Deschiderea procedurii insolvenţei

Hotărâre 62 din 15.10.2020


Pe rol fiind soluţionarea cererii având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei privind debitoarea R SRL formulată de lichidatorul CII N.

Instanţa constată că s-au depus la dosar prin Compartimentul registratură, de către A Cabinet de Avocat note de concluzii la data de 06.10.2020 şi la data de 07.10.2020, iar de către debitoare, concluzii scrise la data de 14.10.2020

Dezbaterile cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, la excepția conexității dosarului nr. 4094/99/2020 la dosarul nr. 4205/99/2020 şi pe cererea de deschidere a procedurii formulată de debitoare au avut loc în şedinţa din camera de consiliu de la 01.10.2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 08.10.2020 şi ulterior pentru astăzi, 15.10.2020, când,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Judecător-sindic sub nr. X/99/2020, debitoarea SC R SRL prin lichidator CII N desemnat prin hotărârea AGA 3/29.06.2020 prin care s-a decis dizolvarea societăţii, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei si desemnarea in calitate de lichidator judiciar a practicianului CII N.

În motivarea cererii, se relatează că în patrimoniul societății există un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidități, iar din cauza insuficienței fondurilor bănești disponibile în patrimoniul acesteia nu vor putea fi plătite datoriile exigibile către creditori, insolvența fiind iminentă așa cum se cum rezultă din situația raportării activului patrimonial la  pasivul patrimonial.

Se precizează că datoria exigibilă este în sumă de 663 014 lei iar aceasta nu va putea fi achitată către creditor din cauza insuficienței fondurilor bănești disponibile.

Solicită să fie desemnat în calitate de lichidator judiciar CII N.

 În drept, a invocat disp.art.65 şi urm. din Legea 85/2014.

Debitoarea  a depus, în dovedirea cererii, înscrisurile prevăzute de art.67 din Legea 85/2014.

Din verificările efectuate de registratura Tribunalului Iaşi şi din susţinerile scrise ale  creditorului A Cabinet de Avocat (f 42) rezultă că la data de 1.09.2020, sub numărul Y/99/2020 a fost înregistrată cererea promovată de creditor pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC R SRL şi pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului . A solicitat să fie desemnat lichidator U SPRL (f 34)

Prin multiple cereri depuse în dosarul X/99/2020, creditorul A Cabinet de Avocat s-a opus admiterii cererii formulate de lichidator pentru debitor invocând: lipsa calităţii de reprezentant a debitorului, prematuritatea cererii, neregularitatea înscrisurilor depuse la ORC în calitate de lichidator, neregularitatea înscrisurilor  anexate cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei care generează starea de insolvabilitate.

În cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către MV prin care solicită deschiderea procedurii insolvenţei şi înscrierea creanţei sale reprezentate de contractul de împrumut în tabelul de creanţe.

În dosarul Y/99/2020 s-a depus întâmpinare de către SC R SRL prin care s-a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului Z/99/2020 având ca obiect anularea hotărârii AGA3/29.06.2020 , s-a contestat caracterul cert,lichid şi exigibil al creanţei creditorului A Cabinet de Avocat, s-a invocat inadmisibilitatea /prematuritatea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului. 

Analizând cu prioritate cererea formulată de către debitoare  instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 66 alin 6  din legea 85/2014, „(6) La înregistrarea cererii, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, cu privire la existenţa pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori. În cazul în care sunt înregistrate cereri formulate de creditori, se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeaşi încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declaraţii de creanţă, iar dacă se respinge cererea debitorului, se soluţionează potrivit art. 72 şi următoarele.

Regula instituită de articolul precitat este că atunci când există concurs  între cererea formulată de debitor şi cererea formulată de creditor, prevalează soluţionarea cererii debitorului în procedură necontencioasă. Legea conferă imperativ preferinţă debitorului şi, în nicio situaţie nu se poate modifica ordinea de soluţionare a cererilor.

Apărările formulate de creditor în dosarul format prin cererea debitorului aparţin unei persoane căreia legea nu-i conferă calitate procesuală. Susţinerile acestuia sunt neavenite, nu obligă instanţa la analiză, prin prisma disp. art. 532 alin 2 Cod Proc Civ, în condiţiile în care, în măsura în care hotărârea instanţei  ar putea leza interesele sale, are deschisă calea opoziţiei.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de MV, având în vedere că  cererea debitorului se soluţioneazã în procedurã necontencioasã, o asemenea cerere ar imprima cererii debitorului caracter contencios, fapt pentru care, raportat la art. 531 din Codul de procedurã civilã  se impune respingerea cererii.

Revenind la cererea debitoarei formulată prin lichidator, instanţa reţine că prin hotărârea AGA 3/29.06.2020 s-a decis dizolvarea societăţii şi numirea lichidatorului CII N. Potrivit informaţiilor ORC, lichidatorul a  depus specimen de semnătură la 28.08.2020, astfel încât, potrivit art. 252 alin 2 din  Legea 31/1990, de la acest moment a exercitat funcţia de lichidator şi, calitate în care a solicitat pentru debitoare să fie supusă procedurii simplificate de insolvenţă.

Aşa cum rezultă din actele contabile depuse la dosar , debitoarea are datorii scadente de 663 014 lei lei şi nu dispune de lichidităţi suficiente pentru achitarea datoriilor scadente.

Potrivit art. 5 pct.29 din Legea 85/2014, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Prin înscrisurile contabile depuse, debitoarea a dovedit că patrimoniul său suferă de lipsă de fonduri necesare acoperirii datoriilor sale certe, lichide şi exigibile.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art.2 pct. 47 rap. la art. 38 alin. 2 lit d din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, instanţa va admite cererea debitoarei şi, în temeiul art. 71 alin.1 din Legea 85/2014 , va constata că debitoarea  este în stare de insolvenţă şi  va deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva sa.

La desemnarea lichidatorului  judiciar provizoriu, judecătorul sindic a avut in vedere solicitarea creditorului, în conformitate cu dis part. 45 lit d,  dar şi disponibilitatea de timp şi de resurse umane, precum şi experienţa generală sau specifica necesare preluării dosarului şi bunei administrări a cazului de către practicienii în insolvenţă care şi-au depus ofertele la dosar. Remuneraţia va fi stabilită în funcţie de criteriile stabilite de OUG 86/2006.

Astfel, va fi numit provizoriu în calitate de lichidator judiciar U SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege.

În temeiul art.85 din legea 85/2006, se va ridica dreptul de administrare debitoarei.

În temeiul art. 147 din Legea 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua notificarea intrării în procedura falimentului, ridicării dreptului de administrare şi constatării dizolvării debitorului, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, potrivit Codului de procedură civilă, în vederea efectuării menţiunii, şi va publica notificarea într-un ziar de largă răspândire şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

În temeiul art. 86 din Legea nr. 85/2014 se va da dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al lichidatorului judiciar.

Se va dispune sigilarea bunurilor debitorului în condiţiile art.151 din Legea 85/2014, inventarierea lor, în condiţiile art. 152 şi 153 şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare, în condiţiile art. 154 – 160 din aceiaşi lege , de către lichidatorul judiciar.

In temeiul disp art 100 din legea 85/2014  judecătorul sindic va fixa termenele limită pentru înregistrarea cererilor de creanţă asupra averii debitorului, termenul de verificare, întocmire si publicare a tabelului preliminar al creanţelor , precum şi data primei şedinţe a adunării creditorilor, dispunând convocarea creditorilor debitorului pentru alegerea comitetului creditorilor, desemnarea preşedintelui acestuia, desemnarea/confirmarea lichidatorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei acestuia, precum şi a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii. De asemenea, se vor dispune toate măsurile necesare desfăşurării în condiţii optime a procedurii astfel declanşate.

