Contestaţie decizie de concediere

Sentinţă civilă 289/2019 din 19.04.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2019:010.000289

Cod operator

Dosar nr. ......

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa Nr. 289/2019

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..........

Asistent  judiciar .........

Asistent  judiciar ........

Grefier ............

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta NC, în contradictoriu cu pârâta SC,  având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta, asistată de apărător ales, avocat DA, cu împuternicire la dosar, iar pentru pârâtă s-a prezentat, consilier juridic SR cu delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, s-a constatat că prin serviciul registratură al instanţei, la data de 15.04.2019, s-a depus răspuns la adresa emisă de instanţă către pârâtă, în două exemplare.

Instanţa a comunicat un exemplar de pe răspunsul la adresă depus de către pârâtă, apărătorului ales, avocat DA, pentru reclamantă.

Având cuvântul, avocat DA, pentru reclamantă, a învederat instanţei că a observat răspunsul depus de către pârâtă.

Instanţa a procedat la audierea reclamantei, declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor pe fond.

Având cuvântul, avocat DA, pentru reclamantă, a solicitat instanţei să admită acţiunea aşa cum a fost formulată, în sensul anulării deciziei Directoratului SC.  înregistrată sub nr. ...... în Registru Special şi sub nr. ....... în Registrul General, prin care s-a dispus, începând cu data de 21.12.2018, încetarea contractului individual de muncă nr. ....... al reclamantei, precum şi la obligarea angajatorului de a-i acorda drepturile băneşti aferente perioadei ulterioare emiterii deciziei şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Avocat DA, pentru reclamantă, a învederat instanţei faptul că decizia de concediere emisă de către pârâtă, nu îndeplineşte condiţiile de formă, nefiind indicate în concret criteriile aplicabile reclamantei avute în vedere la concedierea sa, la condiţii de pensionare fiind menţionate trei variante: limită de vârstă, limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, pensie anticipată până la data de 31.12.2019, îndeplinind condiţiile pentru acordarea pensiei anticipate în intervalul 15.05.2019-31.12.2019, inclusiv.

Totodată, a mai învederat că în situaţia neîndeplinirii condiţiilor de formă constând în lipsa unor elemente obligatorii, precum prin neindicarea efectivă a criteriilor şi a unor motive efective care conduc la măsura dispusă, reclamanta a apreciat că decizia nu îmbracă forma legală, fiind lovită de nulitate absolută.

Avocat DA, pentru reclamantă, a învederat instanţei faptul că măsura concedierii nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă.

A mai precizat că nu au fost respectate criteriile referitoare la evaluarea salariatului, fiind păstraţi în unitate salariaţi care au obţinut calificative mai mici la evaluare decât reclamanta, deşi din decizia contestată, rezultă că primul criteriu trebuia să fie acela al disponibilizării celor care nu corespund profesional.

Avocat DA, pentru reclamantă, a învederat că analizând comparativ fişa de evaluare a reclamantei şi fişa de evaluare a altor salariaţi care au fost menţinuţi pe post, instanţa va putea constata că reclamanta obţinuse un punctaj mai mare, astfel că, în baza art. 69 alin.(3) Codul muncii, se impunea menţinerea pe post a acesteia şi nu concedierea sa.

 Având cuvântul, consilier juridic SR, pentru pârâtă, a solicitat instanţei să respingă acţiunea formulată de către reclamantă şi să menţină, ca legală, decizia de concediere.

Totodată, a învederat instanţei faptul că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 76 Codul muncii, atât în ceea ce priveşte forma cât şi conţinutul, iar măsura concedierii colective a fost determinată de situaţia financiar-economică a societăţii care a înregistrat cheltuieli mai mari decât veniturile.

