Nepronunţarea asupra conţinutului unei cereri de chemare în garanţie echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin actiunea adresata Tribunalului Suceava, înregistrata sub nr. 5317/86 din 4.09.2008, reclamantul C.N. a solicitat ca, prin hotarârea ce se va pronunta, în contradictoriu cu pârâta C.C.a României, aceasta sa fie obligata la plata drepturilor banesti reprezentând majorarea cu 75% a indemnizatiei de baza, neacordate începând cu data de 14.03.2005 si pâna la data încetarii starii de discriminare, actualizate cu coeficientul de inflatie.

Motivând actiunea, reclamantul a sustinut ca a desfasurat activitatea în functia de controlor financiar la Camera de Conturi Judeteana, pâna la data de 31.12.2006, fiind pensionat pentru limita de vârsta.

A mai sustinut ca, prin Legea nr. 200/2005, de aprobare a O.U.G. nr. 22/2005, a fost completata Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, fiind constituita Autoritatea de audit, organizatie fara personalitate juridica, functionând în cadrul Curtii de Conturi a României, având ca atributie auditarea fondurilor acordate României de Uniunea Europeana prin programele ISPA, SAPARD si cele de postaderare, salarizarea personalului acestei structuri efectuându-se conform legislatiei privind salarizarea personalului din cadrul Curtii de Conturi si prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare, aceste categorii de personal beneficiind si de o majorare a indemnizatiei, cu un spor de 75%, fata de ceilalti controlori, salariati ai Curtii de Conturi a României.

A mai sustinut reclamantul ca, desi a îndeplinit aceeasi functie de controlor financiar, desfasurând activitatea în cadrul aceleiasi institutii, cu aceeasi pregatire, experienta si responsabilitate profesionala, prin acordarea sporului de 75%, stabilit prin Legea nr. 490/2004 si H.G. nr. 170/2000, au fost încalcate prevederile art. 5 si 6 din Codul muncii, art. 16 din Constitutia României, art. 1, 2 si 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, aprobata prin Legea nr. 30/1994 si art. 4 din Cartea sociala europeana revizuita, ratificata de România prin Legea nr. 74/1999, solicitând obligarea unitatii pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pentru perioada 14.03.2005 – 31.12.2006, actualizate la rata inflatiei.

Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea actiunii reclamantului, aratând ca procentul de 75%, aplicat la nivelul indemnizatiei de baza, nu se aplica controlorilor financiari, nefiind o prevedere legala în acest sens, aratând ca salarizarea personalului din cadrul Autoritatii de audit se face în conformitate cu legislatia privind salarizarea personalului din cadrul Curtii de Conturi si a Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fondurile comunitare.

În temeiul art. 60 C. pr. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, solicitând ca, în situatia în care va fi admisa actiunea reclamantului, aceasta unitate sa achite sumele solicitate de reclamant, invocând dispozitiile Legii nr.  500/2002.

Chematul în garantie Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Suceava, prin întâmpinarea formulata, a sustinut ca, fata de dispozitiile art. 60 C. pr. civ., nu sunt îndeplinite conditiile pentru chemarea sa în garantie, aratând totodata ca nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar obligatia de stabilire a salariilor de baza si a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare revine Curtii de Conturi, care are competenta de a initia si un eventual proiect de rectificare bugetara.

S-a invocat si prescriptia dreptului la actiune, în raport de dispozitiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în raport de data sesizarii instantei, iar, pe fondul cauzei, s-a aratat ca, fata de raportul juridic de munca, care priveste drepturi si obligatii discutate între angajat si angajator si fata de dispozitiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate retine existenta unei discriminari salariale, solicitând respingerea, ca nefondata, a actiunii reclamantului.

Tribunalul Suceava, prin sentinta civila nr. 1805 din 10.11.2008, a dispus urmatoarele:

- a admis actiunea formulata de reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României;

- a obligat pârâta Curtea de Conturi a României sa plateasca reclamantului indemnizatia de 75%, aplicata la nivelul salariului de baza pentru perioada 14.03.2005 – 31.12.2006, actualizata în raport de indicele de inflatie la data platii;

- a admis cererea de garantie a Ministerului Finantelor Publice.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca reclamantul, desi a ocupat aceeasi functie ca si controlorii de la autoritatea de audit si si-a desfasurat activitatea în cadrul aceleiasi institutii, iar reglementarile legale sunt aceleasi, instanta a apreciat ca sunt privati de acordarea indemnizatiei de 75% prevazuta de H.G. 170/9 martie 2005, criteriul pe baza caruia s-a facut aceasta distinctie în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnati sa le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare, atât timp cât specificul atributiilor de ansamblu pe care le au toti controlorii financiari în întregul lor necesita aceeasi pregatire de specialitate si experienta, responsabilitate profesionala specifica echivalenta, precum si risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.

S-a retinut ca, între auditori si controlori – apartinând toti aceleiasi categorii – nu poate exista un tratament diferentiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o functie similara, cu atributii similare si, având în vedere principiul nondiscriminarii, persoanele care au aceleasi obligatii si interdictii profesionale nu pot fi tratate diferit, deci recunoasterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei si pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativa, deoarece acestia se afla într-o situatie analoga cu auditorii de pe lânga Curtea de Conturi.

Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii si combaterii discriminarii, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L  303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii si constatarii discriminarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situatii doar comparabile, iar nu neaparat în situatii chiar similare.

Prin sistemul de salarizare, se întelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor si formelor salarizarii care determina conditiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de baza, indemnizatii, sporuri si adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalitatii de tratament (art. 154 din Codul muncii) si cel al diferentierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv conditiile de munca.

Ca atare, principiul „egalitatii de tratament în salarizare implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situatie comparabila. Deci, toate persoanele care se afla în aceeasi situatie, a depunerii unei activitati în munca într-o functie cel putin similara, daca nu identica, trebuie sa li se recunoasca, pentru unul si acelasi element faptic generator de drept salarial, acelasi element  salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situatie comparabila cu auditorii sub aspectul exercitarii atributiilor si incompatibilitatilor aferente functiei, rezulta ca  acestia nu pot fi tratati diferit, în mod discriminatoriu fata de auditori, prin refuzul acordarii indemnizatiei de 75%.

Obiectivele si elementele care pot duce la o diferentiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii, conditiile de munca, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului ca aceasta diferentiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizatia) de baza (partea fixa a salariului), nu si sporurile salariale, care întotdeauna au obiective si elemente cu totul speciale si specifice de acordare.

S-a argumentat ca, prin neacordarea acestei indemnizatii (majorari), controlorii financiari sunt în mod evident si grav discriminati, deoarece se afla în aceeasi situatie juridica si faptica care fundamenteaza si genereaza acest drept salarial si pentru restul personalului (auditori). Ca atare, existenta  discriminarii directe a controlorilor financiari, reclamanti, rezulta si din dispozitiile: art. 7 si art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care  garanteaza dreptul tuturor la protectie egala a legii împotriva oricarei discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare); art. 7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garanteaza dreptul la conditii de munca juste si prielnice si la egalitate de tratament în salarizare, fara nici o distinctie); art. 14 din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la aceasta Conventie (care interzic discriminarile); art. 4 din Carta sociala europeana revizuita (ratificata prin Legea nr. 74/1999), care garanteaza dreptul la o salarizare echitabila; art. 5,  art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c si f art. 154 alin. 3, art. 165 si art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garanteaza plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminari, restrângeri sau limitari); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 si art. 41 din Constitutie (care garanteaza aplicarea principiului nediscriminarii si în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din continutul complex al dreptului constitutional la munca si care nu poate face obiectul unor limitari discriminatorii).

Au fost enuntate dispozitiile  art. 16 alin. 1 si 2 din Constitutia României, conform carora, cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege, precum si prevederile art. 2 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, conform carora, exercitiul drepturilor este aparat împotriva oricaror discriminari, iar conform art. 29 pct. 2, în exercitiul drepturilor si libertatilor, fiecare persoana este supusa doar îngradirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurarii, recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti, în vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica, cu aplicarea art. 20 din Constitutie.

Împotriva acestei sentinte au formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României si chematul în garantie Ministerul Economiei si Finantelor.

Astfel, pârâta Curtea de Conturi a României, prin recursul formulat, a sustinut nelegalitatea sentintei, sustinând, în esenta, faptul ca procentul de 75%, aplicat la nivelul indemnizatiei de baza, nu se aplica controlorilor financiari în lipsa unui text de lege, sustinând ca atributiile auditorilor sunt diferite de cele ale controlorilor financiari, motiv pentru care si salarizarea acestei categorii profesionale s-a facut conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea  financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare, solicitând si suspendarea executarii hotarârii pâna la solutionarea unui recurs în interesul legii.

Recurentul Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Suceava a sustinut nelegalitatea sentintei, întrucât instanta de fond nu s-a pronuntat asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, în raport de data introducerii actiunii, iar pe fondul cauzei, a sustinut ca nu sunt îndeplinite cerintele pentru formularea unei cereri de chemare în garantie, în raport de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finantele publice si a O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice.

Totodata, a sustinut si faptul ca nu sunt incidente în cauza dispozitiile art. 1 si 2 din O.G. nr. 137/2000  privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, invocând ca argument si decizia Curtii Constitutionale nr. 239 din 5.06.2003, astfel încât, în considerarea conditiilor specifice de numire si functionare a unor anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite în raport de rolul, raspunderea, complexitatea si privatiunile inerente fiecarei functii, fara a se aduce atingere dispozitiilor principiului egalitatii, reglementat prin art. 16 din Constitutie.

Recursurile, motivate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., sunt întemeiate, pentru urmatoarele considerente:

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, se constata ca reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1, 2 si 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, invocând existenta unei discriminari directe în domeniul salarizarii controlorilor financiari, în raport de personalul Autoritatii de audit, organizatie fara personalitate juridica si care îsi desfasoara activitatea pe lânga Curtea de Conturi a României.

Ori, potrivit dispozitiilor art. 27 din O.G. 137/2000, persoana care se considera discriminata se poate adresa instantei, solicitând acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare, drept ce decurge si din dispozitiile art. 21 din Constitutie, dar judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, conform art. 27 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cum obligatia de citare nu a fost respectata, se constata ca sunt date motive de nelegalitate ale sentintei, ce se încadreaza în dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Cât priveste recursul declarat  de Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Suceava, se constata ca, desi prin întâmpinarea formulata s-a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune în raport de data sesizarii instantei, aceasta exceptie nu a fost analizata de instanta de fond.

Totodata, se constata ca, desi a fost admisa cererea de chemare în garantie, instanta de fond a omis sa se pronunte asupra continutului acestei cereri, constatându-se astfel ca fondul cauzei nu a fost cercetat.

Fata de cele retinute, cum în cauza nu a fost citat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si nici fondul cauzei nu a fost cercetat, în raport si de prevederile art. 312 alin. 5 C. pr. civ., ambele recursuri au fost admise, cu consecinta casarii sentintei si trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiasi instante.

Domenii speta

Spete similare