Săvârşirea infr. prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 35 alin. 1 C.p, a infraţiunilor prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.şi pentru săvârsirea infracţiunii prev. de art. 47 Cp rap. la art. 3

Sentinţă penală 13 din 09.01.2013


Prin rechizitoriul nr. 156/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :

1.DAM, pentru săv. infr. prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 35 alin. 1 C.p, a infracţiunilor prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.şi pentru săvârsirea infracţiunii prev. de art. 47 Cp rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel, la data de 06.08.2014, cu ocazia unei acţiuni de prindere în flagrant, ce a avut loc în imediata apropiere a sediului SC „xxx" SRL - Agenţia Ploieşti Centru, de pe strada xxx, mun. Ploieşti, într-o cutie de carton a fost găsit un pachet din material plastic transparent sigilat şi vidat care conţinea o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126", iar potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488529 din data de 21.08.2014 a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba litigiu (fragmente vegetale-inflorescenţe de culoare verde-oliv, ambalate într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126") este constituită din 484,85 grame Cannabis.

La începutul anului 2014 a mai primit de la xxx cantitatea de 500 grame cannabis, ce a fost trimisă din Spania, prin intermediul societăţii de transport xxx, plătindu-i lui xxx suma de 2000 euro prin transfer bancar, prin sistemul xxx.

De asemenea cu ocazia percheziţiei domiciliare ce a avut loc la data de 06.08.2014 la locuinţa inculpatului au fost găsite următoarele cantităţi de droguri după cum rezultă din raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr. 2485929/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate care s-au dovedit ca fi cannabis aşa cum reiese din probele de laborator.

S-a mai reţinut că începând cu anul 2014 a vândut sau a oferit droguri următoarelor persoane: inc. N.A.C. D. G., S. G.D.

2.NAC. zis „TAZ” pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, cu aplic, art. 13 lit. c din Legea 143/2000 şi art. 35 alin. 1 C.p. a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel, la data de 03.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul NAC zis „TAZ", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 100 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487844/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul NAC este constituită din 0,53 grame Cannabis.

La data de 05.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire SZ a cumpărat de la inculpatul NAC, zis „TAZ", materie vegetală de culoare verde oliv, mărunţică, ambalată în trei folii de staniol, cu suma de 180 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487878/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul N.A.C. este constituită din 0,86 grame Cannabis.

S-a mai reţinut că începând cu anul 2014 a vândut droguri următoarelor persoane: TRG, GGA, DAD, TFA, HAR (minoră), SBA (minoră).

3. BI pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 13 lit. c din Legea 143/2000 şi art. 35 alin. 1 Cp. şi a infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p, cu aplic final a art. 38 alin. 1 C.p., constând în aceea că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc şi mare risc; astfel, la data de 16.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire,SZ", a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-un plic din material plastic, transparent, cu suma de 25 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488417/20.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată (fragmente vegetale ambalate într-o punguţă din material plastic transparent) este constituită din 0,13 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidentă JWH-122 şi 5Fluoro-AKB48. JWH-122 şi 5Fluoro-AKB48 fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici, fiind droguri de mare risc.

JWH-122 face parte din Tabelul - Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, completată de Legea nr. 51/2014 care a intrat în vigoare cu data de 08.05.2014.

5Fluoro-AKB48 se regăseşte în Anexa 1 „Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului" din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol.

La data de 19.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-o folie de staniol, cu suma de 50 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488418/05.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0,9 grame Cannabis.

La data de 28.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 140 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488449/06.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0,72 grame Cannabis.

De asemenea cu ocazia percheziţiei domiciliare ce a avut loc la data de 06.08.2014 la locuinţa inculpatului au fost găsite următoarele după cum rezultă din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488593/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate:

-în proba nr. lea o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC)

-în proba nr. 2c o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC) şi AB-CHIMICA

S-a mai reţinut că începând cu anul 2014 a vândut droguri următoarelor persoane: BAR, MBD, DGA, VLG (minor), DNC, PAM, (prietena lui BI care a împlinit vârsta de 18 ani la data de 17.06.2014), SGD.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului DFA, zis „D",

- pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

- pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art, 35 alin. 1 Cp. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 Cp.,constând în aceea că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel inculpatul a vândut droguri de risc, respectiv cannabis, începând cu anul 2014 inculpatului B. I., printre consumatorii care s-au aprovizionat de la el cu droguri fiind identificaţi GA zis „P", DMC, VA, o parte din drogurile fiind destinate consumului propriu, fără drept.

Pentru stabilirea situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor în faza de urmărire penala organele judiciare au administrat probatorii cu: procese verbale întocmite de investigatorul sub acoperire şi planşe foto,ordonanţă prin care se dispune efectuarea unei expertize tehnico ştiinţifice, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2487844/11.06.2014,raport de constatare tehnico-ştiinţifice nr. 2487878/11.06.2014, dovada seria H nr. 0104489, încheierea nr. 153 din 11.06.2014 a Tribunalului Prahova şi autorizaţii,procese verbal de redare convorbiri telefonice, referat cu propunere de interceptare, procese verbal de redare convorbiri telefonice, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2488417/20.08.2014, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2488418/05.08.2014, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 286-290,dovada seria H nr. 0104659, proces verbal de prindere în flagrant, planşe foto, proces verbal de primire a probelor, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2488529/21.08.2014, dovada seria H nr. 0104951, proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, declaraţie de suspect G. A., raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2488593/23.09.2014, declaraţie de suspect B. I., declaraţie de inculpat BI, ordonanţă de reţinere B. I., declaraţie de inculpat BI, mandat de percheziţie domiciliară, proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, declaraţie de suspect NA, declaraţie de inculpat NA, mandat de percheziţie domiciliară, proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, declaraţie de suspect, declaraţie de inculpat DFA, ordonanţă de dispunere a controlului judiciar DFA, mandat de percheziţie domiciliară, proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, planşe foto, proces verbal de primire a probelor şi adrese, raport de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 2488592/23.09.2014, dovada seria H nr. 0180114, ordonanţă prin care se dispune efectuarea unei expertize tehnico ştiinţifice,declaraţie de suspect DAM, declaraţie de inculpat DAM, declaraţie de inculpat DAM, proces verbal întocmit de lucrătorul de caz, declaraţie de suspect TRG, declaraţie de suspect OF, declaraţie de suspect GGA, declaraţie de suspect CA, declaraţie de suspect IA, declaraţie de suspect DAD, declaraţie de suspect NAE, declaraţie de suspect MBD, declaraţie de suspect TFA, declaraţie de suspect DGA, declaraţie de suspect DGA, declaraţie de suspect NIA, declaraţie de suspect BARA., declaraţiile martorilor PA, NG, IAL, NDM, TSM, VIC, DCN, procese verbale convorbiri telefonice, declaraţii inculpaţi.