Consilierul juridic SR, pentru pârâtă, a mai precizat că reclamanta a fost disponibilizată pentru că îndeplinea condiţiile pentru pensie anticipată la data de 25.08.2019, nu datorită rezultatului evaluării anuale, aceasta obţinând calificativul ,,Foarte bine”, însă fiind post singular nu a fost necesară departajarea din punct de vedere al calificativului obţinut la evaluarea anuală.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr........ pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, reclamanta NC, în contradictoriu cu pârâta SC SA  a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună  anularea deciziei emisă de pârâtă, înregistrată sub nr............. în Registru Special şi sub nr............. în Registru General, prin care s-a dispus, începând cu data de 21.12.2018, încetarea contractului individual de muncă nr............... din postul de inginer nivel I în cadrul LTA al SER, post ce a fost desfiinţat efectiv, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară, respectiv reîncadrarea pe postul de inginer nivel I în cadrul LTA şi obligarea angajatorului de a-i acorda drepturile băneşti aferente perioadei ulterioare emiterii deciziei, sume actualizate la zi la data plăţii efective, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a precizat că a fost  salariat în cadrul SC SA., pe postul de inginer nivel I în cadrul Laboratorului de Teste şi Analiză.

A arătat că prin înştiinţarea de preaviz nr. ........... i s-a adus la cunoştinţă faptul că începând cu data de 26.04.2017 va  beneficia de 20 de zile lucrătoare, cu titlu de preaviz.

A învederat că, pe fondul stresului cauzat de iminenta pierdere a locului de muncă, în luna octombrie 2017 a fost diagnosticată cu cancer mamar, în perioada 14.02.2018 - 2.07.2018 efectuând chimioterapie, iar în luna august 2018 începând hormoterapie.

Urmare intervenţiilor şi tratamentelor necesare, o perioadă îndelungată s-a aflat în concediu medical, la reluarea activităţii, după expirarea termenului de preaviz, fiind întocmită decizia Directorului SC SA., înregistrată sub nr.-----în Registru Special şi sub nr.-----în Registru General, prin care s-a dispus începând cu data de 21.12.2018 încetarea contractului individual de muncă nr. .............., pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.

Reclamanta a susţinut că a depus o petiţie înregistrată sub nr. ..............., prin care a învederat angajatorului faptul că, în cazul său, data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă este 24.09.2023, data împlinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare este 24.03.2022 şi se impune continuarea raporturilor de muncă. De asemenea, că potrivit art. 70 alin. (2), lit. b), concedierea colectivă afectează numai în ultimul rând salariaţii care sunt unici întreţinători de familie (având în întreţinere fiica studentă şi mama în vârstă de 87 de ani), locuinţa şi terenul deţinute în proprietate i-au fost afectate de lucrările miniere, negocierile nefiind însă finalizate, iar locul său de muncă este în producţie.

A învederat instanţei că nu a primit niciun răspuns la solicitare, prin decizia contestată indicându-se ca şi criteriu de concediere „încetarea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, sau pensiei limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, sau pensiei anticipate până la data de 31.12.2019.”

Reclamanta a apreciat că decizia nu îmbracă forma legală, nefiind indicate în concret criteriile aplicabile la concediere. De asemenea, a arătat că nu sunt indicate presupusele dificultăţi ale societăţii precum şi măsurile luate, iar termenul menţionat pentru contestarea deciziei este de 30 de zile, cu toate că cel legal este de 45 de zile.

A arătat că, la aplicarea criteriilor şi determinarea vârstei şi condiţiilor pentru acordarea pensiei anticipate, pârâta a încălcat decizia nr. 387/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A invocat faptul că măsura concedierii nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, susţinând că în anul 2017 societatea a înregistrat o creştere economică semnificativă faţă de anul precedent. A mai arătat că postul său nu a fost desfiinţat, atribuţiile fiindu-i preluate de către alţi colegi, iar în realitate numărul de salariaţi s-a mărit în urma reorganizării.

