Contestaţie la executare

Acesta este document finalizat

Dosar nr. ................../263/2019

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 348/2021

Şedinţa publică din data de 16 Iunie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE .............................

Judecător .............................

Grefier ................................

Pe rol fiind pronunţarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 09.06.2021 privind judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă X, împotriva ................din 26.01.2021 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ................, în contradictoriu cu intimatele pârâte Y, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu au lipsit părţile.

Procedura completă din ziua dezbaterilor, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din 09.06.2021 ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Deliberând, tribunalul pronunţă următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe  sub nr. ................, reclamanta X a chemat în judecată pârâtele  Y şi Y, solicitând constatarea nulităţii  absolute a clauzelor înscrise la pct. IV art. 4.1din ....................., ca fiind clauze abuzive; obligarea pârâtelor în solidar la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare  şi comision de administrare  actualizate la data plăţii , cu rata inflației şi dobândă aferentă, în urma rămânerii  definitive a hotărârii  pronunţate în prezenta cauză;  constatarea nulităţii absolute  a clauzelor înscrise la  pct. V, art. 5.1 din contractul de credit ....................din 18.01.2008, ca fiind clauze abuzive; stabilizarea ( îngheţarea ) cursului  de schimb CHF- LEU, la cursul existent  în momentul semnării  contractului, curs care să se calculeze la toată perioada contractului, în virtutea  constatării  ca abuzive  a clauzelor  înscrise la pct. V, art. 5.1 din  contractul criticat şi prin raportare la art. 1271 Cod civil; obligarea  pârâtelor în solidar la returnarea sumelor  încasate  în urma  fluctuației  cursului valutar  ca diferenţă  de la cursul de  schimb de la semnarea  contractului şi până în prezent, actualizate la data plăţii, cu rata inflației şi dobânda  legală aferentă.

Totodată, a solicitat  reclamanta să se dispună suspendarea executări silite până la soluţionarea prezentei cauze, admiterea excepţiei lipsei calităţii de creditor a societăţii .............. S.A.R.L;  să se constate intervenită  prescripția dreptului de a obține executarea silita împotriva contestatoarei reclamante; anulare încheierii de încuviințare  a executării silite nr. ..............din 22.01.2015 pronunţată de Judecătoria Motru dosar  nr. ............/263/2019; în temeiul art.712 CPC, să  se anuleze  toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. ............/2019, aflat pe ........................

În temeiul art. 706 alin. 1 CPC, să se constate că sumele cuprinse  în titlul executoriu reprezentat  de contractul de credit nr. ............ din 18.01.2008, încheiat cu ..............SA, a intervenit  prescripția dreptului de a cere  executarea silită; în temeiul art. 712 al. 3 CPC, să se dispună  anularea încheierii  de încuviințare  a executării silite -anularea tuturor formelor dc executare având în vedere inopozabilitatea  cesiunii de  creanţă  - excepţia  lipsei calităţii de reprezentant; reducerea onorariului executorului judecătoresc în limitele prevăzute de lege; restituirea  taxei judiciare de  timbru în conformitate  cu prevederile  art. 45 alin. 1  lit. f  din OUG 80/2013; restabilirea situaţiei  anterioare, în sensul  restituirii  sumelor  poprite  până la  soluţionarea  definitivă a prezentei cauze, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. ................. din 26.01.2021 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ................ s-a respins excepţia de netimbrare a contestaţiei la executare invocată de intimatele Y şi Y S.a.R.L.. S-a respins excepţia inadmisibilității contestaţiei la executare invocată de pârâta Y. S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata Y. S-a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită invocate de contestatoarea X. S-a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare privitor la actele de executare silită  întocmite anterior datei de 18.11.2019. S-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea X, în contradictoriu cu pârâtele  Y şi Y.

 În ceea ce privește contestația la titlu, prin care au fost invocat caracterul abuziv  al unor clauze din contractul de credit ce reprezintă titlul executoriu în temeiul căruia s-a început executarea silită, prima instanța  a reținut următoarele:

Contestatoarea X  a criticat ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art. 4, pct. 4.1 şi art. 5 pct. 5.1 din Contractul de credit ........................din 18.01.2008. 

Art. 4 pct.1 din contractul de credit prevede că creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 8,5% pe an, iar împrumutatul se obligă să plătească un comision de acordare credit de 2,5% calculat la  valoarea creditului şi plătibil o singură dată la acordarea creditului şi un comision de administrare lunară a creditului de 0,40 % aplicat la valoarea soldului creditului.

Cât priveşte comisionul de administrare credit şi de acordare instanţa reţine că părţile au  încheiat un contract preformulat, standard, însă nu se poate aprecia caracterul abuziv al clauzei mai sus menţionată prin care s-a stabilit un comision de administrare şi unul de acordare în sarcina  consumatorului şi în favoarea băncii, avându-se în vedere doar lipsa negocierii, deoarece, analizând conţinutul clauzei despre care reclamantul susţine în cererea de investire a instanţei că este abuzivă,  se apreciază că aceasta nu conduce la crearea unui dezechilibru între prestaţiile părţilor. Astfel, comisioanele mai sus menţionate percepute de bancă, reprezintă  costul unor servicii furnizate de către pârâtă, însă pentru a se aprecia că aceste comisioane sunt abuzive este obligatoriu să se dovedească existenţa unui dezechilibrul semnificativ.