La termenul de judecată din data 6 ianuarie 2015 de după ce instanţa a explicat inculpaţilor în ce consta învinuirea si faptele pentru care s-a dispus trimiterea lor in judecata aceştia in prezenta apărătorului lor au arătat că solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în condiţiile prev.de art. 374 alin 4 si art. 375 N.c.p.p., respectiv procedura recunoaşterii învinuirii, inculpatul arătând că solicita ca judecarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale si a înscrisurilor prezentate de părţi, precizând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanţei .

Instanţa, după ascultarea inculpaţilor în condiţiile art. 375 al.1. a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii,constatând ca aceasta sunt întemeiate, neexistând nici un impediment ca judecata sa nu poată avea loc în baza acestui text de lege.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi următoarea situaţie de fapt:

Prin Ordonanţa din data de 03.06.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem", pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp., art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa emisă în dosarul nr. 156/D/P/2014, din data de 06.08.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul DM pentru săvârşirea infracţiunilor de: - trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 07.08.2014, s-a pus în mişcare a acţiunea penală împotriva inculpatului DM zis „J" sau „J", pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 20.08.2014 a fost extinsă urmărirea penală faţă de inculpatul DM zis „J" sau „J", pentru săvârşirea infracţiunii de:

- instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, faptă prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 06.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul NAC, zis „TAZ", pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 07.08.2014, s-a pus în mişcare a acţiunea penală împotriva inculpatului NAC, zis „T" pentru săvârşirea infracţiunilor de:

-trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi

-deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 20.08.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpatul NAC în infracţiunile de:

-trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 113 Cp şi art. 35 alin. 1 Cp.

-deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 07.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul BI zis „B", pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de mare risc şi risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de mare risc si risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 07.08.2014, s-a pus în mişcare a acţiunea penală împotriva inculpatului BI, zis „B" pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de mare risc şi risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de mare risc şi risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 20.08.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpatul xxx

-trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 113 Cp şi art. 35 alin. 1 Cp.

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 06.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de DFA, zis „D", pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

- efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 194/2011. faptă prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

Prin Ordonanţa din data de 07.08.2014, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului DFA, zis „D" pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.

-efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 194/2011. faptă prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp.

La data de 03.06.2014 ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, din municipiul Ploieşti, jud. Prahova, cunoscut cu apelativul de „A", ar desfăşura activităţi de trafic şi consum ilicit de droguri de risc - cannabis, precum şi operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza judeţului Prahova.

S-a stabilit că persoana cunoscută sub numele de „A" vindea cannabis la preţul de 60 lei/gram, drogurile fiind procurate de la surse neidentificate iar o parte dintre aceasta era destinată consumului propriu, fără drept şi că utiliza în desfăşurarea tranzacţiilor cu droguri de risc şi cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, postul telefonic mobil cu nr. 0737.250.900.

Prin Ordonanţa din data de 03.06.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem", pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp., art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 Cp., constând în aceea că o persoană de sex masculin din mun. Ploieşti, jud. Prahova, cunoscut cu apelativul de „A", ar desfăşura activităţi de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, respectiv cannabis precum şi operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe raza jud. Prahova.

Drogurile ar fi fost procurate de la surse neidentificate, ulterior fiind vândute către diverşi consumatori de pe raza mun. Ploieşti, la preţul de 60 lei/gram. O altă parte din droguri ar fi fost utilizată pentru consum propriu.

Ulterior, persoana cunoscută cu apelativul de „A", a fost identificată în persoana inculpatului NAC zis „T",

Inculpatul NAC zis „T", utiliza în desfăşurarea tranzacţiilor cu droguri de risc şi cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, postul telefonic mobil cu nr. 0737.250,900.

Prin adresa nr. P/AC/2724854/VSD/03.06.2014, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, a solicitat autorizarea investigatorului sub acoperire cu nume de cod MV şi a colaboratorului acestuia, SZ, precum şi a participării la efectuarea unor activităţi, în acest sens fiind emisă ordonanţa cu nr. 156/D/P/2014 din 03.06.2014.

La data de 03.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul NAC, zis „T", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 100 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487844/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul NAC este constituită din 0.53 grame Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Din probă se separă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC), compus biosintetizat de planta Cannabis.

La data de 05.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul NAC, zis „T", materie vegetală de culoare verde oliv, mărunţită, ambalată în trei folii de staniol, cu suma de 180 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487878/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul NAC este constituită din OM grame Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Din probă se separă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC), compus biosintetizat de planta Cannabis.

Cantitatea de 0,56 grame cannabis rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator a fost ambalată, sigilată cu sigiliul MAI. nr. 4221 şi predată organelor de cercetare penală.

La data de 03.07.2014 cantitatea rămasă a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul LG.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii seria Hnr. 0104489.

