNP ...., cu domiciliul în ...., judeţul Dolj.

Anulează în tot sentinţa apelată.

Reţine pentru judecarea fondului.

Evocând fondul, respinge cererea de chemare în judecată.

Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 825 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2018.

Preşedinte,

I.G.Ş.Judecător,

I.O.C.

Grefier,

C.D.S.

Red. jud. I.G.Ş.

19.12.2018

Tehnored. S.V./4 ex.

Jud.fond-C.V.S

Domenii speta

Spete similare