Comisioanele în cauză sunt un element care determină costul total al creditului formând preţul contractului, iar potrivit disp. art. 969 din Vechiul C. civ. normă în vigoare la data încheierii contractului de credit între părţi, ,,convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, astfel că, voinţa părţilor este suverană, contractul fiind legea părţilor.

Din principiul forței obligatorii a contractului rezultă că fiecare parte contractantă trebuie să-şi execute cu bună credinţă obligaţiile pe care şi le-a asumat, printre care şi clauza referitoare la stabilirea preţului contractului, preţ care cuprinde şi comisioanele mai sus menţionate stipulate în sarcina consumatorului şi în favoarea băncii.

Instanţa a reţinut că limbajul folosit în contract cu privire la cele două comisioane  este unul inteligibil, exprimat în cifre,  astfel că reclamantul a semnat contractul de credit în cunoştinţă de cauză, acesta având posibilitatea să citească clauzele contractuale care stipulează existenţa  comisioanelor.

S-a apreciat de către instanţă că cele două comisioane mai sus menţionate sunt exprimate în  mod clar, aspect ce atrage diligenţa consumatorului de-a citi clauzele înscrise în convenția de credit, astfel că nu se poate reţine o imposibilitatea a reclamantului de-a cunoaşte la momentul semnării contractului valoarea şi natura comisioanelor percepute de bancă şi care fac parte din oferta de creditare a băncii pârâte, ofertă care era publică. Astfel, chiar de la momentul încheierii convenţiei de credit reclamantul în calitate de consumator avea posibilitatea cunoaşterii comisioanelor percepute de bancă, astfel că în sarcina consumatorului s-a instituit o obligaţie previzibilă de informare şi de acceptare sau de neacceptare a ofertei de creditare propusă de bancă, ori, eventual, de negociere între părţi a clauzelor contractuale.

Comisionul de administrare credit, a fost prevăzut în contract ca fiind de 0,30 %, perceput ca procent lunar aplicat la valoarea soldului creditului.

Astfel, pe lângă faptul că acesta a fost inclus în contractul de credit în mod explicit şi a fost prezentat în oferta de credit, considerându-se că a putut fi negociat cu clientul băncii, pe de altă parte este individualizat sub forma unei cote procentuale minore, de 0,40% aplicabil la soldul creditului, ceea ce înseamnă că acest comision se diminuează pe măsură ce se achită din credit şi nu este împovărător pentru client.

S-a constatat de altfel că acest mod de calcul al comisionului de administrare este agreat de legiuitor, care prin OUG 50/2010 reţine că „pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit”, respectiv „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

Desigur că simplul fapt al semnării contractului de credit nu are valoare absolută, deoarece în acest caz îşi au aplicabilitatea dispoziţiile speciale ale Legii 193/2000 care prevăd posibilitatea instanţei de a interveni în contract în măsura în care apreciază că anumite clauze ale acestuia au un caracter abuziv, fiind împovărătoare pentru beneficiarii creditului.

Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi în cazul comisionul de acordare, cu care reclamanta a fost de acord chiar de la început, acesta fiind în cuantum de 2,5%, din valoarea creditului.

Acest comision reprezintă un cost legat de analiza întocmită la acordarea creditului şi a fost reţinut o singură dată, la momentul acordării creditului, reclamantul fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la cuantumul acestuia, astfel încât nu s-a reţinut îndeplinirea în privinţa sa a condiţiilor de a nu fi fost negociat şi de a crea un dezechilibru semnificativ în raporturile dintre părţile contractant şi prin urmare, s-a constatat că cel puţin una din condiţiile absolut necesare pentru determinarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, aceea a creării unui dezechilibru contractual semnificativ între părţi, nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, instanţa a apreciat că nu sunt abuzive clauzele privitoare la comisionul de acordare şi cel administrare lunară a creditului şi, în consecinţă s-a respins şi capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare actualizate la data plăţii, cu rata inflației şi dobânda legală aferentă, astfel că din moment ce prin prezenta sentinţă instanţa a apreciat că nu sunt abuzive clauzele respective,  nu există temei legal pentru restituirea acestora.

Potrivit art.5 pct. 5.1 din Contractul de credit .................. din 18.01.2008 ,,Banca acordă împrumutatului o perioadă de grație de 3 luni perioadă calculată de la data acordării creditului. Împrumutatul şi codebitorul său se obligă să restituie băncii prin depunere de numerar la casieria băncii sau prin virament în contul de punctul 2.1 creditul primit împreună ci dobânda şi comisioanele aferente în conformitate cu graficul de rambursare (anexa 1)”.

 În primul rând, instanţa a reţinut că obiectul contractului este reprezentat de acordarea unui împrumut în sumă de 5.000 CHF (franci elvețieni), iar această sumă, în moneda CHF, a fost trasă de contestatoarea X în lei după efectuarea schimbului valutar la cererea acestuia.

Motivele pentru care contestatoarea a solicitat tragerea sumei în lei prin efectuarea schimbului valutar şi constând în aceea că majoritatea plăţilor în România se fac în lei nu au relevanţă în cauză din moment ce suma acordată ca şi credit a existat în contul reclamantului în CHF.

