Pretenţii, pact comisoiu, rezoluţiune unilaterală, clauză penallă în contractul de vânzare-cumpărare

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2020:165.000442

Dosar nr. ....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 442/2020

Şedinţa publică de la 15 Mai 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea  apelului formulat de apelanta-reclamantă SC CMDVVE SRL  împotriva sentinţei civile nr. 3918/01.04.2019  pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. ..., în contradictoriu cu  intimata-pârâtă Z.A.H., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se prezintă avocat C.N., pentru apelanta-reclamantă,  avocat A.U. pentru intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanţa, în raport de dispoziţiile art. 482 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuţie competenţa instanţei de judecată şi estimarea duratei cauzei.

Avocat C.N., pentru apelanta-reclamantă,  învederează că Tribunalul Dolj este competent în soluţionarea prezentului apel, estimează durata cauzei la 3 luni.

Avocat A.U. pentru intimata-pârâtă, având cuvântul, învederează că Tribunalul Dolj este competent în soluţionarea prezentului apel, va estima durata cauzei după discutarea probelor.

Instanţa, verificându-şi competenţa, în raport de dispoziţiile art. 95 pct.2 şi art. 466 C.pr.civ., constată că este competentă, general, material şi teritorial în soluţionarea prezentului apel,  va estima durata necesară cercetării cauzei după discutarea probatoriului.

 Avocat C.N., pentru apelanta-reclamantă, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosar, interogatoriul care a fost administrat la instanţa de fond însă nu a fost administrat corespunzător fiind fragmentat, emiterea uneia adrese către Judecătoria Craiova pentru a comunica înregistrarea şedinţei din 11.02.2019 pentru a se constata cum judecătorul de la fond fragmentează întrebările din interogatoriu, emiterea unei adrese către Inspecţia Judiciară pentru a  comunica stadiul anchetei faţă de judecătorul de la instanţa de fond.

Avocat A.U. pentru intimata-pârâtă, arată că nu se opune probei cu  înscrisurile de la dosar, se opune probei cu interogatoriul întrucât acesta a fost corect administrat la instanţa de fond, se opune probei cu emiterea adresei către Judecătoria Craiova pentru a comunica înregistrarea şedintei întrucât această solicitare putea fi cerută de apelanta-reclamantă direct la Judecătoria Craiova, se opune emiterii adresei către Inspecţia Judiciară.

Instanţa respinge apelantei-reclamante cererile formulate, apreciind că, în raport de probele deja administrate şi obiectul cauzei nu se  impune administrarea altor probe.

Instanţa  constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat C.N., pentru apelanta-reclamantă, depune dovada achitării onorariului de avocat. Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate şi, procedând la judecarea fondului cauzei să dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei, în raport de dispoziţiile art. 453 CPC la plata cheltuielilor ocazionate de proces, în toate ciclurile procesuale. Solicită instanţei să  constate modalitatea defectuoasă în care este administrată proba cu  interogatoriu în cadrul şedinţei de judecată din 11.02.2019, întrebările adresate intimatei fiind fragmentate, modificate ori redate parţial de judecătorul de la instanţa de fond. Arată că judecătorul de la fond a avut un comportament jignitor la adresa apărătorului reclamantei, nu a lecturat integral întrebările din interogatoriu iar pe altele le-a reformulat şi a intervenit nejustificat în felul în care a  înteles să formuleze întrebările, totul culminând cu scoaterea apărătorului din sala de judecată. În ceea ce priveşte motivarea în fond a hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc aceste aspecte care ţin de desfăşurarea cercetării judecătoreşti, nefiind relatate aspecte care să ţină de apărările făcute de părţi, de starea de fapt, înşiruirea logică a evenimentelor. Arată, în ceea ce priveşte împrejurarea obiectivă care a dus la  imposibilitatea  încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, şi anume imposibilitatea accesării unei linii de credit care să permită achitarea diferenţei de preţ, instanţa de fond este în eroare, redând în motivarea hotărârii că nu s-au făcut dovezi în această fază procesuală, deşi la dosarul cauzei se regăseau înscrisuri cu valoare probatorie indubitabilă. Arată că, in răspunsul la interogatoriu, intimata nu neagă existenţa obligaţiei  de plată, în sensul restituirii avansului primit pe care îl reţine şi la acest moment în lipsa unui temei. Arată că apelantei i s-a produs un prejudiciu real prin faptul că nu s-a realizat vânzarea.

Avocat A.U. pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea apelului, menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Arată că instanţa a reţinut că acţiunea apare ca inadmisibilă întrucât reclamanta nu a solicitat instanţei constatarea intervenţiei şi operării rezoluţiunii unilaterale promisiunii, solicitând direct obligarea pârâtei la restituirea sumei primite cu  titlu de avans. Rezoluţiunea sau rezilierea  contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când  părţile au convenit astfel, cand debitorul se află de drept  în întârziere sau nu a executat obligaţia  în termenul fixat prin punerea în întârziere. Arată că apelanta nu a notificat intimata cu privire la intenţia sa de rezoluţiune unilaterală a promisiunii bilaterale până la 10.12.2014 şi nici măcar în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut  pentru acţiunea corespunzătoare. Prin cererea de chemare în judecată, apelanta nu a solicitat instanţei de judecată să constate rezoluţionată primisiunea de vânzare-cumpărare şi, în subsidiar, să oblige  pârâta la restituirea  sumei primite cu titlu de avans, ci a solicitat doar restituirea sumei primite cu titlu de avans, aspect care conduce la inadmisibilitatea acţiunii. În ceea ce priveşte penalităţile solicitate de apelantă, părţile nu au semnat nicio clauză în acest sens.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 3918/01.04.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr......., a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC CMDVVE SRL, în contradictoriu cu pârâta Z.A.H., ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, invocată de pârâtă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat în ceea ce priveşte excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, invocată de pârâtă, că nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 59 Cod procedură civilă, coparticiparea procesuală este facultativă, instituind regula independenţei procesuale a părţilor. Obiectul acţiunii îl constituie plata unei sume de bani, putând fi chemat în judecată un singur debitor pentru plata întregii sume.