A mai susţinut reclamanta că nu au fost respectate criteriile referitoare la evaluarea salariatului, fiind păstraţi în unitate angajaţi care au obţinut calificative mai mici, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 69 Codul muncii.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 60, 76, 252 şi următoarele din Codul Muncii, art.10 din Legea nr. 62/2011, art.70 din C.C.M. raportat la dispozițiile art.194 C.pr.civ..

În dovedirea cererii, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile anexate, precum şi actele depuse de pârâtă, având în vedere că, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, precum şi încuviinţarea probei cu expertiză contabilă în situaţia în care se contestă drepturile solicitate la punctul II din cerere.

În caz de imposibilitate de prezentare, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reclamanta a depus la dosar o serie de acte în copii certificate pentru conformitate.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală.

A precizat că, prin decizia contestată, s-a dispus concedierea reclamantei în baza art. 65 - 68 alin. (1) din Codul muncii începând cu data de 21.12.2018, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile, ca urmare a dificultăţilor economice înregistrate de societatea angajatoare, scăderii semnificative a pieţei energetice în România, împrejurări care au generat scăderea volumului de activitate şi au determinat restructurarea atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din punct de vedere organizatoric şi al numărului de personal.

Astfel, a  fost implementat de către SC S.A un amplu program de restructurare şi reorganizare care a avut ca efect desfiinţarea unui număr de posturi şi reducerea numărului de personal prin încetarea raporturilor de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art.65 - 68 din Codul Muncii.

 De asemenea, că acest  program presupune şi o redimensionare a numărului de personal în funcţie de necesarul optim care să asigure funcţionarea în siguranţă a capacităţilor care vor fi menţinute în funcţiune, stabilindu-se desfiinţarea a 1.000 de posturi din statul de funcţii.

Pârâta a arătat că, având în vedere prevederile art. 68 alin.(l) lit. c) din Codul muncii, în situaţia unei concedieri colective, au fost parcurse toate etapele prevăzute de art.69 şi următoarele.

Astfel, au fost notificate sindicatele cu privire la intenţia de a efectua concedieri colective, solicitând consultări în temeiul art.69 Codul muncii, a fost comunicată o copie a notificării către A.J.O.F.M., a fost comunicată o copie a notificării către I.T.M. Gorj, iar în perioada 27.03.2017 - 10.04.2017 au avut loc consultări pentru a permite organizaţiilor sindicale să formuleze propuneri.

 Având în vedere parcurgerea etapelor prevăzute de Codul muncii, a fost emisă notificare către organizaţiile sindicale legal constituite la nivelul societăţii, privind decizia de concediere colectivă.

Criteriile avute SC SA pentru anii 2017 - 2018 şi Contractului Colectiv de Muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, au fost perfectate prin actul adiţional nr. 6 la Contractul Colectiv de Muncă al societăţii.

Prin Hotărârea nr. ..... s-a aprobat desfiinţarea unor entităţi organizatorice şi posturi din cadrul societăţii pârâte, fiind desfiinţat efectiv postul de inginer ocupat de reclamantă.

Pârâta a învederat că reclamanta a fost concediată pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, întrucât îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru pensie anticipată în intervalul 15.05.2018 - 31.12.2019, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 70 lit. f).

Prin Actul adiţional nr. 6 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul SC SA au fost convenite între administraţie și organizaţiile sindicale semnatare criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere colectivă, inclusiv cel aplicabil reclamantei.

Legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecţia posturilor ce urmează a fi desfiinţate, impunând însă respectarea procedurilor privind stabilirea criteriilor de selecţie a personalului şi departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.

Pârâta susţine că a respectat dispoziţiile legale, singurul criteriu de departajare între salariaţii care ocupau post de aceeaşi natură fiind posibilitatea pensionării.

În cazul reclamantei, la LTA a existat un singur post de inginer, cel ocupat de reclamantă, aceasta fiind disponibilizată pentru că îndeplineşte condiţiile pentru pensie anticipată la data de 25.08.2019 şi nu datorită rezultatului evaluării anuale, cu toate că a obţinut calificativul „foarte bine” și ocupa un post singular pentru care nu era necesară departajarea pe criteriul performanţei.

Pârâta a învederat faptul că a fost emisă înştiinţare de preaviz nr. ................ prin care i s-a adus la cunoştinţă reclamantei că, începând cu data de 26.04.2017 beneficiază de 20 de zile lucrătoare de preaviz, iar datorită faptului că la data de 20.04.2017 aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, fiind încadrată ulterior în grad de handicap, i s-a prelungit perioada de preaviz cu încă 10 zile.

La expirarea perioadei de preaviz a fost emisă decizia de concediere înregistrată sub nr.-----în Registrul Special şi sub nr. -----în Registrul General.

Pârâta a susţinut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art.76 din Codul muncii, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul, iar desfiinţarea locului de muncă a avut un caracter efectiv, real şi serios, solicitând respingerea acţiunii.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 C.pr.civ..

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine:

Reclamanta NC a fost angajată în cadrul SC S.A. la SER pe postul de inginer nivelul 1 din cadrul LTA, în baza contractului individual de muncă nr................., adiţionat succesiv, iar începând cu data de 21.12.2018, prin decizia emisă de Preşedintele Directoratului SC S.A., înregistrată sub nr.-----în Registru Special şi sub nr.-----în Registru General, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.

În conformitate cu prevederile art. 76 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi (conform art. 69 alin. (2), lit. d), numai în cazul concedierilor colective), lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

În speţă, decizia de concediere a reclamantei (filele 8 şi 9 din dosar) cuprinde motivele de fapt ale concedierii colective (descrise la art.2 din decizie), criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, care au fost avute în vedere la concedierea colectivă, potrivit planului de disponibilizare (art.4 din decizie), temeiul  de drept al concedierii (art. 65 şi următoarele din Codul muncii,  menţionat la art. 6 din decizie), precum şi durata preavizului.

Referitor la durata preavizului, necontestată de altfel de reclamantă, în art.3 din decizie s-a arătat că salariatei i s-a acordat un preaviz de 30 zile lucrătoare, potrivit înştiinţării de preaviz înregistrat sub nr............ şi adresei/notificare nr. ................ (filele 47-49 din dosar).

De asemenea, instanţa reţine că prin notificarea  înregistrată sub nr................la societatea pârâtă (filele 109-115 din dosar) şi sub nr.........  la A.J.O.F.M. Gorj  şi nr. ............. la I.T.M. Gorj, societatea pârâtă a notificat sindicatelor intenţia de a efectua concedieri colective, în temeiul art.69 alin.(1) din Codul muncii.

Ulterior, conform prevederilor art.72 din Codul muncii, prin adresa către organizaţiile sindicale înregistrată la sediul societăţii sub nr.............., şi, la aceeaşi dată, sub nr........... la AJ.O.F.M. şi sub nr............. la I.T.M. Gorj a fost emisă notificarea privind decizia de aplicare a măsurii de concediere colectivă (filele 116-123 din dosar).

În raport de cele arătate mai sus, instanţa reţine că decizia de concediere a reclamantei cuprinde elementele prevăzute de dispoziţiile art.76 Codul muncii, iar angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art.69-72 din Codul muncii. 

Referitor la susţinerea reclamantei, în sensul că  măsura concedierii nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, instanţa reţine că este neîntemeiată.

Conform dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. De asemenea, în alineatul (2) al aceluiaşi articol se prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi, de asemenea, să aibă o cauză reală şi serioasă.

Astfel, desfiinţarea postului este efectivă când este suprimat din structura angajatorului şi nu se mai regăseşte în organigramă sau statul de funcţii şi are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice.

În speţă, din organigramele, statele de funcţii, precum şi din răspunsul pârâtei la solicitarea instanţei depuse la filele 173-195 din dosar rezultă că postul reclamantei a fost desfiinţat efectiv.

