Pretenţii, trimitere spre rejudecare, statuări în apel privind capacitatea de folosinţă a Consiliului Local din perspectiva legii speciale

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2020:165.001312

Dosar nr. ...

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE nr. 1312/2020

Şedinţa publică de la 07 Octombrie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant A.V. împotriva sentinţei civile nr. 13335/04.12.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. ..., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P, SC D. ACM 93 PRIN A.J. CITR F.B. SPRL, C.L.C. şi A SC M.R.R. SRL, D.ACM93 SRL, E. SA, E A.S. PRIN L. SC M.R.R. SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns pentru apelantul-reclamant A.V., reprezentant convenţional  de avocat C.G., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 201141, emisă de Baroul Dolj şi pentru intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P şi C.L.C., consilier juridic B.F., în baza delegaţiei nr. 20/2020, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanţei următoarele:

- apelul a fost declarat şi motivat în termen;

- prin rezoluţie s-a pus în vedere apelantului-reclamant să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 827 lei, sub sanctiunea anulării cererii ca netimbratăM

- s-a depus întâmpinare;

- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Avocat C.G.,  pentru apelantul-reclamant A.V., depune la dosar împuternicire avocaţială şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 827 lei.

Consilier juridic Boangiu Floricica, pentru intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P şi C.L.C., depune delegaţie la dosar.

Instanţa reţine că apelantul-reclamant a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 827 lei stabilită în sarcina sa, după care, pune în discuţie excepţia netimbrării cererii de apel şi excepţia tardivităţii cererii de apel invocate prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă A. S.C. M.R.R. SRL, D. ACM 93 SRL, E. SA şi E. a.s prin lider SC M.R.R. SRL.

Avocat C.G.,  pentru apelantul-reclamant A.V., solicită respingerea celor 2 excepţii, întrucât în ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de apel a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, iar în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, apelul a fost declarat şi motivat în termen.

Consilier juridic B.F., pentru intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P şi C.L.C., arată că lasă la aprecierea instanţei cele 2 excepţii.

În deliberare, instanţa respinge excepţia netimbrării cererii de apel formulată prin întâmpinare de intimata-pârâtă A. SC M.R.R. SRL, D. ACM 93 SRL, E. SA, E A.S. PRIN L. SC M.R.R. SRL, reţinând că în şedinţa publică de azi apelantul-reclamant a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei procesuale stabilite în sarcina sa, respectiv aceea de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 827 lei.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii apelului, instanţa constatând că hotărârea apelată a fost comunicată apelantului-reclamant la data de 11 februarie 2020, iar prezenta cale de atac este formulată la data de 12 martie 2020, apreciază că a fost respectat termenul legal de 30 zile prevăzut de dispoziţiile legale incidente în cauză pentru declararea apelului, motiv pentru care respinge excepţia tardivităţii declarării apelului, ca fiind nefondată.

Părţile, prin apărători, învederează că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, declară încheiată cercetarea procesului conform art. 244 Cod procedură civilă, considerându-se lămurită şi acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat C.G,  pentru apelantul-reclamant A.V., solicită admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Cauza a fost soluţionată prin admiterea tuturor excepţiilor în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi încetarea procesului faţă de unul dintre pârâţi, respectiv D. Acm 93 SRL. În ceea ce priveşte încetarea procesului faţă de D. Acm 93 SRL cu toate că instanţa reţine că s-a depus precizare în sensul în care s-a restrâns obiectul cererii de chemare în judecată  de la o acţiune în realizare doar într-o acţiune în constatare. Nu face nicio apreciere în această privinţă şi rămâne în continuare investită pe cererea având ca obiect realizarea creanţei împotriva D. Acm 93 SRL şi nu doar constatarea creanţei aşa cum a fost acesta motivat. Prin urmare, s-a pronunţat peste limitele în care a fost investită. În ceea ce priveşte soluţionarea celorlalte excepţii privind lipsa calităţii procesual pasive a U.A.T M.C. şi a C.L.C. apreciază că şi aici, în mod eronat au fost soluţionate. Analizează instanţa şi dă efect probatoriu unui  contract aflat la dosarul cauzei, contract a cărui admisibilitate ca probă nu a fost niciodată pusă în discuţia părţilor. Prin urmare, părţile, nepronunţându-se pe utilitatatea, pe admisibilitatea acestei probe, sunt puse în situaţia de a vedea o hotărâre pe baza acestei unice probe, un înscris care se află la dosarul cauzei, care din punctul lor de vedere are doar caracterul de instrument, este doar un obiect material, nu o probă administrată. Nu a fost discutat probatoriul în cauză. U.A.T. este proprietarul drumului şi răspunde din acest punct de vedere, iar C.L. este administratorul drumului şi răspunde din acest punct de vedere, derogarea de competenţă sau de responsabilitate între C.L.C. şi asociere s-a făcut dovada ei prin acel înscris, nu le poate fi opusă atât timp cât acel înscris nu a fost câştigat ca probă cauzei.

