Anulare proces verbal de contravenţie

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant BS şi pe intimat IPJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie seria PISX; nr. 0334843/01.03.2019

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de fată:

Prin sentința civilă nr. 8533/12.07.2019 a Judecătoriei Iași s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul IPJ împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PISX nr. 0334843/01.03.2019 încheiat de intimat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanţă a reținut următoarele:

„Prin procesul-verbal de contravenţie seria PISX nr. 0334843/01.03.2019  intocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ, petentului  i s-a aplicat sancţiunea amenzii in cuantum de 580 lei  si masura complementara a  retinerii permisului de conducere pentru o perioada de 30 zile retinindu-se incalcarea disp. Art. 100 al.3 lit d din OUG 195/2002  , pentru faptul că, la aceeaşi dată, a condus autoturismul marca XXX  cu numărul de înmatriculare XXX  pe str. Silvestru  din mun Iasi dinsper Podu De Piatra spre Moara De Foc iar la intersectia cu str. Garii, nu a respectat culoarea rosie a semaforului electric aflat in functiune.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Potrivit primelor trei alineate ale art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. 

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor reglementează etapa judiciară de soluţionare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la  împrejurările constatate de agentul de circulaţie.

Însă, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravenţională se încadrează în noţiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanţiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanei acuzate de săvârşirea unei astfel de fapte. Obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităţilor statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte a conferi forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale, minore ca şi gravitate, dar extrem de numeroase.

Instanţa aminteşte că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanţei, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

În cauză, petentul nu a făcut dovada unei situaţii contrare celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, existând la dosar doar susţinerile acestuia în contra prezumţiei de temeinicie a actului contestat. Mai mult, în raportul agentului constatator, se reţin detaliile săvârşirii contravenţiei, detalii care corespund întrutotul cu cele menţionate în procesul-verbal.

Aspectele invocate de către petent nu sunt dovedite în cauză.

Având în vedere că nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravenţional al faptei, instanţa constată că forţa probantă a procesului-verbal contestat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Referitor la proporţionalitatea sancţiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din acelaşi act normativ – care permite instanţei să aprecieze inclusiv sancţiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumţia de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum şi în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanţa constată că nu se justifică o reindividualizare a acesteia.

Astfel, cât priveşte fapta instanţa reţine că se impune a fi avut în vedere că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Instanţa reţine că individualizarea sancţiunii contravenţionale s-a efectuat de către agentul constatator corect şi legal, în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001

iar măsura aplicării sancţiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile se aplică, instanţa retinind ca masura este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite .

 Mai mult, având în vedere atitudinea petentului care în nici un moment, nu a învederat că i-ar fi părut rău pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, pentru crearea unei stări de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic şi pentru a permite petentului să înţeleagă regulile de circulaţie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală dar şi morală de a respecta aceste reguli şi de a nu fi un pericol cel puţin pentru ceilalţi participanţi la trafic, dacă nu se gândeşte la consecinţele grave şi deosebit de grave pe care o astfel de faptă contravenţională le poate produce faţă de propria persoană, instanţa va menţine sancţiunile aplicate de agentul constatator ca fiind legale şi proporţionale cu pericolul concret al faptelor petentului.

În baza art. 34 din OG 2/2001 şi având în vedere  cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată de petentul BS  împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PISX nr. 0334843/01.03.2019 incheiat de  intimata IPJ, ca neîntemeiată.”

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând solutia primei instanțe sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, apreciaza sanctiunea aplicata nu este proporțională cu gravitatea faptei.

Intimata legal citata nu a formulat intampinare.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Tribunalul , analizând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa apelată, statuând în fapt şi în drept în conformitate cu prevederile art. 476 al. 1 C.p.civ., reţine următoarele:

În privinţa existenţei contravenţiei, Tribunalul constată că a fost pe deplin probată cu raportul agentului constatator, fiind o fapta perceputa in mod direct de către acesta. Petentul a contestat aspectele reținute in procesul verbal,  de altfel insăsi petentul arata ca a trecut in intersecție, însă ca depășise semaforul când s-a facut culoarea roşie dupa cum rezultă din proba video. Retine tribunalul vizionând suportul CD depus de IPJ in susținerea contravenției ca petentul apelant a pătruns in intersecţie pe roșu , semaforul arătând 30 secunde.

Astfel, statuează tribunalul, în acord cu considerentele sentinţei instanţei de fond, prezumţia de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenţie în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic, nu este, per se, contrară dispoziţiilor art. 6 par. 2 din Convenţie. Autorului contravenţiei i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situaţie este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal.

