Noţiunea de act administrativ

Decizie 169 din 17.05.2005


Prin acţiunea formulată, reclamanta SC „X” SRL Galaţi a chemat în

judecată pe pârâţii Consiliul Local Galaţi şi Primarul mun.Galaţi, solicitând să se dispună suspendarea executării actului administrativ privind vânzarea speţiilor comerciale.

Prin sentinţa civilă nr.136/03.03.2005, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că, prin actele administrative depuse la dosar, reclamanta nu a dovedit că autoritatea publică pârâtă a emis un act unilateral cu caracter individual, care să dea naştere să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Actul invocat de reclamantă, respectiv adresa nr.57077/07.12.2004 emisă de Primarul mun.Galaţi, constituie doar un răspuns la petiţia înregistrată la Primăria mun.Galaţi sub nr.57077/08.11.2004 şi cuprinde precizări cu privire la imobilul situat în Galaţi, str.Spiridon nr.2, nefiind un act administrativ în sensul precizat de disp. art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004.

Prin decizia civilă nr.169/R/17.05.2005 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca nefondat recursul, reţinându-se că, adresa emisă de Primarul mun.Galaţi, prin ea însăşi nu reprezintă un act administrativ astfel cum acesta este definit prin art.2 lit.c din Legea nr.554/2004.

Nu poate fi socotit act administrativ un răspuns dat la o sesizare a unei persoane fizice, şi, în consecinţă, nu se poate susţine că s-a încălcat reclamantei vreun drept sau s-a pricinuit vreo pagubă, în sensul art.14 din Legea nr.554/2004.