Apreciază că în mod greşit au fost soluţionate excepţiile şi cauza. Solicită admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consilier juridic B.F., pentru intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P şi C.L.C., solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică, hotărârea instanţei de fond. Criticile invocate prin cererea de apel au făcut obiectul cercetării judecătoreşti, hotărârea atacată corespunde exigenţelor legale. Au fost analizate excepţiile invocate, argumentele expuse de către părţi, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile prăţilor, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă. Arată au expus motivele pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 13335/04.12.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 21161/215/2018, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Uat M.C.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul Uat M.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.L.C..

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul C.L.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

A fost respinsă cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea 85/2014 formulată de pârâta SC D. ACM 93 SRL, ca neîntemeiată.

S-a constatat încetată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM 93 SRL în temeiul art. 75 din Legea 85/2014.

A fost admisă excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii Uat M.C. Prin P şi C.L.C. în contradictoriu cu A. Sc M.R.R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. şi a cererii de chemare în garanţie formulată de A.Sc M.R.R. SRL, D. Acm SRL, E. SA şi E. A.S. în contradictoriu cu SC D. ACM SRL.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. Prin P. şi C.L.C. în contradictoriu cu A. SC M.R.R.SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. şi cererea de chemare în garanţie formulată de A. SC M.R.R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. în contradictoriu cu SC D. ACM SRL, ca lipsite de interes.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru aferentă acţiunii principale ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT M.C. invocată de acesta prin întâmpinare instanţa a constatat că aceasta este  întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 248 CPC "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

Potrivit art. 35 Cod proc. civ.  calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Prevederile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. republicată, privind circulaţia pe drumurile publice statuează că "administratorul drumului public sau după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia".

Raportat la textul de lege arătat instanţa a constatat că obligaţia de a semnaliza obstacolul şi de a lua măsurile de înlăturare a acestuia aparţine administratorului drumului public atunci când nu există un antreprenor sau un executant al lucrărilor (terţ faţă de administratorul drumului public), respectiv când lucrările sunt efectuate de administratorului drumului public şi aparţine antreprenorului ori executantul lucrărilor când lucrările sunt efectuate de aceştia în baza unui contract de lucrări cu administratorul drumului public.

Instanţa a apreciat că în speţă executantul lucrărilor avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum şi obligaţia de a lua toate masurile pentru inlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare executantul lucrărilor are calitate procesuală pasivă şi nu administratorului drumului public (UAT M.C. Prin P.) .

Întrucât reclamantul invocă că avarierea s-a produs in urma coliziunii cu o denivelare rezultata in urma decopertarii stratului asfaltic, lucrări ce erau executate de A. SC M. R. R. SRL, D. ACM 93 SRL. E. SA si E. a.s. prin lider SC M.R.R. SRL conform contractului de lucrări nr. 42216/17.03.2015 (filele 48-58), iar din cadrul asocierii lucrările erau executate de SC D. ACM 93 SRL conform acordului de asociere (filele 106-110) instanţa costată că SC D. ACM 93 SRL avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum si obligaţia de a lua toate masurile pentru inlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu administratorului drumului public (UAT M.C.prin P.).

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului cum că prin clauzele contractuale nu se poate deroga de la obligaţii legale acestea sunt neîntemeiate întrucât faptul că executantul lucrărilor avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum si obligaţia de a lua toate masurile pentru înlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil este prevăzut de textul de lege (art. 5 alin. 2 din OUG 195/2002).

Prin urmare, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT M.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul UAT M.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.L.C., excepţie de fond, peremptorie si absolută care primează faţă de exceptia lipsei calitătii procesual pasive instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedura civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 34 din Codul civil „capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii” iar capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, capacitatea procesuală de folosinţă fiind aplicarea în plan procesual a capacităţii de folosinţă.

Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacităţii civile definită ca fiind acea parte a capacitaţii juridice a persoanei care constă în aptitudinea de  a avea şi de a-şi exercita  drepturile civile şi de a avea şi de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheierea  de acte juridice.

Pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, pe lângă celelalte condiţii cerute de legea procesuală civilă este necesar ca aceasta să aibă capacitate procesuală civilă.

Potrivit art. 1 alin. 2 lit. d din Legea 215/2001 „ sunt autorităţi deliberative - consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.”

Potrivit art. 20 din Legea 215/2001, „comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.”

Conform art. 21 din aceeaşi lege, „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

Din aceste prevederi legale rezultă că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova este o structură fără personalitate juridică iar dispoziţiile Legii nr. 215/2001 au stabilit limitativ atributiile autoritatilor administrative, consiliile locale având calitatea de autorităţi deliberative cărora le lipseşte capacitatea de reprezentare in relaţiile cu alte autorităţi administrative sau in justiţie .

Ca atare, raportat la prevederile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, doar unitatea administrativ teritorială are capacitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul Local sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci primul, organ deliberativ, iar cea de-a doua, structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă, respectiv aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia: „Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”.

Art. 56 alin. 1 şi 3 Cod proc. civ.  prevede că „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.”

 Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Având în vedere că pârâtul C.L.C. nu are capacitate de folosinţă, fiind doar o autoritate deliberativă, nu poate fi parte în judecată, motiv pentru care instanţa va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestuia si in consecinţa va respinge acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul C.L.C. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite capacitate procesuală de folosinţă.