Având în vedere probele şi datele aflate la dosarul cauzei la care s-a făcut referire mai sus, conform art. 140 alin.(2) C. proc. Pen., a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere în vederea consumului propriu, fără drept, de droguri de risc, fapte prev. şi ped. de art. 2 alin 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi aplic final a art. 38 alin. 1 Cp., impunându-se încuviinţarea supravegherii tehnice, constând în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor SMS, MMS, mesagerie vocală, precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, pentru aparatul telefonic cu nr. 0737.250.900, utilizat de către inculpatul NAC pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 11.06.2014 până la data de 10.07.2014, inclusiv, în acest sens Tribunalul Prahova emiţând încheierea nr. 153, din data de 11.06.2014, ce cuprinde mandatul de supraveghere tehnica nr. 416/UP/11.06.2014. (dos. nr. 4713/105/2014).

In urma parcurgerii convorbirilor telefonice interceptate autorizat în cauză a rezultat faptul că inculpatul NAC, zis „T", desfăşura activităţi de trafic şi consum ilicit de droguri pe raza mun. Ploieşti, aprovizionându-se cu droguri de la surse neidentificate, realizând numeroase tranzacţii.

Deplasarea la sursele de aprovizionare le efectua cu autoturismul marca AUDI xxx, cu numărul de înmatriculare xxx, care aparţine tatălui acestuia, pe nume NDU.

In acest sens relevante sunt convorbirile telefonice si mesaje de tip SMS, interceptate autorizat din datele de 12.06.2014, 12.06.2014, 12.06.2014, 12.06.2014, 13.06.2014, 4.06.2014, 14.06.2014, 15.06.2014, 15.06.2014, 15.06.2014, 15.06.2014, 15.06.2014, 16.06.2014, 17.06.2014, 17.06.2014, 18.06.2014, 22.06.2014, 22.06.2014, 23.06.2014, 23.06.2014, 27.06.2014, 27.06.2014, 27.06.2014, 27.06.2014.

Dintre persoanele care se aprovizionau cu droguri de la inculpatul NACN, au fost identificaţi suspecţii: TRG, GGA, DAD, TFA, HAR, SBA, ECC.

Interceptările telefonice au relevat faptul că o persoană de sex masculin, neidentificată, care domicilia în mun. Ploieşti, zona xxx, jud. Prahova, utilizator al postului telefonic cu numărul xxx, cunoscut cu apelativul de „B", la care a fost trimis „G", în data de 22.06.2014 - ora 20.05, pentru a efectua aprovizionarea cu droguri, după ce în prealabil au fost purtate discuţii în acest scop, între inculpatul NAC şi el, este implicat în traficul de droguri.

Persoana neidentificată, de sex masculin, cunoscută cu apelativul de „B", care era una dintre sursele de aprovizionare cu droguri ale inculpatului NAC, utilizator al postului telefonic cu numărul 0727……., a fost identificată ca fiind inculpatul BI, zis „B".

Având în vedere cele arătate mai sus, la data de 16.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-un plic din material plastic, transparent, cu suma de 25 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488417/20.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată (fragmente vegetale ambalate într-o punguţă din material plastic transparent) este constituită din 0„13 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă JWH-122 si 5Fluoro-AKB48.

JWH-122 şi 5Fluoro-AKB48 fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici.

JWH-122 face parte din Tabelul - Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, completată de Legea nr. 51/2014 care a intrat în vigoare cu data de 08.05.2014.

5Fluoro-AKB48 se regăseşte în Anexa 1 „Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului" din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La data de 19.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B, materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-o folie de staniol, cu suma de 50 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488418/05.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0,29 grame Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În probă s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

La data de 28.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B, materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 140 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488449/06.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0J2 grame Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

In probă s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

0,42 grame Cannabis, rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.L şi predate organului de urmărire penală.

Inculpatul BI utiliza în activitatea infracţionala mai multe posturi telefonice, schimbându-le între ele la o perioadă de 3-5 zile, lăsându-le active, pentru a îngreuna activitatea organele de cercetare penală într-o eventuală interceptare a sa.

Discuţiile referitoare la droguri erau purtate într-un limbaj codificat, cunoscut atat de inculpat cât şi de consumatori.

De cele mai multe ori, în urma unei înţelegeri prealabile purtată codificat, consumatorii se deplasau la domiciliul inculpatului pentru ca acesta să le vândă drogurile.

Având în vedere datele aflate la dosarul cauzei, conform art. 140 alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat încuviinţarea supravegherii tehnice constând în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor SMS, MMS, mesagerie vocală, precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, faţă de inculpatul B. I., pentru aparatul telefonic cu nr. 0734……. utilizat de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 14.07.2014 până la data de 12.08.2014 inclusiv, în acest sens Tribunalul Prahova emiţând încheierea cu numărul 193 din 14.07.2014 si Mandatul de supraveghere tehnica 520/UP/14.07.2014.

În urma parcurgerii convorbirilor telefonice interceptate autorizat în cauză a rezultat că inculpatul B.I. era implicat în activitatea de trafic de droguri, relevante fiind convorbirile din datele de 04.07.2014, 05.07.2014, 0.07.2014, 11.07.2014, 11.07.2014, 12.07.2014, 15.07.2014, 16.07.2014, 17.07.2014, 18.07.2014 şi 18.07.2014.

Din analiza convorbirilor telefonice interceptate autorizat în cauză cât şi în urma investigaţiilor specifice desfăşurate, au fost identificare următoarele persoane care se aprovizionau cu droguri de la inculpat : BAR, MBD, DGA, VLG, DNC, PAM (prietena lui BI).

Având în vedere unele date şi informaţii, din care rezulta faptul că inculpatul DAM, urma să primească din Valencia, Spania, un colet, pe care urma să-1 ridice de la S.C. „xxx" S.R.L. - Agenţia Ploieşti Centru, a rezultat suspiciunea că este posibil ca inculpatul DAM să primească droguri, astfel încât, la data de 06.08.2014, a fost constituit un dispozitiv de prindere în flagrant, în imediata apropiere a sediului menţionat anterior, respectiv pe strada xxx din mun. Ploieşti.

În jurul orelor 14.10 inculpatul DAM a fost observat în autoturismul marca Audi A4 de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare xxx, împreună cu suspecta DG, zisă „G", pe strada xxx din mun. Ploieşti.

În continuare, aceştia au parcat autoturismul lângă sediul S.C. „xxx" S.R.L. - Agenţia Ploieşti Centru, de pe strada xxx şi au intrat în agenţie.

Inculpatul DAM a purtat o scurtă discuţie cu personalul agenţiei, a completat un formular după care a ridicat un colet ambalat într-un sac cu inscripţiile societăţii de curierat.

Ulterior, în prezenţa martorilor asistenţi CMS lucrător la S.C. „xxx" S.R.L. - Agenţia Ploieşti Centru şi SMC la S.C. „xxx xx" S.R.L. - Agenţia Ploieşti Centru, au fost efectuate următoarele: după ce organele de poliţie şi-au declinat calitatea, s-a procedat la identificarea persoanelor care au venit să ridice coletul, stabilindu-se că acestea au următoarele date de identificare:

-DAM, zis „J" sau „J", şi

-DG, zisă „G".

În continuare, inculpatul DAM a fost întrebat în legătură cu provenienţa şi conţinutul coletului primit şi a declarat că provine de la un prieten de-al său din Spania şi conţine bunuri care îi aparţin şi care au fost lăsate de către acesta atunci când a fost în Spania la prietenul său. Totodată, acesta a arătat că, este de acord să deschidă coletul şi să verifice conţinutul acestuia în prezenţa organelor de cercetare penală.

A fost desfăcută cutia de carton care era sigilată şi în interiorul acesteia au fost găsite următoarele bunuri; 2 conserve de fasole, 4 pungi cu alune şi un pachet din material plastic transparent, sigilat şi vidat. în interiorul acestuia se observau împachetate obiecte de vestimentaţie de culoare gri şi galben. Cu ocazia palpării s-a stabilit că în interiorul acestui pachet se afla un obiect dur.

Întrebat fiind cu privire la conţinutul acestui pachet inculpatul DAM a declarat verbal faptul că hainele îi aparţin, însă nu cunoaşte ca acesta să conţină altceva.

A procedat la desigilarea pachetului vidat şi s-a constatat că în obiectele de vestimentaţie era împăturit un alt pachet din material plastic transparent sigilat şi vidat care conţinea o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126".

Acesta a declarat verbal că nu cunoaşte provenienţa materiei vegetale şi nu-şi explică modul în care a ajuns în coletul său.

Punga din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126", conţinând cantitatea de materie vegetală de culoare verde-oliv a fost închisă, sigilată cu sigiliul tip MI nr. 35610 şi ridicată în vederea înaintării către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate spre a fi expertizată.

În continuare, inculpatul DAM a fost condus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti în vederea continuării cercetărilor.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488529 din data de 21.08.2014 a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba litigiu (fragmente vegetale-inflorescenţe de culoare verde-oliv, ambalate într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126") este constituită din 484,85 grame Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul - anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În probă s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

Cantitatea de 5J6 grame Cannabis, rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.L şi predate organului de urmărire penală, drept contraprobă.

Cantitatea de 463,55 grame Cannabis, rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.L şi predate organului de urmărire penală.

Din probele administrate în cauză (cumpărările autorizate de droguri efectuate) a rezultat suspiciunea rezonabilă că în imobilele, situate în mun. Ploieşti, str., nr. , bl. , sc. , et. , ap. , mun. Ploieşti, str., nr., jud. Prahova, mun. Ploieşti, str., nr., jud. Prahova, mun. Ploieşti, str. , nr., jud. Prahova şi mun. Ploieşti, str., nr. , jud. Prahova, unde inculpaţii NAC, DFA, BI, DAM şi GA locuiau, erau depozitate diferite cantităţi de droguri şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pregătite deja pentru comercializare, cântare folosite la porţionarea drogurilor şi a produselor psihoactive şi sume de bani obţinute în urma vânzării drogurilor şi a produselor psihoactive, la data de 06.08.2014 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti a solicitat încuviinţarea efectuării unui număr de 5 percheziţii domiciliare pe o durată de 10 zile, începând cu data de 06.08.2014, la adresele din:

- mun. Ploieşti, xxxx, unde locuia inculpatul NAC zis „T",ocazie cu nu au fost găsite bunuri, obiecte sau substanţe interzise la deţinere de lege sau care să intereseze cauza.

- mun. Ploieşti. xxx, unde locuia inculpatul BT, zis „B", ocazie cu care au fost descoperite următoarele:

- o cantitate de materie vegetală ambalată în 2 hârtii de matematică, ce a fost introdusă într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 1, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-2 pliculeţe din material plastic transparent cu urme de materie vegetală, ce au fost introduse într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 1, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-4 resturi de ţigarete folosite ambalate într-o hârtie de matematică, ce au fost introduse într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 1, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

- o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv ambalată într-o pungă din hârtie de culoare albă, ce a fost introdusă într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 1, închis şi sigilat cu sigiliul tip Ml nr. 41764;

-2 pliculeţe din material plastic ce prezintă urme de materie vegetală, ce a fost introdusă într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 1, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-o cantitate de materie vegetală ambalată într-o pungă din material plastic transparent, autosigilantă, ce a fost introdusă într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 2, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-o cantitate de materie vegetală ambalată într-o pungă din hârtie de culoare maro, ce a fost introdusă într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 2, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-1 pliculeţ din material plastic transparent, autosigilant, ce prezintă urme de materie vegetală, ce a fost introdus într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 2, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764;

-1 rest de ţigaretă, ce prezintă urme de materie vegetală, ce a fost introdus într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotat 2, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 41764.

Toate cele descrise mai sus au fost ridicate de organele de cercetare penală pentru a fi înaintate către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488593/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că:

-în proba nr o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC)

-în proba nr. 2c o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC) şiAB-CHIMICA

Probele nr. lea şi 2c după extracţie au distruse.