Pe fondul cauzei, în fapt, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1086 din 09.10.2014, prin care pârâta se obliga să vândă reclamantei imobilul situat in ......., proprietatea pârâtei, compus din teren intravilan de 494 mp si constructii C1-casa de locuit, C2-garaj si C3-magazie, cu număr cadastral ..., înscris în CF nr. ... a UAT Craiova, în schimbul preţului de 225.000 euro.

Conform antecontractului, reclamanta a achitat pârâtei un avans de 10.000 euro (fila 10, dosarul la prima judecată), diferenţa urmând a fi achitată până la data de 10.12.2014, din resurse proprii, şi prin virament bancar, întrucât promitenta cumpărătoare va contracta un credit de la L.B. SA în acest scop.

Prin antecontract părţile au prevăzut pacte comisorii ce operează în cazul neexecutării obligaţiilor asumate.

Astfel, o primă clauză cu acest caracter prevede că dacă promitentul-vânzător se răzgândeşte, refuzând să încheie contractul promis, promitenta cumpărătoare are dreptul să aleagă, fie poate cere executarea obligaţiei de vânzare, adresându-se instanţei de judecată, fie va declara rezoluţiunea unilaterală a antecontractului şi va solicita plata sumei de 20.000 euro (dublul avansului).

O altă clauză prevede că, dacă promitenta cumpărătoare se răzgândeşte şi refuză încheierea contractului convenit sau îşi încalcă oricare altă obligaţie stabilită prin prezentul contract, promitenţii vânzători, în conformitate cu prevederile art. 1538 alin.1, 2 şi 5 NCC, vor putea invoca această clauză şi ,,vor păstra suma încasată ca avans, putând considera contractul rezoluţionat de plin drept din culpa promitentei cumpărătoare”.

La finalul antecontractului, părţile au prevăzut o clauză de nerăspundere în ceea ce o priveşte pe promitenta cumpărătoare, dar şi un pact comisoriu, respectiv, în situaţia în care aceasta nu va putea încheia contractul de vânzare-cumpărare datorită nederulării sau derulării necorespunzătoare a dosarului de credit, promisiunea încetează de plin drept, fără punere în întârziere sau notificare prealabilă, părţile fiind repuse în situaţia anterioară, prin restituirea avansului de către promitenta vânzătoare. 

Din probele administrate în cauză a mai rezultat că părţile nu au mai încheiat contractul de vânzare-cumpărare convenit.

Din răspunsul dat de pârâtă la interogatoriu a mai rezultat că a achitat contabilei reclamantei suma de 2500 euro, în considerarea facilitării găsirii rapide a unei alte locuinţe (conform răspunsului la întrebarea nr. 7, fila 25, dosarul nr. ....*).

În răspunsul la interogatoriu pârâta a mai arătat că nu a restituit avansul pentru că cererea de restituire a venit după doi ani, abia în anul 2016, dată la care nu mai avea bani, plătind sume de bani în vederea achiziţiei unei alte locuinţe. A mai declarat că la momentul la care i s-au solicitat banii de către reclamantă, a considerat că nu mai are obligaţia de restituire.

Din probele administrate, a mai rezultat că până la termenul din 10.12.2014, niciuna dintre părţi nu a efectuat convocarea la notariat în vederea încheierii contractului convenit.

Deşi reclamanta a susţinut că nu a putut obţine un credit de la bancă în vederea achitării diferenţei de preţ şi a avut posibilitatea efectivă să propună probe, aceasta nu a făcut dovada situaţiei premiză în care opera clauza de nerăspundere inserată la finalul antecontractului, conform căreia se restituie avansul achitat pârâtei dacă nu va putea obţine creditul.

Dispoziţiile art. 249 Cod procedură impun în sarcina justiţiabililor obligaţia de a-şi dovedi susţinerile în justiţie, procesul civil fiind un proces al intereselor private.

Astfel, reclamanta avea obligaţia de a dovedi culpa unui terţ (L.B.) în neobţinerea creditului pentru achitarea diferenţei de preţ, dar şi dovada demersurilor în sensul achitării preţului, precum şi în vederea informării cocontractantului anterior termenului stabilit în contract despre imposibilitatea executării propriei obligaţii, dovezi pe care reclamanta nu le-a făcut în această fază procesuală.

Prin urmare, nu este incidentă clauza conform căreia se restituie avansul primit, ci clauza penală conform căreia promitenta-vânzătoare este în drept să reţină avansul primit, putându-se considera răzgândirea promitentei – cumpărătoare de a încheia contractul de vânzare-cumpărare şi implicit încetarea antecontractului, fără punere în întârziere (pact comisoriu).

Faptul că reclamanta a stat în pasivitate timp de  ani de la data încheierii antecontractului, fără a notifica pârâta în vederea încheierii contractului, a prelungirii termenului convenit în acest sens sau, după caz, în vederea desfiinţării acestuia şi restituirii avansului, comunicând pârâtei  o notificare abia la data de 05.09.2016 (fila 13), după împlinirea termenului convenit pentru încheierea contractului (10.12.2014).

