Fond funciar

Sentinţă civilă 5279 din 29.05.2012


Fond funciar

Data publicare portal: 23.11.2012

Prin sentinţa civilă 5279/29.05.2012, Judecătoria Slatina a respins cererea formulată de reclamantul Primarul Comunei S în contradictoriu cu pârâţii C.I şi C.J. O

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

J U D E C Ă T O R I A

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul Primarul com. S. în calitate de preşedinte al Comisiei Locale a comunei S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, in contradictoriu cu paraţii C. I. şi C. J. O. .sa se dispună anularea parţiala a Titlului de Proprietate nr. 15935/91/02.11.1999 si emiterea unui nou titlu proprietate.

In motivarea cererii, reclamantul arata ca la data de 02.11.1999 a fost emis Titlul de Proprietate nr. 15935/91 in care au înscrise terenurile cu suprafaţa totala de 2,28 ha.

In realitate, suprafaţa totala trebuie sa fie de 2,35 ha., conform Registrului Agricol din anii 1959-1963 .

Eroarea materiala consta in faptul ca, in Titlul de Proprietate contestat, la rubrica B. SUPRAFATA PRIMITA IN INTRAVILAN, la categoria Curţi, Construcţii, a fost înscrisa în mod eronat suprafaţa de 1.000 m.p.

În mod corect, la aceeaşi rubrica trebuia înscrisa, la categoria curţi construcţii, suprafaţa de 684 m.p., situata in T5, P19, cu următoarele vecinătăţi iar la categoria Arabil trebuia înscrisa suprafaţa de 1.016 m.p. situata in T5, P19/1.

Mau mult. in Titlul de Proprietate contestat mai exista o eroare, respectiv, la rubrica  A. suprafaţa primita in extravilan, la categoria Arabil, terenul cu suprafaţa de 4600 mp situat în T 98 P 49 trebuia înscris în T 81 P 1 .

Faţă de aceste motive, reclamantul solicită ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa se dispună anularea absoluta parţiala a titlului de Proprietate nr. 15935/91/02.11.1999 si emiterea unui nou titlu de proprietate.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991, republicata, modificarile si completările ulterioare .

In temeiul art. 242, alin (2) C. pr. civ., solicită judecarea in lipsa.

In cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Pârâtul C. I. a depus un înscris cu valoare de întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu cele menţionate în cererea de chemare în judecată deoarece :

In fapt, la data de 02.11.1999 a fost emis Titlul de Proprietate nr.15935/91/02.11.1999 în care au fost înscrise terenurile cu suprafaţa totală de 2,28 ha., cu toate că în registrul agricol suprafaţa totală menţionată este de 2,35 ha.

 Eronat la rubrica B. suprafaţă primită în intravilan, la categoria  curţi, construcţii, a fost înscrisă suprafaţa de 1000 mp., în realitate este suprafaţa de 684 mp. la categoria curţi, construcţii şi suprafaţa de 1016 mp. la categoria arabil.

Greşit s a înscris şi la rubrica A. suprafaţă primită în extravilan, la categoria arabil, terenul cu suprafaţa de 4600 mp. situat în T 98, P 49, trebuia înscris în T 81, P 1 cu vecinătăţile menţionate în cererea de chemare în judecată.

Pârâtul C. I. solicită anularea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 15935/91/02.11.1999 şi emiterea unui nou titlu de proprietate aşa cum s –a solicitat în cererea de chemare în judecată.

In temeiul art.242 alin 2 C. pro. Civ., solicită judecarea în lipsă.

Primăria S.u, a depus la solicitarea instanţei următoarele precizări:

Referitor la cererea de chemare in judecata, terenul cu suprafaţa de 4.600 m.p. situat in T98, P49, trebuia inscris in T81, PI, cu indicarea vecinătăţilor.

Face precizarea ca solicitam înscrierea acestui teren cu suprafaţa de 4.600 m.p. in T81, P 2 motivat de faptul ca in acest amplasament exista o rezerva a comunei S. iar in T98, P49 se va reconstitui dreptul de proprietate pentru o alta persoana care a deţinut teren in acest amplasament.

In temeiul art. 242, alin (2) C. pr. civ., solicita judecarea in lipsa

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 02.11.1999 a fost emis titlul de proprietate 15935/91 prin care s-a reconstituit pârâtului C. I.dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,28 ha teren. (fila 5)

În anexa validată de comisia judeţeană, acesta figurează înscris cu suprafaţa de 2,28 ha, din care 2,18 ha extravilan şi 0,1 ha intravilan curţi construcţii. (fila 35).

Titlul de proprietate este emis pentru suprafaţa de 2,18 ha teren extravilan si 0,1 ha curţi construcţii, astfel că acesta corespunde întocmai actului de reconstituire.

Împrejurarea că în registrul agricol din anul 1961 (fila 6) este înscrisă suprafaţa de 2,35 ha nu mai prezintă relevanţă, întrucât întinderea dreptului de proprietate a fost stabilită de comisia judeţeană, la propunerea comisiei locale, iar dacă pârâtul era nemulţumit putea contesta actul la instanţa de judecată, procedură în lipsa căreia nu se poate acorda teren în plus faţă de cel atribuit.

Sub aspectul amplasamentului, se constată că reclamantul pretinde emiterea unui titlu de proprietate pentru suprafaţa de 1700 mp teren intravilan în contextul în care a fost validat cu suprafaţa de 1 000 mp curţi construcţii, iar în extravilan solicită ca suprafaţa de 4 600 mp din T 98 P 49 să fie înscrisă în T 81 P 1, fără a motiva această schimbare de amplasament (fila 4, 11) susţinând doar că titlul a fost emis eronat cu aceste date, ulterior precizând că în T 98 se va reconstitui dreptul de proprietate unei alte persoane (fila 28).

În schiţele depuse la dosar atât de Comisia Locală cât si de OCPI, filele 17, 21, 30, 32, în care se constată că pentru T 98, la numărul 49 este înscris numele pârâtului cu suprafaţa de 0,46 ha.

În aceste condiţii, instanţa constată că titlul de proprietate corespunde cu actele premergătoare, iar prin modul de formulare a cererii (de exemplu  emiterea titlului pentru suprafaţa de 1 700 mp teren intravilan în loc de 1 000 mp, cu consecinţa creşterii suprafeţei totale reconstituite) reclamantul solicită suplimentarea întinderii de teren ce se va acorda, fapt ce nu este permis de lege prin această procedură, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge cererea formulată de reclamantul Primarul Comunei S. în contradictoriu cu pârâţii C. I. şi C. J. O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.05.2012.

PREŞEDINTE  GREFIER:

Domenii speta