Instanţa a reţinut că obligaţia de rambursare a creditului în moneda în care a fost acordat creditul a fost negociată direct cu consumatorul, fiind un element esenţial al contractului, principala obligaţie asumată de acesta.

Motivele pentru care reclamantul a  acceptat această clauză (în condiţiile existenței certe pe piaţă a unor oferte de creditare în moneda națională) țin de voinţa internă a acestuia.

S-a arătat în hotărârea primei instanțe că dispozițiile  art.1584 1585 alin.1 din Codul civil stabilesc explicit dreptul împrumutătorului de a i se restitui obiectul împrumutat în aceeaşi calitate şi cantitate, iar, în speţa de faţă, dreptul pârâtei este acela de a-i fi restituită suma de 5.000 CHF, şi nu echivalentul în lei al acestora la momentul plăţi.

Clauza prin care împrumutatul se obligă să restituie împrumutul în moneda în care creditul a fost acordat nu se regăseşte în tipurile de clauze prevăzute în anexa la Legea nr.193/2000, iar, faţă de criteriile prevăzute de alin.5 al Legii nr.193/2000, instanţa a reţinut că produsul contractat de reclamant, împrumutul în sumă de 5.000 CHF,  nu era un produs singular pe piaţă şi nici nu era oferit exclusiv de către pârâtă.

În acelaşi timp, această clauză reprezintă obligaţia principală asumată de reclamant şi nu depinde de existenţa altor clauze sau a altor contracte şi, deci, trebuie evaluată doar intrinsec, aşa cum s-a procedat mai sus.

În ceea ce priveşte factorii care au determinat încheierea contractului, instanţa a reţinut că s-a urmărit obţinerea unui credit în condiţiile cele mai avantajoase pentru împrumutat (valoarea creditului, rata dobânzii, rata lunară de rambursare a creditului, perioada de rambursare) şi, potrivit propriilor susţineri, contractarea creditului în franci elvețieni se prefigura a fi mai avantajoasă faţă de alte oferte de creditare în lei sau în euro.

Aceasta a fost reprezentarea contestatoarei, iar instanţa a reţinut că, în mod obiectiv, nu poate fi stabilită cea mai bună ofertă de pe piaţă, astfel încât gradul de diligenţă al acestora nu poate fi apreciat ca fiind necorespunzător.

În acelaşi timp, însă, evoluţia cursului de schimb leu-franc elveţian nu poate fi pusă în sarcina societăţii bancare, iar aprecierea francului elveţian în raport cu moneda națională nu s-a produs intempestiv, chiar după acordarea împrumutului, ci în cursul câtorva ani, perioadă în care contestatoarea a acceptat situaţia creată şi nu a întreprins demersuri concrete pentru renegocierea pe cale amiabilă a clauzelor considerate nule decât prin promovarea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.

Apărările formulate de reclamant prin invocarea hotărârilor pronunţate de C.J.U.E. nu au relevanţă în cauză, în raport de  decizia susmenționată.

În contractul încheiat între părţile din prezenta cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, clauza prevăzută de art.5 pct.5.1 reprezintă chiar principala obligaţie a reclamanţilor.

 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”) a pronunţat la data de 9 iulie 2020, hotărârea în cauza C-........../19 .Curtea a statuat că articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.În concluzie, instanţa a reţinut ca fiind neîntemeiat capătul principal al cererii de chemare în judecată,  deoarece Contractul  de credit ................din 18.01.2008  a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale .

Capătul de cerere prin care contestatoarea solicită stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU  la cursul existent în momentul semnării contractului şi care să se calculeze la toată perioada de valabilitate a contractului reprezintă o solicitare de modificare prin intervenţia instanţei de judecată a clauzelor contractului încheiat între părţi.

Potrivit art. 969 din codul civil, ,,Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.”

În interpretarea primului alineat al art.969, -pacta sunt servanda-, doctrina juridică a arătat că obligativitatea contractului între părţi prezintă însemnătate atât pentru raporturile dintre acestea, cât şi pentru certitudinea şi eficiența raporturilor juridice în general, constituind un adevărat imperativ social.

Cel de-al doilea alineat, deşi folosește termenul ,,se pot revoca”, trebuie interpretat în sensul că un contract legal încheiat (aşa cum s-a reţinut în cauză) poate fi desființat sau modificat doar în două situații:

-prin ,,consimțământ mutual”, conform principiului ,,mutuus consensus – mutuus dissensus”, fapt ce nu s-a întâmplat în raportul juridic încheiat între părţi;

-din cauze autorizate de lege, situaţie ce impune fie invocarea de către partea interesată a cauzei autorizate de lege  şi prevalarea de aceasta, fie  intervenţia instanţei judecătoreşti.

Conform argumentării expuse anterior, instanţa nu a reţinut existenţa unei cauze autorizate de lege şi care să-i permită intervenţia în convenția încheiată între părţi.

În lipsa unei astfel de cauze, intervenţia instanţei ar fi şi abuzivă şi arbitrară, cu depășirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Extrapolând, intervenţia instanţei în sensul modificării unei convenții legal încheiate între părţi echivalează cu situaţia ipotetică a modificării de către instanţa de judecată a unui act normativ adoptat de legiuitor în exercitarea atribuţiilor sale.