-mun. Ploieşti, xxx„ unde locuia inculpatul DAM ocazie cu care inculpatul a predat organelor de cercetare penală următoarele:

-o cantitate de fragmente vegetale uscate, ambalate într-un sac din rafie de culoare albă, ce a fost introdus într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de fragmente vegetale uscate, ambalate într-o pungă din material plastic de culoare albastră cu inscripţia „Safari", ce a fost introdusă într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, introdusă într-un borcan din sticlă cu inscripţia „Funghetti", introdus într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, introdusă într-un borcan din sticlă cu inscripţia „Fasole Galbenă", introdus într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv şi un rest de ţigaretă, introduse într-o cutie din material plastic de culoare neagră cu inscripţia „LD", introduse într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o folie din material plastic transparent, introdusă într-o pungă din material plastic de culoare albă inscripţionată „Mercadona", toate introduse într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă din material plastic de culoare albă inscripţionată „Mercadona ", introdusă într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-1 (un) grinder din metal şi material sintetic cu inscripţia „Amsterdam", ce prezintă urme de materie vegetală, introdus într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358;

-o sticluţă inscripţionată „Amsterdam Special 10 ml" care prezintă în interior lichid, introdusă într-un sac din material plastic de culoare neagră, închis şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 12358.

Toate cele descrise mai sus au fost ridicate de organele de cercetare penală pentru a fi înaintate către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2485929/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că probele prelevate conţin cannabis.

Cantităţile de 5,82 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC) (proba nr. 1), 5,26 srame Cannabis (proba nr. 2a), 5,40 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC) (proba nr. 2b), 5,30 grame Cannabis (proba nr. 3), 5.72 grame Cannabis (proba nr. 4), 6,50 grame Cannabis (proba nr. 6) şi 6,28 grame Cannabis (proba nr. 7), reţinute drept contraprobe, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.L şi predate organului de urmărire penală.

Cantităţile de 172,49 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC) (proba nr. 1), 157,12 grame Cannabis (proba nr. 2a), 60,32 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC) (proba nr. 2b), 5.50 grame Cannabis (proba nr. 3), 21,29 grame Cannabis (proba nr. 4), ), 0,50 grame Cannabis (proba nr. 5a), 56,90 grame Cannabis (proba nr. 6) şi 19,72 grame Cannabis (proba nr. 7) şi un grinder metalic în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC) (proba nr.8 ), rămase după efectuarea analizelor de laborator şi reţinerea contraprobelor, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.L şi predate organului de urmărire penală.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inc. DFA, zis „D" au rezultat următoarele: din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că, începând cu anul 2014, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpatul a vândut droguri de risc, respectiv cannabis inculpatului BA.

Dintre consumatorii care s-au aprovizionat de la inc. DFA, cu droguri a fost identificat GA, zis „P".

O parte din drogurile procurate de inc. DFA, zis „D" erau destinate consumului propriu.

Fiind audiat inculpatul NAC acesta a declarat că are cunoştinţă despre faptul că inc. DFA vindea cannabis şi substanţe etnobotanice, printre persoanele care se aproviziona cu droguri de la acesta fiind DMC, VA, BI.

Faptul că inculpatul NAC avea cunoştinţă despre activitatea infracţională a inc. DFA rezultă şi din interceptările telefonice dispuse autorizat în cauză, cei doi inculpaţi discutând la telefon.

Martorul AIA a declarat că are cunoştinţă despre faptul că BI şi DFA sunt consumatori de cannabis şi substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi că a consumat cannabis împreună cu DFA, zis „ D", acest tip de drog fiindu-i oferit de acesta cu titlu gratuit.

Fiind audiaţi inculpaţii, aceştia au recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute in sarcina acestora atât în faza de urmărire penala cat si in fata instanţei de judecata unde au solicitat ca judecarea sa aibă loc după procedura simplificată.

În drept, faptele inculpatului DAM zis „J" sau „J",în modalitatea descrisă mai sus în sensul că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel, la data de 06.08.2014, cu ocazia unei acţiuni de prindere în flagrant, ce a avut loc în imediata apropiere a sediului SC „XXX" SRL - Agenţia Ploieşti Centru, de pe strada …, mun. Ploieşti, într-o cutie de carton a fost găsit un pachet din material plastic transparent sigilat şi vidat care conţinea o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126", iar potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488529 din data de 21.08.2014 a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba litigiu (fragmente vegetale-inflorescenţe de culoare verde-oliv, ambalate într-o pungă din material plastic de culoare albă, inscripţionată „consum 900500126") este constituită din 484,85 grame Cannabis.

La începutul anului 2014 a mai primit de la R. N. cantitatea de 500 grame cannabis, ce a fost trimisă din Spania, prin intermediul societăţii de transport A, plătindu-i lui RN suma de 2000 euro prin transfer bancar, prin sistemul WU.

De asemenea cu ocazia percheziţiei domiciliare ce a avut loc la data de 06.08.2014 la locuinţa inculpatului au fost găsite următoarele cantităţi de droguri după cum rezultă din raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr. 2485929/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate care s-au dovedit ca fi cannabis aşa cum reiese din probele de laborator.

S-a mai reţinut că începând cu anul 2014 a vândut sau a oferit droguri următoarelor persoane: inc. NAC, DG, SGD, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni: trafic de droguri de risc, prev. şi ped de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., deţinere de droguri de risc pentru consum propriu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., şi instigare la introducere de droguri de risc în ţară, prev. si ped. de art. 47 Cp rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p.

Instanţa reţine vinovăţia inculpatului din ansamblul probatoriilor administrate în cauza care se coroborează între acestea, cât si mai ales în mod relevant din declaraţiile de recunoaştere a comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa de către acest inculpat, atât in faza de urmărire penala cât si în faţa instanţei de judecată precum şi din declaraţiile coinculpatului NAC care a precizat ca se aproviziona cu cannabis de la inculpatul D. cumpărând cu de la acesta cu preţul cuprins intre 45-50 lei gramul, martora DG care a primit spre consum droguri de la inculpat si care a precizat ca avea cunoştinţă de faptul că inculpatul DA trebuia sa primească un colet din Spania de la numitul RN declaraţie ce se coroborează cu aceea a inculpatului care a precizat ce conţinea acel colet, precum si din declaraţiile suspectului S. GD cât si din rapoartele de constatare tehnico ştiinţifice şi procesul verbal de percheziţie domiciliara efectuat în cauză.

