Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 3368 din 25.10.2012


R O M Â N I A

JUDECATORIA ONESTI - JUDETUL BACAU

Dosar nr. 5027/270/2012

Înreg. 10.09.2012   - plângere contraventionala -

SENTINTA CIVILA nr. 3368

Sedinta publica din data de 25.10.2012

Instanta constituita din:

Presedinte – ….

Grefier – …

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe petentul …, în contradictoriu cu intimata …, având ca obiect „plângere contraventionala”.

La apelul nominal facut în sedinta publica au  lipsit ambele parti.

Pentru a da posibilitate partilor sa fie prezente la judecarea cauzei, instanta dispune lasarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au lipsit ambele parti.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza instantei ca termenul a fost acordat pentru ca petentul sa ia cunostinta de continutul întâmpinarii, dupa care;

Vazând ca nu mai sunt formulate alte cereri, invocate exceptii si ca prin întâmpinare intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa, instanta încuviinteaza proba cu înscrisurile aflate la dosar apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

În temeiul art. 150 Cod procedura civila, instanta declara dezbaterile închise si retine cauza spre solutionare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.09.2012, sub numarul 5027/270/2012, petentul … a chemat în judecata pe intimata …., solicitând instantei pe cale de exceptie sa constate nulitatea procesului verbal pentru nerespectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001, iar pe fond sa anuleze procesul verbal ca netemeinic.

În motivarea exceptiilor petentul a aratat, ca procesul verbal a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art.16 din OG 2/2001, astfel: a fost întocmit în lipsa contravenientului care nu a putut formula obiectiuni, amenda a fost stabilita în suma globala, iar nu defalcat pentru fiecare contraventie în parte, fapta a fost gresit încadrata juridic, martorul indicat în procesul verbal nu avea cunostinta despre situatia de fapt, nu a fost indicata calea de atac si nici termenul de exercitare a acesteia. De asemenea, a aratat ca nu poate descifra scrisul agentului constatator.

Petentul a mai aratat ca nu a primit nicio încunostintare cu privire la efectuarea controlului.

Pe fond, petentul a precizat ca nu a avut intentia de a nu respecta legislatia în domeniu si ca a depus la primarie o cerere pentru obtinerea autorizatiei de constructie pentru repararea gardului, dar în lipsa unui raspuns din partea autoritatilor a înteles ca a primit o aprobare tacita pentru efectuarea lucrarilor. A mai subliniat petentul ca a fost fortat sa înceapa lucrarile pentru ca materialele aveau termen de valabilitate, care urma sa expire.

În drept, petentul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile OG 2/2001 si Legea 50/1991.

În probatiune, petentul a depus la dosar înscrisuri: proces verbal nr. 9171 din 24.08.2012 (fila 7), adresa nr. 8357 din 27.08.2012 (fila 8).

În conformitate cu dispozitiile art.36 din OG nr.2/2001 si art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 plângerea contraventionala este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

La data de 01.10.2012 intimata a depus la dosar, prin serviciul Registratura, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea exceptiilor, respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului verbal ca legal si temeinic.

În motivare, intimata a aratat ca în data de 24.08.2012, a fost efectuat un control la domiciliul petentului constatându-se ca acesta a executat lucrari de construire – împrejmuire cu gard, pe conturul proprietatii sale, cu fundatie de beton, pe o lungime de aproximativ 100m - fara a fi autorizat.

În motivarea respingerii exceptiilor de nelegalitate intimata a facut urmatoarele precizari:

În primul rând, în procesul verbal nu sunt mentionate obiectiunile petentului deoarece acesta nu a fost de fata la momentul efectuarii controlului, fapt specificat în procesul verbal. În al doilea rând, în procesul verbal a fost retinuta în sarcina petentului o singura contraventie, de aceea s-a aplicat o singura sanctiune. În al treilea rând, fapta a fost corect încadrata juridic, dat fiind ca prin art.26, alin.1 din Legea 50/1991 este sanctionata fapta de a efectua lucrari de constructie fara autorizatie când aceasta este obligatorie. În al patrulea rând, martorul înscris în procesul verbal are rolul de a atesta ca procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului, fara a exprima un punct de vedere asupra situatiei de fapt. În al cincilea rând, la pct. VI din procesul verbal este indicata calea de atac si termenul de exercitare a acesteia. În al saselea rând, scrisul din procesul verbal este lizibil, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale.