Având în vedere că instanţa nu a obligat pârâtele la restituirea vreunui debit către  reclamant şi capătul  accesoriu al cererii de chemare privind restituirea sumelor încasate, în urma fluctuației cursului valutar (deci sume provenite din diferența de curs valutar), ca diferenţă de la cursul de schimb de la semnarea contractului şi până în prezent, actualizate la data plăţii, cu rata inflației şi dobânda legală aferentă şi denominarea în moneda națională a plăţilor vor fi respinse.

Pentru considerentele expuse instanţa a respins acţiunea neputând interveni în contractul părţilor, deoarece constată că prin clauzele contestate contestatoarea nu au fost pusă într-o situaţie de inferioritate faţă de bancă şi nu i s-a creat un dezechilibru contractual.

Pentru că ceea  care au căzut în pretenţii este contestatoarea X, petitul cererii de chemare în judecată privind  restituire a cheltuielilor de judecată în temeiul art.453 C.p.civ. este neîntemeiat şi a fost respins.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantă X, solicitând modificarea sentinţei şi rejudecând să fie admisă acţiunea în totalitate astfel cum a fost formulată, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 466 si următoarele CPC.

Apelantul a susținut ca instanţa de fond nu s-a aplecat în totalitate asupra probatoriului administrat si a pronunţat o hotărâre care nu reflecta realitatea, de asemenea aceasta nu a constatat faptul că riscul valutar a fost lăsat exclusiv în sarcina reclamantei iar aceste clauze ar respecta normele legale şi de asemenea cu privire la comisionul de acordare şi toate celelalte comisioane precum şi faptul că nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere.

 În speţă pârâta nu a făcut dovada caracterului negociat al clauzei. Este dincolo de orice îndoiala ca, in materia contractelor încheiate între profesionişti şi consumatori, dispoziţiile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea 193/2000 inversează sarcina probei, obligându-l pe profesionist să facă dovada faptului că o clauză standard dintr-un contract preformulat a fost negociată direct cu consumatorul, în cazul în care are o susținere de acest gen.

Este de asemenea, necontestat faptul că în speţa este vorba de contracte de adeziune preformulate, care nu sunt interzise de lege, dar care cad sub incidenţa regimului legal de protecție a consumatorului instituit de lege nr. 193/2000 şi de Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului.

 In ce priveşte proba negocierii, potrivit legii 193/2000 si jurisprudenței comunitare, aceasta cade in sarcina profesionistului si ca trebuie sa fie efectiva, probata prin înscrisuri emanând de la banca, încheiate anterior semnări contractului. În ceea ce priveşte prima condiţie, banca pârâtă nu a depus înscrisuri din care să rezulte negocierea efectivă intre părţi, reclamanta arătând că nu a avut discuţii cu reprezentanţii băncii cu privire la toate condiţiile şi termeni contractului, deşi sarcina probei îi incumba acesteia conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, constând in crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, trebuie reţinut că şi aceasta condiţie nu este îndeplinita, pentru motivele ce urmează a fi expuse.Consideră ca trebuie avut în vedere faptul ca aceste contracte de creditare, de cele mai multe ori nu sunt rezultatul rațiunii ci aproape exclusiv sunt rezultatul emoției, fiind iraționale şi deci oferind posibilitatea profesioniştilor din sector să exploateze această realitate.

Băncile care au acordat credite în franci elvețieni au încălcat dispoziţii legale imperative, care se referă la obligaţia de a pune pe piaţă produse sigure, de a informa consumatorii corect şi complet asupra avantajelor si dezavantajelor acestora, de a nu insera clauze abuzive în contracte.

Considerând că toate clauzele indicate prin cererea de chemare în judecată au caracter abuziv, fiind contrare normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant şi consumator, instanţa trebuie să declare nulitatea absolută a acestora.

In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pretenţii fundamentale pe plata nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației subsemnaţilor, prin declararea nulităţii clauzelor contractuale în baza cărora şi-au executat obligaţiile, respectiv plata comisioanelor instituite prin clauzele declarate abuzive, instanţa trebuie să constate întrunirea cumulativă a condiţiilor plăţii nedatorate, din moment ce prestația efectuata cu privire la comisioanele abuzive a avut semnificația operației juridice a unei plăţi, că datoria vizată, deşi a existat iniţial, dispare, cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulităţii absolute, şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulităţii absolute.

Din analiza dosarului de creditare, în speţă a contractului criticat, se observă că la punctul 5 art. 5.1 din contractul de credit: „rambursarea ratelor lunare se va face în moneda în care s-a acordat creditul ...”. Prin contractul criticat, pârâtele i-au acordat un credit în CHF, punându-i la dispoziţie această sumă într-un cont curent deschis pe numele său, şi stabilindu-se ca restituirea creditului, prin plata unor rate lunare, să se facă în CHF, însă în condiţiile de schimb valutar instituite de bancă, astfel că în derularea contractului a achitat aceste rate în lei, monedă care a fost convertită în CHF de către bancă, la cursul valutar al acesteia.

Astfel, în niciuna din clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului, însă, în realitate, în baza prevederilor punctul 5 art. 5.1 din contract, ratele sunt percepute de către bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plăţii efective a acestora, curs majorat faţă de cel existent la momentul încheierii contractului.