Din perspectiva jurisprudenţei CEDO în materia prezumţiei de nevinovăţie sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenţie nu interzice existenţa unor prezumţii de fapt sau de drept (cauza Sabiaku c. Franţei). Prin reglementarea acestor prezumţii, statele trebuie să respecte cerinţa proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).

Prezumţia de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenţie nu este aşadar per se contrară dispoziţiilor art. 6 par. 2 din CEDO, contravenientului asigurându-i-se fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea sa, iar într-o astfel de situaţie este firesc ca el să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenţiei sau a sancţiunii aplicate.

Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmaţie în justiţie trebuie să o dovedească. Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecţiuni în momentul întocmirii şi ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei stabileşte definitiv vinovăţia persoanei în cauză numai în condiţiile în care acesta nu înţelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră şi dreptul de a face obiecţiuni.

Tribunalul retine faptul ca, aceasta prezumție nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care in cauza Constantin Neata contra României, Plangerea nr.17857/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, nu a aplicat garanțiile oferite de latura penala a art.6, reținând lipsa prevederii in legea naționala a închisorii contravenționale. S-a arătat expres in considerentele hotărârii ca, atâta timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizează mijloacele de proba pertinente si utile cauzei, in condiții de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.

Din jurisprudența constanta a Curții, trebuie reținut ca celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio si in orice situație prezumția de nevinovăție si, implicit, incidenta principiului „in dubio pro reo”.

Concursul dintre cele doua prezumții (legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca soluția sa fie determinata de probațiunea administrata in cauza.

În speţă petentul-apelant nu a dovedit o situaţie de fapt contrară celei constatate personal de agentul constatator, susţinând doar că nu a trecut pe rosu si ca revine sarcina IPJ ului de a face dovada ca a trecut pe roșu.  Faţă de împrejurarea că procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumţia de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus de agentul constatator, prezumţie ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea Anghel c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate şi de practică, văzând că petentul-recurent nu a răsturnat această prezumţie relativă, tribunalul constată că sentinţa apelata este temeinică si legala.

Sancţiunea aplicata contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce priveşte sancţiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenţii. Această sancţiune în limita minimă este proporţională cu gradul de pericol social  al faptei săvârşite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, neimpunându-se inlocuirea acesteia, deoarece este o contraventie de pericol.

Întrucât fapta descrisă întruneşte conţinutul constitutiv al contravenţiei menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, iar sancţiunile aplicate sunt legale şi temeinice, respectând principiul proporţionalităţii între fapta comisă şi sancţiunea aplicată, instanţa de fond a  respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională potrivit dispoziţiilor art. 34 din OG 2/2001. De asemenea, mai retine tribunalul ca potrivit art  269 si art 270 din NCPC prevad  prezumtia de legalitate si puterea doveditoare a inscrisului autentic. Procesul verbal de contraventie, ca act administrativ jurisdictional, incheiat cu respectarea tuturor conditiilor legale de forma si de fond se bucura de o prezumtie relativa de adevăr si face dovada săvârșirii faptei pana la proba contrara, sarcina probei revenind petentului . Petentul nu a produs nicio proba in acest sens. Revenind la prezenta cauză, având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situaţie de fapt constatată direct şi personal de un agent de poliţie, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfăşoară sub semnul unei prezumţii relative de legalitate), instanţa apreciază că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumţie relativă, şi nu una absolută, care, în raport de cele menţionate anterior, ar contraveni dreptului la un proces echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie. Aşadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului ( abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanţei, nu se poate porni de la prezumţia că acestea îşi desfăşoară activitatea cu încălcarea legii) această prezumţie relativă dă posibilitatea instanţei să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situaţie de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reţinută de agentul constatator.

Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situaţia în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumţia irefragabilă de responsabilitate, şi nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumţia de nevinovăţie ar fi golită de însăşi substanţa sa (par. 28).

In ceea ce priveste suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept şi reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenţiei ce face obiectul procesului în faţa instanţei. Prin urmare această sancţiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie rutieră şi îndeosebi faţă de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulaţie pentru participanţii la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franţa, 7 decembrie 1999).

Pentru considerentele expuse, Tribunalul , în baza art. 480 al. 1 C.p.civ.  va respinge calea de atac, păstrând sentinţa ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petentul BS împotriva sentinţei civile nr. 8533/12 07 2019  pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o pastrează.

Domenii speta

Spete similare