Totodată, nu se mai impunea analizarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a paratului Consiliul Local al Municipiului Craiova invocată de acesta prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea 85/2014 formulată de pârâta SC D. ACM 93 SRL instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 ”De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.”

Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII Civilă în data de 30.05.2019 în dosarul ... a fost deschisă procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei SC D. ACM 93 SRL, încheiere care a rămas definitivă prin neapelare.

Prin urmare cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea 85/2014 formulată de pârâta SC D. ACM 93 SRL este neîntemeiată şi instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM 93 SRL instanţa a reţinut următoarele:

Raportat la dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 conform cărora ”La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează ", instanţa a apreciat că se impunea a fi constatată încetată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM 93 SRL.

Nu au putut fi reţinute susţinerile reclamantului referitoare la împrejurarea că dispoziţiile  art. 75 alin. 1 din legea 84/2015 se aplica doar în cazul acţiunilor în realizare, întrucât textul de lege mai sus menţionat  a avut în vedere toate acţiunile în vederea realizării unui drept de creanţă asupra pârâtei aflate în procedura insolvenţei, iar acţiunea de faţă se circumscrie sferei de aplicare reglementată de art. 75 alin. 1 din legea 85/2014, întrucât prin admiterea acesteia, debitorul ar fi lipsit de suma de 8.805,42 lei.

Mai mult, de la  momentul deschiderii procedurii insolvenţei, întregul patrimoniu al firmei debitoare se constituie ca şi garanţie a creanţelor tuturor debitorilor, în scopul „asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang” şi „recunoaşterii drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile”. În sensul Legii nr. 85/2014, averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite potrivit Codului de procedură civilă .

Analizând excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. Prin P şi C.L.C. în contradictoriu cu A Sc M. R. R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şI E. A.S. şi a cererii de chemare în garanţie formulată de A. Sc M. R. R. SRL, D.ACM SRL, E. SA şi E. A.S. în contradictoriu cu SC D. ACM SRL, instanţa a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 248 Cod proc. civ.  "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Cerinţele ce trebuie îndeplinite de interes sunt următoarele: să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.

În cauza de faţă interesează în principal dacă interesul este născut şi actual, în sensul că folosul practic trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Întrucât instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT M.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul UAT M.C. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.L.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.V. în contradictoriu cu pârâtul C.L.C. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă şi a constatat încetată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM 93 SRL în temeiul art. 75 din Legea 85/2014 cele două cereri de chemare în garanţie sunt lipsite de interes.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. Prin P. şi C.L.C. în contradictoriu cu A. Sc M.R. R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. şi a cererii de chemare în garanţie formulată de A. Sc M. R. R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. în contradictoriu cu SC D. ACM SRL şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. prin P. şi C.L.C. în contradictoriu cu A. Sc M. R. R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S. şi cererea de chemare în garanţie formulată de A. Sc M. R. R. SRL, D. ACM SRL, E. SA şi E. A.S., în contradictoriu cu SC D. ACM SRL, ca lipsite de interes.

Întrucât pârâţii nu au pierdut procesul în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. 1 din CPC instanţa a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru aferentă acţiunii principale ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A.V., prin care a  solicitat admiterea acestuia, anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, apreciind că aceasta a pronunţat o hotărâre peste limitele în care a fost investită.

Prin sentinţa apelată, instanţa a reţinut că s-a formulat cerere precizatoare dar nu îi dă acesteia nicio eficienţă juridică, nici admiţînd-o, nici respingând-o.

Procedând astfel s-au încălcat dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C.pr.civ., nesocotindu-se principiul disponibilităţii. Instanţa a pronunţat o hotărâre peste limitele în care a fost învestită.

Astfel, cu toate că se menţionează în considerentele sentinţei că s- a solicitat doar constatarea dreptului de creanţă împotriva pârâtei SC D. ACM ’93 SRL, urmând ca realizarea dreptului să se facă potrivit dispoziţiilor legii 85/2014, instanţa se pronunţă în raport de disp art 75 din Legea 85/2014 şi constată, încetat procesul faţă de această pârâtă.

Ori, deschiderea procedurii insolvenţei antrenează numeroase consecinţe faţă de debitor şi creditorii săi, una dintre acestea fiind cea consacrată de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 (în continuare, Legea insolvenţei), care stipulează că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

De observat că acest text este preluat de art. 75 al Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (în continuare legea).

Curtea Constituţională, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 75 din Legea 85/2014 precizează şi reiterează principiile anterioare stabilite cu ocazia analizei constituţionalităţii disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la măsura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa legii insolvenţei, prevăzută la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, a arătat că aceasta se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. în aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012).

În acest context, dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat în condiţiile legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nu dispare, el fiind conservat prin art. 79 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1).

Totodată, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013) - dec. OCR 690/2018.

Este fără îndoială că procedura insolvenţei având un caracter colectiv, unitar şi concursual, toţi creditorii care deţin creanţe împotriva debitorului trebuie să-si înscrie aceste creanţe la masa credală.

De aceea, legiuitorul, prin textul de lege criticat, a dispus ca toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale să se suspende, altfel nemaiputându-se respecta caracterul unitar, colectiv şi concursual al procedurii.

Însă, la masa credală pot fi înscrise creanţele care respectă condiţiile legale, respectiv să fie certe, lichide şi exigibile, şi care sunt exprimate într-un înscris recunoscut de lege ca având caracter executoriu, nu şi simplele cereri ale creditorilor.

Arată că nu este în posesia vreunui act care să emane de la debitor sau recunoscut de către acesta care să ateste existentă creanţei mele. Din contră, creanţa provine dintr-un fapt juridic ilicit.

În consecinţă, încetarea procesului faţă de SC D. ACM ’93 SRL reprezintă imposibilitatea recunoaşterii dreptului de creanţă şi negarea dreptului apelantului de a-şi fi recunoscut acest drept, prezenta cauză neavând ca obiect decât realizarea dreptului ci recunoaşterea, constatarea existenţei dreptului de creanţă.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului U.A.T.M.C. în raport de existenţa contractului încheiat între acest pârât şi A SC M.R.R. SRL, D.ACM93 SRL,E. SA, E. A.S.PRIN L. SC M.R.R. SRL, apreciază că instanţa nu se putea pronunţa asupra acesteia în raport de prevederile art. 5 alin. (2) din OUG 195/2002, raportat la prevederile contractului de lucrări dintre acest pârât şi executantul lucrărilor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apreciază că instanţa, pe de o parte, a reţinut soluţii contradictorii şi în totală contradicţie cu probatoriul administrat iar, pe de altă parte, nu analizează toate probele administrate, aceasta nepronunţându-se deloc în ceea ce priveşte pertinenţa probele administrate la solicitarea subsemnaţilor.

Instanţa de fond nu a analizat înscrisurile depuse, practic proba cu înscrisuri nu a fost administrată de loc în ceea ce îi priveşte.

Lipsa de motivare a sentinţei apelate rezultă şi din faptul că instanţa a admis în parte acţiunea formulată fără a preciza care sunt elementele care i-au format convingerea că celelalte sume nu sunt datorate, în realitate sunt aceleaşi motive pentru care nici cele reţinute nu sunt datorate.

În fapt, instanţa de fond nu a analizat sub nicio formă probatoriul administrat în cauză, neprecizând motivele pentru care a acordat sau nu pertinenţă probatorie, probelor administrate, limitându-se în a preciza „s- a administrat proba cu înscrisuri”.

Referitor la soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a C.L.C. consideră că hotărârea pronunţată este netemeinică, acest pârât având o răspundere specială întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din OG 43/1997, privind regimul drumurilor, potrivit cărora administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora.

În consecinţă, Consiliul local are calitatea de administrator al drumului de interes local, proprietatea unităţii administrativ teritoriale.

În calitate de administrator al drumului, în condiţiile art. 5 alin. (6) din OUG 195/2002 C.L.M.C. în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, răspunde, după caz, administrativ contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii.

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 827 achitată online la data de 06.10.2020.

Intimata A. SC M.R.R. SRL, D.ACM93 SRL,E. SA, E. A.S.PRIN L. SC M.R.R. SRL, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile apelate, ca temeinică şi legală invocând excepţiile netimbrării şi tardivităţii apelului.

Intimata susţine că, prin apelul formulat, apelantul a invocat faptul că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra excepţiei invocate de către pârâtul UAT M.C, respectiv lipsa calităţii sale pasive, în raport cu prevederile art. 5 din OUG 195/2002, întrucât acestea se raportau la contractul de execuţie, lucrări care nu au fost analizate şi administrate de către instanţa de fond, întrucât nu a administrat proba cu înscrisuri.

Consideră false afirmaţiile întrucât instanţa a analizat înscrisul în discuţie din momentul discutării admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie. Aşa cum a reţinut instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2019, însuşi apelantul, prin avocat a solicitat admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. prin P. şi C.L.C..

În ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale pasive a C.L. C. conform Legii nr. 215/2001, apelantul insistă în continuare că ar trebui antrenată răspunderea acestuia conform prevederilor OG 43/1997.

În mod similar a procedat şi în cazul încetării acţiunii în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM 93 SRL, în temeiul art. 75 din Legea 85/2014, precum şi cu admiterea excepţiei lipsei de interes a mare în garanţie.

Apelantul a afirmat că incidentul s-a produs întrucât lucrările de asfaltare care erau în plină desfăşurare la momentul respectiv pe Calea Bucureşti nu ar fi fost semnalizate, motiv pentru administratorul drumului (UAT C.), cât şi constructorul (D. A.C.M/93 S.R.L.) ar trebui să suporte în solidar cuantumul reparaţiilor. Aceste afirmaţii nu se bazează pe niciun document, din contră, din actele de la dosar rezultând exact contrariul.

Chiar şi dacă apelantul ar avea dreptate şi lucrările de asfaltare nu ar fi fost semnalizate, aspect dovedit ca fiind fals chiar de către Poliţia Rutieră şi Procuratură, circulaţia prin intersecţia respectivă era limitată legal la 50 Km/h, întrucât aceasta fiind o intersecţie situată în Municipiului Craiova sunt aplicabile prevederile art. 49 din OUG 195/2002.

