Contencios administrativ special. Drept contravenţional. Prezumţia de veridicitate şi autenticitate a procesului verbal vs. prezumţia de nevinovăţie a petentului

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant BG şi pe intimat POLITIA LOCALA IASI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie seria ISC; nr.118608/02.11.2019

Prin sentința civilă 5307/15.07.2020 s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul BG, în contradictoriu cu intimata POLIŢIA LOCALĂ IAŞI, ca neîntemeiată.

Pentru  pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

„Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, prin Procesul verbal de contravenţie contestat, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 290 lei pentru că, la data de 02.11.2019, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare  XXX pe str. Urcuşului, dinspre Calea Galata, fără a respecta semnificaţia indicatorului ACCESUL INTERZIS cu adiţionalul Cu excepţia riveranilor, faptă prevăzută de art. 111 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanţa procedează, din oficiu, la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de contravenţie contestat şi apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea tuturor cerinţelor legale.

În acest sens, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute şi care ar putea fi invocate şi din oficiu de către instanţă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, din probele administrate în cauză, respectiv planşele foto depusă de intimată, instanţa reţine că petentul se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa.

Astfel, instanţa constată că, la începutul străzii Urcuşului, dinspre Calea Galata, contrar celor susţinute de petent, există indicatorul rutier cu Accesul interzis.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând că petentul se face vinovat de fapta reţinută în sarcina acestuia, instanţa constată că procesul verbal a fost în mod temeinic încheiat.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OG 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Instanţa ia act că petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantumul minim prevăzut de lege, fără ca petentul să probeze inicdenţa unor împrejurări de atenuare a răspunderii contravenţionale, astfel încât instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentului demonstrează conduita acestuia prin raportare la normele ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, astfel încât, faţă de gradul social al faptei săvârşite, instanţa constată că agentul constatator a efectuat o corectă individualizare a sancţiunii aplicate petentului.”

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul criticând soluția atat asupra faptei cât si sub aspectul reindividualizării sancțiunii aplicate.

Apelul a fost legal timbrat, iar intimata a depus tardiv întâmpinare şi au fost calificate concluzii scrise.

Analizând apelul declarate împotriva sentinței pronunţate de Judecătoria Iaşi se constată următoarele:

Prin verbal de contravenţie contestat, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 290 lei pentru că, la data de 02.11.2019, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXX pe str. Urcuşului, dinspre Calea Galata, fără a respecta semnificaţia indicatorului ACCESUL INTERZIS cu adiţionalul Cu excepţia riveranilor, faptă prevăzută de art. 111 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Plângerea contravenţională atrage incidenţa art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzaţie in materie penală”, cu respectarea tuturor garanţiilor oferite de CEDO în materie penală. Aşa cum a arătat Curtea “distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a unora dintre statele semnatare ale Convenţiei, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie acuzaţiilor în materie penală” (Hotărârea pronunţată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56); Astfel, faptul că în dreptul intern faptele care constituie contravenţii au fost scoase în afara ilicitului penal, nu poate avea ca efect lipsirea petentului de dreptul de a beneficia de garanţiile oferite de art. 6 CEDO, în latura sa penală.

În scopul determinării faptului dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

Natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din Convenţie (Decizia pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii împotriva Poloniei din 09.10.2003);

 România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie într-o procedură contravenţională (paragr. 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).

Instanța constată că, în cauza de faţă, norma în baza căreia s-a constatat fapta  are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire şi pedepsire.

Pe cale de consecinţă, acuzaţia care este adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei, iar acesta beneficiază şi în procedura contravenţională de prezumţia de nevinovăţie, precum şi de toate garanţiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor.

Chiar dacă se reţine că în prezenta cauza ne aflăm în prezenţa unei acuzaţii în materie penală, în procesul contravenţional operează două prezumţii care se neutralizează reciproc, pe de o parte prezumţia de legalitate a procesului-verbal decurgând din natura sa juridică de act administrativ iar, pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea petentului, avându-se în vedere natura „penală” a contravenţiei.