Pe fondul cauzei, intimata a aratat ca procesul verbal a fost încheiat pe baza constatarilor personale ale agentilor constatatori prezenti la fata locului, si care au observat ca în realitate nu a fost vorba de o simpla reparatie, ci petentul a modificat atât forma cât si materialele din care a fost construit gardul.

În drept, intimata si-a întemeiat întâmpinarea pe dispozitiile OG 2/2001 si ale Legii 50/1001.

În probatiune intimata a depus la dosar: dispozitia nr.99 din 27.04.2012 (fila 14), petitia  nr.7520 din 09.07.2012 (fila 15), raspunsul la petitia nr.7520 din 19.07.2012 (fila 16), cererea pentru obtinerea autorizatiei de reparatii nr.8357 din 01.08.2012 (fila 17), adresa nr. 8357 din 27.08.2012 (fila 18).

La termenul din 04.10.2012 instanta a amânat judecarea cauzei pentru a se comunica petentului întâmpinarea.

Instanta a încuviintat pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 9171 din 14.08.2012 (fila 7), petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 1.000 lei pentru nerespectarea dispozitiilor art. 26, alin.1, lit. a din Legea 50/1991.

În procesul verbal s-a retinut ca petentul a executat fara autorizatie,  lucrari de constructie, împrejmuire cu gard pe conturul proprietatii sale, cu fundatie si soclu din beton, cu stâlpi metalici si închidere cu tabla cutata, pe o lungime de aproximativ 100 m liniari.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 26, alin.1, lit. a din Legea 50/1991 raportat la art. 3 si art. 11 din acelasi act normativ, este necesara obtinerea prealabila a autorizatiei de constructie pentru efectuarea de reparatii la împrejmuiri, acoperisuri, învelitori sau terase, atunci când se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate; nerespectarea acestei dispozitii constituie contraventie conform art. 26, alin.2 din Legea 50/1991 si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa între 1.000 lei si 100.000 lei.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestea s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii.

Instanta constata ca plângerea contraventionala formulata de catre petent a fost introdusa în termenul de 15 zile prevazut de lege, procesul verbal fiind comunicat acestuia la data de 31.08.2012, iar plângerea contraventionala a fost depusa la registratura judecatoriei la data de 10.09.2012.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare si aplicare a sanctiunii contraventionale, instanta va avea în vedere aspectele invocate de petent prin cererea de chemare în judecata:

În ceea ce priveste exceptia nulitatii procesului verbal invocata de petent, instanta retine mai întâi ca aceasta nu este o veritabila exceptie, în sensul art. 137 C.pr.civ, si, prin urmare va analiza aspectele invocate doar prin prisma dispozitiilor art.16 alin 1 din OG 2/2001.

Cu privire la încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului si fara a fi consemnate obiectiunile acestuia instanta retine ca:

În temeiul art. 19 alin.1 din OG 2/2001 procesul verbal poate fi întocmit atât în prezenta cât si în lipsa contravenientului, iar conform art. 16, alin.7 din OG 2/2001 daca contravenientul este prezent la momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator este obligat sa îi aduca la cunostinta dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, sub sanctiunea nulitatii relative a procesului verbal. Asadar,  în masura în care contravenientul nu este de fata la momentul întocmirii procesului verbal nu poate sa formuleze obiectiuni, dar are dreptul de a formula obiectiunile în fata instantei, în cadrul plângerii împotriva procesului verbal.

În cauza, petentului nu i-a fost îngradit în nici un mod dreptul la aparare, acesta având efectiv posibilitatea de a pune în discutie obiectiunile sale în fata instantei. Prin urmare, instanta urmeaza sa respinga acest motiv de nelegalitate.

Cu privire la faptul ca amenda a fost aplicata în suma globala pentru toate contraventiile retinute, instanta observa ca, în procesul verbal s-a retinut ca petentul a savârsit o singura contraventie, prevazuta de art. 26, alin.1, lit. a din Legea 50/1991 si sanctionata de art. 26, alin.2 din aceeasi lege, prin urmare, sanctiunea a fost corect indicata în procesul verbal, iar instanta urmeaza sa respinga si acest motiv de nelegalitate.