Ori, având în vedere natura şi mai ales amploarea avariilor suferite de autovehiculul apelantului, intimata crede că la traversarea intersecţiei, acesta a avut o viteză mult peste limita şi cu atât mai mult peste cea aplicabilă respectivului sector de drum şi semnalizată ca atare de 30 Km/h.

Practic, apelantul nu a adaptat viteza autovehiculului la condiţiile de drum, fiind vinovat de producerea evenimentului.

Cu toate acestea apelantului recurge la chemarea în judecată atât a administratorului drumului (UAT C.), cât şi a constructorului (D. A.C.M/93 S.R.L.), invocând prevederile art. 1376 Cod civil şi mai precis prevederile al. 2 al acestui articol.

În ceea ce priveşte probatoriul apelantului, intimata arată că este în consens cu pârâtele, în sensul ca acesta nu le este opozabil, întrucât nu a fost încheiat în contradictoriu nici cu intimata şi nici cu pârâtele-intimate.

Astfel, procesul verbal de constatare seria PDJX nr. 1863/08.08.2015 nu le este opozabil, întrucât îi lipseşte caracterul de contradictorialitate, nici reprezentanţii intimatei şi nici cei ai pârâtelor-intimate, nefiind prezenţi nici la locul incidentului, nici la încheierea procesul, neputând constata astfel nici producerea incidentului, nici întinderea daunelor şi, raportul de cauzalitate între prejudiciul cauzat şi vinovăţia intimatei sau a pârâtelor-intimate.

Nici concluziile expertului P.G.M. din Raportul de expertiză tehnică specialitatea "autovehicule şi circulaţie rutieră" întocmit în dosarul nr. ... al Judecătoriei Craiova, nu sunt rezultatul unul demers nemijlocit, direct al acestuia, ci reprezintă o însuşire a constatărilor, cuantificărilor şi concluziilor emise de unitatea service SC SPP Craiova, prestator de servicii ales unilateral de către apelant şi prin urmare nu consideră că le sunt opozabile.

Consideră că se impune întocmirea unei expertize tehnice auto, aşa cum a solicitat deja pârâta D. A.C.M/93 S.R.E. prin întâmpinare, respectiv, să se precizeze contravaloarea reală a prejudiciului suferit de reclamant urmare a avariilor constatate conform procesului-verbal seria PDJX nr. 1863 emise de J Dolj, să se precizeze dacă, respectând limitarea de viteză de 30 km/h impusă pe sectorul de drum Calea Bucureşti, jud. Dolj, ar mai fi fost produse avariile stabilite.

Intimaţii M.C.  prin P. şi C.L.C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

Se arată că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, s-a pronunţat, în principal, asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz,cercetarea în fond a cauzei.

Nu pot fi incidente prevederile art. 425 alin. lit. b) CPC, invocate de reclamant prin motivele de apel, întrucât hotărârea atacată corespunde exigentelor legale, instanţa a soluţionat cauza având în vedere excepţiile invocate, argumentele expuse de către părţile litigante, a analizat susţinerile acestora în apărare, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor şi, prin urmare, hotărârea pronunţată de instanţa de fond creează transparentă asupra silogismului judiciar care explică si justifică dispozitivul.

Criticile invocate prin cererea de apel au făcut obiectul judecăţii, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, iar instanţa după o analiză temeinică a reţinut în mod legal că, în cauză, calitate procesuală pasivă are SC D. Acm 93 SRL şi nu administratorul drumului public U.A.T. M.C.prin P.

Instanţa, în mod corect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT M.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.V., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, reţinând ca fiind incidente prevederile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. republicată, privind circulaţia pe drumurile publice care precizează că "administratorul drumului public sau după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei şi să ia toate măsurile de înlăturarea acestuia".

Raportat la textul de lege evocat instanţa a constatat, în mod legal, că obligaţia de a semnaliza obstacolul şi de a lua măsurile de înlăturare a acestuia aparţine administratorului drumului public atunci când nu există un antreprenor sau un executant al lucrărilor, terţ faţă de administratorul drumului public, respectiv când lucrările sunt efectuate de administratorul drumului public, şi aparţine antreprenorului ori executantul lucrărilor când lucrările sunt efectuate de aceştia în baza unui contract de lucrări cu administratorul drumului public.

Soluţia instanţei de fond este motivată de faptul că executantul lucrărilor, avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum si obligaţia de a lua toate masurile pentru înlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare executantul lucrărilor are calitate procesuală pasivă şi nu administratorului drumului public (UAT M.C. Prin P), în speţă , A. SC M. R. R. SRL, D. ACM 93 SRL. E. SA şi E. a.s. prin lider SC M. R. R. SRL conform contractului de lucrări nr. 42216/17.03.2015 , iar din cadrul asocierii lucrările erau executate de SC D. ACM 93 SRL conform acordului de asociere .

