Stabilirea cotei de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune

Decizie 303 din 09.03.2004


Stabilirea cotei de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune

Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei soţilor sunt bunuri comune ale acestora.

Prin probele pe care le administrează părţile pot dovedi cota de participare la dobândirea bunurilor comune.

Prin decizia civilă nr. 303/A din 9 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a fost admis apelul pârâtului şi schimbată în parte încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 4 noiembrie 2003 de către Judecătoria Focşani şi s-a constatat că pârâtul are o contribuţie de 70% la dobândirea apartamentului bun comun al foştilor soţi.

La stabilirea cotei de participare la achiziţionarea imobilului instanţa a avut în vedere printre altele şi veniturile pe care le-au realizat părţile în timpul convieţuirii lor.

A fost înlăturată susţinerea pârâtului prin care solicită să se constate că a avut o contribuţie de 93% la dobândirea apartamentului, invocând veniturile substanţiale pe care le-a realizat în perioada cât a lucrat în străinătate.

A motivat instanţa că la stabilirea cotei fiecărei părţi nu se face calcul matematic vizând doar veniturile realizate de părţi ci se are în vedere şi contribuţia efectivă a fiecărei părţi la întreţinerea familiei.

În speţa de faţă s-a arătat că deşi reclamanta a realizat venituri mai mici faţă de pârât, aceasta s-a ocupat de întreţinerea gospodăriei si creşterea şi educarea copilului minor, criteriu care trebuie avut în vedere de instanţă la stabilirea cotelor de participare a părţilor la dobândirea bunurilor comune.