Contencios administrativ. Anulare acte fiscale.

Pe rol se află pronunţarea cauzei privind pe reclamantul MC şi pe pârâtele Directia Generala Regională a Finantelor Publice Iasi din cadrul ANAF - Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, având ca obiect anulare act administrativ decizii DGRFP Iaşi.

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ şi fiscal de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2019 şi precizată la data de 21.10.2019 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. -/99/2019, reclamantul MC a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iași şi  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iași anularea deciziei nr. 10.0048/05.02.2019 şi a deciziei de impunere nr. 23856/21.12.2010 privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale pentru suma de 16.511 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată şi 24.597 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că situaţia sa se datorează atât impreciziei legislative care a existat de-a lungul timpului cu privire la calificarea actelor juridice civile de înstrăinări imobiliare  ca fiind sau nu operaţiuni din sfera TVA, dar mai ales modului în care organele implicate au tratat-o în activitatea lor, că formula prevăzută de art. 127 alin. 2 C.proc.fisc. de exploatare a bunurilor corporale nu include în sfera sa şi înstrăinarea bunului, că nu se poate spune că un act civil de cumpărare  a unui teren urmat ulterior de un act civil de vânzare a terenului respectiv  sau a unor părţi din el s-ar încadra ca acte de exploatare a respectivului teren, deci ca activităţi economice, respectiv incluse în sfera TVA, că, în perioada în care a făcut actele juridice de vânzare cumpărare de terenuri, înscrierea persoanelor fizice aflate în situaţia sa în scopuri de TVA la organele fiscale ar fi fost imposibilă întrucât aceasta nu se putea face decât după organizarea activităţii într-o formă autorizată, că, abia în cursul anului 2010, organele fiscale au inclus în sfera TVA şi actele civile de vânzare cumpărare de imobile, că actele sale de vânzare cumpărare de terenuri se plasează în timp în intervalul 2005-2008 ce sunt acte esenţialmente civile şi pentru care a plătit la vremea respectivă toate impozitele aferente, că procesul verbal din data de 22.09.2010 este netemeinic şi nelegal deoarece organul de control nu putea să efectueze o inspecţie fiscală fără a încadra o persoană din neimpozabilă în impozabilă, fiind nulă absolut înainte de reîncadrarea persoanelor fizice ca plătitori de TVA, că persoana impozabilă ce nu are cunoştinţă că a depăşit plafonul  nu poate fi trasă la răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii exprese a organului fiscal, că persoanele fizice nu depun declaraţii de impunere în scopuri de TVA pentru veniturile din vânzările proprietăţilor imobiliare şi nu au obligaţii legate de prezentarea unor documente pentru control fiscal, că vânzarea de imobile nu poate fi calificată ca activitate economică independentă şi nu determină o bază impozabilă cu privire la plata TVA.

În drept, reclamantul a invocat prevederile C. civ. Şi C.proc.fisc.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâţii au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivare, pârâţii au arătat că reclamantul a fost supus unei inspecţii fiscale ce a vizat perioada 01.11.2005-31.12.2008, respectiv contractele de vânzare încheiate între anii 2005-2008, că, prin procesul verbal din data de 22.09.2010, s-a constatat faptul că reclamantul şi ME trebuiau să colecteze şi să plătească TVA pentru tranzacţiile efectuate în perioada 2005-2006, iar pentru cele efectuate în perioada 2007-2008 nu trebuiau să colecteze, să plătească TVA, că, ulterior încheierii procesului verbal, s-a procedat la efectuarea inspecţiei fiscale parţiale la reclamant, fiind verificate tranzacţiile efectuate în perioada 2005-2006, că, la data controlului, persoana fizică nu s-a înregistrat ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, deşi activitatea desfăşurată era supusă impozitării din punct de vedere al TVA, că a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. 23853/21.12.2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului TVA în sumă de 16.511 lei aferentă tranzacţiilor imobiliare realizate în perioada 01.09.2006-31.12.2006 pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 24.597 lei pentru perioada 25.10.2006-20.12.2010, că organul fiscal a constatat că, în perioada ianuarie-iulie 2006, soţii  MC şi ME au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri în sumă totală de 444.952 lei, cota de 50% aferentă reclamantului depăşind plafonul legal de 200.000 lei în luna iulie 2006, reclamantul devenind plătitor de TVA începând cu data de 01.09.2006, că, în perioada septembrie – decembrie 2006, soţii M au încheiat un număr de 23 de contracte de vânzare cumpărare pentru care au avut obligaţia de colecta şi plăti TVA.

În dovedire, pârâţii au depus la dosar înscrisuri.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin decizia de impunere nr. 23856/21.12.2010 – filele 140 -144 vol. I - , s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de  16.511 lei reprezentând TVA şi a sumei de 24.957 lei reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 25.10.2006-20.12.2010.

În motivarea deciziei, organele fiscale au reţinut că, din analiza contractelor puse la dispoziţia organului de control ( contracte de vânzare a unor terenuri extravilane), pentru anul 2006, rezultă că persoanele fizice, soţii MC şi ME au depăşit plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003, în luna iulie 2006, realizând tranzacţii imobiliare cu terenuri, în perioada ianuarie -iulie 2006, în sumă totală de 444.952 lei, cota de 50% aferentă reclamantului din prezenta cauză fiind de 222.476 lei.

Reclamantul a formulat împotriva acestei decizii contestaţie administrativă ce a fost soluţionată prin decizia nr. 10048/05.02.2019 în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamant.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul contestă cele două decizii menţionate anterior, invocând faptul că înstrăinarea bunurilor nu este cuprinsă în noţiunea de exploatare a bunurilor, că, în perioada în care a efectuat actele juridice de vânzare cumpărare, ar fi fost imposibilă înscrierea sa în scopuri de TVA, că inspecţia fiscală este lovită de nulitate întrucât nu se putea efectua înainte de reîncadrarea persoanelor fizice  ca plătitori de TVA.

În prealabil, instanţa reţine că inspecţia fiscală ce a fost finalizată cu emiterea deciziei de impunere nr. 23856/21.12.2010 a vizat contractele de vânzare cumpărare de terenuri încheiate de reclamantul din prezenta cauză împreună cu soţia sa în perioada 2005-2008. În urma verificărilor efectuate, organele fiscale au constatat că pentru anul 2006 – filele 33-39 vol. II, reclamantul a depăşit plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003, realizând tranzacţii în valoare de 222.476 lei ( cota de 50% ce revenea reclamantului din valoarea totală a tranzacţiilor).

Conform prevederilor art. 127 alin.1 şi 2 din Legea nr. 571/2003,  este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi. În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Potrivit pct. 3 alin.1 aferent art. 127 C.fisc. din HG nr. 44/2004 ( normele metodologice), în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică,(...).

Potrivit art. 152 alin.1 şi 3 din Legea nr. 571/2003, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, iar persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Potrivit alin. 5 al articolului menţionat , cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (1) este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere, potrivit art. 143 şi 144.

Contrar argumentelor reclamantului, instanţa constată,  din prevederile anterior amintite, că înstrăinările de bunuri imobile sunt considerate, din punct de vedere fiscal, activităţi economice, în condiţiile în care, conform pct. 3 alin.1 din Normele metodologice, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale se referă la orice tip de tranzacţie, deci, inclusiv cu privire la vânzare cumpărare, iar persoana care efectuează astfel de activităţi devine persoană impozabilă, conform art. 127 alin.1 din Legea nr. 571/2003. Prin urmare, în condiţiile în care reclamantul a realizat înstrăinări de bunuri imobile , acesta este persoană impozabilă, conform art. 127 alin.1 din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, faţă de prevederile art. 152 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 571/2003, odată cu depăşirea plafonului de scutire de 2 miliarde le vechi ( 200.000 RON), reclamantul avea obligaţia de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii, situaţie în care sunt absolut irelevante în cauză afirmaţiile reclamantului cu privire la înregistrarea din oficiu, fiind vorba în cauză de nerespectarea obligaţiei prevăzute de C.fisc. de către reclamant.

Totodată, instanţa reţine irelevanţa aprecierilor reclamantului cu privire la prevederile OUG nr. 44/2008 şi lipsa calităţii de comerciant, dezvoltator de afaceri imobiliare sau persoană autorizată întrucât obligaţia impusă de art. 152 alin.3 din  Legea nr. 571/2003 nu are legătură cu aspectele invocate de către reclamant, calitatea sa de persoană impozabilă ce are obligaţia de înregistrare în scopuri de TVA fiind dobândită în temeiul articolului menţionat ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 200.000 lei. În acelaşi timp, nu poate fi reţinută nici afirmaţia reclamantului că această obligaţie ar fi revenit organului fiscal întrucât obligaţia de înregistrare este prevăzută în sarcina sa prin art. 152 alin. 3 din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, nu poate fi susţinută nici afirmaţia reclamantului că procesul verbal din 22.09.2010 ar fi nelegal întrucât, conform art. 92 din OG nr. 92/2003, inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege;

Ori, astfel cum rezultă din procesul verbal menţionat – filele 22-24 vol. II – scopul acestuia era stabilirea împrejurării dacă reclamantul avea obligaţia de colectare, plată a TVA. Mai mult, chiar şi în raportul de inspecţie fiscală întocmit la data de 20.12.2010 – filele 26-30 vol. II – , organele fiscale procedează la verificarea calităţii reclamantului de plătitor de TVA, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, astfel încât nu se poate reţine apărarea reclamantului că o astfel de calitate nu ar fi fost stabilită de către organele fiscale. De asemenea, nici nulitatea inspecţiei fiscale nu poate reţinută în cauză întrucât reclamantul a fost încadrat ca plătitor de TVA prin documentele anterior menţionate.

În fine, din punct de vedere al TVA, nu prezintă relevanţă achitarea impozitului pe venit, fiecare din cele 2 două obligaţii fiscale având un scop diferit şi nu se suprapun sau anulează reciproc.

Faţă de toate considerentele anterior expuse, constatând că reclamantul avea obligaţia de a colecta şi plăti TVA ca urmare a depăşirii plafonului de scutire, instanţa urmează să respingă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul MC, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi,  ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare