Evaziune fiscală

Sentinţa penală nr. 397 din 9 octombrie 2012 – Tribunalul Arad

În baza art. 300 Cod procedură penală, restituie cauza privind pe inculpaţii S.G. şi G.A.M. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pentru refacerea rechizitoriului.

Deliberând asupra excepţiei de nelegală sesizare a instanţei, invocată de apărătorii inculpaţilor;

Constată că prin rechizitoriul din 06 iunie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în dosarul nr. 779/P/2008, au fost trimişi în judecată inculpaţii S.G. şi G.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 9 alin. 3 din Legea nr. 241/2005, în fapt reţinându-se că în perioada septembrie 2006 – aprilie 2007, în calitate de administratori de fapt ai SC Vladimirco SRL, nu au evidenţiat totalitatea veniturilor realizate în deconturile de TVA şi în declaraţia privind impozitul pe profit depuse la organul fiscal teritorial, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă de 1.898.272 lei; prin actul de sesizare se reţine că inculpaţii au derulat operaţiuni de cumpărare ţi vânzare de cereale, ambii inculpaţi devenind titulari cu specimen de semnătură la Raiffeisen Bank – Sucursala Arad şi că activitatea comercială desfăşurată în numele SC Vladimirco SRL consta în achiziţionarea de cereale de la societăţi din Ungaria şi livrarea acestora pe teritoriul României către diverşi agenţi economici, arătându-se, cu titlu exemplificativ, un număr de 9 societăţi comerciale. Se mai arată că activitatea comercială desfăşurată nu a fost evidenţiată în contabilitate, fiind înregistrate doar parţial veniturile realizate.

Prin rechizitoriul din 25 iunie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în dosarul nr. 2051/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul G.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, reţinându-se, în fapt, că în perioada iunie 2007 – ianuarie 2008, în calitate de administrator al SC Contractări SRL, nu au evidenţiat totalitatea veniturilor realizate în deconturile de TVA şi în declaraţia privind impozitul pe profit depuse la organul fiscal teritorial, cauzând bugetului consolidat al statului  un prejudiciu în sumă de 1.692.314 lei. Prin actul de sesizare s-a reţinut că în perioada arătată, inculpatul a determinat pe învinuita M.Z.I. să înfiinţeze societatea pe numele său, acesta desfăşurând activitatea evazioniste prin intermediul unei procuri de administrare, inculpatul fiind cel care a desfăşurat însă activitatea comercială fără ştiinţa învinuitei. De asemenea, se reţine că inculpatul a efectuat achiziţii intracomunitare de cereale de la diverşi agenţi comerciali din Ungaria, precum şi de la un agent economic din Germania pe care le-a livrat unor societăţi comerciale din România, fiind enumerate un număr de 8 societăţi comerciale, cu titlu exemplificativ, activitatea comercială astfel desfăşurată nefiind evidenţiată în documentele comerciale ale societăţii şi nefiind declarate veniturile realizate la organele fiscale competente.

Prin încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2012, s-a dispus reunirea cauzelor în prezentul dosar.

Inculpaţii, prin memoriile depuse la dosar au invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei, arătând că prin cele două rechizitorii, procurorul a omis să descrie actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 263 alin. 3 Cod procedură penală, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare al inculpaţilor, care nu au avut posibilitatea să cunoască, în concret, faptele de care au fost acuzaţi.

Procedând la verificarea sesizării instanţei prin prisma excepţiei invocate, tribunalul constată următoarele:

Astfel, conform art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, obiectul judecăţii fiind astfel obiectul învestirii instanţei, determinat de cuprinsul actului de sesizare.

Cum potrivit art. 263 alin. 1 Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să descrie fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărire a penală, fixându-se astfel obiectul judecăţii, rezultă, fără dubiu că prin rechizitoriu trebuie să se indice în ce constă fapta de care este acuzat inculpatul, arătându-se, totodată, probele pe care se sprijină învinuirea.

Potrivit textelor legale arătate, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţii inculpatului ci şi la descrierea acesteia într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în sensul investirii instanţei.

Ori, în speţă, prin cele două rechizitorii inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea în formă continuată a unor infracţiuni de evaziune fiscală, fără să se determine numărul actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate şi fără să se indice persoanele juridice în raport cu care a fost desfăşurată activitatea infracţională a inculpaţilor, numele acestora fiind arătate în ambele rechizitorii doar cu titlu exemplificativ.

Faţă de cele arătate, apreciindu-se că neregularitatea nu poate fi acoperită în nici un mod prin acordarea unui termen (de altfel, de la data formulării excepţiilor şi până la pronunţare cu privire la acestea, la un alt termen de judecată, procurorul nu a înţeles să acopere această neregularitate), ci numai în condiţiile în care sesizarea instanţei urmează să fie făcută prin alt rechizitoriu emis în urma punerii în mişcare a acţiunii penale pentru toate actele materiale ce urmează să fie descrise, urmând să fie indicată şi contribuţia fiecărui inculpat la comiterea diverselor acte imputate, instanţa în baza art. 300 Cod procedură penală va dispune restituirea cauzei privind pe inculpaţii S.G. şi G.A.M. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pentru refacerea rechizitoriului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii S.G. şi G.A.M. şi prin decizia penală nr. 132/R din 5 februarie 2013 Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD şi inculpaţii S.G. şi G.A.M., împotriva sentinţei penale nr. 397/09.10.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.3923/108/2012.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

În baza art. 300 Cod procedură penală, prin sentinţa penală pronunţată în cauză, recurată, s-a restituit cauza privind pe inculpaţii S.G. şi G.A.M. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pentru refacerea rechizitoriului.

Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. (1) Cod procedură penală, poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. (3) Cod procedură penală, iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) Cod procedură penală, poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) Cod procedură penală.

Potrivit art. 263 alin. (1) Cod procedură penală „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă ... fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică ...”, iar potrivit art. 317 Cod procedură penală, „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei ... ”.

Şi instanţa de control judiciar apreciază că în prezenta cauză, prin cele două rechizitorii, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea în formă continuată a unor infracţiuni de evaziune fiscală, fără să se determine numărul actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate şi fără să se indice persoanele juridice în raport cu care a fost desfăşurată activitatea infracţională a inculpaţilor, numele acestora fiind arătate în ambele rechizitorii doar cu titlu exemplificativ, constatând că există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitorii care nu au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor art. 263 şi art. 264 Cod procedură penală (condiţii de formă şi de conţinut), fiind corectă soluţia instanţei de fond, de a dispune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300 alin. (2) Cod procedură penală, întrucât neregularitatea nu se poate acoperi în alt mod.

Examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 Cod procedură penală şi a art. 332 Cod procedură penală care reglementează restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Aspectele privitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, competenţa materială de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Arad, la modul de sesizare în sensul de mijloc prin care organele de urmărire penală iau cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni cât şi competenţa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cu privire la instrumentarea cauzei, sunt în conformitate cu dispoziţiile legii procesual penale, concluzionând că motivele invocate de inculpaţi nu se circumscriu cazurilor de restituire prevăzute de art. 332 alin. 2 Cod procedură penală.

Articolul 332 Cod procedură penală nu are în vedere prezentarea materialului de urmărire penală, neregularitate care se sancţionează cu nulitatea relativă, ce ar fi putut fi invocată la momentul şi în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, şi nici analiza pe fond a infracţiunilor reţinute prin actul de acuzare, ca motive de restituire.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata” această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) - (3) Cod procedură penală, art. 197 alin. (1) şi (4) Cod procedură penală, respectiv, art. 332 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare