Declinare şi conflict negativ de competenţă cu privire la judecata cauzei privind infracţiunea prevăzută de art. 6 din legea nr. 241/2005

Prin decizia penală nr. 1 pronunţată la data de 20 nov.2013 de Tribunalul Olt în dosarul nr. 288/207/2013 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declină competenţa soluţionării cauzei  privind pe inculpatul N N, cu domiciliul în  C. str. M. V. nr. jud. O,  în favoarea Curţii de Apel Craiova.

 S-a constatat conflict negativ de competenţă.

S-a dispus trimiterea  cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a se pronunţa această decizie au fost avute în vedere cele ce urmează:

,, Prin sentinţa penală nr.174 din 17.06.2013 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.288/207/2013, în baza disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 63 alin. 3 Cp, coroborat cu art. 13 Cp, a fost  condamnat inculpatul N. N. la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 C.p.p.

În baza art. 63/1 alin 1 C.p.p., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

S-a luat act că inculpatul a achitat parţial prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. , urmând ca în baza dispoziţiilor art. 14-15 C.p.p., acesta să fie obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BNB S 2008 SRL, la plata sumei de 2.344 lei, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor fiscale, până la achitarea integrală şi efectivă, către partea civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C nr.2924/P/2011 din 5.12.2012, înregistrat sub nr.288/207/2013 pe rolul acestei instanţe,  s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul N. N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005.

În actul de sesizare s-a reţinut că  la data de 5.10.2011, Poliţia mun. C., a fost sesizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice O, Administraţia Finanţelor Publice C., în legătură cu faptul că inculpatul N. N. în calitate de administrator al SC BNB S 2008 SRL , nu şi-a achitat obligaţiile fiscale la bugetul general consolidat al statului, încălcând astfel prevăzută de art.6 din Legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, constatându-se astfel cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligaţii fiscale neachitate bugetului de stat, obligaţii fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reţinere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, şomaj şi contribuţii ale salariaţilor, în sumă de 5075 lei.

S-a mai reţinut în actul de sesizare al instanţei că, astfel cum rezultă din adresa nr.36084 din 20.09.2011 a DGFP Olt – AFP C., SC BNB S 2000 SRL , datorează bugetului consolidat al statului, suma de 5075 lei, reprezentând impozite – debite cu reţinere la sursă după cum urmează: impozit pe veniturile din salarii – 1209 lei începând cu luna mai 2011, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi: 2420 lei, începând cu luna mai 2011; contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi: 126 lei, începând cu luna aprilie 2011: contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi 1310 lei începând cu luna mai 2011.

În cursul cercetării şi urmării penale efectuate în cauză, inculpatul N. N., a recunoscut debitul datorat bugetului de stat, de societatea pe care o administrează, declarând însă că, personal, nu recunoaşte nici o datorie la bugetul de stat, situaţia datorându-se sistemului actual de guvernare, respectiv modului în care a fost impus plafonul impozitului forfetar, în condiţiile în care societatea înregistra pierderi considerabile.

De asemenea, inculpatul în susţinerea apărării formulate, a  arătat că se află în imposibilitatea de a prezenta spre control organelor abilitate, actele contabile ale societăţii administrate, în vederea verificării activităţii comerciale desfăşurate anterior lunii mai 2011, datorită faptului că societatea a fost cesionată în luna septembrie 2011, cesionarii N. V. şi P. F. însuşindu-şi atât activul, cât şi pasivul societăţii, constatându-se însă, în urma verificărilor efectuate că aceste persoane figurează în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, ca fiind asociaţi la mai multe firme, al cărui sediu figurează expirat sau care nu figurează la sediile declarate, existând astfel elemente suficiente care conturează ipoteza că acestea sunt societăţi fantomă create în mod special pentru eludarea şi fraudarea bugetului de stat.

În cursul urmăririi penale, inculpatul N. N. a avut o atitudine de rea credinţă, refuzând să achite către bugetul de stat, debitul datorat de societatea pe care o administrează deşi s-a obligat în acest sens în mod repetat, depunând la dosarul cauzei numai o dovadă de compensare de către AFP C. a unei amenzi contravenţionale în sumă de 1500 lei cu obligaţiile fiscale datorate.

Faptele au fost reţinute în rechizitoriu pe baza următoarelor probe: adresă sesizare DGFP O – AFP C; contracte individuale de muncă; adresa nr.90420/16.10.2012 a DGFP O – AFP C, notă compensare obligaţii fiscale, proces verbal de discuţie cu inculpatul N. N.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele :

La data de 5.10.2011, Poliţia mun. C., a fost sesizată de Direcţia Generală a Finanţelor publice O, Administraţia Finanţelor Publice C., în legătură cu faptul că inculpatul N. N. în calitate de administrator al SC BNB S 2008 SRL , nu şi-a achitat obligaţiile fiscale la bugetul general consolidat al statului, încălcând astfel prev.art.6 din Legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale, constatându-se astfel cu ocazia verificărilor efectuate că societatea respectivă datorează obligaţii fiscale neachitate bugetului de stat, obligaţii fiscale ce reprezintă impozite, debite cu reţinere la sursă, respectiv impozite pe venituri din salarii, şomaj şi contribuţii ale salariaţilor, în sumă de 5075 lei.