Întrucât reclamantul a invocat că avarierea s-a produs în urma coliziunii cu o denivelare rezultată în urma decopertării stratului asfaltic, lucrări ce erau executate de A. SC M. R. R. SRL, D. ACM 93 SRL. E. SA şi E. a.s. prin lider SC M. R. R. SRL, conform contractului de lucrări nr. 42216/17.03.2015, iar din cadrul asocierii lucrările erau executate de SC D. ACM 93 SRL, conform acordului de asociere „executantul lucrărilor avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum si obligaţia de a lua toate masurile pentru înlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare executantul lucrărilor are calitate procesuală pasivă şi nu administratorului drumului public (UAT M.C. prin P.).

In considerentele hotărârii atacate, instanţa a reţinut, în mod corect că SC D. ACM 93 SRL avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum şi obligaţia de a lua toate măsurile pentru înlăturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu administratorului drumului public (UAT M.C. prin P.), în ceea ce priveşte susţinerile reclamantului apelant, cum că prin clauzele contractuale nu se poate deroga de la obligaţii legale acestea sunt neîntemeiate întrucât executantul lucrărilor avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum şi obligaţia de a lua toate masurile pentru înlăturarea/remedierea obstacolelor din carosabil este prevăzut de textul delege(art.5 alin. 2 din OUG 195/2002).

Criticile apelantului cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.L.C., ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută sunt neîntemeiate şi, totodată, analizate de către instanţă în cursul judecăţii.

Astfel, instanţa după o analiză temeinică constată, în mod legal că aceasta este întemeiată făcând aplicabilitatea dispoziţiilor incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 34 din Codul civil; art. 56 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. d din Legea 215/2001; art. 20; art. 21 din Legea 215/2001.

De asemenea, instanţa de fond, în mod just, a apreciat că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Având în vedere că pârâtul C.L.C. nu are capacitate de folosinţă, fiind doar o autoritate deliberativă, nu poate fi parte în judecată, motiv pentru care soluţia instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a acestuia este una legală, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamantul apelant A.V., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite capacitate procesuală de folosinţă.

Critica reclamantului referitoare la faptul că instanţa nu era investită cu o cerere în realizarea dreptului împotriva pârâtului SC D. ACM 93 SRL ci cu o cerere în constatarea dreptului nu poate fi primită de instanţa de apel.

Raportat la dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 conform cărora ”La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează”, instanţa apreciază că se impune a fi constatată încetată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC D. ACM93 SRL.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului referitoare la împrejurarea că dispoziţiile art. 75 alin. 1 din legea 84/2015 se aplica doar în cazul acţiunilor în realizare, întrucât textul de lege mai sus menţionat are in vedere toate acţiunile in vederea realizării unui drept de creanţă asupra pârâtei aflate în procedura insolvenţei, iar acţiunea de faţă se circumscriu sferei de aplicare reglementată de art. 75 alin. 1 din legea 85/2014, întrucât prin admiterea acesteia, debitorul ar fi lipsit de suma de 8.805,42 lei.

Asa cum a reţinut instanţa, în considerentele hotărârii atacate, de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, întregul patrimoniu al firmei debitoare se constituie ca şi garanţie a creanţelor tuturor debitorilor, în scopul „asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang” şi „recunoaşterii drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile”. în sensul Legii nr. 85/2014, averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite potrivit Codului de procedură civilă.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt, la care a aplicat în mod corect legislaţia incidenţa în cauză. În speţă, neexistând probe pertinente, concludente şi verosimile care să conducă la cele invocate de reclamantul apelant, apreciază că cererea de apel este neîntemeiată.

Solicită judecarea cauzei în lipsă.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 şi următoarele Noul Cod de Procedură Civilă.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 Noul Cod de Procedură Civil şi de alte dispoziţii legale, precum art. 22 alin.6 Noul Cod de Procedură Civilă şi presupune posibilitatea părţilor de a determina existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, a obiectului şi a cauzei. Instanţa este obligată să statueze asupra celor solicitate de părţile din proces, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea, prin cererile şi apărările formulate în condiţiile legii.

Cauza cererii de chemare în judecată înseamnă situaţia de fapt calificată juridic de către parte.

Instanţa este ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a altui act de procedură având această natură juridică (cerere reconvenţională, cerere de intervenţie voluntară principală) în sensul că nu ar putea să schimbe, peste voinţa celui care are calitatea de reclamant în cererea respectivă, fundamentul pretenţiei formulate.

Judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte, ci trebuie să aplice acel temei legal care corespunde situaţiei de fapt calificate juridic de parte, calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege, fiind două operaţiuni distincte care nu se confundă.

În speţă, prin acţiunea introductivă apelantul - reclamant A.V. a solicitat în contradictoriu cu U.A.T. M.C. prin P. si  C.L.C. şi S.C. D. ACM ’93 SRL obligarea în solidar la plata sumei de 34.966,85 lei, a penalităţilor de calculate la valoarea dobânzii legale penalizatoare precum şi a cheltuielilor de judecată întrucât la data de 08.08.2015, autoturismul DJ-.... pe care îl conducea a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza Mun. Craiova şi a suferit avarii. A invocat împrejurarea că în urma lucrărilor de modernizare aflate pe str. Calea Bucureşti, au rămas denivelări de aproximativ  15 cm rezultate în urma decopertării stratului asfaltic, nesemnalizate. Reclamantul a făcut trimitere la prevederile art. 21 alin. (2) din OG 43/1997, conform cărora sectoarele de drumuri naţionale, incluzând şi lucrările de artă, amenajările şi accesoriile aferente, situate în intravilanul reşedinţelor de judeţe şi al municipiilor, sunt în administrarea consiliilor locale respective, considerând că în cauză, atât C.L.C. cât şi executantul SC D. ACM ’93 SRL sunt responsabile pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, în condiţiile răspunderii civile delictuale.

