Recurs litigii cu profesionişti. necomunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate pârâtului. încălcarea dreptului acestuia la apărare. nulitatea hotărârii. -art.105 alin.2 Cod procedură civilă; -art.1141 alin.2 Cod procedură civilă

RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. NECOMUNICAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ŞI A ÎNSCRISURILOR ANEXATE PÂRÂTULUI. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ACESTUIA LA APĂRARE. NULITATEA HOTĂRÂRII.

-art.105 alin.2  Cod procedură civilă;

-art.1141 alin.2 Cod procedură civilă;

-art.304 pct.5 Cod procedură civilă;

-art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă;

-Regulamentul C.E. nr.1393/2007 al Parlamentului şi Consiliului European.

Decizia nr.415/10.09.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin SENTINŢA nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea înaintată de reclamanta E. IPURL B. M. , desemnată în calitate de lichidator judiciar în cauza de insolvenţă privind pe debitoarea SC S. SRL S. M.  în contradictoriu cu pârâtul F.  V.  domiciliat în Italia, localitatea C. , str. 1 M., nr. 9, cod 30022 şi în consecinţă:

A obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei suma de 34.620 lei reprezentând despăgubiri echivalente cu creanţele înscrise în tabelul obligaţiilor falitei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, ultimul bilanţ contabil depus la organele fiscale de către administratorul statutar la data de 31.12.2003, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

După data de 31.12.2003 societatea nu a mai depus situaţii financiare la organele fiscale, iar după deschiderea procedurii de insolvenţă administratorul pârât nu a făcut dovada faptului pozitiv al existenţei actelor contabile prevăzute de lege, întocmite după această dată.

Din ultimul bilanţ depus rezultă că în patrimoniul debitoarei falite erau înregistrate active imobilizate în echivalent 193.972,40 lei, disponibilităţi băneşti de 226.911,60 lei, stocuri însumând 656.650,30 lei şi creanţe de 597.878,70 lei. Aceste bunuri şi valori nu au fost identificate în cursul procedurii de insolvenţă, ele putând acoperi pasivul falimentului.

Lipsa acestor bunuri din patrimoniul debitoarei, precum şi lipsa oricărei explicaţii privind dispariţia lor creează prezumţia că bunurile au fost ascunse şi însuşite de pârât în folos propriu.

Din nedepunerea la practicianul de insolvenţă a datelor şi informaţiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 (inclusiv a actelor contabile) rezultă că pârâtul nu a ţinut, - cel puţin după data de 31.12.2003. – contabilitatea societăţii.

Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 „(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori”.

Coroborând starea de fapt anterior reţinută cu disponibilităţile legale incidente, judecătorul sindic a constatat că faptele pârâtului de a folosi în interes propriu şi de a ascunde bunurile societăţii, respectiv de a nu ţine contabilitatea în condiţiile prevăzute  de lege, realizează conţinutul faptelor ilicite prevăzute de art. 138 lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2006, reprezentând şi o încălcare a dispoziţiilor exprese ale art. 72-74 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc obligaţia administratorilor de a ţine toate registrele şi evidenţele prevăzute de lege.

Prin săvârşirea cu vinovăţie a acestor fapte de către pârât, în patrimoniul societăţii debitoare s-a creat un prejudiciu echivalent cu suma datoriilor acumulate de societate, precum şi cu valoarea bunurilor însuşite de pârât.

Potrivit Legii insolvenţei pentru o parte din acest prejudiciu total, echivalentă cu creanţele înregistrate în procedură se stabileşte răspunderea administratorului societăţii în măsura în care se dovedeşte în sarcina acestuia întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.

Constatând că în privinţa pârâtului sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 lit. a), d) şi e) din Legea nr. 85/2006, respectiv de art. 998 Cod civil, în baza art. 11 lit. g) din Legea insolvenţei, judecătorul sindic a admis acţiunea, obligându-l pe pârât să plătească din averea proprie pasivul procedurii.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs, legal timbrat,  pârâtul F. V. , solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului formulată de lichidatorul judiciar E. IPURL.

