Principiul legalităţii căilor de atac. Motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de instanţă, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă. Calificarea unei acţiuni ca fiind evaluabilă în bani, şi stabilirea căii de atac în funcţie de v

Principiul legalităţii căilor de atac. Motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu de instanţă, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură  civilă.  Calificarea unei acţiuni  ca fiind evaluabilă în bani, şi stabilirea căii de atac în funcţie de valoarea obiectului litigiului.

O acţiune având ca obiect o obligaţie de a face  vizând refacerea unui gard, repararea  peretelui, a scocurilor şi a burlanelor distruse în timpul lucrărilor de  construcţie, sunt obligaţii de a face care pot fi şi trebuie evaluate în bani întrucât nu sunt acţiuni care vizează un drept cu  caracter personal, fără conţinut economic, strict legat de persoană şi, prin urmare, neevaluabil în bani. 

Secţia  I civilă - Decizia civilă nr.620/19 septembrie 2013

Prin acţiunea  înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 14138/306/2010 reclamanţii MD, MI şi MP au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii ŞC şi ŞM pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea acestora să refacă zidul de cărămidă de la stradă pe o porţiune de 3 mp pe care l-au demolat în urmă cu 3 ani, să repare tencuiala de pe peretele care se învecinează cu casa pârâţilor precum şi scocurile şi burlanele distruse în timpul lucrărilor de construcţie, să izoleze zidul casei reclamanţilor pe partea acre se învecinează cu pârâţii deoarece acesta este umed şi favorizează igrasia şi condensul, tot din cauza nerespectării distanţei, să îndepărteze molozul şi gunoaiele depozitate lângă zidul casei şi să desfiinţeze terasa şi uşa de acces în clădirea nouă şi care nu respectă servitutea de vedere legală.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe art. 998 – 1003 cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 5084/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune precum şi acţiunea reclamanţilor, reţinând în considerente următoarele:

Cu privire la  obligarea pârâţilor  să refacă zidul de cărămidă de la stradă pe o porţiune de 3 m pe care l-au demolat in urma cu 3 ani instanţa a reţinut că imobilul proprietatea pârâţilor era delimitat de porţiunea de strada de un gard de cărămidă şi că acest gard era edificat in fata unui imobil învecinat imobilului reclamanţilor, de la nr. 21,  imobil care fusese demolat cu mult timp in urma.

Cu privire la obligarea paraţilor de a repara scocurile si burlanele distruse in timpul lucrărilor de construcţie si de a  izola  zidul casei reclamanţilor pe partea care se învecinează cu paraţii deoarece acesta este umed si favorizează igrasia si condensul, tot din cauza nerespectării distantei dintre construcţii,  instanţa a reţinut in primul rând ca din probele administrate in cauza nu rezulta deteriorarea scocurilor si burlanelor imobilului in care se afla apartamentul reclamanţilor in timpul executării lucrărilor de construcţii.

Instanţa a respins si solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor de a repara tencuiala de pe peretele care se învecinează cu casa paraţilor deoarece  nu s-a făcut dovada ca tencuiala de pe casa a fost deteriorata in timpul lucrărilor executate de paraţi si nu s-a făcut deci  dovada existentei faptei ilicite a acestora. 

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii M.P., M.D.Z. şi M.I.G., care au solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii în întregime a acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 15/2013 Tribunalul Sibiu  a respins apelul  reclamanţilor, reţinând în esenţă că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.P., M.D.Z. şi M.I.G., care au solicitat modificarea acesteia, admiterea apelului şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive recurenţii au arătat că  hotărârile pronunţate de instanţele de fond sunt nelegale şi netemeinice, ambele  instanţe neagă constatările obiective ale expertului, negaţia pornind de la  constatările  făcute cu ocazia cercetărilor locale dar şi de la susţinerile martorului Mândru, care este persoană direct interesată în cauză. Durata nepermisă a procesului  a dus la denaturarea concluziilor şi a consecinţelor legate de acţiunea  ilicită şi prejudiciabilă a pârâţilor intimaţi.

Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 şi 9 cod pr. civilă.