În drept, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Codului civil din 2010, sub imperiul căruia a fost încheiat antecontractul, respectiv dispoziţiile art. 1270, art. 1279, 1545, 1546, 1549 – 1553.

Astfel, prevederile art. 1270 alin.1 reglementează principiul forţei obligatorii a contractelor: ,,Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”, iar prevederile art. 1279 alin.2 Cod civil, privind promisiunea de a contracta, stabilesc că ,,În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese.”

În acelaşi sens, art. 1545 reglementează arvuna penalizatoare, prevăzând că Dacă în contract este stipulat expres dreptul uneia dintre părţi sau dreptul ambelor părţi de a se dezice de contract, cel care denunţă contractul pierde arvuna dată sau, după caz, trebuie să restituie dublul celei primite”., iar potrivit art. 1546 Cod civil, arvuna se restituie când contractul încetează din cauze ce nu atrag răspunderea vreuneia dintre părţi.

Prin urmare, doar dacă niciuna dintre părţi nu este răspunzătoare pentru încetarea contractului, arvuna primită, fie cea menţionată pentru confirmare (arvună confirmatorie), fie arvuna penalizatoare, se restituie plătitorului.

În ceea ce priveşte rezoluţiunea antecontractului, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1549 Cod civil, conform cărora ,,Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin.”

Conform art. 1550 Cod civil, ,,Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.

De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept.”

În cazul neexecutării obligaţiei asumate de vreuna dintre părţi îşi produce efectele clauza penală sau pactul comisoriu, conform art.1553 Cod civil: ,,(1) Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului. (2)În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluţiunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării. (3)Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiţiile în care pactul comisoriu operează.”

Potrivit art. 1554, ,,Contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite.

(2)Rezoluţiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluţionarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluţiune.

Din textele de lege mai sus citate a rezultat, în primul rând, că era necesar ca, prealabil stabilirii obligaţiei de restituire a avansului, să se constate intervenită rezoluţiunea antecontractului, respectiv intervenirea pactului comisoriu expres, deoarece, doar în cazul desfiinţării contractului, se poate dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară. Or, reclamanta nu a solicitat prin acţiunea introductivă şi constatarea intervenirii pactului comisoriu, implicit a rezoluţiunii antecontractului, ci doar restituirea avansului, cererea sa fiind lipsită de fundament juridic.

Doar în cazul desfiinţării convenţiei s-ar putea dispune obligarea părţii în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese.

Totodată, din textele de lege amintite a rezultat faptul că pactul comisoriu poate fi invocat numai de către creditorul obligaţiei neexecutate, nu şi de către cel culpabil de neexecutare.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, instanţa a constatat că nu este întemeiată acţiunea, ca şi cererea accesorie privind cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3918/01.04.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. ....., a declarat apel reclamanta SC CMDVVE SRL, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, apelanta a criticat modul de administrare a probatoriului, considerând ca fiind defectuoasă administrarea probei cu interogatoriu din cadrul şedinţei de judecată din data de 11.02.2019. Întrebările adresate intimatei au fost fragmentate, modificate ori redate parţial, după aprecierea nelegitimă şi lipsită de orice logică a judecătorului titular de complet. Aceasta a avut un comportament jignitor la adresa apărătorului său ales, înţelegând să o admonesteze constant pe aceasta din urmă, cu ridicarea tonalităţii şi intervenirea în mod abuziv, grosolan, lipsit de temei în actul apărării, chiar interpelând-o în faţa întregii săli de judecată că trebuie să schimbe modalitatea de a formula întrebările din interogatoriu, în cercetarea judecătorească ce era întreprinsă, fiind abordată direct de maniera: “Puneţi întrebări mai simple!” Judecătorul titular de complet nici măcar nu a lecturat integral întrebările formulate de catre apelantă prin apărător, în considerarea lucrării scrise denumită interogatoriu pe care o formulase în actul apărării, citind parţial întrebările pe care le formulase, iar pe altele a înţeles să le reformuleze şi să intervină în mod nejustificat în felul în care înţelege să formuleze întrebările ce ţin de administrarea probei cu interogatoriu. Aceste aspecte pot fi probate prin audierea înregistrării şedinţei de judecată, unde se poate observa în mod indubitabil apărătorul său ales a procedat să intervină, întrucât judecătorul titular de complet, fíe că nu înţelegea, nu avea această capacitate de a lectura integral şi de a înţelege întrebările formulate fie din rea-credinţă, ajusta sistematic întrebările ce urmau să fie adresate părţii adverse, în administrarea probei.

Apelanta a concluzionat că judecătorul a manifestat o atitudine părtinitoare, realizând o cercetare judecătorească defectuoasă care nu poate conduce la aflarea adevărului şi la dezlegarea pricinii.

A solicitat, de asemenea, ca instanţa de apel să aibă în vedere că în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc aspecte care ţin de desfăşurarea cercetării judecătoreşti, nefiind relatate aspecte care sa tina de apărările făcute de către părţi, de starea de fapt, înşiruirea logică a evenimentelor, eventuale incidente procedurale etc. Instanţa de fond se mărgineşte la analiza antecontractului încheiat între părţi, fără a indica dacă există sau nu o cercetare judecătorească realizată, care au fost cererile formulate de către părţi şi, după caz, temeinicia ori lipsa de temeinicie a acestora.

În ceea ce priveşte împrejurarea obiectivă care a dus la imposibilitatea încheierii contractului de vânzare în formă autentică, şi anume imposibilitatea accesării unei linii de credit care să permită achitarea diferenţei de preţ, instanţa de fond este din nou în eroare, redând în motivarea hotărârii că nu s-au făcut dovezi în această fază procesuală, deşi la dosarul cauzei se regăseau şi, înţelesese să se prevaleze de ele, depuse tot de apelantă, următoarele înscrisuri cu valoare probatorie indubitabilă: certificat de grefă eliberat de Judecătoria Sector 1 Bucureşti - dosar nr. ..., cererea de chemare în judecată având ca obiect obligaţie de a face/acordarea de daune morale pentru a se observa motivele expuse în cuprinsul ei, notificarea nr. 1/08.01.2016 către IB N.V. A - Sucursala Bucureşti, notificarea nr. 49/07.12.2015 către IB N.V. A - Sucursala Bucureşti, toate in copii xerox certificate.

Fiind inserate în motivarea hotărârii astfel de aspecte, judecătorul nici măcar nu a lecturat conţinutul acestor înscrisuri, deci nu avea posibilitatea că aibă în vedere ansamblul materialului probator, de unde rezultă că hotărârea judecătorească a lipsit cu desăvârşire.

Instanţa de fond a redat chestiuni nereale, chiar contrariul aspectelor prezentate prin acţiune.

Apelanta a arătat că se află în termen legal de a acţiona anterior împlinirii termenului de prescripţie. Pasivitatea nu poate fi reţinută în prezenta speţă, în condiţiile în care administratorul societăţii - dna dr. VVE - a avut diverse discuţii cu intimata, solicitându-i în nenumărate rânduri să procedeze la restituirea avansului primit, propunându-i inclusiv soluţii de compromis şi că dovada bunei-credinţe, de care a dat mereu dovadă, în sensul că ar fi acceptat chiar plata eşalonată a avansului pe care îl reţinea fără temei, însă, de fiecare dată, s-a lovit de refuzul categoric al intimatei.

Potrivit ultimului paragraf al hotărârii, intimata nu a negat existenţa obligaţiei de plată, în sensul restituirii avansului primit pe care îl reţine şi la acest moment în lipsa unui temei, invocând că nu mai are bani pentru restituire, întrucât a plătit diverse sume în vederea achiziţionării unei locuinţe şi consideră că nu mai avea această obligaţie de restituire.

În dovedirea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri, cele deja existente la dosarul cauzei, şi înainte de rejudecarea fondului, înscrisurile depuse în dosarul nr. ...., readministrarea probei cu interogatoriu, având în vedere modalitatea defectuoasă şi părtinitoare în care judecătorul fondului a administrat această probă, fragmentată în două şedinţe de judecată, respectiv 11.02.2019 şi 25.03.2019, intimata având posibilitatea să vadă la dosarul cauzei interogatoriul la care răspunsese parţial şi să pregătească răspunsurile pentru diferenţa de întrebări, dar şi în considerarea împrejurării că a solicitat demararea unei anchete disciplinare în ceea ce o priveşte pe numita N.L.-judecătorul fondului, efectuarea unei adrese către Judecătoria Craiova, Secţia Civilă în vederea comunicării înregistrării şedinţei de judecată din data de 11.02.2019 pentru a putea audia şi astfel analiza modalitatea în care judecătorul fondului modifică/fragmentează întrebările interogatoriului formulat de către apelantă, încercând să cenzureze cu bună-ştiinţă respectivele întrebări, fie din rea-credinţă, fie pentru că nu înţelegea cuprinsul acestora, fiind peste capacităţile sale de a percepe şi analiza întrebări pertinente care aveau ca scop realizarea cercetării judecătoreşti, efectuarea unei adrese la Inspecţia Judiciară - Secţia Judecători pentru a se comunica dacă i se  poate furniza un răspuns cu privire la plângerea adresată în luna februarie a anului 2019 de către apărătorul său ales.

În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 466  şi următoarele N.C.P.C.

Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 810 lei, achitată prin chitanţa nr. 0311848/13.09.2019.

Intimata-pârâtă Z.A.H. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

 Intimata a arătat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta a arătat la fondul cauzei, în rejudecare, faptul că acţiunea apare a fi inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a solicitat instanţei constatarea intervenţiei şi operării rezoluţiunii unilaterale promisiunii, solicitând direct obligarea intimatei la restituirea sumei primite cu titlu de avans.

Temeiul cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispoziţiile art. 1516 şi urm. NCC (drepturile creditorului), art. 1530 NCC (dreptul la daune-interese) şi 1668 NCC (pactul de opţiune şi promisiunea de vânzare-cumpărare).

Părţile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1086/9.10.2014, prin care au promis să vândă, respectiv să cumpere imobilul situat în ....

Părţile au înţeles să stipuleze în promisiune că în cazul în care promitenta cumpărătoare, la termenul stabilit ca dată finală, respectie 10 decembrie 2014 inclusiv, se va afla în imposibilitatea de a încheia contractul de vânzare în formă autentică din cauza nederulării sau derulării necorespunzătoare a dosarului de credit, părţile contractante înţeleg ca promisiunea să înceteze de plin drept, fără punere în întârziere sau notificare prealabilă, părţile contractante fiind astfel puse în situaţia anterioară, promitenţii vânzători având obligaţia de a restitui integral promitentei cumpărătoare avansul achitat, neavând nicio pretenţie viitoare de nicio natură de la aceasta.

De astfel, aceasta este şi prevederea de care se prevalează apelanta în formularea prezentei acţiuni în pretenţii.

Însă, până la data de 10 decembrie 2014 inclusiv, apelanta nu a înţeles să notifice imposibilitatea de a încheia contractul de vânzare în formă autentică din cauza nederulării sau derulării necorespunzătoare a vreunui dosar de credit, şi nici nu ne-a convocat la notar în vederea perfectării contractului sau a denunţării promisiunii de vânzare-cumpărare.

