Infracţiunea de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002). Condiţia premisă al laturii obiective a infracţiunii: calitatea de conducător a unui autoveh

Decizie 149/R din 06.02.2013


-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: art. 38, art. 87 alin. (1)

Potrivit art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constituie infracţiune refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform art. 38 din acelaşi act normativ, conducătorilor de autovehicule le revine obligaţia de a se supune recoltării probelor biologice şi testării aerului expirat, în scopul stabilirii alcoolemiei. Din aceste dispoziţii rezultă cerinţa premisă ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător a unui autovehicul. Normele legale indicate, nu condiţionează, însă, existenţa infracţiunii de oprirea autovehiculului în trafic, fiind îndeplinită condiţia premisă a săvârşirii acestei infracţiuni şi în situaţia în care inculpatul a condus autovehiculul în momentele imediat anterioare solicitării de a se supune testării  aerului expirat, respectiv recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 149/R din 6 februarie 2013

Prin sentinţa penală nr. 414 din 10.10.2012, pronunţată în dosar nr. 1348/208/2011* Judecătoria Caransebeş în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., a achitat inculpatul R. E. L., recidivist, pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală prima instanţă a constatat următoarele:

În data de 22.09.2010, în jurul orei 13:00, inculpatul a mers acasă la martorul B.N., locuinţă situată în apropierea Motelului Tibiscum din Municipiul Caransebeş. Acesta s-a deplasat cu autoturismul său marca Ford cu nr. de înmatriculare CS-04-CPH şi împreună cu B.N. şi cu F.V. au mers pe Str. Godeanu la locuinţa soţiei lui I. I.

Acolo a spart lemne până în jurul orei 17:00, ocazie cu care martorul A. I., venit la faţa locului, a consumat alcool, însă la dosar nu există dovada că şi inculpatul ar fi băut.

În jurul orei 17:00 inculpatul împreună cu B.N., F.V. şi A.I. au plecat cu maşina la Piaţa Agroalimentară din Caransebeş, unde inculpatul a rămas cu martorul A. I..

Ulterior, inculpatul împreună cu A.I. a  mers acasă la B.N. unde s-a certat cu soţia acestuia şi apoi s-a deplasat la podul situat peste râul Timiş, unde a oprit maşina ca să-l aştepte pe B.N.

După ce a oprit autoturismul, inculpatul a consumat alcool, respectiv a băut ţuică din sticla aflată în maşină şi bere şi la chemat la faţa locului pe tatăl său.

Întrucât martora B.M.-V., cu care avusese o altercaţie inculpatul, sesizase organele de poliţie, acestea au sosit la faţa locului şi i-au solicitat inculpatului să utilizeze alcooltestul şi să fie de acord cu recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat.

Având în vedere starea de fapt  care rezultă din probele de la dosar, instanţa a constatat că petentul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât inculpatul la momentul la care au sosit la faţa locului, organele de poliţie şi acesta a refuzat a se supune recoltării de probe biologice şi testării aerului expirat, chiar dacă consumase alcool, nu mai avea calitatea de conducător auto, aspect ce rezultă din procesul-verbal de constatare de la fila 5 dosar 2378/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi în raport cu actele şi lucrările din dosar în limitele prevăzute de art. 3856 alin. (1) şi (3) C. pr. pen,  Curtea a constatat următoarea stare de fapt:

În data de 22.09.2010, în jurul orei 17:35, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Caransebeş au fost sesizaţi prin ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Caransebeş cu privire la faptul că pe Str. Teiuşului din municipiul Caransebeş, o persoană aflată sub influenţa alcoolului se deplasează la volanul autoturismului marca Ford […]. Deplasându-se la faţa locului, lucrătorii de poliţie au observat la intersecţia străzii Teiuşului cu Str. Dâlmei, autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare […] oprit pe partea dreaptă, pe senul de mers ”Cartier Teiuş”, spre centrul civic, iar lângă autoturism, pe trotuar, au fost identificate două persoane, respectiv inculpatul R.E.-L. şi martorul A.I.-D. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul menţionat a fost condus până la locul depistării de către inculpatul R.E.-L., aspect confirmat de altfel şi de către acesta. Întrucât inculpatul R.E.-L. emana alcool, a fost invitat să sufle în aparatul alcooltest, dar acesta a refuzat, motivând că a consumat băuturi alcoolice, după ce a oprit autoturismul în acel loc. În atare situaţie, învinuitul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În prezenţa cadrelor medicale inculpatul R.E.-L., pentru acelaşi motiv a refuzat să i se recolteze probe biologice, semnând în acest sens buletinul de examinare clinică aferent trusei cu seria 00646782 în care medicul de gardă a concluzionat că inculpatul ”este sub influenţa alcoolului”. De asemenea, în aceleaşi împrejurări, învinuitul a semnat şi procesul-verbal din 22.09.2010 întocmit cu aceeaşi ocazie de către organele de urmărire penală la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, prin care învinuitului i s-a adus la cunoştinţă că refuzul de a i se recolta probe biologice de sânge sau urină constituie infracţiune, prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Faptul că inculpatul a condus acel autoturism pe diferite străzi din Municipiul Caransebeş în data de 22.09.2010 până în momentul depistării sale de către organele de poliţie a fost confirmat şi de martorii A.I.-D., B.N.-C. şi F.V.-M., fără ca aceştia să poată preciza dacă anterior depistării, învinuitul a consumat băuturi alcoolice, deoarece aşa cum au susţinut nu au perceput un asemenea moment.  În schimb, martorul B.M.-V. a declarat că la data de 22.09.2010, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla la locuinţa sa situată lângă Motelul Tibiscum din Municipiul Caransebeş, în parcarea din zonă, s-a deplasat învinuitul R.E.-L. ce se afla la volanul autoturismului menţionat, ocazie cu care a întrebat-o pe aceasta despre soţul său, respectiv despre numitul B.N.-C.. Nemulţumit de răspunsul martorei care i-a spus că soţul său nu se află acasă, învinuitul a ţipat la aceasta, după care s-a îndreptat spre autoturism, moment în care martora observând că se află sub influenţa alcoolului, a intervenit să înlăture din parcare un copil ce se juca.

În aceste împrejurări, inculpatul a început să strige din nou la numita B.M.-V. apoi a prins-o de păr şi a lovit-o cu piciorul în zona coapsei. De precizat că numita B.M.-V. era însărcinată şi doar după ce a căzut la pământ, învinuitul a încetat să o mai agreseze, urcând la volanul autoturismului cu care venise şi deplasându-se cu acesta pe strada Baba Novac spre centrul civic. Partea vătămată nu a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe împotriva învinuitului. Această stare de fapt a fost confirmată de martorul A. I.-D. care se afla ca pasager în autoturismul condus de învinuit, cu precizarea că nu a observat momentul în care învinuitul anterior conducerii autoturismului, ar fi consumat băuturi alcoolice. De asemenea, martorul A.I.-D. a declarat că după ce a oprit autoturismul la locul în care a fost găsit de organele de poliţie, atât el cât şi inculpatul au coborât din autoturism şi au consumat ţuică dintr-o sticlă ce o aveau asupra loc.

Potrivit art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiune refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.

De asemenea, art. 38 din acelaşi act normativ stabileşte obligaţia pentru conducătorii vehiculelor de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea poliţistului rutier.

Curtea a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 în modalitatea refuzului de a se supune recoltării probelor biologice şi testării aerului expirat.

Mijloacele de probă pe baza cărora s-a reţinut vinovăţia inculpatului au fost procesul verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile martorilor B.M.-V., A.I.-D., B.N.-C. şi F.V.-M. şi chiar ale inculpatului, care a recunoscut că a condus autoturismul pe drumurile publice din Municipiul Caransebeş, dar a afirmat că a refuzat recoltarea de probe biologice deoarece a consumat alcool după ce a oprit autovehiculul.

Din conţinutul acestor mijloace de probă a rezultat că inculpatul a fost interpelat de organele de poliţie, în seara de 22.09.2010, la intersecţia străzii Teiuşului cu Str. Dâlmei, unde se afla în apropierea autoturismului marca Ford […], iar la solicitarea organelor de poliţie de a se supune testului, cu privire la stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, acesta a refuzat categoric. În plus, unii martori au susţinut că inculpatul era sub influenţa alcoolului, aspecte pe care le-au constatat personal.

Este adevărat că situaţia premisă a elementului material al infracţiunii incriminate de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, este ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto însă textul de lege nu condiţionează, sub nici o formă, existenţa infracţiunii de oprirea autoturismului în trafic, nefiind vorba de o infracţiune flagrantă, fiind îndeplinit situaţia premisă şi în situaţie în care inculpatul, cum este cazul de faţă, a condus autoturismul în momente imediat anterioare solicitării de a se supune testării aerului expirat

În cauză, declaraţii martorilor menţionaţi mai sus din cursul urmăririi penale şi al judecăţii, îl indică pe inculpat ca fiind cel care condus maşina anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat.

Analizând starea de fapt instanţa de recurs a apreciat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, legiuitorul necondiţionând existenţa infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc. Nici chiar justificarea refuzului inculpatului că nu ar fi condus autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice, neconfirmată de altfel de probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă o împrejurare care să înlăture caracterul penal al faptei, deoarece această apărare, chiar dacă ar fi fost reală, trebuia să fie invocată de inculpat în faţa organelor judiciare penale, după recoltarea probelor biologice, dacă s-ar fi reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, şi avută în vedere la aprecierea îndeplinirii sau nu a elementelor constitutive ale acestei din urmă infracţiuni, căci legea nu prevede posibilitatea, pentru acest motiv, de a refuza recoltarea probelor biologice.

În drept, fapta inculpatului de a refuza prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a condus un autovehicul pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta săvârşită de către inculpat prezentând în concret pericolul social al respectivei infracţiuni.

Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunilor analizate are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin norma penală. Starea de pericol intervine ca urmare directă a săvârşirii faptei şi, ca atare, nu trebuie dovedită.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât el a prevăzut şi urmărit rezultatul faptei, zădărnicirea stabilirii alcoolemiei prin refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice.

Pentru considerentele expuse temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pr. pen., Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş împotriva sentinţei penale penală nr. 414 din 10.10.2012, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr. 1348/208/2011*, a casat sentinţa penală recurată şi, rejudecând, în temeiul art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Domenii speta