Cu privire la faptul ca  încadrarea juridica a faptei este gresit indicata în procesul verbal, instanta retine ca, articolul 26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, face trimitere la art. 3 din aceeasi lege, care la rândul sau face trimitere la art. 11, iar din interpretarea per a contrario a prevederilor art.11, alin.1, lit. a este necesara obtinerea autorizatiei de construire ori de câte ori se schimba forma si materialele de constructie ale împrejmuirii, în speta a gardului. Prin urmare, instanta urmeaza sa respinga si acest motiv de nelegalitate.

Cu privire la faptul ca martorul indicat în procesul verbal nu are cunostinta despre situatia de fapt, instanta retine ca:

În temeiul art. 19 alin.1 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este de fata la momentul întocmirii procesului verbal, agentul constatator va face mentiune despre aceasta împrejurare, care trebuie confirmata de cel putin un martor, în acest caz procesul verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.

Din interpretarea prevederilor art. 19, alin.1 din OG 2/2001, reiese ca ceea ce atesta martorul este ca procesul verbal a fost redactat în prezenta sa si ca cel sanctionat nu se afla de fata. Desi, ar fi de dorit ca martorul sa fi asistat si la savârsirea contraventiei, semnificatia de baza a acestei semnaturi ramâne cea de atestare a întocmirii corecte a procesului verbal.

În cauza, petentul a recunoscut ca nu era acasa la data la care s-a efectuat controlul, astfel ca pentru respectarea dispozitiilor legale agentii constatatori au indicat în procesul verbal numele si datele de identificare ale martorului. În consecinta, instanta urmeaza sa respinga si acest motiv de nelegalitate.

Cu privire la faptul ca în procesul verbal nu au fost indicate calea de atac si termenul de exercitare a acesteia, instanta retine:

La pct. VI din procesul verbal tipizat, sunt indicate atât calea de atac cât si termenul de exercitare a acesteia, respectiv, plângere care poate fi exercitata în termen de 15 zile de la comunicare. În consecinta, instanta urmeaza sa respinga si acest motiv de nelegalitate.

Mai retine instanta ca procesul verbal a fost completat în mod lizibil, astfel încât petentul a putut lua cunostinta de întreg continutul acestuia.

De asemenea instanta retine ca au fost respectate dispozitiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu

Cu privire la temeinicia procesului-verbal,  instanta consta ca în O.G. nr. 2/2001 nu se arata în mod expres care este forta probanta a procesului-verbal de constatare a contraventiei, dar în lumina jurisprudentei CEDO - care a devenit obligatorie pentru instantele interne odata cu ratificarea Conventiei Europene si care se aplica cu preeminenta fata de dispozitiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constitutia României -  se impune ca, în raport de acele contraventii ce pot conduce la o calificare penala dupa criteriile Curtii, prezumtia de nevinovatie sa aiba prioritate fata de prezumtia de legalitate a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

Criteriile alternative la care Curtea a raportat definitia notiunii de „materie penala” sunt: criteriului calificarii interne, al naturii faptei incriminate si cel al scopului si severitatii sanctiunii

Observând cele trei criterii indicate de Curte, instanta retine ca fapta indicata în procesul verbal se încadreaza în notiunea de „materie penala”, deoarece prevederea legala se adreseaza unei largi categorii de persoane, proprietarilor de imobile, care au obligatia de a efectua lucrari de constructii si reparatii numai dupa obtinerea autorizatiei de constructii, în cazurile în care obtinerea acesteia este obligatorie, scopul sanctiunii are caracter preventiv si punitiv, iar sanctiunea contraventionala este destul de severa, respectiv amenda cuprinsa între 1.000 lei si 100.000 lei.

În cauza Nicoleta Gheorghe c. României,  Curtea a facut câteva precizari extrem de importante cu privire la obligatiile ce le revin partilor într-o astfel de cauza, astfel “odata stabilita aplicabilitatea art. 6 în cauza concreta, este de o importanta cruciala ca instantele de judecata care sunt sesizate cu solutionarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contraventie, sa acorde petentilor în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care sa aduca dovada contrara celor retinute de agentul constatator si de a-si prezenta argumentele în aparare, în cadrul unei proceduri contradictorii.”

Prin urmare, instanta apreciaza ca prezumtia de nevinovatie va prevala asupra celei de legalitate si temeinicie a procesului verbal, organul constatator având obligatia de a proba în instanta toate elementele constitutive ale contraventiei – inclusiv gradul de pericol social al faptei savârsite, asa cum rezulta cu claritate din Hotarârea Anghel c. României, în timp ce petentului trebuie sa i se ofere efectiv posibilitatea de a-si pregati si a-si prezenta apararea, de a produce si de a solicita administrarea oricaror probe în favoarea sa.

Totusi, faptul ca un contravenient beneficiaza de prezumtia de nevinovatia nu înseamna ca este suficient ca acesta sa conteste procesul verbal de contraventie pentru a fi exonerat de raspundere; chiar daca procesul verbal nu beneficiaza de o prezumtie absoluta de legalitate si temeinicie, el constituie totusi o proba de vinovatie.

În cauza, petentul sustine ca a efectuat demersurile pentru obtinerea autorizatiei de reparatii, iar în lipsa unui raspuns, formulat în termenul legal, din partea autoritatilor a procedat la efectuarea lucrarilor pentru care a fost sanctionat.

Din înscrisurile depuse la dosar de intimata, reiese însa o alta situatie de fapt decât cea prezentata de catre petent. Astfel, la data de 09.07.2012, numita …. a formulat petitia cu nr. 7520 (fila 15) prin care a sesizat ….. asupra unei situatii conflictuale cu privire la delimitarea proprietatii si a construirii abuzive a unui gard, înalt de 2 m, cu fundatie de ciment de 0,5m, de catre petent.

Urmare a acesteia, prin adresa nr.7520 din 19.07.2012 (fila 16) i s-a pus in vedere petentului sa prezinte actele de proprietate si autorizatia de construire pentru gardul construit. Fata de aceasta solicitare, la data de 01.08.2012 petentul a depus la Primaria orasului … cererea cu nr. 8357, prin care a solicitat aprobarea pentru a-si repara gardul. La data de 09.08.2012 reprezentantii Primariei au procedat la efectuarea unui control la fata locului si au constatat ca petentul executase deja lucrarile de constructie a gardului pentru care solicitase autorizatia.

Petentul nu a prezentat nicio dovada din care sa reiasa ca termenul de valabilitate al materialelor de constructie folosite ar fi expirat daca astepta eliberarea autorizatiei de constructie. În plus, din înscrisurile depuse la dosar nu reiese ca a termenul de 30 de zile pentru eliberarea autorizatiei a fost depasit, ci dimpotriva, cererea prin care a solicitat aprobarea pentru a-si repara gardul a fost înregistrata la Primarie la data de 01.08.2012, iar controlul a fost efectual la data de 09.08.2012, când lucrarile erau deja finalizate.

Petentul nu contesta nici faptul ca a efectuat lucrari de constructii la gardul ce împrejmuieste proprietatea sa, nici faptul ca a schimbat forma si materialele din care acesta era construit; date fiind acestea, instanta apreciaza ca obtinerea autorizatiei de constructie era un demers obligatoriu înainte de începerea lucrarilor.

În consecinta, observând ca petentul nu a dovedit o alta stare de fapt decât cea retinuta în procesul verbal si ca nu a solicitat administrarea altor probe, iar intimata a facut dovada elementelor constitutive ale contraventiei retinute instanta urmeaza sa respinga plângerea formulata împotriva procesului verbal nr. 9171 din 24.08.2012 (fila 7) si sa mentina ca legal si temeinic procesul verbal contestat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Respinge plângerea formulata de catre petentul  …., domiciliat în ….., în contradictoriu cu intimat ……, cu sediul în ….., ca neîntemeiata.

Mentine ca legal si temeinic procesul-verbal nr.9171 din 24.08.2012.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 25.10.2012

PRESEDINTE, GREFIER,

Domenii speta