Astfel, cum rezultă din adresa nr.36084 din 20.09.2011 a DGFP Olt – AFP Caracal, SC BNB S 2000 SRL , datorează bugetului consolidat al statului, suma de 5075 lei, reprezentând impozite – debite cu reţinere la sursă după cum urmează: impozit pe veniturile din salarii – 1209 lei începând cu luna mai 2011, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi: 2420 lei, începând cu luna mai 2011; contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi: 126 lei, începând cu luna aprilie 2011: contribuţia de asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi 1310 lei începând cu luna mai 2011.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul N. N., a recunoscut fapta săvârşită şi a solicitata aplicarea dispoz.art.3201 alin.7 C.p.p.

Cu privire la latura civilă, acesta a achitat conform chitanţelor depuse la dosar, respectiv, seria TSB nr.6703454/100.01.2013 şi seria TSB nr.68899217 şi a notei de compensare a achitat prejudiciul cauzat în cuantum de 7720 lei, rămânând o obligaţie fiscală accesorie de 2344 lei.

Instanţa de fond, având in vedere recunoaşterea inculpatului intervenită înainte de citirea actului de sesizare,  a făcut aplicarea dispoziţiilor art.3201 Cod Procedură Penală, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis in judecata.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, a avut în vedere  dispoziţiile  art.72 C.p, respectiv,  gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea de săvârşire, precum si toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că este la  primul conflict cu legea penală, că a recunoscut şi regretat fapta, apreciind că o pedeapsă cu amendă penală , este de natură să răspundă scopurilor prevăzut de art.52 C.p.

Prima instanţă a făcut  şi  aplicarea dispoziţiilor art. 13 C.p., având în vedere că în ceea ce priveşte legea nr.241/2005, aceasta a fost modificată prin legea nr.50/14.03.2013, lege prin care răspunderea penală a fost agravată.

Prin urmare, în speţă au fost aplicabile dispoziţiilor art.6 din Legea nr.241/2005 fără modificările intervenite, care prevăd ca alternativă a pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii penale.

În baza art.631, prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

In ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile promovate în procesul penal de partea vătămată, instanţa de fond a  constatat că  inculpatul a achitat parţial prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. Bucureşti, iar în baza disp. art. 14-15 C.p.p.,  l-a obligat pe acesta , în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BNB S 2008 SRL, la plata sumei de 2.344 lei, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor fiscale, până la achitarea integrală şi efectivă, către partea civilă.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. 1 Cpp, s-a dispus obligarea inculpatului la 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs inculpatul N N, fără a preciza în scris motivele, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de  03.07.2013 sub nr. 288/207/2013..

Verificându-şi din oficiu competenţa materială, Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr. 1785/25.09.2013 a  recalificat drept „apel”  calea de atac declarată de inculpatul N N, şi a declinat  competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Olt.

In motivarea soluţiei dispuse Curtea de Apel Craiova  a avut în vedere noua orientare a practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reliefată şi în decizia penală nr. 1451 din 8 mai 2012, publicată pe site-ul  www.scj.ro, unde se arată că „Prin Legea nr. 202/2010, infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 au fost trecute din competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei în competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului.

Atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt supuse apelului şi recursului.

Prin urmare, nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art.  9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci atât apelului, cât şi recursului.

Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nici o modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac (art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentinţele pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului) nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentinţe.

Singura normă tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac - art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 - priveşte categoriile de sentinţe pentru care legea nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu şi sentinţele pentru care posibilitatea atacării atât cu apel, cât şi cu recurs a rămas nemodificată. O normă tranzitorie nu poate privi decât o situaţie modificată, iar nu şi o situaţie nemodificată.

Este ceea ce rezultă din formularea art. XXIV alin. 1 - „hotărârile (...) rămân supuse căilor de atac” - utilizarea verbului rămân incluzând ideea că pe viitor hotărârile la care se referă nu mai sunt supuse aceloraşi căi de atac, nu mai sunt supuse căilor de atac anterioare.

Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. 2 şi 3 din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.

Astfel, art. XXIV alin. 2 constituie temeiul legal pentru continuarea judecării în primă instanţă a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dacă aceste instanţe au fost legal învestite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Referirea la „procesele în curs de judecată” utilizată în art. XXIV alin. 2 se referă, însă, nu numai la judecata în primă instanţă, ci şi la judecata în apel şi în recurs.

În acelaşi timp, art. XXIV alin. 3 prevede că în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanţă) sunt aplicabile noile dispoziţii privind competenţa, de unde rezultă că, în lipsa dispoziţiei de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanţă), sunt aplicabile vechile dispoziţii privind competenţa de judecată în apel şi în recurs.” 