În continuare, intimata a arătat că nu a fost notificată cu privire la intenţia de rezoluţiune unilaterală a promisiunii bilaterale până la 10 decembrie 2014, şi nici măcar în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut pentru acţiunea corespunzătoare, respectiv acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Nici prin notificarea din 05.09.2016 reclamanta nu îşi exprimă intenţia de revoluţionare unilaterală a promisiunii bilaterale, ci solicită restituirea sumei achitată cu titlu de avans.

Prin cererea de chemare în judecată, apelanta nu a solicitat instanţei de judecată să constate rezoluţionată promisiunea de vânzare-cumpărare şi, în subsidiar, să oblige pârâta la restituirea sumei primite cu titlu de avans, ci a solicitat doar restituirea sumei primite cu titlu de avans, aspect care conduce la inadmisibilitatea acţiunii.

În ceea ce priveşte modul de operare al rezoluţiunii, N.C.C. dezleagă în art. 1550 faptul că rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită. În alin. (2) se arată că, în cazurile prevăzute de lege, sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept.

În formularea cererii de chemare în judecată, apelanta, în formularea unei pretenţii deduse judecăţii, nu a solicitat ca şi capăt principal de cerere instanţei de judecată să constate că rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a operat de plin drept, pentru a putea şi solicita restituirea sumei primite cu titlu de avans, ci a solicitat în mod direct obligarea subsemnatei la plata sumei respective de bani, cu titlu de avans parţial achitat şi la plata de penalităţi. De asemenea, apelanta prin unica notificare din 05.09.2016, trimisă la doi ani după data la care trebuia perfectată promisiunea, nu i-a învederat că înţelege să invoce rezoluţiunea de plin drept.

În baza principiului libertăţii de voinţă, părţile pot insera într-un contract sinalagmatic anumite clauze referitoare la desfiinţarea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei asumate de către oricare dintre ele, clauză care poartă denumirea de pact comisoriu.

În ipoteza în care creditorul decide să recurgă la reziliere şi în contract a fost menţionat un astfel de pact comisoriu, pact care îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1553 C. civ., creditorul trebuie să îi notifice debitorului intenţia sa de a pune capăt raportului contractual.

Pactul comisoriu, pentru a-şi produce efectele prefigurate de părţi la momentul la care a fost agreat, trebuie invocat de către creditor, care este titularul dreptului potestativ de a opta între a invoca rezoluţiunea (judiciară sau unilaterală), rezoluţiunea convenţională în temeiul pactului comisoriu, sau de a cere executarea silită. Efectele pactului comisoriu nu se produc de drept, nici în cazul în care o asemenea formulare se regăseşte în conţinutul clauzei rezolutorii.

În mod corect, a reţinut instanţa de fond că instanţa nu poate dispune restituirea sumei de bani în absenţa constatării judiciare a operării unei astfel de rezoluţiuni judiciare/pact comisoriu, întrucât restituirea sumei de bani ar fi posibilă doar ca urmare a constatării existenţei şi operării unui astfel de pact.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se readministra proba cu interogatoriul părţii, arată că aceasta s-a solicitat, s-a încuviinţat şi s-a administrat la fond, intimata răspunzând la toate întrebările, administrarea sa din nou în apel fiind inutilă şi, oricum, pierzându-şi caracterul spontan.

În ceea ce priveşte proba cu înregistrarea şedinţei de judecată, solicită respingerea acesteia ca inutilă soluţionării cauzei.

Intimata a arătat că înţelege să se folosească de probele administrate la fond şi că nu solicită probe noi în faza de apel.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

O primă critică asupra sentinţei apelate vizează faptul că aceasta ar fi fost pronunţată de către judecătorul fondului în urma unei cercetări judecătoreşti defectuoase ce nu poate conduce la aflarea adevărului şi la dezlegarea pricinii, apelanta invocând în esenţă o modalitate nelegală de administrare a interogatoriului.

Potrivit art. 351 Noul Cod de Procedură Civilă instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului.

Aşadar pentru admiterea interogatoriului se cere ca faptele să fie cu totul pertinente şi concludente şi să fie personale aceluia care ar fi supus interogatoriului. Instanţa apreciază în mod suveran pertinenţa şi admisibilitatea faptelor pentru care se cere interogatoriul.

Aşa cum rezultă din modul de consemnare a răspunsurilor la interogatoriu (filele 24 – 26 dosar fond al II-lea ciclu procesual) şi practicaua încheierii de şedinţă din data de 11.02.2019 (fila 33), prima instanţă a apreciat asupra întrebărilor propuse de către apelanta – reclamantă S.C. CMDVVE SRL în condiţiile art. 351 şi urm. Noul Cod de Procedură Civilă, având în vedere necesitatea de a fi puse în discuţie fapte personale ale părţii şi care pot duce la soluţionarea procesului. Nu s-a respins nicio întrebare dintre cele pregătite, s-a reformulat doar întrebarea nr. 10, motivat de faptul că instanţa a apreciat ca fiind neclară modalitatea iniţială de redactare, aspect consemnat atât în încheiere cât şi în formularul de interogatoriu. Astfel, întrebarea iniţială "Recunoaşteţi că anterior iniţierii unui demers în justiţie, prin formularea unei acţiuni în pretenţii, am încercat să soluţionăm pe cale amiabilă litigiul, administratorul societăţii, dr. V.E.E fiind dispusă să primească aceşti bani inclusiv eşalonat de la dvs?" a fost reformulată în varianta "Recunoaşteţi că anterior acţionării în justiţie am încercat soluţionarea amiabilă a litigiului?", Tribunalul apreciind că nu s-a denaturat sensul.