Sub acest aspect, trebuie constatat că deşi nu există o clauză reală de suportare a riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, a achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb CHF/LEU, valabil la momentul plăţii ratei lunare şi astfel, riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportată exclusiv.

Creșterea accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda națională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elvețieni şi din franci elvețieni în lei, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferențele dintre cursul valutar practicat de bancă şi casele de schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR, diferențele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costului contractelor, producând astfel un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul său, al împrumutatului, cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără o contraprestație din partea acesteia. 

Faţă de motivele arătate, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei criticate şi rejudecând admiterea apelului aşa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată în apel.

La data de 23.04.2021 intimata pârâtă Y a formulat şi depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat anularea apelului ca nesemnat şi netimbrat; constatarea decăderii din dreptul de motivare a apelului; iar în subsidiar, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În subsidiar, pe fondul cauzei, apelul este neîntemeiat din următoarele:

În primul rând, contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cuprinde limitări şi interdicții speciale.

În al doilea rând, contractul în discuţie este în deplină concordanţă cu practicile bancare generalizate în perioada de referinţă în care a fost încheiat. Aşadar, nu poate fi vorba de rea-credinţă din partea băncii care. La încheierea contractului, nu a făcut altceva decât să ţină seama de prevederile legale şi practicile bancare curente.

În al treilea rând, principiul simetriei actelor juridice împiedică instanţa să intervină în contrarul de credit. Conform acestui principiu, convenția dintre părţi se poate modifica doar prin acordul ambelor părţi, instanţa neputând să se substituie voinței părţilor.

Criticile privind dobânda variabilă sunt neîntemeiate. Dreptul băncii de a modifica dobânda contractuală este o consecinţă a caracterului variabil al dobânzii, pentru care chiar împrumutata a optat prin cererea de creditare, fiind conformă manifestării sale de voință, exprimată la data încheierii contractului de credit.

Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut şi agreat de către ambele părţi, atât de către consumator, cât şi de către bancă la momentul încheierii contractului.În ceea ce priveşte structura dobânzii variabile, teoretic, aceasta poate să varieze în funcţie de un singur indice (Euribor, Libor, Robor) sau în funcţie indicele de referinţă al băncii influențat de mai mulți factori precum: condiţiile pieței monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative care derivă din nivelul şi remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie şi costurile de refinanțare pe piețe si nivelul mediu al dobânzii aferente depozitelor atrase de către Bancă. Consideră, că nu se poate reţine ca fiind abuzivă o clauză contractuală care este prevăzută de un text de lege şi a fost redată integral în cuprinsul acestor articole.

Cu privire la comisionul de acordare şi administrare. A învederat faptul că perceperea comisioanelor aflate în discuţie nu era prohibită de niciun act normativ în vigoare la data încheierii contractului.  Aşadar, încă de la încheierea contractului de credit, împrumutata a cunoscut existenţa comisioanelor şi cuantumul exact al acestora. În cauza nu este vorba de costuri neștiute ale contractului sau care să fi fost impuse unilateral de bancă pe parcursul derulării creditului.

Comisionul de acordare face parte din obiectul principal al contractului, fiind o componentă a preţului, şi în măsura în care este exprimat în mod clar şi inteligibil, nu mai este necesar a se verifica îndeplinirea celorlalte condiţii cerute de art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.Astfel, dacă dobânda, reprezintă preţul capitalului împrumutat (costul banilor), toate celelalte servicii efectuate de bancă, sunt recuperate pe calea comisioanelor.

Totodată, perceperea acestui comision nu este lipsită de cauză (comisionul a fost perceput pentru serviciul constând în analiza documentaţiei referitoare la contractul de credit), iar cauza astfel identificată nu este nici ilicită, nici falsă. Astfel, obligaţia de a plăti acest comision nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalității părţilor la încheierea actelor juridice de drept privat, întrucât, împrumutatul a beneficiat de un serviciu în schimbul plăţii acestui comision.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, nici acesta nu presupune altceva decât arată semnificația sa anume acţiunea de administrare a unei întreprinderi sau a unui bun, în acest caz a creditului.

Un comision de acordare de 125 CHF, încasat din creditul acordat şi un comision de administrare de 0,4% din valoarea creditului (în total în suma de 203 CHF), conform CAP. IV. dobânzi, comisioane şi taxe din contractul de credit, nu reprezintă un dezechilibru contractual semnificativ.

În, concluzie, a solicitat să se dispună anularea apelului ca nesemnat şi netimbrat; iar în subsidiar, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În probatoriu, îşi dovedeşte susţinerile cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 din Codul de procedura civilă şi pe celelalte dispoziţii legale invocate.

La data de 06.05.2021 intimata pârâtă XX S.A.R.L., a formulat şi depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului pentru următoarele:

Pentru capetele de cerere invocate de către reclamant privind constatarea clauzelor abuzive si anularea acestora,  a susținut următoarele:

Referitor la comisionul de acordare credit stabilit prin contract, a precizat că  a fost pe deplin justificat, întrucât la momentul depunerii cererii, instituţia financiar bancara angrenează atat personalul sau specializat cat si alte resurse pentru analiza documentaţiei aferenta contractului ce urmează a fi incheiat. Mai mult decât atat, legalitatea perceperii unui astfel de comision este data OUG 50/2010 art. 36 teza 1, astfel încât a solicitat a se constata netemeinicia solicitării de constatare ca abuziva a dispoziţiilor contractuale referitoare la comisionul de procesare.