Totodată, în baza art. 192 alin. 3 C.p.p s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Cauza a fost înregistrată pe  rolul Tribunalului Olt la data de 14.10.2013 sub acelaşi număr, iar la termenul din data de 20.11.2013 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia necompetenţei materiale  motivat de faptul că împotriva sentinţei penale nr. 174/17.06.2013 pronunţată de Judecătoria Caracal se poate  declara,  ca şi cale ordinară de atac, numai „recursul”  a cărui competenţă de soluţionare aparţine Curţii de Apel Craiova.

Asupra acestei excepţii, Tribunalul Olt constată că după intrarea în vigoare a legii nr. 202/2010, respectiv la data de 17.06.2013, Judecătoria Caracal sesizată cu rechizitoriul nr. 2924/P/2011 al procurorului din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din  data de 05.12.2012, a dispus condamnarea inculpatului N. N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 385/1 alin. 1 lit. a C.p.p. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 46 din legea nr. 202/2010 (în vigoare de la 25.11.2010), sunt supuse recursului, printre altele, sentinţe pronunţate de judecătorii.

Conform art. 28/1 pct. 3 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9  din legea nr. 202/2010, curtea de apel judecă ca instanţă de recurs, recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului.

Pe de altă parte, prin legea nr. 202/2010 numai infracţiunile de evaziune fiscală  prevăzute în art. 9 din legea 241/2005 au fost trecute din competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei, în competenţa  de judecată în primă instanţă a tribunalului, atât înainte de intrarea în vigoare a legii 202/2010 cât şi după intrarea în vigoare a acestei legi „ sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, fiind supuse apelului şi recursului” (aşa cum se reţine şi în considerentele deciziei penale nr. 1451/8.05.2012 pronunţată de ICCJ - Secţia penală în dosarul nr. 5548/312/2010).

Prin  urmare - astfel cum se menţionează în cuprinsul acestei decizii -  nici înainte de intrarea în vigoare  a legii 202/2010 şi nici după intrarea în vigoare a acestei legi, „sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală  prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul) ci atât apelului cât şi recursului”.

Se constată aşadar că,  în raport cu competenţa în primă instanţă dată tribunalului în ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din legea 241/2005, sentinţele pronunţate în primă instanţă de tribunal privind aceste infracţiuni, urmează a fi supuse atât apelului cât şi recursului, decizia ICCJ invocată în motivarea soluţiei de dezînvestire, de către Curtea de Apel Craiova, având incidenţă şi deplină aplicabilitate exclusiv  în cazul acestor  infracţiuni, respectiv  a celor prevăzute de art. 9 din legea 241/2005,  neputându-se susţine că aceasta este situaţia tuturor infracţiunilor reglementate de legea 241/2005; şi aceasta întrucât legea  202/2010 nu a modificat şi competenţa materială în primă instanţă în ceea ce priveşte  celelalte infracţiuni incriminate de legea 241/2005, care continuă să aparţină judecătoriei, instanţă cu plenitudine de competenţă în judecarea cauzelor în primă instanţă.

Prin urmare, câtă vreme  toate celelalte infracţiuni  incriminate de legea 241/2005 – cu excepţia celor prevăzute de art. 9 din legea 241/2005 – sunt judecate în primă instanţă de judecătorie şi după intrarea în vigoare a legii 202/2010,  împotriva acestora urmează a fi declarate căile legale de atac, după distincţiile prevăzute de art. XXIV alin. 1-3 din legea 202/2010 (după cum au fost pronunţate înainte sau după intrarea în vigoare a  legii 202/2010).

Cum în cauza dedusă judecăţii  sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Caracal privind o infracţiune prevăzută de art. 6 din legea 241/2005, nu a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a legii 202/2010 (deci anterior datei de 25.11.2010) pentru a fi aplicabil art. XXIV alin. 1 din această lege ( în sensul că  hotărârea pronunţată ar rămâne supusă căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început  procesul) ci la data de 17.06.2013,  se constată că  aceasta este supusă unei singure căi de atac, respectiv „recursului”  a cărui competenţă de soluţionare aparţine curţii de apel.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 39 alin. 1 C.p.p. tribunalul va admite excepţie necompetenţei  materiale şi în baza art. 42 alin. 2 C.p.p. va declina competenţa soluţionării cauzei, respectiv a recursului declarat de recurentul inculpat N. N.,  împotriva sentinţei penale nr. 174 din 17 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria C. în dosarul nr. 288/207/2013 - în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Conform art. 43 alin. 1 C.p.p. va constata  conflict negativ de competenţă şi va trimite cauza  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, instanţă ierarhic superioară comună celor două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa,  pentru soluţionarea acestuia.”

Data publicarii pe portal:03.12.2013

Domenii speta

Spete similare