Încadrări juridice greşite (art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală) - complicele

Decizie 224 din 15.03.2004


b) Complicele

Prin decizia penală nr. 224/R din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de Parchetul  de pe lângă Tribunalul Galaţi.

S-a casat în parte, numai în ceea ce priveşte latura penală şi aceasta numai în ce îl priveşte pe inculpatul T.V., decizia penală nr. 1136 /2. 10. 2003  a Tribunalului Galaţi şi sentinţa penală nr. 474/ 20. 06. 2003 a Judecătoriei Tecuci şi în rejudecare :

Prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. pr. pen., din infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de complicitate la violare de domiciliu prev. de art. 26 rap. la art. 192 alin. 1 şi 2  Cod penal, condamnă pe inculpatul T.V., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

Prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 c. pr. pen., din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, în infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.

În temeiul art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani închisoare aplicată inculpatului T.V. pe durata termenului de încercare prev. de art. 86/2 Cod penal, respectiv pe o durată de 5 (cinci) ani.

Potrivit art. 86/ 3 C. pr. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul T.V. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

- să se prezinte o dată la 4 (patru) luni, de regulă în ultima zi de joi din lună, la Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere din cadrul Tribunalului Galaţi şi să prezinte informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

S-a descontopit  pedeapsa rezultantă de 3(trei)ani închisoare aplicată inculpatului T.V., în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal.

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal.

S-a constat graţiată integral şi condiţionat, conform art. 1 din Legea nr. 543/ 2002, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 18/ 2003, pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal.

Potrivit art. 862  Cod penal, s-a stabilit pentru pedeapsa de 3(trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap,. la art. 192 alin. 1şi 2 Cod penal, un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele :

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în timp ce se aflau într-un bar şi consumau băuturi alcoolice, inculpaţii M.I. şi T.V. au avut o discuţie, ocazie cu care inculpatul M.I. i-a propus să meargă cu el până la locuinţa părţii vătămate Ş.F. ca să ia un cal. Inculpatul T.V. a fost de acord cu propunerea făcută şi cei doi s-au deplasat cu căruţa proprietatea inculpatului T.V. pe strada N.B., la locuinţa părţii vătămate.

Aici inculpatul T.V. a rămas în stradă pentru a asigura paza, iar inculpatul M. I. a pătruns în curte pe partea neasigurată, a sustras calul, pe care l-a legat de căruţa inculpatului T.V. şi împreună au plecat spre domiciliu.

Fapta inculpatului T.V. de a-l ajuta, material (transportul cu căruţa, asigurarea pazei) şi moral prin întărirea şi înlesnirea hotărârii infracţionale pe inculpatul M.I. să-şi desfăşoare activitatea infracţională, respectiv să pătrundă fără drept în curtea părţii vătămate şi să ia un cal în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu prev. de art. 26 rap. la art.192 alin.1 şi 2 Cod penal şi ale infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art.26 rap. la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a şi g Cod penal.

În speţa de faţă, infracţiunea de violare de domiciliu constituie infracţiune, mijloc de realizare a infracţiunii de furt calificat, deoarece atâta timp cât calul ce urma a fi sustras se afla în curtea părţii vătămate, pentru însuşirea acestuia era necesară pătrunderea în curte.

Comiterea infracţiunii de furt a fost condiţionată de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, iar nerealizarea acesteia din urmă ar fi condus la imposibilitatea sustragerii.

Cele două infracţiuni sunt indisolubil legate, şi datorită legăturii de cauzabilitate dintre acestea, inculpatul T.V. l-a ajutat pe inculpatul M.I. atât la săvârşirea infracţiunii de furt calificat cât şi la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

Se constată că, în ceea ce priveşte hotărârea instanţei de apel, există contradicţii între considerente şi dispozitiv.

Astfel, din considerente rezultă că nu s-a făcut dovada că inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate, ceea ce ar fi impus achitarea în temeiul art.10 lit.a pe când din dispozitiv rezultă că inculpatul a fost achitat în temeiul art.10 lit.c C.proc.penală.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, având în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, contribuţia pe care acesta a avut-o la recuperarea prejudiciului s-a constatat că scopul procesului penal poate fi atins şi fără ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa, în cauză fiind aplicabile art.861 Cod penal.