Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale

Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

C. pr. pen., art. 332

Vicierea sesizării organelor de urmărire penală şi a începerii urmăririi penale nu afectează valabilitatea rechizitoriului şi, prin urmare, nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 187/22.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul penal nr. 541/102/2010, în baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei procurorului, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în vederea refacerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 221 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este  sesizat prin plângere sau denunţ, sau se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces verbal în acest sens.

În prezenta cauză s-a constatat că există nici unul din modurile de sesizare enumerate limitativ de art.221 Cod procedură penală.

Astfel, s-a reţinut că în mod evident, sesizarea nu s-a făcut prin denunţ sau plângere, în condiţiile în care în cererea formulată de procuror în cursul urmăririi penale, prin care solicită instanţei autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor unor persoane cercetate în dosarul nr.8/D/P/2006, s-a făcut vorbire despre sesizare din oficiu la data de 18 aprilie 2006.

Conform dispoziţiilor mai sus arătate în situaţia în care organul de urmărire se sesizează din oficiu, se încheie un proces-verbal în acest sens, rolul acestui proces-verbal fiind tocmai de a consemna manifestarea de voinţă şi de a descrie faptele respectiv infracţiunile despre săvârşirea cărora a luat cunoştinţă organul de urmărire penală.

Existenţa acestei sesizări din oficiu, respectiv a procesului verbal în care se materializează această manifestare de voinţă reprezintă condiţia „sine qua non” pentru începerea urmăririi penale, astfel cum rezultă din prevederile art.228 alin.1 Cod procedură penală: „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.221; dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale …”.

În prezentul dosar, un astfel de proces-verbal de sesizare din oficiu, nu există. Deşi instanţa a acordat mai multe termene pentru ca acest act să fie depus la dosarul cauzei, plecând de la ipoteza că ar exista în materialitatea lui, fiind eventual depus în dosarul de casă sau în alt dosar disjuns, acest lucru nu a fost posibil, procurorul arătând că „procesul-verbal de sesizare din oficiu, nu a fost găsit pentru a fi depus la dosar”.

În această situaţie, nu avut în vedere, practic nicio dovadă, nici un act din care să rezulte că organele de urmărire penală au fost legal sesizate în prezenta cauză.

Tribunalul Mureş a reţinut că simpla menţiune într-o cerere adresată instanţei despre modalitatea de sesizare din oficiu nu suplineşte prin ea însăşi procesul verbal de sesizare din oficiu, a cărui existenţă este cerută expres de prevederile art.221 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală. (s-a făcut precizarea că această menţiune este singulară, în întreg dosarul de urmărire penală neexistând vreo altă referire, la sesizarea din oficiu şi întocmirea unui proces-verbal în acest sens).

În condiţiile în care organul de urmărire penală nu este legal sesizată şi urmărirea penală nu este legal începută, nici instanţa de judecată nu poate fi legal sesizată.

Lipsa de sesizare prevăzută de lege atrage lipsirea de valabilitate a rezoluţiei de începere a urmăririi penale (nulitate relativă) şi, faţă de prevederile art.263 alin.1, nulitatea absolută a rechizitoriului, situaţie în care unicul remediu procesual este restituirea cauzei la procuror, în temeiul art.332 alin.2 Cod penal (nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei), pentru refacerea urmăririi penale. (în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.219/7 aprilie 2008, completul de 9 judecători).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial  Tg-Mureş.

În motivarea recursului, Parchetul susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că în dosarul de urmărire penală ar lipsi procesul verbal de sesizare din oficiu, deoarece acest act există la filele 12-14 vol. II din dosar, motiv pentru care nu se impune restituirea cauzei la parchet, aşa cum a procedat prima instanţă, ci continuarea judecăţii.

Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma dispoziţiilor  art. 3856 alin. 3, art. 38514  raportat la  art. 62-68  Cod procedură penală, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut că în cauză lipseşte procesul verbal de sesizare din oficiu, iar organele de urmărire penală nu au fost sesizate în vreunul din celelalte două modalităţi de sesizare prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv prin plângere sau denunţ.

Curtea constată că lipsa actului de sesizare nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv nu se regăseşte printre cazurile strict şi limitativ  cuprinse în disp. art. 197 alin. 2 Cod procedură penală. De altfel, chiar judecătorul fondului arată în motivare că această lipsă atrage nulitatea relativă (pag. 3, alin. 3 din sentinţă). Dacă această neregularitate este sancţionată cu nulitatea relativă, devin aplicabile disp. art. 197 alin. 4 cu privire la momentul până la care poate fi invocată o astfel de nulitate.

În cazul fiecăruia dintre inculpaţi, observăm că a fost începută urmărirea penală prin Rezoluţiile din 14 şi 15.11.2007, a fost extinsă această urmărirea şi pentru alte fapte prin Ordonanţa din 30.11.2007 (fila 6), acte prin care sunt descris faptele şi încadrarea în drept.

Apoi, inculpaţii-intimaţi din prezenta cauză au fost audiaţi ca învinuiţi, ocazie cu care le-au fost aduse la cunoştinţă faptele reţinute în sarcina lor şi încadrarea juridică.

În sfârşit, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, învinuiţii au arătat că nu mai au cereri noi de formulat.

Trei dintre învinuiţi au fost asistaţi de apărători aleşi şi unul de apărător desemnat din oficiu, pe tot parcursul desfăşurării procesului penal în faza de urmărire penală. Cu toate acestea, nu s-a invocat lipsa actului de sesizare a organelor de urmărire penală. Nefiind respectate dispoziţiile art. 197 alin. 4 Cod procedură penală sub acest aspect, instanţa nu mai poate lua în considerare pretinsa nulitate relativă.

Reanalizând materialul probator, constatăm că, deşi procurorul de şedinţă a precizat în faţa primei instanţe la termenul din 17.12.2010 că nu a fost găsit procesul-verbal de sesizare din oficiu pentru a fi depus la dosar, în mod temeinic se susţine în motivele de recurs că în vol. II – filele 12-14 din dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de constatare întocmit de un agent din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Borş, prin care acest agent a constatat şi s-a sesizat din oficiu despre faptele descrise, iar acest proces-verbal a fost completat de procurorul de caz cu extinderea urmăririi penale faţă de celelalte persoane.

O primă critică adusă de apărare este aceea că procesul-verbal priveşte alte fapte, alte persoane şi alte date. Această critică nu poate fi primită, deoarece însăşi motivarea Rechizitoriului (pag. 1 alin. ultim) începe tocmai cu descrierea celor constatate cu ocazia controlului efectuat la SPF Borş din 10.06.2007, cuprinse în procesul-verbal amintit. Apoi se arată că în urma cercetărilor efectuate, s-ar fi constatat că actele falsificate ar fi provenit pe o filieră  din judeţul Mureş, din care ar face parte şi M.V. -persoana despre care se face vorbire în cuprinsul procesului verbal şi “Csabi”, identificat ulterior ca fiind inculpatul F.C. (desigur că toate acestea urmează a fi stabilite pe parcursul desfăşurării procesului penal).

O altă critică adusă este aceea că agentul respectiv nu ar fi avut competenţa pentru a constata cele cuprinse în procesul-verbal şi că actul de sesizare ar fi trebuit să fie întocmit de însăşi procurorul de caz, sau echivalentul acestuia. Nici această apărare nu poate fi primită, deoarece competenţa SPF este stabilită prin lege şi nu există o dispoziţie legală care să prevadă competenţa exclusivă a procurorului de a se sesiza cu săvârşirea unor astfel de fapte.

Aşadar, pe de o parte constatăm că pretinsa lipsă a actului de sesizare nu este sancţionată cu nulitatea absolută, inculpaţii nu au invocat această lipsă cu respectarea  dispoziţiilor art. 197 alin. 4 Cod procedură penală, iar pe de altă parte la dosar există procesul-verbal de sesizare din oficiu din 10.06.2007, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a început urmărirea penală în cauză faţă de inculpaţi pentru faptele arătate.

Faţă de cele reţinute, soluţia de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale apare ca nefondată, motiv pentru care,  în temeiul art. 3856 alin. 3  Cod procedură penală, vom admite  recursul  declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 187/22.12.2010, pronunţată de Tribunalul Mureş şi pe cale de consecinţă vom casa integral sentinţa şi vom trimite cauza pentru continuarea judecăţii, iar cheltuielile judiciare în recurs urmează să rămână în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare