Lege 10/2001, contestare decizie

Hotărâre 200 din 28.07.2020


Cod  ECLI:RO:TBDLJ:2020:164.000400

Dosar nr. 663/63/2020

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 400/2020

Şedinţa publică de la 28 Iulie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.C. F.

Grefier L. I. D.

Pe rol, soluţionarea  cauzei civile privind pe reclamanţii L. E. şi D. M.în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect anulare act.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21.07.2020 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru acest termen de judecată, când în aceeaşi compunere a pronunţat următoarea soluţie

T  R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de faţă:

La data de  27 iulie 2020, reclamanţii L. E. şi D. M.a chemat în judecată pârâta COMISIA NAŢIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se admită acţiunea, constatarea nulităţii parţiale a Deciziei de validare parţială nr. 31550/15.01.2020 emisa de parata,  obligarea paratei sa emită o noua Decizie prin care sa valideze Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova pentru terenul în suprafaţa de 273 mp si construcţia aferenta si pentru cota de 3/8 pentru reclamanţi.

In motivare, se arată că prin decizia de validare parţială,  pârâta Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor, a validat parţial dispoziţia Primarului Municipiului Craiova pentru cota dc 5/8 din imobilul compus din teren în suprafaţa de 273mp si construcţia aferentă si a emis decizia de compensare prin 155.134 puncte in favoarea reclamanţilor.

A invalidat dispoziţia de Primar, parţial pentru cota de 3/8 din imobil pe motiv ca reclamanţii nu ar fi făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite de pe urma fiicei domnului Ş. P. ( Elena C.), fosta coproprietara asupra cotei de 3/8 din imobil.

Reclamanţii apreciază ca aceasta măsură de invalidare a cotei de 1/3. este o măsură nelegală datorită următoarelor argumente:

Astfel, prin adresele nr. 12154/CC/19.02.2019, respectiv 34415/05.03.2019 este adevărat ca parata ne-a solicitat sa depună dovada calităţii de persoana îndreptăţită a notificatorilor de pe urma fiicei numitului P. Ş., având in vedere ca în procesul verbal de impunere a averii succesorale figurează ca moştenitori dna. P. S.  cu o cota de 1/4 din avere si fiica sa. nume ilizibil, cu o cota de 3/4.

Au mai solicitat si o copie lizibilă a procesului verbal de impunere a averii succesorale din 1952.

Fata de aceasta solicitare, reclamanţii au înaintat testamentul olograf emis de autorul acestora, P. Ş., din 21 ianuarie 1952 prin care întreaga sa avere este lăsata soţiei sale P. S., fata de care au dovedit calitatea de moştenitori, în timp ce fiicei sale îi lasă moştenire numai suma de 500 lei.

Prin urmare, cum testamentul face dovada deplina a persoanei care a primit întreaga avere a defunctului P. Ş., menţiunile din procesul verbal de impunere nu afectează dreptul de proprietate dobândit prin testament, motiv pentru care singura moştenitoare a averii este P. S., in timp ce fiica a dobândit numai suma de 500 lei, fără niciun alt bun.

In conformitate cu dispoziţiile art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire".

Reclamanţii  au depus si copia lizibila a procesului verbal solicitat, in care se si face menţiunea ca jumătate din bun aparţine defunctului, cealaltă jumătate fiind proprietatea soţiei P. S., fata de care defunctul soţ P. Ş. a testat întreaga sa avere.

Reclamanţii apreciază ca au făcut dovada dreptului de despăgubire si pentru cota de 3/8 din imobil, motiv pentru care decizia de validare parţială este nulă parţial cu privire la nevalidarea cotei de 3/8, aşa încât, se impune să se constate nulitatea parţială a acestei decizii si obligarea CNCI sa emită o dispoziţie de validare si pentru cota de 3/8 din imobil.

Reclamanţii invocă dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea 165/2013.

Pârâta  Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a formulat întâmpinare, prin care  solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei de validare parţială contestată, ca fiind temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor, arată că potrivit actului de vânzare autentificat sub nr. 1798/06.06.1932 domnii Ş. P. şi S. P. au cumpărat imobilul din Craiova..., lung de 21 m şi lat de 17 m.Imobilul era compus din teren si o casă cu două camere, sala si împrejmuire.

Potrivit certificatului de deces, domnul P. Ş. a decedat în data de 28.01.1952.

Potrivit procesului-verbal de impunere a averii succesorale de pe urma defunctului P. Ş., moştenitorii acestuia sunt P. S. (soţie) şi fiica sa, E. C..

Averea sa era compusă dintr-un imobil situat în Craiova, ..., compus din teren în suprafaţă de 357 mp pe care se afla clădit un corp de case. Din acest imobil jumătate era partea defunctului, aşa cum reiese din actul de vânzare autentificat sub nr. 1798/1932.

