Nulitatea titlului de proprietate emis în temeiul Legii 18/1991 privind fondul funciar

Cod ECLI:RO:TBDLJ:2018:165.000689

Dosar nr. 772/304/2015 -pretenţii-

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 689/2018

Şedinţa publică din data de 03 Aprilie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE: D. O.

Judecător: V.P.

Grefier: L. E. C.

Pe rol se află pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 16 martie 2018 şi consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de către reclamantul apelant E. G., împotriva sentinţei civile nr. 603 din data de 05.07.2016, pronunţată de către Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 772/304/2015, în contradictoriu cu intimatele pârâte N. A.şi C. M., având ca obiect pretenţii (acţiune în răspundere civilă delictuală).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 16 martie 2018, când instanţa, pentru ca părţile, prin apărător, să formuleze şi să depună, la dosar, concluzii scrise, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată cu cei doi membri judecători, în temeiul art. 394 alin. 2 N.C.P.C. şi art. 396 alin. 1 N.C.P.C., a amânat, în mod succesiv, pronunţarea pentru data de 23.03.2018, data de 30.03.2018, 02.04.2018 şi, respectiv data de astăzi, 03.04.2018, când a decis următoarele:

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 603/2016, pronunţată de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 772/304/2015, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul E. G., în contradictoriu cu pârâtele N.  A. şi C. M..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 1124/02.10.2013, pronunţată de Judecatoria Segarcea şi rămasă definitivă la data de 23.06.2014, prin decizia nr. 431 a Tribunalului Dolj, instanţa a constatat nulitatea parţială a T.P. nr.  3008-2218/31.08.2002  şi a  T.P. nr. 2626-4909/16.03.1998, emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dolj, cu privire la menţionarea la rubrica "Cetăţeanul" a pârâtelor C. M. şi N. A. , astfel că a dispus radierea acestora de la rubrica menţionată.

Prin aceiaşi sentinţă, au fost  obligate pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Segarcea şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj la întocmirea documentaţiei necesare în vederea eliberării titlurilor de proprietate pentru reclamantul E. G., pentru suprafeţele menţionate şi identificate în T.P. nr. 3008-2218/31.08.2002 şi nr. 2626-44909/16.03.1998, ambele emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dolj.

Observând sentinţa amintită, s-a constatat că motivul excluderii din cele două titluri de proprietate, constă în împrejurarea ca cele două pârâte au renunţat prin declaraţii exprese la moştenirea autoarei defuncte E. P., astfel că unicul moştenitor a rămas defunctul E. O. , tatăl reclamantului, conform  certificatul de moştenitor nr. 688/1974.

În acest context, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Recursul în Interesul Legii, dat în aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, prin Decizia nr. XI din 05.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a stabilit că beneficiază de posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiuni numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, iar nu şi cei care au renunţat expres la succesiune.

Prin cererea formulată în cauza de faţă, reclamantul a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului menţionat în cele două titluri de proprietate, pe ultimi trei ani, întemeindu-şi cererea pe răspunderea civilă delictuală.

Din precizările formulate de cele două pârâte şi confirmate de reclamant prin precizarea de la termenul din 19.01.2016 (fila 89), a reieşit că aceştia, prin bună înţelegere, au stabilit modul de folosinţă al acestor terenuri.

Astfel, terenul arabil identificat în T.P. nr.  2626-44909/16.03.1998 se va împărţi astfel: suprafaţa de 1, 25 ha va reveni pârâtei C. M., suprafaţa de 1, 25 ha va reveni pârâtei N.A. , iar suprafaţa de 1, 94 ha va reveni reclamantului E. G.. Total 4, 44 ha.

În ceea ce priveşte terenul arabil menţionat în T.P. nr. 3008-2218/31.08.2002 se va împărţi astfel: suprafaţa de 1 ha va reveni pârâtei C. M., suprafaţa de 0, 99 ha va reveni pârâtei N., iar suprafaţa de 1 ha va reveni reclamantului E. G.. Total 2, 99 ha.

Conform art. 948, posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat.

Conform art. 938, este de bună-credinţă posesorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că cele două pârâte au fost posesoare de bună credinţă în condiţiile în care acestea nu au avut nici un element care să le trezească îndoiala în privinţa calităţii lor de proprietare asupra terenului, reconstituirea dreptului de proprietate realizându-se după mama acestora, proprietara terenului.

Mai mult, pârâtele nici nu aveau cum să se îndoiască asupra valabilităţii titlurilor lor de proprietate, acestea fiind emise de autorităţile competente ale statului, în urma parcurgerii procedurii de reconstituire, prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Împrejurarea că, prin Decizia nr. XI din 05.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a lămurit o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată, nu are cum să le altereze buna credinţă a pârâtelor, din cel puţin două considerente, unul de ordin temporal, titlurile fiind emise cu mult timp înainte de anul pronunţării deciziei ICCJ, şi anume în anul 1998 şi, respectiv 2002, iar altul de ordin factual, neputându-se pretinde de la două persoane de vârstă înaintată, din mediul rural, ce nu au cunoştinţe juridice şi cu o educaţie precară, să cunoască aspecte ce ţin de interpretarea legislativă, interpretare ce a suscitat discuţii chiar şi în rândul profesioniştilor dreptului.