În cauza instanţa apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile legii noi întrucât au fost comise după data de 1.02.2014,acestea aflându-se în concurs real, adică fiind comise înainte de rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare a inculpatului, acesta neavând antecedente penale.

Instanţa va proceda la aplicarea cate unei pedepse pentru fiecare dintre infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului,după care în baza disp.art. 38 al.1. cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând ca in final acesta sa execute pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea sancţiunii inculpatului DAM, instanţa va avea în vedere limitele minime si cele maxime prevăzute de textele de lege incriminatoare, faptul ca inculpatul a comis infracţiuni cu caracter continuat, gradul de pericol social al faptelor penale comise de către acesta, rezultând în principal din modalitatea de comitere, cantitatea mica de droguri vândute de acesta, precum si atitudinea de recunoaştere si regretare a faptelor penale comise, si circumstanţele personale ale acestuia si perspectivele sale de reintegrare sociala, instanţa va dispune condamnarea acestui inculpat la pedeapsa închisorii,dar apreciind tot pe baza acestora ca scopul preventiv educativ se va putea atinge si fără executarea acestei pedepse in regim privativ de libertate, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .

De asemenea instanţa va retine in favoarea inculpatului si disp. art. 19 din Legea 682/2002 potrivit înscrisurilor depuse de acesta la dosar, text de lege ce va conduce la reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

În raport de criteriile precizate mai sus instanţa apreciază ca în privinţa pedepsei rezultante se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia,urmând ca pe durata termenului de supraveghere sa se fixeze in sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de lege, inclusiv aceea de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 91 alin.1. cod penal instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate pe durata unui termen d e supraveghere de 3 ani stabilit in conditiile stabilite de art. 93 cod penal.

Potrivit art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Prahova;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ;

 c) să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere,inculpatul va presta 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la urmatoarele două entităţi SC XXX SRL si XXX Ploieşti.

În temeiul art. 404 alin.2 Cod procedură penală instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 Cod penal privind efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, al neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre şi al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Întrucât inculpatul a fost reţinut si ulterior arestat preventiv in cauza începând cu data de 7.08.2014 instanţa în baza art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7.08.2014 la zi.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, în temeiul art. 399 alin.1 c.pr.pen. rap. la art. 241 alin.1 lit.b Cod procedură penală va constata încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 399 alin.3 lit.b Cod procedură penală va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului DAM, cu datele de stare civila de mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 292/UP/7.08.2014 emis de Tribunalul Prahova în baza încheierii din camera de consiliu nr. 332/7.08.2014 pronunţata de judecătorul de drepturi si libertăţi de la Tribunalul Prahova în dosar nr. 6105/105/2014, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Faptele inculpatului NAC, zis „T", descrise anterior şi anume faptul că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel, la data de 03.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul NAC, zis „T", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 100 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării, iar din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487844/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul N.A.-C. este constituită din 0,53 grame Cannabis precum si faptul că la data de 05.06.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire S. Z.", a cumpărat de la inculpatul NAC, zis „T", materie vegetală de culoare verde oliv, mărunţică, ambalată în trei folii de staniol, cu suma de 180 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării, iar prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2487878/11.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul NAC este constituită din 0,86 grame Cannabis, cât si faptul că începând cu anul 2014 a vândut droguri următoarelor persoane: TRG, GGA DA, TFA, HAR (minoră), SBA (minoră), ECC, SGD, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, cu aplic. art. 13 lit. c din Legea 143/2000 şi art. 35 alin. 1 C.p., art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p.

Instanţa reţine vinovăţia inculpatului din ansamblul probatoriilor administrate în cauza care se coroborează între acestea, cât si mai ales în mod relevant din declaraţiile de recunoaştere a comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa de catre acest inculpat, atât in faza de urmărire penala cât si în faţa instanţei de judecată precum şi din declaraţiile coinculpatului DAM cât si din declaraţiile suspecţilor IA care a cumpărat droguri de la inculpat cu 60 de lei/gram, GGA care a cumpărat droguri de la inculpat cu 60 lei /gram, NAE care stia ca inculpatul este consumator de droguri si i-a oferit spre consum cannabis, DAD care a cumpărat canabis de la inculpat de circa 30 de ori la pretul de 60 lei /gram, TRG care i-a oferit cu titlu gratuit droguri de catre inculpat, JDA care ştie de faptul ca inculpatul a vândut canabis de mai multe ori mai multor persoane care le cumpăra la rândul sau de la inculpatul D, rapoartele de constatare tehnico ştiinţifica întocmite în cauză, la care s-a facut referire mai sus, precum şi din declaraţiile suspecţilor, TFA, SBA, ECC. şi SGD.

În cauza instanţa apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile legii noi întrucât au fost comise după data de 1.02.2014,acestea aflându-se în concurs real, adică fiind comise înainte de rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare a inculpatului, acesta neavând antecedente penale.

Instanţa va proceda la aplicarea cate unei pedepse pentru fiecare dintre infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului,după care in baza disp.art. 38 al.1. cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând ca in final acesta sa execute pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea sancţiunii inculpatului NAC, instanţa va avea în vedere limitele minime si cele maxime prevăzute de textele de lege incriminatoare, faptul ca inculpatul a comis infracţiuni cu caracter continuat, gradul de pericol social al faptelor penale comise de catre acesta, rezultând în principal din modalitatea de comitere, cantitatea mica de droguri vândute de acesta, precum si atitudinea de recunoaştere si regretare a faptelor penale comise, si circumstanţele personale ale acestuia si perspectivele sale de reintegrare sociala, instanţa va dispune condamnarea acestui inculpat la pedeapsa închisorii,dar apreciind tot pe baza acestora ca scopul preventiv educativ se va putea atinge si fara executarea acestei pedepse in regim privativ de libertate, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .

În raport de criteriile precizate mai sus instanţa apreciază ca în privinţa pedepsei rezultante se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia,urmând ca pe durata termenului de supraveghere sa se fixeze in sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de lege, inclusiv aceea de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 91 alin.1. cod penal instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate pe durata unui termen d e supraveghere de 3 ani stabilit in conditiile stabilite de art. 93 cod penal.

Conform art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Prahova;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ;

 c) să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere,inculpatul va presta 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la următoarele două entităţi SC XXX SRL şi XXX PLOIESTI .

În temeiul art. 404 alin.2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 96 Cod penal privind efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, al neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre şi al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Conform art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7.08.2014 la zi.

Faţă de soluţia pronunţata în cauză şi anume suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, în temeiul art. 399 alin.1 c.pr.pen. rap.la art. 241 alin.1 lit.b Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 399 alin.3 lit.b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului NAC, cu datele de stare civila de mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 293/UP/7.08.2014 emis de Tribunalul Prahova în baza încheierii din camera de consiliu nr. 332/7.08.2014 pronunţata de judecătorul de drepturi si libertăţi de la Tribunalul Prahova în dosar nr. 6105/105/2014, daca nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Faptele inculpatului BI, zis „B", precizate mai sus, constând în aceea că începând cu anul 2014 este implicat în activităţi de trafic de droguri de risc şi mare risc; astfel, la data de 16.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-un plic din material plastic, transparent, cu suma de 25 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării, iar prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488417/20.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată (fragmente vegetale ambalate într-o punguţă din material plastic transparent) este constituită din 0,13 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidentă JWH-122 şi 5Fluoro-AKB48. JWH-122 şi 5Fluoro-AKB48 fac parte din clasa cannabinoizilor sintetici, fiind droguri de mare risc.

JWH-122 face parte din Tabelul - Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, completată de Legea nr. 51/2014 care a intrat în vigoare cu data de 08.05.2014.

5Fluoro-AKB48 se regăseşte în Anexa 1 „Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului" din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol, iar la data de 19.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B”, materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată într-o folie de staniol, cu suma de 50 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea expertizării şi prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488418/05.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0,9 grame Cannabis.

La data de 28.07.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, SZ, a cumpărat de la inculpatul BI, zis „B", materie vegetală de culoare verde oliv, ambalată în două folii de staniol, cu suma de 140 lei, drogurile procurate autorizat fiind înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în vederea expertizării.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488449/06.08.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a concluzionat faptul că proba înaintată în cauza privind pe inculpatul B. I. este constituită din 0,72 grame Cannabis.

De asemenea cu ocazia percheziţiei domiciliare ce a avut loc la data de 06.08.2014 la locuinţa inculpatului au fost găsite următoarele după cum rezultă din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2488593/23.09.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate:

-în proba nr. lea o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC)

-în proba nr. 2c o punguţă din material plastic transparent în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC) şi AB-CHIMICA

În cauza instanţa apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile legii noi întrucât au fost comise după data de 1.02.2014,acestea aflându-se în concurs real, adică fiind comise înainte de rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare a inculpatului, acesta neavând antecedente penale.

Instanţa va proceda la aplicarea cate unei pedepse pentru fiecare dintre infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului,după care în baza disp. art. 38 al.1. cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând ca in final acesta sa execute pedeapsa cea mai grea.

Instanţa reţine vinovăţia inculpatului din ansamblul probatoriilor administrate în cauza care se coroborează între acestea, cât si mai ales în mod relevant din declaraţiile de recunoaştere a comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa de catre acest inculpat, atât in faza de urmărire penala cât si în faţa instanţei de judecată precum şi din declaraţiile suspecţilor : precum si din rapoartele de constare tehnico ştiinţifica si procesul verbal de percheziţie domiciliară.

Astfel, de exemplu martorul DNC precizează ca inculpatul i-a oferit cu titlu gratuit de aproximativ 10 ori substanţe etnobotanice, BA a declarat ca a cumpărat substanţe etnobotanice de la inculpat de aproximativ 10 ori la preţul de 25 lei pliculeţul, iar inculpatul a precizat in declaraţia sa ca a cumpărat droguri de la inculpatul DFA si a vândut droguri suspecţilor MBD, DNC, DGA, BAR, GA inculpatului NAC si suspectului SG.

La individualizarea sancţiunii inculpatului BI, instanţa va avea în vedere limitele minime si cele maxime prevăzute de textele de lege incriminatoare, faptul ca inculpatul a comis infracţiuni cu caracter continuat, gradul de pericol social al faptelor penale comise de către acesta, rezultând în principal din modalitatea de comitere, cantitatea mica de droguri vândute de acesta, precum si atitudinea de recunoaştere si regretare a faptelor penale comise, si circumstanţele personale ale acestuia si perspectivele sale de reintegrare sociala, instanţa va dispune condamnarea acestui inculpat la pedeapsa închisorii,dar apreciind tot pe baza acestora ca scopul preventiv educativ se va putea atinge si fara executarea acestei pedepse in regim privativ de libertate, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .

Instanţa va retine in favoarea inculpatului si dispoziţiile art. 75 alin.2. lit.b. c.p. si respectiv art. 76 alin.1. din codul penal, respectiv ca şi circumstanţa atenuantă, împrejurările legate de fapta comisa, constând în cantităţile mici de droguri traficate de inculpat.

În raport de criteriile precizate mai sus instanţa apreciază ca în privinţa pedepsei rezultante se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia,urmând ca pe durata termenului de supraveghere sa se fixeze in sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de lege, inclusiv aceea de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 91 alin.1. cod penal instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate pe durata unui termen d e supraveghere de 3 ani stabilit in conditiile stabilite de art. 93 cod penal.