Din cota de 1/2 din imobilul anterior menţionat, o cotă de 1/4 îi revine doamnei P. S. soţie), în timp ce o cotă de 3/4 îi revine fiicei defunctului, aşa cum reiese din procesul verbal de impunere a averii uccesorale.

Astfel, doamna P. S. deţinea la data decesului o cotă de 5/8 parte din imobil, în timp ce fiica Domnului Ş. P., E. C., deţinea o cotă de 3/8 parte.

Susţinerile reclamanţilor potrivit cărora dovada calităţii de moştenitor s-a făcut în baza testamentului nu pot fi reţinute în nici un caz având în vedere menţiunile din procesul-verbal de impunere a averii succesorale de pe urma defunctului P. Ş., precum şi faptul că testamentul este un act esenţialmente revocabil.

Ulterior, potrivit certificatului de moştenitor nr. 33/19.03.1970 întocmit urmare decesului numitei P. S., survenit în data de 03.12.1969, a rămas ca moştenitoare D. M. (fiică).

În masa succesorală din certificatul de moştenitor nr. 33/1970 întocmit urmare decesului numitei P. S., este prevăzut imobilul compus dintr-un teren loc de casă în suprafaţă de 273 mp situat în Craiova, ... şi dintr-o casă de locuit de cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu două camere, antreu şi bucătărie, imobilul a fost cumpărat de defunctă în timpul căsătoriei în indiviziune cu soţul său P. Ş., decedat în anul 1952, iar partea soţului a moştenit-o în calitate de singură moştenitoare acceptantă.

Precizează că menţiunile din acest ultim certificat de moştenitor sunt eronate, întrucât defuncta deţinea doar cota de 5/8 din imobil, şi nu întregul, aşa cum a arătat mai sus.

Referitor  la calitatea de persoană îndreptăţită, arată că potrivit certificatului de moştenitor nr. 6/24.01.2000 întocmit urmare deceselor numitului D. M. şi numitele D. M., survenite în data de 08.07.1999, respectiv 03.08.1998, au rămas ca moştenitori D. M.şi L. E..

Precizează că de pe urma fiicei domnului Ş. P. (E.C.) nu au fost depuse documente care să reiasă calitatea de persoane îndreptăţite a notificatorilor, deşi au fost solicitate prin adresa 12154/CC/18.02.2019, motiv pentru care s-a procedat la invalidarea parţială a Dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova în ceea ce priveşte cota de 3/8 parte din imobil ce i-a revenit acesteia.

În ceea ce priveşte despăgubirile încasate la momentul preluării, arată că potrivit statului de plată a despăgubirilor pentru proprietari conform Decret nr. 78/1979, doamna D. M. a încasat suma de 25.302,45 lei (pentru construcţie în suprafaţă de 132,20 mp şi teren în suprafaţă de 273 mp - 2,25 lei/mp) în anul 1979.

Prin urmare, au fost deduse despăgubiri în cuantum de 15.814,03 lei (cota de 5/8 din 102,45 lei) încasate în anul 1979.

Faţă de cele mai sus arătate, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia de validare parţială nr. 31550/15.01.2020 pentru o valoare de 155.134 puncte.

La solicitarea contestatorilor a fost administrată proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanţei pârâta a înaintat în copie dosarul administrativ nr. 12154/CC/07.04.2006.

Examinând prezenta contestaţie, prin prisma materialului probator administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul constată că aceasta este fondată şi o va admite cu următoarea motivare:

Prin decizia de validare parţială nr. 31550/15.01.2020, emisă de CNCI, a fost validată parţial Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova pentru cota de 5/8 părţi din imobilul compus din teren în suprafaţă de 273 mp şi construcţie, situat în Craiova, str. Băieţilor nr. 5 judeţul Dolj şi s-a emis decizia de compensare prin 155134 puncte în favoarea contestatorilor L. E. şi D. M.. A fost invalidată parţial dispoziţia anterior amintită în ceea ce priveşte cota de 3/8 părţi din imobilul mai sus menţionat. În motivarea acestei decizii s-a reţinut că notificatorii nu au făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite de pe urma fiicei lui P. Ş. (E. C.), fostă coproprietară asupra cotei de 3/8 din imobil.

În temeiul art. 35 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 165/2013, în cazul în care se contestă decizia emisă de CNCI, instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii.

Tribunalul va analiza decizia de validare parţială criticată, prin prisma motivelor invocate în sprijinul contestaţiei formulate. Prin urmare, Tribunalul urmează a stabili dacă  în cauza dedusă judecăţii a fost probată calitatea de proprietar a autoarei contestatorilor asupra întregului imobil notificat, situat în Craiova, …, la data preluării imobilului, sau doar pentru cota de 5/8 din acest imobil, aşa cum a reţinut pârâta prin decizia contestată.

Potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03.06.1932 şi autentificat sub nr. 1798, soţii Ş. P. şi S. P. au dobândit împreună, în părţi egale imobilul … în suprafaţă de 357 mp (lung de 21 m şi lat de 17 m). Prin testamentul olograf din 21.01.1952, autorul P. Ş. a lăsat întreaga sa avere, ce se compune din imobilul situat în Craiova…, soţiei sale S. P., în timp ce fiicei sale E. îi lăsa un legat cu titlu particular, constând în suma de 500 lei. Potrivit certificatului de deces, P. Ş. a decedat la data de 21.01.1952. Nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma autorului P. Ş..  Potrivit procesului verbal de impunere a averii succesorale a autorului P. Ş., încheiat în 1952, de pe urma acestuia au rămas ca moştenitori legali P. S. soţie şi E. C. fiică.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 33/1970 emis la data de 19.03.1970 de Notariatul de Stat Judeţean Dolj, P. S. a decedat la data de 03.12.1969, lăsând ca moştenitor legal pe D. M., masa succesorală fiind compusă din imobilul situat în … compus din teren în suprafaţă de 273 mp şi casă de locuit, imobil dobândit prin cumpărare împreună cu defunctul soţ, P. Ş., partea acestuia moştenind-o în calitate de unică moştenitoare acceptantă. De asemenea, prin testamentul autentificat sub nr. 3399/06.06.1968, autoarea P. S. a testat în favoarea fiicei sale D. M., imobilul clădit din Craiova… compus din teren loc de casă în suprafaţă de 357 mp şi casaă de locuit, imobil pe care l-a dobândit prin cumpărare conform atului autentificat de Tribunalul Dolj sub nr. 1798/06.06.1932 împreună cu defunctul soţ, P. Ş., ea fiind singura moştenitoare a acestuia.

Potrivit procesului verbal de preluare a imobilului din data de 20.08.1979, în baza Decretului nr. 78/1979, tabelului nominal poziţia 176, adresei nr. 12700/23.05.1979, inventar şi fişa imobilului poziţia nr. 176d, se reţine că imobilul situat în Craiova, … compus din teren loc de casă în suprafaţă de 273 mp şi casă de locuit în suprafaţă de 132,2 mp,  a fost expropriat de la numita D. M., în baza Decretului nr. 78/1979.

Prin actele de stare civilă depuse şi prin certificatul de moştenitor nr.6/24.01.2000, de pe urma autoarei D. M. au rămas ca moştenitori legali contestatorii D. M. şi L. E..

Coroborând cele expuse mai sus, şi făcând aplicarea disp. pct. 23.1 lit d din Normele Metodologice de aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001, care prevăd că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau de către autorul acesteia la data preluării abuzive a imobilului, Tribunalul constată că în speţă contestatorii au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei lor, D. M., asupra întregului imobil notificat.

Ţinând seama de actul de vânzare-cumpărare din 1932, testamentul autorului P. Ş., certificatul de moştenitor după autoarea P. S., şi că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a realizat de la autoarea D. M., conform Decretului de expropriere nr. 78/1979, Tribunalul constată că aceasta din urmă avea calitatea de proprietar al întregului imobil din Craiova, …la momentul trecerii acestuia în proprietatea Statului Român, procesul verbal de impunere din anul 1952 reţinut de pârâtă, fiind singular în dovedirea existenţei unei stari de indiviziune cu privire la imobilul notificat.

De asemenea, Tribunalul mai reţine şi faptul că prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 se instituie o prezumţie de proprietate ce vizează existenţa şi întinderea dreptului de proprietate în favoarea celor care sunt menţionaţi în actul normativ sau de autoritate  prin care s-a dispus măsura preluării, prezumţie ce în speţă este în favoarea contestatorilor.

Faţa de cele expuse mai sus, în temeiul art. 3 alin. 1 şi 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul constată că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil din Craiova, … judeţul Dolj.

În consecinţă, Tribunalul va admite contestaţia, va anula decizia de validare parţială contestată şi, în temeiul art. 17 alin.1 lit.a şi art. 21 alin. 1, 5 şi 6 Legea nr. 165/2013, va dispune emiterea unei decizii de validare a Dispoziţiei Primarului Mun. Craiova nr. 10165/07.06.2005 privind imobilul situat în Craiova…

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite contestaţia formulată de reclamanţi L. E.,  domiciliata in Craiova, ... judeţul Dolj, CNP ... şi DUMITRIU MARIAN, domiciliat in Craiova..., judeţul Dolj,  CNP ...,  cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat ..., cu sediul în mun. Craiova, ..., judeţul Dolj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în Bucureşti, ...., având ca obiect anulare act.

Anulează decizia de validare parţială nr. 31550/15.01.2020.

Dispune emiterea unei decizii de validare a Dispoziţiei Primăriei Mun. Craiova nr. 10165/07.06.2005 privind imobilul situat în Craiova, ....

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată azi, 28.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

Red.jud.G.C.F./14.08.2020

Tehnored.F.M./5 ex.