De asemenea, concedierea colectivă a fost determinată de situaţia economico - financiară a societăţii pârâte, fiind efectuată în baza planului de disponibilizare (filele 78 - 108 din dosar), aprobat prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, cu nr............... (fila 126 din dosar), desfiinţarea posturilor impunându-se în vederea asigurării flexibilităţii structurii organizatorice, eficientizării şi optimizării activităţii.

În acest context, având la bază analiza structurii organizatorice, a numărului de posturi existente, a sarcinilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora, corelat cu necesităţile de producţie din perioada  următoare, au fost desfiinţate unele posturi şi a fost reorganizată activitatea unor entităţi organizatorice şi după cum reiese din organigrama aplicabilă începând cu data de 25.05.2017, a fost desfiinţat inclusiv postul de inginer ocupat de reclamantă în cadrul LTA.

Prin urmare, instanţa reţine că pârâta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.

Cu privire la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere care au fost avute în vedere la concedierea colectivă, instanţa reţine că reclamanta se încadrează la criteriul privind „încetarea contractelor de muncă ale tuturor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, sau pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, sau pensiei anticipate până la data de 31.12.2019”, fiind concediată pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, întrucât îndeplineşte condiţiile de pensionare anticipată în intervalul 15.05.2019 - 31.12.2019 inclusiv.

Între criteriile avute în vedere potrivit Planului de disponibilizare al pârâtei pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere se regăseşte şi criteriul încetării contractelor individuale de muncă ale salariaţilor cu rezultate nesatisfăcătoare la evaluarea anuală, însă nu acesta a fost avut în vedere la concedierea reclamantei, care a obţinut calificativul „foarte bine”, ci cel menţionat în art. 4 din decizia de concediere, aceasta îndeplinind condiţiile de pensionare anticipată la data de 25.08.2019, dată ce se încadrează în intervalul 15.05.2019 - 31.12.2019,  fapt necontestat de către reclamantă.

În acest sens, se reține că introducerea acestui criteriu de disponibilizare - îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, sau pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, sau pensie anticipată - în conformitate cu legislația națională a pensiilor, nu a făcut obiectul niciunei contestări în procedura de consultare, fiind asumată implicit de reprezentanții salariaților, deși au existat și unele propuneri de aplicare a altor criterii privind ordinea de prioritate la concediere decât cele convenite între administrație și sindicatele reprezentative, semnatare ale actului adițional la C.C.M. aplicabil (fila  117 din dosar).

Totodată, se reține că prin decizia nr. 387/2018 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv împlinirea vârstei de 65 de ani.

Se reține că această interpretare conformă Directivei 2006/54/CE a vizat înlăturarea oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, referitoare la condițiile de încadrare în muncă, inclusiv condițiile de concediere, precum și remunerația, în acord cu articolul 141 din tratat.

În privința vârstei standard de la care femeile pot avea dreptul la pensie, legislația națională în materie nu a suferit modificări, fiind recunoscut în continuare acest drept în condiții mai favorabile față de bărbați, vârsta standard de pensionare fiind, conform art.53 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.

De altfel, și Curtea Constituțională a statuat doar „posibilitatea” femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, beneficiul acordării pensiei pentru limită de vârstă mai devreme decât în cazul bărbaților rămânând neschimbat.

Pe de altă parte, în cauză nu este vorba de o pensionare „forțată” mai înainte limita maxima de vârstă statuată constituțional, ci de o concediere colectivă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului având drept criteriu, acceptat în urma negocierilor, îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei.

Mai mult, în cauză, criteriul de disponibilizare examinat a afectat deopotrivă, nediscriminatoriu, atât femeile cât și bărbații în privința cărora s-a constatat îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei anticipate, mult mai devreme decât pensia pentru limită de vârstă (exemplu de statistica la fila 35 din dosar) .