Conform art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie se va supune următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Prahova;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ;

 c) să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere,inculpatul va presta 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la urmatoarele două entităţi SC XXX SRL şi XXX PLOIESTI.

În temeiul art. 404 alin.2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 96 Cod penal privind efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, al neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre şi al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Conform art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7.08.2014 la zi.

În raport de solutia de suspendare a executării pedepsei aplicate, instanţa în temeiul art. 399 alin.1 c.pr.pen. rap.la art. 241 alin.1 lit.b Cod procedură penală va constata încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 399 alin.3 lit.b Cod procedură penală va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B.I., cu datele de stare civila de mai sus, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 294/UP/7.08.2014 emis de Tribunalul Prahova în baza încheierii din camera de consiliu nr. 332/7.08.2014 pronunţata de judecătorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Prahova în dosar nr. 6105/105/2014, daca nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Faptele inculpatului DFA, zis „D", care începând cu anul 2014 s-a implicat în activităţi de trafic de droguri de risc; astfel inculpatul a vândut droguri de risc, respectiv cannabis, începând cu anul 2014 inculpatului BI, printre consumatorii care s-au aprovizionat de la el cu droguri fiind identificaţi GA zis „P", DMC, VA, o parte din drogurile procurate de acesta fiind destinate consumului propriu, fără drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.,respectiv trafic de droguri de risc si respectiv deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. si ped. de disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p.

În cauza instanţa apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile legii noi întrucât au fost comise după data de 1.02.2014,acestea aflându-se în concurs real, adică fiind comise înainte de rămânerea definitiva a unei hotărâri de condamnare a inculpatului, acesta neavând antecedente penale.

Instanţa va proceda la aplicarea cate unei pedepse pentru fiecare dintre infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului,după care în baza disp.art. 38 al.1. cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând ca în final acesta sa execute pedeapsa cea mai grea.

Instanţa reţine vinovăţia inculpatului din ansamblul probatoriilor administrate în cauza care se coroborează între acestea, cât si mai ales în mod relevant din declaraţiile de recunoaştere a comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa de catre acest inculpat, atât in faza de urmărire penala cât si în faţa instantei de judecată precum şi din declaraţiile suspecţilor : GA zis „P", DMC, VA şi ale inculpatul BI care a declarat că a cumpărat cannabis de la inculpatul DFA.

La individualizarea sancţiunii inculpatului DFA, instanţa va avea în vedere limitele minime si cele maxime prevăzute de textele de lege incriminatoare, faptul ca inculpatul a comis infracţiuni cu caracter continuat, gradul de pericol social al faptelor penale comise de catre acesta, rezultând în principal din modalitatea de comitere, cantitatea mica de droguri vândute de acesta, precum si atitudinea de recunoaştere si regretare a faptelor penale comise, si circumstanţele personale ale acestuia si perspectivele sale de reintegrare sociala, instanţa va dispune condamnarea acestui inculpat la pedeapsa închisorii,dar apreciind tot pe baza acestora ca scopul preventiv educativ se va putea atinge si fara executarea acestei pedepse in regim privativ de libertate, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .

Instanţa va retine în favoarea inculpatului si dispoziţiile art. 75 alin.2. lit.b. c.p. si respectiv art. 76 alin.1. din codul penal, respectiv ca şi circumstanţa atenuantă, împrejurările legate de fapta comisa, constând în cantităţile mici de droguri traficate de inculpat.

În raport de criteriile precizate mai sus instanţa apreciază ca în privinţa pedepsei rezultante se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia,urmând ca pe durata termenului de supraveghere sa se fixeze in sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de lege, inclusiv aceea de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 91 alin.1. cod penal instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în conditiile stabilite de art. 93 cod penal.

Conform art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie se va supune următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Prahova;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ;

 c) să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere,inculpatul va presta 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, la urmatoarele două entităţi SC XXX şi XXX PLOIESTI .

În temeiul art. 404 alin.2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 96 Cod penal privind efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, al neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre şi al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 399 alin.1 cod procedură penală rap.la art. 241 alin.1 lit.b cod procedură penală va constata încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 7.08.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti cu numărul 156/D/P/7.08.2014, menţinută prin Încheierea nr. 426 din 2.10.2014 pronunţata de Judecătorul de Camera preliminara de la Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. 7128/105/2014, soluţia fiind executorie potrivit art. 399 alin.4 Cod procedură penală cu privire la încetarea de drept a măsurii.

O copie de pe prezenta se va comunica de îndată IJP Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor Prahova, Poliţiei de Frontieră pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.

Instanta urmeaza ca în baza disp. art. 16 alin.1 din Legea 143/2000 să dispună confiscarea de la inculpatul NAC a cantităţii de 0, 56 grame cannabis rămase după efectuarea probelor de laborator.

În baza disp. art. 16 alin.1 din Legea 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpatul BI a cantităţii de 0, 42 grame cannabis rămase după efectuarea probelor de laborator,

În baza disp. art. 16 alin.1 din Legea 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpatul DAM a următoarelor cantităţii de cannabis:

-a canitatii de 468, 71 grame cannabis rămase după efectuarea probelor de laborator, gasite cu ocazia flagrantului efectuat la acesta,

-a cantităţii de 268. 8 grame cannabis rămase după efectuarea probelor de laborator, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare la inculpat.

-a cantităţii de 244, 03 grame g

rame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă A 9 Tetrahidrocannabinnol (THC) rămase după efectuarea probelor de laborator, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare la inculpat şi dispozitivului de mărunţii grinder metalic în care s-a pus în evidenţă A9 Tetrahidrocannabinnol (THC).

Faţă de soluţia de condamnare a inculpaţilor, urmează a fi obligat fiecare inculpat la câte 2500 lei cheltuieli judiciare către stat, cuprinzând si cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

Domenii speta