Dacă în favoarea petentului operează prezumţia de nevinovăţie, în favoarea intimatului-apelant operează prezumția privind legalitatea, veridicitatea şi autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi în limitele competenței sale.

Ambele prezumţii au caracter relativ, iar pentru a asigura echilibrul dintre cele două prezumţii, urmează ca ambele părţi să producă probe pertinente şi concludente în susţinerea afirmaţiilor lor.

Deşi este adevărat că nu se poate nega forţa probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenţii, acesta fiind totuşi un act întocmit de către un agent al statului, nu este permis a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra. Astfel, în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenţiei nu este susţinut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are altă probă de nevinovăţie, nu se mai poate susţine temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 6.

Verificând cuprinsul procesului – verbal menţionat anterior, tribunalul a constata că acesta a fost încheiat cu respectarea condiţiilor imperative de formă prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, petentul nefăcând dovada existenţei vreunei vătămări pricinuite din cauze ce sunt de natură a atrage sancţiunea nulităţii relative,.

În privinţa temeiniciei actului sancţionator se constată că  s-a reţinut  în mod corect de către prima instanța, in sarcina petentului ca a ctionat serviciul 112 fara un motiv intemeiat.

În mod corect şi pe baza unui  probatoriu atent analizat, judecătorul fondului  a reţinut situaţia  de fapt .

În ceea  ce priveşte  sancţiunea aplicată :

Orice sancţiune  juridică, inclusiv cea  contravenţională,  nu  reprezintă  un scop în sine, ci  un  mijloc de reglare  a  raporturilor  sociale, de formare a unui  spirit  de responsabilitate, iar pentru  aceasta nu  este nevoie  ca  în toate  cazurile  să  se  aplice  sancţiunea amenzii.

Sancțiunile  juridice constituie  nu mijloace de  răzbunare a  societăţii  ci de prevenire  a  săvârşirii  faptelor  ilicite şi  de  educare  a  persoanelor vinovate .

În  consecinţă în cazul faptelor  cu  un grad  scăzut de pericol  social, scopul  sancţiunilor contravenţionale  se poate realiza şi prin aplicarea  unei măsuri de atenționare  a contravenientului,  fără  aplicarea  amenzii  contravenționale, ca  sancțiune  corelată unor  contravenții  cu un grad sporit de pericol social.

Or, Tribunalul  reține gradul  de  pericol  social scăzut  al faptei  săvârșite de  apelantul  petent în condițiile în  care  nu  există antecedente contravenționale, nu a vazut semnul cu accesul interzis cu exceptia riveranilor, faptul ca traficul era aglomerat si a mers pe scurtătura si nu a avut intenția de a incălca regulile  de circulaţie, nefiind dovedita reaua credința în cauza.

Tribunalul  va  face  şi  aplicare principiului proporționalității între fapta comisă şi consecinţele comiterii ei (potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind necesară existenţa unei proporţionalităţi între fapta comisă şi consecinţele comiterii ei - cauza Muller contra Franţei, cauza Handyside împotriva Regatului Unit) procedând ca atare  la  înlocuirea sancţiunii amenzii  cu  sancţiunea avertisment .

Atrăgând totodată atenţia petentei asupra necesităţii respectării pe viitor a prevederilor legale se impune admiterea apelului, modificarea sentinţei şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

DECIDE:

Admite  apelul declarat de BG  împotriva sentinței civile nr.5307/15.07.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă in parte.

Admite în parte plângerea contravenţională formulata de plângerea contravenţională formulată de petentul BG,  în contradictoriu cu intimata POLIŢIA LOCALĂ IAŞI şi drept consecinţă:

Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă 290 lei, cu sancţiunea “avertisment” şi atrage atenţia petentului asupra necesităţii respectării dispoziţiilor legale in vigoare.

Domenii speta

Spete similare