I se va pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească şi să depună raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 169 , prevăzut de dispoziţiile art. 97 alin. 1 , iar lunar câte un raport privind descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cuprinzând justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, precum şi măsuri concrete privind desfăşurarea procedurii.

În temeiul art. 39 din Legea privind procedura insolvenţei lichidatorul judiciar va deschide un cont bancar la o unitate bancară de pe raza municipiului Iaşi, în care se vor depune toate sumele de bani obţinute din lichidare şi din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Faţă de dispoziţiile art. 66 alin 6, având în vedere că cererea debitorului va fi admisă, se va dispune conexarea cererii creditorului A Cabinet de Avocat, înregistrată sub numărul Y/99/2020, cerere care devine declaraţie de creanţă.

În acest context, toate apărările din dosarul Y/99/2020 nu mai impun analiză, inclusiv aplicabilitatea cazului de suspendare întemeiat pe art. 413 pct 1 Cod Procedură civilă, care este un caz de suspendare facultativă şi a cărui invocare de către debitor  este un ilogism în condiţiile în care finalitatea ambelor cereri este aceeaşi : deschiderea procedurii insolvenţei.

DISPUNE:

Admite cererea formulată de debitoarea SC R SRL, prin lichidator CII N, având ca obiect deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă.

În temeiul art. 71 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 2 lit.e  din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva debitoarei SC R SRL.

Conexează la prezenta cauză dosarul nr. Y/99/2020 , cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, formulată de creditoarea A Cabinet de Avocat urmând a fi calificată ca si cerere de creanță.

În temeiul art.73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Desemnează lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă U SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege.

În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii, lichidatorul judiciar va fi remunerat pe baza deconturilor aprobate de judecătorul sindic. În lipsa disponibilităților in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile urmând a fi făcute potrivit prevederilor OUG 86/2006 privind organizarea activității practicienilor in insolvență, decontul de cheltuieli al lichidatorului judiciar urmând a fi suspus aprobării in conformitate cu disp.art.39 alin.4 din Legea 85/2014, respectiv a art.116 alin.2 din Statutul UNPIR.

În temeiul art. 85 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Ridică dreptul de administrare al debitoarei.

Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are deschise conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar.

Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Conform art.83 din legea insolvenței,

După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondența emise vor cuprinde, în mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limbile română, engleză si franceză, mențiunea in insolvență, in insolvency, en procedure collective.

În temeiul art. 93 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a reconstitui, în măsura posibilului, documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. b)-f) şi l), în cazul în care acestea nu sunt prezentate de către debitor.

Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea  și averea debitoarei, precum şi lista cuprinzând părţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitoarei, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalităților de publicitate prevăzute de art. 101 alin.2 din Legea nr. 85/2014.

În temeiul art. 97 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 23.11. 2020.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 27.11.2020.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 7.12. 2020.

Fixează termenul pentru  afişarea  tabelului  definitiv  al  creanţelor la 30.12.2020.

Fixează  şedinţa  adunării creditorilor la data de 11.12.2021, ora 10:00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care  se va pune în discuţie confirmarea desemnării acestuia şi onorariul provizoriu.

Dispune trimiterea, de îndată si, în orice caz, cu cel puțin 10 zile înainte de împlinirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor,  a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză.

În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi.

În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Dispune trimiterea de către lichidatorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iași în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă și într-un ziar de largă circulație. Comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii se va face si către Autoritatea de Supraveghere Financiară, atunci când este cazul, conform art.42 alin.5, precum si instituțiilor prevăzute la art.76 din aceeași lege.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai lichidatorului judiciar.

Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă.

În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Dispune, în sarcina lichidatorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat și a modalității de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.02.2021, ora 9:00 CS1 fal.

Executorie.

Cu drept de opoziţie pentru creditorii debitoarei în termen de 10 zile de la notificarea acestora de către lichidator.

Domenii speta