Comisionul de administrare cont, stipulat de OUG 50/2010 la art. 36 alin. 3 si art. 14 lit. k, prevede ca acest tip de comision se percepe in cazul "unuia sau mai multor conturi care înregistrează atat operaţiuni de plata, cat si trageri din credit, cu excepţia cazului in care deschiderea unui cont este opționala, împreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operaţiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul, precum si condiţiile in care aceste costuri pot fi modificate", astfel încât existenta lui in cadrul contractului arata ca nu se poate invoca existenta unei clauze abuzive in acest sens.

Riscul valutar este un element inerent intr-un contract luat in moneda străina, dupa cum riscul inflației este de esența celui luat in moneda naționala.Consumatorul avea posibilitatea de a se informa cu uşurinţa, fără a avea nevoie de cunoştinţe de specialitate in legătura cu toate aspectele pe care le implica asumarea unui preț al contractului in moneda străina.  In virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc ca împrumutatul restituie exact ce si cat a luat cu împrumut, in moneda in care s-au acordat creditele.

Concluzionând asupra tuturor celor precizate prin prezenta întâmpinare, a solicitat a se constata nelegalitatea si netemeinicia apelului formulat si pe cale de consecinţa sa se dispună respingerea acestuia.

 A solicitat proba cu înscrisuri. A anexat prezentei cereri următoarele înscrisuri: împuternicire avocaţiala; notificarea cesiunii de creanţe si dovada comunicării acesteia.

Tribunalul, analizând apelul prin prisma criticilor formulate, îl apreciază ca nefondat şi urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:

Apelanta reclamantă X a formulat apel față de sentinţa civilă nr. .........din 26.01.2021 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ................, apreciind că acesta este  nelegală și netemeinică. Analizând motivarea apelului, Tribunalul constată că  apelul reclamantei vizează soluția primei instanțe în privința contestației la titlu, în cadrul căreia au fost invocat caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în titlul executoriu pus în executare.  Deși nu s-au formulat critici concrete, apelul reclamantei a reluat aspectele invocate în cererea introductivă referitoare la caracterul abuziv, apelanta susținând în esență că prima instanța a interpretat  dispozițiile legale aplicabile, respectiv legislația consumatorului. Așadar, având în vedere limitele apelului, care privește doar analizarea soluțiilor cu privire la care s-a formulat apel și constatând că apelantul a criticat soluția primei instanțe dată în privința solicitării sale privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în titlul executoriu,  instanța de apel va reanaliza aplicarea de către  prima instanța a dispozițiilor legale vizând protecția consumatorului în speța dedusă judecății.

Analizând motivele de apel, Tribunalul apreciază că acestea sunt  nefondate, prima instanța pronunțând  o hotărâre cu aplicarea legală și corectă  a normelor de drept naţional şi comunitar.

Astfel, din interpretarea normelor de drept comunitar şi a celor de drept naţional în materia protecţiei consumatorului şi a clauzelor abuzive, Tribunalul reţine, pe de o parte, excluderea de la domeniul de aplicare al directivei a clauzelor care reflectă dispoziţii legale sau de reglementare obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comisia sunt părţi, iar, pe de altă parte, reglementarea obligaţiilor de transparenţă şi de a nu stipula clauze abuzive, condiţiei  de negociere, condiţiei  ca o clauză să nu se asocieze cu obiectul şi caracterul adecvat al preţului/remuneraţiei faţă de serviciile/bunurile furnizate, condiţiei de redactare în mod clar şi inteligibil şi condiţiei bunei-credinţe.

Condiţia impusă de art. 1 alin. 2 din Directiva CEE nr. 13/1993 privind excluderea de la domeniul de aplicare al directivei a clauzelor care reflectă dispoziţii legale sau de reglementare obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comisia sunt părţi:

Potrivit unei jurisprudenţe constante a CJUE sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei prevăzut de art. 1 alin. 2 dispoziţiile de drept naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea acestora şi cele aplicabile din oficiu, excludere justificată prin faptul că este legitim să se prezume că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor la anumite contracte, echilibru pe care legiuitorul Uniunii a intenţionat în mod explicit să îl prezerve ( C-....../18 Aqua Med).

Pe de altă parte, sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei directive clauzele contractuale care reflectă dispoziţii din reglementarea naţională care guvernează o anumită categorie de contracte, nu doar în cazuri în care contractul încheiat de către părţi aparţine acestei categorii de contracte, ci şi în ceea ce priveşte alte contracte cărora li se aplică respectiva reglementare în conformitate cu o dispoziţie din dreptul naţional. (C-..../16 Andriciuc). Revine instanţei naţionale sarcina de a verifica dacă o clauză reflectă o dispoziţie din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante pentru a stabili dacă respectiva clauză este exclusă din domeniul de aplicare al directivei (C-......../13 Kusionova).

Potrivit CJUE, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziție de drept național supletivă este lipsită de relevanță în ceea ce privește verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o dispoziție de drept național este exclusă din domeniul de aplicare al acestei directive. Faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la articolul 1 alineatul (2) din Directiva nr. 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive (C-........./2019 Șerban).