Cu privire la momentul comunicării sentinţei, recurentul arată că a primit această sentinţă abia la data de 10.05.2013, în urma demersurilor efectuate la Tribunalul Satu Mare în vederea comunicării unui exemplar al acesteia, având în vedere că la data de 01.02.2013 i s-a comunicat de către A. F. D.  P.  Venezia existenţa unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Satu Mare de obligare a sa la plata unei sume de bani, fără că această hotărâre să-i fie comunicată.

În consecinţă, faptul că sentinţa atacată nu a fost comunicată în limba oficială a recurentului, respectiv limba italiană, determină repunerea în termenul de declarare a recursului  în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi Consiliului Europei, în condiţiile în care, necunoscând limba română, nu putea în mod obiectiv să ia cunoştinţă de dispoziţiile sentinţei, cu atât mai mult cu cât nu i-a fost  comunicat nici cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale.

Cu privire la recursul declarat, recurentul susţine că la data de 20.01.2010, după intrarea societăţii comerciale în faliment, lichidatorul judiciar înregistrează o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a, d şi e din Legea nr. 85/2006, în vederea acoperirii întregului pasiv al societăţii în cuantum de 34.620 lei. La termenul de judecată din 25.03.2010, judecătorul sindic a luat act de depunerea cererii de chemare în judecată în limba italiană şi a dispus citarea recurentului cu un exemplar al acţiunii, însă la dosar nu există dovada înregistrării traducerii în italiană a cererii de chemare în judecată. Mai mult, din dovada privind efectuarea procedurii de citare cu forme speciale cu străinătatea nu rezultă vreo menţiune cu privire la comunicarea , pe lângă citaţie şi a cererii de antrenare a răspunderii tradusă în limba italiană. Prin urmare, recurentul a comunicat instanţei o adresă prin care a învederat că datorită termenului foarte scurt până la judecată este în imposibilitate de a se prezenta, precum şi faptul că nu are cunoştinţă despre acuzaţiile care i se aduc. Cu toate acestea, la termenul de judecată din 25.11.2010, judecătorul sindic a apreciat în mod eronat că adresa respectivă are caracterul unei întâmpinări, dispunând acordarea unui nou termen de judecată pentru ca recurentul să-şi poată pregăti apărarea. Deşi pentru următorul termen de judecată, procedura de citare nu a mai fost legal îndeplinită, judecătorul sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului pârât.

Pe fondul cererii, recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii sale patrimoniale , cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale cuprinzând afirmaţii fără suport probator, fiind întemeiată pe prezumţii şi nelegal admisă de judecătorul sindic. Dispoziţiile art. 138 nu instituie prezumţia de culpă a administratorilor societăţii, ci impun dovedirea de către titularul cererii a condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii şi obligaţia de a face dovada raportului de cauzalitate dintre fapta pretinsă şi starea de insolvenţă  a debitoarei.

S-a arătat că împrejurarea că în bilanţul contabil pentru anul 2003 societatea figura în patrimoniu cu o serie de bunuri şi creanţe nu poate fi asimilată cu folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul său propriu sau în interesul altei persoane potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât între aceste două  fapte nu există similitudine. Lichidatorul afirmă în mod nedovedit că există prezumţia folosirii acestora prin faptul că nu a avut posibilitatea identificării lor în patrimoniul debitoarei şi nu a făcut nici dovada faptului că folosirea acestor sume ar fi cauzat starea de insolvenţă a societăţii , nefiind dovedită legătura de cauzalitate.

Recurentul susţine că dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. d nu instituie o prezumţie de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă. În speţă, nu s-a făcut dovada că pârâtul a făcut să dispară documente contabile şi nici că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. Nedepunerea actelor arătate la art. 28 din Legea nr. 85/2006 însă nu se regăseşte în conţinutul faptelor limitativ reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d, constând în ţinerea unei contabilităţi fictive, provocarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii conform legii. Lichidatorul judiciar  nu a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 138 lit. d astfel că în mod nelegal judecătorul sindic a admis cererea  formulată de acesta.

În ceea ce priveşte faptele prevăzute de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, împrejurarea că lichidatorul judiciar nu a identificat activele menţionate în ultimul bilanţ contabil depus de societatea comercială nu poate fi asimilată cu deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul debitoarei, în lipsa unor probe certe în acest sens, acest aspect nefiind în măsură să ducă la angajarea răspunderii recurentului în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 299 alin. 1 teza 1, art. 302 ind. 1 alin. (1) teza 1 şi alin. (3), art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă şi art. 8, art. 139 din Legea nr. 85/2006. 

Intimata nu a formulat întâmpinare,

Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de către recurentul F. V. , instanţa a constatat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului şi Consiliului European , atunci când o citaţie sau un act echivalent a trebuit transmis în alt stat membru în scopul notificării sau al comunicării, în conformitate cu dispoziţiile acestuia, şi a fost pronunţată o hotărâre împotriva pârâtului, care nu s-a prezentat la înfăţişare, judecătorul are atribuţia de a dispune repunerea în termen a pârâtului pentru exercitarea unei căi de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: pârâtul nu a luat cunoştinţă de actul respectiv în timp util pentru a se apăra sau nu a luat cunoştinţă de hotărâre în timp util pentru a exercita o cale de atac, din motive care nu-i sunt imputabile şi , respectiv, pârâtul a prezentat la acţiune o apărare la prima vedere întemeiată.

De asemenea, o cerere de repunere în termen poate fi formulată numai într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a luat cunoştinţă de hotărâre.

Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a dispus citarea recurentului pârât potrivit dispoziţiilor Regulamentului CE nr. 1393/2007, pronunţând sentinţa comercială nr. 435/F/03.03.2011, împotriva recurentului, prin care a obligat pe acesta să plătească în contul averii debitoarei SC S. SRL suma de 34.620 lei, reprezentând despăgubiri echivalente cu creanţele înscrise în tabelul obligaţiilor falitei.

Examinând înscrisurile din dosarul de fond, Curtea a mai constatat că recurentul pârât nu a luat cunoştinţă despre cererea de chemare în judecată până la momentul soluţionării ei prin sentinţa recurată, pentru  a-şi putea pregăti apărarea, iar apărarea prezentată prin prezentul recurs este pertinentă, impunându-se analizarea apărărilor invocate de către instanţă.

Faţă de starea de fapt reţinută, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE, pentru repunerea recurentului în termenul de exercitare a căii de atac a recursului. Curtea a ţinut totodată seama de faptul că cererea de repunere în termen a fost făcută într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a aflat despre sentinţa recurată.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 103 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 19 paragraf 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului şi Consiliului European, Curtea a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului formulată de recurentul pârât F. V

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, în conformitate cu art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat, din următoarele considerente:

Din înscrisurile aflate la dosarul de fond Curtea a constatat că recurentului pârât i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fost depusă la data de 20.01.2010, în limba română, fără a fi tradusă în limba italiană, deşi pârâtul era cetăţean italian, cu domiciliul în Italia. Cauza a fost amânată de către judecătorul sindic pentru a se efectua traducerea acţiunii în limba italiană.

La termenul de judecată din 25.03.2010 s-a dispus de către judecătorul sindic citarea pârâtului F. V. cu un exemplar din cererea de chemare în judecată, însă dovada modalităţii de comunicare a acesteia şi a modului de îndeplinire a procedurii de citare nu se regăsesc la dosar.

Abia pentru termenul de judecată din 18.11.2010 , pârâtul a fost citat potrivit Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului şi Consiliului European, fiindu-i comunicată însă doar citaţia, nu şi cererea de chemare în judecată. Până la termenul de judecată din 03.03.2011, când a fost soluţionată acţiunea, judecătorul sindic nu a mai dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului.

Prin urmare, la dosar nu există dovada că pârâtului i-a fost comunicată cererea de antrenare a răspunderii sale patrimoniale pentru societatea falită.

Curtea a constatat că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, instanţa de fond încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv a fost încălcat art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia preşedintele va dispune să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i în vedere obligaţia de a depune întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 3 şi 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o a casat-o cu trimitere spre  rejudecarea fondului la Tribunalul Satu Mare, cu respectarea dreptului la apărare a pârâtului, implicit comunicarea cu acesta a cererii de chemare în judecată, tradusă în limba italiană, cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului şi Consiliului European. 

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Domenii speta

Spete similare