În jurisprudenţă s-a reţinut de-a lungul timpului posibilitatea instanţei de a respinge întrebările care nu reprezintă un fapt personal al părţii ci au în vedere aspecte care se pot dovedi prin înscrisuri, întrebările prea vagi, speculative sau prin care se tinde la obţinerea unor explicaţii şi nu la un răspuns la un fapt personal.

Prin urmare, este vădit neîntemeiată critica formulată de către apelantă în sensul în care instanţa i-ar fi nesocotit dreptul la apărare prin modul de administrare a probei cu interogatoriu.

Este nefondată, de asemenea, criticarea sentinţei din perspectiva motivării în fond.

În cauză sent.civ. nr. 3918/1.04.2019 a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual, urmare a anulării sent.civ. nr. 11823/02.11.2017 prin dec. civ. nr. 1061/15.05.2018 şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Instanţa de control judiciar a anulat prima sentinţă reţinând în esenţă, că cercetarea cauzei nu s-a făcut în raport de conţinutul cererii principale cât şi a argumentelor în apărare, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Rezultă implicit îndrumarea pentru prima instanţă ca să analizeze cauza prin prisma susţinerilor şi apărărilor formulate de ambele părţi aflate în litigiu.

În rejudecare, s-a avut în vedere acest aspect.

Hotărârea evidenţiază starea de fapt, examinează pretenţiile părţilor prin raportare la probele administrate, textele legale invocate şi instituţiile de drept incidente.

Nu se poate reţine lipsa motivelor de fapt din cuprinsul hotărârii atâta timp cât instanţa a avut în vedere şi s-a referit la toate aspectele deduse judecăţii, analizând modul cum au operat clauzele inserate în cuprinsul antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1086/09.10.2014 prin raportare la situaţia de fapt aşa cum a rezultat din probatoriu.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanţele concrete ale cauzei "justiţia a fost servită". Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă. Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie.

 Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât priveşte, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părţi. Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea apreciază că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părţii de un veritabil acces la justiţie.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la datele speţei şi la criticile apelantei în sensul în care hotărârea judecătorească ar fi superficial motivată, Tribunalul consideră ca nefondate susţinerile apelantei privind nemotivarea hotărârii.

Atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa naţională şi europeană s-a consacrat faptul că motivarea unei  hotărâri judecătoreşti trebuie înţeleasă ca un silogism juridic care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi să permită realizarea controlului judiciar fără ca prin aceasta să reprezinte un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor.

Faptul că judecătorul a interpretat elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de apelantă, nu echivalează cu încălcarea dreptului de a fi în mod real „ascultat”, susţinerile sale fiind examinate de către instanţa sesizată, aşa cum transpare din întreaga motivare a hotărârii apelate, existând un răspuns asupra tuturor argumentelor cu incidenţă decisivă asupra obiectului litigiului.

Nu se poate vorbi despre nerespectarea dreptului la un proces echitabil în sensul în care se susţine întrucât prima instanţă a analizat aspectele legate de conţinutul antecontractului de vânzare - cumpărare mai sus amintit în conformitate cu îndrumările deciziei de casare. Sentinţa iniţială s-a anulat de către instanţa de control judiciar tocmai pentru că nu s-a procedat la o cercetare în ansamblu a cauzei, inclusiv din perspectiva apărărilor intimatei – pârâte Z.A.H.

Fiecare dintre părţile în litigiu şi-a fundamentat strategia de apărare pe conţinutul antecontractului: pe de o parte, reclamanta a justificat cererea de restituire a avansului în considerarea pactului comisoriu de la penultimul paragraf  iar pe de altă parte, pârâta a invocat clauza penală privind păstrarea avansului în cazul răzgândirii promitentei – cumpărătoare sau a refuzului de încheiere în formă autentică sau a încălcării oricărei obligaţii.

Aşadar era firesc ca prima instanţă să concentreze cercetarea judecătorească pe motivele invocate de părţi prin raportare la conţinutul antecontractului de vânzare – cumpărare. Deşi a reţinut în finalul considerentelor lipsa dublării petitului de restituire a avansului cu un petit având ca obiect rezoluţiunea antecontractului, acest aspect nu a împiedicat judecătorul  să analizeze în fond cauza dedusă judecăţii astfel încât nu se poate spune în niciun caz că sentinţa apelată nu conţine o cercetare judecătorească completă.

În ceea ce priveşte  criticile legate de fondul cauzei, Tribunalul reţine că apelanta - reclamantă S.C. CMDVVE a sesizat instanţa cu o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea intimatei - pârâte Z.A.H. la plata sumei de 33.750 lei, echivalentul a 7500 EURO la cursul BNR, reprezentând avansul parţial achitat în baza antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1086/09.10.2014 la BNP T.V. în vederea cumpărării unui imobil situat în.... A arătat în esenţă, că scopul cumpărării acelui imobil compus din teren şi construcţii era pentru a deschide o clinică medicală, fapt care nu s-a mai realizat ca urmare a imposibilităţii derulării unei linii de credit la L.B. SA. Părţile au convenit prin convenţie ca în situaţia în care până la data de 10 decembrie 2014 contractul nu va fi perfectat în formă autentică, promitenţii – vânzători să îi restituie integral avansul achitat.

Într-adevăr, în cuprinsul antecontractului de vânzare - cumpărare mai sus menţionat se menţionează în penultimul paragraf că "În situaţia în care promitenta – cumpărătoare, la termenul stabilit ca dată finală, respectiv 10 decembrie 2014 inclusiv, se va afla în imposibilitate de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică din cauza  nederulării sau derulării necorespunzătoare a dosarului de credit, noi părţile contractante, înţelegem ca prezenta promisiune să înceteze de plin drept, fără punere în întârziere sau notificare prealabilă, noi, părţile contractante fiind astfel puse în situaţia anterioară,  promitenţii – vânzători având obligaţia de a restitui integral promitentei  - cumpărătoare avansul achitat, neavând nicio pretenţie viitoare de nicio natură de la aceasta".

Apelanta – reclamantă pretinde restituirea avansului achitat invocând o situaţie de fapt -  imposibilitatea derulării unei linii de credit, pe care părţile au prevăzut-o sub forma acestei clauze contractuale exprese, ceea ce în drept se numeşte pact comisoriu, adică stabilirea de comun acord  a unei modalităţi de rezoluţiune a contractului fără intervenţia instanţei.

Pactul comisoriu reglementat la nivel teoretic în cuprinsul art. 1553 Noul Cod Civil are efectele unei rezoluţiuni convenţionale întrucât părţile prevăd expres în ce situaţii se va desfiinţa contractul.

Desfiinţarea contractului produce efecte pentru trecut în cazul rezoluţiunii şi anume atrage restituirea prestaţiilor care au fost deja efectuate până la data desfiinţării contractului, incluzând dreptul creditorului obligaţiei neexecutate de a cere de la debitor şi daune – interese.

Pentru a se ajunge însă la desfiinţarea contractului de drept cu consecinţa restituirii avansului achitat, este necesar însă ca pactul comisoriu să opereze.

Or în speţă, tocmai această împrejurare nu s-a întâmplat.

Unica situaţie – premisă care determina obligaţia promitenţilor-vânzători să restituie avansul era ca până la data de 10 decembrie 2014 cumpărătoarea să se afle într-o imposibilitate de a încheia contractul de vânzare în formă autentică din cauza nederulării sau derulării necorespunzătoare a dosarului de credit.

O răzgândire a promitentei – cumpărătoare sau refuz de a încheia în formă autentică contractul din orice alt motiv decât cel al imposibilităţii obiective de obţinere a fondurilor băneşti necesare pentru plata preţului erau penalizate conform unei alte clauze inserate în acelaşi antecontract, în sensul că promitenţii -vânzători deveneau îndreptăţiţi să păstreze suma încasată ca avans şi să considere contractul rezoluţionat de plin drept din culpa promitentei – cumpărătoare.

Aşadar, în contextul unor astfel de clauze convenite între părţi, cererea apelantei -reclamante de recuperare a avansului ar fi fost întemeiată numai cu condiţia să dovedească această unică împrejurare prevăzută de părţi în pactul comisoriu, anume  nederularea sau derularea necorespunzătoare a contractului de credit până la data de 10 decembrie 2014, termen stabilit ca dată finală pentru perfectarea antecontractului de vânzare – cumpărare.

Or în speţă, din probele administrate în ambele cicluri procesuale nu s-a dovedit o astfel de împrejurare.

Adevărul judiciar în procesul civil este susţinut de suma probelor pe care părţile le administrează în litigiu, evaluate critic de instanţa de judecată. Părţile au, între altele, obligaţia de a solicita probe, justificând pertinenţa şi concludenţa lor.

Rolul activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanţei sau că nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la propunerea şi administrarea probelor nu ar avea pentru părţi consecinţe procedurale.

Fiecare parte litigantă are obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente şi concludente.

În speţă, apelanta – reclamantă a propus administrarea unui probatoriu sumar şi deficitar  în a dovedi că neperfectarea în formă autentică a antecontractului de vânzare - cumpărare la data de 10 decembrie 2014 s-ar fi datorat imposibilităţii obiective de obţinere a unui credit bancar.

Astfel, prin acţiunea introductivă, reclamanta  S.C. CMDVVE a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, precizând că va indica martorul cu nume, prenume şi adresă în procedura de regularizare (obligaţie asupra căreia nu a mai revenit) şi proba cu interogatoriul pârâtei. Singurele înscrisuri depuse la acel moment au fost antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1086/09.10.2014, intitulat "promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare ", Notificarea nr. 49/05.09.2016 expediată către promitenţii – vânzători, dovada expedierii şi un contract de închiriere (filele 9 – 19).

La termenul la care s-au discutat cererile de probatorii în primul ciclu procesual, reclamanta, prin apărător, deci beneficiind de asistenţă juridică calificată, a solicitat în dovedirea acţiunii proba cu înscrisuri şi interogatoriu. Instanţa a încuviinţat doar proba cu înscrisurile aflate la dosar, nerezultând din practicaua încheierii din data de 26.10.2017 că reclamanta  a mai propus alte înscrisuri decât cele anexate acţiunii introductive.

În faza procesuală a apelului declarat în primul ciclu de judecată, reclamanta a invocat prin întâmpinare faptul că i se impută nedovedirea imposibilităţii accesării unei linii de credit/contractarea unui împrumut de la o unitate bancară şi pentru a contracara această apărare, a depus mai multe înscrisuri, respectiv: certificat de grefă eliberat de Judecătoria Sector 1 Bucureşti - dosar nr. ... şi cererea de chemare în judecată având ca obiect obligaţie de a face/acordarea de daune morale pentru a se observa motivele expuse în cuprinsul ei (filele 24 – 30). Nu a depus Notificarea nr. 1/08.01.2016 către IB N.V. A - Sucursala Bucureşti şi Notificarea nr. 49/07.12.2015 către I B N.V. A - Sucursala Bucureşti, deşi face trimitere în întâmpinare şi la aceste înscrisuri.

În rejudecare, ambele părţi au solicitat în mod exclusiv încuviinţarea probei cu interogatoriu, administrat la filele 24 – 26 pentru reclamantă şi la filele 27- 28 pentru pârâtă.

Practic singurele probe propuse de reclamantă şi încuviinţate de instanţă în legătură cu imposibilitatea obiectivă de derulare a contractului de credit – împrejurare invocată prin cererea de chemare în judecată ca temei de restituire a avansului achitat au fost interogatoriul pârâtei şi înscrisuri. Nici în faza procesuală a apelului dedus judecăţii, apelanta nu a solicitat probe suplimentare în dovedirea acestei situaţii de fapt, referindu-se doar la înscrisurile deja existente la dosarul cauzei şi solicitând readministrarea probei cu interogatoriul intimatei – pârâte.

Ceea este relevant în economia soluţiei este faptul că în interogatoriu, intimata - pârâtă Z.A.H., interpelată la întrebarea nr. 4 dacă i-a fost adus la cunoştinţă faptul că din motive neimputabile reclamantei nu a putut accesa acel împrumut şi astfel nu a putut achita diferenţa de preţ pentru imobil, a răspuns că a aflat târziu, după 2 ani, începutul lui 2016.

Apelanta nu face nicio altă dovadă care să combată susţinerile reclamantei din interogatoriu. Dimpotrivă, înscrisurile depuse confirmă acelaşi reper temporal la care se referă pârâta în răspunsul la întrebarea nr. 4. Certificatul de grefă eliberat de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti atestă înregistrarea acţiunii prin care S.C. CMDVVE chema în judecată IBN.V. A - Sucursala Bucureşti pentru obligaţie de a face şi daune morale la data de 03.02.2016 , deci ulterior datei de 10 decembrie 2014, data pe care părţile o conveniseră în antecontract ca dată finală pentru perfectare a vânzării sau restituire a avansului în cazul nederulării contractului de credit. Chiar în acţiunea introductivă ce face obiectul dosarului menţionat în certificatul de grefă – nr., reclamanta precizează că a contractat cu această bancă o linie de credit în anul 2014, care s-a derulat în condiţii optime şi că în toamna anului 2015 linia a fost blocată fără o înştiinţare prealabilă, ceea ce a pus-o în situaţia de a nu avea suma de bani necesară pentru achitarea salariilor personalului medical. Se menţionează totodată în acest demers juridic că raportarea  pe care Banca a semnalat-o în Centrala de Risc de Credit (CRC) a condus la imposibilitatea contractării unui împrumut la o altă unitate bancară, sumă de bani ce urma să fie utilizată la achiziţionarea unui imobil situat în ....pentru care se achitase deja avansul de 10.000 Euro, reclamanta făcând trimitere la antecontractul autentificat sub nr. 1086/09.10.2014.

Înscrisurile relevă aşadar, faptul că apelanta – reclamantă a început să aibă dificultăţi în obţinerea unor credite bancare abia din toamna anului 2015, aşa cum precizează în propria acţiune îndreptată împotriva ING BanK, aspecte care se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al pârâtei potrivit căruia ar fi aflat despre această împrejurare  la începutul anului 2016.

De altfel, reclamanta nu precizează o dată concretă în care ar fi încunoştiinţat promitenţii – vânzători despre lipsa fondurilor necesare pentru plata integrală a preţului vânzării; menţionează că "au fost discuţii în acest sens" şi invocă Notificarea nr. 49/05.09.2016, deci tot ulterioară termenului stipulat în antecontract pentru perfectare.

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut pasivitatea reclamantei care până la momentul termenului de 10 decembrie 2014 nu a trimis promitenţilor – vânzători vreo notificare cu privire la imposibilitatea derulării contractului de credit şi nici nu a dovedit că le-a adus la cunoştinţă aceste aspecte pe altă cale. Chiar confirmă prin răspunsul la întrebările 2, 3 şi 4 din interogatoriul luat că nu a trimis nicio convocare întrucât îi informase deja cu privire la imposibilitatea accesării împrumutului bancar, împrejurare nerecunoscută de pârâtă şi care nu a fost probată în vreun fel.

În lipsa dovedirii de către reclamantă a împrejurării că s-a aflat într-adevăr în imposibilitate financiară de a achita la 10 decembrie 2014 diferenţa de preţ din cauza unei derulări defectuoase a creditelor pe care le contractase cu diverse unităţi bancare, se poate aprecia că în cauză nu a operat pactul comisoriu în condiţiile convenite de părţi.

Neoperând pactul comisoriu, acesta nu-şi produce efectele, altfel spus, apelanta – reclamantă nu este îndreptăţită să ceară restituirea prestaţiei anterior efectuate, adică a avansului achitat întrucât nu intervine desfiinţarea contractului din acest motiv. Acesta rămâne valabil iar promitenţii -vânzători păstrează avansul achitat în virtutea clauzei penale stipulate de asemenea, în contract.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 480 alin. (1) Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.

Pe cale de consecinţă, va respinge cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. CMDVVE SRL, CUI, reprezentată de asociat şi administrator VVE, CNP ...., cu sediul procesual ales la cab. av. N.C. din ...., împotriva sentinţei civile nr. 3918/01.04.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. ....., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Z.A.H., CNP ...., domiciliată în ...., cu domiciliul procesual ales la SPARL SA, în ...., ca nefondat.

Respinge cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la sediul Tribunalului Dolj,

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2020.

Preşedinte,

Judecător,

Grefier,

Red.jud.

21.05.2020

Tehnored.S.V./4 ex.

Jud.fond.

Domenii speta

Spete similare