Ulterior, la data de 19.06.2019, apelantul - reclamant a formulat o precizare la cererea de chemare în judecată iniţială îndreptată împotriva pârâtei D. ACM 93 SRL prin care a învederat în scris instanţei că înţelege să restrângă  acţiunea solicitând doar constatarea creanţei împotriva acesteia, urmând ca realizarea dreptului să se facă potrivit Legii 85/2014.

A arătat că demersul său juridic iniţial avea  caracterul unei acţiuni în realizare, respectiv obligarea pârâtului la respectarea dreptului subiectiv ce i-a fost încălcat, dar faţă de dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului", în cazul insolvenţei nu se poate formula împotriva debitorului acţiune în realizarea dreptului ci doar în constatare potrivit dispoziţiilor art. 35 Noul Cod de Procedură Civilă. Realizarea dreptului împotriva debitorului aflat în insolvenţă se face potrivit normei speciale prevăzute în Legea nr. 85/2014, creditorul neavând decât posibilitatea constatării creanţei sale în faţa instanţei de drept comun urmând ca realizarea să se facă potrivit dispoziţiile Legii nr. 85/2014: înscrierea la masă credală şi plata creanţei conform planurile de distribuţie întocmite de administratorul/lichidatorul judiciar.

Prima instanţă, raportat la dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, a apreciat că se impune a fi constatată încetată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. D. ACM 93 SRL, motivat de faptul că " nu au putut fi reţinute susţinerile reclamantului referitoare la împrejurarea că dispoziţiile  art. 75 alin. 1 din Legea 84/2015 se aplica doar în cazul acţiunilor în realizare, întrucât textul de lege mai sus menţionat  a avut în vedere toate acţiunile în vederea realizării unui drept de creanţă asupra pârâtei aflate în procedura insolvenţei, iar acţiunea de faţă se circumscrie sferei de aplicare reglementată de art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, întrucât prin admiterea acesteia, debitorul ar fi lipsit de suma de 8.805,42 lei.

Tribunalul consideră că din această motivare nu se poate deduce cu claritate dacă judecătorul fondului a reţinut că este sesizat cu o acţiune în constatare sau cu una în realizare, din perspectiva stabilirii limitelor învestirii.

Acţiunile în realizarea dreptului, consacrate de art. 30 alin. (1) Noul Cod de Procedură Civilă, sunt cele prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanţei să îl oblige pe pârât  la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Prin acţiunile în constatare, reglementate de art. 35 Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul solicită numai să constate existenţa unui drept subiectiv al său ori inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Clasificarea acţiunilor după scopul urmărit este importantă pentru stabilirea regimului juridic, cererea în constatare având un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare şi a efectelor juridice şi a caracterului executoriu al hotărârii judecătoreşti pronunţate în soluţionarea lor.

De aceea, neştiind cu claritate modul în care prima instanţă a stabilit limitele învestirii, Tribunalul apreciază prima critică din apel ca fiind fondată.

Este întemeiată, de asemenea şi critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului U.A.T. M.C.

Astfel, prin sentinţa apelată s-a admis această excepţie şi s-a respins acţiunea apelantului - reclamant în contradictoriu cu pârâtul menţionat, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, luând în considerare contractul de lucrări nr. 42216/17.03.2015 (filele 48-58) şi împrejurarea că în cadrul asocierii lucrările erau executate de SC D. ACM 93 SRL conform acordului de asociere (filele 106-110); astfel, s-a  constatat că SC D. ACM 93 SRL avea obligaţia semnalizării corespunzătoare a acestora, precum si obligaţia de a lua toate masurile pentru înlaturarea/remedierea obstacolelor din carosabil şi ca atare aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu administratorul drumului public, UAT M.C. prin P.

Instanţa a făcut aceste aprecieri şi a soluţionat excepţia invocată bazându-se pe cele două contracte depuse la dosar, fără însă ca  în prealabil să fi pus în discuţia părţilor cererile de probatorii.

Contrar a ceea ce se susţine prin întâmpinare de intimata A. SC M.R.R. SRL, D.ACM93 SRL,E. SA, E. A.S. PRIN L. SC M.R.R. SRL, contractul de execuţie lucrări nu a fost pus în discuţia părţilor prin încheierea din data de 24.09.2019, când cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii UAT M.C. prin P şi C.L. a fost admisă în principiu în lipsa oricărei motivări în fapt sau în drept.