Prin decizia 620/2013 Curtea de Apel a admis recursul reclamanţilor, a casta decizia Tribunalului şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru judeca recursul declarat de aceştia împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând în considerente următoarele:

Potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3 cod por. Civilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă. Această determinare a valorii făcută chiar de reclamant este importantă nu numai pentru stabilirea taxelor judiciare de timbru, dar ea este importantă, din punct de vedere procesual, în primul rând pentru determinarea instanţei competente după criteriul valoric.  O astfel de determinare are şi o altă consecinţă,  pe lângă  aceea a determinării primei instanţe competente şi anume aceea a determinării căilor de atac la care este supusă hotărârea pronunţată, evident în funcţie de legea aplicabilă la momentul pronunţării ei.

S-a  constatat  că obiectul cauzei este o obligaţie de a face, respectiv de a reface zidul de cărămidă de la stradă pe o porţiune de 3 m,  de a repara  tencuiala de pe perete şi scocurile şi burlanele distruse în timpul lucrărilor de construcţie, de a  izola zidul casei reclamanţilor pe partea care se învecinează cu pârâţii, de a îndepărta molozul şi gunoaiele depozitate lângă zidul casei şi de a  desfiinţa terasa şi uşa de acces în clădirea nouă.

În mod cert aceste  obligaţii sunt  evaluabile în bani, reclamanţii indicând  în precizarea de acţiune de la fila 23 (dosar fond) că lucrările care constituie obiectul litigiului sunt în valoare de 4.500 lei. Valoarea lucrărilor a fost majorată  la suma de 9.000 lei, iar după efectuarea raportului de expertiză, reclamanţii şi-au majorat din nou pretenţiile la suma de 22.382 lei, prin încheierea de şedinţă de la data de 12 aprilie 2012, valoare în funcţie de care a fost calculată şi taxa de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată.

 Având în vedere aceste precizări făcute chiar de reclamanţi în faţa instanţei de fond, precum şi prevederile art. 18/1 cod pr. civilă,  Curtea a constatat că obiectul acţiunii este evaluabil în bani şi are o valoare de până la 100.000 lei. De aceea, sentinţa pronunţată de judecătorie,  în condiţiile art. 2821 alin. 1 cod procedură civilă,  nu este supusă apelului, ci doar recursului,  căile de atac fiind prevăzute de lege, şi nu de judecător.

La calificarea acţiunii ca fiind evaluabilă în bani,  Curtea a avut în vedere decizia 32/2008 pronunţată de ÎCCJ Bucureşti, în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie potrivit art. 330/7 alin. 4  Cod pr. civilă.

În această decizie s-a arătat că un drept are caracter personal, fără conţinut economic şi, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societăţii sau al familiei: dreptul la viaţă, la sănătate şi integritate fizică şi morală, la libertate, la onoare, cinste, reputaţie, dreptul la nume, al domiciliu, etc.

Or, dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin acţiunea de faţă (refacerea unui zid,  repararea tencuielii,  izolarea zidului, îndepărtarea gunoaielor) nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menţionate anterior. A susţine că există acţiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susţine o contradicţie juridică, a spune că defapt există drepturi  patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeşte de drepturile personale nepatrimoniale.

Este adevărat că decizia 32/2008  se referă la acţiuni având ca obiect constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice  (ceea ce nu este cazul în speţă), dar Înalta Curte nu se putea pronunţa în mod expres şi cu privire la alte acţiuni decât cu privire la acelea cu care a fost sesizată, însă în considerente arată în mod clar care sunt  acţiunile cu caracter personal, fără conţinut economic (dreptul la viaţă, sănătate, libertate, onoare, etc.), iar

 prezenta acţiune nu poate fi încadrată în nici un caz între acestea. Pe de altă parte,  textul art. 2821 alin. 1 cod pr. civilă se referă expres la litigii a căror valoare nu depăşeşte 100.000 lei, iar nu la acte juridice.

Având în vedere aspectele arătate mai sus, în temeiul art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 3 cod pr. civilă, Curtea a admis recursul declarat de declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile 15/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă, a  casat decizia atacată şi a  trimis cauza Tribunalului Sibiu pentru judecarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 5084/2012  pronunţată de Judecătoria Sibiu, ca unică cale de atac ce se poate exercita în cauză.

Domenii speta

Spete similare