Cum posesia de bună credinţă se prezumă, instanţa a constatat că reclamantul nu a făcut nici o probă prin care să răstoarne această prezumţie, apreciindu-se că pârâtele au avut convingerea fermă, lipsită de îndoială, că au un titlu ce le dă dreptul la perceperea fructelor până la data în care sentinţa Judecătoriei Segarcea a rămas definitivă şi anume, la data de 23.06.2014.

Din înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că reclamantul a fost pus în posesie de autorităţile locale, în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate la data de 15.04.2015 (fila 18).

În consecinţă, chestiunea rămasă în discuţie, priveşte lipsa de folosinţă pentru perioada rămasă şi anume, între 23.06.2014 şi 15.04.2015.

Din interogatoriul administrat reclamantului (fila 74), acesta a recunoscut că, începând cu anul 2014, pârâta N. A. a lăsat terenul ce i se cuvenea acesteia, în urma împărţirii de comun acord, în folosinţa reclamantului, recunoaştere ce se coroborează cu adresa nr. 779/24.08.2015 a SC Cervina SA, prin care s-a arătat că dreptul de arendă cuvenit pârâtei N. A. nu a mai fost atribuit acesteia, datorită notificării arendaşului de către reclamant.

În privinţa pârâtei C. M., aceasta avea în posesie terenul arabil în suprafaţă de 1, 25 din TP nr. 2626 şi 1 ha din TP nr. 3008.

Din adresa emisă de SC Vatra Segarcea (fila 57), reiese că drepturile cuvenite acesteia, pentru suprafaţa de 0, 60 ha, aferente anului 2014, au fost ridicate de reclamant.

De asemenea, din adresa nr. 50/10.06.2016, reiese că SC Vatra Segarcea a atribuit dreptul de arendă reclamantului, pentru tot terenul arabil de 4, 44 ha (vezi modul de împărţire) din TP nr. 2626.

În privinţa restului de 1 ha din TP nr. 3008, din adresa nr. 7/2016 emisă de SC Ginolex SRL (fila 150), a reieşit că terenul în suprafaţă de 0, 99 ha a fost pus la dispoziţia reclamantului începând cu anul 2014.

Faţă de aceste probe, instanţa a apreciat că reclamantul a beneficiat de recolta aferentă anului 2014, obţinută de pe terenurile agricole ce i-au fost restituite.

Într-adevăr, în mod corect, şi-a întemeiat acţiunea reclamantul pe răspunderea civilă delictuală, numai că una din condiţiile esenţiale pentru atragerea răspunderii celor două pârâte în scopul reparării prejudiciului nu este îndeplinită şi anume lipsa caracterului ilicit a posesiei şi folosinţei exercitate de reclamante, trăsătură determinată de buna credinţă a acestora în exploatarea fondului, pentru perioada cursă până la data de 23.06.2014, pe de o parte şi, pe de altă parte, pentru lipsa acestei folosinţe pentru perioad cursă între 23.06.2014 şi 15.04.2015.

Faţă de aceste argumente, instanţa a respins acţiunea formulată de  reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul apelant E. G., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 603 pronunţată în data de 05.07.2016, Judecătoria Segarcea, fără să ţină cont de prevederile legale în materie, de probatoriul solicitat ori de cele menţionate în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în mod netemeinic şi nelegal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de apelant, motivat de faptul că intimatele-pârâte au fost posesori de bună-credinţă.

Intimatele-pârâte au avut cunoştinţă toata perioada cât au folosit terenurile pe care le deţin, în mod ilegal, deoarece, în mod dolosiv, au încercat să îl deposedeze de terenurile pe care le-a obţinut prin hotărâre judecătorească. Acestea, în mod fraudulos, au ascuns certificatul de moştenitor şi certificatele prin care acestea au renunţat la moştenire şi, implicit, la aceste terenuri.

In data de 24.04.2013, apelantul a formulat o cerere de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei Segarcea, împotriva aceloraşi părţi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, apelantului să îi fie atribuite suprafeţele de teren pe care acestea le-au posedat ilegal şi cu rea-credinţă.

Deşi intimatele-pârâte cunoşteau faptul că deţin imobilele, în mod ilicit, buna-credinţă se socoteşte încetată din ziua cererii în justiţie, în situaţia apelantului-24.04.2013, prin care a învederat caracterul ilicit al posesiei celor două asupra imobilelor.

In cazul său, acţiunea a fost făcută împotriva posesorului aparent şi chiar dacă acesta ar continua să creadă că proprietarul de drept a pornit acţiunea împotriva sa fără drept, prezumţia bunei-credinţe încetează de drept, astfel că instanţa de fond nu a ţinut cont de aceste prevederi legale şi nu a înţeles să le dea aplicabilitate în speţă.

Deşi, intimatele-pârâte cunoşteau, cu mai bine de 10 ani în urmă, faptul că deţin, în mod ilegal, terenurile, motiv pentru care au şi ascuns certificatul de moştenitor din care reieşea clar că acestea au calitatea de renunţători la moştenire, fără a mai avea vreun drept să posede bunuri moştenite de pe urma defunctului E. O. , acestea au continuat să le folosească şi să profite financiar de pe urma acestora.

Intimatele-parate au refuzat sa pună m executare această hotărâre prin care a încetat, de drept, dreptul la proprietate ori la posesie a imobilelor, însă buna-credinţă a încetat din momentul în care au fost acţionate în judecată şi au refuzat să îi predea imobilele apelantului-reclamant.