Principiul contradictorialităţii aplicabil în procesul civil presupune că fiecare parte în proces are dreptul să-şi susţină şi să-şi dovedească pretenţiile şi apărările sale, precum şi dreptul de a discuta şi de a combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. În realizarea acestui principiu, instanţa de judecată este obligată să încuviinţeze sau să respingă probele solicitate de părţi numai în şedinţă publică, după ce părţile, legal citate, se pronunţă asupra admisibilităţii acestora.

Nerespectarea acestui principiu încalcă implicit dreptul la apărare, fiind necesar ca părţile să fi avut oportunitatea de a-şi susţine cererile de probatorii în soluţionarea excepţiei invocate.

Apelul este fondat şi din perspectiva modului în care instanţa a soluţionat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.L.C., apreciind în esenţă că, raportat la prevederile art.1 alin. (2) lit. "d", art.  20 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001, este o structură fără personalitate juridică, organ deliberativ fără aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.

Este de necontestat că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale*) – Republicată, incidentă în cauză conform principiului tempus regit actum (timpul guvernează actul), deşi ulterior a fost abrogată  prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, "unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legi".

Potrivit art. 23 din acelaşi act normativ, "autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (2)Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii".

Însă, prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor care reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice şi private, dobândirea şi folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea şi controlul activităţilor în legătură cu drumurile publice, stabilind că administrarea drumurilor publice şi private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor se prevede la art. 22 că "administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora. Fac excepţie sectoarele de drumuri judeţene, situate în intravilanul localităţilor urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările şi accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective".

Aşadar, chiar dacă la modul general, se statuează în legea administraţiei publice că un consiliu local reprezintă doar o autoritate deliberativă căruia îi lipseşte capacitatea de reprezentare în relaţiile cu alte autorităţi administrative sau în justiţie, în legea specială privind regimul drumurilor, aplicabilă situaţiei de fapt deduse judecăţii, se recunoaşte Consiliului Local competenţa de a se ocupa de administrarea drumurilor de interes local de pe raza teritorială a acestuia, fapt care în plan procesual îi conferă aptitudinea de a sta în proces ca pârât, având capacitate procesuală de folosinţă.

Raţionamentul logico – juridic este similar celui consacrat în jurisprudenţă cu privire la Comisia locală de fond funciar, care nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu. Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie şi funcţionează în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, având atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi.

Legea stabileşte însă pentru comisiile locale o legitimare procesuală excepţională, circumscrisă litigiilor de fond funciar. Astfel, conform art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenţei sale şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă. Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a înţeles să recunoască comisiei capacitate/calitate procesuală specială, numai în materie funciară, în pricinile izvorâte din legile fondului funciar, în sensul că stă singură în proces. Dar comisia îşi desfăşoară activitatea în numele şi pentru unitatea administrativ-teritorială, funcţionând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuţiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară.

Recunoaşterea de către legiuitor a calităţii procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, vizează exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor şi obligaţiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care îşi îndeplineşte atribuţiile în materie funciară prin comisia locală.

Comisia  stă în proces în locul persoanei juridice de drept public, dar calitatea sa de parte vizează numai drepturile şi obligaţiile procesuale, legitimarea sa procesuală fiind circumscrisă, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, la limitele competenţei sale, strict determinată de lege (atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi).

În speţă, art. 22 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor,  stabileşte în sarcina Consiliului Local atribuţii în privinţa administrării drumurilor de interes local, reglementări legale ce se coroborează cu cele prevăzute de art. 36 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Astfel, potrivit art. 36 alin. (6), lit. "a", pct. nr. 13, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d),  Consiliul local asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile şi drumurile publice.

Din interpretarea coroborată a textelor legale citate Tribunalul  apreciază că pârâtul C.L.M.C. are capacitate procesuală de folosinţă în prezenta acţiune, contrar a ceea ce a reţinut prima instanţă în această privinţă.

Având în vedere considerentele expuse, este de prisos a mai fi analizate criticile referitoare la nemotivarea hotărârii şi soluţia de constatare a încetării procesului faţă de pârâta S.C. D. ACM 93 SRL, fiind necesar ca cercetarea fondului în ansamblu, să se facă cu respectarea procedurii de soluţionare a excepţiilor procesuale  şi configurarea clară a cadrului procesual din punct de vedere al părţilor şi obiectului, ţinând cont totodată de dezlegările instanţei de apel în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a pârâtului C.L.C..

Faţă de solicitarea apelantului din cuprinsul cererii de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătorie, Tribunalul, în baza art. 480 alin. (3) Noul Cod de Procedură Civilă, va admite apelul, va anula sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi  instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul declarat de apelantul-reclamant A.V., CNP ... cu domiciliul procedural ales în ..., împotriva sentinţei civile nr. 13335/04.12.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. ..., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi U.A.T. M.C.P, cu sediul în ..., judeţul Dolj, SC D. ACM 93 PRIN A.J. CITR F.B. SPRL, cu sediul în ....,  C.L.C.,  cu sediul în ... şi A. SC M.R.R. SRL, D.ACM 93 SRL, E. SA, E. A.S. PRIN L. SC M.R..R SRL, cu sediul .....

Anulează sentinta atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2020.

Preşedinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.jud....

06.11.2020

Tehn.S.V./7 ex.

Jud.fond-...

Domenii speta

Spete similare