Recurs. Daune morale acordate părţii vătămate constituită parte civilă în condiţiile săvârşirii infracţiunii de ultraj. Examinarea criticii prin prisma dispoziţiilor art. 385 ind. 9, art. 18 ind. 1 din Codul de procedură penală anterior abrogării prin Legea nr. 356/2006
Decizia penală nr.804/14.12.2006
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa penală nr.757/15 februarie 2006 pronunţată în dosarul penal nr.9539/2005, a condamnat pe inculpatul B.D.I. la pedeapsa de 2000 RON amendă pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13, 74 lit. a şi art. 76 lit. e Cod penal.
În baza art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata de 1 an şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
A respins ca neîntemeiată cererea părţii vătămate şi civile P.N. privind obligarea inculpatului la 20 milioane lei vechi daune materiale şi 180 milioane lei vechi daune morale.
Hotărând în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 08.10.2004 inculpatul B.D.I. s-a deplasat la sediul Primăriei Ungheni pentru a obţine un număr de înregistrare pentru adresa anterior menţionată pe o copie a acesteia, adresându-se în acest sens secretarului primăriei, martorul J.G. Acesta a refuzat să răspundă solicitării motivând că este ocupat. În acel moment în biroul secretarului a intrat partea vătămată P.N., primarul comunei. Acesta a luat copia adresei din mâna inculpatului pentru a vedea despre ce este vorba, pornind spre ieşire. Inculpatul l-a urmat, pe hol având loc o discuţie între cei doi, context în care inculpatul B.D.I. a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feţei. În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut pe treptele din faţa biroului contabilului P.R.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 2731/11.10.2004 în urma agresiunii partea vătămată P.N. a suferit leziuni, respectiv traumatism labio-dentar cu echimoză şi contuzie dentară 13 şi a prezentat comoţie cerebrală anamnestică, pentru a căror vindecare au fost necesare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată rezultă din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa a constatat că partea vătămată P.N., audiat fiind de către instanţa de judecată, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20 milioane lei ROL, reprezentând daune morale. Înaintea concluziilor asupra fondului cauzei, la termenul din data de 13.01.2006, partea vătămată, prin apărător, a declarat că înţelege să-şi majoreze pretenţiile civile la suma de 200 milioane lei ROL, din care suma de 20 milioane lei ROL reprezintă daune materiale, pentru cheltuielile făcute de partea vătămată cu îngrijirile medicale, şi suma de 180 milioane lei ROL reprezintă daune morale. Cu privire la daunele morale, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei s-a precizat că ele reprezintă un echivalent al prejudiciului moral cauzat părţii vătămate, prejudiciu constând în „atingerile aduse demnităţii şi prestigiului părţii vătămate” ca primar al comunei.
În primul rând s-a constatat faptul că majorarea pretenţiilor civile din partea părţii vătămate s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut la art. 15 alin.2 Cod procedură penală. Aşa cum a statuat şi instanţa supremă în practica sa (a se vedea Decizia nr. 3731/2001) suplimentarea pretenţiilor din partea părţii civile se poate face numai în termenul prevăzut de art. 15 alin.2 Cod procedură penală, termen prevăzut în considerarea respectării dreptului la apărare al inculpatului, care trebuie să aibă posibilitatea de a-şi face apărări în procesul penal, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. În cauză, partea civilă a solicitat iniţial, în termenul legal, doar daune morale, într-un cuantum relativ redus, ulterior, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, solicitând obligarea inculpatului şi la plata de daune materiale şi majorându-şi pretenţiile legate de plata daunelor morale.
În acelaşi timp, pretenţiile civile ale părţii civile P.N. sunt şi neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte daunele materiale solicitate, constând în cheltuieli făcute de partea civilă cu îngrijirile medicale, acestea nu au fost dovedite, deşi partea vătămată şi civilă P.N. a beneficiat de asistenţă juridică din partea a doi apărători aleşi. Nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte că partea vătămată a urmat un tratament medical, că acest tratament a avut legătură cu fapta penală săvârşită de inculpatul B.D.I., iar în considerarea celor prescrise de medic partea vătămată şi civilă a făcut cheltuieli personale pentru achiziţia de medicamente. De altfel, cu privire la partea vătămată, care în acest timp efectua şi un tratament de specialitate, în foaia de observaţie clinică nr. 9773 nu se consemnează că ar fi necesitat şi un alt tratament decât cel pentru diagnosticul stabilit la momentul internării, deşi la data de 13.10.2004 a fost supus unor examene clinice.
În ceea ce priveşte daunele morale, partea vătămată şi civilă P.N. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20 milioane lei ROL, ulterior majorată la 180 milioane lei ROL, pentru prejudiciul moral cauzat, prejudiciu constând în atingerea demnităţii şi onoarei sale de primar. În acest sens toţi martorii audiaţi în cauză, fiind interpelaţi de către apărătorii părţii vătămate, au declarat că, după părerea lor, imaginea primarului în comună a fost afectată în urma faptei penale săvârşite de inculpatul B.D.I.
Numai că infracţiunea prevăzută de art. 239 Cod penal este o infracţiune complexă care are ca obiect juridic principal relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, iar în forma prevăzută de aliniatul 2 ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei. Infracţiunea de ultraj este o infracţiune de pericol, rezultatul său constând într-o stare de pericol pentru autoritatea de stat, nefiind generatoare sub aspectul obiectului său juridic principal de daune materiale şi morale.
Partea civilă P.N. a solicitat repararea prejudiciului adus demnităţii şi imaginii sale de primar. Numai că ultrajul, ca infracţiune contra autorităţii, apără prestigiul unei instituţii şi nu al unei persoane. Ori, prestigiul autorităţii de stat a fost restabilit prin condamnarea inculpatului pentru încălcarea normei de drept.
Sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de partea vătămată P.N. şi inculpatul B.D.I.
Partea vătămată a precizat că daunele morale şi materiale au fost dovedite şi justificate şi se impun a fi acordate iar inculpatul a solicitat achitarea pe considerentul greşitei încadrări juridice dată faptei întrucât fapta a fost săvârşită fără vinovăţie.
Tribunalul Iaşi, prin decizia penală nr.606/26.09.2006 a respins ca nefondate apelurile şi a obligat apelanţii la cheltuieli judiciare către stat.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă următoarele:
Situaţia de fapt este corectă, corespunde adevărului obiectiv şi a fost probată, dincolo de orice îndoială cu întreg materialul probator administrat în cauză.
Cât priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond în acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.N., tribunalul a apreciat că este legală şi temeinică.
Partea civilă nu a probat caracterul cert al prejudiciului material şi al prejudiciului moral încercat, condiţie esenţială pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prejudiciul moral cauzat părţii vătămate P.N., ca persoană fizică – şi nu instituţiei primarului - nu a fost dovedit. Simpla existenţă a incidentului dintre părţi nu face dovada, prin ea însăşi, a unei suferinţe morale certe aptă de a fi cuantificată.
De asemenea, tribunalul a constatat că actele medicale depuse de partea civilă la dosarul cauzei fac dovada faptului că aceasta a suportat un tratament corespunzător, dar nu şi a contravalorii acestuia.
În termenul prevăzut de art.385 ind.3 alin.1 Cod procedură penală, hotărârile date în cauză au fost recurate de partea civilă P.N. şi inculpatul B.D.I.
Partea civilă a invocat ca o primă critică faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a daunelor iar motivele reţinute se contrazic între ele; motiv de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.9 Cod procedură penală.
În ce priveşte daunele materiale, acestea sunt justificate pentru suma de 14 milioane lei vechi reprezentând retribuţia avută la serviciu pe durata celor 14 zile în care s-a efectuat tratamentul medical.
A doua critică priveşte grava eroare de fapt prin respingerea daunelor morale, motiv de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.18 şi alin.2 Cod procedură penală.
Se arată că daunele morale sunt susceptibile de a fi reparate şi pecuniar întrucât lezarea unor drepturi nepatrimoniale poate determina şi prejudicii materiale. Între aceste prejudicii figurează şi cele aduse prestigiului, demnităţii sau reputaţiei unei persoane împotriva căreia a fost săvârşită o faptă penală.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe cale de consecinţă obligarea inculpatului la daune materiale şi morale aşa cum au fost solicitate.
Inculpatul nu a invocat motive de casare prin cererea declarativă şi nici printr-un memoriu separat.
Examinând actele şi lucrările dosarului raportat criticilor formulate, Curtea a constatat recursul ca fiind întemeiat numai în ce priveşte acordarea cu titlu a daunelor morale către partea civilă.
Prin decizia instanţei de apel s-a motivat faptul că partea civilă nu a probat caracterul cert al prejudiciului material şi moral încercat, condiţie esenţială pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
S-a mai reţinut că prejudiciul moral cauzat părţii vătămate, ca persoană fizică – şi nu instituţiei primarului – nu a fost dovedit şi că simpla existenţă a incidentului dintre părţi nu a făcut dovada suferinţelor morale.
În acest context, cel dintâi motiv de casare ce vizează soluţia de respingere a daunelor pentru nemotivare, nu este întemeiat întrucât instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate (art.378 alin.3 Cod procedură penală).
Corect, ambele instanţe, în raport de probatoriul administrat au respins ca nedovedite pretenţiile civile constând în daune materiale solicitate de partea civilă.
În cauză nu s-au depus înscrisuri care să ateste că partea vătămată a urmat tratament medical şi că acest tratament a avut legătură cu fapta penală săvârşită de inculpat.
Prin foaia de observaţie clinică a părţii vătămate nr.9773 nu s-a consemnat că ar fi necesitat şi un alt tratament decât cel pentru diagnosticul stabilit în momentul internării, deşi la 13 octombrie 2004 a fost supus unor examene critice.
Hotărârile pronunţate în cauză urmează a fi reformulate însă în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale pentru următoarele considerente:
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „preţului” suferinţelor fizice sau psihice, ci înseamnă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale a persoanei vătămate.
Se impune a fi apreciată pierderea pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală şi liniştită.
S-a dovedit incontestabil prin probele administrate că partea vătămată – P.N. – în calitate de primar al comunei Ungheni – a fost insultat şi lovit de inculpat în sediul primăriei, fapta fiind săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia.
În urma loviturii primite, partea vătămată a prezentat un traumatism labio-dentar cu echimoză şi contuzie dentară 13 şi comoţie cerebrală anamnestică. Conform certificatului medico-legal nr.2731 din 11 octombrie 2004 emis de I.M.L. Iaşi leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent – pumn, palmă şi pot data din 8 octombrie 2004 şi au necesitat 12 – 14 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În adevăr, ultrajul are ca obiect juridic special relaţiile referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, care presupune respect şi faţă de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul acestei autorităţi.
În forma agravantă prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal, infracţiunea de ultraj se realizează prin acţiuni de lovire, alte acte de violenţă sau acţiuni de vătămare corporală.
Fiecare dintre aceste acţiuni are o incriminare distinctă în Codul penal constituind o infracţiune contra persoanei: „lovire sau alte violenţe” – art.180 Cod penal – şi „vătămare corporală” - art.181 Cod penal. Prin urmare, persoana ce îndeplineşte exerciţiul autorităţii, a suferit – în mod evident – şi un prejudiciu moral.
Ar fi inacceptabil ca o persoană fizică, constituită parte civilă, având ca obiect acordarea de daune morale în cadrul infracţiunilor prevăzute de art.180 sau art.181 din Codul penal să poată beneficia, în principiu, de aceste sume, iar funcţionarul căruia i s-au cauzat aceleaşi suferinţe fizice şi psihice, să fie înlăturat cu motivarea că persoana lezată are o calitate specială – funcţionar public – şi că în această calitate nu este posibilă o dezdăunare efectivă.
Pe de altă parte – ultrajul prevăzut de art.239 alin.2 Cod penal – are ca obiect secundar relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei, situaţie în care este îndreptăţit la o despăgubire rezonabilă.
În cauză, deşi suferinţa morală este certă, cuantumul acesteia nu poate face obiectul unor constatări obiective, ci ale unor aprecieri pur subiective.
Inexistenţa unor probe directe nu poate conduce automat la respingerea acestora ca fiind nedovedite.
Există însă posibilitatea ca pe baza probelor indirecte, să se tragă unele concluzii referitoare la daunele morale şi cuantumul lor, în raport şi cu efectele infracţiunii.
În acest sens, certificatul medico-legal arată că partea vătămată P.N. a acuzat cefalee şi pierdere de cunoştinţă, iar la examenul neurochirurgical – comoţie cerebrală, nevralgie ARNOULD postraumatică dr. iar la examenul stomatologic s-a constatat contuzia dentară 13.
În acest context, suferinţa de a fi privată de o viaţă normală corespunzătoare raportat vârstei şi profesiei exercitate de partea vătămată, poate fi calificată ca o despăgubire conform cu prevederile art.14 alin.5 din Codul de procedură penală.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, iniţial partea vătămată a solicitat 20 milioane lei vechi – fila 49 dosar fond, pentru ca ulterior, la 13 ianuarie 2006, să solicite majorarea acestora la 180 milioane lei vechi.
La dezbaterile pe fondul cauzei – 15 februarie 2006 - inculpatul, prin apărător, a formulat concluzii numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, fără a solicita limitarea acestor despăgubiri conform celei dintâi declaraţii.
Cererea de majorare apare ca tardivă numai în contextul în care s-au solicitat sume în plus în cursul dezbaterilor situaţie în care în adevăr se încalcă dreptul la apărare a inculpatului care nu are posibilitatea de a-şi formula apărări în procesul penal.
Or, majorarea a avut loc la o dată anterioară, prin cerere scrisă, cerere ce nu se confundă cu constituirea de parte civilă care se face cel târziu la citirea actului de sesizare.
În ceea ce priveşte suma solicitată – 180 milioane lei vechi – aceasta este excesivă şi lasă locul unei îmbogăţiri fără just temei.
Cum stabilirea daunelor morale constituie o chestiune de fapt, aceasta a fost apreciată ca fiind rezonabil cuantificată la 40 milioane lei vechi (4000 lei RON) sumă la care este obligat inculpatul.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul B.D.I., s-a constatat că este neîntemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art.385 indice 10 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, recursul trebuie să fie motivat prin cererea declarativă de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Nefiind respectate cerinţele legale, recursul inculpatului a fost examinat conform alin.2 ind.1 al art.385 ind.10, constatându-se că nu există temeiuri care, examinate din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor.
Faţă de considerentele expuse, în baza disp.art.385 ind.15 pct.2 lit. d cu referire la art.385 ind.9 pct.17 ind.1 – anterior abrogării prin Legea nr.356/2006 – a fost admis recursul declarat de partea civilă P.N. iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b cod procedură penală, recursul declarat de inculpatul B.D.-I. a fost respins ca nefondat.
Tribunalul Iași
Respingere acord de recunoaştere a vinovaţiei.Soluţia cu privire la care s-a ajuns la acord nejustificat de blândă în raport de gravitatea infracţiunii şi de periculozitatea infractorului
Tribunalul Gorj
Art. 465, 466 C.pr.civ. Inadmisibilitatea căii de atac
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Cadrul procesual. Obligația stabilirii de către instanța de judecată a cadrului procesual
Curtea de Apel Iași
Legea nr. 10/2001. Calitate procesuală pasivă. A.V.A.S.
Tribunalul București
Imposibilitatea cumularii executării în natură cu clauza penală constand in daune compensatorii