Cerere de chemare în judecată. Temei juridic. Principiul disponibilităţii părţilor. Incidenţa prevederilor art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă.

În condiţiile în care instanţa a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 şi la nici unul din termenele de  judecată ulterioare nu s-a formulat vreo cerere de modificare a acţiunii şi a temeiului juridic al acesteia, soluţionarea cererii introductive prin stabilirea în favoarea reclamantului a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în baza art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 constituie o încălcare evidentă a principiului disponibilităţii părţilor şi a prevederilor art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă, conform cărora, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1175/30 martie 2006, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea înaintată de reclamantul M. L. împotriva pârâţilor Consiliul Local Brădeşti, S.C. H. S.A. Miercurea Ciuc,  D.G.F.P. Harghita şi,drept consecinţă:

- a constatat că în baza art. 1alin.2 din Legea nr.10/2001 republicat, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent,acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii  şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul construit, situat în Brădeşti, teren în suprafaţă totală de 9.305 mp şi  construcţiile existente şi naţionalizate în 1948, înscris în prezent în C.F. nr. 506 Brădeşti, identificat de experta M. L. C., expertiza făcând parte integrantă din hotărâre;

 - a respins capătul de acţiune privind restituirea în natură a imobilului construit;

- a respins  acţiunea faţă de pârâta Consiliul Judeţean Harghita.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel pârâta S.C. H. S.A. Miercurea Ciuc, solicitând schimbarea acesteia în tot, cu consecinţa respingerii acţiunii îndreptate de reclamant împotriva sa.

De asemenea, apelanta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, precum şi  încălcarea de către prima instanţă şi a dispoziţiilor art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, care obligă judecătorii să hotărască numai asupra obiectului  cererii deduse judecăţii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Judeţean Harghita a solicitat respingerea apelului, susţinând legalitatea  soluţiei de respingere a acţiunii îndreptate împotriva sa pe considerentul lipsei calităţii procesuale pasive în cauză.

Examinând apelul dedus  judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 294 – 295 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Odorheiu Secuiesc la data de 29 septembrie 1998, reclamantul M. L. a contestat Hotărârea nr.167/1997, emisă de Consiliul Judeţean Harghita –Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din litigiu  pe considerentul că acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 119/1948, care nu constituie titlu valabil conform H.G. nr. 11/1997.

Acţiunea reclamantului a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 563/30 aprilie 1999 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, însă în urma admiterii apelului declarat de către acesta, Tribunalul Harghita, prin decizia civilă nr. 810/17 noiembrie 1999, a desfiinţat hotărârea  primei instanţe şi a reţinut cauza spre competenţă soluţionare în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantul a precizat oral obiectul acţiunii ca fiind „revendicare pe calea dreptului comun” şi că valoarea imobilului este de peste 150 milioane lei, depăşind chiar valoarea de 1 miliard. Prin urmare, s-a constatat că judecătoria nu avea competenţa să judece cauza în primă instanţă, aceasta aparţinând tribunalului.

Curtea a observat, însă, că decizia instanţei de apel nu a fost comunicată părţilor, fixându-se, în schimb, următorul termen de judecată pentru data de 9 decembrie 1999, când s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice pentru identificarea şi evaluarea imobilului revendicat. De asemenea, judecata a continuat în acelaşi dosar (de apel) până la data de 23 martie 2000, când s-a luat măsura disjungerii acţiunii reclamantului şi formării unui nou dosar, de primă instanţă . Ulterior, după efectuarea în cauză a două expertize tehnice-construcţii şi topografice – instanţa a dispus, la termenul de judecată din 15 martie 2001, suspendarea judecăţii, la solicitarea  reclamantului, care a învederat iniţierea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 .

Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea pârâtului Consiliul Judeţean Harghita, însă la termenul de judecată din 11 martie 2004, instanţa a suspendat din nou judecata până la soluţionarea notificării formulate de reclamant în baza Legii nr.10/2001 ,

Mai apoi, judecata a fost redeschisă din oficiu, iar la termenul de judecată din 30 iunie 2005, s-a dispus suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 242 pct.1 Cod procedură civilă.

Cu toate acestea, cauza a fost din nou repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen de judecată pentru data de  16 februarie 2006, când pârâta S.C. H. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În vederea soluţionării excepţiei menţionate şi a verificării împrejurării dacă se impune introducerea în cauză a A.V.A.S. Bucureşti – instituţie notificată de reclamant prin procedura instituită de Legea nr. 10/2001 – instanţa a acordat termen de judecată pentru data de 9 martie 2006, termen la care a respins cererea formulată de pârâta S.C. H. S.A. pentru introducerea în cauză a A.V.A.S., însă a dispus amânarea judecăţii la cererea scrisă a reclamantului, care a invocat imposibilitatea prezentării din motive de boală .

Ulterior, cauza a fost reţinută în pronunţare la termenul din  23 martie 2006, cu amânarea acesteia pentru data de 30 martie 2006, când, s-a pronunţat sentinţa atacată cu apelul supus examinării.

Trebuie precizat, însă, că la nici-unul din termenele de judecată anterioare nu s-a formulat de către reclamant vreo cerere de modificare a acţiunii şi a temeiului juridic al acesteia, în sensul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Din contră, în toate încheierile de şedinţă şi chiar în practicaua sentinţei atacate, s-a preciza că s-a luat în examinare contestaţia formulată de reclamant în baza Legii nr. 112/1995.

În aceste condiţii, soluţionarea acţiunii prin stabilirea în favoarea reclamantului a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, în baza art. 1 alin.2 din Legea nr. 10/2001, acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ( Titlul VII din Legea nr. 247/2005), constituie o încălcare evidentă a  principiului disponibilităţii părţilor şi a prevederilor art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, conform cărora, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Pe de altă parte, abordarea cauzei prin raportare la un alt temei juridic decât cel invocat prin acţiune echivalează cu  necercetarea fondului, atrăgând incidenţa prevederilor art. 297  alin.1 Cod procedură civilă, cu consecinţa desfiinţării hotărârii astfel pronunţate şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul conform celor anterior relevate, urmând ca în rejudecare tribunalul să respecte limitele judecăţii prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi la temeiul juridic invocat în susţinerea acesteia, solicitându-se lămuriri suplimentare şi  reclamantului, cu referire la continuarea judecăţii sub forma contestaţiei în baza Legii nr. 112/1995 sau a unei acţiuni în  revendicare pe calea dreptului comun, prin contestarea valabilităţii titlului Statului Român asupra imobilului în litigiu, dobândit prin aplicarea  actului de naţionalizare.

Domenii speta

Spete similare