De altfel, prin răspunsul nr. 13280/08.05.2017 adresat reclamantei, pârâta a specificat în concret care este criteriul avut în vedere la concediere.

Cu privire la criticile reclamantei ce vizează raţiunile şi temeiurile economice care au stat la baza concedierii colective prin raportare la angajarea de personal după încheierea procedurii de disponibilizare, instanţa le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, se reţine că măsura desfiinţării postului ocupat de către reclamantă a fost impusă de necesitatea eficientizării activităţii societăţii, ca urmare a dificultăţilor financiare, iar atribuţiile inginerului din cadrul LTA au fost preluate de către şeful de laborator.

Prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada că postul de pe care a fost concediată reclamanta a fost reintrodus în schema organizatorică la nivelul pârâtei şi că s-a procedat la noi angajări.

Legiuitorul dă posibilitatea angajatorului să îşi modeleze numărul de salariaţi în funcţie de contextul economic, tehnologic, organizaţional în care se află la un moment dat, putând reduce numărul de salariaţi prin concedierea acestora, în condiţiile legii. Astfel, în situaţia în care, pentru buna desfăşurare a activităţii, angajatorul apreciază că unul sau mai multe posturi nu se justifică, are dreptul să le elimine din statul de funcţiuni, iar ca o consecinţă a suprimării postului din organigramă, va fi concediat şi salariatul care ocupă acel post.

Analizând cele două organigrame ale societăţii pârâte, respectiv cea aprobată până în data de 24.05.2017 şi cea aprobată începând cu data de 25.05.2017, organigrama actualizată pentru noiembrie 2018, ianuarie 2019, precum şi statele de funcţii aferente (filele 175- 195), se poate observa că au intervenit unele modificări în structura organizatorică, modificări ce au generat, printre altele, şi desfiinţarea postului singular de inginer din cadrul LTA ocupat de reclamantă.

Pentru ca măsura concedierii să fie legală se impune însă, ca pe lângă condiţia efectivităţii desfiinţării locului de muncă să fie îndeplinită cumulativ şi condiţia privind existenţa unei cauze reale şi serioase.

În ce priveşte caracterul real şi serios al restructurării postului, din conţinutul materialului probatoriu administrat în cauză, rezultă că acesta  a fost unul obiectiv.

Se reţine, astfel, că motivul de fapt al concedierii reclamantei l-a constituit desfiinţarea locului de muncă ocupat de aceasta, datorită situaţiei economico-financiare a societăţii, situaţie ce a impus reducerea cheltuielilor în vederea redresării, optimizării şi eficientizării activităţii SC S.A.. 

Reorganizarea societăţii în condiţiile prevăzute de lege, în scopul eficientizării activităţii este motivul legal pentru care au fost desfiinţate anumite posturi din structura funcţională, desfiinţarea locurilor de muncă respective fiind efectivă, reală şi serioasă, din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor.

Posturile afectate de concedierea colectivă au fost suprimate din structura funcțional - organizatorică a societăţii, desfiinţarea evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă, prezentând un caracter obiectiv, o cauză serioasă, nedisimulând realitatea.

Locul de muncă al reclamantei fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desfiinţarea lui, instanța reținând că pârâta a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că măsura dispusă faţă de reclamantă a fost întemeiată pe o cauză reală şi serioasă în sensul art.65 alin.(2) din Codul Muncii.

Se reține că măsurile de concediere colectivă în cadrul societății pârâte au afectat în perioada 2017-2018, potrivit planului de disponibilizare (fila 81 din dosar), un număr de 1.740 de salariați, în două etape.

Având în vedere aceste considerente, constatând că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii şi cu parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de art. 68-72 din Codul muncii, instanţa urmează să dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta NC, cu domiciliul în ....., în contradictoriu cu pârâta SC S.A.......

Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 19.04.2019 la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,Asistent  judiciarAsistent  judiciar,

Grefier,