In baza art. 487 vechiul C.civil şi art. 948 alin. 4 Noul C.civil, posesorul încetează a mai fi de bună-credinţă din momentul cunoaşterii viciilor titlului aflat la baza posesiei ori din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute, în speţă-24.04.2013. Buna-credinţă trebuie să existe în momentul dobândirii posesiei şi în momentul fiecărei perceperi a fructelor şi se socoteşte încetată din ziua cererii în justiţie, făcută împotriva posesorului, chiar dacă acesta ar continua să creadă că proprietarul a pornit acţiunea împotriva sa fără drept.

S-a mai arătat că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut data rămânerii definitive a sentinţei menţionate-23.06.2014, dată până la care intimatele-pârâte aveau dreptul de a obţine, în mod licit, fructele imobilelor.

Instanţa de fond a prezumat buna-credinţă a intimatelor-pârâte şi a considerat că apelantul trebuia să răstoarne această prezumţie deşi, chiar prevederile legale, în speţă art. 487 C. civ., le răstoarnă. Intimatele-pârâte au o vârstă înaintată, provin din mediul rural, nu au cunoştinţe juridice şi au o educaţie precară, însă acestea au avut acces la un avocat atât pe perioada litigiului, cât şi anterior. Mai mult, instanţa de fond le oferă, în mod ilicit, prezumţia necunoaşterii legii.

Intimatele-pârâte, aşa cum apelantul a dovedit în dosarul nr. 917/304/2013, în mod fraudulos, au deţinut imobilele şi au încercat să îl îndepărteze pe acesta de la moştenire, astfel că prezumţia bunei-credinţe nu poate opera în cauză. Acestea au ocupat imobilele identificate în T.D.P. nr. 2626- 109/16.03.1998, iar, prin fraudarea sa de la succesiune, au folosit imobilele menţionate, în suprafaţă totală de 6 ha şi 4000 mp, pe o perioadă de peste 15 ani.

Apelantul reclamant a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtelor, proba testimonială cu un martor şi formularea unei adrese către asociaţiile Vatra, Cervina şi Ginolex SRL, prin care instanţa de control judiciar să solicite ca toate aceste persoane juridice să probeze cele învederate prin adeverinţele emise.

Apelantul reclamant E. G. a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că, în temeiul art. 158 alin. 1 N.C.proc.civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură de la domiciliul procesual ale al apelantului este av. B. M. O.

A precizat că va achita taxa juiciară de timbru până la primul termen de judecată, astfel cum i-a fost pus în vedere prin adresa emisă la data de 18.10.2016.

A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., cu privire la judecata în lipsă.

Apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru, conform chitanţei depuse la fila 46 din dosar.

Intimatele pârâte C. M. şi N. A.au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

În motivare, a arătat că, deşi prin acţiune s-a invocat, ca temei juridic, răspunderea civil delictuală şi acordarea pretenţiilor în cuantum de 20.000 lei, prejudiciu provizoriu, ca urmare a lipsei de folosinţă asupra terenurilor care au aparţinut pârâtelor, criticile se referă în principal la temeiul posesorului de bună-credinţă, ca efect al constatării nulităţii actelor juridice, în speţă titlurile de proprietate, efectele mergând până la repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor.

În primul rând, intimatele nu au cunoscut că au renunţat la terenurile cuvenite după tatăl lor, terenul nefiind în circuitul civil la acea dată, iar, în 1974, când s-a dezbătut succesiunea după mama lor, au renunţat, neştiind că vor renunţa şi la aceste terenuri care li se cuveneau. Terenul a aparţinut tatălui lor, la care şi acestea aveau vocaţie succesorală şi la care nu au renunţat, succesiunea acestuia nefiind dezbătută. Intimatele s-au apărat în acest sens chiar în dosarul în care s-a soluţionat eliminarea acestora de pe titlul de proprietate nr. 2626-4909/16.03.1998 şi 3008-2218/31.08.2002, prin cererea reconvenţională depusă tardiv, dar situaţia trebuia lămurită.

În luna iunie a anului 2014, nu au mai ridicat producţia anului agricol 2013-2014 şi, mai mult, reclamantul a formulat notificări către societăţile arendatoare acestor terenuri.

Au susţinut că fratele lor, E. O. , tatăl reclamantului, după intrarea în vigoare a legilor fondului funciar, a împărţit cu intimatele terenul, în mod egal, niciodată nu a avut pretenţii, chiar a considerat că acesta are terenul moştenit după tatăl lor, mort în război, şi nu care a fost preluat de mama lor, E. P..

Apelantul a invocat că există contradicţii între adresele emise de societăţi, că mai mult, au precizat cine a defrişat viile, pentru că, în aceeaşi situaţie, s-a aflat şi reclamantul, şi acestuia i s-a defrişat via cuvenită, deoarece era în paragină, iar diferenţa de teren care era în posesia sa era arendată către Cervina SA Segarcea, primind aceeaşi cantitate prevăzută în contractul de arendă, ulterior acesta vânzând aceste suprafeţe de teren.

Intimatele au invocat că sunt posesori de bună-credinţă, potrivit vechiului Cod civil şi noului Cod civil, art. 948 alin. 2 "posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor."

De altfel, şi în condiţiile în care intimatele ar fi lucrat aceste terenuri, cheltuielile pentru înfiinţarea culturilor, cât şi cheltuielile de recoltare, impozitul aferent, ar fi condus la aceeaşi producţie oferită de aceste asociaţii.

Apelantul reclamant a depus, la dosar, răspuns la întâmpinare, reiterând aspectele legate de reaua-credinţă a intimatelor pârâte (filele 35-40 din dosar).

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 24.02.2017, instanţa a încuviinţat apelantului reclamant proba cu interogatoriul intimatelor pârâte şi proba cu înscrisuri, fiind emise, în acest sens, trei adrese către cele trei societăţii arendaşe şi a respins proba cu interogatoriul apelantului reclamant solicitată de către intimatele pârâte ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Răspunsurile la adresele emise de către instanţă, însoţite de înscrisuri, au fost depuse, la dosar, la data de 30.03.2017, şi respectiv, 05.04.2017 (filele 56-82), dar şi data de 05.05.2017 şi, respectiv, 16.05.2017 (filele 90-97).

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 19.05.2017, instanţa a încuviinţat apelantului reclamant proba cu expertiza în specialitatea agricultură, cu obiectivele stabilite prin intermediul acestei încheieri (fila 105), raportul de expertiză fiind înaintat, la dosar, la data de 26.06.2017 (filele 118-127), cu privire la acesta apelantul reclamant formulând obiecţiuni, la data de 27.09.2017 (filele 132-134).

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 06.10.2017, instanţa a respins obiecţiunile formulate de către apelantul reclamant la raportul de expertiză, dar a încuviinţat efectuarea unui supliment al acestuia la solicitarea apelantului reclamant, raportul de expertiză suplimentar fiind înaintat, la dosar, la data de 16.11.2017 (filele 144-159).

La data de 01.02.2018, apelantul reclamant a formulat obiecţiuni la suplimentul raportului de expertiză (fila 170 din dosar), obiecţiuni încuviinţate de către instanţă, potrivit încheierii de şedinţă din data de 02.02.2018, răspunsul la obiecţiuni fiind înaintat, la dosar, la data de 05.03.2018 (filele 4-5 din cadrul volumului II al dosarului).

Apelantul reclamant a depus, la dosar, concluzii scrise (filele 10-12 din cadrul volumului II al dosarului).

Analizând sentinţa civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar şi în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 603/2016, pronunţată de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 772/304/2015, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul E. G., în contradictoriu cu pârâtele N.  A. şi C. M..

În speţă sunt incidente disp. art. 1357 NCC care prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare.

Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice, care constă într-un raport juridic obligaţional, conform căruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este ţinută răspunzătoare prin dispoziţiile legale.

Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligaţie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită declansează o răspundere civilă delictuală, al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

Din analiza dispoziţiilor art. 1349 şi ale art. 1357 şi următoarele NCC, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

 În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este calificat ca o condiţie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezintă rezultatele dăunatoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.  Prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile delictuale, condiţie necesară şi esenţială a acesteia, deoarece atât timp cât o persoană nu a fost prejudiciată, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparaţie, pentru că nu poate face dovada unui interes.

Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu al cărui conţinut poate fi evaluat în bani. In ceea ce priveste condiţiile reparării prejudiciului, s-a reţinut ca prejudiciul dă dreptul păgubitului de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, daca sunt îndeplinite, cumulativ, doua condiţii, respectiv prejudiciul să fie cert şi prejudiciul să nu fi fost reparat încă.

Referitor la caracterul cert al prejudiciului, s-a reţinut că prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale. Este considerat cert, prejudiciul actual, precum şi prejudiciul viitor, adică acel prejudiciu care apare după soluţionarea acţiunii în despagubire, în măsura în care sunt sigure, atât apariţia acestui prejudiciu, cât şi posibilitatea de a fi determinat.

O altă condiţie se referă la împrejurarea ca prejudiciul sa nu fi fost reparat încă. Repararea prejudiciului se poate realiza prin convenţia părţilor sau prin intentarea unei acţiuni în justitie pentru plata despăgubirilor.

În cadrul unei astfel de acţiuni, repararea prejudiciului se face în funcţie de următoarele principii, respectiv principiul repararii integrale a prejudiciului şi principiul reparării în natura a prejudiciului. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale. La repararea integrală a unui prejudiciu, urmează a fi avute în vedere urmatoarele aspecte, respectiv este supusă repararii atât paguba efectivă - damnum emergens -, cât şi beneficiul nerealizat - lucrum cessans; se repară atât prejudiciul previzibil, cât şi prejudiciul imprevizibil; în stabilirea întinderii despăgubirilor nu are relevanţă starea materială a victimei sau a autorului faptei ilicite; prejudiciul trebuie sa fie reparat în întregime, indiferent de forma sau gradul de vinovăţie.

În cauză, prima conditie a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, este îndeplinită, reclamantul apelant făcând dovada existenţei acesteia.

Astfel, conform art. 948 alin. 1 N.c.civil, posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat, iar, alin. 2 al acestui articol prevede că posesorul trebuie să fie de bună credinţă la data perceperii fructelor.

Alin. 4 al art. 948 N.cod civil prevede că, în celelalte cazuri, posesorul este de bună credinţă atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaşte şi nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Buna-credinţă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.

Conform art. 938 N.cod civil, este de bună-credinţă posesorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul apelant a solicitat obligarea pârâtelor intimate la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului proprietatea sa, conform titlului de proprietate nr. 2626-44909/16.03.1998, pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii (2012-2014), întemeindu-şi cererea pe răspunderea civilă delictuală.

Tribunalul reţine că, prin sentinţa nr. 1124/02.10.2013, pronunţată de Judecatoria Segarcea, în dosarul nr. 917/304/2013, rămasă definitivă la data de 23.06.2014, prin decizia nr. 431 a Tribunalului Dolj, pronunţată în acelaşi dosar, instanţa a constatat nulitatea parţială a T.P. nr.  3008-2218/31.08.2002  şi a  T.P. nr. 2626-4909/16.03.1998, emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dolj, cu privire la menţionarea la rubrica "Cetăţeanul" a pârâtelor C. M. şi Nina Aurora, astfel că a dispus radierea acestora de la rubrica menţionată (filele 11-15 din cadrul dosarului de fond).

Prin aceiaşi sentinţă, au fost obligate pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Segarcea şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj la întocmirea documentaţiei necesare în vederea eliberării titlurilor de proprietate pentru reclamantul E. G., pentru suprafeţele menţionate şi identificate în T.P. nr. 3008-2218/31.08.2002 şi nr. 2626-44909/16.03.1998, ambele emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dolj.

Instanţa de fond a apreciat că cele două pârâte au fost posesoare de bună credinţă în condiţiile în care acestea nu au avut nici un element care să le trezească îndoiala în privinţa calităţii lor de proprietare asupra terenului, reconstituirea dreptului de proprietate realizându-se după mama acestora, proprietara terenului.

Tribunalul reţine că momentul în care posesorul de bună-credinţă cunoaşte cauzele de ineficacitate ale titlului translativ de proprietate coincide cu momentul încetării bunei-credinţe a posesorului.

Astfel, introducerea unei cereri în constatarea nulităţii unui titlu de proprietate împotriva posesorului terenului înscris în acest titlu de proprietate va face să înceteze buna credinţă a acestuia din urmă şi din acest moment nu se mai poate invoca dobândirea fructelor. Fiind o împrejurare de fapt, momentul încetării bunei-credinţe a posesorului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

În acest context, în mod eronat, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut nici o probă prin care să răstoarne prezumţia de bună credinţă a pârâtelor, apreciindu-se că pârâtele au avut convingerea fermă, lipsită de îndoială, că au un titlu ce le dă dreptul la perceperea fructelor până la data în care sentinţa Judecătoriei Segarcea a rămas definitivă şi anume, la data de 23.06.2014, încetarea bunei credinţe a pârâtelor având loc la data promovării cererii în nulitatea titlului de proprietate în litigiu de către reclamantul apelant, respectiv, la data de 24.04.2013 şi nu la data rămânerii definitive a dosarului nr. 917/304/2013 al Judecătoriei Segarcea, neavând nicio relevanţă data la care reclamantul a fost pus în posesie de autorităţile locale, în vederea eliberării unui nou titlu de proprietate, respectiv data de 15.04.2015.

Prin urmare, după data introducerii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 917/304/2013 al Judecătoriei Segarcea (24.04.2013), pârâtele intimate au devenit de rea credinţă cu privire la perceperea fructelor cu privire la suprafaţa de teren în litigiu (pentru anii agricoli 2013 şi 2014), întrucât, potrivit disp. art. 948 alin. 4 N.cid civil, posesorul este de bună credinţă atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaşte şi nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască, ori, la data promovării acţiunii anterior menţionate, intimatele pârâte au cunoscut cauzele de ineficacitate ale titlului de proprietate în litigiu.

Astfel, potrivit disp. art. 948 alin. 4 teza finală Noul cod civil, buna-credinţă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.

În acest context, nu mai are relevanţă nici că, din precizările formulate de cele două pârâte şi confirmate de reclamant prin precizarea de la termenul din 19.01.2016 (fila 89 din cadrul dosarului de fond), a reieşit că aceştia, prin bună înţelegere, au stabilit modul de folosinţă al acestor terenuri.

De asemenea, anterior promovării acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 917/304/2013 al Judecătoriei Segarcea, nu se pune problema relei credinţe a pârâtelor intimate în raport de perceperea fructelor cu privire la suprafeţele de teren în litigiu, având în vedere aceleaşi dispoziţii legale ale art. 948 alin. 4 Noul cod civil, acestea nefiind în măsură să cunoască vreo cauză de ineficacitate a titlului de proprietate în litigiu, aspect argumentat, în mod corect, şi de către prima instanţă (acest aspect vizând anul agricol 2012).

Prin urmare, fapta ilicită a pârâtelor intimate este reprezentată de faptul perceperii fructelor datorate reclamantului apelant aferente  suprafeţelor de teren în litigiu, pentru anii agricoli 2013 şi 2014.

În privinţa vinovăţiei, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, tribunalul reţine că aceasta reprezintă atitudinea psihică a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectivă şi faţă de urmările pe care aceasta le produce.

Din materialul probator administrat în cauză, tribunalul reţine că pârâtele intimate au săvârşit faptele ilicite din culpă, împrejurare dovedită ca fiind reală, astfel că şi elementul vinovăţiei este îndeplinit în cauză.

Astfel, din culpa lor, pârâtele intimate au determinat un prejudiciu reclamantului apelant, ca urmare a perceperii fructelor datorate acestuia din urmă, aferente suprafeţelor de teren în litigiu, pentru anii agricoli 2013 şi 2014, prejudiciu care este reprezentat de contravaloarea arendei încasate.

Astfel, prejudiciul constă în rezultatul sau efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, iar, pentru ca acesta să fie susceptibil de reparare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Prejudiciul este nu numai condiţia răspunderii, dar şi măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.

Aşadar, prejudiciul material poate avea două componente: pierderea efectiv suferită ca urmare a săvârşirii faptei ilicite (damnum emergens) şi beneficiul sau câştigul ce putea fi realizat (lucrum cessans).

Cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, tribunalul reţine că, pentru repararea daunei, se impune reparaţia completă a prejudiciului cert, iar contravaloarea prejudiciului cert produs reclamantului apelant este expusă în cadrul concluziilor raportului de expertiză în specialitatea agricultură, întocmit în cauză de către dl. expert Mocanu Romulus (filele 118-122 din cadrul volumului I al dosarului de apel).

Concluziile raportului de expertiză în specialitatea agricultură, întocmit în cauză de către dl. expert Mocanu Romulus (filele 118-122 din cadrul volumului I al dosarului de apel) au avut în vedere contravaloarea arendei încasate de către pârâtele intimate, în perioada 15.06.2012-15.06.2015, în raport de înscrisurile înaintate de către trei societăţi arendaşe ale terenurilor în litigiu (SC Cervina Segarcea-pârâta intimată N. A. , pentru două suprafeţe de teren-filele 56-57 şi 90-93 şi SC Vatra Segarcea şi SC Ginolex SRL-pârâta intimată C. M., pentru trei suprafeţe de teren-filele 59-82 şi 95-97 din cadrul volumului I al dosarului de apel), dar şi în raport de propriile declaraţii date de către intimatele pârâte cu privire la suprafeţele de teren ocupate de fiecare în parte şi acordul comun al părţilor cu privire la stabilirea contravalorii prejudiciului (filele 120-121 din cadrul volumului I al dosarului de fond).

Astfel, potrivit concluziilor raportului raportului de expertiză în specialitatea agruicultură, întocmit în cauză de către dl. expert Mocanu Romulus (filele 118-122 din cadrul volumului I al dosarului de apel), pentru anii agricoli 2013 şi 2014, reclamantul apelant a încercat un prejudiciu cert reprezentând o contravaloare a arendei medii încasate de către cele două intimate pârâte, respectiv pârâta C. M. datorează reclamantului suma de 720 lei cu titlu de despăgubiri civile aferente anilor agricoli 2013 şi 2014 (contravaloare cantitate de 600 kg grîu) pentru suprafaţa de teren de 0, 99 ha; suma de 599, 82 lei (contravaloare grâu şi orz) pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha, aferentă anului agricol 2013 şi suma de 258, 62 lei (contravaloare porumb) pentru suprafaţa de teren de 0, 10 ha, aferentă anilor agricoli 2013 şi 2014, în total 1578, 44 lei, iar pârâta N. A.datorează  reclamantului suma de 699, 40 lei cu titlu de despăgubiri civile aferentă anului agricol 2013, pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha şi suma de 739, 12 lei pentru suprafaţa de teren de 1 ha, în total 1438, 52 lei.

Având în vedere şi disp. art. 1385 alin. 1 şi 3 Noul cod civil, dar  şi ale art. 2 din OG nr. 13/2001, pârâtele intimate datorează apelantului reclamant şi dobânzi la aceste sume, urmând ca, pentru aceste perioade, acestea să fie obligate şi la plata dobânzii legale calculate la suma totală, începând cu data introducerii acţiunii (11.06.2015, data poştei) şi până la data plăţii efective.

Cu privire la acest raport de expertiză, tribunalul constată că pârâtele intimate nu au formulat obiecţiuni, doar apelantul reclamant formulând astfel de obiecţiuni, solicitând ca expertul să calculeze contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor în litigiu, în raport de statistica de producţie din zonă, dar şi dacă acestea ar fi fost lucrate în mod individual de către pârâtele intimate, dar şi stabilirea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de teren vie, prin raportare la recolta pe care aceasta ar fi produs-o dacă nu ar fi fost defrişată şi stabilirea valorii de piaţă pe care o avea viţă de vie înainte de a fi defrişată de către pârâtele intimate din cauză, raportul de expertiză suplimentar fiind depus, la dosar, de către expertul Mocanu Romulus, la data de 16.11.2017 (filele 144-150 din cadrul volumului I al dosarului de apel).

Cu privire la acest supliment la raportul de expertiză, tribunalul constată, pe de o parte, că prejudiciul, astfel cum a fost calculat de către expert la solicitarea apelantului reclamant, nu este unul cert, în contextul în care sumele expuse în cadrul acestuia nu reprezintă o sumă certă, ci o medie (o aproximaţie) a unor producţii medii din zona Segarcea, pe baza acestor date statistice efectuându-se un calcul al venitului net, venit care, însă, nu a fost vreodată încasat de către pârâtele intimate şi, prin urmare, nu ar fi avut cum să fie încasat nici de către apelantul reclamant (filele 146-148 din cadrul volumului I al dosarului de faţă-obiectivul nr. 2).

Aceleaşi argumente le reţine tribunalul şi în raport de contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul intravilan de 0, 1000 ha, prin raportare la statisticile din zonă, dacă terenul ar fi fost lucrat individual, dar şi valoarea de piaţă pentru închiriere, respectiv obiectivul nr. 5 al suplimentului la raportul de expertiză, expertul reţinând că, în raport de primul criteriu, terenul ar fi înregistrat, în perioada 2012-2013, o pierdere de 65, 4 lei, iar, prin raportare la cel de-al doilea, la nivelul oraşului Segarcea nu au existat solicitări de închirieri sau concesionări de terenuri intravilane (fila 150 din cadrul volumului I al dosarului de faţă-obiectivul nr. 5).

Toate aceste argumente conduc spre concluzia că prejudiciul invocat de către reclamantul apelant, în raport de acest supliment al raportului de expertiză, ar fi doar unul eventual, incert, motiv pentru care acesta nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor intimate.

Cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de teren vie, prin raportare la recolta pe care aceasta ar fi produs-o dacă nu ar fi fost defrişată şi stabilirea valorii de piaţă pe care o avea viţă de vie înainte de a fi defrişată de către pârâtele intimate din cauză, în suplimentul raportului de expertiză, expertul a precizat că via în litigiu nu a existat în perioada în litigiu 2012-2014, motiv pentru care nu se poate stabili un astfel de prejudiciu (fila 149 din cadrul volumului I al dosarului de faţă-obiectivul nr. 3), iar, cu privire la valoarea de piaţă a viţei de vie înainte de desfrişarea de către intimatele pârâte, tribunalul reţine, pe de o parte, că reclamantul apelant nu a făcut nicio dovadă că acestea ar fi desfrişat via în litgiu şi nici că acest aspect s-ar fi produs în perioada 2012-2014, iar, pe de altă parte, un astfel de capăt de cerere nu a fost dedus judecăţii de către apelantul reclamant.

De asemenea, expertul şi-a menţionut opiniile expuse în cadrul suplimentului la raportul de expertiză şi în cadrul răspunsului la obiecţiunile reclamantului apelant cu privire la acesta (filele 4-5 din volumul II al dosarului de apel), iar reclamantul apelant nu a solicitat efectuarea unei expertize noi cu privire la aceste aspecte, potrivit disp. art. 338 alin. 1 N.c.p.c.

Întrucât pentru anul agricol 2012, pârâtele intimate nu pot fi considerate de rea credinţă cu privire la perceperea fructelor pentru terenurile în litigiu (încasarea arendei), pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constată că este corectă soluţia primei instanţe de respingere a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu ambele pârâte cu privire la acordarea despăgubirilor civile aferente anului agricol 2012, urmând a menţine această soluţie.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu, s-a reţinut că, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane, este necesar ca, între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate, în sensul ca acea faptă a provocat acel prejudiciu.

Necesitatea raportului de cauzalitate rezultă şi din definiţia faptei ilicite, în condiţiile în care caracterul ilicit al acesteia este dat de împrejurarea că, prin ea, a fost încălcat dreptul obiectiv şi a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanta a constatat că există această legatură de cauzalitate, întrucât faptele săvârşite de către intimatele pârâte au caracter ilicit, fapte care au cauzat reclamantului apelant un prejudiciul ce trebuie reparat.

Astfel, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 1349 şi urm. NCC, tribunalul constată că acţiunea reclamantului apelant este întemeiată în parte.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 teza a-III-a N.c.p.c., va admite apelul formulat de către apelantul-reclamant E. G., împotriva sentinţei civile nr. 603 din data de 05.07.2016, pronunţată de către Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 772/304/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte N. A.şi C. M., va schimba, în parte, sentinţa civilă apelată, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul E. G. împotriva pârâtelor C. M. şi N. A., va obliga pârâta C. M. către reclamant la plata sumei de 720 lei cu titlu de despăgubiri civile aferente anilor agricoli 2013 şi 2014 (contravaloare cantitate de 600 kg grîu) pentru suprafaţa de teren de 0, 99 ha; suma de 599, 82 lei (contravaloare grâu şi orz) pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha, aferentă anului agricol 2013 şi suma de 258, 62 lei (contravaloare porumb) pentru suprafaţa de teren de 0, 10 ha, aferentă anilor agricoli 2013 şi 2014, în total 1578, 44 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate la suma totală, începând cu data introducerii acţiunii (11.06.2015, data poştei) şi până la data plăţii efective, va obliga pârâta N. A.către reclamant la plata sumei de 699, 40 lei cu titlu de despăgubiri civile aferentă anului agricol 2013, pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha şi suma de 739, 12 lei pentru suprafaţa de teren de 1 ha, în total 1438, 52 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate la suma totală, începând cu data introducerii acţiunii (11.06.2015, data poştei) şi până la data plăţii efective şi va menţine soluţia primei instanţe de respingere a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu ambele pârâte cu privire la acordarea despăgubirilor civile aferente anului agricol 2012.

Având în vedere soluţia ce se va pronunţa asupra apelului de faţă, dar şi asupra cererii de chemare în judecată, tribunalul, în temeiul disp. art. 453 alin. 1 şi 2 N.c.p.c., va compensa, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel de către reclamantul apelant şi de către pârâta intimată N. A.şi o va obliga pe aceasta din urmă către reclamantul apelant la plata sumei de 216 lei cu acest titlu şi va compensa, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel de către reclamantul apelant şi de către pârâta intimată C. M. şi o va obliga pe aceasta din urmă către reclamantul apelant la plata sumei de 259 lei cu acest titlu.

Astfel, în raport de soluţiile pronunţate asupra apelului de faţă, dar şi asupra cererii de chemare în judecată, intimata pârâtă N. A.datorează cheltuieli de judecată în cuantum de 1066 lei din care 110, 68 lei taxă de timbru aferentă fondului, 55, 33 lei taxă de timbru aferentă apelului (în raport de cuantumul prejudiciului stabilit şi cu privire la care a căzut în pretenţii, pentru sumele de 699, 40 lei şi, respectiv, 739, 12 lei), 400 lei contravaloare onorariu de expert (din totalul de 800 lei, achitat de reclamantul apelant în apel, conform chitanţei depuse la fila 112 din volumul I al dosarului) şi 500 lei contravaloare onorariu de avocat (din totalul de 1000 lei, achitat de către reclamantul apelant în apel, conform chitanţei nr. 83 din data de 16.09.2016, depusă la fila 7 din volumul II al dosarului), iar aceasta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 850 lei (jumătate din suma de 1700 lei din care 500 lei, reprezintă onorariu avocaţial la fond, conform chitanţei depuse la fila 125 din cadrul dosarului de fond şi 1200 lei, contravaloare onorariu avocaţial în apel, conform chitanţelor depuse la filele 136-137, din cadrul volumului I al dosarului de apel), urmând să achite reclamantului apelant suma de 216 lei.

Intimata pârâtă C. M. datorează cheltuieli de judecată în cuantum de 1109 lei din care 125, 26 lei taxă de timbru aferentă fondului, 83, 49 lei taxă de timbru aferentă apelului (în raport de cuantumul prejudiciului stabilit şi cu privire la care a căzut în pretenţii, pentru sumele de 599, 82 lei, 720 lei (360 şi 360) şi, respectiv, 258, 62 lei), 400 lei contravaloare onorariu de expert (din totalul de 800 lei, achitat de reclamant în apel, conform chitanţei depuse la fila 112 din volumul I al dosarului) şi 500 lei contravaloare onorariu de avocat (din totalul de 1000 lei, achitat de către reclamant în apel, conform chitanţei nr. 83 din data de 16.09.2016, depusă la fila 7 din volumul II al dosarului), iar aceasta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 850 lei (jumătate din suma de 1700 lei din care 500 lei, reprezintă onorariu avocaţial la fond, conform chitanţei depuse la fila 125 din cadrul dosarului de fond şi 1200 lei, contravaloare onorariu avocaţial în apel, conform chitanţelor depuse la filele 136-137, din cadrul volumului I al dosarului de apel), urmând să achite reclamantului apelant suma de 259 lei.

Tribunalul nu a luat în considerare suma de 500 lei, reprezentând contravaloare onorariu supliment la raportul de expertiză, achitată de către apelantul reclamant în cadrul dosarului de apel, conform chitanţei depuse la fila 164 din cadrul volumului I al dosarului, întrucât soluţia pronunţată nu a avut la bază şi proba administrată prin intermediul acestui supliment al raportului de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul formulat de către apelantul-reclamant E. G., CNP ......., domiciliat în ........, împotriva sentinţei civile nr. 603 din data de 05.07.2016, pronunţată de către Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 772/304/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte N. A. , CNP ............, domiciliată în ....................

Schimbă, în parte, sentinţa civilă apelată.

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul E. G. împotriva pârâtelor C. M. şi N. A.

Obligă pârâta C. M. către reclamant la plata sumei de 720 lei cu titlu de despăgubiri civile aferente anilor agricoli 2013 şi 2014 (contravaloare cantitate de 600 kg grîu) pentru suprafaţa de teren de 0, 99 ha; suma de 599, 82 lei (contravaloare grâu şi orz) pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha, aferentă anului agricol 2013 şi suma de 258, 62 lei (contravaloare porumb) pentru suprafaţa de teren de 0, 10 ha, aferentă anilor agricoli 2013 şi 2014, în total 1578, 44 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate la suma totală, începând cu data introducerii acţiunii (11.06.2015, data poştei) şi până la data plăţii efective.

Obligă pârâta N. A.către reclamant la plata sumei de 699, 40 lei cu titlu de despăgubiri civile aferentă anului agricol 2013, pentru suprafaţa de teren de 1, 25 ha şi suma de 739, 12 lei pentru suprafaţa de teren de 1 ha, în total 1438, 52 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate la suma totală, începând cu data introducerii acţiunii (11.06.2015, data poştei) şi până la data plăţii efective.

Menţine soluţia primei instanţe de respingere a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu ambele pârâte cu privire la acordarea despăgubirilor civile aferente anului agricol 2012.

Compensează, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel de către reclamantul apelant şi de către pârâta intimată N. A.şi o obligă pe aceasta din urmă către reclamantul apelant la plata sumei de 216 lei cu acest titlu.

Compensează, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel de către reclamantul apelant şi de către pârâta intimată C. M. şi o obligă pe aceasta din urmă către reclamantul apelant la plata sumei de 259 lei cu acest titlu.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la sediul Tribunalului Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 03 Aprilie 2018, la sediul Tribunalului Dolj-Secţia I Civilă.

Red. jud. V.P./Tehn. S.V. 5 ex./10.05.2018

Jud. fond: D. Oţel

Domenii speta

Spete similare