CJUE a statuat că articolul 1 alineatul (2) din Directiva nr. 93/13privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive (C-......../2019 Șerban).

Referitor la obligaţia de transparenţă şi la obligaţia de a nu stipula clauze abuzive: În calitate de furnizor  de servicii financiare băncii îi revin o obligaţie pozitivă de transparenţă şi una negativă de a nu stipula clauze abuzive. În conţinutul acestora este cuprinsă şi obligaţia de a stipula clauze clare, precis determinate, care să nu creeze interpretări echivoce şi obligaţii prea oneroase şi fără corespondent în  sarcina consumatorilor.

În acord cu Rezoluţia Parlamentului European din 18.10.2008, educaţia financiară trebuie să fie corectă, echidistantă şi transparentă. Profesionistul are obligaţia de a-l informa onest pe consumator, fără însă a se transforma în apărătorul intereselor consumatorului. 

Condiţia de negociere, pentru ca o clauză să fie exclusă de la declararea sa ca abuzivă: Faptul că anterior încheierii contractului de credit, banca a făcut publică o prezentare a produselor, care conţinea condiţiile standard de creditare pentru fiecare dintre produsele oferite, nu echivalează cu conceptul de negociere a întregului contract, deci a tuturor clauzelor, şi cu îndeplinirea obligaţiei de transparenţă.

Negocierea unor clauze nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 pentru restul contractului (art. 4 alin. 3). Negocierea, de regulă, a  cuantumului creditului, monedei creditului, perioadei de utilizare, perioadei de graţie şi a ratei dobânzii, diferenţiază un client de altul şi nu înseamnă că au fost negociate clauzele contractului.

Este de notorietate că în perioada încheierii convenţiei de credit din litigiu, băncile afişau şi făceau publică oferta lor pentru anumite credite, ofertă în cadrul căreia prezentau moneda creditului, dobânda (curentă şi efectivă) şi alte câteva chestiuni esenţiale,  cum ar fi caracterul dobânzii de a fi fixă sau variabilă, limitele sumelor ce pot fi oferite,  garanţiile în raport de tipul de credit, condiţiile minime pentru obţinerea împrumutului. Clauzele contractului nu erau prezentate, astfel încât consumatorul nu putea lua la cunoştinţă efectiv de conţinutul contractului decât după ce îl semna, clauzele sale fiind predefinite de bancă.

Contractul de credit este un contract de adeziune, standard, preformulat de bancă,  în care consumatorul nu poate să intervină, având doar opţiunea de a  adera sau nu la el.

Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000,  dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte dovezi în acest sens.

Cu privire la  condiţia  ca o clauză să nu se asocieze cu obiectul şi caracterul adecvat al preţului/remuneraţiei faţă de serviciile/bunurile furnizate: În conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 şi ale Directivei CEE nr. 13/1993 este exclus din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv obiectul contractului şi caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei în raport de serviciile sau bunurile furnizate, cu condiţia ca acele clauze care definesc obiectul contractului sau privesc caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei să fie exprimate clar, neechivoc, într-un limbaj uşor inteligibil.

Pornind de la imperativul protecţiei consumatorului, impus de situaţia de inferioritate a acestuia din punctul de vedere al puterii de negociere şi nivelului de informare, interpretarea art. 4 alin. 2 din Directiva CEE nr.13/1993, dată de CJUE este în sensul că obiectul principal al contractului se referă la clauzele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale contractului şi care îl caracterizează ca atare, în contrast cu clauzele cu caracter accesoriu.

În ceea ce priveşte noţiunea de redactată în mod clar şi inteligibil CJUE a stabilit că art. 4 alin. 2 din Directiva CEE nr. 13/1993 trebuie interpretat în sensul că impune nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical (...), astfel încât acest consumator să poată să evalueze pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă din derularea contractului în ceea ce îl priveşte ( C-.........../13 Kasler).

Cu alte cuvinte, CJUE a statuat că revine instanţei de trimitere sarcina de a stabili dacă un consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat, putea să evalueze consecinţele economice şi, prin urmare, costul total al împrumutului său.

În cauza C-........../16 Andriciuc, CJUE a statuat  că cerinţa exprimării în mod clar şi inteligibil a clauzei, obligă instituţiile financiare să furnizeze împrumutaţilor informaţii suficiente pentru ca aceştia să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză, astfel încât consumatorul să înţeleagă respectiva clauza, atât în plan formal, cât şi gramatical, dar şi să evalueze efectele concrete ale clauzei şi obligaţiile sale financiare.

Totodată, CJUE stabileşte că revine instanţei naţionale competenţa de efectuare a verificărilor ce trebuie făcute în raport de momentul încheierii contractului, de toate circumstanţele care însoţesc încheierea acestuia, precum şi de toate celelalte clauze ale contractului, în pofida faptului că unele dintre aceste clauze au fost declarate şi prezumate abuzive şi, din această cauză, au fost anulate ulterior de legiuitorul naţional.

Cu referire la  condiţia bunei-credinţe, de principiu, nu se poate reţine o rea-credinţă a băncii, legea, de altfel, necerând să existe aceasta, ci doar ca o clauză să nu creeze în detrimentul consumatorului şi, contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În raport de considerentele teoretice expuse mai sus, Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanța a reținut că nu sunt abuzive clauzele privind comisionul de acordare și adminstrare. Astfel, Tribunalul constată că aceste comisioane sunt legale, conform art 36 din  OUG 50/2010  care permit menționarea acestor comisioane în contractele de credit. Mai mult, în mod corect și legal a analizat prima instanță îndeplinirea în privința acestora a condițiilor prevăzute de art 4 Legea nr 193/2000 și a reținut că limbajul folosit este clar, explicit iar  cuantumul acestor comisioane stabilite în sarcina împrumutatului consumator nu creează un dezechilibru în detrimentul reclamantei apelante.

Referitor la clauza privind dobânda variabilă, Tribunalul constată că  dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 prevăd reguli pentru contractele de credit cu dobândă variabilă, una dintre acestea fiind aceea că dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă Euribor/Robor/Libor/Rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.

Astfel s-a constatat că, legiuitorul nu a impus băncilor un anumit nivel al dobânzii, ci a impus doar transparență în redactarea contractelor de credit, în sensul de a lega dobânda aplicabilă unui contract de un indice de referinţă, la care se poate adăuga o marjă, care nu este limitată în vreun fel de actul normativ citat. Totodată, instanţa a reţinut că acest act normativ nu a impus diminuarea costurilor creditelor aflate în curs de derulare, legal stabilite prin acordul de voință al părţilor contractante, prin alinierea contractelor de credit la dispoziţiile legale, fiind cert că modul de formare al tipului de dobândă valabil la momentul încheierii contractului era diferit în funcţie de dobânda aleasă de împrumutat.

Ca atare, în mod legal și corect a reținut prima instanță că  nu este abuzivă clauza contractuală privind dobânda întrucât nu creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părţilor, în condiţiile în care modificarea acesteia nu intervine în funcţie de voinţa arbitrară a băncii, ci ține de elemente obiective, iar reclamanţii şi-au asumat modificarea dobânzii variabile în funcţie de dobânda de referinţă a băncii.

Referitor la clauza privind plata creditului în moneda în care a fost acordat și la cererea privind înghetarea cursului valutar CHF-LEI, Tribunalul apreciază că prima instanța a dat eficientă practicii judiciare comunitare și a interpretat corect dispozițiile naționale și comunitare din legislatia privind protecția consumatorului.

Din analiza clauzei privind restituirea creditului în moneda în care a fost acordat,  rezultă a fost transpus, cu privire la contractul de credit bancar analizat în speță, principiul nominalismului monetar consacrat de art. 1578 Cod civil 1864 (incident în speţă) potrivit căruia „Obligaţiunea ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.  Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.”

Cu alte cuvinte, obligaţia de restituire derivată dintr-un contract de împrumut în bani se îndeplineşte în aceeaşi unitate monetară prevăzută în contractul de împrumut, fără a avea relevanţă eventuala schimbare a valorii acesteia între momentul acordării împrumutului şi momentul scadenţei ratelor. Împrumutaţii au convenit ca monedă a creditului CHF, aspect cu privire la care au negociat (atât cuantumul sumei împrumutate, cât şi moneda creditului au făcut obiectul negocierii)  şi, în aceste condiţii, rambursarea creditului nu poate avea loc decât în moneda convenită şi acceptată de împrumutati.

Cum clauza privind restituirea împrumutului în aceeaşi monedă în care împrumutul a fost contractat transpune dispoziţia legală naţională din Codul civil în vigoare la data încheierii contractului, este exclusă de la cercetarea caracterului abuziv.

În argumentarea excluderii, Tribunalul reţine statuările CJUE potrivit cărora art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 exclude de la verificarea caracterului abuziv clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii.  Astfel, în cauza .............../91 CJUE, a statuat că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive. Aceste aspecte au fost statuate în contextul în care instanța  de trimitere a subliniat că, articolul ce prevede restituirea împrumutului în moneda în care a fost acordat, reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era consacrat la articolul 1578 din Codul civil. În temeiul acestuia, "debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii". Pe de altă parte, această instanţă a calificat articolul 1578 din Codul civil ca fiind o dispoziţie legală de natură supletivă, cu alte cuvinte o dispoziţie care se aplică contractelor de credit atunci când părţile nu au convenit altfel. CJUE a statuat că,  din moment ce, potrivit instanţei de trimitere, clauza din condiţiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanţii din litigiul principal reflectă o dispoziţie de drept naţional care este de natură supletivă, ea intră sub incidenţa excluderii prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Față de excluderea arătată, Tribunalul constată că motivele de apel nu sunt întemeiate,  prima instanța  interpretând și aplicând corect normele de drept comunitar și național.

 În raport de  considerentele de fapt şi de drept de mai sus, şi în temeiul disp.art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de  apelanta reclamantă X.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă X, domiciliul în .................., împotriva ................din 26.01.2021 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ................, în contradictoriu cu intimatele pârâte Y, cu sediul în ......................, Y - ..........., cu sediul în ....................., Y, cu sediul în .......................... şi cu sediul procesual ales la ................., având ca obiect contestaţie la executare.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziția părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 16.06.2021.

Preşedinte,

.......Judecător,

.......

Grefier,

.......

Domenii speta

Spete similare